PYGMALION

by G.B.Shaw

GEORGE BERNARD SHAW:

- a fost un dramaturg, critic, polemist și activist politic irlandez

- influența sa asupra teatrului, culturii și politicii occidentale s-a extins din anii 1880 până la
moartea sa și nu numai.
- a scris peste șaizeci de piese de teatru, în care include atât satira contemporană, cât și
alegoria istorică, devenind, astfel, dramaturgul de vârf al generației sale
- în 1925, a primit Premiul Nobel pentru literature
- a fost premiat și cu Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și cu Premiul Fellow
of the Royal Society of Literature

Opera:

- "Piese neplăcute" (Plays Unpleasant)

Shaw și-a intitulat primul ciclu de opere dramatice "Piese neplăcute" (Unpleasant Plays).
Publicului i se înfățișează "nu numai comedia și tragedia caracterelor sau destinelor
individuale, ci și acele grozăvii sociale care sunt o urmare a faptului că englezul mijlociu,
simplu, oricât de amabil ar fi în viața personală, ca cetățean închide ochii asupra celor mai
josnice abuzuri"

– Casele văduvilor (Widower's Houses)

– Vânătorul de fuste (The Philanderer)
– Profesiunea Doamnei Warren (Mrs. Warren's Profession)

- "Piese plăcute" (Plays Pleasant)

Shaw arată că de-a-lungul secolelor au fost create tot felul de iluzii romantice pentru a se
înfrumuseța realitatea. Ori, scopul pe care și l-a propus el în "Piesele plăcute" (Pleasant
Plays) a fost tocmai de a spulbera aceste iluzii, de a sădi în oameni o concepție lucidă asupra
diferitelor fenomene ale vieții.

– Armele și omul (Arms and the Man)

– Candida (Candida)
– Omul destinului (The Man of Destiny)
– Nu poți spune niciodată (You Never Can Tell)

"Trei piese pentru puritani" (Three Plays for Puritans)

– Discipolul diavolului (The Devil's Disciple)
– Convertirea căpitanului Brassbound (Captain Brassbound's Conversion)
– Cezar și Cleopatra (Caesar and Cleopatra)

Comedii
- "Maiorul Barbara" (Major Barbara, 1905)
- "Căsătoria" (Getting Married, 1908)
- "Androcle și leul" (Androcles and the Lion, 1912)
- "Pygmalion" (Pygmalion, 1912), piesă devenită foarte populară ca musical în prelucrarea lui
David Lean sub numele My Fair Lady

Opera tardive
- "Sfânta Ioana" (Saint Joan), în care înfățișează în mod critic procesul și condamnarea
eroinei franceze Jeanne d'Arc. Pentru această piesă i se conferă în 1925 Premiul Nobel pentru
literatură.
- "Căruța cu mere" (The Apple Cart)
- "Prea adevărat ca să fie frumos" (Too True to be Good)
- "În zilele de aur ale bunului rege Carol" (In the Golden Days of Good King Charles)

Teme comune în opera sa:

- primele piese ale lui Shaw se învârteau în jurul determinării sale de a distruge idealurile.
- aceste piese au atacat direct publicul, care era o metodă netradițională de răspândire a
ideilor
- tehnica principală a lui Shaw, în toate piesele sale, a inclus, de obicei, un atac asupra clasei
medii și superioare
- opiniile religioase, politice și sociale ale lui Shaw au afectat foarte mult temele din scrierile
sale
- cu toate acestea, Shaw a fost un gânditor liber, astfel încât punctele sale de vedere sociale,
politice și religioase pe care le-a prezentat într-o piesă pot fi complet diferite de punctele de
vedere pe care le prezintă într-o altă
- Shaw spune că piesele sale sunt doar despre două subiecte: viața și interesul pentru viață

PYGMALION:
- o piesă de teatru despre o tânără florăreasă care vorbea cu accent cockney și care este
transformată în doamnă de profesorul de fonetică Henry Higgins
- Eliza Doolittle vrea să-și îmbunătățească viața și poziția socială, așa că atunci când îl aude
pe Henry Higgins pariind (wager) cu colonelul Pickering că ar putea lua o fată ca florăreasa
de lângă ei și să o transfere într-o doamnă, în 6 luni, Eliza Doolittle, decide să accepte această
transformare.
- se duce la casa profesorului Higgins a doua zi dimineață și se oferă să-l plătească pentru a o
învăța să vorbească mai clar, astfel încât să se poată ridica de la vânzarea de flori la colțul
străzii la lucrul într-o florărie
- Pickering este de acord să-i plătească cheltuielile, în timp ce cei doi o iau ca pe un
experiment de reformă social
- piesa are loc la începutul secolului al XX-lea, la sfârșitul perioadei victoriene,cînd
societatea victoriană se caracteriza printr-o ierarhie socială rigidă
- este important să ne reamintim că, tot în această perioadă, femeile nu obținuseră încă multe
drepturi și privilegii de bază
- comedia de maniere a lui Shaw, care satirizează obiceiurile și manierele elitei victoriene,
joacă și critică convențiile sociale ale acestui moment istoric
- piesa scoate în evidență vulgarizarea limbii engleze, moralitatea și prejudecățile, libertatea
claselor de jos și constrângerile burgheziei, precum și independența și emanciparea feminină
- titlul piesei face referire la Pigmalion din Metamorfozele lui Ovidius, care realizează o
sculptură a femeii sale ideale, pe nume Galatea, și care se îndrăgostește de frumoasa lui
statuie, care, apoi, prinde viață
- prin acest titlu, Shaw sugerează că Eliza este un fel de Galatea, modelată de Pickering și
Higgins în doamna ideală a societății victoriene
- Pigmalion este cea mai populară piesă a lui Shaw și a generat o serie de adaptări (inclusiv o
versiune de film)
- cel mai faimos, este inspirația pentru musicalul de pe Broadway și pentru filmul următor
My Fair Lady

Writing Style and Tone:

- direct, simplu, spiritual (witty) și didactic
- Shaw vrea ca personajele sale să vorbească, fie cu accentul aproape de neînțeles al Elizei, cu
farmecul ciudat al lui Doolittle, fie cinic ca Higgins

Mood:
- plină de spirit (witty) și plină de umor (humorous)
- această stare este transmisă prin utilizarea lui George Bernard Shaw a umorului sarcastic, a
ironiei, a dialogului înțelept (quick-witted dialogue) și a descrierii personajului

Personaje principale:

Eliza Doolittle
- prezentată prima dată ca florăreasă, în Actul 1, și numită, în mod diferit, Liza, Eliza și Miss
Doolittle, Eliza este subiectul experimentului și pariului lui Higgins și Pickering
- deși nu este bine educate, în mod formal, ea este inteligentă și este un personaj puternic, în
general, fără teamă să-și depășeasă propria condiție
- sub învățătura lui Pickering și Higgins, ea învață repede și cu ușurință să se comporte ca o
doamnă și să treacă ca membru al clasei superioare
- nu este clar în ce măsură se transformă cu adevărat făcând acest lucru și în ce măsură învață
doar să joace un rol

Henry Higgins
- este un lingvist strălucit, care studiază fonetica și documentează diferite dialecte și moduri
de a vorbi
- el apare pentru prima data, în Actul I, ca omul suspect din spatele mulțimii care ia notițe cu
privire la modul de vorbire al tuturor
- Higgins este atât de concentrat pe interesul său academic, încât îi lipsește empatia și nu
reușește să ia în considerare sentimentele sau preocupările altor personae
- în schimb, el vede oamenii în principal ca subiecte de studiu, iar pe Eliza, de exemplu, o
vede ca pe un experiment și o „muncă fonetică”

Colonel Pickering
- un domn, un colonel și un academic, care studiază dialectele indiene
- în timp ce împărtășește interesul lui Higgins pentru lingvistică, el nu este tot atât de extrem
în devotamentul său față de activitățile sale intelectuale
- în timp ce îi dă lui Higgins ideea pariului care o implică pe Eliza, el o tratează pe Eliza cu
amabilitate și ia în considerare sentimentele ei
- totodată, o încurajează pe Eliza să se schimbe cu adevărat
- la sfârșitul piesei, el își cere scuze Elizei pentru că a tratat-o ca subiectul unui experiment,
spre deosebire de egoistul Higgins, care nu-și cere, niciodată, scuze

Literary devices:
- alegoria = folosește ideea de îmbrăcăminte și aspectul subliniază diferențele de clasă de la
începutul secolului al XX-lea din Londra
- burlescul = distrugerea pronunției vocale pe care o folosește Eliza
- prefigurarea
- imagery
- ironia
- metafora
- sarcasm = La sfârșitul celor șase luni vei ajunge la Palatul Buckingham într-o trăsură,
îmbrăcată frumos. Dacă Regele află că nu ești o doamnă, vei fi luat de poliție la Turnul
Londrei, unde vă va fi tăiat capul ca un avertisment pentru alte florărese.
- satiră = critică clasa superioară
- stereotipul = Domnul Doolittle este reprezentant al clasei inferioare. Este beat în
permanență, vorbește prost și poate fi bădăran. În contrast, Higgins este un exemplu al clasei
superioare. Pronunția și gramatica lui Higgins sunt impecabile, folosește manierele sale și se
prezintă întotdeauna bine
- simile

- Teme:
- limbă și vorbire
- înfățișare și identitate
- clasa socială și maniere
- educație și inteligență
- rolurile feminității și genului

Simboluri:

- floraria = visul care o duce le Eliza către Higgins

- îmbrăcămintea = metamorfoza florăresei într-o doamna
- oglinda = reprezinta trezirea Elizei si constientizarea ca poate sa-și îmbunătățească viata și
propria sa persoană
- baia – curățarea sa de viata și de vorbirea ei din trecut

Concluzie:
- Pygmalion face parte din categoria marilor opera care au adus schimbari majore in literatura
universal.