In cee ce priveste scolile de oras intalnim cu precadere 2 situatii generale, care intampina

si ele situatii particulare:

1. exista scoli de cartier, ai caror elevi apartin in mare parte a 1-3 parohii invecinate
(depinde de amplasamentul scolii, si de marimea ei) care-si desfasoara activitatea in
vecinatate
2. o a doua categorie o constituie scolile ai caror elevi provin dintr-o multitudine de
parohii, chiar f multi din afara oraselor. Vorbim aici mai ales de licee si scoli
profesionale, dar si de scoli generale cu situatii particulare (invatamant intr-o alta limba
decat romana, scoli de arte etc.)
In cadrul primei situatii o oarecare interactiune intre preot si prof de religie s-ar putea
face, daca ambii au un interes de a comunica (pot fi mai multi profi de rel care sa tina-ca
scoala- de acelasi preot, mai multi preoti care sa tina de acelasi profesor sau chiar ambele
situatii simultan – mult mai probabile ) preotul poate lua legactura cu profesorul de
rleigie pt a-i comunica diferite aspecte privind activitatea parohiei, programele de tineret
(daca exista vreunul), slujbele, carentele etc. Profesorul de rel poate lua leg cu preotul pt
a se interesa de familia elevilor, de ei inisisi si gradul lor de implicare in viata parohiei.
Profesorul- sacrificand inca putin din timpul personal- poate verifica, fara a-l anunta in
prealabil pe pr cum se prezinta situatia parohiilor, ce se face si ce nu se face in mod real;
ce plusuri si mai ales ce minusuri exista acolo. Poate oferi sugesti preotului purtand
discutii cu acesta (desi e greu de crezut ca un preot ar lua in seama aceste sugestii-
inceracarea moarte n-are). Un minim contact si sprijin reciproc se poate realiza.

Dar in ceea ce priveste situatia a 2-a lucrurile sunt mult mai dificile. Despre ce pr paroh
vorbim, caci tinerii apartin mult prea multor parohii? La ce ne referim?
N.B. Ar putea exista niste intalniri comune intre preotii din oras si profesorii de religie,
organizate de centru (protopopiat, episcopie etc), la care oficialii sa-si ingaduie sa mai
lipseasca cateodata pt a da frau liber libertatii de expresie amandurora.
Dar asta nu ar rezolva problema pt cei mai multi tineri nu participa nici ei si nici parintii
lor la viata parohiei de care apartin. Deci, practic desi administrativ apartin de o parohie,
spiriyual vorbind nu apartin de nici una. Nu exista decat o prezenta sporadica la slujbele
si activitatiile bisericesti si aceasta de multe ori nici macar la biserica de care apartin (unii
nu merg nici macar la biserica ortodoxa: catolici, gr-cat, ort... tot aia e. Important e sa te
rogi.)
Bisericile parohiale sunt frecventate cu precadere de varstnici. Sunt imbatranite, nu neg
prezenta unui oarecare procent de tineri, dar acestia vin doar la slujbe, nu participa si
altfel la viata parohiei, iar continutul misionar la care apeleaza pr de cele mai multe ori
nu-i vizieaza decat intr-o mica masura. Cu alte cuvinte nici macar putinii care merg la
biserica nu apartin unei comunitati; nu sunt in comuniune cu tineri care au aceleasi
interese etc. Au doara acestia (cand spun tineri ma gandesc undeva la segmentul cls 5/6-
pana la clasa 12/facultate. Lucrurile trebuie f bine gandite in directia asta ca sa nu se
simta nimeni prea mare/mic) au nevoia unei comunitati. Aceeasi nevoie, inconstienta
poate, o au si cei care nu sunt f religiosi, dar nu sunt nici total dezinteresati (de atei nu sh
daca putem vb la varstele astea in romania). Au nevoie sa apartina unei comunitati, daca
“au chef” sa mearga la biserica sa o faca intr-un loc unde sunt asumati si cuiva ii pasa (pt
tineri “a-i pasa cuiva de tine” e cel mai important lucru, cred.). deci un tanar care merge
la biserica ocazional are nevoie de un loc unde sa se simta bine sa se simta dorit (nu
vorbim de acei tineri din fam crestine, cu percepte crestine adanc inradacinate- nu prea
exista d-astia). Pt el trebuie sa existe un preot cu un mesaj potrivit varstei lui, cu un
program misionar potrivit varstei si inclinatiilor specific tineresti, care sa-l inteleaga (nu
doar sa i se para ca-l intelege), pt care el-tanarul- sa reprezinte un lucru important, nu un
premiu, sa fie dispus sa-si sacrifice timpul pt el, sa nu ii vorbeasca presat de ceas. Orice
tanar are pretentia de a fi “rasfatat” chiar si stunci cand vine vorba de dumnezeu.
E important ca cel care vine la biserica doar ocazional sa nu trebuiasca sa vina la
bise altcandva decat duminica; e usor sa-i explici de ce, ce si cum... mai greu e sa si
intealeaga asta, altfel decat din practica unita cu teoria. Deci are envoie de un locas unde
dum sa se faca slujba cu tineretul de catre un preot special arondat in aceasta directie,
care va deveni pt el poate mai mult decat inseamna un pr de enorie pt enoriasii lui.
Aceasta va fi “parohia” lui.
De la aceasta bise sa nu plece la sf slujbei ca de la o casa pustie ci sa mai ramana
putin pt a se bucura de compania, discutii, sfaturi, s.a. a celor ca el. Poate ar veni mai des
in acest loc. Aici ar trebui facute anumite programe cu tinerii pe care ei sa si le
insuseasca.
N.B. Ei bine, lucru deosebit de important e ca acesti tineri sa nu fie rapiti
parohiilor lor, ci in relatie cu pr de tineret care se ocupa de ei la noua capela, sa fie
pregatiti si apoi redati parohiilor lor incetu cu incetu (AI DREPTATE! NU TREBUIE
EXTRASI DIN COMUNITATEA MIXTA). Pt ca probabil la aceasta capela de tineret se
vor aduna mai multi tineri care tin de o parohie anume. Acestia vor forma nuclee (lucru
deloc usor) care vor fi redate parohiilor spre a rodi toata framantatura. La ce ma gandesc?
De exe tinerii de la capela tineretului (cat mai multi, de ce nu?) vor face un program
duhovnicesc: o slujba (sau altceva, sunt in pan de idei acum), intr-o parohie care va
atrage oameni de mai multe varste, dar mai ales tinerii, dar pe care o vor conduce ei.
Aceasta slujba facandu-se cu regularitate va crea un nucleu care se va dezvolta/sau nu in
parohia respectiva.
Capela, in caz ca-si va pierde utilitatea in timp (sa nu cadem nici intr-un idealism
stupid) poate disparea.
Ideea e ca tinerii trebuie sa-si traiasca credinta alaturi de tineri asemeni lor.
Parohia lor de cele mai multe ori e scoala din care fac parte nu vre-o parohie delimitata
zonal. O capela ar satisface in parte aceasta necesitate. Profesorii de religie (nu neaparat
toti) ar trebui sa se implice in programele acestei capele sa fie asistenti ai preotului (sub
forma pe care acesta le-o cere), sa participe la slujbele ei (s-ar asigura si disciplina
slujbei).
Deci ar trebui o legatura tripla, de tip trinunghi preot de tineret – prof de rel – pr
paroh
Cam atat momentan.