INTRODUCERE

Tulburarea de joc patologic de noroc (PG) este definită ca fiind un impuls/nevoie

incontrolabilă de a juca în pofida consecințelor nefaste pentru individ (inclusiv funcționarea
socială afectată, probleme financiare sau chiar comorbiditate mentală și fizică cu alte boli)
(American Psychiatric Association, 2013).
Recent, analizele sistematice arată că jocul patologic de noroc este prezent la 0,12 -
5,8% din populația unor țări diferite din întreaga lume (Calado & Griffiths, 2016). Prevalența
în creștere a fost estimată în ultimele decade pentru ambele sexe, cu incidențe deosebit de
ridicate la vârste din ce în ce mai mici (Calado, Alexandre & Griffiths, 2017; Gainsbury,
Russell, Blaszczynski & Hing, 2015). Acest tabloul epidemiologic i-a determinat pe
cercetători să ia în considerare PG ca o problemă emergentă de sănătate publică, sporind
cercetările empirice având la bază abordările de prevenție și tratare a problemelor legate de
patologia jocului de noroc.
Jocurile patologice de noroc sunt adesea însoțite de boli psihiatrice comorbide și
trăsături de personalitate dezadaptative, precum și disfuncții la nivel cognitiv care reglează
comportamentul impulsiv (Ioannidis, Hook, Wickham, Grant & Chamberlain, 2019). Pacienții
cu tulburare de joc patologic de noroc percep de obicei consecințe negative multiple legate de
activitatea de jocuri de noroc în mai multe domenii (biologic, psihologic, social și financiar).
Unii indivizi acceptă problema cu jocurile de noroc ca stil de viață și este puțin probabil
să caute ajutor (Babić et al., 2018), în timp ce alții își dau seama că au o problemă, și simt
nevoia de a-și controla impulsurile de a paria și caută ajutor pentru a se opri și recupera. În
acest scenariu, sunt necesare dovezi empirice pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor
subiacente legate de debutul problemei jocurilor de noroc și progresul PG, cu scopul de a
dezvolta programe eficiente de prevenție adresate persoanelor extrem de vulnerabile, de a
proiecta instrumente fidele și valide pentru măsurarea profilul complet al PG și aplicarea cu
precizie a planurilor de intervenție axate pe nevoile specifice ale indivizilor.
O serie de studii realizate până în prezent au examinat eficacitatea diferitelor abordări
empirice de tratament pentru PG, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (CBT),
participarea la grupuri de auto-ajutorare, la interviuri motivaționale, mindfulness, tratamente
farmaceutice în anumite cazuri și noi abordări mixte (Petry, Ginley & Rash, 2017). Modelele
cognitive-comportamentale au obținut dovezi solide în explicarea și gestionarea problemelor
legate de PG, iar CBT este considerată un „standard de aur” pentru tratamentul PG (Abbott,
2019).
 Programele CBT sunt axate pe dezvoltare și întreținere a strategiilor de coping care
vizează rezolvarea problemelor actuale și schimbarea patternurilor inutile la nivel cognitiv,
comportamental și reglarea emoțională, cu scopul de a identifica și acționa asupra unor
elementele care susțin cercul vicios din jurul comportamentului de joc patologic de noroc. În
consecință, CBT include dezvoltarea de abilități pentru învățarea controlului și gestionării
situațiilor de risc ridicat pentru a reduce în mod eficient probabilitatea de angajare în joc în
viitor și pentru a preveni recăderile. Comparativ cu dependențe de substanțe, tratamentul CBT
adaptat la PG poate viza comportamentul de dependență, mecanismele sale de bază (inclusiv
cognițiile iraționale) și managementul financiar (inclusiv potențiale probleme financiare)
(Rash & Petry, 2014).
Justificarea alegerii temei. În ansamblu, studiile sistematice recente ce au măsurat
eficiența acestor programe susțin că CBT este un plan de intervenție eficient în reducerea
jocurilor de noroc problematice și a simptomelor pe parcursul terapiei, în timp ce durabilitatea
utilității terapeutice este necunoscut (Cowlishaw et al., 2012; Merkouris, Thomas, Browning
& Dowling, 2016). Dar există și lacune în cercetare, precum și controverse cu privire la modul
în care funcționează CBT în tratamentul problemelor legate de jocurile de noroc, care sunt
programele CBT specifice cele mai eficiente și care este utilitatea reală a diferitelor modalități
CBT în funcție de profilurile PG (Gooding & Tarrier, 2009; Tolchard, 2017). Studii axate pe
identificarea principalilor factori care contribuie atât la eficiența cât și la rezultatul slab al
CBT la pacienții cu PG au obținut, de asemenea, rezultate mixte.
Cei mai importanți factori contribuitivi la limitarea consecințelor adverse pe termen lung
și îmbunătățirea rezultatul pare a fi identificarea timpurie, severitatea scăzută a dependenței de
joc de noroc, severitate scăzută a psihopatologice comorbide, motivația ridicată și anumite
elemente de personalitate asociate impulsivității (Dunn, Delfabbro & Harvey, 2012). Sexul
masculin, niveluri scăzute de depresie comorbidă, severitatea mai redusă a simptomelor
jocului patologic de noroc și perzența mai lungă la sesiunile de tratament s-au dovedit a fi, de
asemenea, predictori eficienți ai rezultatelor tratamentului și menținerea acestora, în mai multe
puncte de evaluare longitudinală (Gómez-Peña et al., 2012; Jiménez-Murcia et al., 2015,
2016; Merkouris et al., 2016). În consecință, ne-am propus în abordarea intervenției noastre ca
și obiective de tratament atât elementele depresive și anxioase, cât și determinarea a priori a
unor corelate ale personalității participanților cu jocul patologic de noroc.