Duminică în săptămâna 28-a după Rusalii (a Sfinţilor Strămoşi)

12 Decembrie 2010
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” Sibiu

Evanghelia:

“Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare și a poftit pe mulți; și a trimis
el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiți: veniți, căci totul este acum gata. Dar toți
au început să-și ceară iertăciune, ca și cum ar fi fost înțeleși. Cel dintâi a zis: am cumpărat un
ogor și trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă ierți. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi
de boi și mă duc să-i încerc; te rog să mă ierți. Al treilea a zis: mi-am luat femeie, și pentru
aceasta nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci,
mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieși degrabă în piețele și ulițele orașului: și
săracii, și betegii, și orbii, și șchiopii adu-i aici. Și, întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a
făcut cum ai poruncit și tot mai este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieși la drumuri și la
garduri și silește-i pe toți să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul din oamenii
aceia care au fost poftiți nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 16-24)

Înalt Preasfinţite Părinte Mitropolit, Preacucernici Părinţi, iubiţi fraţi

creştini,

Iată-ne, cu mila şi darul lui Dumnezeu, în a patra duminică de popas

duhovnicesc, de meditaţie, de reflecţie, de adâncire în taina pe care ne pregătim cu
toţii, iată, de câteva săptămâni încoace şi de care ne mai despart doar două
săptămâni, taina pentru care ne pregătim cu toţii prin post, prin rugăciune, printr-o
viaţă mai duhovnicească, taina negrăită a naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Acest minunat praznic de temelie al credinţei noastre, cum spuneam, ne străduim
cu toţii să-l primim aşa cum se cuvine, pregătindu-ne. Că nu putem primi nici un
dar de la Dumnezeu, nici o bucurie care vine de Sus, din cer, de la Tatăl nostru,
Părintele luminilor şi al mântuirii şi al vieţii noastre dacă nu ne pregătim, dacă nu
ştim cum să îl primim, dacă nu ne curăţim, dacă nu ne facem simţirea noastră mai
sensibilă, inima noastră mai curată şi mai deschisă pentru a primi cu adevărat
această mare taină care nu este un simplu eveniment, nu e o simplă sărbătoare
populară, ci e una din tainele de temelie pe care stă viaţa noastră creştinească.
De patru săptămâni, iată, înaintăm în acest pelerinaj, în această călătorie
duhovnicească a postului acesta minunat şi binecuvântat al Naşterii şi în aceste
duminici suntem însoţiţi, ca de altfel în fiecare zi, de hrana duhovnicească a
inimilor şi sufletelor noastre. Pentru că dacă de la anumite mâncăruri, dacă de la
patimi dacă de la gândurile mai puţin cuvioase şi mai puţin credincioase suntem
ţinuţi, dacă ne respectăm credinţa noastră ortodoxă, să ne înfrânăm prin post, că
post aceasta înseamnă, să renunţăm la mâncăruri, care sunt doar un semn văzut al
renunţării la pofte, la păcate, la gânduri necuvioase care ne îndepărtează şi ne ţin
departe de Dumnezeu şi de taina Lui. Dar dacă de la aceste lucruri, aşa cum
spuneam, trebuie să ne înfrânăm, trebuie să ne reţinem de toate lucrurile acestea

1
care ne ţin legaţi de trup şi de pământ, în schimb dacă postul nostru e să fie post
adevărat şi post plin, post împlinit cu adevărat, nu trebuie să ne reţinem de la hrana
sufletelor noastre. Pentru că şi sufletele şi inimile noastre şi omul nostru dinăuntru
are nevoie de hrană şi ce hrană poate să aibă inima şi sufletele şi minţile noastre
decât cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu… De la cuvântul lui
Dumnezeu nu există îngrădire, nu există oprelişte. Dimpotrivă! În post, dacă
trebuie să mâncăm mai puţin trebuie să ne hrănim mai mult sufletele şi inimile cu
cuvântul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Lui, cu vestea cea bună pe care ne-o aduce.
Şi iată, cum spuneam, suntem în a patra duminică pregătitoare şi cuvântul
care ne însoţeşte în ziua de astăzi, cuvânt din Evanghelistul Luca, este un cuvânt
dătător de măsură pentru înţelegerea credinţei noastre şi chiar foarte potrivit pentru
perioada în care ne aflăm.
Ce am auzit citindu-ne în Evanghelie? L-am auzit pe Mântuitorul care se
afla la un ospăţ, fusese chemat de nişte farisei şi unul dintre farisei, la un moment
dat, auzindu-l pe Mântuitorul că îi certa, îi mai mustra, îi mai învăţa, a spus la un
moment dat „fericiţi suntem noi, cei care mâncăm deja şi stăm la masă în împărăţia
lui Dumnezeu”. Iar Domnul nostru Iisus Hristos îi răspunde indirect, dar îi
răspunde profund şi cu adâncime de înţeles printr-o pildă, o pildă pe care o
cunoaştem cu toţii, o pildă foarte potrivită pentru perioada în care ne aflăm. Şi îi
spune că era un om care a făcut o cină şi făcând o cină, asta înseamnă că cina e în
amurg, deci după ce a trecut o zi, o zi întreagă cu arşiţa, cu oboseala şi cu munca
ei, el a pregătit o cină unor oameni pe care de altfel îi chemase şi îi poftise la ea. Ei
erau avertizaţi, ei erau chemaţi. Şi l-a trimis, spune, pe slujitorul lui să îi cheme şi
să le spună „Veniţi, căci stăpânul meu a pregătit cina. Veniţi, căci sunteţi aşteptaţi
şi aţi fost poftiţi!” Şi atunci vedem că dintre cei invitaţi la cină trei categorii de
oameni încep să se justifice şi să spună „Să ne ierţi, Doamne, căci nu putem să
venim la cină, deşi fusesem chemaţi, ştiam că vei pregăti această cină”. Şi unul a
invocat: „Tocmai mi-am cumpărat o ţarină, un pământ şi trebuie să mă duc să îl
văd, nu am timp să îl văd, iartă-mă, scuză-mă, nu pot să vin la cina pe care ai gătit-
o”. Altul a spus „Mi-am luat cinci perechi de boi, trebuie să mă duc să îi încerc,
iartă-mă, nu pot să vin”. Iar la treilea a venit şi a spus „Tocmai mi-am luat femeie,
tocmai m-am însurat şi nu pot să plec, iată, de lângă tânăra mea mireasă, iartă-mă,
nu pot să vin”. Şi atunci, îl vedem pe acest stăpân care pregătise ospăţul cu mult
timp înainte, şi încă o dată, aceşti oameni erau avertizaţi, ştiau că la sfârşitul zilei
va fi această cină şi totuşi l-au refuzat pe cel care trimise deja cu mult timp înainte
invitaţiile. Şi atunci acest stăpân care pregătise ospăţul, iritat, furios, şi îi spune
slujitorului „Atunci du-te şi cheamă la cina mea pe ciungi, pe ologi, pe săraci, pe
neputincioşi şi vino să umpli cu ei casa în care va avea loc cina!”. Şi a venit
slujitorul şi a spus „Da, i-am chemat, i-am silit să intre pe aceşti oameni săraci, pe
aceşti oameni bolnavi, ologi, ciungi şi orbi şi tot mai este loc”. şi atunci mai
primeşte slujitorul o poruncă: „Atunci ieşi afară din oraş, ieşi la marginile
drumurilor şi cheamă-i şi pe cei de acolo şi sileşte-i să intre, să vină la cina mea,
căci vă spun nici unul dintre cei care au fost invitaţi şi poftiţi la ea nu va avea parte
de această cină, care este cina împărăţiei”.
2
 Această pildă, ca tot ce spune Mântuitorul, are un adânc, are mai multe
înţelesuri. Şi sunt două înţelesuri de temelie pe care ar trebui să le înţelegem şi să
le punem la suflet:
Într-un prim înţeles această pildă vorbeşte nemijlocit celor din jurul
Mântuitorului. Mântuitorul se afla invitat la o cină, la o masă festivă, chemat de
către farisei. Şi El se adresează cu această pildă în primul rând iudeilor, dar în al
doilea rând, El se adresează nu numai iudeilor, ci se adresează nouă tuturor
oamenilor, tuturor celor care vor să asculte cuvântul Evangheliei de când a fost
vestit pentru prima dată de Domnul şi până la sfârşitul veacurilor.
Şi ce vrea să spună cu alte cuvinte Mântuitorul în primul înţeles al acelei
pilde? Spuneam că El vorbeşte în casa unor farisei şi se adresează unor iudei. Ce
înseamnă această pildă? Cel care cheamă la cină este Dumnezeu Tatăl. Cina care
este ospăţul pe care îl face la sfârşitul zilei, deci după ce a trecut timpul istoriei, a
trecut timpul lumii, timpul lucrului, cina este Împărăţia lui Dumnezeu. Slujitorul pe
care Stăpânul, adică Dumnezeu Tatăl, îl trimite să îi cheme la cină, deci la masa
Împărăţiei lui Dumnezeu este Domnul nostru Iisus Hristos, iar cei poftiţi sunt
poporul lui Israel, poporul iudeu. Poporul iudeu care ştia de cină şi de masa
împărăţiei pentru că fusese chemat la aceasta încă dinainte, de către Moise, de către
profeţi şi de către bărbaţii sfinţi ai lui Israel. Şi vedem că atitudinea aceasta pe care
o are poporul iudeu în faţa chemării la Împărăţie, la cina Împărăţiei pe care o aduce
Domnul Iisus Hristos, este de a se trage înapoi. Şi ce au început să invoce iudeii?
Unul a invocat pământul, celălalt, cinci perechi de boi, iar celălalt, femeia. E,
aceste lucruri nu sunt spuse fără un anumit tâlc şi fără un anumit înţeles. Pentru că
iudeii au pus în faţa chemării la Împărăţia lui Dumnezeu pământul. Care pământ?
Pământul Ţării Sfinte, pământul Palestinei. Deci au spus „Nu venim! Lasă-ne cu
cina şi cu Împărăţia Ta căci noi trebuie să avem grijă de un pământ al nostru care
este pământul făgăduinţei, este pământul Ţării Sfinte!” Apoi sunt cele cinci perechi
de boi. De ce cinci şi nu două şi nu una? Pentru că cinci sunt cele cinci cărţi ale lui
Moise. Deci avem pământul lui Israel, avem cele cinci cărţi ale lui Moise şi avem
femeia, avem credinţa noastră, e templul nostru, este religia şi credinţa noastră.
Avem deci pământul Ţării Sfinte, avem Legea lui Moise şi avem templul şi religia
noastră. Şi iudeii aceasta au făcut respingând invitaţia la cina Împărăţiei. Au
respins-o pentru că pe ei nu-i interesa atât Împărăţia lui Dumnezeu la care fuseseră
chemaţi de profeţi, iar apoi de Slujitorul, care e Domnul nostru Iisus Hristos, pe ei
nu i-a interesat Împărăţia lui Dumnezeu, ci i-a interesat pământul, cum îi
interesează până astăzi, îi interesează pământul Palestinei, îi interesează legea lui
Moise şi îi interesează credinţa, căci aceasta e religia, femeia tuturor credincioşilor.
Şi din pricina acestor trei lucruri au refuzat să vină la chemarea, la cina Împărăţiei
lui Dumnezeu. De aceea ne spune, ei s-au tras înapoi de la cina Împărăţiei. Şi
atunci Dumnezeu Tată Îi spune Fiului „cheamă-i atunci pe săracii care sunt în
cetăţi, pe săraci, pe ologi, pe mutilaţi, pe orbi, pe oamenii cu handicap, pe oamenii
nevoiaşi pe care nimeni nu-i cheamă înăuntru la masa ospăţului şi spune că săracii
au venit, săracii lui Israel, nu bogaţii lui Israel, nu credincioşii lui Israel, nu rabinii,
nu preoţii au primit Împărăţia lui Dumnezeu adusă lui Israel, ci au primit-o săracii,
3
orbii, pentru că aceştia fuseseră vindecaţi şi au cerut mila Domnului nostru Iisus
Hristos. Şi spune că mai era loc la masa Împărăţiei lui Dumnezeu adusă de
Domnul nostru Iisus Hristos. Şi atunci Iisus primeşte, care este slujitorul, primeşte
de la Tatăl porunca să iasă în afara cetăţii, deci în afara poporului lui Israel şi să
iasă pe drumuri şi să îi cheme pe cei de pe drumuri. Cei de pe drumuri sunt
neevreii, sunt păgânii, sunt cei care nu aveau Legea lui Israel. Şi aceia sunt toate
popoarele lumii care au intrat prin creştinism la masa Împărăţiei lui Dumnezeu
înaintea poporului lui Israel pe care îl vedem până în zilele noastre că se trage
îndărăt şi stă în afara uşilor acestei cine minunate, a banchetului Împărăţiei pe care
ni-l deschide Iisus Hristos prin Evanghelia şi prin Biserica Sa. Noi suntem păgânii
aceia care prin strămoşii noştri s-au convertit şi s-au întors la Domnul nostru Iisus
Hristos şi am intrat la masa împărăţiei. Noi suntem cei de pe drumurile din afara
cetăţii şi a credinţei lui Israel, cei care am primit Evanghelia lui Hristos şi suntem
primiţi la masa Împărăţiei. Dar unde este masa Împărăţiei, iubiţi credincioşi, pentru
noi? Masa pe care a refuzat-o poporul lui Israel, iar pe care creştinii o primesc? Păi
unde să fie masa Împărăţiei decât în Sfintele Biserici, decât la Sfânta şi
Dumnezeiasca Liturghie? Ce minunat se potriveşte aceasta Sfântă Evanghelie
pentru vremea în care ne aflăm acum! Pentru că noi toţi suntem chemaţi să intrăm
la masa Împărăţiei lui Dumnezeu care constă în liturghiile noastre şi nu avem voie
să ne codim! Dacă suntem în Biserică, suntem la Dumnezeiasca Liturghie, iar
liturghia este o cină, apăi trebuie să venim pregătiţi să gustăm şi să ne împărtăşim
din această cină. Nimeni, nici creştinii nu au voie să spună că „nu mă duc duminică
la biserică că am pământ, am proprietăţi, am averi, am moşii, am boi, am femeie,
am plăceri, pe care trebuie să le fac în ziua de duminică”, care este ziua Domnului
şi ziua Împărăţiei, nu-i ziua omului, nu-i ziua noastră, nu-i ziua odihnei noastre, ci
este ziua Domnului. În ziua aceasta la fiecare Liturghie din duminică şi de
sărbătoare Dumnezeu ne invită, Dumnezeu ne cheamă, Dumnezeu Îl pune pe Iisus
Hristos să aştearnă masa pe sfintele altare unde se află Trupul şi Sângele Său sfânt
din care ne cheamă să ne împărtăşim. Ce minunat se potriveşte această pildă, cum
spuneam, pentru perioada acestui post. Că nu există post şi înfrânare care să nu se
termine cu bucuria împărtăşirii de Domnul nostru Iisus Hristos.
Mesajul acestei pilde care priveşte nu numai relaţia lui Israel cu popoarele
păgâne, cum a fost în primă instanţă vestirea Mântuitorului, ne priveşte pe noi toţi!
Nu avem voie să stăm departe de masa Împărăţiei care sunt Sfintele şi
Dumnezeieştile Liturghii, dar nici la liturghii n-avem voie să stăm doar ca
spectatori! Pentru că Liturghia nu-i spectacol, Liturghia e cină şi e o masă care ni
se deschide şi gândiţi-vă că facem şi noi mese prietenilor şi rudelor noastre, cum
ne-ar plăcea nouă atunci când ne-am pregătit şi am făcut masă, masă mare şi
bogată şi i-am chemat pe invitaţi şi invitaţii nu ar veni, sau dacă ar veni, ar spune
„nu mănânc, nu mă apropii, că am mâncat înainte, sau că sunt bolnav” sau
invocând tot felul de alte pretexte. Dacă suntem chemaţi la masă trebuie să ne
hrănim şi trebuie să venim pregătiţi, curăţiţi pentru a gusta din masa împărăţiei lui
Dumnezeu.

4
 Să ne dea Bunul Dumnezeu putere, înţelepciune să învăţăm din această
lecţie, să ne pregătim acum, când ne mai despart doar câteva zile, mai puţin de
două săptămâni, de marele praznic al Naşterii Domnului în Betleemul Iudeii,
pentru că Betleemul acesta trebuie să fie casa pâinii, căci aceasta înseamnă în
limba ebraică „betleem”, casa pâinii, deci e o casă a împărtăşirii, iar Betleemul
sunt bisericile noaste sfinte, sunt liturghiile noastre şi trebuie să fie şi inimile
noastre. Să ne dea Bunul Dumnezeu să trăim taina postului în cuget curat pentru a
ne învrednici cu toţii să fim invitaţi, aleşi la banchetul cel de slavă şi de dragoste al
iubirii lui Dumnezeu, în veci. Amin.