Sunteți pe pagina 1din 10

GUVERNUL ROMÂNIEI

Ministerul Fondurilor Europene

MACHETA NR. 1

Tabel semnături de luare la cunoștință de către angajați a prevederilor Codului de etică și


conduită, aprobat prin Ordinul ministrului Fondurilor Europene nr. 567/2013, precum și a
legislației specifice eticii si integrității profesionale

Standardul 1. Etica, integritatea


-OSGG nr. 400/2015 –

Subsemnatul, salariat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Direcţia …………………. DECLAR că am


luat la cunoştinţă următoarele:
1. prevederile Codului de etică și integritate al funcționarilor publici și a personalului contractual și
aplicarea codului de conduită pentru evitarea situațiilor de incompatibilitate și conflict de interese de
către personalul implicat în gestionarea programelor finanțate din fonduri europene nerambursabile
din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr.
567/2013;
2. prevederile legale cu privire la etica şi integritatea profesională şi personală, norme pe care mă oblig
să le respect întocmai:
 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
 Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici republicată;
 Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi
instituţiile publice;
 Legea nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul
unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţie;
 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei;
 Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor
persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici;
 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu
modificările şi completările ulterioare;

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

 Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte
normative;
3. În cadrul Ministerului Fondurilor Europene atribuţiile de CONSILIER de ETICĂ sunt îndeplinite de
doamna Gabriela Tănase – consilier superior în cadrul Direcţiei Economice și Resurse Umane, la care pot
apela în condiţiile legii.

Nr.
Numele şi prenumele Funcţia Semnătura Observaţii
crt.

DIRECŢIA……………………………..

1.
director
2. ……….
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

MACHETA NR. 2
Tabel semnături luare la cunoștință de către angajați a prevederilor PS-06 – Semnalarea
neregularităților și protecția persoanelor care reclamă ori sesizează neregularități la nivelul MFE

Standardul 1. Etica, integritatea

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

-OSGG nr. 400/2015 –

Subsemnatul/a, salariat/ă în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Direcţia


……………………………………………………………………….…
DECLAR că am luat la cunoştinţă faptul că la nivelul MFE există o procedură privind semnalarea
neregularităților și protecția persoanelor care reclamă ori sesizează neregularități, respectiv PS-06 –
Semnalarea neregularităților și protecția persoanelor care reclamă ori sesizează neregularități la nivelul
MFE, aprobată prin OMFE nr. 1304/23.12.2013, care este postată pe pagina de Internet a MFE, la
secţiunea Transparență- Sistem de management Integrat – Proceduri de sistem.

Nr. Numele şi
Funcţia Semnătura Observatii
crt. prenumele

DIRECŢIA……………………………..

1.
Director
2. ………
3.
4.
5.

MACHETA NR. 3
Tabel semnături de luare la cunoștință de către angajați a prevederilor ROF, aprobat prin OMFE
nr. 1923/15.05.2015, modificat prin OMFE nr.2090/05.06.2015 și OMFE nr. 2711/28.09.2015

Standardul 2 - Atribuții, funcții, sarcini


Standardul nr. 4- Structura Organizatorică
-OSGG nr. 400/2015 –

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

Subsemnatul/a, salariat/ă în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Direcţia


……………………………………………………………………….…DECLAR că am luat la cunoştinţă prevederile
Regulamentului de Organizare și Funcționare, aprobat prin OMFE nr. 1923/15.05.2015, modificat prin
OMFE nr.2090/05.06.2015 și OMFE nr. 2711/28.09.2015, care este postat pe pagina de Internet a MFE, la
secţiunea Minister-Organizare.

Nr. Numele şi
Funcţia Semnătura Observatii
crt. prenumele

DIRECŢIA……………………………..

1.
Director
2. ………
3.
4.
5.

MACHETA NR. 4

TABEL ANALITIC
pentru identificarea funcţiilor sensibile din cadrul ...........

Nr. Funcţia Factori intrinseci Factori extrinseci Scor Nivel de

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

Generare Volum de Expunere la Impact


crt. sensibilitate
de stres muncă corupţie instituţional
6=
0 1 2 3 4 5 7
(2+3)*(4+5)
1 Director …. 3 2 3 3 30 ridicat
Serviciul .........................................
2 Şef serviciu 3 3 3 3 36 ridicat
3 Consilier 3 3 1 2 18 mediu
superior
4

Factorii intrinseci se vor aprecia astfel:


Generare stres:
1 = stres redus
2 = stres mediu
3 = stres ridicat

Volum de muncă:
1 = volum de muncă redus
2 = volum de muncă mediu
3 = volum de muncă mare

Factorii extrinseci se vor aprecia astfel:


Expunere la corupţie:
1 = posibilitate redusă de expunere la corupţie
2 = posibilitate medie de expunere la corupţie
3 = posibilitate mare de expunere la corupţie

Impactul instituţional îl definim ca şi capacitatea funcţiei de a genera disfuncţii instituţionale dacă


ocupantul postului se va afla în incapacitate temporară de muncă sau este eliberat din funcţie, astfel:
1 = impact redus
2 =impact mediu
3 = impact ridicat
În aprecierea factorilor extrinseci se va ţine seama dacă:
- funcţia are acces la informaţii confidenţiale;
- funcţia este implicată în gestionarea banilor, a resurselor materiale;
- funcţia presupune exercitarea puterii sau autorităţii statului;
- este funcţie bazată pe un privilegiu exclusiv, de drept şi de fapt pe care îl posedă un organism
public de a exploata anumite bunuri sau servicii;
- este funcţie prin care se garantează drepturile personalului sau ale cetăţenilor;

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

- este funcţie implicată în evaluarea unor active existente sau aflate în curs de realizare, cu
implicaţii majore; acţiuni legate de privatizări;
- este funcţie prin care se realizează achiziţii publice;
- este funcţie prin care se constată conformitatea cu prevederile legale;
- este funcţie prin care se realizează activităţi cu influenţă directă asupra cetăţenilor,
politicienilor şi companiilor;
- este funcţie care stabileşte performanţa individului (ex: concursuri pentru ocuparea funcţiilor
publice, evaluări profesionale);
- funcţia este ocupată de un titular care se află în conflict de interese cu ocupantul altei funcţii;
- funcţia are un risc de fraudă semnificativ;
- funcţia este ocupată de superiorul ierarhic al unui salariat care exercită o funcţie sensibilă.

Scorul se va stabili prin înmulţirea scorurilor obţinute, prin însumarea acestora pe tipuri de factori.
Nivelul de sensibilitate al funcţiei se stabileşte astfel: scor 4 – 9: nivel scăzut
scor 10 – 19: nivel mediu
scor 20 – 36: nivel ridicat
Vom considera funcţii sensibile pe cele cu un nivel ridicat al sensibilităţii

MACHETA NR. 5
Tabel privind gestionarea riscurilor aferente funcţiilor sensibile

Direcția:
Director:………..

Denumire Funcție Ocupant funcţie Atribuţii Grad de Modalităţi de Termen***

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

gestionare/am
funcţie
compartiment sensibilă sensibilă risc* eliorare a
sensibilă
riscurilor**

Grad de risc - Scăzut (S), Mediu (M), Ridicat (R)

**Modalităţi de gestionare/ameliorare a riscurilor


- Luarea deciziei se face prin consultare
- Documentele sunt verificate şi avizate de mai multe persoane
- Atribuții realizate simultan de mai multe persoane
- Consultări/Şedinţe periodice
***Termene - Permanent / Ori de cate ori se impune

MACHETA NR. 6

Aprob,
Coordonator
…………………………

Lista cu salariații care ocupă funcții sensibile la nivelul Directiei………………….

Nr Crt.

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

MACHETA NR. 7

Aprob,
Coordonator
…………………………

Planul pentru asigurarea rotaţiei salariaţilor din funcţii sensibile la nivelul Direcției……………..

Nr Functia Numele Motivul Perioada de Durata Rotire Pozitia de Salariatul


crt sensibila salariatului considerarii cand ocupa maxima de posibila transfer a care va
functie functia (ani) ocupare a (Da/ Nu)*** salariatului ocupa
sensibila* functiei actual functia
(ani)** sensibila in
urma rotirii
1 2 3 4 5 6 7 8 9
...
...

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

...

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Fondurilor Europene

MACHETA NR. 8- Obiectivele specifice și activitățile structurii


STRUCTURA: …………………
PENTRU ANUL: 2015

Nr. Resurse Termen Confirmare


Obiectiv Activităţi Indicatori Responsabil Rezultate asteptate Riscuri
crt. alocate final realizare

Obiectiv general: ( se va complete obiectivul general al MFE la a cărui realizare contribuie obiectivele specific e ale structurii)

Rezultate aşteptate:

1 Se va R//PR/ N
mentiona Se va completa
- Se vor trece structurile
Se vor completa activitatile realizate Se vor mentiona Bugetul de termenul semestrial
Se vor complete obiectivele responsabile ( Serviciu, Se vor menționa
de catre fiecare structura pentru indicatorii venituri şi final de
specifice ale structurii birou, compartiment, rezultatele asteptate
atingerea obiectivelor specifice asociați cheltuieli realizare
etc)
a
activității

2 - R//PR/ N

Obiectiv general:

Rezultate aşteptate:

-
R- realizat
PR- parţial realizat
N- nerealizat

Acţiune Nume, funcţia Data Semnătura

Completat

Verificat

Aprobat

Bucureşti, Bd Ion Mihalache, nr. 15-17, sector 1, România, tel. 021 308 53 19, fax. 0374 104 500
operator de date cu caracter personal 33019

S-ar putea să vă placă și