UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

„Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

Sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti, 5-6 mai 2015

Coordonator ştiinţific:
Diac. Lect. Dr. Alexandru-Corneliu Arion

Susținător:
Marinescu Paul Cătălin
Student TP II

Târgovişte
2015
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

PLANUL

INTRODUCERE 2

I. MISIUNEA BISERICII ÎN MEDIUL URBAN 3

III. PASTORAŢIA ÎN MEDIUL RURAL 10

CONCLUZII 14

BIBLIOGRAFIE 15

Introducere

2
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

În revelaţia biblică, ideea de misiune are coordonate foarte diferite, fiind cu

totul raportată la istoria mântuirii. Ea implică o chemare cu caracter pozitiv din
partea lui Dumnezeu, manifestată explicit în fiecare caz în parte, adresându-se atât
oamenilor, cât şi indivizilor. În strânsă legătură cu termenii de predestinare şi
vocaţie, ea se traduce într-un vocabular ce gravitează în jurul verbului «a trimite».
Misiunea divină poate fi sesizată pe viu în Vechiul Testament cu precădere în
cazul profeţilor (cf. Ierurgii. 7,25), iar în Noul Testament misiunea lui Iisus se
prelungeşte prin cea a trimişilor lui, cei Doisprezece, care tocmai de aceea sunt
numiţi Apostoli.1
Pastoraţia din mediul urban s-a deosebit dintotdeauna de cea din
mediul rural, datorită contextului complet deosebit în care astăzi, datorită
schimbărilor şi mutaţiilor care au avut loc în structura societăţii româneşti, care ne
oferă stări de lucruri noi în viaţa parohiei şi care cer o adaptare la acestea,
impun o serie de metode şi căi noi de activitate pastoral-misionară sau, dacă
vrem, un nou tip de parohie 2. Fără îndoială, nu ne gândim nicidecum la
schimbarea structurilor parohiei, după cum de altfel nu socotim învechite sau
perimate structurile organizatorice-administrative ale Bisericii Ortodoxe Române,
ci doar, la revigorarea şi dinamizarea activităţii pastoral-misionare care trebuie să
răspundă cerinţelor actualului context în care se desfăşoară activitatea preotului în
mediul urban.
Pentru a înţelege necesitatea acestei revigorări şi activităţii pastoral-
misionare, spre a o face eficientă, este necesar să cunoaştem realităţile şi situaţiile
parohiale din mediul urban, stările noi de lucruri care s-au creat şi ce remedii
putem găsi pentru îndreptarea sau îmbunătăţirea lor. De aceea, în expunerea ce
urmează vom căuta să abordăm aceste două aspecte. Desigur, ele vor fi analizate
de ansamblu, care nu ne va permite să intrăm în amănunte, dar care au darul de a
ne conştientiza de sarcinile multiple şi grele care ne stau în faţă, pentru care
trebuie găsite şi soluţiile. Chiar dacă prezentarea lor nu presupune o rezolvare a
lor, ele vor avea menirea să ne dea de gândit că pastoraţia în mediul urban nu este
deloc uşoară şi că ea cere şi pricepere şi dăruire, dusă până la jertfelnicie. Ea
înseamnă apostolat.
1
Maria Claudia Boştină, Ortodoxia în vâltoarea istoriei contemporane. Misiunea actuală a Ortodoxiei, în rev.
Mitropolia Olteniei, Nr. 5-8 / 2002, p. 192.
2
Gheorghios D. Metallinos, Parohia sau Hristos în mijlocul nostru, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă
al B.O.R. (EIBMBOR), Bucureşti, 2008, p.57.

3
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

Astăzi, cultura contemporană caută încă legătura fundamentală între

drepturile omului şi drepturile lui Dumnezeu. Promovarea libertăţii religioase,
valoarea majoră a contribuţiei creştinismului în istoria continentului rămâne
punctul decisiv de intermediere. Drepturile omului nu pot exista fără datoria
omului de a fi cu adevărat liber faţă de Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. 3
A privi din perspectivă creştină problemele societăţii contemporane este o
sarcină pe cât de importantă şi urgentă, e atât de dificila pentru Biserică, din cauza
complexităţii acestor probleme. Căci in atitudinea sa fata de lume Biserica
Ortodoxă se gândeşte mai degrabă să transforme lumea pe dinăuntru decât să o
schimbe pe afară. Astfel, lucrând mai mult în adâncime, asupra sufletelor
credincioşilor, cărora a căutat să le inspire iubire evanghelică faţă de aproapele,
blândeţe, jertfelnicie. Biserica Ortodoxă a dat totdeauna şi dă şi astăzi
credincioşilor săi îndrumări sănătoase şi utile pentru comportarea lor în viaţă.4

I. Misiunea Bisericii în mediul urban

Spre deosebire de parohia din mediul rural, unde comunitatea este alcătuită în
general, din credincioşi de acelaşi nivel religios, social, profesional şi cultural,
parohia din mediul urban, şi în special cele din marile oraşe, sunt un conglomerat
de populaţie foarte diferită ca stare socială, cuprinzând tot felul de categorii: bogaţi,
săraci, oameni cu posibilităţi medii de trai, şomeri, fără ocupaţie, cerşetori etc. Din
punct de vedere profesional, parohia de oraş cuprinde toate profesiile: muncitori,
intelectuali, artişti, oameni de cultură, savanţi, academicieni etc., cu care preotul
trebuie să intre în dialog şi cu care trebuie să găsească puncte de comunicare5.
Componenţa pestriţă care intră în structura parohiei ridică mari probleme de
adaptare din partea preotului 6. Sub aspect pastoral, creează probleme pentru preot
acele persoane care, datorită aglomerărilor urbane, urbanizării şi industrializării
excesive, s-au desprins din mediul rural, dar nu s-au integrat nici în cel urban, decât
sub raportul confortului. Ei reprezintă o formă hibridă de indivizi care nu au nici
caracteristicile locuitorului de la sat, dar nici pe cele ale orăşeanului, intelectual
3
Conf. Dr. Nifon MIHĂIȚĂ, Arhiepiscopul Târgoviştei, Misiologie Creştină, Edit. ASA, Bucureşti, 2002, p. 33.
4
Ibidem, p. 76.
5
Pr. prof. Nicolae NECULA, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, Edit. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, l996,
p.118,
6
Pr. prof. Petre VINTILESCU , Parohia - teren al activităţii pastorale a preotului. Bucureşti, l937, p. 188

4
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

sau muncitor7. Această categorie reprezintă pentru preot partenerii cei mai dificili.
Din punct de vedere religios, parohia de la oraş cuprinde o gama variată de
oameni de toate convingerile, de la credincioşii practicanţi şi trăitori ai
adevărurilor de credinţă şi ai vieţii religioase până la liber cugetătorul sau ateul
înrăit care refuză orice formă de dialog cu preotul.
Aşa cum se prezintă astăzi, parohiile din marile centre urbane, acestea sunt
departe de a mai corespunde criteriilor administrative şi pastorale de împărţire sau
de arondare. Exceptând parohiile de centru, unde numărul regulamentar de familii,
care trebuie să alcătuiască o parohie, este mai aproape de cifra cerută, în marile
cartiere de blocuri, ele apar supraaglomerate teritorial şi numeric. Pentru un
preot este cu neputinţa să satisfacă cerinţele religioase a peste 4000-5000 de
familii. Multe din acestea nu sunt vizitate de către preot decât cu ocazia vizitelor
pastorale obligatorii, legate de Crăciun şi Bobotează, adică „mersul cu icoana" şi
„cu botezul", sau de postul mare şi începutul anului bisericesc, şi aceasta, de cele
mai multe ori, în grabă şi fără posibilitatea de a sta de vorbă cu enoriaşii sau de a
le cunoaşte problemele lor8. Aceşti credincioşi mai sunt vizitaţi, din când în când,
la solicitarea oficierii unor slujbe în familiile lor.
Supradimensionarea parohiilor urbane, sub aspect teritorial şi
numeric, a adus după sine pierderea calităţii şi a conştiinţei de enoriaş. Mulţi
dintre credincioşii din mediul urban nu ştiu că aparţin unei parohii 9. Dacă în
mediul rural credincioşii sunt legaţi, prin poziţia geografică, prin delimitarea
foarte exactă a satelor şi prin tradiţia creată şi păstrată cu conştiinciozitate de un
singur preot, care le asigură întreaga asistenţă religioasă şi îndrumare
duhovnicească, ca şi de aceeaşi biserică, unde se desfăşoară şi se trăiesc toate
evenimentele din viaţa lor religioasă, în mediul urban situaţia este cu totul alta.
Aici întâlnim multe cazuri în care credincioşii nu se simt legaţi de o parohie, iar
uneori nu ştiu că fac parte sau trebuie să aparţină unei parohii, adică să fie ataşaţi
sufleteşte de o biserică şi de un preot. Mai ales, în aglomerările mari de populaţie
din cartierele marilor oraşe din ţară, mulţi credincioşi sunt complet străini de preot
şi de biserică10. Aşa se face că, atunci când preotul merge la casele acestor

7
Pr. prof. Branişte Ene, Mijloace de lucru în activitatea pastorală şi misionară, a - preoţimii de azi, în Biserica
Ortodoxă Română, l98l, nr. l-2, p. 47,
8
Pr. Prof. Dr. I. GH. Coman, Chipul preotului după sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, în rev. Studii Teologice, nr. 3,
1986, p.161
9
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Hristos, Biserică, Societate, Bucureşti: EIBMBOR, 1998, p. 63.
10
Pr. prof. Spiridon Cândea, Contribuţii la problema conducerii pastorale la oraşe, Sibiu, l939, p.182.

5
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

credincioşi, cu prilejul vizitelor pastorale, aceştia nu-l recunosc sau nu-l cunosc pe
preot, pe care îl văd pentru prima dată, iar uneori nu-l primesc în casa, tratându-l
ca pe un străin, ca pe un necunoscut. Această atitudine arată imaginea complet
denaturată a conştiinţei de enoriaş.
Denaturarea conştiinţei de enoriaş se datorează şi lipsei de locaşuri de
cult mai ales în noile cartiere de blocuri din marile oraşe, care să adune pe
credincioşi la slujbe şi să le satisfacă cerinţele pastoral-misionare. Lipsa locaşurilor de
cult şi implicit a numărului necesar de preoţi slujitori, care să le asigure o pastoraţie
eficientă este una din marile probleme ale activităţii pastoral-misionare în mediul
urban. Este cu neputinţă de conceput că, enoriaşii dintr-un cartier de aproape 400-
500.000 de locuitori pot fi păstoriţi de câţiva preoţi.11
În privinţa activităţii pastoral-misionare, desfăşurată de preot în
mediul urban, o problema importantă este aceea a lipsei de educaţie şi
instrucţie religioasă a credincioşilor. Educaţia ateistă a lăsat urme adânci
asupra tineretului în general şi a generaţiei care a crescut odată cu sistemul
comunist-ateu şi care acum sunt părinţii tinerei generaţii. Lipsa de catehizare a
tineretului în sistemul comunist se resimte din plin. Mulţi dintre credincioşii
botezaţi şi declaraţi creştini ortodocşi nu ştiu lucrurile elementare ale învăţăturii de
credinţă şi ale vieţii creştine. Unii dintre ei rostesc Crezul pentru prima oara doar
când vin la biserică în calitate de naşi de botez12 .
Cât priveşte citirea Scripturii, cunoaşterea învăţăturii de credinţă, a legilor şi
rânduielilor bisericeşti, acestea sunt lucruri cu totul necunoscute de ei. Libertatea
religioasă greşit înţeleasă şi concepţia tot atât de falsă ca poporul român este
needucat religios, aproape păgân, a deschis, după l989, câmpul unor acţiuni de
evanghelizare şi de prozelitism sectar rar întâlnite în România. Secte
neoprotestante şi curente de provenienţă orientală şi asiatică, precum: Martorii lui
Iehova, mormonii, bahaii, new-age-iştii, reîncarnarea, Yoga, radiestezia şi altele,
constituie într-adevăr semne şi motive de îngrijorare pentru activitatea pastoral-
misionară din marile oraşe13.
La acestea adăugăm problemele de natură morală care devin tot mai
îngrijorătoare în mediul urban, mai ales pentru tânăra generaţie. Prostituţia,
homosexualitatea, drogurile, alcoolismul, fumatul, desfrâul, adulterul,
11
Antonie Plămădeală, Biserica slujitoare, Edit. Arhiep. Sibiului, Sibiu, l996, p. 91
12
Pr. Nicolae Necula, Cerinţe ale pastoraţiei contemporane în mediul urban în Revista Ortodoxia, Nr. 3 / 2002, p.
142.
13
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Practica Misionară Ortodoxă, în rev. Studii Teologice, Nr. 3-4 / 2002, p. 122.

6
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

divorţul, abandonul familial, şi mai ales avortul, sunt păcate care devin tot mai
prezente în viaţa tineretului. Ele trebuie să pună probleme serioase de
conştiinţă pastorală preotului din mediul urban 14.
În sfârşit, problemele sociale: sărăcia, şomajul, copiii handicapaţi, copiii
străzii, grija pentru bătrâni şi orfani, pentru bolnavi şi cei din închisori sau
armată, sunt tot atâtea domenii în care prezenţa preotului şi a Bisericii devin
imperioase15.
Dacă, aproape o jumătate de veac, preotul de la oraş a fost nevoit să se
reducă la o activitate pastorală de tip liturgic, mulţumindu-se că este liber să
săvârşească slujbele divine în biserică sau la casele credincioşilor şi să ţină într-o
stare corespunzătoare locaşul de cult, fără să poată înălţa altele noi, - acum el nu
mai poate rămâne la acelaşi gen de activitate. Nu cred că este nevoie de crearea
unor tipuri de parohii în mediul citadin, în care să se desfăşoare anumite activităţi
specifice, chiar dacă parohiile se deosebesc între ele: cele din centrul oraşului, cele
din cartierele de blocuri sau din centrele muncitoreşti, care reclamă un gen de
pastoraţie pe grupuri sau categorii profesionale şi de vârstă ci mai degrabă de
revigorarea zelului pastoral-misionar şi de conştientizarea preoţilor privind
sarcinile şi problemele actuale ale vieţii bisericeşti. Căci problemele pe care le-am
prezentat le întâlnim în toate parohiile şi ele trebuie cunoscute şi rezolvate de toţi
preoţii, nu numai într-o zonă sau cartier, ci pretutindeni. 16
Ţinând cont de toate aceste situaţii existente în viaţa parohiilor urbane şi de
configuraţia specifică a acestora, se pot creiona câteva necesităţi, programe şi
iniţiative cu caracter pastoral-misionar pentru a face din pastoraţie o cale
eficientă de integrare a Bisericii în viaţa societăţii şi de ieşire în întâmpinarea
problemelor care se pun credincioşilor ei. Vom prezenta unele din acestea:
Ridicarea de biserici în noile cartiere din marile oraşe pentru a-i păstra pe
credincioşi în jurul sfântului altar şi a le satisface nevoile religioase, este cea mai
stringentă necesitate. Lipsa locaşului de cult şi a preotului creează posibilitatea de
acţiune sectară şi de înstrăinare a credincioşilor de Biserică şi credinţa adevărată.
Reordonarea parohiilor din mediul urban şi sporirea numărului de preoţi
pentru a putea face faţă solicitărilor credincioşilor. In unele eparhii din cuprinsul
Patriarhiei Române, acest lucru s-a întreprins cu rezultate îmbucurătoare.

14
Maria Claudia Boştină, op.cit., p.195
15
Ibidem, p.197
16
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op.cit.,p. 65.

7
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

Reordonarea parohiilor oferă preotului posibilitatea şi a cunoaşterii

îndeaproape a credincioşilor aparţinând comunităţii respective.
Selectarea preoţilor pentru pastoraţia în mediul urban, printr-o
riguroasă verificare a activităţii lor precedente, a pregătirii teologice şi liturgice, şi
mai ales a zelului şi vocaţiei pentru preoţie, ca şi a vieţii lor morale.17
Dezvoltarea şi cultivarea conştiinţei de enoriaş, adică a responsabilităţii
că facem parte din Biserica lui Hristos, că ne împărtăşim de darurile care se
revarsă prin Sfintele Taine, Sfânta Liturghie şi ierurgii, ca suntem mădulare vii ale
obştii creştine sau ale unei parohii, care trebuie sa devină pentru fiecare o
adevărată familie, caldă, primitoare şi binefăcătoare.
Prin legătura pe care o ţinem cu parohia şi cu preotul ei, devenim
mlădiţele vii ale viţei celei adevărate care este Hristos; fără hrănirea din această
viţa, mlădiţele se veştejesc şi se aruncă în foc, aşa cum ne încredinţează şi ne
avertizează însuşi Mântuitorul Hristos (Ioan 15, l-7). Participarea la sfintele
slujbe din biserica parohială ne leagă sufleteşte de obştea credincioşilor care
formează parohia sau enoria respectivă, ferindu-ne de alunecările şi devierile de
la dreapta credinţă şi de tentaţia şi pericolul de a trece la secte sau asociaţii
creştine neortodoxe18.
Evidenţierea dimensiunii sacramentale şi pastoral-misionare a Sfintei
Liturghii şi situarea ei în centrul vieţii şi activităţii preotului, ca soare al
cultului divin, şi antrenarea credincioşilor la participarea activă la Sfânta
Euharistie, prin împărtăşirea cât mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului, dar cu
pregătirea necesară. În această privinţă, o atenţie deosebită trebuie acordată tainei
spovedaniei ca mijloc şi cale excepţională de pastoraţie individuală. Nu săvârşirea
de slujbe improvizate de preotul slujitor, artificiale şi străine de tradiţia şi cultul
deja stabilit de secole al Bisericii Ortodoxe, ci slujirea cu evlavie, cu pătrundere şi
simţire a liturghiilor pe care le avem, ca şi angajarea credincioşilor la săvârşirea
lor, constituie calea cea mai buna de urmat19.
Cultivarea şi dezvoltarea cu predilecţie a catehezei mistagogice, de
interpretare sau explicare a cultului divin, acesta fiind centrul vieţii bisericeşti şi
expresia învăţăturii de credinţă. Nu socotim că restructurarea cultului sau înnoirea
lui este necesară pentru a face acest tezaur de credinţă şi de viaţă creştină folositor
17
Pr. Nicolae Necula, Cerinţe ale pastoraţiei contemporane în mediul urban…, p. 143.
18
Pr. prof. Vintilescu Petre, Spovedanie şi duhovnicie, Edit. Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia,
l995, p. 90
19
Pr. Nicolae Necula, Cerinţe ale pastoraţiei contemporane în mediul urban… , p. 146,

8
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

celor care participă la el, ci săvârşirea lui cu conştiinciozitate, cu dăruire şi

competenţă.20 Cultul ortodox, cu bogăţia lui doctrinară, simbolico-mistică şi
artistică, nu este ceva vechi, perimat care trebuie înlocuit cu ceva nou şi
spectaculos. El dă identitate Ortodoxiei.
Predica, atât sub formă de omilie, cât şi cea dogmatică sau tematică
în general, este astăzi o necesitate cum, de altfel, totdeauna ea a făcut parte din
structura slujbei Sfintei Liturghii 21. Nu se mai poate concepe pastoraţie sau
activitate misionară fără predicarea cuvântului lui Dumnezeu. In predică,
preotul trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de oameni. satisfăcute tot mai
mult, iar necunoaşterea, compensează cu instrucţia.
Actualizarea şi revigorarea vechilor forme de cultivare a vieţii
duhovniceşti: postul, rugăciunea, spovedania şi împărtăşirea trebuie avute în
vedere în orice parohie. Ele constituie forme de întărire a vieţii religioase şi de
păstrare a credincioşilor în jurul bisericii şi altarului.
O importanţă deosebită trebuie acordată tineretului. Tinerii trebuie şi
pot fi atraşi la biserică, nu oferindu-le o „liturghie" nouă, adaptată vârstei şi
preferinţelor lor, cu instrumente muzicale sau melodii ritmice, ci cu frumuseţea,
seriozitatea şi autenticitatea slujirii liturgice. Este îmbucurător faptul că tot mai
mulţi tineri vin la biserică, se spovedesc şi se împărtăşesc. In unele biserici din
Capitală au început să se organizeze seri duhovniceşti sau catehetice cu tineretul
care trebuiesc extinse la toate bisericile. Educaţia şi instrucţia religioasă din şcoală
este importantă, dar ea trebuie organizată şi la nivel de parohie, cu tinerii care nu
mai sunt cuprinşi în sistemul de predare a religiei.
Pentru contracararea acţiunilor prozelitiste, sectare, este indicat ca
preotul, în afara combaterii învăţăturilor şi concepţiilor greşite, prin predică şi
cateheză, să instruiască şi pe credincioşi pentru a fi gata să răspundă dialogului cu
sectanţii, care sunt incisivi şi persistenţi. Căci, trebuie să recunoaştem, din păcate,
că majoritatea credincioşilor nu cunosc interpretarea corectă a textelor
scripturistice pe care le răstălmăcesc sectanţii. Aceasta nu presupune
producerea unor certuri şi disensiuni religioase, ci apărarea cu demnitate şi
responsabilitatea dreptei credinţe. Asemenea activitate nu împiedică şi o bună

20
Pr. prof. Spiridon Cândea, op.cit., p.185
21
Pr. Nicolae Necula, Cerinţe ale pastoraţiei contemporane în mediul urban… , p. 146,

9
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

colaborare ecumenică cu cei de alte etnii şi confesiuni, acolo unde acestea există,
dacă din partea acestora nu se urmăreşte interesul prozelitist. 22
Revigorarea şi reactivarea comitetului parohial care, de cele mai multe
ori, rămâne literă de regulament sau de statut, pentru a face ca membrii lui să
desfăşoare un adevărat apostolat laic: liturgic, pastoral, misionar, cultural,
educativ şi caritativ-social. Acest comitet poate forma doar nucleul care să strângă
în jurul său şi al preotului toată comunitatea 23.

22
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 64.
23
Pr. Nicolae Necula, Cerinţe ale pastoraţiei contemporane în mediul urban… , p. 147,

10
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

III. Pastoraţia în mediul rural

Ca ucenici ai lui Dumnezeu, trebuie să ne asumăm un mod de viaţă creştină,

modelat după Mântuitorul Hristos şi caracterizat de experienţele fundamentale
amintite şi mai sus: învăţătura Apostolilor, comuniunea interpersonală, frângerea
pâinii şi rugăciunile precum şi mărturia înaintea lumii. Ca pastoraţia şi misiunea
noastră în mediul rural să tindă spre desăvârşire, trebuie să ne oprim cu atenţie
asupra fiecărui aspect. Pentru aceasta e nevoie de personalitate şi demnitate,
însuşiri absolut necesare pentru încercările din parohie.
Ca slujitor la altar, preotul e dator să slujească pe pământ ca şi cum ar
aparţine cerului – mâinile sale să fie curate de orice abuz, vinovăţie sau dorinţă 24.
Ca păstor el este analizat în funcţie de capacitatea sa de a învăţa, de a sfătui, de a
media, misiunea lui este continuă aşa cum şi sufletele sunt continuu însetate de
lumină. Ca predicator, se cere neapărat să fie un bun psiholog, să fie la zi cu toate
problemele, aşa cum un doctor trupesc nu poate rezista în slujba sa dacă nu se
informează despre noile proceduri şi medicamente la fel se întâmplă şi cu slujitorul
Domnului. Preotul să facă ceea ce spune în biserică prin slujbele săvârşite – să fie
în slujba păcii, să fie o isihia – între creştini. Iar când e vorba de apostolatul social,
să fie exemplul suprem aşa cum şi Mântuitorul este pentru întreaga creştinătate.
Sunt doar câteva linii care ne atrag atenţia că Biserica Ortodoxă prin clericii
ei, trebuie să se raporteze pozitiv faţă de ideologia europeană actuală, în maniera în
care s-au raportat Părinţii Bisericii faţă de civilizaţia Imperiului Roman din vremea
lor. Sfinţii Părinţi nu au luat orice din civilizaţia romană.
Creştinii de la sate sunt dependenţi de Dumnezeu şi prin bunurile pe care le
cer în primul rând de la Acesta: roadele bogate ale ţarinei, creşterea şi înmulţirea
turmelor de vite, etc. Unii dintre ei cred în anumite practici şi obiceiuri la temelia
cărora nu există nici un conţinut religios. Se observă această religiozitate lipsită
de miez lăuntric mai ales în marele contrast ce există adeseori în actele externe
ale cultului şi morala ţăranului, între îndeplinirea cu mare sfinţenie a unor forme,
a unor prescripţii cultice şi între faptele lui de zi cu zi. Pe lângă aceasta,
religiozitatea ţăranilor mai este copleşită de credinţe deşarte, de elemente
24
R.P. Alexandru Moisiu, Problemés de théologie pastorale dans la literature théologique roumaine de ces
dernièrs décennies, dans l étude - De la théologie orthodoxe roumaine des originies à nos j jours – Edit. I.B.M,
Bucarest, 1974, p. 445

11
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

provenite din păgânism precum şi de anumite superstiţii. Toate acestea

întunecă şi slăbesc adevărata credinţă a creştinilor de la sate.
În sfârşit, un alt aspect negativ al religiozităţii ţărăneşti este fatalismul, este
credinţa oarbă în predestinaţie, în ursita, în soarta omului. Elementul acesta,
prezent mai degrabă în religia islamică este cu totul potrivnic creştinismului 25.
Ţăranii au fost şi încă sunt foarte refractari faţă de inovaţii şi faţă de unele
idei de progres. Unii dintre ei mai preferă să rămână, în cunoştinţele lor, în
metodele lor de muncă şi în felul lor de viaţă, aşa cum au crescut şi cum s-au
învăţat. Foarte greu pot fi scoşi din obiceiul lor atunci când este vorba de ceva
novator sau superior. Se feresc în special de a face experienţe pe piele proprie.
Privesc şi primesc uneori cu neîncredere pe un om necunoscut. Probabil că au
această rezervă datorită experienţei seculare moştenite, deoarece ţăranii au fost de
atâtea ori înşelaţi, minţiţi şi exploataţi până la sânge, şi de aceea nu mai acordă
atenţie suficientă noilor probleme şi nu renunţă cu uşurinţă la ideile şi practicile lor.
Ţăranii ascultă şi urmează sfaturile Bisericii şi persoanelor bine cunoscute şi
verificate de ei. Mulţi preoţi sunt însă fii de ţărani şi ca atare ei cunosc mentalitatea,
nevoile, durerile şi întreg felul de viaţă al ţăranilor. Preotul va căuta să se identifice
întru toate cu năzuinţele, cu eforturile şi cu lupta pentru o viaţă mai bună a
ţăranilor. Preotul se va interesa de nevoile credincioşilor săi şi îi va ajuta în toate
problemele lor. El va căuta să fie corect, drept, binevoitor, un om cu adevărat al lui
Dumnezeu. Se va apropia cât mai mult posibil sufleteşte de inima lor, de gândurile
lor de sufletul lor. Va stabili chiar intimitatea ideală care trebuie să existe între
părintele cel bun şi fiul său duhovnicesc. Această intimitate nu însemnează
nicidecum colaborarea preotului sub nivelul misiunii Sui. Nu însemnează intimitatea
în sensul rău al cuvântului, adică a-şi permite preotul glume şi fapte nepotrivite.
De altfel, ţăranilor nici nu le place să aibă ca preot un om care nu-şi păstrează
autoritatea şi demnitatea lui de părinte spiritual, de intelectual, de om mal învăţat şi
să fie mai moral decât ei. Ţăranii îl vor pe preot apropiat de ei, dar să fie totdeauna
şi să rămână în rolul şi poziţia lui de părinte, de om superior, de om înţelept, serios
şi cu deplină autoritate, în felul acesta credincioşii îl iubesc, îl stimează, şi îi
acordă încredere nelimitată. Câştigarea acestei încrederi trebuie să fie deci cel

25
Pr. prof. Petru Rezuş, Teologia Ortodoxă contemporană, Cap. 12: Superstiţiile şi combaterea lor, Edit.
Mitropolia Banatului, Timişoara, 1989, p. 144-149,

12
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

dintâi obiectiv ai fiecărui preot care face pastoraţie şi lucrează pentru mântuirea
sufletelor.
Religiozitatea ţăranului trebuie cultivată zi de zi şi trebuie plivită întocmai
cum cultivă şi pliveşte grădinarul straturile cu flori 26. Noţiunile trebuie clarificate,
ideile religioase aprofundate şi toate buruienile otrăvitoare ale credinţelor
deşarte ale superstiţiilor şi ale fatalismului bolnăvicios trebuiesc dezrădăcinate din
sufletul credincioşilor. Predicile sistematice, instrucţia religioasă şi pastoraţia
individuală promovează învăţătura ortodoxă şi susţin credinţa adevărată. Ţăranul
trebuie povăţuit să caute în religie în primul rând dobândirea mântuirii sufletului şi
fericirea care rezultă din păstrarea legăturii cu Creatorul său şi nu în cele materiale.
Morala, viaţa, faptele ţăranului, trebuiesc aduse la un acord comun cu credinţa
lui. Aici este un capitol foarte vast pentru activitatea preotului, însuşi Mântuitorul
le-a spus că "nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne, va intra întru împărăţia
cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri". (Mt. 8, 21), iar
Apostolul Iacob ne învaţă: "credinţa fără de fapte este moartă" şi că "în faptele
omului se vădeşte credinţa Iui". (Iacov 2, 18-20).
A alerga după teofanii, a merge la descântători, la deschizători de pravile şi
cititorii de pascalii şi la alţi şarlatani de genul acesta, este o imoralitate, este o
abatere de la credinţă şi morala creştină. Aceste lucruri trebuie prezentate foarte
amănunţit în faţa ţăranilor, pentru a înţelege învăţătura ortodoxă şi strădania
preotului care urmăreşte binele şi fericirea credincioşilor27.
Patima iubirii de pământ şi în general de bunurile materiale trebuie
combătută prin punerea în evidenţă a bunurilor spirituale. Adevăratul proprietar
de bunuri este Dumnezeu şi deci ar fi o nebunie ca omul să-şi pericliteze fericirea
veşnică pentru acestea care sunt atât de relative şi de efemere. Concepţia creştină
despre bunurile materiale şi despre rostul lor în viaţă are rostul să tempereze pofta
şi să înlăture patima pentru aceste bunuri.
Realitatea în mediul rural ne provoacă la o mai atentă abordare a activităţii
prin următoarele aspecte: formarea unei conştiinţe a prezenţei lui Dumnezeu în
viaţa lumii; implicarea şi co-responsabilizarea credincioşilor în viaţa liturgică a
parohiei; intensificarea catehizării tinerelor familii creştine dar şi catehizarea
adulţilor; ex: catehizarea tinerilor înainte de căsătorie, interesul permanent al
preotului faţă de nou-întemeiata familie, consilierea de către preot a tinerilor care
26
Ibidem, p.147
27
Ibidem, p.148

13
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

intenţionează să divorţeze; implicarea copiilor şi a tinerilor în activităţi sociale:

vizitarea celor de vârsta lor aflaţi în suferinţă, vizitarea bolnavilor;ajutorarea
familiilor sărace; atitudini ferme faţă de mediile de informare care cultivă
erotismul, pornografia, imoralitatea, libertatea prost înţeleasă, dezrădăcinarea
culturală şi spirituală; colaborarea preotului cu autorităţile locale pentru programe
sociale şi culturale; antrenarea credincioşilor în activităţile Bisericii în vederea
dezvoltării simţului comunitar; slujbe misionare mai multe, eventual cu aducerea
unor sfinte moaşte; intensificarea vizitelor pastorale în familiile credincioşilor;
organizarea corului parohiei; organizarea de conferinţe, simpozioane, manifestări
literar-artistice, organizarea bibliotecilor parohiale; implicarea intelectualilor în
activitatea Bisericii, colaborarea preoţilor parohi din mediul rural cu preoţii de
caritate din spitale, penitenciare, unităţi militare; organizarea de pelerinaje.
Exemplele pot continua la nesfârşit. Semnalul de alarmă e tras de mult. Aceste
aspecte enumerate anterior au rolul de a ne conştientiza, de a vedea şi a umple
lipsurile din activitatea noastră pastoral – misionară din mediul rural 28. Pentru
aceasta avem nevoie de voinţă puternică, răbdare şi dragoste pentru Biserica lui
Hristos, pentru împlinirea poruncilor29. Când un preot doreşte să facă ceva în
parohie, intenţia şi lucrarea lui vor fi cândva răsplătite30.
Comportarea preotului în biserică şi în decursul serviciilor divine este de o
importanţă covârşitoare. Ţinuta fizică şi vestimentară, starea odăjdiilor, a vaselor
sfinte, a cărţilor bisericeşti, solemnitatea mişcărilor liturghisitorilor sunt tot atâtea
mijloace prin care se poate influenţa sufletul credincioşilor. Se pot încălzi cei ce
sunt reci şi se poate determina deschiderea sufletului la cei care până acum au fost
ferecaţi de lanţul indiferentismului religios de aceea, trebuie să comunicăm
credincioşilor darurile cerului cu mijloacele şi elementele cele mai accesibile.
Cântarea în comun şi limba liturgică trebuie să corespundă înţelegerii
credincioşilor.31

28
Pr. prof. D. Stăniloae. Sublimitatea preoţiei şi îndatoririle preotului, în revista "Mitropolia Olteniei", an 1957, nr.
5-6, p.304.
29
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, traducere de Pr. D. Fecioru, Edit. Biserica Ortodoxă, București, 2004,
p. 74
30
Mitropolit Emilianos Timiadis, Preot, parohie, înnoire. Noţiuni şi orientări pentru teologia şi practica pastorală,
traducere de Paul Brusanowski, Edit. Sofia, Bucureşti, 2001, p. 135
31
Antonie Plămădeala, op.cit., p.140

14
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

Concluzii

Misiunea și pastorația trebuie să constituie un element primordial de care,

orice preot are nevoie pentru a-și exercita în propria parohie, indiferent de
comunitatea din care face parte, rolul său. El trebuie să fie conștient de misiunea
sa, aceea de a împărtăși cuvântul lui Dumnezeu neștirbit și în total adevăr, așa cum
învață Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți.
Preotul, trebuie să fie conștient că rolul său nu este doar de a oficia slujbe, ci
să adune în jurul altarului, o comunitate prin toate mijloacele misionare, pastorale
și liturgice. Parohia în sine, trebuie să fie o comuniune, un tot unitar, în spiritul
unității de credință.
Consolidarea unităţii şi a vieţii parohiei, care nu se mai prezintă ca o
comunitate sociologică compactă, presupune înnoirea mijloacelor şi posibilităţilor
misionare şi pastorale existente, dar şi crearea unor forme noi de pastoraţie. În
definitiv preoţii dispun de toate mijloacele liturgice,pastorale şi misionare, dar ele
trebuie să fie folosite în perspectiva unui plan pastoral clarvăzător şi organizat32.
Preotul este „omul lui Dumnezeu” şi a fost mereu în centrul atenţiei
credincioşilor, cercetat în bucuriile şi suferinţele sale, aşa cum Sfânta Scriptură ne
dă mărturie despre profetul şi preotul Samuil, despre care se spune: „Iată în cetatea
aceasta este un om al lui Dumnezeu, om cinstit de toţi şi tot ce spune el se plineşte.
Să mergem şi noi acolo poate ne va arăta calea pe care să apucăm” (I Regi 9, 6).33
Preotul are darul de la Dumnezeu şi chemarea să arate calea care duce la
Dumnezeu, calea vieţii morale: fiind o personalitate bine conturată din punct de
vedere moral preotul are darul de a fi ascultat, exemplul său personal, ca şi întreaga
sa activitate devin roditoare în bine în rândul credincioşilor34.
“Iconom al tainelor lui Dumnezeu fiind şi lucrător împreună cu Hristos” (II
Cor. 6,1), el va răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru orice suflet pierdut sau
câştigat.35 Preotul trebuie să se ridice la o înaltă trăire morală, aşa cum spune
Sfântul Apostol Pavel: “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).
Abaterea de la moralitate, de la credinţa străbună, poate prejudicia lucrarea de
mântuire a credincioşilor.

32
Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Misiune, parohie, pastoraț, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 17
33
Pr. Prof. Dr. Petru Semen, Moralitatea preotului factor esenţial în pastoraţie, Trinitas, Iaşi, 2003, p.44
34
P. Evdochimov, Taina iubirii (trad. rom.), Christiana, Bucureşti, 1995, p. 78.
35
D. Popa, Cu părintele între Geneză şi Apocalipsă, Edit. Harisma, Bucureşti, 2002, p. 139.

15
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

Ceea ce-i spune sfântul Apostol Pavel lui Timotei este foarte important
pentru fiecare preot: „Căci iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au
poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţa şi s-au străpuns de mult dureri”. „Dar
tu, omule al lui Dumnezeu, fugi de aceasta, şi urmează dreptatea, evlavia, credinţă,
dragostea, răbdarea...” (I Tim. 6, 10-11).

16
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

Bibliografie

1. Bel, Pr. Prof. Dr. Valer, Misiune, parohie, pastoraț, Editura Renașterea, Cluj-
Napoca, 2006,
2. Branişte Pr. prof. Ene, Mijloace de lucru în activitatea pastorală şi
misionară, a preoţimii de azi, în Biserica Ortodoxă Română, l98l, nr. l-2;
3. Bria, Pr. Prof. Dr. Ion, Practica Misionară Ortodoxă, în rev. Studii
Teologice, Nr. 3-4 / 2002;
4. Boştină, Maria Claudia, Ortodoxia în vâltoarea istoriei contemporane.
Misiunea actuală a Ortodoxiei, în Rev. Mitropolia Olteniei, Nr. 5-8 / 2002,
5. Cândea, Pr. prof. Spiridon, Contribuţii la problema conducerii pastorale la
oraşe, Sibiu, l939,
6. Coman, Pr. Prof. Dr. I. GH., Chipul preotului după sfânta Scriptură şi Sfinţii
Părinţi, în rev. Studii Teologice,
7. Evdochimov, P., Taina iubirii (trad. rom.), Edit. Christiana, Bucureşti, 1995,
8. Ioan Gură de Aur, Sfântul, Despre preoţie, traducere de Pr. D. Fecioru, Edit.
Biserica Ortodoxa, Bucureşti, 2004,
9. Metallinos, Gheorghios D., Parohia sau Hristos în mijlocul nostru, Edit.
Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al B.O.R., Bucureşti, 2008,
10.Mihăiţă, Conf. Dr. Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Misiologie Creştină,
Edit. ASA, Bucureşti, 2002;
11. Moisiu, R.P. Alexandru, Problemés de théologie pastorale dans la literature
théologique roumaine de ces dernièrs décennies, dans l étude: De la
théologie orthodoxe roumaine des originies à nos jours, Edit. I.B.M,
Bucarest, 1974;
12. Necula, Pr. prof. Nicolae, ,,Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, Edit.
Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, l996,
13. Plămădeală, Antonie, Mitropolit, Biserica slujitoare, Edit. Arhiepiscopiei
Sibiului, Sibiu, l996,
14. Popa, D., Cu părintele între Geneză şi Apocalipsă, Edit. Harisma, Bucureşti,
2002,
15. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Hristos, Biserică, Societate, Bucureşti,
EIBMBOR, 1998;

17
 „Aspecte ale misiunii şi pastoraţiei Bisericii în comunităţile locale”

16. Rezuş, Pr. prof. Petru, Teologia Ortodoxă contemporană, Edit. Mitropolia
Banatului, Timişoara, 1989;
17. Semen, Pr. Prof. Dr. Petru, Moralitatea preotului factor esenţial în
pastoraţie, Edit. Trinitas, Iaşi, 2003;
18. Stăniloae, Pr. prof. D., Sublimitatea preoţiei şi îndatoririle preotului, în
revista "Mitropolia Olteniei", an 1957, nr. 5-6;
19. Timiadis, Mitropolit Emilianos, Preot, parohie, înnoire. Noţiuni şi orientări
pentru teologia şi practica pastorală, traducere de Paul Brusanowski, Edit.
Sofia, Bucureşti, 2001;
20. Vintilescu, Pr. prof. Petre, Parohia - teren al activităţii pastorale a
preotului. Bucureşti, l937;
21. Idem, Cerinţe ale pastoraţiei contemporane în mediul urban în Revista
Ortodoxia, Nr. 3 / 2002;
22. Idem, Spovedanie şi duhovnicie, Edit. Episcopiei Ortodoxe de Alba
Iulia, Alba Iulia, l995.

18