Sunteți pe pagina 1din 72

George Bernard Shaw (1856-1950) a fost un drama­

turg, critic de artă, cronicar şi polemist englez de origine


irlandeză, cofondator al London School of Economics.
Atras de mişcarea socialistă, a devenit în 1884 unul dintre GEORGE BERNARD SHAW
fondatorii Societăţii Fabian (Fabian Society). Deşi primele
scrieri profitabile au fost cronicile de critică muzicală şi
literară şi articolele pe teme sociale şi politice, Shaw a fost Pygmalion
marcat de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik
Ibsen. A scris peste 60 de piese de teatru, grupate în două
cicluri: Piese neplăcute {Plays Unpleasant) - dintre care cele
mai reprezentative sunt: Casele văduvilor (Widowers' Houses,
1892), Vânătorul de fuste (The Philanderer, 1893), Profesiu­
nea doamnei Warren (Mrs. Warrens Profession, 1894), şi Piese
plăcute (Plays Pleasant) - Armele si omul (Arms and the Man, Traducere din limba engleză
1894), Candida (1894), Nu se ştie niciodată (You Never Can
PETRU COMARNESCU
Teii, 1899), Omul destinului {The Man of Destiny, 1896),
Au urmat volumul Trei piese pentru puritani (Three Plays
for Puritans), piese cu conţinut filosofic - Om şi supraom
(Man and Superman, 1903), influenţat de lectura filoso-
fiei lui Friedrich Nietzsche şi Henri Bergson -, şi come­
diile Maiorul Barbara (Major Barbara, 1905), Căsătoria
(Getting Married, 1908), Mezalianţa (Misalliance, 1910),
Androcle şi leul (Androcles and the Lion, 1912), Pygmalion
(1912). Shaw este singurul scriitor căruia i s-a decernat atât
Premiul Nobel, în 1925, cât şi Premiul Oscar (1938), primul,
pentru contribuţia sa literară, al doilea, pentru adaptarea
cinematografică a piesei sale Pygmalion în musicalul My Fair
Lady. A acceptat Premiul Nobel doar de dragul soţiei, dar
recompensa bănească a donat-o finanţării traducerii cărţilor
suedeze în limba engleză. Shaw a murit în 1950, în Shaws
Corner, reşedinţa sa din Ayot Saint Lawrence, la vârsta de
94 de ani.
Puternică personalitate literară a secolului XX, George
Bernard Shaw este considerat de unii critici unul dintre cei
mai importanţi dramaturgi de limbă engleză după William
Shakespeare.

LITERA
Pygmalion
George Bernard Shaw
Copyright© 1913, 1914, 1916, 1930, 1941, 1944 George Bernard Shaw
Copyright © 1957 The Public Trustee as Executor
of the Estate of George Bernard Shaw

LITERA
Editura Litera
O.R 53; C P . 212, sector 4, Bucureşti, România
Tel.: 021 319 6390; 031 425 1619; 0752 548 372 PERSONAJELE
e-mail: comenzi@litera.ro (în ordinea intrării în scenă)
Ne puteţi vizita pe

.,..*. www.htera.ro
HENRY HIGGINS
Pygmalion
George Bernard Shaw D O A M N A H I G G I N S , m a m a lui

ELIZA D O O L I T T L E

Copyright © 2015 Grup Media Litera ALFRED D O O L I T T L E , tatăl ei


pentru versiunea în limba română
COLONELUL PICKERING
Toate drepturile rezervate
D O A M N A EYNSFORD H I L L

Editor: Vidraşcu şi fiii CLARA, fiica ei


Redactor: Aurelia Ulici FREDDY, fiul ei
Corector: Emilia Achim
Copertă: Florentina Tudor D O A M N A PEARCE
Tehnoredactare şi prepress: Bogdan Coscaru U N CETĂŢEAN

Seria de ficţiune a Editurii Litera este coordonată U N CETĂŢEAN IRONIC


de Cristina Vidraşcu Sturza. CAMERISTA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


SHAW, BERNARD G E O R G E '
O A M E N I D I N MULŢIME
Pygmalion /George Bernard Shaw; trad.: Petru Comarnescu. -
Bucureşti: Litera, 2015
ISBN 978-606-33-0139-1
I. Comarnescu, Petru (trad.)
821.111-31 = 135.1
ACTUL I

Covent Garden, ora 11,15 seara. Ploaie torenţială de


vară. Din toate direcţiile se aud fluierături disperate după
trăsuri. Pietonii fug ca să se adăpostească în piaţă şi sub
porticul bisericii St. Paul, unde s-au şi adunat câteva per­
soane, printre care o doamnă cu fiica sa, în rochii de seară,
loţi privesc posomorâţi ploaia, în afară de un bărbat care
stă cu spatele spre ceilalţi, pârând cu totul absorbit de ceea
ce notează încontinuu într-un carneţel.

FIICA {în spaţiul dintre cele două coloane centrale ale


porticului, mai aproape de coloana din stânga)'. M-a pă­
truns frigul până la oase. Ce-o fi cu Freddy de întârzie
atât? A plecat de douăzeci de minute.
MAMA (în dreapta fiicei sale): Nu-i chiar atâta. Dar ar
li putut găsi o trăsură până acum.
UN CETĂŢEAN (în dreapta doamnei): Pân' la unşpe ju­
ma late nu găseşte trăsură, coniţă, până nu se-ntorc după
< e şi lasă clienţii de la teatru.
MAMA: Dar ne trebuie numaidecât o trăsură. Nu putem
lltepta aici până la unsprezece si jumătate. E îngrozitor!
8 George Bernard Shaw Pygrnalion 9

CETĂŢEANUL: Asta e, coniţă, n-am ce-ţi face. M A M A : Chiar că eşti neajutorat, Freddy! Du-te din
FIICA: Dacă Freddy ar fi un pic mai descurcăreţ, ar fi nou şi să nu te întorci fâră trăsură.
găsit o trăsură la uşa teatrului. FREDDY: O să mă mureze degeaba.
M A M A : Ce o fi făcând bietul băiat? FIICA: Noi ce să mai zicem? Vrei să stăm în curentul
FIICA: Uite, alţii au făcut rost de trăsură. El de ce n-a ăsta toată noaptea, aproape dezbrăcate?
găsit? FREDDY: Bine, foarte bine, mă duc, mă duc. (îşi des­
chide umbrela şi se năpusteşte spre Ştrand, dar se ciocneşte

Freddy apare în grahâ dinspre strada Southampton, go­ de o florâreasă care se grăbea să se adăpostească şi îi răs­
nit de ploaie, şi se bagă între ele închizând o umbrelă care toarnă coşul din mâini. Un fulger orbitor, urmat aproape
siroieşte de apă. Este un tânăr de vreo douăzeci de ani, în simultan de bubuitul tunetului, orchestrează incidentul)
haine de seară, ud până la glezne. FLORĂREASA: Ei, alo, Freddy, holbează şi tu felinarele
pe unde calci!

FIICA: Ei, bine, n-ai găsit nici o trăsură? FREDDY: Pardon. {Pleacă în fugă)

FREDDY: N U găseşti nici dacă plăteşti. FLORĂREASA (adunându-şi florile şi aşezându-le din
nou în coş): Frumoase mânere, ce să zic! Două buchete
M A M A : Hai, Freddy, nu se poate! Nu te-ai străduit.
dă violete tărbăcite în mocirla asta! (Se aşazâ pe soclul
FIICA: Asta-i prea de tot! Doar n u vrei să ne ducem
coloanei, în dreapta doamnei, şi îşi alege florile. Nu e de­
noi să căutăm?
loc atrăgătoare. Să tot aibă vreo optsprezece ani, poate do­
FREDDY: Vă spun că au fost ocupate toate. Ploaia uăzeci, mai mult nu. Poartă o pălărioară ca de marinar,
a venit din senin; nimeni nu s-a aşteptat şi toţi au fost neagră, de pai, uzată de praful şi de funinginea Londrei,
nevoiţi să ia trăsura. Am fost până la Charing Cross, apoi tai cori sau niciodată periată. Părul ei ar avea mare nevoie
am luat-o înapoi până aproape de Ludgate Circus; toate fi fie spălat — culoarea spălăcită cu greu poate fi cea natu­
erau ocupate. rala. Poartă un palton negru, ponosit, strâns pe talie, care-i
M A M A : Ai încercat în Trafalgar Square? a funge aproape până la genunchi. Are o fustă maronie, cu

FREDDY: Nici în Trafalgar Square nu era nici una. Un fort dintr-un material ieftin. Ghetele îi sunt scâlciate de
atata purtat. Fără îndoială, florăreasa este cât poate fi ea de
FIICA: Dar ai fost până acolo?
t urată, însă în comparaţie cu doamnele e foarte murdară.
FREDDY: Am căutat până la gara Charing Cross. Doar Trăsăturile ei nu sunt mai urâte decât ale doamnelor, dar
n-ai fi vrut să colind până la Hammersmith? a arca în care se află lasă de dorit. Fata ar avea nevoie de
FIICA: N-ai făcut nici o ispravă, asta e! wrviciile unui dentist)
10 George Bernard Shaw Pygmalion 11

M A M A : Şi, mă rog, de unde ştii că pe fiul meu îl MAMA: Te-am auzit strigându-1 pe nume. Să nu mă
cheamă Freddy? păcăleşti!

FLORĂREASA: Aoleu, al matale e? Iaca de-aia, dacă ai fi FLORĂREASA (protestând): D-apăi cine vrea să te ducă?
ştiut să-1 creşti, nu mi-ar fi paradit frumseţe dă flori - vai Iaca na, l-am strigat num-aşa, într-o doară, Freddy sau
şi-amar dă mine! Şi mai şi şterge putina fără o leţcaie. (^harlie, cum ai fi făcut şi matale dacă ai fi strigat un
Mai bine mi-ai da nişte lovele, cocoană, ca să-mi scot şi st răin şi ai fi vrut să-i faci pe plac. (Se aşazâ lângă coşul ei.)
eu paguba! (Aici vă cer scuze pentru încercarea mea neiz­ FIICA: Şase penny aruncaţi în vânt! Zău, mamă, că
butită, la care trebuie să renunţ, de a reda, fârâ un alfa­ puteai să-1 scuteşti pe Freddy de una ca asta. (Se retrage
bet fonetic, dialectul florâresei, dialect de neînţeles în afara dezgustată în spatele coloanei?)
Londrei.)
FIICA: Nici să nu te gândeşti la aşa ceva, mamă. Ce
Un domn mai în vârstă, tipul militarului simpatic,
idee!
intră repede la adăpost şi strânge umbrela udă. La fel ca
M A M A : Te rog, Clara, scuteşte-mă! Ai vreun penny? Freddy, este şi el ud până la glezne. Poartă haine de seară
FIICA: N u ! N-am nici o monedă mai mică de şase ţi un pardesiu uşor. Ia locul pe care fata l-a lăsat liber când
penny! ti plecat.
FLORĂREASA (CU speranţa): Pot să vă dau eu restul,
coniţă dragă! D O M N U L : Of, ce ploaie!
M A M A (către Clara): Dă-mi moneda! (Clara se des­ MAMA (către nou-venit): Vai, domnule, nu mai stă
parte cu greu de piesa de şase penny) Bine. (Către floră­ ploaia asta odată?
reasa) Poftim pentru flori!.
D O M N U L : Mă tem că nu. D e vreo două minute a
FLORĂREASA: Mersi, coniţă. luat-o şi mai tare. (Se îndreaptă către soclu, lângă floră­
FIICA: Cere-i restul! Chestiile astea nu fac decât un reasa; îşi pune piciorul pe el şi se apleacă sâ-şi lase în jos
penny buchetul. manşetele suflecate ale pantalonilor.)
MAMA: Tacă-ţi gura, Clara! (Către fată) Păstrează MAMA: Of, Doamne! (Se retrage tristă, alăturându-se
restul! Iu cei sale.)
FLORĂREASA: Oh, mulţam, doamnă! FLORĂREASA (profitând de apropierea domnului cu
M A M A : Acum spune-mi de unde cunoşti numele tttitudine de militar, încercând să se împrietenească cu el):
acestui domn. I )acă se înteţeşte, e semn că n-o să ţină mult. Mai cu

FLORĂREASA: IO? Să mor io, na, dacă am habar cine-i vlagă, căpitane, şi ia d-acilea o floare de la o fată amărâtă.

'mnealui. D O M N U L : îmi pare rău, dar n-am mărunt.


12 George Bernard Shaw Pygmalion 13

FLORĂREASA: Las' că-ţi dau eu restu', căpitane. prin mulţime spre domnul căruia îi vânduse flori, strigând

D O M N U L : De la o liră? N-am mai puţin. speriată?) Aoleo, conaşule, nu-1 lăsa să mă umfle! Nici
nu ştii ce-i asta păntru mine. S-a zis cu cinstea mea şi
FLORĂREASA: Fugi d-acolo! Hai, cumpără o floare,
mă zvârlă-n stradă dacă am intrat în vorbă cu un domn.
d o m n u căpitanul Ia acilea pă doi penny!
O să...
D O M N U L : Fii fată cuminte şi n u mai sâcâi lumea!
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE (înaintând la dreapta ei,
(Scotocindu-se prin buzunare) Chiar n-am mărunt. Stai
ceilalţi îngrămădindu-se în urma lui): Gata, gata! Cine îţi
aşa: uite, trei jumătăţi de penny, poftim, dacă asta îţi
face vreun rău, zăpăcito? Drept cine mă iei?
foloseşte la ceva. (Se retrage către celaltă coloană?)
CETĂŢEANUL: Drept e! E un domn; cască ochii la
FLORĂREASA {dezamăgită, dar gândindu-se că trei
încălţări! (Explicând bărbatului care lua notiţe) Fata v-a
jumătăţi de penny sunt mai mult decât nimic)-. Mersi,
luat de sticlete.
domnu.
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE (CU viu interes): C e în­
CETĂŢEANUL (cătrefata): Fii pă fază şi dă-i o floare! E
seamnă „sticlete"?
acilea unu' care zmângăleşte orişice blestemat de cuvânt
CETĂŢEANUL (incapabil să definească): Ei, cum să vă
care-1 zici. (Toţi se întorc spre bărbatul care ia notiţe.)
zic io, un fel dă... un fel dă poliţai de la droguri. C u m să-i
FLORĂREASA (sărind ca arsă): Păi io n-am zis o vorbă mai zici altfel? Un fel dă ciripitor.
dă ocară la domnu'. Ce, n-am voie să vânz flori, dacă şez la
FLORĂREASA (tot isterizată): Pă Biblie mă jur că n-am
locu' meu pă trotal? (Infuriindu-se) Io mi-s fată cuminte;
zis o vorbă...
să-mi saie ochii dacă i-am zis ceva mai hacana dăcât să-mi
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE (autoritar, însă binedispus):
ia o floare! (Hărmălaie generală, mai mult de simpatie
Hei, gura! Am eu mutră de poliţist?
pentru florăreasa, dar dezaprobând excesul ei de sensibili­
tate. Strigăte de: „Linişteşte-te, dragă! Te-a lovit cineva? FLORĂREASA (departe de a fi liniştita): Păi atunci dă
N-are ce păţi! Ce rost are toată zarva asta? Uşurel, fetiţo! ce-mi tot zmângăleşti coloşa vorbele? Dă unde ştiu io
Nu te prăpădi cu firea!" etc. din partea privitorilor mai că ai scris întocmai ce am zis io? Ia arată-mi ce-ai scris
în vârstă şi mai calmi, care o bat pe umăr ca să o liniş­ dă mine! (Bărbatul care a luat notiţe deschide carnetul şi
tească. Alte persoane mai puţin îngăduitoare îi strigă să-şi i-l bagă sub nas, deşi mulţimea îngrămădită, încercând să
ţină gura sau o întreabă răstit ce a apucat-o. Un grup mai citească peste umerii lui, ar fi răsturnat pe unul mai slab
îndepărtat, neştiind ce se întâmplă, se îngrămădeşte să afle decât el) Asta ce mai e? N-ai scris pe bune. Nici nu pot
şi sporeşte zgomotul cu întrebări şi răspunsuri: „Ce-i gălăgia să citesc.
asta? Ce-a făcut fata? Unde-i ăla? Un individ ia notiţe? BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Pot eu. (Citeşte, imitând

Care, el? Da, ăla de colo! A luat bani de la un domn!" etc. exact felul în care pronunţă ea) „Mai cu vlagă, căpitane,
Florăreasa disperată şi prinsă în îmbulzeală îşi face drum şi ia d-acilea o floare de la o fată amărâtă."
M George Bemard Shaw
Pygmalion 15
FLORĂREASA {foarte îngrijorată): Aoleo, asta n u m a că
şase penny pe săptămână. {Izbucnind în plâns) Aoleo, vai
i-am zis căpitan u'? Păi, da io n-am vrut să fac dăloc rău.
si-amar de mine!
{Către domnul) Aoleo, conaşule, nu-1 lăsa să-mi facă vreo
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: N-ai decât să locuieşti
hârtie pentru o vorbă ca asta!
unde-ţi place, dar încetează odată cu smiorcăiala!
D O M N U L : Ce hârtie să-ţi facă? Eu n u fac nici o
D O M N U L {către fata): Haide! Haide! N u păţeşti ni­
reclamaţie. {Către bărbatul care ia notiţe) într-adevăr,
mic, ai dreptul să locuieşti unde vrei.
domnule, dacă sunteţi detectiv nu aveţi nevoie să mă
U N CETĂŢEAN IRONIC {bâgându-se între domn şi cel
apăraţi de femeile tinere până ce nu vă rog eu. Oricine
care lua notiţe): C u m ar fi chiar în Park Lane. I-auzi, tare
putea să-şi dea seama că fata nu avea intenţii rele.
mi-ar plăcea să stăm olecuţă de vorbă despre problema
C E I DE FAŢĂ, ÎN COR {demonstrând împotriva ameste­ locuinţelor.
cului poliţiei): Aşa e! Sigur că pot! Ce te priveşte pe dum­
FLORĂREASA {îngândurată şi tristă, aplecată peste coş,
neata? Cată-ţi de treabă! Vrea şi el să obţină o avansare,
vorbind încet, ca pentru sine): Eu mi-s fată cumsecade, să
asta e. Scrie ce vorbesc oamenii. Fata nu i-a spus o vorbă
ni or că sunt!
lui. Şi dacă zicea, care era problema? Rău am mai ajuns,
dacă o fată nu poate să se adăpostească de ploaie fără să CETĂŢEANUL IRONIC {farâ s-o ia în seama): Ai idee de
unde sunt eu>
fie insultată etc. etc. {Florăreasa este condusă de către cei
care o simpatizează spre piedestal, unde îşi reia locul şi se BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE {prompt): Hoxton. {Râsete.
luptă mai departe cu emoţiile) Toţi se arată din ce în ce mai interesaţi de cel care ia notiţe)

CETĂŢEANUL: Nu-i nici un detectiv. E dintr-ăia care CETĂŢEANUL IRONIC {uimii): I-auzi! Şi cine zice că
n-aş fi? Ptiu, drace! Pe toate le ştii, zău aşa!
să află în treabă. V-am zis eu: ia priviţi-i încălţările!.
FLORĂREASA {enervată încă): Asta-i, altfel n-are cum
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE {întorcându-se spre el ama­
să se ia la harţă cu mine!
bil): Ce-ţi mai fac rubedeniile din Selsey? O duc bine?
CETĂŢEANUL {către ea): Vezi bine că n-are. N u te lăsa
CETĂŢEANUL {bănuitor): Cine ţi-a zis că neamurile
mele îs din Selsey? i rasă pe sfoară! {Către bărbatul care ia notiţe) Ian ascultă
la mine: cu ce drept vrei să afli tot despre oamenii care
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Treaba mea. Chiar ele
n-au chef să se bage-n seamă cu dumneata? Legitimaţia!
mi-au spus. {Către fata) Eşti cam departe de casă, nu?
M A I MULŢI CETĂŢENI D I N PUBLIC {încurajaţi de
Te-ai născut în Lisson Grove, nu-i aşa?
itcest punct de vedere în aparenţă juridic): Da, unde ţi-e
FLORĂREASA {uimita): Iaca, şi care-i necazu' că am legitimaţia?
plecat din Lisson Grove? Nici la porci nu le prieşte să
FLORĂREASA: Lăsaţi-1 să trăncăne ce-o pofti! Nu vreau
trăiască acolo; şi mai trebuia să şi plătesc patru şilingi şi
s.i am nici în clin, nici în mânecă cu el.
16 George Bernard Shaw Pygmalion 17

CETĂŢEANUL: Carevasăzică ne iei peste picior, aşa-i? MAMA {înaintând între fiica sa şi bărbatul care ia
Ia să te văd dacă eşti la fel de deştept cu domnu'î notiţe): Foarte curios! într-adevăr, am fost crescută la
CETĂŢEANUL IRONIC: Chiar aşa: lui să-i zici de unde Largelady Park, lângă Epsom.
e dacă te dai de ghicitor.
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE {peste măsură de amuzat):
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Cheltenham, Harrow, Ha! Ha! Ce nume caraghios! Largelady! Parcul Grăsanei!
Cambridge şi India.
Iertaţi-mă! (Către fiică) Doriţi o trăsură, nu-i aşa?
D O M N U L : Cât se poate de adevărat. {Râsete. Atitudine
FIICA: Ce îndrăzneală să intraţi în vorbă cu mine!
favorabilă celui care ia notiţe. Exclamaţii: „Ştie tot despre
chestia asta! I-a zis-o verde-n faţă! Ai auzit cum i-a spus MAMA: O, te rog, te rog, Clara! (Fiica o dezaprobă,
filfizonului de unde vine?" etc.) Pot să-mi permit să vă în­ ridicând furioasă din umeri şi retrăgându-se plină de dem­
treb, domnul meu, dacă din asta trăiţi, în vreun cabaret? nitate) V-am fi atât de recunoscătoare, stimate domn,

BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: M-am gândit şi eu la asta. dacă ne-aţi găsi o trăsură. {Bărbatul care ia notiţe scoate
Poate că într-o bună zi am s-o fac. un fluier) O, vă mulţumesc. {Se îndreaptă spre fiica ei)
Bărbatul care ia notiţe scoate un fluierat strident.

Ploaia a încetat; persoanele de la marginea grupului au CETĂŢEANUL IRONIC: Ia, uite! Ştiam eu că e un poliţai
început să plece. în civil.

CETĂŢEANUL: Ăsta nu-i fluierat de poliţai; e un fluie­


FLORĂREASA {necăjită de întorsătura lucrurilor)-. Ăsta rat ca la sport.
nu-i domn nici atâtica, dacă-şi râde de-o fată săracă. FLORĂREASA {încă afectată de sentimentele jignite):
FIICA {pierzându-şi răbdarea, îşi face loc să ajungă în N-are nici un drept să mă facă de batjocură! Ţiu la cin­
faţă şi îl îmbrânceşte pe domn, care se retrage politicos pe stea mea ca orice cocoană!
după coloană): Ce naiba face Freddy? O să fac pneumo­
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Mi se pare că n-aţi băgat
nie dacă mai stau mult în curentul ăsta.
de seamă, dar ploaia a încetat de vreo două minute.
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE {vorbind singur, notează
repede felul în care ea a rostit silabele „monie): Earlscourt. CETĂŢEANUL: Asta aşa e. Da de ce n-ai zis-o mai din
timp? Şi noi tăiem frunză la câini, căscând gura la tâm­
FIICA {răstindu-se la el): Fiţi amabil şi păstraţi-vă ob­
peniile matale! {Se îndepărtează către Ştrand)
servaţiile astea necuviincioase pentru dumneavoastră!
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Am vorbit cu glas tare? CETĂŢEANUL IRONIC: Te cunosc eu de pe unde îmi

N-am făcu t-o dinadins. Va cer iertare! Mama dumnea­ eşti. De prin Anwell. De ce nu te duci acolo?
voastră este cu siguranţă din Epsom. BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE {CU bunăvoinţa): Hanwell.
18 George Bernard Shaw Pygmalion 19

CETĂŢEANUL IRONIC (încercând să vorbească distins)-. BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: O , da, şi încă foarte bine.
Mulţumesc frumos, profesore. Ha, ha! La revedere! {Duce Acum e vremea parveniţilor. Mulţi încep în Kentish
un deget la pălărie, în semn de salut ironic, şi pleacă?) Town cu optzeci de lire pe an şi ajung în Park Lane cu
FLORĂREASA: Auzi, să bagi lumea în sperieţi în halul un venit de o sută de mii. Vor să uite de Kentish Town,
ăsta! M-ar unge pe inimă s-o păţeşti. dar se dau de gol ori de câte ori deschid gura. Eu însă pot
să-i învăţ...
M A M A : S-a făcut frumos, Clara. Putem merge pe jos
până la autobuz! Hai! (îşi adună poalele fustei şi porneşte FLORĂREASA: Mai bine nu s-ar băga unde nu-i fierbe
grăbită spre Ştrand.) oala şi ar lăsa în pace o fată amărâtă...

FIICA: Dar trăsura? (Mama nu o aude.) Ah! Ce plicti­ BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE (răbufnind): Ia ascultă, fe­

cos! (O urmează supărată) meie, fa bine şi încetează odată cu văicărelile sau caută-ţi
adăpost la vreun lăcaş de rugăciune!
FLORĂREASA (uşor sfidătoare): Dacă-mi place, am
Toţi ceilalţi au plecat, în afară de bărbatul care ia
dreptul să stau colea, la fel ca matale!
notiţe, domnul şi florăreasa, care stă jos, aranjându-şi coşul
şi murmurând, tot supărată. BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: O femeie care scoate su­
nete atât de deprimante şi de neplăcute nu are nici un
drept - nici măcar dreptul de a trăi! Nu uita că eşti o
FLORĂREASA: Fată năcăjită! Şi aşa viaţa-i grea, şi rară
făptură cu suflet şi cu darul dumnezeiesc al graiului ar­
să mai dea de bucluc!
ticulat; că limba din locul în care te-ai născut este a lui
D O M N U L (întorcându-se în locul unde fusese înainte, Shakespeare, a lui Milton şi a Bibliei; şi nu mai sta acolo
în stânga bărbatului care ia notiţe)-. C u m reuşiţi să faceţi bombănind ca o porumbiţă îmbufnată!
asta, dacă îmi îngăduiţi să vă întreb? FLORĂREASA (copleşită, privind la el cu o căutătură în
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Datorită foneticii. Ştiinţa care se amestecau admiraţia şi dispreţul, farâ a îndrăzni să
rostirii sunetelor. Asta mi-e meseria, ba chiar un hobby. ridice capul): Văleleu, valeu şi vai, vai!
Fericit omul care-şi poate face dintr-un hobby o meserie. BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE (smulgându-şi carnetul din
Dumneata poţi recunoaşte un irlandez sau un individ buzunar): Doamne! Ce sunete! (Scrie, apoi reciteşte, re­
din Yorkshire după accent. Eu pot spune de unde vine producând exact aceleaşi vocale.) Valeleu, valeu, vai, vai!
orice om, cu o aproximaţie de circa zece kilometri. Iar
FLORĂREASA (amuzată de această demonstraţie şi râ­
dacă e din Londra, cu o aproximaţie de trei kilometri.
zând fără să vrea): E-te-te, na drăcie!
Uneori, chiar cu o aproximaţie de două străzi.
BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Vezi fiinţa asta cu engleza
FLORĂREASA: Ruşine să-i fie; ăsta-i un drac împieliţat!
ei de mahala, engleză ce are s-o ţină în cloaca ei până
D O M N U L : Şi se poate trăi din asta? Ia sfârşitul zilelor? Ei bine, domnul meu, în trei luni aş
- George Bernard Shaw Pygmalion 21

putea s-o prezint pe fata asta ca pe o ducesă la recep­ FLORĂREASA {ridicându-se, disperată): N-ar fi rău să-ţi
ţia unui ambasador. Aş putea chiar să-i găsesc un loc ca bată cineva limba în cuie. {Trântindu-i coşul cu flori la
guvernantă a unei doamne sau de vânzătoare la maga­ picioare) Na, ia tot coşul numai pă şase penny!
zin, ceea ce presupune cea mai rafinată engleză. Acesta
este genul de lucruri pe care le fac pentru negustorii care
Orologiul bisericii bate al doilea sfert de ceas.
ajung milionari. Iar din ce câştig astfel, îmi pot îngădui
să fac cu adevărat muncă ştiinţifică în domeniul foneti­
cii, ba şi ceva poezie în genul lui Milton. H I G G I N S {auzind în sunetul clopotului glasul Domnu­
D O M N U L : Sunt şi eu un cercetător al dialectelor in­ lui care îl mustră pentru falsa milostenie faţă de biata fata):
diene, şi... Âsta-i un semn. {îşi scoate solemn pălăria, apoi aruncă un

BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE {pasionat): Adevărat? îl cu­


pumn de monede în coşul florâres ei şi se ia după Pickering)

noaşteţi pe colonelul Pickering, autorul Sanscritei vorbite7. FLORĂREASA {adunândjumătate de coroana): A-ha-ha!
D O M N U L : E U sunt colonelul Pickering. Dumnea­ {Culegând doi florini) Olio, oleleu! {Culegând mai multe
voastră? monede) E-te-te! {Culegândzece şilingi) Aaaah, aşa da!

BĂRBATUL CARE IA NOTIŢE: Henry Higgins, autorul FREDDY {apărând dintr-un taxi): Am găsit în sfârşit
alfabetului universal Higgins. unul! Bună! {Către fată) Ascultă, unde sunt cele două
PICKERING {entuziasmat): A m venit din India ca să doamne care erau aici?
vă întâlnesc. FLORĂREASA: Păi s-a dus până la otobuz, tocmai dă
H I G G I N S : Voiam să plec în India, ca să vă cunosc. când a stat ploaia.
PICKERING: Unde locuiţi? FREDDY: Şi m-au lăsat ca pe un papagal cu maşina!
HIGGINS: Wimpole Street, 2 7 A. Poftiţi mâine pe la Pe toţi dracii!
mine. FLORĂREASA {CU ifos): Nu te supăra, domnişorule! Iau
PICKERING: E U stau la Carlton. Veniţi chiar acum la io taxiul să mă ducă acasă! {Se îndreaptă spre maşină. Şo­
mine şi hai să sporovăim puţin la cină. ferul prinde mânerul portierei din spate şi ţine bine uşa,
H I G G I N S : Bună idee! pentru a o împiedica să se urce. Inţelegându-i neîncrederea,
FLORĂREASA {către Pickering când trece pe lângă ea): ca îi arată pumnul plin de bani) Nu mă fac pă mine opt
Cumpără o floare, conaşule! Sunt cam la strâmtoare cu penny, nu-i aşa, Charlie? {El rânjeşte şi îi deschide uşa)
chiria. Angel Court, Drury Lane, pă după prăvălia lui Mickle-
john dă la colţ. Să vedem cât de repede eşti în stare s-o
PICKERING: Chiar n-am mărunt. îmi pare rău. {Trece
mâni. {Se urcaşi închide uşa cu zgomot, în timp ce maşina
mai departe)
porneşte)
H I G G I N S {indignat de milogeala fetei): Minţi. Ai spus
că poţi schimba o jumătate de coroană. FREDDY: Ei, bine, am rămas de fraier!
ACTUL II

A doua zi, la ora unsprezece. Laboratorul lui Higgins


din strada Wimpole. O cameră la etajul întâi, cu vederea
spre stradă, care fusese gândită ca salon. Uşa cu două ca­
naturi se află la mijlocul peretelui din fund, şi persoanele
care intră văd în dreapta lor, lipite de perete, două clasoare
înalte, aşezate în unghi drept. In colţul acesta se află o masă
de scris simplă, pe care stau un fonograf un laringoscop, un
rând de tuburi mici de orgă cu nişte foaie, o serie de tuburi
de sticlă care alcătuiesc un fel de armoniu, cu arzătoarele
legate printr-un tub de cauciuc de robinetul de gaz aflat în
perete, mai multe diapazoane de diferite mărimi, un desen
care reprezintă o jumătate de cap omenesc, în mărime na­
turală, care prezintă în secţiune organele vocale, şi o cutie
conţinând o rezervă de cilindri de ceară pentru fonograf
Ceva mai departe, în aceeaşi parte a încăperii, un
şemineu, iar la marginea vetrei, înspre uşă, un fotoliu con­
fortabil, îmbrăcat în piele, şi o găleată cu cărbuni. Pe poliţa
şemineului, o pendulă. Intre şemineu şi masa cu fonograful
se află un raftpentru ziare.
24 George Bernard Shaw Pygmalion 25

De cealaltă parte a uşii, în stânga vizitatorului, un scrin o furtunoasă irascibilitate, când lucrurile nu merg cum vrea
cu sertare nu foarte adânci. Pe scrin este aşezat telefonul, şi el; dar este atât de deschis şi de lipsit de orice răutate, încât
alături, cartea de telefon. Aproape tot peretele lateral, până rămâne simpatic chiar în momentele-i cele mai nesăbuite.
la colţ, este ocupat de un pian cu claviatura îndreptată spre
partea opusă uşii şi o banchetă pentru interpret lungă cât
HIGGINS {închizândultimulsertar)\ Ei, cam asta-i tot.
claviatura. Pe pian, o cupă plină cu fructe şi bomboane, în
special bomboane de ciocolată. PICKERING: Este într-adevăr uimitor. Ştii că n-am re­

Mijlocul camerei este gol. In afară de fotoliu, banchetă ţinut nici jumătate?
şi cele două scaune de la masa fonografului, mai există un HIGGINS: Ai vrea să mai revedem ceva?
singur scaun răzleţ, lângă cămin. Pe pereţi, gravuri. Cele PICKERING {sculându-se şi venind spre cămin, unde se
mai multe de Piranesi1 şi portrete în mezzo-tinto2. Nici o instalează cu spatele la foc): Nu, mulţumesc, nu acum.
pictură. Mi-e de-ajuns pentru astăzi.
Pickering stă la masă şi aranjează nişte cartoane şi un HIGGINS {urmându4şi stând în stânga lui): Ai obosit
diapazon cu care a lucrat. Higgins, în picioare lângă el, ascultând atâtea sunete?
închide două sau trei sertare ale clasorului, care au rămas
PICKERING: Da. Groaznică încordare! Şi eu care mă
deschise. In lumina dimineţii, pare un bărbat robust, plin
făleam că ştiu să pronunţ douăzeci şi patru de vocale dis­
de energie şi atrăgător, în vârstă de vreo patruzeci de ani.
tincte! Dar cele o sută treizeci ale dumitale m-au dat gata.
Poartă o redingotă neagră de birou, cu guler alb şi cra­
între cele mai multe zău că nu pot găsi nici o deosebire.
vată de mătase neagră. Este tipul omului de ştiinţă, ener­
gic şi profund interesat, ba chiar pasionat, de orice subiect HIGGINS {pe jumătate râzând, merge la pian ca să ia
care poate fi studiat în mod ştiinţific, dar indiferent faţă nişte bomboane): Da, asta vine odată cu exerciţiul. La în­
de propria persoană şi faţă de ceilalţi oameni, cât şi faţă ceput nu observi nici o diferenţă, dar continui să asculţi
de sentimentele lor. Defapty dacă nu ţii cont de vârstă şi de până când, în cele din urmă, descoperi că toate se deose­
talie, seamănă mai degrabă cu un copil neastâmpărat, al besc între ele ca A de B. {Apare doamna Pearce, menajera
cărui interes pentru viaţă s-a trezit nesăţios şi zgomotos, şi lui Higgins.) Ce s-a întâmplat?
care are aproape tot atâta nevoie de supraveghere pentru a-l DOAMNA PEARCE {şovăie, evident nedumerita): O tâ­
împiedica să facă fără voia lui vreun râu. Felul său de a fi nără doreşte să vă vadă, domnule Higgins.
oscilează între o amabilă cicăleală, când este binedispus, şi HIGGINS: O tânără? Şi ce vrea, mă rog?

1
DOAMNA PEARCE: Să vedeţi, domnule Higgins, spune
Gian Battista Piranesi (1720-1778), arhitect si gravor italian
(n.tr.) că o să vă bucuraţi când veţi afla pentru ce a venit. Este
2
Tehnică de gravură executată pe o placă metalică prin înţeparea o fată foarte simplă. Aş putea zice chiar vulgară. Aş fi
acesteia pentru a reţine cerneala (în italiană: mezzatinta) (n.red.) gonit-o, dar m-am gândit că poate doriţi s-o puneţi să
26 George Bernard Shaw Pygmalion 27

vorbească la una dintre maşinile dumneavoastră. Sper că cu mândria ei nevinovată şi ifosele pe care şi le dă, îl
n-am făcut rău; câteodată primiţi persoane atât de ciu­ înduioşează pe Pickering, care s-a ridicat deja în prezenţa
date - mă scuzaţi, sunt sigură că... doamnei Pearce. Cât despre Higgins, singura deosebire pe
H I G G I N S : N u face nimic, doamnă Pearce. Are un ac­ care o face între bărbaţi şi femei este că, atunci când nu e
cent interesant? tiranic sau nu se plânge zeilor de cele mai mici greutăţi în­
tâmpinate, linguşeşte femeile ca un copil care vrea să obţină
D O A M N A PEARCE: Vai, ceva îngrozitor, domnule
ceva de la bona lui.
Higgins, vă rog să mă credeţi! Nu ştiu cum v-ar putea
interesa aşa ceva.

HIGGINS (către Pickering)-. Hai s-o vedem! Cheam-o HIGGINS (răstit, după ce o recunoaşte cu vădită de­
sus, doamnă Pearce! (Se repede la masa de lucru şi ia un zamăgire şi căreia, dintr-odată, în mod copilăresc, îi dă o
cilindru pentru fonograf?} importanţă exagerata)'. Păi, asta-i fata pe care am notat-o
ieri. Nu-i de nici un folos. Am destule înregistrări cu ar­
DOAMNA PEARCE (numai pe jumătate resemnata)'.
goul din Lisson Grove şi n-am să mai stric un cilindru
Foarte bine, domnule. Treaba dumneavoastră! (Coboară
pentru asta. (Către fata) Hai, cară-te! N-am nevoie de
scările?)
tine.
H I G G I N S : Ce noroc! Iţi voi putea arăta cum fac în­
FLORÂREASA: Ian vezi cum vorbeşti! N-ai habar pen­
registrările. O vom pune să vorbească; şi voi nota mai
tru ce am venit şi hop! - te-ai şi oţărât! (Către doamna
întâi după sistemul lui Bell din Vorbirea vizibilă', apoi
1
Pearce, care stă la uşă şi aşteaptă instrucţiuni) l-ai spus că
în alfabetul romic ; şi, în cele din urmă, o vom pune la
am venit cu taxiul?
fonograf, ca să o poţi asculta de câte ori doreşti cu tran­
D O A M N A PEARCE: Prostii, fetiţo! Ce, crezi că-i pasă
scrierea în faţa ochilor.
unei persoane ca domnul Higgins cu ce ai venit?
DOAMNA PEARCE (întorcându-se): Aceasta-i tânăra
FLORÂREASA: Oho, vă daţi mari! Ce, n-a zis că dă lec­
care vă caută, domnule Higgins.
ţii? Las' că l-am auzit eu când zicea că dă lecţii. Io n-am
venit ca să cer dă pomană; şi dacă banii mei nu-s destul
Intră florâreasa foarte gătită. Poartă o pălărie cu trei de buni, pot să mă duc aiurea, na!
pene de struţ, una portocalie, una albastră precum cerul şi H I G G I N S : Destul de buni pentru ce?
una roşie. Are un şorţ aproape curat, şi paltonul cel pono­
FLORÂREASA: Iaca, pentru 'mneata. Acuşica te-ai du­
sit e ceva mai îngrijit. Entuziasmul acestei fiinţe jalnice,
mirit, este? Am venit ca să iau lecţii, d-aia am venit aci-
1
lişea. Şi nu pă de-a moaca; plătesc pă iele, bagă la cap!
Transcriere fonetică propusă de Henry Sweet în 1877, care a
servit ca bază pentru alfabetul fonetic internaţional al lui Paul H I G G I N S (încremenii)-. Ei bine!!! (Recăpâtându-şi cu
Passy (n.red.) greu respiraţia) Nu ştiu ce să-ţi spun!
28 George Bernard Shaw Pygmalion 29

FLORĂREASA: Ei, iaca, dac-ai fi un domn pe bune, când ăi vedea că poţi căpăta cevasilea din banii care mi-ai
m-ai pofti să şed - aşa zic. Nu ţi-am zis că n-am venit dă azvârlit aseară. {Confidenţial) Erai puţin chercheiit, aşa-i?
florile mărului, ci pentru afaceri?
H I G G I N S {poruncitor): Stai jos!
HIGGINS: Pickering, ce zici: să invităm fusta asta să
FLORĂREASA: Ei bine, dacă vrei să mă măguleşti...
stea jos sau s-o aruncăm pe fereastră?
HIGGINS {râstindu-se la ea): Stai jos!
FLORĂREASA {refugiindu-se speriata lângă pian, de unde
DOAMNA PEARCE {severa): Stai jos, fetiţo! Fă cum ţi
se întoarce şi-lpriveşte ca o fiară încolţită)". Aoleo, valeu, vai,
vaai! (Jignită siplângâreaţâ) Nu las să mi se zică fustă, când se spune! {Pune scaunul stingher lângă covoraşul din faţa
singură am zis că plătesc ca o cocoană. căminului, între Higgins şi Pickering, şi stă în spatele lui,
aşteptând ca fata să se aşeze?)
FLORĂREASA: Aoleo, valeu, vai, vaai! {Stă în picioare,
încremeniţi de uimire, cei doi bărbaţi o privesc din ce­
lălalt capăt al camerei. revoltată şi totodată nedumerită?)
PICKERING (foarte curtenitor): N u vreţi să luaţi loc?
FLORĂREASA (manierată): Da, cu plăcere. (Se aşazâ.
PICKERING {blând)-. In definitiv, ce doreşti, fetiţo?
Pickering se întoarce pe covor.)
FLORĂREASA: Vreau să fiu şi io o ditai cocoana, să mă
H I G G I N S : C u m te cheamă?
vedeţi într-o florărie - în loc ca să mai vând flori la col­
ţul străzii Tottenham Court. Da' nu vor să mă angajeze FLORĂREASA: Liza Doolittle.
dacă nu vorbesc mai acătării. Dumnealui a zis că poa să HIGGINS (declamând cu gravitate):
mă-nveţe cum să vorbesc. Iacă io sunt acilişea să-i dau
Eliza, Elizabeth, Betsy şi Bess
bani - nu cer nici un hatâr -, şi mnealui mă tratează ca
pe-o cârpă. După cuiburi de păsări la pădure s-au dus...
PICKERING: Un cuib cu patru ouă au găsit...
DOAMNA PEARCE: N U vezi cât de proastă şi de igno­
rantă eşti, dacă îţi închipui c-ai avea de unde să-1 plăteşti H I G G I N S : Unu au luat şi trei au lăsat. (Râd cu poftă
pe domnul Higgins? de gluma lor.)

FLORĂREASA: C u m să nu pot? Iaca, pot! Ştiu io cât să LIZA: Ia lăsaţi farafastâcurile!


plăteşte lecţiile - ştiu tot aşa de bine ca şi mneavoastră. DOAMNA PEARCE: N U se cade să vorbeşti aşa cu un domn.
Şi sunt gata să plătesc.
LIZA: I-auzi, da el dă ce nu vrea să vorbească serios
H I G G I N S : Cât? cu mine?
FLORĂREASA {întorcându-se spre el, triumfătoare): Aşa H I G G I N S : Să ne întoarcem la treburile noastre! Cât
mai vii de-acasă! Ştiam io că are să-ţi vină mintea la cap, zici că te-ai gândit să-mi plăteşti pentru lecţii?
30 George Bernard Shaw
Pygmalion 31

LIZA: Ştiu io cât să dă. O cocoană, o pretină d-a mea,


H I G G I N S : In schimb, se va atinge de tine cu coada
mi-a zis că ia lecţii dă franceză cu opspce penny pă oră măturii dacă nu termini cu smiorcăiala asta. Şezi!
dă la un franţuz get-beget. Crez că n-oi avea obrazul să-
LIZA (executând încetişor ordinul): Aoleo, valeu, vai,
mi ceri tot atâta ca să mă înveţi limba mea, că de! - nu
vaai! Parc-ai fi babacu', fix aşa!
mă-nveţi franţozeşte. Aşa că nici un sfanţ peste un şiling.
H I G G I N S : Dacă mă hotărăsc să te învăţ, o să fiu mai
Dacă vrei, dacă nu, las-o baltă!
rău decât tată-tău şi tata lui tată-tău! (Ii oferă batista lui
HIGGINS (plimbându-se prin cameră şi zornăind che­ de mătasea)
ile si mărunţişul în buzunare)'. Ştii, Pickering, dacă te
LIZA: Asta pen ce-i?
gândeşti la un şiling nu ca la un simplu şiling, ci ca la un
H I G G I N S : Să-ţi ştergi ochii. Să-ţi ştergi toată faţa pe
procent din venitul acestei fete - asta face pentru ea cât
unde ţi s-au scurs lacrimile. Ia aminte: nu confunda ba­
şaizeci sau şaptezeci de guinee pentru un milionar.
tista cu mâneca. N-o lua pe una drept alta, dacă doreşti
PICKERING: C u m aşa? să ajungi cucoană în vreo prăvălie.
HIGGINS: Fă socoteala! Un milionar are cam o sută
cincizeci de lire pe zi. Ea câştigă o jumătate de coroană Complet nedumerită, Liza îl priveşte, neştiind ce să facă.
sau cam pe-aici.

LIZA (demna): Cine a zis că io nu câştig dăcât... D O A M N A PEARCE: Degeaba îi vorbiţi aşa, domnule
HIGGINS {continuând): Ea îmi oferă două cincimi din Higgins, că nu vă înţelege. In plus, greşiţi: ea nu face aşa.
venitul ei zilnic pentru o lecţie. Două cincimi din venitul (la batista?)
zilnic al unui milionar ar fi în jur de şaizeci de lire. E fru­ LIZA (smulgându-i-o): Ei! Ia dă batista-ncoa! Mi-a
mos. La naiba, e chiar enorm! E cea mai bună ofertă pe dat-o mie, nu ţie.
care am primit-o vreodată. PICKERING (râzând): Aşa e. Cred că trebuie conside­
LIZA (se ridică speriată): Şaizeci de lire! Ce tot zici rată proprietatea ei, doamnă Pearce.
acolo? Nici pomeneală să-ţi dau şaizeci de lire. De un' DOAMNA PEARCE (resemnându-se): Aşa vă trebuie,
să iau eu...? domnule Higgins.
H I G G I N S : Ţine-ţi gura! PICKERING: Higgins, cazul începe să mă intereseze.
Ce zici de recepţia ambasadorului? Dacă ai reuşi de-ade-
LIZA (vâicărindu-se): De unde să am eu şaizeci de lire?
văratelea, te vor considera cel mai mare profesor în viaţă.
Vai de mine!
Pun rămăşag pe tot ce va costa experienţa că n-ai să reu­
DOAMNA PEARCE: NU te mai smiorcăi, prostuţo! Stai şeşti. Şi voi plăti şi lecţiile.
jos! Nimeni nu se va atinge de banii tăi.
LIZA: Oh! Sunteţi prea bun. Mulţumesc, don căpitanu.
32 George Bernard Shaw Pygmalion 33

HIGGINS (sedus, uitându-se la ea): N-am încotro. Este LIZA: NU eşti un domn, dăloc dacă spui vorbe d-astea.
adorabil de vulgară - aşa de îngrozitor de murdară... Eu sunt fată cuminte şi ştiu cine-mi sunteţi voi, bărbaţii.
LIZA {protestând cu tărie): Aoleo, valeu, vai, vaai! H I G G I N S : Ascultă, fetiţo, cu mine să n u faci pe miro­
Nu-s murdară. M-am spălat pe faţă şi pe mâini 'nainte nosiţa din Lisson Grove. Trebuie să înveţi să te porţi ca
să viu, zău. o ducesă. Ia-o, doamnă Pearce. Şi dacă nu se astâmpără,
PICKERING: Sunt sigur că n-ai să-i suceşti capul cu dă-i o scatoalcă.
prea multe complimente, Higgins. LIZA (sărind şi refugiindu-se între Pickering şi doamna
DOAMNA PEARCE (îngrijorata): N u spuneţi asta, Pearce): Nu! Chem poliţia!
domnule Pickering. Există mai multe feluri de a suci ca­ D O A M N A PEARCE: Dar nici n-am unde să o ţin.
pul unei fete; şi nimeni nu reuşeşte mai bine decât dom­
HIGGINS: Ţine-o în lada de gunoi.
nul Higgins să le zăpăcească - deşi nu întotdeauna o face
LIZA: Aoleo, valeu, vai, vaai! Vaai, vaai!
dinadins. Sper că nu-1 veţi îndemna să facă vreo prostie.
PICKERING: Hai, Higgins! Fii mai înţelegător!
HIGGINS (înflâcârându-se pe măsură ce se obişnuieşte
cu ideed): Ce-i viaţa decât o serie de nebunii inspirate? DOAMNA PEARCE (hotărâtă): Trebuie să fiţi mai înţe­
Totul este numai să le găseşti. Să nu scapi niciodată pri­ legător, domnule Higgins, zău aşa. Prea vreţi să-i luaţi pe
lejul, căci ele nu ţi se arată în fiecare zi. Voi face o ducesă toţi peste picior.
din arătarea asta de mahala.
LIZA (dezaprobând cu putere această părere despre ea): Prins între două focuri, Higgins se potoleşte. Furtuna
Aoleo, valeu, vai, vaai! este urmată de o adiere de amabilă nedumerire.
HIGGINS (atras de gândul care i-a încolţit în minte):
Da, în şase luni - ba chiar în trei, dacă are ureche bună şi HIGGINS (cu o încântătoare şi profesională modulaţie
limbă ageră - o voi conduce oriunde şi va fî luată drept în glas): Eu să iau în peste picior? Dar, dragă doamnă
oricine voi dori. începem de astăzi; chiar de-acum! In Pearce, dragul meu Pickering, niciodată n-am avut nici
clipa aceasta! la-o şi spal-o, doamnă Pearce. Freac-o cu cea mai mică intenţie să iau peste picior pe cineva. N-am
cărămidă, cu leşie, cu orice - numai să iasă curată. Ai foc propus decât s-o ajutăm pe această biată fată, să fim buni
bun la bucătărie? cu ea. Trebuie să o ajutăm să se pregătească pentru a se
DOAMNA PEARCE (protestând): Da, dar... adapta noii sale situaţii în viaţă. Dacă nu m-am exprimat
HIGGINS (continuă impetuos): Dezbrac-o şi arde-i clar este pentru că n-am vrut să jignesc susceptibilitatea
boarfele. Telefonează la Whiteley sau unde vrei să-i aducă ei sau pe a dumneavoastră.
altele noi. înveleşte-o în hârtie de ambalaj până soseşte
îmbrăcămintea cea nouă. Liza, liniştită, se furişează înapoi la scaunul ei.
34 George Bernard Shaw
Pygmalion 35

DOAMNA PEARCE (către Pickering): Ei bine, aţi mai HIGGINS (jignit profund de atâta nesimţire în faţa eloc­
pomenit una ca asta, domnule Pickering?
venţei lui): Aşa, vasăzică? Mă crezi nebun? Bine! Doamnă
PICKERING {râzând cu hohote): încă nu, doamnă Pearce, nu mai e nevoie să-i comanzi haine noi. Dă-o
Pearce, încă nu. afară!
HIGGINS (cu răbdare): Ce anume? LIZA (bâzâind): Hî-hî-hî! Să nu pui mâna pe mine!

DOAMNA PEARCE: Domnule Higgins, dumneavoas­ DOAMNA PEARCE: Vezi ce păţeşti dacă eşti obraznică?
tră nu v-aţi gândit că nu puteţi lua o fată aşa, ca pe o (Arâtându~i uşa) Pe aici, te rog!
pietricică de pe mal?
LIZA (aproape în lacrimi): N-am nevoie de haine noi.
HIGGINS: De ce nu? Nici nu le primeam. (Aruncă batista.) Pot să-mi iau şi

DOAMNA PEARCE: Ei, de ce nu! C u m o luaţi fără să


singură.
ştiţi nimic despre ea? Ce-i cu părinţii ei? Ba poate că-i şi HIGGINS (prinzând cu îndemânare batista şi tăindu-i
măritată. calea spre uşa către care ea se îndreaptă fără prea multă

LIZA: Aiurea! hotărâre): Eşti rea şi nu ştii ce-i recunoştinţa. Asta mi-e
răsplata pentru că m-am oferit să te scot din noroi, să te
H I G G I N S : Ei, vezi! Fata ţi-a răspuns foarte corect: aiu­
îmbrac frumos şi să te fac cucoană!
rea. Auzi, măritată! Nu ştii că o femeie din clasa ei socială
DOAMNA PEARCE: Gata, domnule Higgins! Acum
arată ca o roabă muncită, ca o femeie de cincizeci de ani,
dumneavoastră sunteţi rău. Du-te acasă, fetiţo! Du-te la
chiar la un an după ce se mărită?
părinţi şi spune-le să aibă mai multă grijă de tine!
LIZA: Cine m-ar lua pe mine?
LIZA: N-am părinţi. Mi-au spus că sunt destul de
HIGGINS (recurgând dintr-odatâ la cele mai încântă­ mare să-mi câştig pâinea şi m-au luat la goană.
toare şi mai emoţionante tonuri joase ale celui mai ales stil
D O A M N A PEARCE: Mama ta unde e?
expresiv de care este în stare): Iţi jur, Eliza, că, înainte de a
LIZA: N-am mamă. Aia de m-a luat la goană era a
termina de lucrat cu tine, străzile vor fi înţesate de cada­
şasea mamă vitregă. N-am nevoie de ele. Şi sunt o fată
vrele bărbaţilor care îşi vor zbura creierii de dragul tău.
cuminte, aşa să ştiţi.
D O A M N A PEARCE: Vai, domnule Higgins, cum puteţi
să-i vorbiţi aşa? HIGGINS: Bine, atunci de ce atâta tevatură? Fata nu-i
a nimănui. Nu are nimeni nevoie de ea, în afară de mine.
LIZA (ridicându-se şi luând o atitudine hotărâtă): Eu
(Se duce spre doamna Pearce şi încearcă să o convingă?)
m-am cărat. Ăstuia îi lipseşte o doagă. Nu vreau să-nvăţ
Poţi s-o înfiezi, doamnă Pearce; cred că ţi-ar surâde să ai
cu un trăsnit.
o fiică. Hai, nu-mi mai pune beţe-n roate! Du-o jos şi...
36 George Bernard Shaw Pygmalion y ?

DOAMNA PEARCE: C u m o să se descurce? Ii plătiţi DOAMNA PEARCE: Asta e treaba ei, nu a dumneavoas­
vreo leafa? Gândiţi-vă, domnule Higgins!
tră, domnule Higgins.
HIGGINS: Ei, plăteşte tot ce va fi nevoie, trece-o în H I G G I N S : Foarte bine, după ce termin cu ea, n-are
condica de socoteli! {Nerăbdător) Dar la ce-i trebuie decât să se întoarcă în mahala; şi asta va fi tot treaba ei,
bani? Va avea mâncare şi îmbrăcăminte. Dacă îi dai bani,
aşa că totul e în regulă.
o să-i bea.
LIZA: Zău că n-ai pic dă inimă; nu-ţi pasă decât de
LIZA (sărindla el): Eşti un necioplit! Ce minciună go­ dumneata. Iaca na! (Se ridică şi vine cu hotărâre în mijlo­
gonată: nimeni nu m-a văzut vreodată nici măcar pilită. cul scenei.) Pân-acilea! Mi-e lehamite dă toate astea. Mă
(Se duce şi se aşazâ sfidătoare.)
duc. (Merge spre uşă.) Ar trebui să-ţi fie ruşine, aşa să ştii!
PICKERING (dojenindu4 cu bunăvoinţă): N u ţi-a tre­ HIGGINS (apucând O bomboană de ciocolată de pe pian,
cut prin minte, Higgins, că fata are şi ea sensibilitatea ei? cu ochii strălucind de o idee diabolica): Ia nişte bomboane
HIGGINS (rnâsurând-o cu ochi critic): Nu, nu cred să de ciocolată, Eliza!
aibă. In nici un caz, o sensibilitate de care să ne sinchi­ LIZA (oprindu-se ispitita): Ştiu io ce-o fi-năuntru? Am
sim. (Voios) Eliza, ai tu aşa ceva? auzit eu de fete ameţite
> cu doftorii de unii ca 'mneata.
LIZA: Am şi eu cum are toţi.

HIGGINS (pe gânduri, lui Pickering): Vezi, asta-i Higgins scoate briceagul, taie bomboana în două,
dificultatea.
pune o jumătate, în gură şi o înghite, apoi îi oferă cealaltă
PICKERING: Zău? Care-i dificultatea? jumătate.
H I G G I N S : S-O fac să vorbească gramatical. Numai fe­
lul de a pronunţa este o chestiune relativ simplă.
H I G G I N S : Ca să vezi că-i treabă cinstită, Eliza, eu mă­
LIZA: N U vreau să vorbesc gramatical. Vreau să vor­ nânc o jumătate, şi tu pe cealaltă. (Liza deschide gura ca
besc ca o cocoană. să răspundă, iar el îi bagă repede jumătate de bomboană în
DOAMNA PEARCE: Va rog, domnule Higgins, să nu gură) Am să-ţi dau câte vrei, cutii, lăzi de bomboane, în
ne îndepărtăm de subiect. Aş vrea să ştiu în ce condiţii fiecare zi. Ai să mănânci numai bomboane. Ei, ce zici?
va sta fata aici. O să aibă vreo leafa? Şi ce se va întâmpla LIZA (care a înghiţit bomboana, după ce era să se înece
cu ea după ce terminaţi cu învăţatul? Puţină prevedere
cu ea): N-aş fi mâncat-o, dar sunt prea doamnă ca s-o
trebuie să aveţi!
mai scot dân gură.
HIGGINS (nerăbdător): Şi ce o să se aleagă de ea dacă H I G G I N S : Ascultă, Eliza, parcă spuneai că ai venit cu
o las în mahala? Ia, spune-mi, doamnă Pearce! un taxi?
3 8 George Bernard Shaw Pygmalion 39

LIZA: Ei şi? Ce dacă, io nu am dreptul să iau o maşină PICKERING: Foarte frumos spus, Higgins, dar fără te­
cum are oricine? mei. {Către Eliza) Domnişoară Doolittle...
H I G G I N S : Sigur că ai, Eliza. Pe viitor vei lua câte taxi­ LIZA (copleşita): Aoleo, valeu, vai, vaai! Vaai, vaai, să­
uri pofteşti. Ai să te plimbi în fiecare zi cu maşina, prin raca de mi-i-ine! Vaai, vaai, săraca de mi-i-ne!
tot oraşul şi prin împrejurimi. Ce zici?
H I G G I N S : Vezi! Asta-i tot ce poţi scoate de la Eliza:
D O A M N A PEARCE: Domnule Higgins, o ispitiţi şi nu Aoleo, valeu, vai, vaai! Vaai, vaai, sărăcana de mi-i-ine!
faceţi bine. Mai bine s-ar gândi la viitorul ei. Degeaba-i explici. Ca soldat, ar trebui s-o ştii. Ei îi tre­
H I G G I N S : La vârsta ei? Absurd. Ai timp berechet să te buie ordine, nu explicaţii. Asta vrea ea. Eliza, ai să lo­
gândeşti la viitor atunci când nu mai există nici un viitor cuieşti aici viitoarele şase luni şi ai să înveţi să vorbeşti
la care să te gândeşti. Ascultă-mă pe mine, Eliza, fa mai frumos, ca doamnele de la florării. Dacă eşti cuminte şi
bine ca doamna asta: gândeşte-te la viitorul celorlalţi, dar faci tot ce ţi se spune, vei dormi într-o odaie bună, vei
niciodată la al tău! Gândeşte-te la prăjituri, la taxiuri, la avea mâncare din belşug şi bani să-ţi cumperi bomboane
aur şi diamante! şi să te plimbi cu maşina. Dacă vei fi rea şi leneşă, vei
dormi în fundul bucătăriei, unde foiesc gândacii negri, şi
LIZA: N U , n-am nevoie nici de aur, nici de diamante.
doamna Pearce te va pocni cu coada măturii. După şase
Sunt o fată cuminte, asta sunt. (Se asază din nou, încer­
când să fie cât mai demnă.) luni vei merge la Buckingham Palace în trăsură, îmbră­
cată cum nici nu visezi. Dacă regele va băga de seamă că
HIGGINS: Tot aşa ai să rămâi şi sub ocrotirea doamnei
nu eşti o doamnă adevărată, poliţia te va înhăţa şi te va
Pearce, şi pe urmă ai să te măriţi cu un ofiţer din garda
închide în turnul Londrei, unde are să ţi se taie capul,
călare, cu mustaţa-n furculiţă. Fiul vreunui marchiz, care
ca să fie de învăţătură şi altor fîorărese care nu-şi cunosc
îşi va dezmoşteni odrasla pentru că se însoară cu tine şi
lungul nasului. Dacă nu te vei da de gol, atunci ai să ca­
care se va îmbuna când va vedea cât eşti de frumoasă şi
peţi un cadou de şapte şilingi şi şase penny, ca să-ţi poţi
de cuminte...
începe cariera de cucoană la o florărie. Dacă-mi refuzi
PICKERING: Iartă-mă, Higgins, dar într-adevăr tre­ oferta, vei fi fata cea mai rea şi cea mai nerecunoscătoare
buie să intervin. Doamna Pearce are deplină dreptate. din lume, iar îngerii îţi vor plânge de milă. (Către Picke­
Dacă fata asta se lasă în grija dumitale timp de şase luni, ring) Eşti mulţumit acum, Pickering? (Către doamna
pentru a face o experienţă pedagogică, trebuie să înţe­ Pearce) Se pot prezenta oare lucrurile mai lămurit şi mai
leagă bine despre ce-i vorba. cinstit, doamnă Pearce?
H I G G I N S : C u m vrei să înţeleagă? Nu-i în stare să DOAMNA PEARCE (îngăduitoare)-. Cred că ar fi mai
înţeleagă nimic. Afară de asta, înţelegem vreunul din bine dacă m-aţi lăsa să vorbesc cu fata între patru ochi.
noi ce facem? Dacă ar fi aşa, ne-am apuca oare de vreo Nu ştiu dacă pot să-mi iau răspunderea ei sau să con­
treabă?
simt la vreun aranjament... Desigur, îmi dau seama că nu
i II mmmmmmmmmtUmttKttmBăm

40 George Bernard Shaw Pygmalion 41

aveţi nici o intenţie rea, dar când începe să vă intereseze, HIGGINS (îngândurai): Ai văzut vreodată o m cumse­
cum spuneţi dumneavoastră, accentul cuiva, nu vă mai cade când e vorba de femei?
gândiţi deloc la ce se poate întâmpla, fie persoanei cu PICKERING: Da, de multe ori.
pricina, fie chiar dumneavoastră. Hai cu mine, Eliza!
HIGGINS (se saltă în mâini şi se aşază pe pian cu o buf­
H I G G I N S : Perfect. Mulţumesc, doamnă Pearce. Du-o nitură, răspunzând pe un ton dogmatic)'. Eu, unul, n-am
la baie! văzut. Am constatat că în clipa în care las o femeie să se
LIZA (ridicându-se cu şovăire, bănuitoare)'. Eşti un împrietenească cu mine, devine geloasă, pretenţioasă, bă­
mare zbir, asta eşti! N-o să stau aici dacă nu-mi place. nuitoare - adică o adevărată pacoste. Am mai constatat
N-o să las pe nimeni să mă pocnească. N-am cerut ni­ că, din clipa în care mă împrietenesc cu o femeie, devin
ciodată să merg la palatu' Bucknam 1 , zău că nu! N-am egoist şi tiranic. Femeile strică totul. Dacă laşi o femeie
avut niciodată necazuri cu poliţia. Niciodată. Mi-s fată să intre în viaţa ta, vei vedea că ea vrea un lucru, şi tu
cuminte... vrei altul.
PICKERING: C u m adică?
D O A M N A PEARCE: N U răspunde, fetiţo! N u poţi să-1
înţelegi cu una, cu două pe domnul. Hai, vino cu mine! HIGGINS (dânduse jos de pe pian, agitai)-. Dumnezeu
(Se îndreaptă spre uşă, pe care o ţine deschisă pentru Eliza) ştie! Cred că femeia vrea să-şi trăiască viaţa ei, şi bărbatul
vrea să şi-o trăiască pe a lui, şi fiecare încearcă să-1 tragă
LIZA (ieşind)-. Aşa e, cum am zis. N-o să mă duc la
pe celălalt pe drumul care-i place lui. Unul zice hăis! Al­
rege, dacă-i vorba de tăiat capul. Dacă ştiam în ce belea
tul, cea! Şi rezultatul este că amândoi se pomenesc hăt, în
mă bag, n-aş mai fi dat pe-aci. Totdeauna am fost o fată
altă parte, în bătaia vântului de care se fereau. (Se aşază
cuminte şi nu m-am băgat niciodată în vorbă cu el. Nu-i
pe bancheta din faţa pianului.) Aşa că burlac sunt, burlac
sunt datoare cu nimic, de-aia nu-mi pasă şi n-o să mă las
rămân.
dusă cu vorba. Am şi eu un suflet, ca fiştecare.
PICKERING (se ridică, se apropie de el şi vorbeşte grav, pri-
vindu-lde sus în jos): Lasă, Higgins! înţelegi foarte bine ce
Doamna Pearce închide uşa, şi protestele fetei nu se mai vreau să spun. C u m m-am băgat şi eu în chestiunea asta,
aud. Pickering pleacă de lângă cămin îndreptându-se spre mă simt răspunzător faţă de fată. E de la sine înţeles - aşa
scaun, pe care îl încalecă, sprijinindu-şi mâinile pe spetează. sper - că nu vei profita de situaţia în care se află.
H I G G I N S : Ce? Aha, înţeleg la ce te referi. Lucru sfânt,
PICKERING: Iartă-mă că te întreb deschis, Higgins. te asigur! (Ridicându~se, ca să explice) Vezi, o să-mi fie
Eşti un om cumsecade când e vorba de femei? elevă, şi nu-i cu putinţă să înveţi o femeie dacă nu uiţi
că-i femeie. Am învăţat zeci de milionare americane să
vorbească englezeşte, cele mai frumoase femei din lume.
1
Pronunţare deformată a cuvântului Buckingham (n.tr.)
42 George Bernard Shaw Pygmalion 43

Sunt un sfânt. De parcă ori eu, ori ele am fi fost de lemn. HIGGINS {indignat): Eu să vorbesc urât! {Cu emfaza)
Este... Eu nu înjur niciodată. Detest obiceiul ăsta! Ce dracu'
vrei să spui?
DOAMNA PEARCE {stăruind): Chiar asta voiam să
Doamna Pearce deschide uşa, ţinând în mână pălăria
spun, domnule Higgins. Drăcuiţi mult prea mult. Mie
Elizei. Pickering se retrage spre fotoliul de lângă cămin şi
nu-mi pasă de ocări şi de afurisenii, de trăsnete şi de ful­
se aşazâ.
gere, nici de „la dracu'" şi „unde dracu'..."
HIGGINS: Doamnă Pearce! Asemenea vorbe în gura
HIGGINS {curios): Ei, doamnă Pearce, merge bine? dumitale! Zău, mă miră!
DOAMNA PEARCE {din uşă): As dori să vă deranjez cu DOAMNA PEARCE (fără să se dea bătuta): ... dar este
o vorbă, domnule Higgins, dacă se poate. totuşi un anumit cuvânt pe care sunt nevoită a vă ruga
HIGGINS: Da, desigur, intră. {Ea intră în cameră) să nu-1 mai întrebuinţaţi. Fata 1-a rostit chiar adineauri,
Asta să n-o arzi, doamnă Pearce! Vreau s-o păstrez ca re­ fiindcă era baia prea caldă. începe cu litera C. Ea, săraca,
licvă. (// ia pălăria din mână) 1-a învăţat lângă fustele mamei ei. Dar nu trebuie să-1
audă din gura dumneavoastră.
DOAMNA PEARCE: Vă rog, băgaţi de seamă, domnule
HIGGINS {CU superioritate): N u mă simt vinovat de
Higgins! Am fost nevoită să-i promit că nu o ard, dar
a-1 fi pronunţat vreodată, doamnă Pearce. {Ea îl priveşte
poate că n-ar fi rău să o p u n niţeluş în cuptor...
sever. El adaugă, ascunzându-şi conştiinţa vinovată sub o
HIGGINS {punândpălăria repede pe pian): Da? Mulţu­ atitudine de magistrat) Exceptând poate vreun moment
mesc. Ei, ce voiai să-mi spui? de agitaţie extremă şi bine întemeiată.
PICKERING: Vă deranjez? DOAMNA PEARCE: Chiar azi-dimineaţă l-aţi folosit în
D O A M N A PEARCE: Nicidecum, domnule Pickering. legătură cu cafeaua, cuţitul şi creionul.
V-aş ruga, domnule Higgins, să fiţi mai cu băgare de H I G G I N S : A, asta era numai o aliteraţie, doamnă
seamă la cele ce vorbiţi în faţa fetei. Pearce, explicabilă la un poet.
HIGGINS {grav): Desigur. Vorbesc întotdeauna cu bă­ DOAMNA PEARCE: Indiferent, domnule Higgins. Ori­
gare de seamă. De ce-mi spui asta? cum vă face plăcere să-i ziceţi, eu vă rog respectuos să nu

DOAMNA PEARCE {netulburatâ): Nu, domnule Higgins, audă fata această vorbă de la dumneavoastră.

nu sunteţi deloc atent la ce spuneţi când nu găsiţi un lucru H I G G I N S : Bine, bine. Asta-i tot?
sau când sunteţi cam nerăbdător. în ce mă priveşte, nu DOAMNA PEARCE: N U , domnule Higgins. Va trebui
are nici o importanţă, m-am învăţat. Dar în faţa fetei nu să fim foarte atenţi cu fata asta şi în privinţa curăţeniei
trebuie să vorbiţi urât. personale.
44 George Bernard Shat
PygmaL\ion 45
HIGGINS: Desigur. Ai toată dreptatea. Foarte important.
HIGGINS (jignit că poate fi bănuit de un asemenea sen­
DOAMNA PEARCE: Vreau să spun, să nu fie neglijentă
timent): Nu, câtuşi de puţin. Ai toată dreptatea, doamnă
în ceea ce priveşte îmbrăcămintea sau dezordonată cu
Pearce. Voi fi foarte atent în faţa fetei. Asta-i tot?
lucrurile ei.
DOAMNA PEARCE: Nu, domnule Higgins. Ii permiteţi
H I G G I N S (îndreptându-sesolemn spre ea): Exact. Chiar să folosească una dintre rochiile acelea japoneze, pe care
voiam să-ţi atrag atenţia asupra acestui lucru. (Se întoarce le-aţi adus din străinătate? E imposibil s-o mai îmbrac în
spre Pickering, pe care conversaţia lor îl distrează grozav) vechiturile ei.
Aceste lucruri mărunte sunt foarte importante, Picke- H I G G I N S : Desigur. Tot ce vrei. Mai e ceva?
ring. „Cine nu cruţă paraua nici de galben nu-i e milă" -
D O A M N A PEARCE: Va mulţumesc, domnule, asta era
sună o zicală tot atât de adevărată despre apucături, cum
tot. (Iese.)
e despre bani. (Se opreşte pe covorul din faţa căminului, cu
HIGGINS: Ştii, Pickering, femeia asta are nişte idei
aerul unui om într-o poziţie ce nu poate fi atacată.)
foarte stranii despre mine. Uită-te la mine, sunt un om
D O A M N A PEARCE: Da, domnule Higgins. Dacă-i aşa, timid şi retras. Niciodată nu m-am simţit cu adevărat
atunci v-aş ruga să nu mai veniţi dimineaţa la masă în matur sau grozav, cum fac ceilalţi bărbaţi. Şi, cu toate
halat sau cel puţin să nu-1 mai folosiţi atât de des ca şer­ acestea, ea este pe deplin convinsă că sunt un om autori­
vet. Şi să nu mai mâncaţi totul în aceeaşi farfurie, şi să tar şi tiranic. Nu pot să-mi explic de ce.
nu mai puneţi castronul de porridge de-a dreptul pe faţa
de masă curată. I-aţi putea da un exemplu mai bun fetei.
Doamna Pearce se întoarce.
Săptămâna trecută era cât pe ce să vă înecaţi cu un os de
peşte în marmeladă.
D O A M N A PEARCE: Va rog, domnule Higgins, necazu­
HIGGINS (sub atâtea atacuri, se retrage spre pian):
rile au şi început. E un gunoier jos, Alfred Doolittle, care
Poate că fac uneori lucrurile astea, în momente de dis­
vrea să vă vadă. Zice că fiica lui e aici.
tracţie, dar cu siguranţă nu în mod obişnuit. (Supărat)
PICKERING (ridicându-se): Aoleu! (Se retrage pe covo­
Că veni vorba, halatul pute al dracului a benzină.
rul din faţa căminului.)
D O A M N A PEARCE: NU mă îndoiesc că miroase, dom­
HIGGINS (pe moment): Trimite-1 sus pe escroc!
nule Higgins, dar dacă vă ştergeţi degetele...
DOAMNA PEARCE: Imediat. (Iese.)
HIGGINS (aproape strigând): Bine, bine, bine. Pe vii­
tor am să le şterg în păr. PICKERING: Poate că nu-i escroc, Higgins.
H I G G I N S : Ei, aş! Cu siguranţă că-i escroc.
D O A M N A PEARCE: Sper că nu v-am supărat, domnule
Higgins. PICKERING: Fie că e, fie că nu, mă tem c-o să avem
necazuri cu el.
46 George Bernard Shaw Pygmalion 47

HIGGINS {sigur de el): Ba nu, nu cred. Dar dacă e să Sunt fericit să constat că ţi-a mai rămas o urmă de senti­
fie vreo problemă, o să aibă el cu mine, nu eu cu el. Şi ment familial. Fata e sus. Ia-o numaidecât şi cară-te!
sunt sigur că vom afla ceva interesant de la el.
DOOLITTLE (ridicându-se uimit): Ce?!
PICKERING: Despre fată?
H I G G I N S : Ia-o de aici! Nu-ţi închipui cumva c-am
HIGGINS: N U , mă refer la jargonul lui. să-ţi ţin fata pe cheltuiala mea.
PICKERING: Oh!
DOOLITTLE (protestând): Stai, şefu', nu mă lua aşa!
DOAMNA PEARCE (în uşă): A venit Doolittle, dom­ Cu binişorul! Judecă şi 'mneata. Drept este să profiţi de
nule Higgins. (// introduce pe Doolittle şi se retrage.) pe urma unui om sărac? Fata-i a mea, dumneata mi-ai
luat-o. Mie ce-mi iese din asta? (Se aşază iar.)

Alfred Doolittle este un gunoier mai în vârstă, însă vi­ H I G G I N S : Fiica dumitale a avut îndrăzneala să vină
guros, îmbrăcat în hainele profesiei sale, inclusiv o pălărie în casa mea şi să-mi ceară s-o învăţ a vorbi corect, ca să
cu o margine ce-i acoperă ceafa şi umerii. Are trăsături bine poată căpăta o slujbă într-o florărie. Acest d o m n şi me­
conturate şi destul de interesante. Pare a fi lipsit şi de frică, najera mea au fost de faţă tot timpul. (// ia de sus.) C u m
şi de conştiinţă în aceeaşi măsură. Are un glas remarcabil de îndrăzneşti să vii aici ca să mă şantajezi? Ai trimis-o aici
expresiv, provenind din obiceiul de a-şi exprima sentimen­ dinadins.
tele fără rezerve. Actuala lui stare sufletească este una de DOOLITTLE (protestând): N u , şefu.
onoare jignită şi de hotărâre nezdruncinată.
H I G G I N S : Ba da. Altminteri cum de ai ştiut că este
aici?
DOOLITTLE (în uşă, fără să fie sigur care din cei doi DOOLITTLE: Ce te dai aşa la om, barosane?!
domni este omul lut): D o m n u l profesor Higgins?
H I G G I N S : Poliţia are să se dea la dumneata. Asta-i o
H I G G I N S : EU sunt. Bună dimineaţa. Ia loc.
uneltire, un complot ca să-mi stoarceţi bani prin ame­
DOOLITTLE: Bună, şefu'. (Se aşază maiestuos.) Vin ninţări. Am să chem poliţia. (Se îndreaptă hotărât spre
într-o chestiune foarte serioasă, şefu'. telefon şi deschide cartea de telefon)
HIGGINS (luiPickering): Crescut la Hounslow. Mama D O O L I T T L E : Am cerut eu măcar o para chioară?
din Ţara Galilor, aş zice. (Doolittle cască gura, uluit. Să spuie domnul, acilea de faţă, dacă măcar d-am zis
Higgins continuă) Ce pofteşti, Doolittle? o vorbă de bani.
DOOLITTLE (ameninţător): Am venit după fiica mea; HIGGINS (aruncând cartea la o parte şi venind spre
pe ea o vreau. Priceput? Doolittle întrebător): Atunci pentru ce ai venit?
HIGGINS: Sigur că o vrei. Doar eşti tatăl ei, nu-i aşa? DOOLITTLE (mieros): De! Pentru ce vine omul? Fii şi
Nu cumva îţi închipui c-ar mai fi cineva care s-o dorească? 'mneata înţelegător, şefu'!

48 George Bernard Shaw Pygmalion 49

H I G G I N S (dezarmat): Dumneata ai îndemnat-o? PICKERING: D e ce nu te-ai dus personal să-i iei lu­
crurile?
DOOLITTLE: Să-mi saie mie ochii, dacă te mint! Mă
jur că n-am văzut fata de două luni. D O O L I T T L E : Fiindcă, să vedeţi, proprietăreasa nu mi
le-ar fi dat mie. Ştiţi, aşa e ea! Am fost nevoit să-i dau un
H I G G I N S : Atunci de unde ştiai că-i aici?
penny băiatului ca să lase pe mâna mea bocceaua. Măga­
DOOLITTLE (cât mai muzical şi mai melancolic): Dacă
rul! I-am adus lucrurile numai ca să vă fiu pe plac, cum
mă laşi să strecor şi eu o vorbulită, îţi zâc, şefu'! Sunt gata
s-ar zice, să vă fac un servici. Asta-i tot.
să-ţi zâc. Vreau să-ţi zâc. Aştept ca să-ţi zâc.
H I G G I N S : Ce lucruri ai adus?
H I G G I N S : Pickering, individul ăsta are un oarecare
DOOLITTLE: Un instrument muzical, şefu'. Niscaiva
dar oratoric înnăscut. Observă ritmul firesc şi nestudiat
tablouri, nişte zdrăngănele de găteală, o colivie. A zis că
în care cad silabele. „Sunt gata să-ţi spun, vreau să-ţi
îmbrăcăminte nu-i trebuie. Te rog, zi şi 'mneata, şefu', ce
spun. Aştept ca să-ţi spun." Retorică sentimentală! Ăsta-i
puteam eu să cred? Te întreb ca un părinte, ce puteam
elementul galez din fiinţa lui. Tot aşa se explică şi milo­
eu să gândesc?
geala şi necinstea de care dă dovadă.
H I G G I N S : Şi ai venit s-o scapi de la ceva mai rău decât
PICKERING: Las-o baltă, Higgins! Şi eu sunt din Ţara
moartea, nu-i aşa?
Galilor. (Lui Doolittle) De unde ştiai că fata-i aici, dacă
DOOLITTLE (apreciind ca a fost asa de bine înţeles şi uşu­
n-ai trimis-o dumneata?
ratde acest fapt): Precum ai zis, barosane. Asta e. Fix aşa.
DOOLITTLE: Să vedeţi cum a fost, şefu'. Fata a luat un
PICKERING: Dar de ce i-ai adus bocceaua, dacă aveai
băiat în taxi, ca să facă o plimbare. Băiatul e fiul proprie-
intenţia s-o iei de aici?
tăresei ei. Pe urmă, băiatul a aşteptat-o, cu speranţa c-are
să-1 mai plimbe încă o dată până acasă. Ea însă 1-a trimis DOOLITTLE: Am suflat eu vreo vorbulită că aş vrea s-o

înapoi după catrafuse, când a auzit că eraţi dispus s-o iau de aici? Ia, zi-i drept!
ţineţi acilea. M-am întâlnit cu băiatul la colţul străzilor H I G G I N S (hotărât): Ai s-o iei de aici şi încă în mare
Long Acre şi Endell. viteză. (Se duce spre cămin şi sună.)

H I G G I N S : La cârciumă, nu-i aşa? DOOLITTLE (ridicându-se): Nu, şefu'. îmi pare cu re­
gret. Nu sunt eu omul care să stau în calea fetei mele.
DOOLITTLE: Clubul săracilor, şefu'. Ce, n-am voie?
Aici, cum s-ar zice, i se deschide o carieră şi...
PICKERING: Lasă-1 să-şi spună povestea, Higgins.
D O O L I T T L E : Băiatul mi-a zis tot ce s-a întâmplat. Şi
Doamna Pearce deschide uşa şi aşteaptă ordinele.
vă întreb eu, ca tată, ce puteam simţi şi gândi? I-am zis
băiatului: „Adă-mi mie bocceaua ei", asa i-am zis.
5 O George Bernard Shaw Pygrnalion 51

H I G G I N S : Doamnă Pearce! E tatăl Elizei. A venit s-o DOOLITTLE (către Pickering): Vă mulţumesc. (Către
ia de aici. Predă-i-o, te rog. (Se întoarce la pian, având Higgins, care s-a refugiat pe bancheta pianului, pentru a
aerul că se spală pe mâini de toată povestea) evita vecinătatea lui Doolittle, contaminată de un prea pro­
DOOLITTLE: N U , nu m-aţi priceput bine. Staţi să vă zic... nunţat miros profesional) Uite, şefu, văz că eşti un om
pe placul meu. Mi-ai mers la inimă, ţi-o spun adevărat.
DOAMNA PEARCE: NU poate să o ia, domnule Higgins!
C u m s-o ia? Nu mi-aţi spus dumneavoastră să-i ard toate Şi d-aia, dacă vrei să ţii fata, eu nu ţân morţiş s-o iau
boarfele? înapoi, dacă ne înţelegem. Dacă o priveşti ca femeie, e
frumuşică, dar, ca fiică, nu merită pâinea pe care i-aş da-
DOOLITTLE: Asta drept e. N u pot s-o duc pe străzi
o, ţi-o spun pe-a dreaptă. Eu, ca tată, nu-mi cer dăcât
despuiată, ca o maimuţă. Vedeţi şi dumneavoastră.
ce-i al meu şi n-ai să mă laşi tocmai dumneata să plec cu
H I G G I N S : E U văd că vrei s-o iei. Ia-ţi-o! Dacă n-are mâna goală. Văd eu că eşti altfel de om. Ce-i o hârtie de
haine, du-te şi—i cumpără.
cinci lire la dumneata, şefu ? Şi ce-i Eliza pentru mine?
DOOLITTLE {disperai)-. Unde-s hainele cu care a venit? (Se întoarce la scaunul lui si se aşazâ cu aroganţă)
Eu le-am ars, ori cucoana dumitale?
PICKERING: Doolittle, cred că ar trebui să ştii că dom­
D O A M N A PEARCE: Te rog, eu sunt menajeră. Am co­ nul Higgins are numai intenţii onorabile.
mandat îmbrăcămintea pentru fiica dumitale. Când va
D O O L I T T L E : Nesmintit, domnule. De n-aş crede aşa,
sosi, ai să poţi s-o iei. Poţi aştepta în bucătărie. Poftim
aş cere cincizeci de lire.
pe aici!
H I G G I N S (revoltai)-. O m mârşav, fără pic de inimă,
vrei să spui că ţi-ai vinde fiica pentru cincizeci de lire?
Foarte tulburat, Doolittle merge cu ea până la uşă, şo­
DOOLITTLE: îndeobşte, ca să zic aşa, n-aş vinde-o, dar,
văie şi, în cele din urmă, se întoarce către Higgins cu un aer
ca să servesc un gentleman ca dumneata, n-aş zice ba.
conspirativ.
PICKERING: Dar nu ai nici un simţ moral, omule?
DOOLITTLE (liniştii)'. Nu-mi dă mâna, şefu'. Nici
DOOLITTLE: Ascultă-mă, şefu'! Dumneata şi cu mine
dumitale nu ţi-ar da, de-ai fi sărac ca mine. Ştii, fără su­
suntem oameni de lume, nu-i aşa?
părare, dacă Lizei îi iese ceva de-aici, de ce să nu-mi iasă
H I G G I N S : Da-da, oameni de lume. Bine. Doamnă
şi mie?
Pearce, mai bine ne-ai lăsa singuri.
H I G G I N S (tulburai): N u ştiu ce să fac, Pickering. Fără
DOAMNA PEARCE: Cred şi eu că-i mai bine. (Iese cu discuţie că din punct de vedere moral e o crimă să-i dai
demnitate)
ăstuia fie şi o para chioară. Şi, totuşi, parcă ar avea şi el
PICKERING: Ai cuvântul, domnule Doolittle. oarecare dreptate.
mmmmmmmmmmm

5 2 George Bernard Shaw


Pygmalion 53
DOOLITTLE: întocmai cum aţi zis, şefu\ Asta ziceam
H I G G I N S [ridicându-se si îndreptându-se spre Picke­
şi io. O inimă de părinte, ca să spui aşa.
ring): Pickering, dacă ne-am ocupa de omul ăsta timp de
PICKERING: Da, ştiu. Totuşi, parcă n-ar fi drept... trei luni, ar putea să ajungă ori ministru, ori un celebru
DOOLITTLE: Să nu ziceţi asta, şefu'. N u luaţi lucru­ predicator în Ţara Galilor.
rile aşa. Ce sunt eu, domnilor? Vă întreb, eu ce sunt?
DOOLITTLE: Mă las păgubaş de aşa ceva, şefu'. Vă
Sunt unul dintre săracii care nu fac doi bani în ochii lu­
mulţumesc frumos. Am auzit pe toţi predicatorii şi pe
mii - care nu-s vrednici de nimic, asta sunt. Gândiţi-vă
toţi prim-mîniştrii, că eu sunt un om cu doxă şi îmi place
ce înseamnă asta pentru un om. înseamnă că se are în
şi politica, şi religia, şi reforma socială, la fel ca toate ce­
contra cu morala burgheză. Dacă e rost de ceva şi mă
lelalte distracţii, dar vă asigur că tot viaţă de câine e, ori­
bag şi eu, răspunsul e mereu acelaşi: „Nu meriţi şi d-aia
cum ai suci-o şi ai învârti-o. Pentru mine, sărăcia asta
nu capeţi nimic". Da nevoile mele sunt tot aşa de mari
păcătoasă, care nu are parte de mila nimănui, este cea
ca ale celei mai merituoase văduve, care, pentru moar­
mai nimerită. Luând una peste alta situaţiile sociale - zău
tea unui singur bărbat, se învârte de şase ajutoare într-o
că socot, da, aşa socot că, pentru gustul meu, e cea mai
săptămână, de la şase societăţi de binefacere. Eu n-am
puţin nesărată.
mai puţină nevoie ca un om vrednic, ba am chiar mai
multă. N-am mai puţină poftă de mâncare dăcât el, şi H I G G I N S : Mi se pare că va trebui să-i dăm cinci lire.
băutură mie îmi trebuie mai multă ca lui. îmi trebuie şi PICKERING: Mi-e teamă că nu va şti cum să le folo­
mie puţintică distracţie, că sunt om cu doxă. îmi trebuie sească.
puţină veselie, ia o muzică şi un cântec, să-mi vină inima DOOLITTLE: EU, şefu', cum să nu ştiu? Să nu vă fie
la loc. Când e vorba de cerut, păi şi mie mi se cere ca şi
teamă că bag banii la ciorap sau că i-aş cheltui cu bini-
ălorlalţi. Ce este morala burgheză? Doar un motiv ca să
şorul, ca să trândăvesc în timpul ăsta. Până luni, nu-mi
nu mi se dea niciodată nimic. De asta vă rog ca pă nişte
mai rămâne nici o lăscaie. Va trebui să merg la lucru, ca şi
domni, să nu faceţi şi dumneavoastră tot aşa. Am fost
când nu i-aş fi avut. Pot pune prinsoare că n-am să ajung
sincer cu dumneavoastră. N-am facut-o pe omul vrednic
la sapă de lemn din atâta lucru. Ia, un chefuşor bun cu
şi destoinic. Sunt un nevrednic şi aşa vreau să rămâi. Aşa
femeia, să ne bucurăm şi noi şi să dăm de lucru la alţii;
îmi place să fiu, ăsta-i adevărul. Vreţi oare să profitaţi de
iară dumneavoastră să vă bucuraţi că nu aţi aruncat banii
sinceritatea mea, ca să mă păgubiţi de preţul fetei, pe care
pe fereastră. Nici că i-aţi putea folosi mai bine.
am crescut-o şi am îmbrăcat-o cu sudoarea frunţii până
H I G G I N S (scotându-siportofelul din buzunar si trecând
ce a crescut destul de mare ca să vă intereseze pe dumnea­
între Doolittle si pian): Cu asta m-a dat gata. Să-i dăm
voastră? E prea mult cinci lire? Ziceţi şi dumneavoastră,
zece lire. (Ii oferă măturătorului două hârtii de câte cinci
si cum ziceţi asa să rămână.
lire?)
54 George Bernard Shaw Pygmalion 55

DOOLITTLE: N U , şefu'. Zece lire n-ar avea dumneaei Pearce o însoţeşte. El se dă respectuos la o parte din calea ei
inima să le cheltuiască şl poate că nici eu. Zece lire e o şi îi cere scuzei Iertaţi-mă, vă rog, domnişoară.
sumă: se simte omul parcă mai grijuliu, şi-atunci s-a zis
DOAMNA JAPONEZĂ: Na-ţi-o bună! Acu' nu-ţi mai
cu fericirea. Dă-mi, şefu', numa cât îţi cer, nici un ban
cunoşti fata?
mai mult, nici mai puţin.
DOOLITTLE (exclamândîmpreună cu ceilalţi)-. Să fiu al
PICKERÎNG: De ce nu te căsătoreşti cu amanta dumi-
dracului! Zău că-i Eliza!
tale? Nu prea îmi vine să încurajez o astfel de imoralitate.
HIGGINS: Ce-i asta? Na, că-i bună!
DOOLITTLE: De ce nu-i spui dumneata, şefu', zi-i-o.
PICKERING: Sfinte Sisoie!
Eu sunt gata s-o iau cu cununie, că numa' eu sufăr din
pricina asta. Că aşa nu o am la mână cu nimica. Tre­ LIZA: NU-S caraghioasă?

buie să-i fiu pe plac, trebuie să-i dau cadouri, trebuie să-i H I G G I N S : Caraghioasă?
cumpăr îmbrăcăminte, ceva de speriat. Sunt rob la fe­ DOAMNA PEARCE (în uşă): Domnule Higgins, vă rog,
meie, şefu', numa' pentru că nu-s bărbatul ei legiuit. Şi nu-i spuneţi fetei nimic care s-o facă încrezută.
o ştie pârdalnica! Auzi, ea să se mărite! Şefu', ascultă-mă
HIGGINS (moralist): O, da! Ai dreptate, doamnă
pe mine. Insoară-te cu Eliza cât e tânără şi nu ştie prea
Pearce. (Către Eliza) Eşti al dracu' de caraghioasă.
multe. De nu, ai să te căieşti mai târziu. Dacă te însori,
DOAMNA PEARCE: Va rog, domnule Higgins!
are sa-i pară ei rău după aceea, dar mai bine ei decât du-
mitale, că eşti bărbat, şi ea nu-i decât o femeie, şi tot n-ar HIGGINS (corectându-se): Vreau să spun extrem de ca­
şti cum să fie fericită. raghioasă.

H I G G I N S : Pickering, dacă îl mai ascultăm pe omul LIZA: AŞ arăta mai bine cu pălăria pe cap. (Ia pălăria
acesta încă un minut, nu ne mai rămâne nici o convin­ şi o pune; străbate camera în drum spre cămin, plină de
gere. (Către Doolittle) Parcă cinci lire ai zis? importanţă))

DOOLITTLE: Foarte mulţumesc, şefu'. H I G G I N S : O modă nouă, pe cinstea mea! Şi ar trebui


să arate îngrozitor!
H I G G I N S : Eşti sigur, nu vrei zece?
DOOLITTLE (CU mândrie părintească): Pe cinstea mea,
DOOLITTLE: Acuma nu, şefu'. Al' dată.
niciodată n-aş fi crezut, şefu', că dacă o speli ar arăta aşa
HIGGINS (întinzându-i o hârtie de cinci): Poftim! de mândră. îmi face cinste, nu-i aşa?
DOOLITTLE: Mulţam, şefu'. Să trăieşti! (Se grăbeşte LIZA: Nu-i nici o scofală să te speli aici. Apă caldă şi
spre ieşire, grijuliu să scape cu prada luată. Când deschide rece la robinet, câtă vrei. Prosoapele e moi, cuierul de
uşa, se găseşte faţă în fată cu o tânără japoneză, gingaşă prosoape e cald de-ţi arde deştele. Perii moi să te freci şi
şi minunat de curată, într-un chimono albastru simplu o strachină de lemn cu săpun - care miroase a levănţică.
de bumbac, imprimat cu flori albe de iasomie. Doamna Ştiu eu acuma de ce cucoanele e aşa dă curate. Spălatu-i
i

56 George Bernard Shaw Pygmalion 57

o bucurie pentru ele. Să le văd cum ar fi dacă s-ar spăla H I G G I N S : Mai ai vreun sfat să-i dai înainte de-a pleca,
ca noi! Doolittle? Sau poate o binecuvântare părintească?

H I G G I N S : îmi pare bine că ţi-a plăcut baia. DOOLITTLE: N U , şefu', doar nu sunt aşa de nătă­

LIZA: Ba nu, nu mi-a plăcut chiar toate, şi puţin îmi rău încât să-i învăţ pe copii tot ce ştiu eu. E destul de

pasă cine mă aude. Ştie doamna Pearce. greu să-i stăpâneşti şi-aşa. Dacă vrei să-i faci educaţie
Elizei, şefu', apoi s-o faci folosind cureaua. M-am dus.
H I G G I N S : Ce nu i-a plăcut, doamnă Pearce?
(Dă sâ plece.)
DOAMNA PEARCE (blând): Nimic, domnule Higgins.
HIGGINS (în mod impresionant): Stai! Ai să vii regulat
N-are importanţă.
să-ţi vezi fiica. Ştii că-i de datoria dumitale. Fratele meu
LIZA: Aveam poftă s-o sparg. Nu ştiam încotro să mă
e preot şi ar putea să te ajute când discuţi cu ea.
uit, dar am atârnat un prosop peste ea.
DOOLITTLE (în doi peri): Desigur, şefu', cum să nu
H I G G I N S : Peste ce?
viu. Nu chiar săptămâna asta, că am o treabă mai depăr-
D O A M N A PEARCE: Peste oglindă, domnule Higgins.
tişor. Dar mai încolo poţi să te bizui pe mine. Bună ziua,
H I G G I N S : Doolittle, ţi-ai crescut fata prea aspru. domnilor. Bună ziua, doamnă. (îşi scoate pălăria în faţa
D O O L I T T L E : EU n-am crescut-o dăloc, doar că-i mai doamnei Pearce, care nu binevoieşte a-i răspunde, şi pleacă.
ardeam câte-o curea, aşa din când în când. Nu da vina pe Ii face cu ochiul lui Higgins, socotindu-l pesemne un tova­
mine, şefu'. Nu-i obişnuită cu oglinzile, atâta tot. Dar se răş de suferinţă, din pricina caracterului dificil al doamnei
deprinde ea repede cu felul dumneavoastră de trai, mai Pearce, apoi iese în urma ei.)
liber şi mai lesnicios.
LIZA: Să nu-1 credeţi pe mincinosu' ăsta. Mai bine se
LIZA: Eu sunt fată cuminte - zău că sunt - şi n-am să împrieteneşte cu un buldog decât cu un preot. Nu mai
mă deprind cu traiul ăsta liber şi lesnicios. dă el aşa de curând p-acilea.
H I G G I N S : Eliza, dacă mai spui încă o dată că eşti fată H I G G I N S : Nici nu ţin. Dar tu, Eliza?
cuminte, te ia taică-tău acasă!
LIZA: Nici eu. Vedea-1-aş când mi-oi vedea ceafa.
LIZA: Tata? Nu-1 cunoaşteţi! A venit aici numai ca să
Mi-e ruşine de el. Să adune gunoaie, în loc să-şi vadă de
ciupească ceva lovele, cu care să se îmbete.
meserie!
DOOLITTLE: Da', bine, pentru ce altceva aş avea ne­
PICKERING: Dar ce meserie are, Eliza?
voie de bani? Să-i dau la biserică, poate? {Eliza îi scoate
LIZA: Să bage banii din buzunarul altora într-al lui.
limba. El se înfurie într-atât, încât Pickering socoteşte că
Meseria lui adevărată e cea de salahor. O face câteodată -
este necesar să se strecoare între ei.) Să nu fii necuviin­
cioasă cu mine şi să nu aud cumva că te-ai obrăznicit cu ca să se mai mişte - şi câştigă parale bune. N-o să-mi mai

domnu', că mai auzi tu de mine. Clar? spuneţi domnişoară Doolittle de-acu' încolo, nu-i aşa?
5 8 George Bernard Shaw

PICKERING: Vă cer iertare, domnişoară Doolittle.


A fost o scăpare.
LIZA: NU face nimic, doar că sună prea delicat. Tare
aş avea chef să iau chiar acu' o maşină până la colţu' stră­
zii Tottenham Court şi acolo să mă dau jos şi să-1 las pe
şofer să mă aştepte. Să crape fetele când m-or vedea. Nici
n-aş sta de vorbă cu ele.
PICKERING: Mai bine aştepţi până îţi găsim ceva în­
tr-adevăr la modă. A C T U L III
HIGGINS: Şi apoi nu-i frumos să strici vechile prietenii,
dacă te-ai cocoţat în societate. Asta numim noi snobism.
LIZA: Sper că d-acilea-ncolo n-o să le mai ziceţi fetelor Zi de primire la doamna Higgins. încă n-a sosit ni­
alea pretenele mele. Destul au râs ele dă mine, când le-a meni. Salonul într-un apartament de pe cheiul Chelsea,
venit bine. Acum am de gând să le-o-ntorc. Dar, dacă-i are trei uşi înalte, de sticlă, care dau spre Tamisa. Tavanul
vorba să mă îmbrac după modă, mai aştept. Mi-ar fi drag nu este la fel de înalt cum ar fi într-o casă mai veche cu ace­
niscaiva rochii noi. Doamna Pearce zice că o să-mi daţi îm­ leaşi pretenţii. Cele trei uşi sunt deschise şi dau în balconul
brăcăminte de noapte - pentru dormit - alta dăcât de cea împodobit cu ghivece cu flori. Dacă stai cu faţa spre ele,
de zi, dar mie mi se pare OL-$ bani aruncaţi în vânt, când
ai căminul în stânga şi uşa în peretele din dreapta, lângă
îi dai pe ceva care nu se vede. Şi nici nu ştiu dacă o să-mi
colţul cel mai apropiat de uşi.
placă să mă schimb în rufarie rece pe-o seară de iarnă.
Doamna Higgins a fost crescută sub influenţa stiluri­
DOAMNA PEARCE {întorcându-se): Hai, Eliza! Ţi-au 1 2
lor Morris şi Burne-Jones ; încăperea este foarte diferită de
sosit lucrurile noi, să le încerci.
aceea a fiului ei care locuieşte pe strada Wimpole; salonul nu
LIZA: Aoleo, valeu, vai, vaai! Vaai, vaai, săraca de mi- este ticsit cu mobile, măsuţe şi bibelouri. In mijlocul came­
i-ine! (Se repede afară.) rei se află un divan mare. Acesta, împreună cu covorul, ta­
DOAMNA PEARCE (urmând-o): Stai, nu te repezi aşa petul stil Morris de pe pereţi, perdelele de creton, imprimate
fetiţo! (închide uşa după ce iese?) tot în stil Morris şi îmbrăcămintea de brocart a divanului
H I G G I N S : Pickering, ne-am înhămat la o treabă grea. şi a pernelor lui alcătuiesc toată ornamentaţia încăperii şi
PICKERING (CU convingere)-. într-adevăr, aşae, Higgins. 1
William Morris (1834-1896), poet, pictor şi critic de artă
englez din şcoala prerafaelită (simbolistă) engleză (n.red.)
2
Edward Burne-Jones (1833-1898), pictor englez din şcoala pre­
rafaelită (n.red.)
6® George Bernard Shaw Pygmalion 61

sunt prea frumoase pentru a fi ascunse după fleacuri inu­ Mi-ai făgăduit că nu vii. {Când el se apleacă să o sărute, ea
tile. Pe pereţi sunt atârnate câteva tablouri bune, în ulei, îi scoate pălăria de pe cap şi i-o întinde.)
în genul picturilor care se expuneau la Galeriile Grosvenor
H I G G I N S : Of! {Aruncă pălăria pe masă.)
cu treizeci de ani în urmă (în stilul lui Burne-Jones, nu al
DOAMNA H I G G I N S : Du-te imediat acasă!
lui Whistler1). Singurul peisaj este semnat Cecil Lawson şi
are dimensiunile unui tablou de Rubens. Mai există şi un HIGGINS {sărutând-o): Ştiam, mamă, dar am venit

portret din tinereţe al doamnei Higgins, când, dispretuind dinadins.


moda zilei se îmbrăca în frumoasele costume plăsmuite în DOAMNA HIGGINS: N U trebuia să vii. Vorbesc serios,
stilul Dante-Gabriel Rosetti2, care numai când au fost po­ Henry. Ai să~mi jigneşti toţi prietenii. Dacă te întâlnesc
cite de cei care nu se pricepeau au dus la absurdităţile unui aici, nu mai vin.
estetism popular, prin deceniul al şaptelea al secolului trecut, H I G G I N S : Prostii! Ştiu că nu mă pricep la conversaţii
în colţul opus uşii, în diagonală, doamna Higgins, care de salon, dar lumii puţin îi pasă. {Se aşazâ pe divanul
are acum peste şaizeci de ani şi a renunţat de mult să mai cel mic.)
dispreţuiască moda, scrie la o masă de o eleganţă sobră. Bu­ DOAMNA H I G G I N S : Crezi că nu-i pasă? într-adevăr,
tonul soneriei îi stă la îndemână. Un scaun Chippendale de micile conversaţii, dar ce să spun de celelalte? Te rog,
se află mai în spate, între ea şi fereastra cea mai apropiată. dragul meu, nu mai sta!
De cealaltă parte a salonului, mai în faţă, se vede un H I G G I N S : Sunt nevoit să rămân. Am nevoie să-mi faci
jilţ în stil elisabetan, cu sculpturi simple, după gustul lui un serviciu de ordin fonetic.
Inigojones3. De aceeaşi parte se află un pian cu ornamente
DOAMNA H I G G I N S : Degeaba, dragul meu. îmi pare
de lemn. Colţul dintre câ?nin şi ferestre este ocupat de un alt
rău, dar nu mă descurc cu vocalele tale. Cu toate că-mi
divan îmbrăcat, la fel ca pernele, cu creton în stil Morris.
place să primesc ilustrate frumoase, scrise cu stenografia
Este între patru şi cinci dupâ-amiază.
ta brevetată, trebuie întotdeauna să citesc copiile în scrie­
Uşa se deschide brusc şi apare Higgins, cu pălăria rea obişnuită, pe care ai prevederea să mi le trimiţi.
pe cap.
HIGGINS: Dar acum nu este vorba de fonetică.
DOAMNA HIGGINS {supărata): Henry! {Certându-l) DOAMNA H I G G I N S : T U ai spus că este.
De ce-ai venit tocmai azi? Ştii că primesc musafiri.
H I G G I N S : N u asta-i atribuţia dumitale acum! Am gă­
1 sit o fată.
James Abbott Mac Neil Whistler (1834-1903), pictor şi gravor
american (n.red.) DOAMNA H I G G I N S : Trebuie să înţeleg că o fată te-a
2
Dante-Gabriel Rosetti (1828-1882), poet şi pictor englez, unul găsit pe tine?
dintre iniţiatorii mişcării prerafaelite (n.red.)
3
Inigo Jones (1573-1652), arhitect englez de origine spaniolă H I G G I N S : Deloc. Nu-i vorba de dragoste.
(n.red.)
DOAMNA H I G G I N S : Păcat!
I
62 George Bernard Shaw Pygmalion 63

HIGGINS: De ce? cum trebuie şi i-am dat ordine stricte cum să se poarte.

DOAMNA HIGGINS: Pentru că niciodată nu te îndră­ Nu are voie să iasă din două subiecte: starea vremii
gosteşti de o femeie sub patruzeci şi cinci de ani. Nu ştiu şi sănătatea fiecăruia. Ştii — „Ce zi frumoasă e astăzi!" şi
când ai să descoperi că există în lume o seamă de femei „Ce mai faceţi dumneavoastră?" - şi să nu se apuce să
tinere, destul de frumoase. vorbească despre subiecte generale. Aşa nu riscăm nimic.

HIGGINS: N U pot să-mi pierd vremea cu femeile ti­ DOAMNA H I G G I N S : N U riscăm nimic! Să vorbeşti des­
nere. Femeile demne de iubit le consider a fi acelea care pre sănătate! Despre ce avem pe dinăuntrul nostru, ba
care îţi seamănă cât mai mult posibil. Niciodată n-am să poate şi pe din afară! C u m de ţi-a trecut prin minte o
mă apuc să iubesc cu adevărat femei tinere. Unele obice­ asemenea prostie, Henry?
iuri sunt prea înrădăcinate ca să le mai schimbi. (Se ridică HIGGINS (nerăbdător): Oricum, trebuie să vorbească
deodată şi începe să umble de colo până colo, zornâin- despre ceva. (Se stăpâneşte şi se aşazâ din nou) Nu te ne­
du-şi cheile si mărunţişul în buzunar?) De altfel, toate căji, mamă, are să meargă bine. Este şi Pickering în com­
sunt nişte gâşte. binaţia asta. Am făcut un fel de prinsoare că voi reuşi s-o
DOAMNA HIGGINS: Ştii, Henry, ce-ai face dacă m-ai dau drept ducesă în şase luni de zile. Am început acum
iubi cu adevărat? câteva luni, şi fata face progrese ca un foc care a cuprins
HIGGINS: Ei, ce? Să mă însor poate? o casă. Voi câştiga prinsoarea. Are ureche bună şi învaţă
mai uşor decât elevii mei burghezi, pentru că trebuie să
DOAMNA HIGGINS: N U . Să-ţi scoţi mâinile din buzu­
deprindă o limbă cu totul nouă. Vorbeşte englezeşte,
nare şi să nu te mai agiţi. (Cu un gest de disperare, Higgins o
ascultă şi se aşazâ din nou.) Aşa îmi placi. Acum, spune-mi aproape aşa cum vorbeşti dumneata franţuzeşte.
ce-i cu fata. DOAMNA H I G G I N S : Asta-i mulţumitor, în orice caz.

HIGGINS: Vine să-ţi facă o vizită. H I G G I N S : E şi nu.

DOAMNA HIGGINS: Nu-mi amintesc să o fi invitat. DOAMNA H I G G I N S : Ce vrei să spui?


HIGGINS: N-ai invitat-o dumneata, ci eu. Dacă ai fi H I G G I N S : Că am reuşit s-o fac să pronunţe corect, dar
cunoscut-o, n-ai fi invitat-o. trebuie luat în seamă nu numai cum pronunţă o fată, ci şi

D O A M N A H I G G I N S : Adevărat? De ce? ceea ce pronunţă; şi tocmai aici...

H I G G I N S : Uite de ce: este o florăreasă oarecare. Am


cules-o de pe trotuar. Sunt întrerupţi de servitoarea care anunţă musafirii.

DOAMNA HIGGINS: Şi ai invitat-o la mine la ceai!


HIGGINS {ridicându-se şi căutând să o ia cu binişorul): SERVITOAREA: Doamna şi domnişoara Eynsford Hilh
Totul va fi foarte bine. Am învătat-o să vorbească asa (Iese.)
64 George Bernard Shaw Pygmalion 65

H I G G I N S : Doamne! (Se ridică, îşi ia iute pălăria şi se DOAMNA H I G G I N S : îmi pare rău să spun că, de fapt,
repede spre uşă, dar înainte să poată ieşi, mama sa îl şi celebrul meu fiu este lipsit de maniere. Nu trebuie să i-o
prezintă) luaţi în nume de rău.
DOMNIŞOARA EYNSFORD H I L L (veselă): Eu, una, nu.

Doamna şi domnişoara Eynsford HUI sunt mama şi (Se aşazâpe scaunul elisabetan.)

fiica, adică cele care s-au adăpostit de ploaie la ieşirea de la D O A M N A EYNSFORD HILL (puţin cam nedumerita):

Covent Garden. Mama este manierată şi liniştită, dar are Deloc. (Se aşază pe canapea între fiica ei si doamna

privirea îngrijorată a oamenilor strâmtoraţi. Fiica a căpă­ Higgins, care şi-a întors scaunul cu spatele la birou)

tat aerul voios al celor care se simt foarte bine în societate: H I G G I N S : Am fost nepoliticos? N-am avut câtuşi de
bravada celor scăpătaţi. puţin intenţia. (Se duce la fereastra din mijloc şi, cu spatele
la cei din cameră, priveşte fluviul şi florile din Battersea
Park, de pe malul celălalt al Tamisei, ca şi cum ar fi un
DOAMNA EYNSFORD H I L L {către doamna Higgins): deşert de gheaţă)
Bună ziua. Ce mai faceţi? (îşi dau mâna.)

DOMNIŞOARA EYNSFORD H I L L : Ce mai faceţi? (Dă


Servitoarea se întoarce, introducându-lpe Pickering.
mâna.)

DOAMNA HIGGINS (prezentându-l pe fiul său): Fiul


SERVITOAREA: Domnul colonel Pickering. (Iese)
meu, Henry.
PICKERING: Bună ziua, doamnă Higgins.
D O A M N A EYNSFORD H I L L : Dumneavoastră sunteţi
DOAMNA H I G G I N S : îmi pare aşa de bine că aţi venit.
celebrul fiu! Am dorit aşa de mult să vă cunosc, domnule
Le cunoaşteţi pe doamna Eynsford Hill, pe domnişoara
profesor Higgins.
Eynsford Hill?
HIGGINS (morocănos, fără să facă nici un pas spre ea):
încântat! (Se dă înapoi spre pian şi se înclină scurt)
Schimb de saluturi. Colonelul aduce scaunul Chippen-
DOMNIŞOARA EYNSFORD H I L L (îndreptându-se spre el dale mai în faţă, între doamna Hill şi doamna Higgins şi
cu o încredere familiara)-. Bună ziua. se aşază.
HIGGINS (privind-o ţinta)-. V-am mai văzut undeva.
Habar n-am unde, dar am mai auzit vocea dumnea­ PICKERING: V-a spus Henry pentru ce am venit?
voastră. (Plictisii) Dar, în fond, nu are nici o importanţă. HIGGINS (peste umăr): Abia începusem să-i spun,
Luaţi loc, vă rog.
fir-ar a dracului de treabă!
6 George Bernard Shaw Pygmalion 67

DOAMNA H I G G I N S : Henry, Henry, te rog! Ii dă mâna lui Freddy — apoi aproape că îl aruncă
D O A M N A EYNSFORD H I L L {ridicându-se pe jumătate) pe canapea, cu faţa spre ferestre; ocoleşte canapeaua, pe
Oare vă deranjăm? cealaltă parte.

DOAMNA HIGGINS {ridicându-se şi facând-o pe doam­


na Hill să se aşeze din nou): Dimpotrivă. Nu aţi fi putut H I G G I N S : Ei, carevasăzică, aşa e. {Se aşază pe cana­
veni la o oră mai potrivită: dorim să faceţi cunoştinţă pea în stânga doamnei Eynsford Hill.) Şi acum despre ce
cu una dintre prietenele noastre. dracu' să vorbim până când vine Eliza?
HIGGINS {întorcându-seplin de speranţă): într-adevăr DOAMNA H I G G I N S : Henry, eşti sufletul şi viaţa şedin­
aveam nevoie de două-trei persoane. Sunteţi tot atât de ţelor Societăţii ştiinţifice; dar zău că eşti cam plicticos în
potrivite ca oricare altele. ocaziile mai obişnuite.
H I G G I N S : EU, mamă? îmi cer scuze. {Surâzând brusc)
Servitoarea se întoarce, deschizându-i uşa lui Freddy. Mi se pare că ai dreptate. {Gălăgios) Ha, ha!
DOMNIŞOARA EYNSFORD H I L L {care îl consideră pe

SERVITOAREA: Domnul Eynsford H i l l Higgins un eventual soţ cât se poate de acceptabil): Eu sunt
de partea dumitale. Nici eu n-am conversaţie de salon.
HIGGINS {în şoapte abia auzite, nemaiputând răbda):
Dacă lumea ar fi sinceră şi ar spune ce gândeşte!
Dumnezeule mare! încă unul!
HIGGINS {întunecându-se din nou): Ferească sfântul!
FREDDY {dând mâna cu doamna Higgins): Bună!
DOAMNA EYNSFORD H I L L {înţelegând jocul fiicei sale
DOAMNA HIGGINS: Foarte drăguţ că aţi venit. {Pre-
şi voinds-o ajute): Dar de ce?
zentându-l) Colonelul Pickering.
H I G G I N S : Ceea ce cred oamenii că ar trebui să gân­
FREDDY {înclinându-se): Bună!
dească este destul de rău - şi asta o ştie Cel de sus; dar
DOAMNA H I G G I N S : Cred că nu-1 cunoaşteţi pe fiul ceea ce cred cu adevărat ar dărâma toată şandramaua.
meu, profesorul Higgins.
Credeţi că ar fi foarte plăcut dacă aş spune tot ce gândesc
FREDDY {îndreptându-se către Higgins): Bună! eu într-adevăr?
HIGGINS {privindu-l ca şi când ar fi un hoţ de bu­ DOMNIŞOARA EYNSFORD H I L L {veselă): Este chiar aşa
zunare): Aş putea să jur că te-am mai văzut undeva! de cinic?
Unde oare?
H I G G I N S : Cinic. Cine dracu' a zis că-i cinic? Voiam să
FREDDY: N U cred. zic că n-ar fi decent.
HIGGINS {resemnai): In orice caz, n-are nici o impor­ DOAMNA EYNSFORD H I L L {grava): Sunt sigură că n u
tanţă. Ia loc!
vorbeşti serios, domnule Higgins.
68 George Bernard Sbaw Pygmalion 69

H I G G I N S : Vedeţi, mai mult sau mai puţin, cu toţii PICKERING: Bună ziua, domnişoară Doolittle.
suntem sălbatici. Presupunem despre noi că suntem ci­ LIZA {dând mâna cu el): Domnul colonel Pickering,
vilizaţi şi culţi - adică ştim totul despre poezie, filosofie, nu-i aşa?
artă, ştiinţă şi aşa mai departe; dar câţi dintre noi ştiu DOAMNA EYNSFORD H I L L : Sunt sigură că ne-am mai
măcar înţelesul acestor cuvinte? {Către domnişoara HUI) întâlnit, domnişoară Doolittle. îmi aduc aminte de ochii
Ce ştii dumneata despre poezie? {Către doamna Hill)
dumitale.
Ce ştii dumneata despre ştiinţă? (Arâtându-l pe Freddy)
LIZA: Bună ziua. {Se aşazâ graţios pe canapea, în locul
Ce ştie el despre artă, ştiinţă sau despre orice altceva?
de pe care tocmai s-a ridicat Higgins)
Ce dracu' vă închipuiţi că ştiu eu despre filosofie?
D O A M N A EYNSFORD H I L L {făcândprezentările): Fiica
DOAMNA HIGGINS (prevenindu-l): Ori despre mani­
mea, Clara.
ere, Henry?
LIZA: Bună ziua.
SERVITOAREA {deschizând uşa): Domnişoara D o o -
lîttle. {Iese.) CLARA {impulsiv): Bună ziua. {Se aşazâ pe divan lângă

HIGGINS {ridicându-se în grabă şi îndreptându-se în Eliza, vrând parcă să o sfâşie din priviri)

fugă spre doamna Higgins): lat-o, mamă! {Se ridică în vâr­ FREDDY {venind în partea unde stau ele pe divan): De­
ful picioarelor şi îi face semne Elizei, peste capul mamei sigur că am mai avut plăcerea.
sale, ca să-i arate care este gazda.) D O A M N A EYNSFORD H I L L {făcândprezentările): Fiul

meu, Freddy.
Când intră, Eliza, care este minunat îmbrăcată, stâr­ LIZA: Bună ziua.
neşte o impresie atât de puternică de distincţie şi frumuseţe,
încât toţi se ridică, emoţionaţi. îndrumată de semnele lui
Freddy face o plecăciune şi, vrăjit, se aşazâ pe scaunul
Higgins, se îndreaptă spre doamna Higgins cu o graţie stu­
elisabetan.
diată.

HIGGINS {deodată): Ei, să fie! Acum îmi amintesc. (//


LIZA {pronunţând cuvintele cu o pedantă corectitudine
privesc cu toţii.) Covent Garden. {Jalnic) Ce blestemăţie!
şi pe un ton foarte elegant): Bună ziua, doamnă Higgins.
DOAMNA H I G G I N S : Henry, te rog. (El este pe cale de a
{îşi trage puţin răsuflarea, ca să fie sigură că H-ul este
bine pronunţat în numele Higgins, şi reuşeşte de minune) se aşeza pe marginea mesei.) Nu te aşeza pe masa mea de
D o m n u l Higgins mi-a spus că pot veni să vă văd. scris, ai s-o strici.

DOAMNA HIGGINS {amabila): Sigur că da; sunt chiar HIGGINS (îmbufnai): Scuză-mă! (Se îndreaptă spre

foarte încântată să te cunosc. divan, împiedicându-se de apărătoarea şi de vătraiul


70 George Bernard Shaw Pygmalion 71

căminului, bombănind şi înjurând din această pricină, LIZA (întârindu-şi rechizitoriul): Ce rost avea să moară
si termină penibila traversare a camerei, aruncându-se pe o femeie aşa de zdravănă taman de gripă? Mă întreb ce
divan cu atâta nerăbdare, încât e gata sâ-l strice. Doamna s-a făcut cu pălăria ei cea nouă de pai, pe care trebuia să
Higgins îl priveşte lung, dar se stăpâneşte şi nu spune nimic. o moştenesc eu! Cineva a şutit-o şi eu zic că cine i-a şutit
Urmează o tăcere lungă şi stânjenitoare.) pălăria tot ăla a curăţat-o.
DOAMNA HIGGINS (în sfârşit, încercând să converseze): DOAMNA EYNSFORD H I L L : Ce înseamnă „a curăţat-o"?
Credeţi că are să plouă?
HIGGINS (în graba): E un fel nou de a vorbi, la modă.
LIZA: E posibil ca uşoara depresiune din apusul arhi­ A curăţa pe cineva înseamnă a-1 omorî, a-i face de petre­
pelagului să se îndrepte încetişor spre răsărit. Nu există canie.
indicii că s-ar petrece o mare schimbare barometrică.
DOAMNA EYNSFORD H I L L (îngrozită, către Eliza):
FREDDY: Ha, ha! Ce caraghios! C u m îţi vine să crezi că mătuşa dumitale a fost cu ade­
LIZA: Am spus ceva greşit, tinere? Pun rămăşag că am vărat ucisă?
spus-o bine. LIZA: Ba bine că nu! Ala cu care şedea ar fi omorât-o
FREDDY: Colosal! pentru un capăt de aţă, darmite pentru o pălărie.
D O A M N A EYNSFORD H I L L : Sper că vremea n u se va DOAMNA EYNSFORD H I L L : Tatăl dumitale nu a făcut
răci. E plin de gripă în oraş! Toţi ai casei se îmbolnăvesc, bine dându-i atâta de băut. Ar fi putut să o omoare.
unul după altul, în fiecare primăvară. LIZA: Pe una ca ea? Ginul era pentru ea ca laptele de
LIZA {posomorâta}: Mătuşa mea a murit de gripă; aşa mamă. Afară de asta, el a dat pe gât atâta băutură, încât
se zice. chiar ştia ce e aia.
DOAMNA EYNSFORD H I L L {scoate sunete de simpatie):!!! DOAMNA EYNSFORD H I L L : Vrei să spui că tatăl dumi­
LIZA (pe acelaşi ton tragic): Dar părerea mea este că tale obişnuia să bea?
i-au făcut de petrecanie bătrânei. LIZA: Să bea! Vai de mine, era ceva cronic la el.
DOAMNA HIGGINS (mirata): l-au făcut de petrecanie?! DOAMNA EYNSFORD H I L L : Ce lucru groaznic pentru
LIZA: Da-a-a! Aşa să fii mătăluţă sănătoasă. De ce să dumneata!
moară de gripă? Că doar scăpase de difterie destul de LIZA: Nici pomeneală! N-am văzut niciodată să-i
frumuşel cu un an înainte. Am văzut-o cu ochii mei. facă rău băutura. Şi-apoi nu bea toată ziua bună ziua.
Era vânătă toată. Toţi o credeau moartă, dar tata i-a tur­ (Cu veselie) Pe apucate, cum s-ar zice, aşa, din când în
nat pe gât gin cu polonicul, de şi-a venit în fire aşa de când. Şi era întotdeauna mai simpatic după ce lua un
neaşteptat, încât a muşcat polonicul şi i-a rupt coada. păhărel. Când n-avea de lucru, mama obişnuia să-i dea
D O A M N A EYNSFORD H I L L (uimita): Vai de mine! câţiva gologani şi-1 trimitea să se îmbete. Ii spunea să
72 George Bernard Shaw Pygmalion ?7

nu se întoarcă acasă până nu-i cu chef şi iubăreţ. E o FREDDY (deschizându~i uşa): O luaţi prin parc,
mulţime de femei care trebuie să-şi îmbete bărbaţii ca domnişoară Doolittle? In cazul ăsta...
să-i poată suferi. (Acum, în largul ei) Să vedeţi cum e. LIZA: Prin parc? Pe dracu'! {Stârneşte senzaţie) Am să
Dacă omul are un pic de conştiinţă, conştiinţa nu-i dă iau un taxi. (Iese.)
pace când e treaz şi îl dărâmă. Niţel rachiu, şi s-a zis cu
conştiinţa, şi-atunci să-1 vezi ce fericit e! {Către Freddy
care abia îşi poate stăpâni hohotele de râs) Ei! De ce te-oi Pickering răsuflă uşurat şi se aşazâ. Freddy se duce în
fi hlizind dumneata? balcon ca să o mai vadă pe Eliza.

FREDDY: Limbajul ăsta de modă nouă... îl stăpâneşti


la perfecţie. DOAMNA EYNSFORD HILL (încă uimita): într-adevăr,
mi-e imposibil să mă învăţ cu moda asta nouă.
LIZA: Dacă-1 stăpânesc, atunci ce te râzi, ai? {Către
Higgins) Am spus ceva anapoda? CLARA (aruncându-se nemulţumită în jilţul elisabe-
tan): Vai, mamă, dar aşa se poartă acum lumea. Dacă eşti
DOAMNA HIGGINS {intervenind): Nicidecum, dom­
aşa de demodată, o să se creadă că nu mergem nicăieri şi
nişoară Doolittle.
că nu vedem pe nimeni.
LIZA: Asta mă linişteşte, în orice caz. {Cu expansivi-
DOAMNA EYNSFORD HILL: Mărturisesc că sunt foarte
tate) întotdeauna am zis eu că...
demodată, Clara, dar nădăjduiesc că n-ai să începi şi tu
să vorbeşti astfel. E drept că m-am obişnuit să te aud
Higgins se ridică, se uită la ceas si tuşeşte semnificativ. spunând că bărbaţii nu sunt decât nişte neisprăviţi şi că
toate celea nu-s decât infamii sau scârbe, totuşi cred că
nu-i nici frumos, nici demn de nişte doamne ca noi să
LIZA {se uită la el, înţelege şi se scoală): E timpul să
vorbească astfel. Dar ce mi-a fost dat să aud acum e prea
plec. {Cu toţii se ridică. Freddy se îndreaptă spre uşă)
de tot. Dumneata ce spui, domnule colonel?
Mi-a părut bine de cunoştinţă. La revedere. {Dă mâna
cu doamna Higgins) PICKERING: Pe mine să nu mă întrebaţi. Am stat mai
mulţi ani în India şi manierele s-au schimbat de atunci
DOAMNA HIGGINS: La revedere, domnişoară Doo­
atât de mult, încât mă întreb câteodată dacă mă aflu la o
little.
masă respectabilă sau între marinari.
LIZA: La revedere, domnule colonel.
CLARA: E numai o chestiune de obişnuinţă. Nu-i ni­
PICKERING: La revedere, domnişoară Doolittle! mic de lăudat sau de criticat în asta. Nimeni nu acordă
{îşi dau mâna) vreo importanţă cuvintelor pe care le întrebuinţează, dar
LIZA {înclinându-se către ceilalţi): La revedere la toată oricum sunt mai aparte şi colorează vorbirea, ba dau şi
lumea. oarecare haz unor lucruri care în sine nu au nici sare, nici
74 George Bernard Shaw Pygmalion 75

piper. Eu găsesc felul acesta de a vorbi foarte nostim şi FREDDY: Va mulţumesc din inimă, doamnă. La reve­
nevinovat.
dere, {Iese.)
DOAMNA EYNSFORD HILL {ridicându-se): Acum, D O A M N A EYNSFORD H I L L : La revedere, d o m n u l e
după toate astea, cred că ar fi vremea să plecăm.
Higgins.
H I G G I N S : La revedere. La revedere.
Pickering şi Higgins se ridică si ei.
D O A M N A EYNSFORD H I L L {lui Pickering): Degeaba.

Niciodată n-am să pot rosti asemenea cuvinte.


CLARA {ridicându-se): Desigur. Mai avem trei vizite
PICKERING: Nici n u trebuie să vă străduiţi. Ştiţi, n u
de făcut. La revedere, doamnă Higgins. La revedere,
este obligatoriu. Va veţi descurca foarte bine şi fără ele.
domnule colonel, la revedere, domnule profesor.
D O A M N A EYNSFORD H I L L : D a r Clara mă cicăleşte
HIGGINS {apropiindu-se grav de ea şi însoţind-o până
mereu dacă nu vorbesc după ultimul argou. La revedere.
la uşa)\ La revedere. Ai grijă să încerci noul vocabular la
toate cele trei vizite. Nu te intimida! Dă-i drumul! PICKERING: La revedere, doamnă. {îşi dau mâna.)

CLARA {zâmbindamabil)'. Aşa am să fac. La revedere. DOAMNA EYNSFORD H I L L {către doamna Higgins):
Ce rost are toată prefăcătoria asta victoriană, care s-a Nu trebuie să i-o luaţi în n u m e de rău Clarei. {Picke­
învechit!
ring, înţelegând din felul cum a coborât tonul că restul con­
HIGGINS {ispitind-o): Curate mofturi! versaţiei nu-l mai priveşte, se retrage discret spre Higgins,
CLARA: Tâmpenii! la fereastră) Suntem aşa de sărace, şi biata fată are aşa

D O A M N A EYNSFORD H I L L {îngrozită): Clara! de puţine petreceri! Nu are de unde să ştie. {Doamna


Higgins, văzând că i s-au umezit ochii, îi ia mâna cu sim­
CLARA: Ha, ha! {Pleacă radiind de bucuria câ-i la
modă şi, în timp ce coboară scările, i se aude râsul sprinten) patie şi o conduce până la uşă) Dar băiatul e drăguţ. Nu-i
aşa că-i drăguţ?
FREDDY {CU capul în nori): Să-mi spuneţi, vă rog...
{Renunţă şi vine spre doamna Higgins) La revedere, DOAMNA H I G G I N S : Da, foarte drăguţ. îmi va face în­
doamnă Higgins. totdeauna plăcere să-1 văd.

DOAMNA HIGGINS {dându-i mâna): La revedere. Ai D O A M N A EYNSFORD H I L L : Mulţumesc, draga mea.


vrea să o mai vezi pe domnişoara Doolittle? La revedere. {Iese)
FREDDY {entuziasmat): Desigur, din toată inima. HIGGINS {nerăbdător): Ei bine? E prezentabilă Eliza?
DOAMNA H I G G I N S : Bine. Ştii care sunt zilele mele de {Se repede spre mama sa şi o trage până la divan, unde ea se
primire. aşazâ în locul Elizei, iar fiul ei în stânga)
76 George Bernard Shaw Pygmalion 71

Pickeringse întoarce la scaunul sau, în dreapta doamnei PICKERING (vesel, ca şi când s-ar fi schimbat complet
Higgins. subiectul): Ştiţi că acuma locuiesc acolo cu Henry. Lu­
crăm împreună la Dialectele indiene-, şi ne-am gândit că
aşae mai comod.,.
DOAMNA HIGGINS: Ce băiat prost eşti! Bineînţeles că
DOAMNA H I G G I N S : Exact. Ştiu toate astea. E un
nu-i prezentabilă. Este un triumf al artei tale şi al iscu­
aranjament excelent. Dar unde locuieşte fata?
sinţei croitoresei; dar dacă îţi închipui măcar o clipă că
H I G G I N S : La noi, bineînţeles. Unde vrei să locuiască?
nu se trădează în fiecare frază pe care o spune, trebuie să
fii nebun după ea. DOAMNA H I G G I N S : Dar în ce condiţii? E servitoare?
Dacă nu, atunci ce este?
PICKERING: Dar nu crezi că s-ar putea face ceva?
PICKERING (rar): Cred că înţeleg ce vreţi să spuneţi,
Adică ceva care să înlăture componenta vulgară din con­
versaţia ei. doamnă Higgins.
H I G G I N S : Să fiu al dracului dacă eu înţeleg. A tre­
DOAMNA HIGGINS: N u atâta vreme cât va fi în mâi­
buit să muncesc cu fata asta zi de zi, timp de câteva luni,
nile lui Henry al meu.
până să ajungă pe culmile astea. De altfel, este şi de mare
HIGGINS {întristat): Vrei să spui că felul meu de a ajutor. Ştie unde îmi sunt lucrurile, îşi aduce aminte de
vorbi este nepotrivit? întâlniri şi aşa mai departe.
DOAMNA H I G G I N S : N U , dragă, ar fi chiar foarte potri­ DOAMNA H I G G I N S : C u m se înţelege menajera voastră
vit - să spunem - pe puntea unui vas; dar nu ar fi deloc cu ea?
potrivit pentru ea la un ceai simandicos, la un garden H I G G I N S : Doamna Pearce? O! E încântată să i se
party. uşureze munca; înainte de a veni Eliza, ea trebuia să-mi

HIGGINS (adânc mâhnit): Ei bine, trebuie să spun că... găsească lucrurile şi să-mi reamintească de întâlniri. Dar
are o idee fixă în legătură cu Eliza. Mereu îmi zice: „Nu
PICKERING (întrerupându-l): Haide, Higgins! învaţă
vă gândiţi, domnule Higgins?" Nu-i aşa, Pick?
să te cunoşti. N-am mai auzit vocabular ca al tău de când
PICKERING: Da, asta-i formula. „Nu vă gândiţi, dom­
treceam în revistă voluntarii în Hyde Park, acum două­
nule Higgins?" Aşa se sfârşesc toate conversaţiile despre
zeci de ani.
Eliza,
HIGGINS (ursuz): Ei bine, dacă spui tu, înseamnă că
H I G G I N S : Ca şi când aş putea să mă mai gândesc la
nu vorbesc chiar întotdeauna ca un episcop.
altceva decât la fata asta, la vocalele şi consoanele ei bles­
DOAMNA H I G G I N S (liniştindu-l pe Henry cu o mângâ­ temate. Sunt istovit tot gândindu-mă la ea şi privindu-i
iere): Domnule colonel, fii bun şi spune-mi ce se petrece buzele şi dinţii, şi limba, ca să nu mai vorbim de sufletul
exact în strada Wimpole. ei, care este cel mai ciudat dintre toate.
78 George Bernard Shaw Pygmalion 79

DOAMNA HIGGINS: Sunteţi într-adevăr ca doi copii PICKERING: Vă asigur, dragă doamnă Higgins, fata
care se joacă cu o păpuşă vie.
este ca un papagal.
H I G G I N S : Ne jucăm? E cu adevărat cea mai grea HIGGINS: Am încercat să fac din ea un geniu.
muncă pe care am întreprins-o vreodată; să nu te îndo­ PICKERING: Poate să cânte la pian minunat toate su­
ieşti de acest lucru, mamă. Dar n-ai idee cât de intere­
netele pe care le poate scoate o fiinţă omenească...
sant e, nespus de interesant, să iei o fiinţă şi s-o schimbi
HIGGINS: Am dus-o la concerte clasice şi la muzică în
într-una cu totul deosebită, creând un nou limbaj pentru
ea. înseamnă să umpli cea mai adâncă prăpastie care des­ dialecte europene, africane, sunete hotentote, varieteuri.

parte o clasă de alta, un suflet de alt suflet. PICKERING: Ii e totuna, cântă orice: sunete pe care
mie mi-au trebuit ani de zile să le dibuiesc.
PICKERING (apropiindu-şi scaunul de doamna Higgins
si aplecându-se spre ea, nerăbdător): Da, e colosal de in­ H I G G I N S : Şi tot ce aude, îndată ce se întoarce acasă,
teresant. Va asigur, doamnă Higgins, că noi o luăm pe indiferent despre ce e vorba, prinde imediat, iute ca să­
Eliza foarte în serios. In fiecare săptămână, aproape în geata, fie că e Beethoven şi Brahms, ori Lehar şi Lionel
fiecare zi, constatăm câte o nouă schimbare. (Apropiin- Monckton.
du-se si mai mult) Ii înregistrăm fiecare fază - avem du­ PICKERING: Ca şi cum toată viaţa n-ar fi făcut alt­
zini de plăci de gramofon şi fotografii... ceva, deşi acum şase luni nici măcar nu pusese mâna
HIGGINS (yorbindu-i în cealaltă ureche): Da, zău aşa; pe vreun pian...
e cea mai pasionantă experienţă cu care m-am ocupat DOAMNA HIGGINS (astupându-şi urechile, deoarece
vreodată. Toată viaţa noastră e plină acum datorită ei, amândoi au ajuns să se întreacă, ţipând care mai de care
nu-i aşa Pick?
mai tare, făcând un tărăboi insuportabil): Şt - şt - şşt!
PICKERING: Mereu vorbim de Eliza. (Se opresc.)
H I G G I N S : O instruim pe Eliza. PICKERING: Iertaţi-mă! (îşi trage scaunul înapoi în

PICKERING: O îmbrăcăm pe Eliza. chip de scuză.)

D O A M N A H I G G I N S : Ce?
H I G G I N S : îmi pare rău. Când Pickering începe să
ţipe, nimeni nu mai poate strecura o vorbă.
H I G G I N S : Inventăm Elize noi.
DOAMNA HIGGINS: Taci, Henry! Domnule colonel,
nu-ţi dai seama că, odată cu Eliza, s-a mai strecurat ceva
Higgins şi Pickering vorbesc amândoi deodată.
în casa voastră de pe Wimpole Street?
PICKERING: Ce s-a strecurat? N-a venit decât tatăl ei,
H I G G I N S : Ştii, are o ureche excepţional de bună. dar Henry s-a descotorosit repede de el.

80 George Berna rd Shaw Pygmalion 81

DOAMNA HIGGINS: Ar fi fost mai bine dacă venea PICKERING (întorcându-se, ca să-i aducă o ultimă
maică-sa. Dar, cum n-a venit mamă-sa, a venit altceva. mângâiere): Există o grămadă de posibilităţi. Vom face
DOAMNA: Ce a venit atunci? cum e mai bine. La revedere.

DOAMNA HIGGINS (trădându-şi vârsta prin cuvântul HIGGINS (lui Pickering, în timp ce ies împreuna): Hai
folosii): S~a ivit o problemă. s-o ducem la expoziţia Shakespeare de la Earls Court.

PICKERING: A, înţeleg! Problema cum s-o faci să pară PICKERING: Grozav! Să vezi ce observaţii nostime va
o doamnă. face!
H I G G I N S : Când ne întoarcem acasă, o să-i imite pe
H I G G I N S : Las' că descurc eu problema. Am şi rezol­
toţi cei pe care o să-i vadă.
vat-o pe jumătate.
PICKERING: Colosal!
DOAMNA HIGGINS: Ah! N u de asta-i vorba, bărbaţi ce
sunteţi! Nemărginită vă este prostia. Problema constă în
ce aveţi să faceţi cu ea după aceea. In timp ce coboară scara, cei doi se aud râzând.

H I G G I N S : N u văd nici o problemă. Poate să se ducă


unde o pofti, cu toate avantajele pe care i le-am asigurat. DOAMNA HIGGINS (se ridică nerăbdătoare şi se întoarce
la masa de scris. Dă la o parte o mulţime de hârtii aflate
DOAMNA HIGGINS: Avantajele acelei sărmane
în dezordine; ia o coală de hârtie din mapă şi, cu hotărâre,
doamne care a fost adineaori aici! Maniere şi obiceiuri
începe să scrie. La al treilea rând renunţă, aruncă tocul,
care o fac pe o doamnă distinsă incapabilă sa-şi câştige
se prinde cu mâinile de masă, supărată, şi exclama): Ah,
traiul, maniere şi obiceiuri care nu-i asigură veniturile
bărbaţii! Bărbaţii! Bărbaţii!
cuvenite unei doamne distinse! Asta vreţi să spuneţi?

PICKERING (îngăduitor, dar cam plictisit): Lăsaţi că to­


tul va fi bine, doamnă Higgins. (Se ridică să plece)

HIGGINS (de asemenea, ridicându-se): Ii vom găsi o


slujbă uşoară.

PICKERING: E destul de fericită. N u vă necăjiţi din


pricina ei. La revedere. (Dă mâna, ca si când ar dori să
consoleze un copil speriat, şi se îndreaptă spre uşă.)

H I G G I N S : In orice caz, nu-i de nici un folos dacă ne


batem capul de pe-acum. Fapta-i comisă. La revedere,
mamă. (O sărută şi îl urmează pe Pickering.)
ACTUL ÎV

în laboratorul din strada Wimpole. Miezid nopţii. în


cameră nu este nimeni. Pendula de pe cămin bate ora două­
sprezece. Focul nu e aprins; este o noapte de vară.
Pe scară se aud glasul lui Higgins şi al lui Pickering.

HIGGINS {ştrigându-i lui Pickering, care e încă jos):


Ascultă, Pick, încui tu uşa, nu~i aşa? Nu am de gând să
mai ies.
PICKERING: Bine. Doamna Pearce poate să se culce?
Mai avem nevoie de ceva?
HIGGINS: Doamne fereşte!

Eliza deschide uşa şi apare în lumină, în ţinută de seară,


într-o rochie strălucitoare, decoltată, cu briliante, evantai,
flori şi toate accesoriile. Se apropie de cămin şi aprinde
luminile de lângă el. E obosită. Paloarea ei contrastează
puternic cu negrul ochilor şi al pârului, iar expresia chi­
pului este aproape tragică. îşi scoate haina, pune evantaiul
şi florile pe pian şi se aşază pe bancheta de alături, tăcută
84 George Bernard Shaw Pygmalion 85

si dusă pe gânduri. Higgins, în frac, cu pardesiu şi joben, HIGGINS {aruncând o privire pe scrisoare): Cămătari.
intră pe uşă, ducând un smoching pe care l-a luat de jos. îşi {Aruncă scrisoarea în cămin.)
scoate pălăria şi pardesiul şi le aruncă nepăsător pe măsuţa
cu ziare, procedează la fel cu fracul şi îşi pune smochingul,
Eliza se întoarce cu o pereche de papuci mari, îi pune
apoi se aruncă ostenit în fotoliul din faţa căminului. Apare
pe covor în faţa lui Higgins şi se aşazâ ca la început, fără a
Pickering, de asemenea în ţinută de seară; şi el îşi scoate jo­
scoate un cuvânt.
benul şi pardesiul şi e gata să le arunce peste ale lui Higgins,
dar se răzgândeşte.
HIGGINS {câscând din nou): Doamne! Ce seară! Ce
oameni! Ce aiureală! {Ridică un picior ca să desfacă şiretul
PICKERING: Ascultă, doamna Pearce are să facă scan­ ghetei şi observă papucii. îşi întrerupe mişcarea şi îi priveşte
dal dacă lăsăm lucrurile claie peste grămadă în salon. ca şi când ar fi venit singuri) Uite-i, sunt aici!
HIGGINS: Atunci aruncă-le peste balustrada scării. PICKERING {întinzându-se): Sunt cam obosit. A fost o
Mâine-dimineaţă le găseşte acolo şi le pune ea bine. O să zi grea. O recepţie în grădină, un dineu şi o operă. Prea
creadă că ne-am îmbătat. multe lucruri bune deodată. Dar ai câştigat rămăşagul,
PICKERING: Ceea ce-i oarecum adevărat. A venit vreo Higgins. Eliza a reuşit performanţa cu vârf şi îndesat.
scrisoare? HIGGINS {CU deplină convingere): Slavă Domnului că
HIGGINS: N U m-am uitat. {Pickering ia cîlindrele, s-a terminat!
pardesiele şi le duce jos. Higgins începe să fredoneze, câscând
pe jumătate, o melodie din La fanciulla del Golden West.
Eliza face o mişcare bruscă, dar ei nu observă, apoi îşi
Se opreşte dintr-odatâ şi exclama): Unde dracu' mi-or fi
revine şi rămâne împietrită, ca mai înainte.
papucii?

PICKERING: Ai avut trac la recepţie? Eu, da. Numai


Eliza îl priveşte încruntată, apoi se ridică brusc şi iese. Eliza părea să nu fie deloc nervoasă.
Higgins cască din nou, apoi continuă să cânte. Pickering se
HIGGINS: Deloc. Eram sigur că va fi la înălţime, dar
întoarce cu conţinutul cutiei de scrisori în mână.
mi-a venit rândul să plătesc încordarea din ultimele luni.
La început, când eram la fonetică, era destul de intere­
PICKERING: Numai reclame şi scrisorica asta de dra­ sant, dar apoi m-am săturat până în gât. Dacă nu mă
goste pentru tine. E cu o coroană pe ea. {Aruncă reclamele încăpăţânam, dădeam dracului toată povestea încă de
în cămin şi se postează pe covoraşul din faţa şemineului, cu acum două luni. A fost o idee neghioabă. Toată afacerea
spatele la grătar.) n-a fost decât o plictiseală.

86 George Bernard Shaw Pygmalion 87

PICKERING: Ei lasă! Recepţia a fost pasionantă. îmi HIGGINS {urmându-l): Noapte bună. {Către Eliza
bătea inima gata să-mi spargă pieptul. peste umăr) Ai grijă să stingi, Eliza, şi spune-i doamnei
H I G G I N S : Da, primele trei minute. Dar când am vă­ Pearce să nu prepare cafea pentru mine mâine-dimi-
zut că vom câştiga aşa de categoric, am început să mă neaţă. Am să iau ceai. {Iese.)
simt ca un urs în cuşcă, stând aşa, fără să fac nimic.
Dineul a fost mai rău. Să stai să te ghiftuieşti timp de In timp ce se ridică si merge spre cămin ca să stingă lu­
un ceas şi mai bine lângă o femeie elegantă şi stupidă, mina, Eliza încearcă să se stăpânească şi să fie nepâsâtoare.
vorbind doar cu ea! Iţi spun, Pickering, asta-i prima şi Când ajunge, este gata să izbucnească în plâns. Se asazâpe
ultima dată. Nu-mi mai trebuie ducese artificiale. A fost scaunul lui Higgins si-i apucă braţele cu putere. In cele din
un adevărat chin. urmă, nu se mai poate stăpâni şi se trânteşte pe jos, într-o
PICKERING: N U te-ai omorât niciodată cu adevărat în criză de furie.
privinţa rutinei mondene. {Mergând spre pian) Mie îmi
place să mai ies câteodată în lume. Mă face să mă simt HIGGINS {de afară, furios): Unde dracu' mi-or fi pa­
iarăşi tânăr. Oricum, a fost un mare succes, un succes
pucii? {Apare în uşă.)
imens. O dată sau de două ori mi-a fost chiar frică, pen­
LIZA {apucând papucii de pe jos şi aruncându-i în el
tru că Eliza îşi juca prea bine rolul. Vezi tu, mulţi dintre
cu toată puterea, unul după altul): Na-ţi papucii! Şi na-ţi!
adevăraţii oameni de lume nu sunt deloc buni în rolurile
Ia-ţi papucii şi numai de rău să ai parte în ei!
lor. Sunt destul de naivi să creadă că oamenii de rangul
lor capătă în mod firesc stil şi de aceea nu învaţă nicio­ H I G G I N S {înmărmurii): Ce-i asta! {Vine lângă ea.)

dată. Un lucru făcut prea bine dă întotdeauna o impresie Ce-i cu tine? Scoală-te. (O ridică.) Ţi s-a întâmplat ceva?

de profesionalism. LIZA {gâfâind): Ce-ţi pasă? Ţie ţi-a mers bine. Ţi-am
câştigat rămăşagul, nu? Asta îţi ajunge. Eu nu contez,
H I G G I N S : Da, asta mă scoate din sărite: oamenii cu
nu-i aşa?
puţină minte nu-şi cunosc nici măcar rolul lor stupid.
(Ridicându-se) Oricum, bine că s-a terminat şi că pot, în H I G G I N S : TU mi-ai câştigat pariul? Tu! Gânganie în­
sfârşit, să mă culc fără teama de ziua de mâine. crezută! Eu l-am câştigat. Pentru ce ai aruncat cu papucii
în mine?
LIZA: Pentru că voiam să-ţi pocesc faţa. îmi vine să te
Frumuseţea Elizei devine ucigătoare.
omor, bestie egoistă! De ce nu m-ai lăsat acolo unde m-ai
găsit, de ce nu m-ai lăsat în noroi? Mulţumeşti lui D u m ­
PICKERING: Cred că mă culc şi eu. Oricum, a fost o zi nezeu că totul s-a sfârşit şi că poţi să mă arunci iarăşi de
mare, un triumf pentru tine. Noapte bună. {Iese) unde m-ai luat? {Degetele i se încleştează dejurie.)
•Si- George Bernard Shaw Pygmalion 89

HIGGINS {o priveşte cu o surprindere calmă): După HIGGINS: Cred că n-ai să te plângi de purtarea mea?
toate astea, mai faci şi pe nevricoasa!
LIZA: N U .
LIZA {Scoate un strigat înăbuşit de furie si, instinctiv, se
H I G G I N S : îmi pare bine să aud asta. {îşi cumpăneşte
repede cu unghiile să-i zgârie faţa.): !!
tonul.) Poate că eşti obosită, după încordarea zilei de azi.
HIGGINS {apucând-o de încheieturile mâinilor): Aşa?
Vrei un pahar de şampanie? {O ia spre uşă.)
Strânge-ţi ghearele, mâţă turbată! Cum îndrăzneşti
să-ţi ieşi din fire în faţa mea? Stai jos şi potoleşte-te! LIZA: N U . {Aducându-şi aminte că trebuie să fie politi­
{O trânteşte în fotoliu) coasă) Nu, mulţumesc.

LIZA {covârşită de puterea şi greutatea lui): Ce-am să HIGGINS {în toane mai bune): Asta mocnea în tine
mă fac acum? Ce-am să mă fac acum? de câteva zile. Credeam că era firesc să fii îngrijorată din

H I G G I N S : De unde dracu' vrei să ştiu? Ce impor­ pricina recepţiei. Dar acum s-a terminat. {O mângâie
tanţă are? pe umăr. Ea se fereşte) Nu mai ai nici un motiv de îngri­

LIZA: Nu-ţi pasă. Ştiu că nu-ţi pasă. Nu ţi-ar păsa jorare.


nici dacă aş muri. Pentru tine nu însemn nimic, nici cât LIZA: N U , pentru dumneata nu mai e nici un motiv
papucii ăia. de îngrijorare. {Se ridică deodată şi se îndepărtează de el,
HIGGINS {tunător): Papucii aceia. spre bancheta pianului, unde se aşazâ şi îşi ascunde faţa)
LIZA {CU O supunere amara): Papucii aceia. Mă gân­ Mai bine aş fi murit.
deam că de-acu'-ncolo nu mai are importanţă. HIGGINS {opriveşte cu sinceră mirare): De ce? Pentru
numele lui Dumnezeu, de ce toate astea? {Gândindu-se,
O pauză. Eliza, învinsă şi deznădăjduită. Higgins, oa­ vine spre ea.) Ascultă-mă, Eliza, toată supărarea asta e pur
recum tulburat. subiectivă.

LIZA: NU te înţeleg. Sunt prea proastă.


HIGGINS {luând-o de sus): Ce ţi s-a năzărit? Pot să te H I G G I N S : Sunt numai năzăriri. Eşti abătută şi nimic
întreb dacă ai vreo plângere în privinţa felului cum ai altceva. Nimeni nu-ţi face nici un rău. Toate sunt la locul
fost tratată?
lor. Du-te la culcare, ca o fetiţă cuminte, şi somnul are
LIZA: N U .
să-ţi prindă bine. Plângi puţin şi spune-ţi rugăciunea. Să
HIGGINS: S-a purtat cineva rău cu tine? Colonelul vezi că ai să te simţi mai bine.
Pickering? Doamna Pearce? Vreunul din servitori? LIZA: Ţi-am auzit rugăciunea: „Slavă Ţie, Doamne,
LIZA: N U .
că s-a terminat".
90 George Bernard Shaw Pygmalion 91

HÎGGINS {nerăbdător): Dar tu nu-i mulţumeşti lui HÎGGINS (venindu-i o idee): Cred că mama ţi-ar putea
Dumnezeu că s-a terminat? Acum eşti liberă şi poţi să găsi un băiat foarte potrivit.
faci ce vrei.
LIZA: Când mă aflam în colţul străzii Tottenham
LIZA (CU deznădejde, stâpânindu-se): La ce sunt bună? Court, eram mai presus de asemenea lucruri.
La ce mai sunt bună eu acum? Unde să mă duc? De ce să HÎGGINS (trezindu-se): Ce vrei să spui?
mă apuc? Ce-am să mă fac?
LIZA: Acolo vindeam flori, nu mă vindeam pe mine.
HÎGGINS (lâmurindu-se, dar deloc impresionai): Acum Acum m-ai făcut o persoană distinsă şi nu mai am alt­
asta te necăjeşte? (Ist bagă mâinile în buzunare si umblă ceva de vândut. Mai bine mă lăsai unde m-ai găsit.
de colo până colo, după obiceiul său, zornăind prin buzu­
HÎGGINS (aruncând cu energie cotorul mărului în va­
nare si vorbind cu blândeţe, darea din pura condescendenţă
tra): Mofturi, Eliza! Nu jigni relaţiile omeneşti cu idei
faţă de un subiect fără însemnătate!) In locul tău, nu mi-aş
din astea preconcepute despre vânzare şi cumpărare. Nu
bate prea mult capul. îmi închipui că n-are să-ţi fie prea
eşti obligată să te măriţi cu cineva dacă nu-ţi place.
greu să-ţi găseşti un rost oarecare, deşi încă nu mă gân­
disem că ai să ne părăseşti. (Ea se uită repede la el, dar el LIZA: Ce-aş putea face altceva?
nu se uită la ea, ci la bolul de pe pian, si se hotărăşte să ia HÎGGINS: O sumedenie de lucruri. Ce zici de ideea ta
un măr.) Ai putea să te măriţi, ştii. (Muscă bine din mar de altădată cu florăria? Pickering ţi-ar putea deschide o
şi clefăie zgomotos) Vezi, Eliza, nu toţi bărbaţii sunt nişte florărie. E plin de bani. (înveselii) Va trebui să plătească
burlaci convinşi, cum suntem colonelul şi cu mine. Cei toaletele pe care le-ai purtat astăzi. Astea şi cu chiria bi­
mai mulţi se căsătoresc, săracii; şi tu nu eşti urâtă. E chiar juteriilor au să facă o gaură măricică în cele două sute de
o plăcere să se uite omul la tine câteodată, bineînţeles nu lire. Acum şase luni, ţi s-ar fi părut un vis să ai florăria ta.
acuma, când plângi arăţi ca Sarsailă. Dar când te afli în Lasă, are să fie bine. Trebuie să mă culc, mi-e al dracului
stare normală, aş putea spune că eşti atrăgătoare. Adică, de somn. Venisem jos pentru ceva şi am uitat pentru ce.
pentru cei care sunt dispuşi să se însoare, mă înţelegi? LIZA: Papucii.
Acum, du-te de te culcă şi odihneşte-te bine! Când te HÎGGINS: Că bine zici. Mi i-ai aruncat în cap. (Ii
trezeşti, să te uiţi în oglindă şi ai să te simţi mai bine. adună şi dă să plece, în timp ce ea se ridică şi începe sâ-i
vorbească)
Eliza se uită din nou la el, fără să scoată o vorbă şi nu LIZA: înainte de a pleca, domnule Higgins...
se clinteşte. El îşi mănâncă mărul cu o vagă expresie de fe­ HÎGGINS (căruia îi cad papucii din mână de mirare
ricire, fiindcă mărul e foarte bun, şi nici nu bagă în seamă că-i spune „domnule Higgins'): Ce-i?
privirea ei.
LIZA: Toaletele pe care le port îmi aparţin mie sau
colonelului Pickering?
92 George Bernard Shaw
Pygmalion 93
H I G G I N S (întorcându-se în cameră, ca si când întreba
gât, fiinţă nerecunoscătoare! (Le bagă neglijent în buzu­
rea ei ar fi culmea absurdităţii): Ce dracu' să facă Pickc
narele hainei, fără sâ-şi dea seama câ-i atârnă capetele lan­
ring cu ele?
ţurilor, ceea ce produce un efect comic)}
LIZA: Ar putea să aibă nevoie de ele pentru viitoare;» LIZA (scoţând un inel): Inelul ăsta nu e al bijutierului,
fată cu care veţi face experienţe.
e cel pe care mi l-ai cumpărat la Brighton. Nu-mi tre­
HIGGINS (scandalizat şi jignit)-. Asta-i ideea ce ţi-ai buie. (Higgins îl aruncă în vatră cu violenţă şi se întoarce
facut-o despre noi? spre ea atât de ameninţător, încât Liza se sprijină de pian,
LIZA: NU vreau să mai discut despre asta. Vreau nu­ ferindu-şi faţa cu mâinile.) Să nu mă loveşti!
mai să ştiu dacă este ceva al meu. Hainele mele au fosi HIGGINS: Să te lovesc? Fiinţă nemernică ce eşti, cum
arse. ai îndrăzneala să mă învinuieşti de aşa ceva? Tu m-ai lovit
pe mine. M-ai rănit în inimă.
H I G G I N S : Dar ce importanţă are? Ce nevoie ai să-ţi
baţi capul cu de-alde astea în toiul nopţii? LIZA (cu o bucurie ascunsă): M ă bucur. Oricum,
mi-am răscumpărat în parte cele îndurate.
LIZA: Vreau să ştiu ce pot lua cu mine. Nu vreau să
fiu acuzată de hoţie. HIGGINS (demn, în stilul cel mai profesional): M-ai
făcut să-mi pierd cumpătul, ceea ce nu mi se întâmplă
HIGGINS (acum adânc jignii): Hoţie! Vorba asta nu tre-
aproape niciodată. Prefer să nu mai spun nimic. Mă duc
buia să o spui, Eliza. Dovedeşti că n-ai nici un sentiment.
să mă culc.
LIZA: îmi pare rău. Sunt numai o fată ignorantă, oa­
LIZA (provocator): Mai bine i-aţi lăsa un bileţel doam­
recare, şi în situaţia mea trebuie să fiu cu mare băgare de
nei Pearce pentru cafea, căci eu n-am să-i spun.
seamă. Nu poate fi nici un sentiment între cei ca voi şi
HIGGINS (formalist): Dracu' s-o ia pe doamna Pearce
cei ca mine. Spuneţi-mi, vă rog, ce îmi aparţine şi ce nu.
şi cafeaua, şi pe tine, şi nebunia mea de a-mi risipi învă­
H I G G I N S (foarte morocănos): Poţi lua tot ce-i în bles­ ţătura dobândită cu greu, şi atenţiile, şi intimitatea, pe
temata asta de casă, în afară de bijuterii. Pe astea le-am care le-am dăruit unei haimanale fără inimă. (Iese cu o
închiriat. Eşti mulţumită? (Se întoarce într-un călcâi si e
demnitate impresionantă şi strică tot efectul, trântind uşa
gata să plece, jignit la culme?)
cu furie))
LIZA (încântată de emoţia lui si întârâtându-l mai de­
parte): Staţi puţin, vă rog. (îşi scoate bijuteriile.) Vă rog Eliza zâmbeşte pentru prima dată. îşi exprimă sen­
să le luaţi în camera dumneavoastră şi să le puneţi în loc timentele printr-o pantomimâ în care imită ieşirea lui
sigur. Nu vreau să risc să se piardă ceva. Higgins, amestecând-o cu triumful ei. In cele din urmă,
HIGGINS (furios): Dă-le-ncoa'. (Ea i le pune în mână.) îngenunchează pentru a căuta inelul în vatră.
Dacă ar fi ale mele şi nu ale bijutierului ţi le-aş băga pe
ACTUL V

în salonul doamnei Higgins. Aceasta stă la masa de scris


ca mai înainte. Intra camerista.

CAMERISTA {de la uşa): D o m n u ' Henry, coniţă,


e jos cu domnu' colonel Pickering.
DOAMNA H I G G I N S : Bine. Pofteşte-i sus.

CAMERISTA: Sunt la telefon, coniţă. Cred că telefo­


nează la poliţie.
D O A M N A H I G G I N S : Ce?

CAMERISTA {apropiindu-se şi vorbind mai încet):


D o m n u ' Henry e foarte agitat, coniţă. M-am gândit că-i
mai bine să vă spun.
DOAMNA H I G G I N S : M-aş fi mirat dacă-mi spuneai că
nu-i agitat. Spune-le să vină sus, când termină cu poliţia.
Trebuie să fi pierdut ceva.
CAMERISTA: Da, coniţă. {Dă să iasă)
DOAMNA H I G G I N S : Du-te sus şi spune-i domnişoarei
Doolittle că au venit domnul Henry şi domnul colonel
si roag-o să nu coboare până nu o chem.
96 George Bernard Shaw Pygmalion 97

CAMERISTA: Da, coniţă. H I G G I N S : Desigur. De ce avem poliţie? Ce puteam


face altceva? {Se aşazâ în jilţul elisabetan.)
Higgins intră brusc. Este, după cum a spus servitoarea, PICKERING: Inspectorul a făcut tot felul de nazuri.
foarte agitat. Cred că ne bănuia de vreun motiv necurat.
DOAMNA H I G G I N S : Păi, sigur că v-a bănuit. Cu ce
H I G G I N S : Ascultă, mamă, să vezi ce chestie încurcată. drept v-aţi dus la poliţie şi aţi dat numele fetei, de parcă
DOAMNA H I G G I N S : Da, dragă. Bună dimineaţa. ar fi o hoaţă, o umbrelă pierdută sau mai ştiu eu ce!
{Henry îşi stăpâneşte nerăbdarea si o sărută, în timp ce ca- E prea de tot! {Se aşazâ din nou foarte indignată.)
merista iese.) Ce s-a întâmplat?
H I G G I N S : Dar trebuie s-o găsim.
H I G G I N S : Eliza a şters-o.
PICKERING: N U puteam s-o lăsăm să plece aşa,
DOAMNA HIGGINS {calmă, scriind mai departe): Pro­
doamnă Higgins. Ce era să facem?
babil că ai speriat-o rău.
DOAMNA H I G G I N S : Amândoi la un loc nu aveţi mai
HIGGINS: Prostii, cum să o sperii! Am lăsat-o azi-noapte,
ca de obicei, să stingă luminile, şi ea, în loc să se culce, şi-a multă minte ca doi copii. De ce...
schimbat rochia şi a tulit-o. Patul a rămas neatins. A venit
cu o trăsură azi-dimineaţă, înainte de ora şapte, ca să-şi ia
Camerista intră şi întrerupe conversaţia.
lucrurile, şi proasta aia de doamna Pearce a lăsat-o să le ia
fără să-mi spună nimic. Ce să fac acum?
DOAMNA H I G G I N S : Cred că va trebui să te lipseşti de CAMERISTA: D o m n u Henry, un domn stăruie să vă

ea, Henry. Fata are tot dreptul să plece, dacă aşa vrea. vadă. A fost îndrumat aici din strada Wimpole.

HIGGINS {umblândprin încăpere): Dar nu mai pot să H I G G I N S : Asta mai lipsea. N u pot să văd pe nimeni
găsesc nimic din ce-mi trebuie. Nu mai ştiu ce întâlniri acum. Cine-i?!
am. Sunt... {Intră Pickering. Doamna Higgins lasă tocul
CAMERISTA: Un domn Doolittle, domnule.
şi se întoarce^)
PICKERING: Doolittle, gunoierul?
PICKERING {dându-i mâna): Bună dimineaţa, doamnă
Higgins. V-a spus Henry? {Se aşazâpe divan.) CAMERISTA: Gunoier? N u , domnule, un gentleman.

H I G G I N S : Ce spune dobitocul ăla de inspector? Ai HIGGINS {sărindîn sus, agitai): Să ştii, Pick, că trebuie
oferit o recompensă? să fie vreo rudă de-a ei la care s-a dus. Cineva de care noi
DOAMNA H I G G I N S {ridicându-seindignată): N u cumva nu ştim. {Către cameristă) Trimite-1 repede sus.
aţi pus poliţia să o caute pe Eliza? CAMERISTA: Bine, domnule. {Iese.)
98 George Bernard Shaw Pygmalion 99

HIGGINS (nerăbdător, mergând spre mama lui): Rude Sunt atât de frământat de cele ce mi s-au întâmplat, încât
distinse! Aflăm ceva nou. {Se asazâ pe scaunul Chippen- nu mă mai pot gândi la altceva.
dale.)
H I G G I N S : Ce dracu ţi s-a întâmplat?
DOAMNA HIGGINS: Ii cunoşti vreuna din rude?
D O O L I T T L E : NU m-aş plânge dacă ar fi o simplă în­
PICKERING: Numai pe tatăl ei. Individul de care v-am tâmplare. Oricui i se pot întâmpla multe, şi în cazul ăsta
vorbit. nu poţi învinui decât soarta. Dar asta numai dumneata
CAMERISTA {anunţând): Domnul Doolittle. {Iese) mi-ai facut-o, da, dumneata, Henry Higgins.
H I G G I N S : Ai găsit-o pe Eliza? Ăsta-i principalul.
Intră Doolittle. E îmbrăcat elegant, într-o redingotă D O O L I T T L E : Ce, ai pierdut-o?
nouă, după ultima modă, cu jiletcă albă şi pantaloni gri. HIGGINS: Da.
O floare la butonieră, un joben strălucitor si ghetele de lac
DOOLITTLE: Zi bogdaproste! Eu n-am găsit-o, dar mă
completează impresia pe care o face. E aşa de preocupat de
găseşte ea repede, după ceea ce mi-ai făcut.
afacerea pentru care a venit, încât nu o observă pe doamna
Higgins. Merge drept spre Higgins şi îi adresează imputări DOAMNA H I G G I N S : Dar ce ţi-a făcut fiul meu, dom­
vehemente. nule Doolittle?
D O O L I T T L E : Ce mi-a făcut? M-a ruinat. Mi-a distrus
fericirea. M-a legat cobză şi m-a predat moralităţii bur­
DOOLITTLE {arâtându-se pe sine): Uite aici! Vezi?
E opera dumitale. gheze.
HIGGINS {se ridică revoltat şi se instalează lângă Doo­
HIGGINS: Ce-i opera mea, omule?
little, pe care-ldomina): Aiurezi! Eşti beat. Eşti cu minţile
DOOLITTLE: Asta, nu ţi-am spus? Uită-te, uită-te la
zburătăcite. Eu ţi-am dat cinci lire. După asta am mai
pălăria asta, uită-te la haine.
avut două conversaţii cu dumneata, la preţul de o jumă­
PICKERING: Eliza ţi-a cumpărat hainele? tate de coroană ora. De atunci, nu te-am mai văzut.
D O O L I T T L E : Eliza! Da de unde, nici pomeneală! D O O L I T T L E : Zici că sunt beat? Eu? Zici că sunt cu
De ce să-mi cumpere ea haine! minţile aiurea? Eu? Da, ia spune-mi: ai scris sau n-ai scris
DOAMNA HIGGINS: Bună dimineaţa, domnule Doo­ dumneata o scrisoare unui bătrân trăsnit din America,
little. Nu vrei să iei loc? acela care a dat cinci milioane spre a se fonda nişte soci­
DOOLITTLE {oarecum stânjenit, dându-şi seama că etăţi pentru reforma morală în lumea întreagă şi care ţi-a
uitase de gazda): Cer iertăciune, doamnă. {Se apropie cerut să inventezi o limbă internaţională?
şi strânge mâna pe care i-o întinde doamna Higgins) Vă H I G G I N S : Ce? Da, da! Ezra D . Wannafeller! A murit.
mulţumesc. {Se asazâ pe divan, în dreapta lui Pickering) {Se asazâ din nou nepăsător)
1

100 George Bernard Shaw Pygmalion 101

DOOLITTLE: Ei da, a murit şi m-a nenorocit. Spune, găsit un căruţ de copil în tumbărău, şi el m-a scăpat de
i-ai trimis sau nu o scrisoare, zicându-i că cel mai origi­ pârnaie, după care s-a descotorosit repede de mine şi eu
nal moralist trăitor în Anglia, după ştirea dumitale, este de el. La fel cu doctorii: înainte, când abia mă ţineam pe
Alfred Doolittle, un gunoier oarecare? picioare şi nu le puteam plăti nimic, mă izgoneau din
HIGGINS: Acum mi-aduc aminte că, după ultima du­ spital. Acum au descoperit, mă rog, că nu sunt sănătos
mitale vizită, am făcut o glumă proastă de soiul ăsta. şi că nu pot trăi dacă nu mă cercetează de două ori pe

D O O L I T T L E : Bine i-ai zis glumă proastă. De aici mi zi. în casă, n-am voie să dau o mână de ajutor; altcineva

se trage pocinogul. I-ai dat prilejul mult dorit să arate face treaba şi apoi îmi ia parale pentru asta. Acum un an,
că americanii nu e ca noi, că ei recunosc şi respectă me­ n-aveam o rudă pe lume, afară de doi-trei care se făceau
ritul în orice clasă socială, fie ea oricât de umilă. Astea e că nu mă cunosc. Acum am cincizeci şi, din toată liota,
chiar vorbele din afurisitul lui de testament, prin care, nu-i unul cu o leafa mai acătării. Trebuie să trăiesc pen­
domnule Henry Higgins, mulţămită glumelor dumitale tru alţii, nu pentru mine: asta-i moralitatea clasei bur­
nesărate, îmi lasă o participaţiune la trustul lui de brânză gheze. Dumneata vorbeşti despre pierderea Elizei. N-ai
fermentată, care înseamnă trei mii de lire pe an, cu con­ dumneata grijă, mă prind pe ce vrei că acuma va veni
diţia să ţin conferinţe sub auspiciile Ligii Mondiale Wan- şi ea pe capul meu; parcă o văd în prag, pe dumneaei,
nafeller pentru Reforma Morală ori de câte ori mi se va care s-ar putea lesne întreţine singură vânzând flori, dacă
cere, maximum de şase ori pe an. acuma n-aş fi ditai omul respectabil. Şi următorul care
mă va jumuli de bani vei fi dumneata, Henry Higgins.
H I G G I N S : Uite unde şi-a băgat dracul coada! Măi să
fie! {Luminându-se deodată) Asta-i grozav! Va trebui să învăţ limba burghezilor de la dumneata, în
loc să vorbesc engleza adevărată. Aicea intri dumneata în
PICKERING: Poţi să fii liniştit. După prima conferinţă
joc; poate că de-aia ai şi facut-o.
n-au să-ti mai ceară o a doua.
DOAMNA H I G G I N S : Dar, dragul meu domn, nu-i nici
D O O L I T T L E : Nu-mi pasă de conferinţe. Am să le torn
o nevoie să înduri toate acestea, dacă într-adevăr nu vrei.
conferinţe pân-or ameţi, că nu de asta mi-i mie. Ceea ce
Nimeni nu te poate sili să accepţi moştenirea. Poţi s-o
mă râcâie e că m-au făcut gentleman. Ce? Eu le-am cerut
să mă procopsească? Eram fericit aşa cum eram. Eram refuzi. Nu-i aşa, domnule colonel?

liber. Puteam să fac rost de gologani aproape de la fite­ PICKERING: Cred că da.

cine, când îmi trebuiau, cum am făcut de la dumneata, DOOLITTLE (O ia pe un ton mai moderat, cu respec­
Henry Higgins. Acuma sunt necăjit, legat de mâini şi tul cuvenit unei doamne): Asta-i tragedia, dragă doamnă.
de picioare, şi toată lumea mă stoarce de bani. Avocatul E uşor de zis: dă-i cu piciorul, da iaca n-am coraj. Care
meu zice că asta îmi prinde bine. Aşa? zic. Ţi-o fi prin­ din noi ar avea? Suntem cu toţii intimidaţi. Aia suntem,
zând dumitale bine, dară mie nu, zic eu. Când eram să­ coniţă, intimidaţi. Ce-mi mai rămâne, dacă-i dau cu pi­
rac, numai o dată am avut nevoie de avocat, când mi-au ciorul, dăcât azilul de bătrâni? De pe acum trebuia să-mi
102 George Bernard Shaw Pygmalion 103

cănesc părul ca să-mi păstrez slujba de gunoier. De-aş fi H I G G I N S : Bine, ai luat banii aceia pentru fată, aşa că
unul dintre săracii virtuoşi şi aş fi pus ceva biştari deo­ nu mai ai dreptul să ceri şi fata.
parte, i-aş putea da cu piciorul. Dar de ce aş fi printre
DOAMNA HIGGINS: N U fi absurd, Henry! Dacă vrei să
săracii virtuoşi, când ei nu gustă mai multă fericire, la fel
ştii unde-i Eliza, află că e sus.
ca milionarii? Ei nu ştiu ce e aia să fii fericit. Pe când eu,
ca unul dintre săracii nevirtuoşi, ştiu că de uniforma azi­ H I G G I N S (surprins la culme): Sus!!! Atunci am s-o

lului de săraci nu mă despart decât blestematele astea de aduc repede jos. (O ia cu hotărâre spre uşă.)
trei mii de lire pe an, care m-au îmburghezit cu anasâna. DOAMNA HIGGINS (ridicându-se şi urmându-l): Poto-
Să am iertare pentru vorbele proaste, coniţă, dar aşa aţi leşte-te, Henry, şi aşază-te!
zice şi 'mneavoastră de-aţi fi în pielea mea. Oricum ai HIGGINS: Am să...
suci-o şi ai învârti-o, eşti prins între mizeria azilului şi
DOAMNA H I G G I N S : Şezi, dragă, şi ascultă.
farafastâcurile vieţii burgheze, carevasăzică între Scula şi
Carbida 1 , dar mai frică mi-e de azil. Intimidat - aia sunt, H I G G I N S : Bine, bine, bine, bine! (Se aruncă în silă pe
zăpăcit. Prins la strâmtoare. Nişte oameni mai fericiţi ca divan, cu faţa spre ferestre) Cred că ai fi putut să ne-o spui
mine or să vie să-mi ia gunoiu' şi să le dau bacşiş. Şi eu o încă de acum o jumătate de ceas.
să-i privesc neputincios şi o să râvnesc la norocu' lor. Ce DOAMNA HIGGINS: Eliza a venit la mine azi-dimi-
mai, la asta m-a adus fiul dumneavoastră. {Este copleşit neaţă. Şi-a petrecut o parte din noapte rătăcind ca tur­
de emoţie.) bată dintr-un loc într-altul şi încercând să-şi facă curaj

DOAMNA H I G G I N S : Mă bucur, domnule Doolittle, că să se arunce în Tamisa, apoi o parte la hotelul Cari ton.
n-ai să faci vreun lucru necugetat. Cu asta s-a rezolvat şi Mi-a spus cât de brutal v-aţi purtat cu ea.
problema viitorului Elizei. De-acum ai să fii în stare szA H I G G I N S (sărinddin nou): Ce?!
porţi de grijă.
PICKERING (ridicându-se şi el): Dragă doamnă
DOOLITTLE (CU O trista resemnare)-. Da, doamnă, toţi Higgins, v-a spus poveşti. Noi nu am brutalizat-o. De-abia
se aşteaptă acu' să le port eu de grijă - şi asta numai din dacă i-am spus o vorbă-două şi ne-am despărţit în cei
trei mii de lire pe an. mai buni termeni. (Intorcându-se spre Higgins) Higgins,
HIGGINS (sărind în sus): Prostii! El nu e în stare să ai cicălit-o tu, după ce ne-am dus la culcare?
aibă grijă de ea şi nici nu va avea. Nu-i a lui. I-am plătit-o H I G G I N S : Dimpotrivă. Ea mi-a zvârlit cu papucii în
cu cinci lire. Doolittle, eşti om cinstit ori un ticălos? obraz. S-a purtat în modul cel mai revoltător. Eu nu i-am
DOOLITTLE (îngăduitor): Câte puţin din amândouă, dat nici cel mai mic motiv de supărare. M-am pomenit
Henry, ca oricare dintre noi, niţeluş din amândouă. cu papucii în faţă în momentul în care am deschis uşa -
înainte să îndrug ceva. Şi unde mai pui că a întrebuinţat
1
Greşit, pentru „Scila şi Caribda" (n.tr.) un limbaj îngrozitor.
104 George Bernard Shaw Pygmalion 105

PICKERING {surprins): Dar de ce? Ce i-am făcut noi? când domnul Doolittle are posibilitatea de a-i asigura

DOAMNA HIGGÎNS: Cred că ştiu destul de bine ce-aţi poziţia pentru care aţi pregătit-o; dar ea zice că-i de acord
făcut. Fata are o fire destul de afectuoasă, cred, nu-i aşa, să rămână în relaţii bune cu voi şi să considere ce-a fost
domnule Doolittle? ca şi cum n-ar fi fost.

DOOLITTLE: E foarte inimoasă, coniţă, că - de! - sea­ HIGGÎNS {furios): Aşa zice? Nu, zău!
mănă lui tat~su. DOAMNA H I G G Î N S : Dacă îmi fagăduieşti că ai să te

DOAMNA H I G G Î N S : Chiar aşa. Ea s-a ataşat de voi


porţi cum trebuie, o chem jos. Dacă nu, du-te acasă, că

amândoi. A muncit din greu pentru tine, Henry! Nu ştiu mi-am irosit destulă vreme cu tine.
dacă tu înţelegi bine ce înseamnă pentru o fată ca ea să H I G G Î N S : Bine, bine. Foarte bine. Pick, vezi de te
muncească din greu cu creierul. S-ar părea că atunci când poartă frumos. Să ne luăm manierele de duminică pen­
a venit ziua marii încercări şi ea a reuşit pentru tine acea tru creatura asta pe care am cules-o din noroi. {Se trân­
minune, fără să facă o singură greşeală, voi v-aţi aşezat teşte furios în jilţul elisabetan.)
în colţul vostru şi nu i-aţi spus nici un cuvânt, ba v-aţi DOOLITTLE {mustrător): Ei, Henry Higgins, nu ne­
apucat să discutaţi împreună cât de mulţumiţi sunteţi că socoti chiar de tot simţămintele mele de om din clasa
s-a terminat şi cât vă plictisise toată afacerea. Şi apoi te de mijloc.
mai miri că ţi-a azvârlit cu papucii în cap. Eu îţi aruncam DOAMNA HIGGÎNS: Nu-ţi uita fagăduiala, Henry!
cu cleştele şi cu vătraiul de la cămin.
{Apas# pe butonul soneriei de pe masa de scris.) Domnule
H I G G Î N S : N-am spus nimic decât că suntem obosiţi Doolittle, vrei să fii aşa de bun să te duci o clipă în bal­
şi vrem să ne culcăm. Nu-i aşa, Pick? con? Aş dori să o scutesc pe Eliza de emoţia ştirii pe care-
PICKERING {ridicânddin umeri): Asta a fost tot. ai adus-o, până termină cu domnii aceştia. Nu te superi?

DOAMNA HIGGÎNS {ironica): Eşti sigur? D O O L I T T L E : C u m doriţi, doamnă. Fac orice ca să-1
ajut pe Henry să mă scape de ea. {Dispare în balcon)
PICKERING: Da. Sunt sigur. Asta a fost tot.
DOAMNA H I G G Î N S : N U i-aţi mulţumit, n-aţi felicitat-o,
n-aţi admirat-o, nu i-aţi spus ce minunat a fost? Camerista răspunde la sonerie. Pickering se asazâ în lo­
cul lui Doolittle.
HIGGÎNS {nerăbdător): Dar ştia toate astea. Discur­
suri bineînţeles că nu i-am ţinut, dacă asta vrei să spui.
PICKERING {sirnţindu-se vinovat): Poate că nu i-am DOAMJNA H I G G Î N S : Roag-o pe domnişoara Doolittle
dat toată atenţia cuvenită. E supărată rău? să vină jos, te rog!

DOAMNA HIGGÎNS {reluându-şi locul la masa de scris): SERVITOAREA: Bine, doamnă. {Iese)
Mă tem că n-are să se mai întoarcă la voi, mai ales acum, DOAMNA H I G G Î N S : Să te porţi frumos, Henry!
106 George Bernard Shaw Pygmalion *07

H I G G I N S : Voi avea o purtare fără cusur. HIGGINS {înecându-se): C u m o duc... (Nu mai poate

PICKERING: Face tot ce poate, doamnă Higgins. îngăima nimica


LIZA: Bineînţeles că o duci bine. Nu eşti bolnav nicio­
dată, îmi pare aşa de bine să vă văd din nou, domnule co­
O pauză. Higgins îşi dă capul pe spate, îşi întinde pi­
lonel! (Acesta se ridică în grabă şi îşi strâng mâna.) E cam
cioarele şi începe să fluiere.
răcoare în dimineaţa asta, nu-i aşa? (Se aşaza în stânga
lui. El ia loc lângă ea.)
DOAMNA HIGGINS: Henry, n u eşti deloc drăguţ cu H I G G I N S : Să nu îndrăzneşti să încerci jocul ăsta şi cu
atitudinea asta! mine! Eu te-am învăţat jocul, şi cu mine nu ţine! Hai,
HIGGINS (îndreptându-şipoziţia): Nici n u caut să fiu vino acasă şi nu mai fi toantă!
drăguţ, mamă.

D O A M N A H I G G I N S : N-are importanţă, dragul meu. Eliza îşi ia lucrul din coş şi începe sa coasă, fără a-i lua
Voiam numai să te fac să vorbeşti. în seamă câtuşi de puţin izbucnirea.
HIGGINS: De ce?

D O A M N A H I G G I N S : N-am ce zice, frumos te mai ex­


D O A M N A H I G G I N S : Fiindcă n u poţi să vorbeşti şi să
fluieri în acelaşi timp. primi, Henry! Nici o femeie n-ar putea rezista unei ase­
menea invitaţii.
H I G G I N S : Las-o în pace, mamă! Las-o să vorbească!
Higgins mormăie ceva. încă o pauză apăsătoare.
Ai să vezi al naibii de repede dacă dumneaei are vreo
idee pe care să nu i-o fi băgat eu în cap sau un cuvânt pe
HIGGINS {sărind în picioare, scos din răbdări)-. Unde care să nu i-1 fi pus eu în gură. Iţi spun că am creat acest
dracu' e fata asta? Are să ne apuce noaptea până vine. obiect din foile de varză strivite din Covent Garden ; şi
1

acuma are pretenţia să se joace de-a doamna distinsă cu


mine.
Eliza apare radioasa, stăpână pe sine şi lăsând o iz­
bitoare şi convingătoare impresie că se simte în largul ei. D O A M N A H I G G I N S (liniştita)'. Da, dragă, dar, te rog,

Poartă un mic coş de lucru şi se poartă ca la ea acasă. Picke­ aşază-te!


ring e atât de surprins, încât uită să se ridice. \
Higgins se aşază din nou, înciudat.

LIZA: Bună ziua, domnule profesor, cum o mai duci 1


Teatrul Covent Garden este împrejmuit de prăvălii şi tarabe cu
cu sănătatea? fructe şi zarzavat, (n.tr.)
1
°8 George Bernard Sh^w Pygmalion 109

LIZA {către Pickering, pârând să Hu


-i dea nii i 0 A |,i/.A (nepâsâtoare): Bineînţeles, asta-i meseria lui.
lui Higgins si cosândcu multă îndemânare): Te v<« l( I
HIGGINS: Pe dracu'!
de-a binelea de mine acum, că s-a sfârşit cu cxpnlij
domnule colonel? 1,1/.A {continuând): Exact ca atunci când înveţi să
1 1 iim e la modă; n-a fost mai mult decât asta. Ştii
PICKERING: De ce vorbeşti aşa? Nr u trebui< • • 4 ta când a început adevărata mea educaţie?
deşti la asta ca la o experienţă. Mă scandali*, 1
cum. i i KING: Când?

|.t/.A ioprindu-se un moment din lucru): Când mi-ai


LIZA: Vai, dar nu sunt decât o foade de vai tĂ ml |
i# domnişoară Doolittle, chiar în ziua când am venit
PICKERING (impulsiv): Nu, nu-i aLŞa. 1 1 Luă în strada Wimpole. Atunci am început să mă
LIZA (continuând liniştită): ... da^ îti dator, I" . 1 pe mine însămi. (începe din nou să coasă.) Au mai
mult, încât aş fi tare nenorocită dacă m a i ...... ilie sute de lucruri mărunte, pe care nici nu le-ai

PICKERING: Eşti prea bună, domnişoară I >«>olll.1. II . pentru că le făceai în mod firesc. Felul de a te
* \ de pe scaun, de a-ţi scoate pălăria, de a deschide
LIZA: NU O spun pentru că mi-ai plătit rochill(
că în privinţa banilor eşti mărinimcbs cu to.m 1
Dar de la dumneata am învăţat cu ;adevăr..! 11 !*n KI KING: O, nu-i nici o scofală în toate acestea...

frumoase; şi tocmai asta o face pe-o fe> m e ic sfi fi* |,l /.A Ba da! Lucruri mărunte, care mi-au arătat că te
rată doamnă, nu-i aşa? Şi crede-mă căi nu .... , |, Util 11 Li mine, că nu mă socoteai doar o fată care spală
având mereu în faţă exemplul profesorului I l,„- Ieşi ştiu bine că te-ai fi purtat întocmai şi cu fata
învăţa să fiu exact ca el, adică să nu m . i stăpâmi ii bucătărie dacă i s-ar fi îngăduit să vină în salon.
întrebuinţez vorbe urâte la cea mai mi« c ă provo, .1 Iod «i.i nu-ţi scoteai ghetele în sufragerie când eram
n-ai fi fost dumneata, niciodată n-aşş fi ştim .Io
bună se poartă altfel. H i 1 KING: N u trebuie să-ţi pese de asta. Higgins îşi
H I G G I N S : Ei, bine! Iielele oriunde se nimereşte.

PICKERING: Ştii bine că aşa-i felul Hui. Nu o f| | I \ St iu. Nu-i fac nici o vină. Aşa-i felul lui de a fi,
1
cial. 111 pentru mine însemna foarte mult că dumneata
ui. Vezi, în afară de lucrurile pe care oricine le
LIZA: O, nici eu nu o făceam speciaal când 1 *
>li prinde — felul de a te îmbrăca şi de a vorbi, şi
reasă. Era numai felul meu de a fi. Totvuşi, .1 « 1
lild \ deosebirea dintre o femeie de lume şi o flo-
fond, în asta constă toată deosebirea.
iu constă în felul în care se poartă ele, ci în felul
PICKERING: Fără îndoială. Totuşi, ci CC
tC .1 MU Mm tratate. Pentru profesorul Higgins, voi fi în-
vorbeşti, ceea ce ştii bine că eu n-aş fi pputul I | Mii... o florăreasă, pentru că se poartă întotdeauna
108 George Bernard Shaw Pygmalion 109

LIZA {către Pickering, pârând să nu-i dea nici o atenţie LIZA {nepâsâtoare): Bineînţeles, asta-i meseria lui.
lui Higgins si cosând cu multa îndemânare)'. Te vei lepăda
H I G G I N S : Pe d r a c u !
de-a binelea de mine acum, că s-a sfârşit cu experienţa,
domnule colonel? LIZA {continuând): Exact ca atunci când înveţi să
dansezi cum e la modă; n-a fost mai mult decât asta. Ştii
PICKERING: D e ce vorbeşti aşa? N u trebuie să te gân­ dumneata când a început adevărata mea educaţie?
deşti la asta ca la o experienţă. Mă scandalizează oare-
cum. PICKERING: Când?

LIZA {oprindu-se un moment din lucru): Când mi-ai


LIZA: Vai, dar nu sunt decât o foaie de varză strivită...
spus domnişoară Doolittle, chiar în ziua când am venit
PICKERING {impulsiv): N u , nu-i aşa.
prima dată în strada Wimpole. Atunci am început să mă
LIZA {continuând liniştita): ... dar îţi datorez aşa de respect pe mine însămi. {începe din nou să coasă.) Au mai
mult, încât aş fi tare nenorocită dacă m-ai uita. fost şi alte sute de lucruri mărunte, pe care nici nu le-ai
PICKERING: Eşti prea bună, domnişoară Doolittle. observat, pentru că le făceai în mod firesc. Felul de a te
ridica de pe scaun, de. a-ţi scoate pălăria, de a deschide
LIZA: NU O spun pentru că mi-ai plătit rochiile. Ştiu
uşa...
că în privinţa banilor eşti mărinimos cu toată lumea.
Dar de la dumneata am învăţat cu adevărat manierele PICKERING: O , nu-i nici o scofală în toate acestea...

frumoase; şi tocmai asta o face pe-o femeie să fie o adevă­ LIZA: Ba da! Lucruri mărunte, care mi-au arătat că te
rată doamnă, nu-i aşa? Şi crede-mă că nu mi-a fost uşor, gândeai la mine, că nu mă socoteai doar o fată care spală
având mereu în faţă exemplul profesorului Higgins. Mă vasele, deşi ştiu bine că te-ai fi purtat întocmai şi cu fata
învăţa să fiu exact ca el, adică să nu mă stăpânesc şi să de la bucătărie dacă i s-ar fi îngăduit să vină în salon.
întrebuinţez vorbe urâte la cea mai mică provocare. Dacă Niciodată nu-ţi scoteai ghetele în sufragerie când eram
n-ai fi fost dumneata, niciodată n-aş fi ştiut că lumea eu acolo.
bună se poartă altfel. PICKERING: N U trebuie să-ţi pese de asta. Higgins îşi
H I G G I N S : Ei, bine! scoate ghetele oriunde se nimereşte.

PICKERING: Ştii bine că aşa-i felul lui. N u o face spe­ LIZA: Ştiu. Nu-i fac nici o vină. Aşa-i felul lui de a fi,
cial. nu? Dar pentru mine însemna foarte mult că dumneata
nu o făceai. Vezi, în afară de lucrurile pe care oricine le
LIZA: O, nici eu nu o răceam special când eram fioră­
poate deprinde - felul de a te îmbrăca şi de a vorbi, şi
reasă. Era numai felul meu de a fi. Totuşi, aşa eram şi, în
celelalte —, deosebirea dintre o femeie de lume şi o fio­
fond, în asta constă toată deosebirea.
răreasă nu constă în felul în care se poartă ele, ci în felul
PICKERING: Fără îndoială. Totuşi, el te-a învăţat să ^ c u m sunt tratate. Pentru profesorul Higgins, voi fi în­
vorbeşti, ceea ce ştii bine că eu n-aş fi putut face. totdeauna o fiorăreasă, pentru că se poartă întotdeauna
110 George Bernard Shaw Pygmalion 111

cu mine ca şi cum aş fi o florăreasă şi aşa va face întot­ preajma ei, în mai puţin de trei săptămâni se întoarce iar

deauna; în schimb, ştiu că pentru dumneata pot să fiu o în mocirlă!


doamnă, deoarece mă tratezi ca pe o doamnă şi aşa vei
face întotdeauna. Doolittle apare în uşa din mijloc. Cu o privire de demna
DOAMNA H I G G I N S : Henry, te rog să nu scrâşneşti! mustrare către Higgins, vine în tăcere şi încet spre fiica lui,
care, fiind cu spatele la fereastra înaltă, nu-şi dă seama de
PICKERING: Eşti prea amabilă, domnişoară Doolittle.
venirea lui.
LIZA: Acum aş dori să-mi spui Eliza, dacă vrei.
PICKERING: Iţi mulţumesc, Eliza - da, desigur, Eliza.
PICKERING: Higgins e incorigibil, Eliza! Nu-i aşa că
LIZA: In schimb, aş dori ca profesorul Higgins să-mi
nu ai să decazi din nou?
spună domnişoara Doolittle.
LIZA: N U , acum nu. Niciodată. Mi-am învăţat lecţia.
H I G G I N S : Să crapi mai întâi şi apoi ţi-oi zice! Nu cred că aş mai putea scoate vreunul dintre sunetele
DOAMNA H I G G I N S : Henry! Henry! cele vechi, chiar dacă aş încerca. (Doolittle îi pune mâna

PICKERING {râzând): De ce nu-i răspunzi pe limba pe umărul stâng. Ea lasă lucrul să cadă, îşi pierde cu totul
lui? Nu te lăsa! I-ai face cel mai mare bine. stăpânirea de sine când îl vede pe tatăl ei atât de elegant
îmbrăcat)} Vaai şi aoleo!
LIZA: NU pot. Mai înainte puteam, dar acum nu mai
H I G G I N S (CU un croncănit triumfător): Aha! Chiar
pot face cale-ntoarsă. Astă-noapte, când rătăceam pe
aşa. Vaai şi aoleo! Vaai şi aoleo! Vaai şi aoleo! Victorie!
străzi, mi-a vorbit o fată; am încercat să revin la limba
Victorie! (Se aruncă pe divan, îşi încrucişează braţele şi se
cea veche, dar n-am reuşit. Mi-ai spus, ţii minte, că un
întinde semeţ.)
copil dus într-o ţară străină prinde limba cea nouă în
DOOLITTLE: D a ce, fata-i de vină? N u te uita aşa la
câteva săptămâni şi o uită pe a sa. Ei bine, eu sunt un
mine, Eliza! Nu-i vina mea. M-am procopsit şi eu!
copil în ţara voastră. Am uitat limba mea şi nu o mai
pot vorbi decât pe a voastră. Asta-i adevărata ruptură cu LIZA: De data asta, ai dat peste un milionar, tăticule!
colţul străzii Tottenham Court, iar plecarea din strada DOOLITTLE: Află că aşa e! Dar Azi sunt îmbrăcat ceva
Wimpole o desăvârşeşte. mai acătării. Mă duc la Biserica St. George, în Hanover

PICKERING (foarte alarmat): Te întorci în strada Square. Maică-ta vitregă se mărită cu mine.

Wimpole, nu-i aşa? Ai să-l ierţi pe Higgins. LIZA (supărata): Ce, te cobori atât de jos încât s-o iei
cu cununie pe femeia aia ordinară?!
HIGGINS (ridicânduse): Să mă ierte! Să mă ierte
dumneaei - nu, că asta-i bună! N-are decât să plece. Să ' PICKERING (liniştit): E dator s-o facă, Eliza. (Către

vadă cum s-o descurca fără noi! Dacă nu mă mai are în Doolittle) Dar cum şi-a schimbat părerea?
112 George Bernard Shaw Pygmalion 113

DOOLITTLE {trist): Intimidată, şefii', zăpăcită de situa­ PICKERING: C U plăcere. Voi face tot ce poate face un
ţie! Moralitatea burgheză îşi cere victimele. Nu vrei să-ţi burlac.
pui pălăria, Liza, şi să vii cu mine să mă vezi ginerică? DOAMNA H I G G I N S : Pot veni şi eu, domnule Doo­
LIZA: Dacă domnul colonel spune că trebuie! Eu... little? Mi-ar părea foarte rău să nu văd nunta dumitale.
eu... {Aproape plângând) Hai s-o fac şi pe asta, deşi, ca D O O L I T T L E : AŞ fi într-adevăr prea onorat de cinstea
răsplată, voi fi probabil batjocorită. ce mi-o faceţi, doamnă, şi biata muiere ar socoti aceasta
D O O L I T T L E : Nu-ţi fie nici o teamă! Acum nu se mai drept un hatâr de pomină. E tare amărâtă, gândindu-se
ciorovăieşte cu nimenea, biata femeie. Respectabilitatea la zilele fericite care s-au dus.
a dat-o gata. DOAMNA H I G G I N S {ridicându-se): Am să comand tră­
PICKERING {strângând-o uşor pe Eliza de braţ): Eliza, sura şi sunt repede gata. {Bărbaţii se ridică, în afara de
fii bună cu ei! Puţină bunăvoinţă. Higgins) într-un sfert de oră. {In timp ce se îndreaptă spre
LIZA {silindu-se sâ-i zâmbească, cu toată supărarea ei): uşă, intră Eliza cu pălăria pe cap, încheindu-şi nasturii de
Bine, numai ca să arăt că nu port pică. Mă întorc îndată. la mănuşi) Merg la biserică să asist la cununia tatălui
{Iese.) tău, Eliza. Mai bine mergi cu mine în trăsură. Colonelul

DOOLITTLE {aşezându-se lângă Pickering): Sunt foarte Pickering poate să pornească cu mirele.
nervos la gândul cununiei, domnule colonel. Tare aş vrea
să vii cu mine; să fii lângă mine până trec hopul. Doamna Higgins iese. Eliza vine până în centrul ca­
PICKERING: Păi, omule, l-ai mai trecut o dată. Nu te-ai merei, între fereastra de la mijloc şi canapea. Pickering se
cununat cu mama Elizei? apropie de ea.

DOOLITTLE: Cine ţi-a spus asta, domnule colonel?


PICKERING: N U mi-a spus nimeni, dar am presupus. DOOLITTLE: Mire! Ce cuvânt! Te face să-ţi înţelegi
Era firesc. oarecum situaţia. {îşi ia pălăria şi porneşte spre uşă)

DOOLITTLE: N U , nu-i deloc firesc, domnule colonel. PICKERING: înainte să plec, Eliza, iartă-1, te rog, şi
E firesc numai în burghezie. Eu n-am mers niciodată pe vino înapoi la noi!
căile oamenilor virtuoşi. Dar nu spune nimic Elizei. Ea LIZA: N U cred că mi-ar da voie tata. Nu-i aşa, tată?
nu ştie şi parcă mi-a fost întotdeauna greu să-i spun. DOOLITTLE {trist, dar mărinimos): Te-au lucrat în foi
PICKERING: Ai dreptate. Lăsăm lucrurile aşa, dacă eşti de viţă, Elizo, cei doi gentlemeni. Dacă era unul singur,
de acord. ai fi putut să-1 încui, dar vezi, erau doi, şi unul din ei, ca
DOOLITTLE: Vii la biserică, domnule colonel, să mă să zicem aşa, îl ferea pe ăFlalt să facă prostii. {Lui Picke­
susţii? i ring) Mare şmecher ai fost, d o m l e colonel, dar nu-ţi
114 George Bernard Shaw Pygmalion 115

port pică. Şi eu aş fi făcut la fel. Toată viaţa m-au neno­ LIZA: înţeleg. {Se întoarce liniştită şi se aşază pe divan,
rocit femeile, una după alta, şi n-o să mă supăr c-aţi fost cu faţa spre fereastră.) La fel cu toată lumea.
mai tari ca Eliza. In treaba asta nu mă bag. E timpul să H I G G I N S : Exact.
mergem, dom'le colonel. Cu bine, Henry! Ne vedem la
LIZA: Ca tata.
biserică, Eliza. {Iese.)
HIGGINS {zâmbeşte cam acru, oarecum pus în inferi­
PICKERING {rugător): Rămâi la noi, Eliza! {Iese după
oritate): Fără să accept comparaţia în toate privinţele, e
Doolittle.)
foarte adevărat, Eliza, că tatăl tău nu este un snob şi că se
va simţi în largul lui în orice situaţie l-ar pune năstruş­
Eliza iese în balcon, pentru a nu rămâne singură cu nica lui soartă. {Serios.) Marele secret, Eliza, nu este să ai
Higgins. El se ridică şi se duce după ea. Ea revine îndată maniere frumoase sau urâte, sau orice alt soi de maniere,
în odaie şi se îndreaptă spre uşă, dar el străbate repede bal­ ci să ai aceeaşi purtare faţă de orice fiinţă omenească. Pe
conul ajunge la uşă şi se aşază cu spatele în ea înainte ca
scurt, să te porţi ca în rai, unde nu sunt vagoane de clasa
fata să poată ieşi.
a treia şi unde orice suflet e la fel de bun precum celălalt.
LIZA: Amin! Eşti un predicator înnăscut.
HIGGINS: Ei, Eliza, te-ai răfuit, cum zici tu. Nu-ţi HIGGINS {iritai): Chestiunea nu este dacă mă port
ajunge? Nu începi să-ţi bagi minţile în cap? Sau tot nu ca un mârlan cu tine, ci numai dacă m-ai văzut vreodată
eşti mulţumită? purtându-mă mai bine cu altcineva.
LIZA: Vrei să mă întorc numai ca să-ţi adun papucii, LIZA {CU O sinceritate subita): Nu-mi pasă cum te porţi
să-ţi înghit nevricalele şi să-ţi duc şi aduc toate celea? cu mine. Nu-mi pasă de ocări, nici dacă mi-ai face o vâ-
H I G G I N S : N-am spus deloc că vreau să te întorci. nătaie la ochi. Mi s-a mai întâmplat. Dar {ridicându-se
LIZA: Aşaa! Atunci despre ce-i vorba? şi înfruntându-l) nu vreau să se treacă peste mine aşa de

H I G G I N S : Despre tine, nu despre mine. Dacă te în­ uşor.


torci, am să mă port cu tine exact aşa cum m-am purtat H I G G I N S : Atunci piei din calea mea, că eu n-am să
întotdeauna. Nu pot să-mi schimb firea şi n-am de gând mă opresc pentru tine. Vorbeşti despre mine de parcă aş
să-mi modific purtarea. Mă port exact la fel ca Pickering. fi un autobuz.
LIZA: Asta nu-i adevărat! El se poartă cu o florăreasă LIZA: Chiar că autobuz eşti, numai hurducături şi
ca şi când ar fi o ducesă. smucituri, şi nici o consideraţie pentru nimeni. Dar eu

H I G G I N S : Şi eu mă port cu o ducesă ca şi când ar fi mă pot lipsi de dumneata, să nu crezi că nu pot.


o florăreasă. H I G G I N S : Ştiu că poţi. Ţi-am spus şi eu.
116 George Bernard Shaw Pygmalion H'

LIZA {se depanează de el, jignită, trecând de cealaltă LIZA: N-am să ţin la nimeni care nu ţine la mine.
parte a divanului, cu faţa spre cămin)-. Ştiu că mi-ai H I G G I N S : Principii negustoreşti, Eliza! Ca şi când ai
spus-o, brută! Voiai să scapi de mine! striga {îi imită accentul de la Covent Garden cu o exactitate
H I G G I N S : Minţi! profesională) „hai la violete, vio-le-tele frumoasele".
LIZA: Nu-ţi bate joc de mine! E urât.
LIZA: Mulţumesc. {Se asază cu demnitatea)
H I G G I N S : In viaţa mea nu mi-am bătut joc de ni­
H I G G I N S : Cred că nu te-ai întrebat niciodată dacă eu
meni. Rânjetul dispreţului nu se potriveşte nici chipului,
pot să mă lipsesc de tine.
nici sufletului omenesc. îmi exprim îndreptăţitul dispreţ
LIZA {serios): N u încerca să mă iei pe ocolite! Va tre­
pentru orice spirit negustoresc. Nu-mi comercializez
bui să te lipseşti de mine.
afecţiunea şi nici nu o voi comercializa. Zici că sunt o
HIGGINS {arogant): N u am nevoie de nimeni. Am un brută pentru că n-ai reuşit să dobândeşti un drept asupra
suflet al meu şi o scânteie de foc divin. Dar {cu o umilinţă mea aducându-mi pantofii şi căutându-mi ochelarii. Ai
neaşteptată) ai să-mi lipseşti, Eliza! {Se asază lângă ea pe fost o proastă: găsesc că e dezgustător să vezi o femeie
divan.) Am învăţat ceva din ideile tale tâmpite, mărtu­
aducând papucii unui bărbat; ţi-am adus eu ţie vreodată
risesc smerit şi recunoscător. Şi m-am obişnuit cu glasul
papucii? Am căpătat mult mai multă consideraţie pen­
tău şi cu înfăţişarea ta. Chiar îmi plac.
tru tine de când mi i-ai aruncat în faţă! Nu foloseşte la
LIZA: Le ai pe amândouă, glasul la gramofon, şi înfăţi­ nimic să-mi slujeşti ca o sclavă şi apoi să spui că vrei
şarea în albumul de fotografii. Când ţi-o fi dor de mine,
să-ţi port de grijă. Cine ţine la o sclavă? Dacă te întorci,
dă drumul la gramofon. Nu are suflet ca să-1 poţi răni.
vino cu gând de bună prietenie, că altceva n-ai să găseşti.
HIGGINS: Sufletul tău nu-1 am în gramofon. Lasă-mi Ai dobândit de o mie de ori mai mult de la mine decât
sentimentele tale şi poţi să iei şi vocea, şi înfăţişarea. Nu eu de la tine; şi dacă îndrăzneşti să compari fasoanele tale
ele te fac să fii ceea ce eşti.
de căţeluş care duce şi aduce papucii cu faptul că eu am
LIZA: O! Ce drac împieliţat îmi eşti! Poţi răsuci inima creat-o pe ducesa Eliza, am să-ţi trântesc uşa în mutra ta
unei fete tot atât de uşor cum alţii pot să-i sucească bra­ de gâscă.
ţele ca s-o doară. M-a prevenit doamna Pearce. De atâtea
LIZA: De ce ai facut-o, dacă nu ţineai la mine?
ori a vrut să te părăsească şi întotdeauna ai îmbunat-o,
HIGGINS {din toată inimă): Pentru că asta-i meseria mea.
în ultima clipă. Nu ţii deloc la ea şi nici de mine nu-ţi
pasă cât de cât. LIZA: NU te-ai gândit niciodată la necazurile pe care

H I G G I N S : Ţin la viaţă, la omenire, şi tu faci parte din mi le-ai pricinui?


această omenire. Mi-ai ieşit în cale şi am făcut ceva din H I G G I N S : Ar fi fost făcută lumea vreodată, dacă cel
tine în casa mea. Ce mi se poate cere mai mult, de către care a facut-o s-ar fi temut să nu pricinuiască şi necazuri?
tine sau de către altcineva? A crea viaţă înseamnă a crea necazuri. O singură scăpare
118 George Bernard Shaw Pygmalion 119

există împotriva necazurilor - să distrugi ceea ce există. H I G G I N S : Ba deloc. Te adopt ca fiică şi pun o sumă
Dar bagă de seamă că mişeii ţipă întotdeauna ca să ceară de bani pe numele tău, dacă vrei. Sau ai prefera să te
moartea celor care-i tulbură. căsătoreşti cu Pickering?
LIZA {aruncându-i o privire fioroasa): N u m-aş căsă­
LIZA: EU nu sunt predicator, eu nu observ astfel de
tori cu dumneata nici dacă m-ai cere, deşi eşti mult mai
lucruri. Eu observ că tu nu mă observi pe mine.
aproape de vârsta mea decât cum este el.
HIGGINS {sărind în sus şi umblând de colo până colo,
HIGGINS {binevoitor): Decât el, nu „decât cum este el".
neîngâduitor): Eliza, eşti o proastă! Risipesc mărgăritarele
LIZA {pierzându-şi răbdarea şi ridicându-se): Am să
spiritului meu miltonian, presărându-le în calea ta. Tre­
vorbesc cum îmi place. Nu mai eşti profesorul meu.
buie să înţelegi o dată pentru totdeauna că eu îmi urmez
drumul şi îmi îndeplinesc munca, fără să-mi pese nici cât HIGGINS (gânditor): Mă gândesc însă că Pickering
n-ar face-o; e un burlac tot atât de convins ca mine.
de o ceapă degerată de ce se întâmplă cu oricare dintre
noi. Nu sunt intimidat, ca tatăl tău sau maică-ta vitregă. LIZA: NU asta urmăresc eu şi nici să nu te gândeşti la

Poţi să te întorci sau să te duci pe pustii, cum vrei. aşa ceva. S-au găsit întotdeauna destui băieţi care să vrea
să mă ia în căsătorie. Freddy Hill îmi scrie de două-trei
LIZA: Pentru ce să mă întorc?
ori pe zi pagini întregi.
HIGGINS {sărind în genunchi pe canapea şi aplecân-
HIGGINS {surprins în chip neplăcut): Ia te uită îndrăz­
du-sepeste canapea înspre Eliza): Pentru hazul lucrurilor.
neală! {Se dă înapoi şi se pomeneşte pe vine.)
De aia te-am luat la mine.
LIZA: Are dreptul, dacă îi place, bietul băiat. Şi mă
LIZA {cu faţa întoarsa): Şi ca să mă dai afară chiar
iubeşte.
mâine, dacă nu fac tot ce vrei tu de la mine?
HIGGINS {dându-se jos de pe divan): Tu nu ai dreptul
H I G G I N S : Da, şi tu poţi să pleci chiar mâine, dacă nu
să-1 încurajezi.
fac tot ce vrei tu.
LIZA: Orice fată are dreptul să fie iubită.
LIZA: Şi să locuiesc cu mama vitregă? H I G G I N S : Ce? De prostănaci ca el?
H I G G I N S : Da, sau să vinzi flori. LIZA: Freddy nu-i un prostănac. Şi dacă-i dezarmat

LIZA: Ah, dacă aş putea să mă întorc la coşul meu şi sărac, şi mă vrea, poate mă va face mult mai fericită
cu flori! N-aş depinde nici de tine şi nici de tata, n-aş decât cei ce-mi sunt superiori, dar mă tiranizează şi nu
depinde de nimeni. De ce mi-ai răpit independenţa? De mă doresc.
ce am renunţat la ea? Acum sunt o sclavă, cu toate veş­ H I G G I N S : Poate el să facă ceva din tine? Asta-i ches­
mintele mele frumoase. tiunea!
120 George Bernard Shaw Pygmalion 121

LIZA: Poate că eu aş putea face ceva din el. Dar nu pe lângă tine, şi cealaltă jumătate, învineţindu-ţi ochii.
m-am gândit niciodată ca unul din noi să facă ceva din Dacă nu poţi îndura traiul meu sobru şi încordarea lui,
celălalt. Iar dumneata numai la asta te gândeşti. Vreau să atunci întoarce-te în cloaca ta. Munceşte până ce vei
fiu cum mi-e firea. ajunge mai mult animal decât o fiinţă omenească şi apoi
iubeşte şi ceartă-te, şi bea până adormi. E o viaţă minu­
HIGGINS*. Pe scurt, ai vrea să mă prăpădesc după tine
nată, viaţa din mocirlă. E vie, caldă, năprasnică; poţi s-o
ca Freddy. Nu-i aşa?
simţi şi prin obrazul cel mai gros, poţi s-o guşti şi s-o mi­
LIZA: Ba nu. N u asta îţi cer. Şi, vezi, nu fi prea sigur
roşi fără pregătire sau muncă. Nu ca Ştiinţa, Literatura,
nici de dumneata, nici de mine. Aş fi putut să fiu o fată
Muzica clasică sau ca Filosofia şi Arta. Pe mine mă găseşti
stricată, dacă aş fi vrut. Sunt o seamă de lucruri din care
nesimţitor, rece şi egoist, nu-i aşa? Foarte bine! Cară-te la
am văzut mai multe ca dumneata, cu toată învăţătura
cei care-ţi sunt pe plac. Căsătoreşte-te cu orice porc sen­
dumitale. Fete ca mine pot lesne atrage domni de seamă,
timental, plin de bani şi cu o pereche de buze groase cu
ca să facă dragoste cu ei. Dar, în clipa următoare, fiecare
care să te mozolească şi o pereche de bocanci butucănoşi
ajunge să se urască de moarte.
cu care să te pocnească. Dacă nu poţi preţui ceea ce ai,
H I G G I N S : Bineînţeles că da. Atunci de ce naiba ne mai bine caută ceea ce eşti în stare să preţuieşti.
certăm?
LIZA (deznădăjduita): Tiran crunt ce eşti! Nu pot să
LIZA (tulburată): Vreau puţină bunătate. Ştiu că sunt vorbesc cu tine: toate le întorci împotriva mea. Niciodată
o fată oarecare, ignorantă, şi dumneata un gentleman cu nu am dreptate. Dar ştii foarte bine tot timpul că nu eşti
carte, dar nu-s chiar noroiul de sub picioarele dumitale. decât o pramatie. Ştii că nu mă pot întoarce în cloacă, aşa
Ce-am dres (corectându-se) - ce-am făcut - n-a fost pentru
cum spui dumneata, că nu am nici un prieten adevărat
rochii şi automobile; am fâcut-o pentru că era plăcut să
pe lume în afară de dumneata şi de colonel. Ştii bine
fim împreună şi ajunsei - am ajuns - să ţin la dumneata;
că n-aş mai putea trăi cu un bărbat necioplit după ce
nu pentru că doream să-mi faci curte, ci, fără ca să uit de­
am trăit lângă voi, şi este urât şi crud din parte-ţi să mă
osebirea dintre noi, ţineam la dumneata prieteneşte.
insulţi sub pretextul că aş putea s-o fac. Crezi că trebuie
H I G G I N S : Ai dreptate. Aşa simt şi eu. Şi Pickering tot să mă întorc în strada Wimpole fiindcă n-am unde să
aşa. Eliza, ce gâscă eşti! mă duc în afară de tata. Dar să nu fii prea sigur că mă
LIZA: Asta nu-i un răspuns potrivit. (Se lasă în scau­ ai la picioare ca să mă calci şi să mă insulţi. Am să-1 iau
nul de la masa de scris şi plânge.) pe Freddy de îndată ce va fi în stare să mă ţină. Aşa am
H I G G I N S : De asta o să ai parte, până nu încetezi a să fac.
mai fi o proastă. Dacă vrei să fii o doamnă, trebuie să HIGGINS (aşezându-se lângă ea): Fleacuri! Ai să te că­
renunţi să te mai simţi părăsită când bărbaţii pe care-i sătoreşti cu un ambasador. Ai să-1 iei pe guvernatorul ge­
cunoşti nu-şi petrec jumătate din timp gudurându-se neral al Indiei sau pe lordul-locotenent al Irlandei, sau pe
Pygmalion 123
122 George Bernard Shaw

altul care are nevoie de o locţiitoare de regină. N-am să-mi Aha! Ţi-am venit de hac, Henry Higgins! Nu-mi pasă
arunc capodopera în mâinile unui Freddy oarecare. nici atâtica {pocnind din degete) de teroarea şi de vorbele
tale mari. Am să dau un anunţ la ziare că ducesa dumi-
LIZA: Iţi închipui că-mi face plăcere când vorbeşti
tale nu-i decât o florăreasă căreia i-ai dat lecţii - şi poate
aşa! Dar n-am uitat ce mi-ai spus acum o clipă şi nici
învăţa pe oricine să devină o asemenea ducesă în şase
n-ai să mă ademeneşti ca pe un copil sau ca pe un căţeluş.
luni pentru o mie de guinee. Ah\ îmi vine să mă lovesc
Dacă nu pot găsi bunătate, atunci vreau independenţă.
singură când mă gândesc cum mă târâm la picioarele du-
H I G G I N S : Independenţă? Asta-i o erezie burgheză.
mitale, cum mă căleai şi mă batjocoreai, când n-aveam
Toţi depindem unul de altul, fiecare suflet de pe faţa pă­
decât să-mi ridic degetul mic ca să fiu tot aşa de iscusită
mântului.
ca dumneata.
LIZA {ridicându-se hotărâta): Am să-ţi arăt eu dacă HIGGINS {minunându-se): Fiinţă nemernică şi fără
depind de dumneata. Dacă dumneata poţi să ţii predici,
obraz. Dar e mai bine decât să miorlăi, mai bine decât
atunci pot şi eu să dau lecţii. Mă duc şi mă fac profesoară.
să-mi aduci papucii sau să-mi cauţi ochelarii, nu-i aşa?
H I G G I N S : Ce-ai să predai, pentru numele lui D u m ­ {Ridicându-se) Pe toţi sfinţii, Eliza, am spus că fac o fe­
nezeu? meie din tine şi - iată! - am racut-o. Aşa îmi placi.
LIZA: Ce m-ai învăţat. Am să predau fonetică. LIZA: Da, acum o întorci şi te pui bine cu mine; acum
HIGGINS: Ha! Ha! Ha! nu mai mi-e frică de tine şi pot şi fără tine.
LIZA: Mă voi oferi să-i fiu asistentă profesorului Ne- H I G G I N S : Bineînţeles că da, gâsculiţo. Acum cinci
pean. minute atârnai ca o piatră de moară de gâtul meu. Acum

HIGGINS {sculându-se mânios): Ce?! Şarlatanul ăla! eşti ca o cetate solidă, ca o corabie de luptă. Tu, cu mine
Impostorul! Broscoiul ăla ignorant! Să-1 înveţi metodele şi cu Pickering vom fi trei burlaci laolaltă, în loc de doi
mele? Descoperirile mele! Fă un singur pas în direcţia lui bărbaţi şi o fată proastă.
şi îţi sucesc gâtul. {Pune mâinile pe ea.) M-auzi?
LIZA {neîmpotrivindu-se şi totodată sfidându-l): Su- Doamna Higgins reapare, gătită pentru nuntă. Eliza
ceşte-mi-1, dacă vrei. Nu-mi pasă! Ştiam că ai să mă lo­ devine îndată calmă şi graţioasă.
veşti odată. (El îi dă drumul, bate din picior de necaz că
şi-a ieşit din fire şi se dă atât de grăbit înapoi, încât cade pe
DOAMNA HIGGINS: Ne aşteaptă trăsura. Fiiza, eşti gata?
canapea exact la locul lui.) Aha! Acum ştiu să mă port cu
LIZA: Gata! Vine şi domnul profesor?
tine. Ce proastă am fost că nu m-am gândit până acuma.
Nu poţi să-mi iei înapoi ştiinţa pe care mi-ai dat-o. Ai DOAMNA H I G G I N S : Sigur că nu. N u ştie să se poarte
spus că am ureche mai bună ca tine - dar eu pot să fiu la biserică. Face observaţii în gura mare despre felul cum
şi politicoasă, şi bună cu lumea, pe când dumneata, nu. pronunţă preotul.
Pygmalion 125
124 George Bernard Shatv
cu totul improbabilă, este totuşi destul de obişnuită.
LIZA: Atunci nu te mai văd, domnule profesor. La
Asemenea prefaceri s-au petrecut însă de sute de ori, cu
revedere. {Se duce spre uşă.)
o seamă de tinere femei aprige în ambiţia lor, mai ales
DOAMNA HIGGINS (apropiindu-se de Higgins): La re­ de când Nell Gwynne1 le-a dat un exemplu, jucând ro­
vedere, dragă Henry. luri de regină şi fermecând regi în teatrul în care intrase
HIGGINS: La revedere, mamă. {Epe cale de a o săruta, ca vânzătoare de portocale. Cu toate acestea, oameni de
când îşi aduce aminte de ceva?) Ascultă, Eliza, comandă pretutindeni şi-au închipuit - fără alt motiv decât acela
o şuncă şi brânză de Stilton, te rog. Şi cumpără-mi de la că Eliza este eroina unei poveşti romanţioase - că trebuie
Eale şi Binman o pereche de mănuşi de piele, numărul să se mărite numaidecât cu eroul respectiv. Faptul este
opt, şi o cravată care să meargă cu costumul meu cel nou. însă greu de acceptat, nu numai pentru că mica ei dramă
Poţi alege tu culoarea. (Vocea lui voioasă, nepâsătoare, pu­ ar fi neapărat deformată dacă ar fi jucată într-o ipoteză
ternică arată cât este de incorigibil^ atât de necugetată, dar şi pentru că adevărata urmare este
LIZA {CU dispreţ)-. N-ai decât să ţi le cumperi singur. evidentă pentru oricine cunoaşte firea omenească în ge­
{Iese.) neral şi instinctul feminin în special.
DOAMNA HIGGINS: Mă tem, Henry, că ai învăţat-o Eliza nu cocheta când îi spunea lui Higgins ca nu s-ar
rău pe fata asta. Dar nu-i nimic, îţi cumpăr eu cravata fi măritat cu el nici dacă i-ar cere-o. Ea îi împărtăşea o
şi mănuşile. hotărâre bine chibzuită. Când un burlac stârneşte intere­
sul unei fete, o stăpâneşte, o învaţă şi devine important
HIGGINS {nepăsător): Nu te osteni. Are să le cumpere
pentru ea, ca în cazul lui Higgins faţă de Eliza, fata se
ea pe toate. La revedere. {Se sărută. Doamna Higgins fuge
va gândi întotdeauna foarte serios - când are îndeajunsa
afară. Higgins, rămas singur, îşi zornăie mărunţişul în bu­
minte pentru a o face - dacă trebuie sau nu să depună
zunar, râde pe înfundate şi dă semne că-i foarte mulţumit
toate stăruinţele pentru a ajunge soţia acelui burlac, mai
de el.)
ales dacă el, atât de puţin interesat de căsătorie, ar pu­
tea fi cucerit de o femeie devotată şi hotărâtă, care ur­
măreşte cu energie acest ţel. Hotărârea ei va depinde în
mare măsură de libertatea de a alege, aceasta la rândul ei
Restul povestirii nu are nevoie să fie reprezentat pe
depinzând de vârsta şi de venitul fetei. Dacă ea este pe
scenă şi, într-adevăr, aproape nici n-ar mai trebui să fie
cale de a-şi pierde tinereţea şi nu are nici o siguranţă în
istorisit, dacă imaginaţia noastră n-ar fi afectată de co­
privinţa mijloacelor ei de trai, atunci se va mărita cu el,
moda deprindere de a ne mulţumi cu formulele de-a gata
şi cu vechiturile romanţioase ale bazarului de „finaluri deoarece trebuie să se mărite cu oricine îi poate asigura
fericite", care nu se potrivesc nici unei povestiri, 1
Eleonor „Nell" Gwyn (1650-1687), actriţă engleză, cea mai
Povestea Elizei Doolittle, deşi socotită una romanţi­
celebră dintre amantele regelui Carol al II-lea al Angliei (n. red.)
oasă din pricină că transformarea de care dă dovadă pare
Pygrnalu
lion
127
126 George Bernard Shaw

traiul. Dar la vârsta Elizei, o fată frumoasă ca ea nu simte dacă se manifestă vreodată, doar ca expresie a sexualităţii.
această constrângere, ci se simte liberă să aleagă şi să cu­ Cuvântul pasiune nu înseamnă altceva pentru ei, şi pasi­
leagă. Prin urmare, în această chestiune, va fi călăuzită unea lui Higgins pentru fonetică, precum şi faptul că-şi
de instinct. îar Elizei instinctul îi spune să nu se mărite idealizează mama, în loc de a o idealiza pe Eliza, li s-ar
cu Higgins. Nu-i spune însă şi să renunţe la el. Nu poate părea absurd şi nefiresc. Totuşi, dacă privim în jur şi ve­
exista nici cea mai mică îndoială că el va rămâne unul dem că aproape nimeni nu e prea urât sau prea neplăcut
dintre interesele cele mai puternice din viaţa ei. Eliza ar pentru a nu-şi găsi un soţ sau o soţie, dacă într-adevăr
suferi însă mult dacă o altă femeie i-ar lua locul lângă el. caută aşa ceva, câtă vreme multe fete bătrâne şi mulţi
Cum insa ea ştie că în această privinţă poate fi sigură, nu burlaci sunt peste medie în ce priveşte calitatea şi cultura,
mai are nici o şovăială în privinţa căii pe care o va urma. nu ne putem împiedica a bănui că disocierea sexualită­
Nu ar avea această şovăială nici chiar dacă diferenţa de ţii de noţiunile cu care este atât de des confundată -
douăzeci de ani, care tinerilor li se pare atât de mare, nu disociere pe care unele persoane geniale o săvârşesc prin
ar exista între ei. pură analiză intelectuală - este uneori determinată sau
Cum concluzia ei pare a nu răspunde instinctelor ajutată de farmecul părinţilor.
noastre, să cercetăm dacă nu găsim o oarecare logică în Deşi nu este în stare să-şi explice formidabila putere
această concluzie. Atunci când Higgins îşi motivează ne­ de rezistenţă a lui Higgins în faţa farmecului ei, Eliza,
păsarea faţă de femeile tinere pe temeiul că ele au o rivală care 1-a cucerit pe Freddy dintr-o ocheadă, este din in­
de neînvins în mama lui, ne dă cheia burlăciei lui înră­ stinct conştientă că nu va putea dobândi niciodată o
dăcinate. Cazul de faţă este neobişnuit numai în măsura influenţă deplină asupra lui, nici nu va reuşi să se bage
în care mamele remarcabile sunt ceva neobişnuit. Dacă între el şi mama lui (necesitatea primordială pentru ori­
un băiat cu imaginaţie are o mamă destul de bogată, care care femeie măritată). Mai pe scurt, ea ştie că, dintr-un
este înzestrată cu inteligenţă, graţie personală, un carac­ motiv nelămurit, el nu posedă însuşirile necesare unui
ter demn şi blând, precum şi un cultivat simţ al celei mai om însurat, nu are să corespundă concepţiei ei despre
rafinate arte a vremurilor ei - ceea ce îi îngăduie să-şi în­ ceea ce trebuie să fie un soţ - adică un bărbat pentru care
frumuseţeze casa -, ea reprezintă pentru el un model cu soţia să reprezinte preocuparea cea mai temeinică, mai
care puţine femei pot îndrăzni să se compare, facându-1 dragă şi mai caldă.
totodată să-şi disocieze sentimentele, să despartă simţul Chiar dacă n-ar fi existat o mamă-rivală, Eliza ar fi
pentru frumos şi idealismul de pornirile specific sexuale. refuzat totuşi să accepte ca interesul lui Higgins faţă de
Aceste lucruri îl fac să pară enigmatic sau de neînţeles ea să se afle în urma intereselor şi preocupărilor lui filoso­
pentru numărul uriaş de oameni inculţi, care au fost cres­ fice. Chiar dacă murea doamna Higgins, îi mai rămâneau
cuţi în case lipsite de gust, de părinţi banali sau urâcioşi totuşi Milton şi alfabetul fonetic internaţional. Obser­
şi pentru care, prin urmare, literatura, pictura, sculptura, vaţia lui Landor că, pentru aceia care au cea mai mare
muzica şi toate relaţiile personale afective se manifestă, capacitate de a iubi, dragostea nu constituie preocuparea

-
Pygmalion 129
128 George Bernard Shaw

de căpetenie, n-ar fi facut-o deloc pe Eliza să-1 preţuiască şi femeile, la fel ca bărbaţii, îi admiră pe cei care sunt mai
pe Landor. Adăugaţi la asta şi resentimentul ei faţă de puternici decât ele. Dar a admira o fiinţă puternică şi a
superioritatea dominatoare a lui Higgins, neîncrederea trăi la cheremul ei sunt două lucruri deosebite. Poate că
ei în talentul lui de a o convinge sau de a o face să-i cei slabi nu sunt admiraţi, nici proslăviţi ca eroi; dar nu
treacă supărarea, atunci când s-a întrecut cu gluma, şi sunt defel dispreţuiţi sau ocoliţi; şi nu par să întâmpine
veţi vedea că instinctul Elizei avea serioase temeiuri care vreo dificultate în dorinţa de a se căsători cu persoane
s-o avertizeze să nu se mărite cu acela care a fost pentru care le sunt superioare. Poate că nu te poţi bizui pe ei în
ea Pygmalion. nenorocire, dar viaţa nu-i doar o necurmată nenorocire;
Şi acuma vreţi să ştiţi cu cine s-a căsătorit Eliza? Dacă este mai degrabă un şir de situaţii care nu cer o putere
Higgins era sortit să rămână holtei, în schimb, Eliza evi­ ieşită din comun, şi cărora chiar fiinţe destul de lipsite
dent nu era menită să rămână fată bătrână. Lucrurile se de puteri le pot face faţă, dacă au un tovarăş puternic să
pot povesti pe scurt celor care încă nu le-au ghicit din le ajute. Prin urmare, este un adevăr pretutindeni vădit
indicaţiile date de însăşi Eliza. că oamenii puternici, bărbaţi sau femei, nu numai că nu
Aproape îndată după ce Eliza a fost provocată să-şi se căsătoresc cu fiinţele cele mai puternice, dar nu arată
declare hotărârea-i bine chibzuită de a nu se căsători cu vreo preferinţă pentru asemenea fiinţe nici când îşi aleg
Higgins, menţionează faptul că tânărul domn Frederick prietenii. Când un leu întâlneşte un alt leu, care rage mai
Eynsford Hill îşi aşterne zilnic pe coli întregi dragostea tare, „primul leu îl socoteşte pe celălalt o pacoste", în
lui pentru ea şi le trimite prin poştă. Freddy e tânăr, timp ce un bărbat sau o femeie care se simte destul de
cu vreo douăzeci de ani mai tânăr ca Higgins; este un puternic pentru amândoi caută la partenerul său orice
gentleman (ori, aşa cum l-ar califica Eliza, un filfizon) şi altă calitate în afară de putere.
vorbeşte ca atare; e bine îmbrăcat, şi colonelul îl tratează Şi contrariul este la fel de adevărat. Cei slabi caută
ca pe un egal. Freddy o iubeşte sincer, nu-i este stăpân a se căsători cu cei puternici, dacă aceştia nu-i înfrico­
şi nici nu e probabil că o va domina vreodată, cu tot şează prea mult, ceea ce îi determină adesea să cadă în
avantajul situaţiei lui sociale. Eliza nu este încântată de greşeala pe care o denumim metaforic „a apuca mai mult
stupida tradiţie romantică potrivit căreia tuturor feme­ decât pot cuprinde". Ei doresc prea mult în schimbul a
ilor le place să fie dominate, dacă nu chiar tiranizate şi prea puţin; şi când tocmeala întrece orice putere de a mai
bătute. „Când te duci la femei - spunea Nietzsche - ia-ţi răbda, căsătoria devine imposibilă şi sfârşeşte prin înlătu­
şi biciul cu tine." Despoţii rezonabili însă nu s-au limitat rarea celui slab sau, ceea ce este şi mai rău, cel slab devine
să folosească biciul numai pentru femei: şi-au luat bi­ o povară, o cruce pe care o poartă cel puternic. Fiinţele
cele şi când au avut de-a face cu bărbaţii, fiind slugarnic care sunt nu numai slabe, ci şi proaste sau neînţelegă­
idealizaţi de către acei bărbaţi pe care i-au ameninţat cu toare întâmpină adeseori asemenea dificultăţi.
biciul - şi asta mult mai mult decât de către femei. Desi­ Aceasta fiind starea rânduielii omeneşti, ce ne putem
gur, există femei slugarnice, precum şi bărbaţi slugarnici; aştepta să facă Eliza, când se află între Freddy şi Higgins?
Pygmalu 131
ion
130 George Bernard Shaw
dezavantaj. Respins din burghezie, pe care o ura, ajun­
Se va vedea ea aducând o viaţă întreagă papucii lui
sese de-a dreptul în cercurile cele mai înalte prin harul
Higgins sau îl va vedea pe Freddy aducându-i ei papucii?
său, prin meseria sa (căci îşi purta calitatea de a fi fost
Nu încape nici o îndoială în privinţa răspunsului. In afară
măturător de stradă ca pe un stindard) şi prin însuşirea
de cazul în care ar avea o repulsie fizică pentru Freddy şi
nietzscheană de a fi dincolo de bine şi de rău. La mesele
o atracţie fizică pentru Higgins, care i-ar copleşi toate
intime ale ducilor, stătea la dreapta duceselor; în casele
celelalte instincte; dacă este să se căsătorească cu vreunul
de la ţară fuma în oficiu şi era privit cu multă simpatie
dintre ei, desigur că îl va alege pe Freddy.
de către majordom, când nu se afla în sufragerie, şi vreun
Şi tocmai aşa a făcut Eliza.
ministru îi cerea sfatul. Bătrânul însă a constatat curând
Au urmat complicaţii, dar erau de ordin economic,
că-i este aproape tot atât de greu să trăiască pe picior
nu romantic. Freddy nu avea nici bani, nici slujbă. Zes­
mare cu trei mii de lire pe an, la fel ca doamna Eynsford
trea mamei sale, o ultimă rămăşiţă a bogăţiei din Large-
Hill la Earlscourt, cu un venit atât de mic, încât nu mă
lady Park, i-a dat acesteia posibilitatea de a păstra anevoie
lasă inima să vă spun suma exactă. A refuzat categoric să
în Earlscourt o aparenţă de distincţie, dar nu să asigure
adauge ultima picătură în paharul suferinţelor sale con­
copiilor ei o învăţătură mai serioasă, şi cu atât mai pu­
tribuind la întreţinerea Elizei.
ţin să-şi pregătească băiatul pentru o profesie. Freddy nu
Astfel, Freddy şi Eliza, acum domnul şi doamna
socotea de demnitatea lui să fie funcţionar cu treizeci
Eynsford Hill, ar fi petrecut o lună de miere fără nici un
de şilingi pe săptămână şi, în afară de asta, i se părea
ban, dacă n-ar fi fost darul de cinci sute de lire pe care
extrem de neplăcut. Nu avea altă perspectivă decât spe­
colonelul i 1-a făcut Elizei. Banii au ţinut mult, pentru
ranţa că, păstrând aparenţele, cineva îi va veni în ajutor.
că Freddy nu ştia să cheltuiască, deoarece nu avusese ni­
In imaginaţia lui, acest ajutor se desluşea vag sub forma
ciodată bani, iar Eliza, a cărei educaţie mondenă fusese
unui post de secretar particular sau a unei sinecuri oa­
recare. Mama sa îşi imagina acest ajutor sub forma unei făcută de o pereche de holtei, şi~a purtat rochiile cât au

căsătorii cu vreo domnişoară bogată, care va fi subjugată rezistat, părând totuşi frumoasă, fără a ţine seama că de

de farmecul băiatului ei. Vă puteţi închipui sentimentele câteva luni se demodaseră. Totuşi, cinci sute de lire pen­

ei când fiul s-a căsătorit cu o florăreasă, care îşi schim­ tru doi oameni tineri nu pot ţine la nesfârşit; şi amân­

base clasa socială în împrejurări atât de neobişnuite şi doi ştiau, ba Eliza îşi dădea şi mai bine seama că până la

care acum erau de notorietate. urmă vor fi nevoiţi să se descurce singuri. Ea s-ar fi putut

E adevărat că Eliza nu părea o partidă cu desăvârşire instala în strada Wimpole, care devenise casa ei, dar rea­

nereuşită. Tatăl ei, deşi un fost gunoier, acum şi el pătruns liza că nu putea să-1 aducă şi pe Freddy acolo, că locul nu

în mod bizar într-o altă clasă socială, devenise nespus era potrivit pentru caracterul lui.

de popular în societatea cea mai pretenţioasă, datorită Nu că burlacii din strada Wimpole ar fi cârtit cât de
unui talent monden care învinsese orice prejudecată sau cât. Cerându-i sfatul, Higgins a refuzat să-şi bată capul

_
132 George Bemard Shaw Pygmalion 133

cu problemele locuinţei lor, când soluţia de a sta la el era aceea la doamna Higgins, că n-ar fi nici o scofală. Colo­
atât de simplă. Dorinţa Elizei de a-1 avea pe Freddy în nelul a recunoscut că, atunci când spusese acest lucru,
casă alături de ea părea să nu aibă mai mare importanţă încă nu-şi revenise de pe urma impresiei uluitoare ce-o
decât dacă ar fi vrut o mobilă nouă în odaia de culcare. avusese cu o zi înainte. Discutase chestiunea în ajun cu
Chestiunea caracterului lui Freddy sau obligaţia lui mo­ Higgins. Unicul comentariu pe care-1 făcuse acesta putea
rală de a-şi câştiga traiul îl interesau pe Higgins. Acesta duce la o ceartă serioasă cu Eliza. Higgins susţinuse că
a contestat că Freddy are caracter şi a declarat că, dacă ar Eliza nu va găsi în Freddy decât un excelent băiat pentru
încerca să lucreze, ca persoană competentă, ar trebui să se comisioane.
chinuie să descurce ce ar fi încurcat în el, procedeu care ar După aceea a fost consultat Freddy în persoană.
fi implicat o pagubă vădită pentru comunitate şi o mare A spus că se gândise şi el la o prăvălie; dar în închipuirea
nenorocire pentru Freddy, care era evident menit de la lui de om lipsit de posibilităţi, prăvălia se prezenta sub
natură pentru o muncă mai uşoară, ca de pildă aceea de forma unei mici tutungerii, în care Eliza ar fi vândut ţi­
a o distra pe Eliza, ceea ce, declara Higgins, constituia o gări la o tejghea şi el ziare la alta. Dar a căzut de acord că
îndeletnicire mult mai folositoare şi mai onorabilă decât ar fi nespus de plăcut dacă s-ar duce de cu zori, în fiece
cea de funcţionar. Când Eliza i-a vorbit din nou de pla­ dimineaţă, împreună cu Eliza, la Covent Garden, şi ar
nul ei de a da lecţii de fonetică, Higgins s-a opus la fel de cumpăra flori exact din locul primei lor întâlniri - senti­
aprig. A declarat că mai avea nevoie de încă cel puţin zece ment care 1-a făcut să primească multe sărutări din partea
ani ca să fie calificată pentru a se implica în îndeletnicirea nevestei. Freddy a adăugat că întotdeauna i-a fost teamă
lui favorită; şi cum era evident că Pickering împărtăşea să propună aşa ceva, de frica scandalului pe care l-ar face
aceeaşi părere, ea şi-a dat seama că nu putea lua o hotă­ Clara la ideea că un asemenea pas i-ar pune în pericol
râre împotriva voinţei lor, şi tocmai într-o chestiune atât posibilităţile de a se mărita, şi că nici nu se putea aştepta
de serioasă; a înţeles că nu avea dreptul să exploateze, fără ca proiectul să-i placă mamei lui, după ce se agăţase atâta
consimţământul lui Higgins, cunoştinţele căpătate de la amar de vreme de o treaptă socială care nu poate accepta
el Eliza avea impresia că ştiinţa lui Higgins îi aparţine lui comerţul cu amănuntul.
personal, tot atât cât îi aparţinea şi ceasul. Eliza nu era Piedica a fost înlăturată de un eveniment cu totul
comunistă. In afară de asta, le era devotată amândurora, neaşteptat pentru mama lui Freddy. In timpul incursiu­
mai deplin şi mai făţiş după căsătorie decât înainte. nilor ei în cercurile artistice cele mai înalte la care putea
Colonelul a fost acela care a rezolvat, în sfârşit, pro­ năzui, Clara a descoperit că îi lipsea, pentru a susţine
blema care îi dăduse atâta bătaie de cap Elizei. Intr-o zi a o conversaţie, tocmai cunoaşterea romanelor domnului
întrebat-o cam jenat dacă renunţase la ideea ei de a des­ H . G . Wells. De aceea, le-a luat cu împrumut de pe unde
chide o florărie. I-a răspuns că se gândise la asta, dar şi-o a putut, şi cu atâta zel, încât le-a înghiţit pe toate în două
scosese din cap, deoarece colonelul spusese, chiar în ziua luni. Rezultatul a fost o convertire destul de obişnuită în
134 George Bernard Shaw Pygmalion 135

zilele noastre. O versiune modernă a minunilor apostoli­ pictori şi scriitori, dar nu-i fermeca; iar încercările ei în­
lor ar umple cincizeci de biblii, dacă cineva ar fi în stare drăzneţe de a deprinde şi practica conversaţia artistică şi
să le scrie. literară îi irita. Pe scurt, era o nereuşită deplină, o mică
Biata Clara, care le părea lui Higgins şi mamei aces­ snoabă ignorantă, incompetentă, pretenţioasă, inutilă,
tuia o fiinţă ridicolă şi dezagreabilă, iar propriei sale fără bani şi prost primită; deşi nu ar fi acceptat aceste
mame, într-un fel inexplicabil, o nereuşită socială, nu se calificative negative (nimeni nu face faţă adevărurilor
considerase niciodată nici una, nici alta. Deşi, într-o oa­ neplăcute de felul acesta, până ce nu se iveşte în minte
recare măsură ridiculizată şi imitată în West Kensington, posibilitatea unei căi de scăpare), le simţea totuşi efectul,
aşa cum erau toţi cei de acolo, era totuşi acceptată ca o astfel încât să nu fie mulţumită cu situaţia ei.
fiinţă omenească raţională şi normală - sau mai bine am Clara a avut o neaşteptată clarviziune, când, cu­
spune de neevitat? -, un fel de fiinţă umană. In cazul prinsă deodată de entuziasm pentru o fată de vârsta ei,
cel mai rău, o porecleau Băgăcioasa, dar nimănui nu-i care o impresionase şi îi trezise dorinţa nesăbuită de a
trecuse prin minte, şi nici ei, că se zbătea degeaba şi că 0 considera un model şi de a-i câştiga prietenia, a aflat,
tot ce făcea era în zadar. Totuşi, nu era fericită şi începuse neaşteptată revelaţie, că această delicioasă apariţie se ridi­
a-şi pierde nădejdea. Singurul el avantaj, faptul că mama case din cele mai umile condiţii în câteva luni de zile. A
ei era - cum spunea băcanul lor din Epsom - o cucoană zguduit-o până într-atâta încât, atunci când H . G . Wells
cu trăsură, nu avea, se vede, valoare pe piaţă. Din această a înălţat-o până la nivelul penei lui măiastre, plasând-o
pricină, Clara nu putuse învăţa mare lucru, deoarece sin­ într-un unghi din care propria-i viaţă, precum şi a socie­
gura învăţătură pe care le-o îngăduiau mijloacele pe care tăţii căreia îi aparţinea i se arătau în adevărata lor lumină

le aveau ar fi fost aceea din Earlscourt, adică să înveţe cot în comparaţie cu adevăratele năzuinţe umane şi cu struc­

la cot cu fiica băcanului de acolo. Acelaşi motiv o făcuse tura socială demnă, Wells a dus-o la o convertire şi la o
conştiinţă a păcatului, săvârşind o faptă comparabilă cu
să caute tovărăşia clasei din care făcea parte mama ei; iar
senzaţionalele isprăvi ale generalului Booth 1 sau ale lui
clasa aceea, pur şi simplu, nu putea s-o accepte, fiind
Gypsy Smith 2 . Snobismul Clarei a plesnit ca o băşică de
mult mai săracă decât băcanul din colţ şi neputând ţine
săpun şi viaţa a început deodată să o învăluie. Fără să-şi
nu numai o cameristă ca lumea, dar nici măcar o servi­
dea seama cum şi de ce, Clara a început să aibă prieteni şi
toare, trebuind să se descurce acasă cu o femeie bună la
duşmani. O parte din cunoştinţele ei care o socotiseră o
toate, retribuită cu zgârcenie. In asemenea împrejurări,
pacoste supărătoare, indiferentă sau ridicolă, au părăsit-o,
nimic nu-i putea conferi aerul unui produs autentic din
dar, în schimb, alţii au devenit mai binevoitori. Spre ma-
Largelady Park. Şi, totuşi, tradiţia acestui cartier preten­
ţios o făcea să privească o căsătorie potrivită cu posibi­ 1
William Booth (1829-1912), fondatorul Armatei Salvării (n.red.)
lităţile ei drept o umilinţă insuportabilă. Negustorii şi 2
Joseph Smith (1805-1844), fondatorul sectei religioase a mor­
oamenii cu profesii mărunte îi erau odioşi. Alerga după monilor (n.red.)
Pygmalion 137
136 George Bernard Shaw
avea de gând să lucreze într-un magazin cu mobîlă-stil,
rea-i mirare, a constatat că unele persoane „foarte dră­
veche, pe Dover Street şi care fusese deschis de o tovarăşă
guţe" aveau capul împuiat cu Wells şi că tocmai acest
întru convingeri dobândite de la Wells. Clara obţinuse
acces la idei fusese secretul care o atrăsese spre ele. In
acest angajament datorită vechiului ei talent monden
schimb, persoane pe care le socotise profund religioase
de a fi băgăreaţă. Se hotărâse întâi să-1 vadă pe domnul
şi de care încercase zadarnic să se apropie pe această cale
Wells în persoană - şi asta cu orice preţ - şi chiar reuşise
s-au interesat de ea deodată, dovedind faţă de religia
la un garden party. A avut mai mult noroc decât merita
convenţională o vrăjmăşie pe care nu ar fi crezut-o ni­
o iniţiativă atât de îndrăzneaţă. Domnul Wells a cores­
ciodată posibilă decât la fiinţele cele mai deznădăjduite.
puns aşteptărilor ei. Vârsta încă nu-1 ofilise şi nici rutina
Aceste persoane au facut-o să-1 citească pe Galsworthy;
nu-i putuse seca infinita varietate a farmecelor sale într-o
iar Galsworthy i-a arătat deşertăciunea lumii din Large-
jumătate de ceas. Fineţea şi robusteţea formelor sale plă­
lady Park, împlinindu-i educaţia. A revoltat-o mai ales
cute, mâinile şi picioarele sale micuţe, mintea lui ageră,
constatarea că închisoarea în care lâncezise atâţia ani grei
cordialitatea lui neprefacută şi o anumită înţelegere sub­
fusese tot timpul deschisă şi că imboldurile pe care şi le
tilă, care l-au marcat ca pe un om plin de sensibilitate
înăbuşise cu atâta grijă, ca să se pună bine cu „lumea
din cap până în picioare, s-au dovedit irezistibile. Clara
bună", fuseseră tocmai acelea prin care ar fi putut ajunge
nu a mai vorbit despre altceva săptămâni de-a rândul.
la o legătură sinceră cu omenirea. în bucuria radioasă a
Şi cum i s-a întâmplat să vorbească despre asta şi faţă de
acestor descoperiri şi în tumultul reacţiei lor, Clara s-a
doamna de la magazinul cu mobilă-stil - doamna dorind
făcut de râs, la fel ca atunci când îşi însuşise atât de fă­
mai presus de orice să-1 cunoască pe domnul Wells şi sâ-i
ţiş şi de nechibzuit cuvintele Elizei, în salonul doamnei
vândă lucruri frumoase, i-a oferit Clarei un post, sperând
Higgins; noua progenitură a duhului lui Wells trebuia
să-şi atingă scopul graţie ei.
să-şi descopere mediul înconjurător într-un mod aproape
Astfel şi Eliza a avut noroc, iar împotrivirea la care se
tot atât de ridicol ca un prunc. Nimeni nu urăşte un
aştepta în privinţa florăriei s-a spulberat. Florăria se afla
copil pentru stângăciile lui sau nu-1 ia în nume de rău
sub arcada unei staţii de cale ferată, nu departe de Victo­
pentru că mănâncă chibrituri, aşa că nici Clara nu şi-a
ria Albert Museum; şi dacă locuieşti prin vecinătate, poţi
pierdut prietenii din pricina nesăbuinţelor ei. Au râs de
oricând cumpăra o floare pentru butonieră de la Eliza.
ea, dar de data asta pe faţă şi a fost nevoită să se apere şi
Iată acum, un ultim prilej pentru romantism. Nu-i
să se descurce cum a putut mai bine.
aşa că v-ar plăcea să fiţi siguri că florăria a însemnat o
Când Freddy a făcut o vizită la Earlscourt (ceea ce
lovitură, graţie farmecului Elizei şi experienţei sale din
nu se întâmpla decât când nu avea încotro), ca să le dea
tinereţe în această meserie, de la Covent Garden? Dar -
trista veste că el şi Eliza aveau de gând să păteze blazonul
vai! - adevărul rămâne adevăr: multă vreme prăvălia nu
Largelady deschizând o prăvălie, a găsit întreaga casă deja
le-a adus nici un profit, pur şi simplu pentru că Eliza şi
tulburată de anunţul făcut mai înainte de Clara, care şi ea
138 George Bernard Shaw Pygmalion 139

Freddy nu ştiau cum să o administreze. E adevărat că ar putea să reuşească în vreun domeniu i se părea de un
Eliza n-a fost nevoită să o ia chiar de la început; cunoştea comic irezistibil, a înţeles adevărul că afacerile, la fel ca
numele şi preţurile florilor mai ieftine; şi nemăsurat i-a fonetica, se învaţă.
fost orgoliul când a descoperit că Freddy, ca toţi tinerii Nu mai stărui asupra spectacolului, demn de milă,
educaţi prin şcoli mai ieftine, pretenţioase şi cu totul in­ pe care îl ofereau cei doi soţi care îşi petreceau serile la
eficiente, ştia puţină latină. Era foarte puţin ce ştia el, şcolile de stenografie şi în clasele tehnice, învăţând con­
1
dar îndeajuns ca să o facă să i se pară că e un Porson tabilitatea şi dactilografia laolaltă cu micii funcţionari
sau un Bentley 2 , iar pe el să se descurce în nomenclatura începători, băieţi şi fete, de pe la şcolile elementare. Eliza
botanică. Din nenorocire, Freddy nu ştia nimic altceva, şi Freddy au urmat cursuri chiar şi la Şcoala de studii
şi Eliza, deşi putea oarecum să numere banii până la opt­ economice din Londra, şi a rămas drept mărturie chiar
sprezece şilingi şi se familiarizase oarecum cu limba lui o umilă cerere către directorul instituţiei, pentru a-i în­
Milton, datorită eforturilor ei pentru a întruni calităţile druma către un curs în legătură cu comerţul de flori.
care să-i asigure reuşita în rămăşagul pus de Higgins, nu Acesta, fiind un umorist, le-a prezentat celebra metodă
putea să scrie o notă fără a-şi face de ruşine magazinul. dickensiană dintr-un eseu asupra Metafizicii chinezey
Capacitatea lui Freddy de a afirma în latineşte că Balbus scrisă de un domn care citise un articol despre China şi
a clădit un zid şi că Gallia a fost împărţită în trei părţi unul despre metafizică şi combinase amândouă izvoarele.
nu presupunea şi cunoaşterea celei mai mici noţiuni des­ El le-a propus să combine Şcoala de studii economice
pre socoteli sau afaceri. Colonelul Pickering a trebuit să-i cu studiul grădinilor de la Kew. Eliza, căreia i se părea
explice ce înseamnă un cec şi un cont la bancă. Şi nici perfect corect procedeul gentlemanului dickensian (cum
unul dintre ei nu învăţa uşor asemenea lucruri. Freddy şi era de fapt) şi câtuşi de puţin caraghios (ceea ce arăta
0 susţinea pe Eliza în refuzul ei încăpăţânat de a crede ignoranţa ei), i-a urmat sfatul cu toată seriozitatea. Dar
că ar fi putut strânge ceva bani dacă angajau un contabil strădania care a costat-o cea mai adâncă umilinţă a fost
cu oarecare cunoştinţă în această meserie. C u m e posibil, când i-a cerut lui Higgins s-o înveţe să scrie; Higgins,
susţineau ei, să economiseşti bani, având o cheltuială în alături de pasiunea pentru versurile lui Milton, era pasio­
plus, când şi aşa nu reuşeau să se descurce? Dar colone­ nat şi de caligrafie, el însuşi scriind cu cea mai izbutită
lul, după ce le acoperise de nenumărate ori pagubele, a caligrafie italiană. I-a declarat că ea era din naştere in­
stăruit până la urmă, deşi cu blândeţe; iar Eliza, profund capabilă să tragă o singură literă care să facă cinste celui
umilită că trebuie să recurgă aşa de des la el şi jignită de mai neînsemnat dintre cuvintele lui Milton; Eliza însă a
ironiile gălăgioase ale lui Higgins, căruia ideea că Freddy
stăruit şi, deodată, Higgins s-a dedicat misiunii de a o în­
1
văţa, combinând o activitate intensă cu o răbdare dârză,
Richard Porson (1759-1808), faimos elenist englez (n.red.)
2 dar şi cu izbucniri ocazionale de interesante discursuri
Richard Bendey (1661-1742), filolog englez, autor al unei ediţii
din Horaţiu (n.red.) în legătură cu rolul şi destinul frumos, nobil şi măreţ al
140 George Bernard Shaw Pygmalion 141

scrisului omenesc. Eliza a sfârşit prin a căpăta un scris afară de Eliza, nu ştia că fusese botezat Frederick Challo-
extrem de puţin comercial, care nu era altceva decât o ner. Eliza însă se fălea grozav.
prelungire evidentă a frumuseţii ei personale, şi însemna
Asta-i tot. Aşa s-au petrecut lucrurile. Este o minune
să piardă de trei ori mai mult timp decât alţii cu papetă- cum reuşeşte Eliza să se amestece mai departe în gospo­
ria, deoarece nu se putea lipsi de o hârtie de o anumită dăria din Wimpole Street, cu tot magazinul ei şi cu toată
formă şi calitate. Nici pomeneală să scrie adresa pe vreun familia ei. Şi este demn de observat că, deşi nu-şi cică-
plic în mod obişnuit, deoarece în felul acesta se urâţeau leşte niciodată bărbatul şi îl iubeşte sincer pe colonel, ca
marginile plicului. şi cum i-ar fi fiica preferată, nu s-a dezvăţat niciodată de
Zilele petrecute la şcoala de comerţ au însemnat o pe­ a-1 cicăli pe Higgins, cicăleală care a început în noaptea
rioadă de ruşine şi de deznădejde pentru tânăra pereche. fatală când a câştigat pentru el prinsoarea. II repede la
Nu păreau să înveţe nimic despre florării. In sfârşit, au cea mai mică provocare sau chiar fără nici o provocare.
socotit totul zadarnic şi s-au scuturat pentru totdeauna El însă nu mai îndrăzneşte s-o necăjească, susţinând că o
de şcolile de stenografie, de tehnică şi de Şcoala de stu­ prăpastie desparte mintea neputincioasă a lui Freddy de
dii economice din Londra. De altfel, în mod cu totul mintea sa. Higgins ţipă, o terorizează, o ia în batjocură;
misterios, afacerile păreau a merge de la sine. Uitaseră dar ea îi face faţă cu atâta lipsă de menajamente, încât
oarecum de refuzul de a folosi munca altora. Ajunseseră colonelul o roagă din când în când să fie mai blândă cu
la concluzia că metoda lor era cea mai bună şi că aveau Higgins; chiar şi această simplă cerere a colonelului nu-i
într-adevăr un talent remarcabil pentru afaceri. Colone­ alungă de pe chip încăpăţânarea de catâr. Numai o neno­
lul, care fusese nevoit, câţiva ani de zile, să ţină o sumă de rocire, o năpastă care ar frânge toate antipatiile şi simpa­
bani în cont curent la bancă, suficientă pentru a le aco­ tiile, i-ar duce pe amândoi îndărăt la sentimentele umane
peri deficitul, a constatat că lucrul nu mai era necesar - ce le au în comun şi - Dumnezeu să-i ferească de o ase­
tânăra pereche prospera. Este adevărat că întrecerea cu menea încercare! - ar putea schimba situaţia asta. Eliza
concurenţii lor în meserie nu era tocmai cinstită. Week- ştie că Higgins nu are nevoie de ea, aşa după cum nici
endurile la ţară nu-i costau nimic, ba îi scuteau şi de chel­ tatăl ei nu-i duce lipsa. Sinceritatea însă cu care Higgins
tuiala meselor de duminică, pentru că automobilul era al i-a spus în ziua aceea că se obişnuise să o aibă în preajmă,
colonelului şi tot el, împreună cu Higgins, plăteau nota că îi era necesară pentru tot felul de servicii mărunte şi că
la hotel. D o m n u l F. Hill, negustor de flori şi de zarzava­ dacă pleacă îi va simţi lipsa (nici un moment nu le-ar fi
turi (au descoperit foarte curând că se puteau face bani trecut prin minte lui Freddy sau colonelului să spună aşa
cu sparanghelul, şi sparanghelul, la rândul lui, i-a dus ceva) i-a adâncit convingerea intimă că ea nu însemna
la alte zarzavaturi), avea aerul de a conduce o afacere de pentru el „mai mult decât nişte papuci", dar totodată şi-a
prima mână; iar în viaţa-i particulară era tot gentlemanul dat seama că nepăsarea lui are un tâlc mai adânc decât
Frederick Eynsford Hill. Nu că era lăudăros: nimeni, în îngâmfarea sufletelor de rând. Higgins înseamnă pentru
142 George Bernard Shaw
în aceeaşi colecţie
ea un interes nespus de mare. în unele clipe tainice, când
au apărut:
îi vine să huzurească, Eliza şi-ar dori să fie singură cu el
pe o insulă pustie, departe de orice constrângeri şi fără
Alice Munro, Prea multă fericire
să-i pese de nimeni, pentru ca astfel să-1 dea jos de pe
piedestalul său şi să-1 vadă iubind ca oricare om de rând. Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta
De! Cu toţii nutrim astfel de închipuiri personale. Dar Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray
când e vorba de afaceri, de viaţa pe care o duce cu ade­
Elizabeth Strout, Olive Kitteridge
vărat - spre deosebire de visuri şi închipuiri -, Elizei îi
place Freddy, îi place colonelul şi nu-i plac nici Higgins James Joyce, Portret al artistului la tinereţe
şi nici domnul Doolittle. Galateei nu i-a plăcut niciodată Franz Kafka, America
pe deplin Pygmalion; legătura lui cu ea este prea asemă­
nătoare cu cea a zeilor, ca să fie întru totul plăcută. Karen Joy Fowler,
Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi
Alice Munro, Fugara
Donna Tartt, Sticletele
AP. Cehov, Doamna cu căţelul
Graham Greene, Al zecelea om
Sinclair Lewis, Babbitt
Richard Flanagan,
O cale îngustă spre nordul îndepărtat
Virginia Woolf, Noapte şi zi
Karl Ove Knausgârd, Lupta mea (voi. I)
William Golding, Moştenitorii

vor apărea:

Karl Ove Knausgârd, Lupta mea (voi. II)


Karl Ove Knausgârd, Lupta mea (voi. III)