PRIDE AND PREJUDICE

by Jane Austen

Textul aparține romantismului, o perioadă literară cuprinsă între 1789 – 1832, cu aproximație.
Această eră a fost major marcată de dezvoltarea industrială, cu grave consecințe asupra
vieților oamenilor, precum și de Revoluția Franceză din 1789. Scopul Revoluției era de a crea
libertate politică și socială, egalitate, fraternitate și democrație.
La sfârșitul secolului, mai mulți poeți și artiști au început sa reacționeze împotriva
dezumanizării și regimentării noii societăți industriale urbane. Ei credeau în importanța
individului și a experienței personale. Acești artiști erau numiți romantici. Acest cuvânt era
folosit pentru a descrie expresia sentimentelor și emoțiilor personale.
În Anglia, Romantismul și-a găsit cea mai mare expresie în poezia lui W. Blake, W.
Wordsworth, S.T.Coleridge, G.G. Byron, Shelley și J. Keats.
Imaginația și natura au avut un rol special pentru romantici. Ei vedeau artistul ca pe
un creator și și-au exprimat ideea că omul are o adâncă legătură cu lumea naturală, care era o
oglindă vie față de suflet.
Elemente importante ale romantismului au fost cultul copilăriei, deoarece ei
considerau copii puri și necorupți si mult mai aproape de Dumnezeu decât adulții, și trecutul.
La începutul sec. 19, romanul a început să devină o formă literară majoră. În această
perioadă, au înflorit 3 tipuri de romane: romanul istoric al cărui părinte este considerat a fi
Sir Walter Scott, romanul gotic reprezentat de Frankenstein sau Prometeus modern al lui
Shelley și romanul de maniere.
Deși puțin influențată de tendințele romantice ale vremii sale, Jane Austen a fost
considerată una dintre cele mai mari scriitoare a perioadei romantice. Ea a dezvoltat un tip de
roman, la care ne referim ca la romanul de maniere, unde caracterizarea și complotul sunt
foarte importante. În opera sa, ierarhia este reflectată în maniere și conversația descrisă cu
blândețe și echilibru, în timp ce există prea puțină descriere a contextului istoric, social sau
politic. Romanele sale conțin și înțelegeri psihologice penetrante în conștiința feminină.
Romanul de manieră este, la bază, o forma clasică, ce nu lasă mult spațiu pasiunii romantice,
imaginației și sentimentalismului.
Mediul social al Angliei Regente a lui Austen era deosebit de stratificat, iar diviziunea
de clasă era înrădăcinată în legăturile de familie și avere. În opera sa, Austen este deseori
critică față de pretențiile (assumptions) și prejudecățile Angliei clasei superioare. Deși,
frecvent satirizează snobii, ea iși bate joc și de educația (breeding) precară și comportamentul
defectuos (misbehaviour) al claselor inferioare de pe scara socială. Cu toate acestea, Austen a
fost, deseori, în multe feluri realistă, iar Anglia pe care a descrie este una în care mobilitatea
socială este limitată, iar conștiința de clasă, puternică.
Romanul lui Jane Austen tratează despre relațiile dintre familii și indivizi, într-un
decor rural.
Ideile regimentate, din punct de vedere social, ale comportamentului corespunzător
pentru fiecare gen, sunt incluse (factored into) și în opera lui Austen. În timp ce avansarea
(advancement) socială a bărbaților tineri era (lay in the) milităria, biserica sau legea, metoda
principală de auto-îmbunătățire pentru femei era achiziția de avere. Femeile puteau realiza
(accomplish) aceasta doar printr-o căsătorie încununată de succes, ceea ce explică
omniprezența (ubiquity) mariajului (matrimony) ca scop și subiect de conversație în scrierile
lui Austen. Cu toate că tinerele din vremea lui Austen aveau mai multă libertate în a-și alege
soțul decât cele de la începutul sec. 18, considerațiile practice continuau să le limiteze
opțiunile.
 Austen a fost primul romancier care a prezentat personaje realiste folosind metoda
directă de a spune o poveste în care dialogul și comentariul ocupă un loc important. Ea a
folosit metoda pentru a diseca ipocrizia indivizilor și a societății în care și-au jucat jocurile de
dragoste și curte.
Personajele din romanele sale sunt extrase din mediul social pe care ea îl cunoaște
foarte bine.
Cadrul ales a fost întotdeauna limitat la un mic grup social din clasele superioare și
compus din câteva familii. Viața de familie a fost întotdeauna centrală în lucrările ei.
Romanele ei au prezentat, de asemenea, valorile tradiționale și credința în raționalitate,
responsabilitate și reținere. Dar a privit adesea condiția umană cu numeroasele ei puncte
slabe, prin umor, ironie și sarcasm, cu personajele ei nedorite descrise ca ființe umane
ignorante, mândre sau prostești, nu ticăloși malefici.
Marea ei înțelegere a minții feminine este, de asemenea, reflectată în opera sa.
Protagonista romanului, Elizabeth Bennet, era o femeie cu o inteligență vie. Conflictul ei
principal se învârtea (revolves around) în jurul propriei lupte de a găsi un soț compatibil, în
ciuda conveniențelor sociale și a propriei ei lipsă de conștiință de sine. Conștientă de respectul
(regard) lui Darcy pentru ea, Elizabeth ajunge să-l iubească, parțial, prin recunoștința pentru
dragostea lui. Personajele lui Austen au puncte tari (strenghts) și puncte slabe (waeknesses),
trăiesc vremuri de încercare și învață lecții. Ele nu sunt conduse de pasiuni sălbatice, iar
impulsurile și emoțiile lor sunt regulate, controlate și puse în ordine (brought to order) de
reflecția personală.
Temele majore din opera lui Jane Austen sunt: mariajul, dragostea,
educația/reputația, proprietatea și clasa. La acea vreme, femeile aparținând claselor de
mijloc și superioare, erau dependente, din necesitate, de soții sau tații lor.
Dintre cele mai importante motive, menționăm curtea făcută unei femei (courtship),
deoarece aceasta era adevăratul lucru al dragostei (real working-out of love) care putea duce
la o casatorie, și calatoriile, care erau catalizatorii (catalysts) schimbărilor din roman.
Pemberley reprezintă un simbol într-un simbol (symbol-within-a-symbol) pentru
romantismul în devenire (budding romance) dintre Elizabeth și Darcy.
Romanele lui Jane Austen sunt rezultatul gândirii ei atente, chiar dacă acestea par
simple. Ironia, vorbele de duh (wit) și limbajul clar, echilibrat și, aparent, simplu, sunt
elemente esențiale ale stilului ei.
 GULLIVER'S TRAVELS
by Jonathan Swift

Secolul al XVIII-lea a adus cu sine o dorință generală de ordine, claritate și stabilitate.

Scriitorii perioadei s-au inspirat din poeții latini Virgil, Horace și Ovidiu care, sub patronajul
împăratului August, au creat epoca de aur a literaturii clasice. Scriitorii englezi au încercat să
imite poeții latini, iar începutul și mijlocul secolului al XVIII-lea a devenit cunoscut sub
numele de PERIOADA AUGUSTINĂ. Cel mai mare poet al epocii augustine a fost
ALEXANDER POPE.
Secolul al XVIII-lea este, de asemenea, cel mai bine amintit pentru dezvoltarea prozei.
Începutul secolului a asistat la o creștere dramatică a producției de proză sub formă de
jurnalism, redactare de eseuri, satire politică și pamfletare.
Cinci figuri literare dominante - DANIEL DEFOE, SAMUEL RICHARDSON,
HENRY FIELDING, JONATHAN SWIFT și LAURENCE STERNE - au modelat proza
fictivă într-o formă literară care a atras atenția cititorului secolului al XVIII-lea, creând, astfel,
genul literar dominant din următoarele trei secole: ROMANUL MODERN.
Romanul ”Gulliver's Travels” al lui J. Swift a fost scris în timpul Iluminismului, un
moment de trezire științifică, un optimism fără precedent în potențialul cunoașterii și rațiunii
de a înțelege și de a schimba lumea. Oamenii credeau că utilizarea rațiunii și a științei ar putea
îmbunătăți condiția umană. Principalul gen al epocii iluminismului a fost romanul, chiar dacă
perioada a cunoscut și apariția pamfletului și eseului politic. Romanul a fost influențat de
literatura de călătorie, biografii, memorii sau jurnale personale. Eroul său era omul obișnuit,
din clasa mijlocie, cu bun simț pragmatic, iar literatura devine foarte instructivă. Scopul
scriitorului era de a educa cititorii prin poveștile sale în care critica legile societății și ale
indivizilor.
Ca aproape toți oamenii de litere (literary men) din epoca sa, J. Swift, a fost implicat în
lupta dintre Whigs și conservatori (Tories). Opera sa literară include:
 satira literară – The Battle of the Books
 satiră religioasă – A Tale of a Tub
 satiră politică – A Proposal for the Universal Use of Irish Manufacture and The
Drapier's Letters
 capodopera sa - Gulliever's Travels
J. Swift a fost un pamfletar (pamphleteer) de geniu. Scrierile sale sunt adesea feroce
(ferociously) subversive, satira sa este amestecată cu sarcasm, vituperare (vituperation)
invectivă (invective) și mai presus de toate o ironie zdrobitoare, care este adesea extrem de
distructivă.
Tactica tipică a lui Swift este aceea de a-și masca satira față de cititor, în spatele unei
fabule sau ficțiuni. Stilul său este un model de claritate și precizie. Ironia este cel mai puternic
instrument de satiră și unul dintre cele mai dificile de utilizat. Swift este un adevărat maestru
al ironiei și al satirei, deoarece este capabil să spună cele mai șocante lucruri în modul cel mai
natural posibil.
Romanul se adresează atât copiilor, cât și adulților din diferite motive. Copiii sunt
fascinați de călătorul singuratic care are aventură după aventură în țări ciudate, locuite de
oameni mici, giganți și cai vorbitori. Pentru un adult, cartea este o condamnare extrem de
sarcastică și adesea amuzantă a ignoranței, cruzimii și mândriei omului.
În Gulliver's Travels sunt descrise aventurile naivului Dr. Samuel Gulliver, medic și
căpitan de corabie.
Romanul a fost publicat, inițial, fără numele autorului și cu un alt titlu: „Călătorii în
mai multe țări îndepărtate ale lumii”. În roman, Swift folosește diverse rase și societăți pentru
a satiriza multe erori, nebunii și fragilități la care sunt predispuși oamenii. Inițial, Swift a
început să scrie o satiră despre vicii și nebunii din timpul său, dar pe măsură ce lucrarea a
continuat, și-a extins scopul de a viza aproape fiecare aspect al experienței umane. Satira lui
Swift este ascuțită și pesimistă: sarcina sa este să expună absurdități, nu să ofere remedii.
Cartea ia forma unei parodii a literaturii de călătorie, care la acea vreme era foarte populară.
Swift vrea să critice felul în care guvernează politicienii și liderii.
Structurată în 4 părți, opera înfățișează călătoriile lui Lemuel Gulliver. Primele două
călătorii, în Lilliput și Brobdingnag, tratează disproporția fizică, cea de-a treia, în Laputa,
ilustrează lipsa echilibrului mental, iar cea de-a patra, în Houyhnhnm, dezvăluie dezordinea
fizică ș mentală, precum și schimbarea părerilor și prejudecăților protagonistului. Remarcăm,
astfel, un element de factură iluministă, motivul călătoriei, prilej prin care autorul prezintă
civilizații complexe și diferite de standardele civilizațiilor europene.
Personajul principal al romanului, Lemuel Gulliver, este un chirurg englez care se
ridică pentru a fi căpitanul unei nave; el este bine educat, mândru de originile sale naționale și
informat atât profesional, cât și politic. Deși Gulliver este un aventurier îndrăzneț care
vizitează o multitudine de țări ciudate, este dificil să-l considerăm cu adevărat eroic. El nu
este laș - dimpotrivă, el chiar suferă experiențe deranjante. Cu toate acestea, în ciuda curajului
pe care Gulliver îl arată pe parcursul călătoriilor sale, caracterului său îi lipsește măreția de
bază. Această impresie s-ar putea datora faptului că își arată rar sentimentele, își dezvăluie
sufletul sau experimentează mari pasiuni de orice fel.
Teme principale ale romanului sunt: putere versus dreptate, individul versus societate
și limitele înțelegerii umane.
Limbile străine și hainele sunt motivele acestei cărti, iar liliputanii, brobdingnagians,
laputanii, houyhnhnms și Anglia sunt considerate ca fiind cele mai importante simboluri ale
sale.
Una din trăsăturile iluminismului prezente în text este mitul ”bunului sălbatic”, onest,
direct, incapabil de minciună, trăind în armonie cu natura li popoarele vecine. Întreaga operă
este o satiră la adresa moravurilor civilizației europene și a presupusei lor superiorități, fapt ce
reiese din descrierilor obiceiurilor si comportamentului semenilor săi.
Capodopera ”Călătoriile lui Gulliver” înfățișează, în mod sugestiv, universul naturii
umane, dezvăluind, progresiv, laturi grotești ale omului.
 HEART OF DARKNESS
by Joseph Conrad

„Inima întunericului” a fost scrisă în modernism, adică o mișcare literară care a durat
aproximativ între 1914 și 1950. Moderniștii au rupt stilurile tradiționale de scriere pe care le
cunoaștem astăzi. În această epocă literară, artiștii au început să-și creeze și să-și dezvolte
propriile stiluri individuale. Noua tehnologie și evenimentele îngrozitoare ale ambelor
războaie mondiale, dar în special W.W.I, au făcut pe mulți oameni să se întrebe dacă există
vreun viitor pentru umanitate. Scriitorii au reacționat la această întrebare, îndreptându-se spre
sentimentele moderniste. În timp ce perioada romantică s-a concentrat asupra naturii și a
ființei, ficțiunea modernistă a vorbit despre sinele interior și conștiința. În loc de progres,
scriitorul modernist a văzut un declin al civilizației. În loc de tehnologie nouă, scriitorul
modernist a văzut mașini reci și un capitalism sporit, care a înstrăinat individul și a dus la
singurătate. Pentru a atinge sentimentele descrise mai sus, majoritatea ficțiunilor moderniste
au fost scrise la prima persoană. În timp ce mai devreme, cea mai mare parte a literaturii avea
un început clar, mijloc și sfârșit sau introducere, conflict și rezolvare, povestea modernistă a
fost adesea mai mult un flux de conștiință, creând sentimentul că povestea nu merge nicăieri.
Ironia, satira și comparațiile au fost adesea menționate pentru a evidenția ”bolile” societății.
Chiar și prin profesia sa - Conrad a fost căpitan de navă -, a fost expus unei experiențe
culturale continue. Prin urmare, ciocnirea civilizației a devenit unul dintre subiectele sale
fictive preferate. La un nivel mai subtil, preocuparea estetică și psihologică a lui Conrad este
identitatea individuală surprinsă în interiorul mecanismului colectiv.
Pe de altă parte, Conrad, la fel ca James, este un reprezentant al tranziției romanului
britanic de la Perioada Victoriană la modernism. El are un interes fundamental în dezvoltarea
strategiilor narative (în special a statutului naratorului) și, de asemenea, arată îngrijorare
pentru structura epopeii (care devine extrem de complexă în romanele lui Conrad, anunțând
începutul modernismului).
Conrad este interesat de o confruntare mentală mai generală, care angajează lumea
primitivă și universul civilizat.
Principalul punct cultural al lui Conrad este că omul modern anihilează spiritualitatea
viitorului individ arhaic primitiv și transformă civilizația tradițională - altfel sofisticată, dar în
moduri care nu sunt evidente pentru colonizatorii moderni - într-o societate artificială,
elementară, bună numai pentru a fi exploatată. Într-o manieră anticipativă, Conrad se ocupă -
în romanele sale culturale - de noțiunea lui Nietzsche despre moartea lui Dumnezeu.
Unele dintre romanele lui Conrad pot fi, așadar, citite ca alegorii moderne despre pierderea
sinelui. Din punct de vedere cultural, se poate împărți textele lui Conrad în două categorii:
romane de depersonalizare și romane de distrugere.
Conrad folosește 3 strategii narative majore:
1. Punctul de vedere oblic - implică transferul autorității narative de la un autor atotștiutor la
un narator în prima persoană sau la un grup de naratori care, la rândul lor, pot transfera
perspectiva către alți naratori posibili.
2. Perspectiva narativă diseminată - este o consecință directă a punctului de vedere oblic. Se
referă la multiplicitatea variantelor narative pe care le asistă în ficțiunea lui Conrad.
3. Reflectorul parțial - leagă Conrad de tradiția victoriană și în special de tehnicile epice
inovatoare ale lui James. Reflectoarele sale sunt limitative, subiective și nesigure.
Capodoperele absolute ale lui Conrad sunt Lord Jim și Heart of Darkness.
Inima întunericului, roman de Joseph Conrad care a fost publicat pentru prima dată în
1899 în revista Blackwood din Edinburgh și apoi în Conrad’s Youth: and Two Other Stories
(1902). Inima întunericului examinează ororile colonialismului occidental, descriindu-l ca un
fenomen care pătează nu numai pământurile și popoarele pe care le exploatează, ci și pe cei
din Occident care îl avansează.
Ar fi util să-i examinăm elementele cruciale pentru apariția modernismului: de
exemplu, utilizarea lui Conrad de mai mulți naratori; prezentarea unei narațiuni în alta;
desfășurarea acronologică a poveștii; și așa cum ar deveni din ce în ce mai clar pe măsură ce
secolul XX a progresat, neîncrederea sa aproape post-structuralistă în stabilitatea limbajului.
În același timp, povestea sa aduce un omagiu poveștilor victoriene pe care a crescut, evidente
în eroismul popular atât de important în narațiunea povestirii sale. În acest sens, Inima
întunericului se află la limita dintre o sensibilitate victoriană în declin și una modernistă în
creștere.
Protagoniștii conflictului său cultural sunt omul arhaic tradițional și tipul euro-
american modernizat.
Astfel, Marlow este în multe privințe un erou tradițional: dur, onest, un gânditor
independent, un om capabil. Cu toate acestea, el este de asemenea „rupt” sau „deteriorat”,
precum J. Alfred Prufrock de T. S. Eliot sau Quentin Compson de William Faulkner.
Kurtz seamănă cu „geniul malefic” arhetipal: individul extrem de înzestrat, dar în cele
din urmă degenerat, a cărui cădere este chestia legendei. Kurtz este înrudit cu figuri precum
Faustus, Satan în Paradisul pierdut al lui Milton, Moby-Dick’s Ahab și Wuthering Heights’s
Heathcliff. La fel ca aceste personaje, el este semnificativ atât pentru stilul și elocvența, cât și
pentru schema sa grandioasă, aproape megalomanică.
Temele principale ale romanului sunt ipocrizia imperialismului, nebunia, ca rezultat al
imperialismului și absurditatea răului.
Dintre motive, enumerăm observare și ascultare, interior și exterior, și întuneric, iar ca
simboluri, ceața, mormântul albit, femeile și rîul.