Adrian Georgescu

Bucuria mântuirii

Editura Stefadina
București, 2021

1
 „Nu L-ați văzut pe Cel pe care L-a iubit sufletul
meu?”
(Cânt. 3,3)

„Fiindcă asupra mea stă trebuința. Că vai mie de nu

voi binevesti.”
(1 Corinteni 9, 16)

2
 Copyright: © Adrian Georgescu, 2021
Bucureşti

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Autorului

Copertă: Pixabay

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

3
4
Cina

5
6
 Vino la masa de Cină a inimii lui Iisus Hristos căci
Domnul Ți Se dăruiește chiar acum. – mă cheamă sufletul
meu și-mi întinde o mână iubitoare.
Inima mea Te caută Cuvântule al lui Dumnezeu. M-am
despărțit de toate ca să fii întru mine. În nevedere și
neauzire și-n neînțelegerea minții Te adast cu doritoare
îndrăgostire deoarece jinduiesc să-Ți plâng la picioare
plânsul omului ce-și cunoaște moartea.
Oare Te voi găsi –.
Unde ești –.
Hristoase Iisuse – voia Ta.
La masa inimi Tale ne chemi să-Ți ședem ca să ni Te dai
și așa să Te iubim: Tu în noi – Trup și Sânge – și noi întru
Tine – unire nedespărțită cum nu s-a mai legat pe pământ și
în ceruri.
M-am întinat și cad la Domnul pentru curățire.
Am însetat și vin la Iisus Hristos să-mi țâșnească în gură
Izvorul-de-Viață.
Am flămânzit și mă apropii de Hristos Iisus să mă
hrănească ca – îndestulat – să ajung la cer fiindcă nu mai
suport povara țărânei și a păcatului.
Dăruiește-mi Apa nemuririi să fiu la Tine și Tu întru
mine Dumnezeu precum ești.
Sărac. Netrebnic. Neputincios; ticălos și orfan: Iartă-mă.
Șed dinaintea inimii Tale – masă întinsă pentru toți
păcătoșii din lume.
Ia-mă lângă Tine iubire înfocată mistuindu-se pe rugul
unde mă îmbrățișează Focul.
Iubi-Te-voi Doamne.

7
 Să stăm bine. Să stăm cu frică. Să luăm aminte la masa
inimii lui Iisus Hristos.
De bucurie mi-e glasul care strigă mulțumind Domnului;
de iubire lacrima ce-o plâng.
Mila Ta plouă asupra mea și mă hrănește cu milostivirea-
Ți-de-foc – Focule.
Câți suntem credincioși venim la masa inimii lui Hristos
Iisus aflându-ne loc în lume și-n cer și astfel ne apropiem
de Tatăl nostru care dorește să ne țină pe palmele Sale.
Lumină tăcută nerostită de lacrimi sau cuvinte răsfrânte
peste lume; nectar curgându-mi pe buze – șoaptă
bineprimită și mare bucurie precum întâmpinarea Domnu-
lui care copleșește pe oricine I se apropie deșertându-și
inima la Fața lui Hristos Iisus să dobândească sfințenia
Dumnezeieștilor ce tocmai l-au înconjurat: iată-mi timpul.
Muritor; stricăcios; pieritor – de nimic: așa mă cunosc și
petrec pe pământ. Astfel vin la Iisus Hristos mărturisindu-
I-mă: Ia-mă – Doamne.
Caut pe Hristos Iisus pretutindeni și-n inima mea: găsesc
pe Domnul la masa întinsă a dragostei Sale – negrăită
iubire; val-de-dragoste ce mă poartă nețărmurit.

Cer-de-Lumină colțul de Sus unde ne primește Domnul:

Lumina lui Iisus Hristos luminează pe fiecare și-l aduce la
bucuria Vieții.
Acum bucuria mi se face pacea Domnului – tăcem
împărtășindu-ne cu Hristos Iisus.
Abis-de-iubire ne tinde Iisus Hristos pe masa de Cină.
Venim: mâncăm și bem tot ce ne dă Domnul din căușul
inimii Sale căci bun este și preafrumos și ni Se dăruiește

8
Dumnezeu în măsura în care Preasfânta Treime ne ia la Sine
și noi o preluăm în inimi.
Întru mine dorirea Ta: nădejdea mea ești și plinirea la
masa Cinei întinse de la pământ la cer unde mă chemi.
Miluiește-mă deoarece m-am întristat; îndură-te fiindcă
sunt un om necăjit.
O – Iisuse Hristoase al meu – ești singurul care mă
miluiești. Mă strigi cu adevărat să-Ți fiu în inimă și Tu intri
în inima mea descoperindu-mi prin Tine pe Tatăl în Harul
Duhului Sfânt ce Se roagă înlăuntrul meu.
Înalță-mă la smerenie Dumnezeiască.
Sosind la masa Domnului – chemat de lina-I șoptire
aducătoare în Biserica Sa – trec peste viața-mi zădărnicită
în lume. Întrec duhurile văzduhului și mă apropii de Hristos
Iisus ca să-mi slujească și să mi Se dea.
Duhul se veselește; inima cântă; nestăvilit se scriu
lacrimile pe când sunt purtat Sus de îndrăgostirea de
Domnul – de parcă am evadat din moarte.
Cu nesfârșită milostivire miluiește-mă până dincolo de
Cruce unde Învierea și Lumina mi se împărtășesc.
Ziua și noaptea mă laud cu Numele Tău: astfel și eu sunt
lăudat.
Cu Crucea Ta păzește-Ți robul și devino-l fiu
În gura mea lauda Ta.
Lauda Domnului întru inima mea se face o Cruce mică
pe care mă răstignesc să mă alătur pironirii lui Iisus Hristos.
Fără-de-minte – nu m-am smerit ci m-am trufit în lume
însă a pătimit Domnul pe Cruce descoperindu-mi smerenia
Sa încât și eu m-am smerit.

9
 Cu duhul smerit șed la fața lui Iisus Hristos și-I tind
rugăciunea ca pe chipul cel dinlăuntru care tânjește să-I
îmbrățișeze Chipul.
La masa lui Iisus Hristos Domnul ia asupra Sa trupul
meu și mă sălășluiește cu Sine pe când mi Se dă Trup și
Sânge devenindu-mă dumnezeu prin Har. Astfel mi se
împropriază adevărul și frumusețea Treimii.
Pe masa Ta Lumina destramă întunericul. Cele ale Cinei
despică piatra nopții și o sfărâmă-n lumini ce ni se
întrupează Lumină.
S-a lipit sufletul meu de Hristos Iisus să se împreună-
înalțe cu Domnul la neștiutele lui Dumnezeu.
În umbra morții primesc rază din Lumina lui Iisus
Hristos și asfințitul mi se-nluminează: smerit stau la
Domnul.
Nu mă lăsa – nu Te îndepărta. În Numele Tău ridic
mâinile să mă agăț de Tine ca să rămân la masa Ta.
Pată pe masa inimii lui Hristos Iisus – nu mă preling în
inimile comesenilor să le întinez ci nădăjduiesc luminarea
Domnului.
Inima mea s-a îndrăgostit de Dumnezeu mai înainte ca
Iisus Hristos să mă fi chemat la spălarea picioarelor și
îmbelșugată Cină. Am iubit pe Dumnezeu încă de când mi
s-a dezvăluit că Hristos Iisus este Făcătorul a toate.
Atotțiitorul Părinte mi L-a împărtășit tată și frate al meu dar
și hrană de fiecare zi spre creșterea la cer.
Domnul îmi cunoaște iubirea și mi-o sporește după
măsura iubirii Lui de nespus: dulce Ți-e iubirea pe care ne-
o reverși din vasele Cinei Tale rânduite pe masa inimii.
Te iubesc – Doamne – așezându-mă la masa acestei
Cine. Îmi vei spăla picioarele să mă cureți de mine și lume

10
încât să-Ți pot sluji mai curat și să mă prezint la Fața Ta
omul așa cum l-ai creat.
Mă rog în sufletul meu: Primește-mă.
Rugându-mă – ajung la colțul cel mai îndepărtat al mesei
lui Iisus Hristos desfășurate asupra universului.

Cine este Dumnezeu – mare ca Dumnezeul nostru –: Tu

ești Dumnezeu care ne speli picioarele dinaintea mesei Tale
să Îți fim curați întru slujire îndrăgostită de Tine.
Așa ardem în jurul Focului și nu suntem doar dogorâți ci
și flăcările înfocate.
Întru iubirea-Ți iubesc Treimea.
Iisus Hristos Se unește cu mine luându-mă – de
nedespărțit – la Sine, Astfel mă scoate din această lume și
din starea-de-păcat la libertatea pregătită pentru oameni.
De foc îmbrățișarea Focului Dumnezeu – cu foc ard la
Focul.
De piatră inima-mi în lume se rostogolește către latura
morții ca spre ușurare și va cădea în mormânt și la iad:
Doamne – auzi-mă căci Îți plâng din adânc-de-moarte:
Izbăvește-mă.
Plânset Îți aștern la picioare – cu plâns de cuvinte-lacrimi
Te întâmpin îmbrățișându-Te ca pe cea din urmă
descoperire a lui Dumnezeu. Cu bucurie Te bineprimesc în
inima mea și Te dezmierd cu toate gândurile.
Luminează-mă cu vederea Ta.
Prin milostivire îndelunghează-mi răstimpul pocăinței
încât – eu însumi smerindu-mă – să izbutesc prin Harul tău.
Eliberează-mă mai înainte de a pieri: Slavă Ție.

11
 Cu milă ne privește Domnul pe cei adunați la Cină.
Bunăvoință și dragoste revarsă Hristos Iisus și ne îndeamnă
să ne ridicăm de la masă ca să Se plece dinaintea fiecăruia
și să-i spele picioarele.
Dar – Doamne – noi Îți suntem niște oameni păcătoși.
În cine intră satana –. Nu cumva întru mine deoarece
încerc să mă împotrivesc voii Domnului de a-mi sluji –.
Cel ce – din tăcerea cosmică – mă mângâi cu spălarea
picioarelor și mă pregătești să-Ți primesc Darul-de-moarte
îngăduie morții mele să-Ți urmeze în mormânt și-n iad ca
să mă învrednicesc de calea spre Viața veșnică.
Ești gata să consimți moartea precum orice om de pe
pământ și să o cunoști murind. Întocmai fiindu-ne în afară
de păcat – Îți vom fi asemenea în slujirea care ne va elibera
din moarte și iad.
În cortul iubirii lui Iisus Hristos mă adăpostesc ca
Domnul să-mi slujească cu iubire smerită și să mi Se
împartă Trup și Sânge. Domnul intră în mine și eu întru
Hristos Iisus: călătoresc spre Focul Luminii.
Cu ce închinare îmi las picioarele între palmele lui Iisus
Hristos să toarne Apa Vieții peste păcătoșenia lor și să le
șteargă cu ștergarul iertării păcatelor –. Se pleacă sufletul;
se bucură inima în care încape tot neîncăputul lui
Dumnezeu ca și cum inima mea este oceanul și Darul lui
Dumnezeu o picătură de ploaie venită spre sporire.
Am păcătuit; am săvârșit răul. În mine însumi; la fața
pământului; dinaintea fraților mei și a Domnului – tot răul
pe care l-am luat din blestem.
Doamne – nu mă vedea după cum sunt când mă apropii
cu cutremur de spălarea picioarelor mele care au fugit de

12
lângă Tine și m-au condus pe rele cărările acestei lumi și
mă vor coborî la întuneric și iad.
Întoarce-mi inima spre Tine să văd ștergarul milei și
iertării păcatelor cu care-mi usuci lacrimile și-mi acoperi
plânsetul încât – curat – să șed la masa unde mi Te împarți
și mie Trup și Sânge.
Haru-Ți Părintesc îmi cercetează slăbiciunea și mă
sprijină prin spălarea picioarelor încurajându-mă să alerg la
Tine – singurul țărm unde valul ucigașului nu mă ajunge
fiindcă Lumina Ta luminează și întunericul nu mai este.
Îmi dăruiești căință și inimă întristată ca – văzând Cine
îmi spală picioarele și-mi iartă păcatele – să aflu cine exist
la Fața lui Dumnezeu și cât sunt de liber să urmez smerenia
Domnului meu și Dumnezeului meu.
Sub ștergarul sub care-mi aduni picioarele mă căiesc ca
sub cer căci aici – în bunamireasmă a mâinilor Tale –
mărturisirea mi se face ieșire din mine și împăcare cu
Dumnezeu.
Primește-mă la masa Ta pe care se desfășoară bunătățile
cerurilor și se împart celor ce-și află cu credință locul pe
pământ și de unde Te privesc Dumnezeu – așa cum ești.
Durere sufăr de la răni; cu plâns Ți le înfățișez: cunoaște-
mă un vătămat și neputincios care am încercat contra Ta
patimi și strigătul; trufia și neînțelegerea. Acestea să se
scurgă-n țărână deopotrivă cu apa care mi-a limpezit
picioarele.
Vino în ajutorul slabelor mele mișcări spre adevărata
pocăință și trage-mă la tot adevărul.
Fără-de-Harul Tău nu mă urnesc din înțelenirea
păcatului. Ia-mă la Tine căci Îți sosesc din negura existenței
și-Ți jinduiesc Lumina.

13
 Înnoiește-mă cu cunoașterea Lumii noi pe care ne-o
așterni pe masa Cinei la care ne-ai chemat să ni Te deschizi
încât fiecine să pătrundă în Tine și Tu să intri în fiecare.
Numele Tău – Hristoase Iisuse – este Darul ce ni se pune
în față. Luăm Trup și Sânge să ne îndestulăm ca –
înminunați – să nu mai fim cei vechi de păcate ci înnoiții
Domnului.
Iisus Hristos îmi spală firea și picioarele – străbătătoarele
lumii – și mă devine lăcașul sfânt al împărtășirii Sale:
Trupul și Sângele întru mine și eu trec în Hristos Iisus cu
omeneștile mele.
Doamne – Te nădăjduiesc în ascuns și Tu mi Te
îndeplinești la masa întinsă a inimii Tale.
O – Taină mai presus de orice taină: m-ai devenit de
taină.
Trec cu Tine peste amăgirile acestei vieți și intru în
moarte să întrec moartea. Domnul – venind la mine în
mormânt – mă va-nzidi întru Viață.
Luminoasă Cina lui Iisus Hristos. Pe masa Luminii
Însăși Lumina se dă fiecăruia rază care conține întreaga
Lumină strălucind desăvârșit. Nimeni nu rămâne în beznă
– toți ne alcătuim Biserică-de-lumină.
Mesei Tale mă închin – Iisuse Hristoase – și-Ți
îmbrățișez Cina ca pe un om căci mă ating de Trupul și
Sângele Tău care mă devin omul ce n-am fost niciodată.
Cinei Tale mă închin și iau pe limbă Numele Tău și astfel
mă sfințesc fiindcă mi-ai spălat picioarele după ce m-am
înrobit răului cu blestemată desfătare.
Prin aducerea aminte a slujirii Tale – mă bucur;
lăudându-Te – particip la Cina Ta.

14
 Înnoiește-mi gândirea ca să-Ți fiu un om nou când Îți
mănânc Trupul și-Ți beau Sângele – înnoitoarele oame-
nilor.
Pune-mă în mișcare să mă apropii de Tine când vei
coborî în mormânt. Apropie-mi-Te în iad să nu mai fiu
singur în încleștarea cu vrăjmașul ci iubit de Dumnezeu.
Limpede slava Ta întru păcătoșenia mea mi se face
Lumina și mă înluminează în moarte și-n mormânt.

Cum să-mi înfloresc bucuria la Fața lui Hristos Iisus –.

Dar recunoștința; mulțumirea; lauda neîncetată și nesfârșita
iubire –. Cu ce doxologie mă închin Cinei Tale –.
Iisuse Hristoase – eu nu-Ți sunt înger ci un om păcătos.
Cu rugăciunea-de-foc îmi scot șarpele din inimă și-l ard
pe masa inimii Omului ca așa să îndrăznesc spre
preasfintele mâini ce-mi spală picioarele.
Fericit – vin la îndrăgostirea de Dumnezeu când Hristos
Iisus mă lămurește și mi Se împărtășește Trup și Sânge ca
să-I fiu un dumnezeu.
E limpezime în așezarea lui Iisus Hristos la spălarea
picioarelor mele și clar-de-înțeles care mi se descoperă
fulgerător deschizându-mă să primesc Harul pocăinței.
O – minune: Făcătorul a toate ne spală picioarele să
alergăm curați la Cina Sa unde ni Se împărtășește Trup și
Sânge.
Frumos ești Hristoase Iisuse al meu – așa Te văd așezat
la masa inimii Tale. Nu mă găsesc vrednic să mă înfățișez
Ție mărturisindu-mă cine sunt. Dar – Doamne – cine mă
prezint Feței Tale care alege dintre chemați –.

15
 Sărac și necăjit: îmbrăcat cu aceste veșminte – mă așez
la Cina Domnului. Iar cel care se află dinaintea lui Iisus
Hristos Îl laudă cu tot ce este. Omul păcătos șade la
picioarele lui Hristos Iisus: Tu ești Lumina celor din
întuneric. Ne-am adunat la Focul inimii Tale să ne luminăm
și – arzând – să fim vii.
Ești de negrăit în lacrimi și cuvinte și de necuprins cu
mintea – Iisus Hristos Dumnezeu.
Doamne – Te ascunzi în însăși descoperirea Ta ca –
tăinuit – să Te cunoaștem.
Acum lepădăm lumeasca grijă și Domnul ni Se apropie
să ne spele picioarele.
Cel ce vine este puternic și tare.
Mila și adevărul sunt semnele pe care Domnul meu și
Dumnezeul meu le pune pe masă lângă pâinea rotundă a
Trupului Său alături de tresăltătorul vin al Sângelui celui
mai scump.
Șezând la masa Ta – Te adăstăm Stăpâne – să ne curățești
prin spălarea picioarelor; să ne-nluminezi cu descoperirea-
Ți minunată și să ne îndumnezeiești cu Tine Însuți.
Plângând – Te-am căutat. Covârșitoarea iubire de tine ni
se face jind de a ne cuibări dimprejurul mesei inimii Tale și
de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele care ni se împart
celor ce Te preadorim.
La picioarele Tale ne rânduim cupele sufletelor să le
umpli cu Darul sfânt neîngăduind nimănui să înseteze de
această grozavă dragoste.
Iar dragostea mea de unde țâșnește –. Tocmai din
iubirea-Ți de oameni.

16
 Hristos Iisus șade întreg la masa-I de Cină precum deplin
sălășluiește în sufletul meu – nimic din Domnul nu rămâne
exterior și neîmpropriat.
Întru Iisus Hristos – Tatăl și Duhul Sfânt.
Mă găsesc la aceeași masă cu Preasfânta Treime care Își
deschide înțelegerea să mă primească pe măsura înțelegerii
cu care eu însumi o îmbrățișez.
Oare sufletul mi s-a făcut casa lui Dumnezeu și inima un
pocal din care Domnul îmi poate bea ființa –. Fie –
Doamne.
La masa de Cină a lui Hristos Iisus sunt mai mult al
Domnului decât al meu. Cel ce ni Se împarte este
Dumnezeu – Iisus Hristos ne ia pe fiecare și ne
încredințează dragostei Sale ferecându-ne sub pecetea
iubirii.
Vine Domnul în inima mea și-o înflăcărează de la
dragostea Sa și o mistuie-n iubirea lui Dumnezeu.
Peste masa inimii Tale – Doamne – Duhul Sfânt.
Minunate Îți sunt lucrurile.
Bunătățile-Ți strălucesc – mila Ta luminează și
dragostea ne ia întru Focul Dumnezeu.
Sufletul meu dorește pe Domnul pe când Mângâietorul
Duh Sfânt mă umple cu Har.
Doamne – mă îmbeți cu Dumnezeiasca dragoste.
Milostive – iubirea-Ți e floarea buneiprimiri cu care mă
întâmpini la Cină.
Se osândește sufletul meu la picioarele Tale. Îmi speli
picioarele ca să-mi deschizi umblarea spre mântuire.
Însăți bunătatea Ta hrănește pe cei pe care ne-ai adunat
împrejurul mesei. Inimă fragedă Îți pun pe palme.

17
 Rostindu-ți Numele – masa întinsă a inimii Tale
răsfrânge tot binele de la Tine. Acum îndrăznim cele mai
mari și mai adânci pentru Numele cel Sfânt care stăpânește
în cer și pe pământ.
Acum Tatăl ne cunoaște fiii Săi căci ni L-a dat pe Unul-
Născut al Lui Fiu să-I împreună-fim.
La Viață ne-a chemat Domnul – cu moartea mea mă așez
la masa Domnului.
Cum voi fi ajuns la ziua când nu mai pot fi omul –.
Îndepărtându-mă de tot adevărul – ies din mine și mă
înstrăinez de a fi.
Doamne – dar Tu știi că păcatul meu este pururea
înaintea mea.
Cum să-mi rostesc numele de om păcătos dinaintea
Numelui Tău fără să se destrame lacrimi și suspine –.
La pacea Ta vin cu neliniștea rugăciunii mele care cere
și nădăjduiește încă să primească fiindcă nu s-a încredințat
deplin Domnului.
Ostenit omul strigând și slăvind pe Dumnezeu: Nu-Ți
întoarce Chipul de la chipul defăimat.
Cuget smerit la voia Ta – Doamne. Cu sfântă umilință
mă așez la masa de Cină.
În starea-de-ascultare a lui Dumnezeu Trupul și Sângele
luminează peste aștri.
Adevărul și mila Ta mă îmbracă ocrotindu-mă de fumul
lumii și de înghețul din iad.
Adu-Ți aminte de mine că și eu Îți șed la masă și
nădăjduiesc dragoste și mare milă.
Rugăciunea mea este șoptirea Ta în bogăția tăcerii pe
care o insufli.
Tu ești bucuria cea adevărată.

18
 Cu glasul meu mă mărturisesc Domnului ca să mă aducă
în vadul pocăinței.
Pentru Numele Tău mă alătur inimii Tale ce ni s-a întins
masă de Cină. La Tine mântuirea; mila; Viața.

Plăcute să-Ți fie – Iisuse Hristoase – cuvintele cu care

Te laud și-Ți mulțumesc.
Strălucește-ne; mântuiește-ne. Împacă lumea și
luminează-ne sufletele.
Pruncul ni Se așează dinaintea fiecăruia și inima Îi
devine ieslea Nașterii întru care Îl contemplăm.
Te vedem. Te auzim. Te adulmecăm. Te pipăim. Te
mâncăm și bem. Tu ești: Hristos Iisus se naște și moare ca
noi să-L cunoaștem Dumnezeu în Omul care ne
îmbrățișează cu jertfire-de-Sine.
Ce daruri aduc Pruncului de pe masă care-i Darul cel mai
de preț al lui Dumnezeu pentru oameni –. Cum mă prezint
–. Oare port înțelepciune și smerenie; rugăciune curată;
inimă sporită și milă –.
Iubesc Omul încât – arzând în această dragoste – mă
mistui întru iubirea de Dumnezeu.
Focul mai presus de toate cuvintele irumpe de pe masa
Domnului meu și Dumnezeului meu pe care se odihnește
Pruncul. Se jertfește Stăpânul descoperindu-ni-Se
Dumnezeu prin chiar binemeritarea noastră ce ne înalță la
ceruri sau – de vom minți pe Domnul – cădea-vom de pe
această culme a bunăvoinței lui Iisus Hristos la necruțarea
diavolului –.

Doamne – Îți tind trupul și sufletul meu murdărite – Te

pleci asupra-mi să mă cureți ca să intri în acesta pe care-l

19
iubești și unde dorești să sălășluiești ca să mă unești cu
Tine.
Mai curate decât raza soarelui mi se fac gândul care Te
roagă; inima ce Ți se tinde și făptura care Te jinduiește.
Ne-am adunat în foișorul inimii lui Hristos Iisus pe care
Domnul îl ține deschis zi și noapte să pătrundă cei mai
neîntinați și să se lămurească încă până ce vom deveni
întocmai cleștarului Apei care i-a țâșnit din coasta împunsă
pe Cruce și dătătoare de Viață ca hrana cea tare care scoate
omul din moartea neființei și-l poartă Sus.
Din înalt necuprins curge Iisus Hristos pe Muntele
Măslinilor și Se prelinge peste lume umplând-o cu Sine.
Coboară și-n inimile noastre și Se odihnește în acestea
deschise să Îl primească preaiubindu-L.

Doamne – Tu îmi întinzi paharul. Îl apuc; îl duc la buze

și-l beau. Numai așa mă bucur de trăirea Vieții veșnice:
pătimindu-Ți Numele – Îți voi îmbrățișa slava.
Dulcele meu Hristos Iisus – Tu mă știi: îmi cunoști lupta;
nevoința, neputințele. Îmi asculți cuvintele și-mi prinzi
lacrimile pe palme sfințindu-le raze-de-lumină.
Drag Ți-e glasul meu deoarece îmi îndeamnă smerirea.
Cu Dar-de-rugăciune mă întâmpini: Dumnezeul inimilor –
vino și unește-Te cu noi în veci.

Pe Cuvântul cel preaînalt Îl cunosc din cuvintele Sale pe

care le revarsă în mine: Îndrăzniți – fraților – să Îi întoarcem
uimitoarele cuvinte cântându-I de dragoste.
Începătorule a toate – ia-ne pe calea Ta și așază-ne pe
crucile ce ne înalță spre cer ca să-Ți sosim.

20
 Ajungem la loc Sus să înțelegem cuvintele de la
Cuvântul și să le scriem dezvăluindu-le oamenilor.
Luminează haina sufletului meu – Dătătorule de Lumină
– și mântuiește-mă.
Îndelung-răbdătorule Doamne – mare Ți-e mila; ne
covârșește sufletele deschizându-ne ferestre spre Viață.
Frumoasă mi Te arăți Viața mea de după această viață –
dulce și veșnică.
Intru la Cina Domnului să văd pe Iisus Hristos; să
primesc pe Dumnezeu Însuși care ne întâmpină în foișorul
de Sus și să suspin bucuria Darului Său descoperindu-mi-
se Cine este Dumnezeu.
Mulțumesc – Doamne – pentru marea-Ți slavă. Tu ești
Unul Sfânt; Tu ești Unul Domn Hristos Iisus: învață-mă să
fac voia Ta că Tu ești Dumnezeul meu.

Se tânguie pământul – munții se pleacă. Soarele se

întunecă și lumină nu mai e în inimile noastre ci bezna
iadului.
Sufletul meu tânjește pe Domnul și Îl preaiubește
slăvindu-L.
La masa Cinei la care ne-a chemat caut pe Iisus Hristos
și Îl aflu în Harul Duhului Sfânt ce ni Se împărtășește. Mă
lipsesc de lumea trecătoare ca să vin la Dumnezeiasca lume
și Domnul nu mă desparte de Împărăția Sa.
Sufletul Tău pus răscumpărare pentru toţi nu ne rupe de
Tine nici pe Cruce.
Cât de adânc ne iubești Doamne: de nezis și de
necuprins.

21
 Sufletele Îți văd Harul în chip nevăzut și se smeresc
oglindindu-se-n apa cu care ne speli picioarele.
Întru sufletul meu este Domnul cu masa Cinei Sale la
care ședem toți oamenii împreună-făcându-ne Biserica lui
Hristos Iisus.
Lăudăm pe Domnul pe pământ – Ție se cuvine cântare
sfântă – Dumnezeule.

Iisus Hristos îmi spală picioarele ziua și noaptea lângă

stâlpul Crucii dar eu n-am îmbrățișat picioarele Domnului
cu lacrimile-de-pocăință care mi-ar fi lămurit păcatele ci m-
am întors de la Hristos Iisus la fumul lumii.
L-am dat pe Acesta pentru tot răul de pe pământ pe care-
l îndes în mintea și inima mea ca să-mi țin lumea în putere
și desfătare.
Cu sărutarea vicleană a fățărniciei și puținei credințe am
lăsat lumii pe Domnul și-L trădez iar spre moartea pe Cruce
după care nu va mai rămâne nimic preasfânt în întreg
universul. Unde Ți-e locul – Iisuse Hristoase – să Te
împreună-mâncăm-și-bem și să ne bucurăm –.
Ce să facem pentru pomenirea Ta –.
Îngăduie-mi să-Ți slujesc. Cuvios mi-e imnul la Fața Ta
chinuită pe pământ și pe Cruce – plâng cu aceste simple
cântări.
Mă apropii de dreapta credință șoptind: cu slavă S-a
preaslăvit Domnul meu și Dumnezeul meu.
Gust și-Ți cunosc bunătatea. Îți mănânc Trupul și-Ți
beau Sângele și așa aflu Cine ești: Dumnezeu.
Mă îmbăt de Preasfânta Treime.

22
 Mâncând și bând pe Hristos Iisus – mă întăresc în
credință și dragoste hrănindu-mă spre Dumnezeieștile
Domnului.
Dimpreună cu Trupul și Sângele primesc Duhul al cărui
Har strălucește Darul Domnului ce mi se împarte la
înserarea vieții pregătindu-mă pentru Viață.
Murind lumii – Îți înviu – Doamne.

Oare e cu putință ca Iisus Hristos să moară deși este

veșnicul Dumnezeu –. Lui Îi dau viața mea.
Smerindu-Se din iubire de oameni – Hristos Iisus îmi
descoperă – de foc – culmea Crucii. Dăruiește-mi mila Ta.
Înțelepciunea Domnului ne spală picioarele cu Apa
Vieții să ne curățească și să ne îndestuleze cu a Sa
eternitate.
Adâncul cel mai de jos al păcatelor se cutremură: Scoate-
mă – Doamne.
Băutură vie ne împarți ca să fii cu noi binevestindu-ne
pacea Ta și împăcându-ne cu noi înșine și cu Tatăl nostru
care este în ceruri.
Să nu-Ți fiu înșelătorul și să nu Te trădez primind
diavolul întru mine.
Cine am fost la Tine –. Cine devin în Hristos Iisus –.
Cine sunt pentru Domnul la marginea mormântului când
abia m-am ridicat de la masa unde mi-a slujit Iisus Hristos
spălându-mi picioarele –. În moarte și iad nădăjduiesc pe
Domnul. Hristoase Iisuse – eu nu răsun nici măcar cât un
cuvânt ce poate fi rostit la masa întinsă a inimii Tale.
Neauzit – cum aș putea ajunge la ascultarea-Ți altfel decât
prin rugăciune smerită –.

23
 Copil al pământului însă fiul Tău – mă prejmuiesc
Domnului să-L cunosc prin Duhul și să-I mănânc Trupul și
să Îi beau Sângele ca să fiu întru Iisus Hristos și Hristos
Iisus întru mine dimpreună cu toți oamenii cărora ne-a
spălat picioarele și ni le-a uscat cu ștergarul iertării ca –
fără-de-păcate – să ne așezăm la Fața Domnului.
Cu blândă privire ne cheamă Iisus Hristos să ieșim de
prin ungherele lumii și să ne apropiem de masa Cinei Sale
venindu-I cu tot ce avem – și cu păcatele – aducându-ne pe
noi Lui deoarece Domnul Însuși ni Se dăruiește fără-de-
rest. Ne hrănește spre cer după ce ne va fi mântuit prin
pătimirea pe Cruce; moarte și îngropare. Așa ne dăruiește
făgăduita Viață veșnică prin Învierea Sa.
Doamne – mă ștergi cu prosopul pe care Ți l-ai atârnat
de brâu să Te însemneze cu această faptă. Mă atingi cu cea
mai mare iubire pe care numai Hristos Iisus o poate dărui
omului.
Cu lacrimi Îți mănânc Trupul și-Ți beau Sângele.
Plângând – primesc spălarea picioarelor și mă regăsesc
răstignit pe Crucea mai mică pe când Tu pătimești pe
Stâlpul-de-foc al iubirii.
Ești Dumnezeu ce ni Se frânge la masa Cinei la care ne-
ai adunat să ni Te împarți ca noi să fim întru Tine și Iisus
Hristos să ne sălășluiască pe fiecare. Astfel Îți trăim iubirea
și suntem vii dimprejurul mesei Tale întinse cer peste
pământ.

Domnul meu și Dumnezeul meu – Îți mulțumesc pentru

bunătatea cu care ni Te împărtășești să nu rămânem singuri
și neajutorați în cutremurarea pământului.

24
 Pacea Ta dă-ne-o nouă. Cu ea în minți și-n inimi ne
aplecăm peste bogăția mesei Tale să luăm fiecare din
Pâinea Vieții și să ne bucurăm de vinul care înveselește
sufletele. Ceea ce mi-ai dăruit împart lumii ca toți oamenii
să se bucure de îmbrățișarea Bisericii care nu alungă pe
nimeni.
Smeritul Duh Sfânt Se află la masa Cinei de Taină lângă
fiecine chemat și spălat pe picioare de mâinile lui Hristos
Iisus. Duhul Își coboară Harul fiecăruia lămurit iar Darul
de Har nu se împuținează ci sporește necontenind.
Mă rog Mângâietorului pentru Har fiindcă sufletul meu
a cunoscut Trupul; Sângele; Harul și s-a îndulcit de la
Duhul Sfânt și se roagă Duhului.
Dându-ni-Se – Hristos Iisus binevoiește să fie în noi și
noi întru Cel Unul-Născut și în Tatăl. Acesta din milă și din
iubirea-I de oameni.

Milostive Doamne – dă-mi duh smerit să mă așez la

masă și să tind mâna spre crâmpeiul de pâine frântă care
ești și către paharul pe care-l umpli cu Tine.
Cu ce îndrăznire mă apropii –; cu ce curaj ating pe
Domnul –. Nu cumva – cutezând – intră Domnul înlăuntru-
mi –.
Dacă nu mi-ai fi spălat picioarele cum m-aș fi curățit să-
Ți mănânc Trupul și să-Ți beau Sângele –. Cum ai pătruns
în mine –. Duhul Sfânt S-ar mai fi rugat în inima mea
lăsându-mi Darul de Har –.
Cine poate mulțumi Domnului pentru Cina Sa când –
răstignindu-Se – ni S-a împărțit Trup și Sânge –. Iisus
Hristos a chemat Duhul Sfânt să-Și reverse Harul peste
fiecare și noi ne-am bucurat de Dar.

25
 Mângâietorule – nu ne lăsa din îmbrățișare: ține-ne-n
Har.
Smerenia mea este mereu mai mică decât Harul adus de
Duhul Sfânt. Întristez pe Hristos Iisus cu păcatele mele
totuși Domnul nu-Și ridică Harul.
Duhule bun – alină-ne întristatele inimi. Șterge-ne
lacrimile precum Iisus Hristos ne-a spălat picioarele
mergătoare prin păcatele lumii.
Întoarce-ne spre Hristos Iisus să Îi trăim iubirea și să-I
cunoaștem preafrumoasa Față chip al fiecărui om.
Duhu-mi smerit mulțumește Duhului pentru Har. Prin
Mângâietorul intru la masa Domnului și sunt viu.
Pentru iubirea Domnului meu și Dumnezeului meu îndur
totul și mă rabd chiar și pe mine.
Cum Te-aș putea trăi – Iisuse Hristoase – dacă nu mi Te-
ai fi făcut cunoscut prin al Tău Duh Sfânt și nu Te-aș fi
gustat la masa de Cină –. Mi-ai spălat picioarele cu o
dragoste cum nu mai strălucise nicicând și m-ai îmbrăcat cu
zăpada Dumnezeieștii iubiri ca să Te preaiubesc iubind și
oamenii.
Hristos Iisus mă înțelege și așa eu înțeleg iubirea lui Iisus
Hristos și o primesc în inimă făcând loc Domnului să-Și
pună capul.
Dulce Harul Duhului – curge de la Hristos Iisus prin
Mângâietorul și mă umple de Lumină.
O – iubirea lui Iisus Hristos: te-am aflat și de atunci
neîncetat Te caut ziua și noaptea – aici și pretutindeni. Te
adun și Te țin prin Harul Duhului Sfânt.
La masa Domnului mila Preasfintei Treimi. Părintele
ceresc mă atrage încât nu mai părăsesc Cina Domnului.
Slavă Ție – Dumnezeul nostru – slavă Ție.

26
 Îți mulțumesc – Doamne – pentru bunătatea cu care ni
Te împarți să nu rămânem singuri și neajutorați în
cutremurarea pământului și-n cumplitele molime ce ne-au
cotropit.
Punându-mă pe calea plânsului smerit – ajung degrabă
la masa de Cină care mi se întinde să mă primească la
jertfitoarea îmbrățișare ce mă îndumnezeiește: Trupul și
Sângele lui Hristos Iisus.
Iubesc pe Domnul mai profund decât poate iadul să se
împotrivească acestei iubiri; iubesc pe Iisus Hristos din
adânc-de-dragoste omenească când sufletul se deschide și
inima devine înfocată.
Stânca acestei inimi se despică la trecerea Apei
Dumnezeu și-i soarbe șuvoiul care o spală făcând-o diafan-
plutitoare spre cer în zbor-de-cucernicie.
La masa Cinei lui Hristos Iisus iubirea-mi de Domnul
prinde aripi și se înalță rugăciune la Iisus Hristos.
Doamne – mă tragi cu dorul Tău și mă iei la Tine. Inima
mea Ți se dăruiește pe masa inimii Tale.
Hristoase Iisuse – Fiul lui Dumnezeu – miluiește-mă.
Milostivește-Te; mântuiește-mă.

Slavă lui Iisus Hristos că m-a chemat la spălarea

picioarelor – pe mine care am păcătuit încât raza-de-
pocăință nu m-a străpuns și mângâierea plânsului-de-căință
nu mă mai alină.
Sufletul meu tânjește Cuvântul lui Dumnezeu.
Se dezvăluie mila Ta peste masa inimii ce ne-ai întins-o
să ne îndestulăm cu Tine: Trup; Sânge; îndumnezeire prin
curățire și înluminare.
O – marea-ți iubire de oameni – Preaiubitorule.

27
 Eu sunt omul deznădăjduit ieșit din poporul Tău dar la
bucurie mă chemi și așa Te nădăjduiesc Fiul lui Dumnezeu
Hristos Iisus.
Între dumnezei nimeni nu-i Dumnezeu decât Dumnezeul
nostru.
Luminându-Ți Fața asupra mesei de Cină pe care ni Te
împărtășești – înluminezi pe fiecine încât întuneric nu mai
este în noi ci Lumina lui Iisus Hristos.
Cu frică slujesc Domnului meu și Dumnezeului meu:
Miluiește-mă.
Fie slava Domnului în veac luminătoare în cosmos.
Sângele Tău e băutura ce ne îmbată cu tot adevărul și
dreptatea. Frumusețea cerurilor se oglindește din a Ta
frumusețe și pătrunde în noi deopotrivă cu Sângele ce ne
împuternicește la Lumina pe care n-o mai văzuserăm
niciodată. Ca pe aripi-de-înger plutim pe marea Sângelui
Tău deși n-am sorbit decât o picătură de Sânge.
Acum ni se mântuiesc sufletele – acum luăm foc de la
Focul Dumnezeu.
Pe ocean-de-Sânge ne poartă corabia și ne apropie de
porțile cerului deschizându-ne Împărăția să sălășluim în
locașul desăvârșit de Tatăl nostru. Sângele ne înfrumu-
sețează împodobindu-ne să biruim moartea și să fim viii
Domnului.
Nu mă tem de nimic deoarece Tu ești Cel ce ne-ai întins
masa inimii să Te înconjurăm ca stelele Focul.
Locul este periculos și vremea neprielnică. Noi ai cui
suntem prejmuindu-ne mesei Domnului –. Iar pe deasupra
Vieții desfășurate pe masa inimii Tale viețile ne trec –
umbre – ca umbra. Ni Te dai hrană Trup și Sânge să nu ne
fie mâncarea pieritoare și nedesăvârșită ci eternă Viață.

28
 Oare această Pâine rotundă nu e carnea Ta asupra căreia
a plouat Duhul Sfânt să ni Te descopere Trup jertfit pentru
mântuirea noastră –. Nu cumva viul acesta este Sângele Tău
peste care a pogorât Mângâietorul să Te dovedească
Sângele vărsat în Sângele nostru pentru mântuire și Viața
veșnică –. Ba acestea sunt: Tu întru noi ca să fim în Tine.
Cei care nu-Ți mănâncă Trupul și nu beau scumpul
Sânge nu au viață în ei ci sunt morți și îngropați de alții
întocmai: morți.
Inima mea se bucură de Viața Ta.

E vremea iubirii de oameni fiindcă ne găsim așezați la

masa de Cină a Celui care ne preaiubește. Din iubire ne-a
spălat picioarele și ne îndestulează cu Trupul și Sângele Său
ca să fie în noi și noi întru Domnul care ne-a îmbrăcat cu
dragostea-I răpindu-ne din gura ucigașului la libertatea
comuniunii cu Preasfânta Treime.
Să ne spălăm picioarele unii altora – fraților – și așa –
smeriți – să facem Porunca de iubire a lui Iisus Hristos ca
să Îi fim în iubire.
Dragostea de Hristos Iisus nu moare odată cu mine și nu
va fi împreună-ngropată cu trupul meu. Domnul este în
mormânt mai înainte de a fi fost pogorât eu și deja a învins
moartea și iadul.
Nădăjduirea spre Iisus Hristos mă aduce să-L caut
oriunde Se găsește – pretutindeni și pe Cruce – la slava
iubirii Sale ce arde-n Lumina care este Hristos Iisus.
Sărăcește Domnul pironit la Pătimire ca să mă
îmbogățească cu ceea ce nu știam că există și e atât de
prețios. Mâna-Ți curată mă prinde și mă trage la Tine.
Venind – lunec pe raza Luminii și Lumina mă luminează

29
încât întuneric nu mai este întru mine ci Lumina lui Iisus
Hristos care-mi descoperă iadul umanității și – prin moarte
– mă eliberează.
Luând seama la cele pe care le scriu – pătrund în
străfundul inimii mele.
Lumina arde pe masa de Cină – deasupra; dedesubt – și-
mi cuprinde sufletul. Sufletul locuiește-n Lumină – în
cuibul de unde a pornit ca din brațele maicii dăruitoare-de-
viață.
Domnul meu și Dumnezeul meu – ni Te împarți Trup și
Sânge pe masă însă ce primim fiecare și cum ni se
împropriază nu știm. Firea Ta n-o vom avea dar Îți săvârșim
– prin lucrare – Poruncile. Desfăcându-Ți brațele – toate se
umplu de Tine. Inimă curată zidește întru mine.

Bun dulcele Hristos Iisus.

Pacea Ta dă-ne-o nouă.
Lumina ne îmbracă cu pace-de-zăpadă cum nu mai
cunoscuserăm. Aceasta ne e haina-de-bucurie care ne
înveșmântă la Cina Domnului.
Luminează Lumina așa cum soarele n-a mai strălucit –
ca Focul pe Muntele Sfânt.
Oare mă găsesc la Fața lui Iisus Hristos care-Și revarsă
Lumina Dar de Har făgăduit încă de când m-a săvârșit din
nimic –.
Șed la frumusețea Cuvântului să cunosc pe Dumnezeu
care mi Se descoperă prin cuvintele rostite șuvoi-de-
nespus.
Ca o lumină – ca nicio lumină Lumina Ta – Doamne: foc
din Focul Dumnezeu.

30
 Nu mai este noapte întru sufletul meu ci Lumina lui
Hristos Iisus ce ni se descoperă pe această masă sfântă.
Astfel cad în afară de toate. Dincolo de mine dar și-n mine
care stau de o parte Lumina lui Iisus Hristos mi se apropie
și se îndepărtează.
Doar un om însă păcătos. Oare mai stăpânește păcatul
întru inima mea –; răutatea mai lucrează în mine –.
Îndrăgostirea Dumnezeiască mă transformă devenindu-
mă mai bun la Cina Domnului.
Domnul Se ridică de lângă mine dar – Iisuse Hristoase –
Te caut pe masa inimii Tale pe care mi Te dăruiești.
Mă privești de oriunde și mă știi al Tău și astfel mă
iubești prin dăruire jertfitoare. Te vor fi chemat plânsul
meu; rugăciunea cu care Te-am rugat și imnul pe care Ți l-
am cântat.
Deodată – Te afli în mijlocul nostru și ne împarți din
Lumină mănunchiuri de raze de iubire și ne umplem de
dragoste și de frumusețea ce le răspândești peste noi să ne
vădești chipuri frumoase din preafrumosu-Ți Chip.
Domnul mă iubește ca să-L iubesc din tot ce sunt și –
peste mine – din Harul Duhului Sfânt: nu-mi mai aparțin –
sunt al Treimii.
Împărat – Te-ai făcut Fericite Stăpâne – și locuiești în
neapropiata-Ți Lumină. Învrednicește-mă să mă umplu de
desfătare întru Tine – să Te laud și să Te slăvesc.
Cuvinte – ești Lumina.
În Lumină ne chemi și cu Lumina ne străpungi inimile
ca – luminați – să Te cunoaștem Dumnezeu precum ești și
întuneric să nu mai fie ci Lumina Treimii.

31
 Lacrimile acestora cărora ne-au fost spălate picioarele de
Hristos Iisus îmi deschid plânsul la Fața Domnului și-mi
apropie Izvorul-de-lacrimi ce îndestulează însetarea după
Dumnezeu.
Plângând – mă bucur de lacrimile fraților mei cu care
împreună-plâng.

Doamne – Tu ai pe a fi de-a pururea – nici începând nici

încetând ci fiind. Așa ne ții împrejurul mesei Tale ca să-Ți
fim întru Tine și Tu în noi.
Biserica lui Iisus Hristos ne cuprinde pe toți dăruind
fiecăruia loc în Lumina Sa și fiecine trăiește ca mădular al
Domnului.
Doamne – Îți cânt bunătatea și scriu despre bucurie. Mă
înrobesc ei cu puterea iubirii ce ai coborât-o asupra-mi să
mă scoată din păcate și fărădelegi ca să cunosc Harul și să
mă leg de el cu dorința de a nu mă mai despărți de Har și cu
nădejdea de a sălășlui mereu în dragostea Ta ce-mi sporește
iubirea de Tine și mi-o deschide îmbrățișare de toți oamenii
– frații mei – de care mă leagă mai multe decât mă separă.
Hristos Iisus – încins cu prosopul cu care ne-a șters
picioarele – revine certitudine la masă și – șezând – ne
hrănește; ne îndrumă; ne păzește; ne scapă și ne mântuiește.
Poartă-de-grijă trupurilor și sufletelor să fim viii în această
lume a păcatelor care începe să moară și să putrezească încă
în viață fiind.
Nemărginita iubire a lui Iisus Hristos ne eliberează din
moartea lumii la Viața Sa care ne va învia înfrângând
moartea și iadul.
Copiii Tău suntem – Doamne: Tu ne ești Atotțiitorul
Părinte.

32
 Fă cu mine semn să mă vadă vrăjmașul șezând la masa
Ta și să se înspăimânte de strășnicia Darurilor cu care ne-ai
împodobit. Strălucește-mă să-Ți fiu în Lumină nu numai un
licăr din Lumina Ta ci și înfocare din Focul. Cruță-mă. Nu
mă certa căci cine sunt eu încât să mă așez între frați la
masa-Ți de Cină –.
Ni se veselesc fețele de ceea ce vedem că ni se dăruiește
pe masa inimii lui Hristos Iisus: Însuși Iisus Hristos.
Peste toate – Duhul Domnului înnoiește universul.
Mângâietorule – insuflă-mi Harul să Te slăvesc
dimpreună cu Tatăl și Fiul.
Către Tine înalț ochii – Cel ce Te-ai ridicat de la masă să
ne speli picioarele și – curățindu-ne – ne-ai așezat
împrejuru-Ți să ni Te împărtășești.
Mare mila Ta: mi se face scaun să șed la masă.
Îndelung-Răbdătorule – rabdă-mă și pe mine la spălarea
picioarelor fiindcă m-am întinat străbătându-mi iadul inimii
pe care l-am traversat înrobindu-mă lui. Tu ești bucuria
celui ce Te iubește și nu se uită îndărăt să vadă de unde a
pornit ci se bucură știind încotro va ajunge.
De la spălarea picioarelor și până ce voi trece smeri-mă-
voi căci m-a atins Domnul dorindu-mă mai curat decât eu
mă pot pocăi dezbrăcându-mă de deznădăjduire.

De gândurile urâte și căzătoare eliberează-mă – Doamne

– lângă masa inimii Tale pe care mi-ai desfășurat-o să intru
în curțile Domnului și să Te descopăr – prin Dar de Har –
Dumnezeu precum ești.
Rog pe Hristos Iisus pentru sufletele noastre.
Dragostea lui Iisus Hristos mă atinge cu aripă-de-Har și
mă poartă spre Focul împărtășindu-mi-se Sfânta Cină.

33
 Nu cu apă ne-a spălat picioarele Hristos Iisus ci cu
tăcerea-I care ne înveșmântă viețile albindu-le ca Lumina.
Domnul tace.
Mă ascund de dorirea cărnii în liniștea lui Iisus Hristos
ce curge asupra-mi și mă spală de păcate ivindu-mă altul la
Cina Sa.
Te bineprimesc: Doamne – intră în mine.
Blândețe izvorăște din inima mea și picură pe mâinile lui
Hristos Iisus care-mi spală picioarele.

Gândul mi se face pâinea Ta. Lacrimile se preling în

Sângele Tău.
A fi întru totul la Iisus Hristos e zidirea gândurilor în
unul: Hristos Iisus. Mai adânc decât a avea mereu deasupra
ta pe Domnul și mai profund decât orice rugăciune și mai
cuprinzător.
Atunci –: Tu Doamne.
Cu frică de Dumnezeu vin la Dumnezeul nostru și I mă
aștern.
Smerindu-mă – Iisus Hristos îmi ascultă rugăciunea. Fă-
mă pară-de-foc – Doamne – să iau tărie din Focul și –
arzând – să mă mistui întru inima Ta.
Puterea și Slava Domnului în veac.
Nu mă voi clinti de lângă masa întinsă a inimii lui Hristos
Iisus – unit rămâne-voi cu Dumnezeu.
Miluiește-ne – Dumnezeule – miluiește-ne.
Cu cutremur mă bucur de Iisus Hristos care mă îngăduie
la masa Sa: Mântuiește-mă.
Ascult Cuvântul lui Dumnezeu: Dăruiește-mi-Te.
Fraților – mâncați și beți.

34
 Bem și mâncăm fiindcă ne-a chemat Hristos Iisus și ne-
a așezat la masa de Cină.
Șuvoiul țâșnit de pe masa inimii Domnului clocotește
puternic – de foc – și se face aripă a Focului.
Focul zboară și ne ia la înfocare și Lumină – așa ne
aprindem toți devenind focuri ce nu se mai sting.
Sângele Domnului peste noi și în oameni: ne adună
Biserica Domnului.
Ne îmbrăcăm cu Iisus Hristos și luăm din strălucirea
Focului înflăcărarea.
Venim la mântuire spălați de Sângele Domnului – ne
poartă aripi duhovnicești pe revărsarea Sângelui și sosim
departe încât cercetăm zări despre care nu cunoscuserăm.
Mâinile nu-mi sunt curate. Doamne – cum Te voi lua pe
palme să Te duc la gură ca să Te mănânc și să Te beau –.

Hristoase Iisuse – ai venit să înrădăcinezi pacea în lume

împăcând cerul cu pământul ca noi – oamenii – să ne
mântuim prin dragostea Preasfintei Treimi. Adăstându-Te
– Îți tind Cruce; Patimă; moarte.
Lup între lupi – învrednicește-mă să devin fiul Tău prin
iubirea de Dumnezeu și dragoste de oameni.
Pacea Ta întru mine – după cum mi-ai dat-o. Pacea ta mă
umple și mă îndestulează așa cum mi-o lași: Dumnezeiască.
Te privesc. Tu mă vezi. Lumina-Ți mă luminează și
astfel Te descopăr. Focul Tău mă aprinde și nu mai sufăr
gerul lumii. Nici întunericul. Apa Harului se revarsă
asupra-mi devenindu-mă nemuritor. Cine sunt –.
Cu smerenie Te cer și cu plâns de mulțumire Te primesc.

35
 Dragostea Ta stăpânește în cer și pe pământ și unește
oamenii făcându-i împreună-părtași ai iubirii lui
Dumnezeu: Te iubesc – Doamne.
Tac adânc în străfundul aceste rugăciuni.
Coborând Harul Duhului Sfânt în inima mea – îmi aduci
Preasfânta Treime care îmi lasă Lumina îndumnezeirii după
ce m-am împărtășit cu Trupul și Sângele Tău.
Bogăția Harului plouă peste cel ce își înalță mâinile să îl
ia – pâine rotundă și vie cu care să se hrănească ca să ajungă
la ceruri: dulce Darul de Har.
Nemăsurată Ți-e mila. Te apropii de mine văzându-mă
și ascultându-mă omul ce se atinge de Tine primindu-Te
Trup și Sânge și îmbătându-se cu Harul care – peste
mâncare și băutură – mi se face lămurirea; înțelegere;
înluminare; îndumnezeire.
Lunec din groapa acestei vieți către cerurile unde mi s-a
pregătit un lăcaș din iubirea-Ți de oameni.
Dezvăluindu-mă de sub groapa păcatelor – mă primești
și mă eliberezi la cunoașterea Ta care-i Dar de Har.
M-ai scos din a fi așa cum am existat devenindu-mă
omul înviat la Viața-Ți vie.
Cu iubire ne cuprinzi pe cei adunați împrejurul mesei de
Cină – cu mica noastră dragoste îmbrățișăm pe Domnul
rugându-ne să-I înțelegem iubirea.
Sângele lui Hristos Iisus pe care l-am băut să mă curețe
înlăuntru și să mă învie dintr-o moarte mai rea decât
moartea strigă pentru mine și mă conduce prin vadul lin al
iubirii să ajung la dragostea lui Iisus Hristos și astfel să fiu
viu în iubirea Treimii.

36
 Tu ești Lumina. Prin Duhul Sfânt pătrunzi în inima mea.
Luminându-mă – nu mai este beznă întru mine ci Lumina
lui Dumnezeu.

Pâinea Vieții mă umple cu Viața lui Hristos Iisus:

împlinit – trăiesc prin Iisus Hristos.
Domnul meu și Dumnezeul meu – nu ai unde-Ți pune
capul la masa Ta dar îmi îngădui mie – păcătosului – să mă
rezem de pieptul Tău.
Miluiește-mă – Unule – Fiule din Treime.

Ce faci cu mine Hristoase Iisuse –. Mă înveșmânți cu

Trupul și Sângele Tău și mă devii de zăpadă-n Lumină.
Dă-mi putere să rămân totdeauna lângă Cina pe care ne-
o împarți în întreg timpul până ce ne vom încredința deplin
Ție.
Din iubire de oameni ne așezi la masa inimii Tale și ni
Te împropriezi încât copilul să fie întru părintele lui și
floarea a albinei: noi ai lui Dumnezeu și Preasfânta Treime
în fiecare.
Sufletul mi-e atras ziua și noaptea de Cina Ta ca să se
îndestuleze cu Dumnezeieștile lui Iisus Hristos și Domnul
să fie în inima mea unde să Se roage prin Duhul Sfânt la tot
binele lui Dumnezeu.
Străfundă inima: Doamne – cobori întru profunzimea ei
și o cercetezi cu privire bună. Așa mă scoți din robia inimii
la Lumina Cinei.
În Biserica lui Hristos Iisus mă lămurește spălarea
picioarelor vădindu-mă luminos sub cele dintâi raze ale
Luminii ce răsare peste omul.

37
 Nu este sfânt precum Tu – Dumnezeule – Cel ce Te faci
băutură și mâncare să nu mai pierim în precaritatea vieților.
Doamne-Doamne – caută din cer și vezi și descoperă de
sub văl-de-păcate lumea aceasta pe care a săvârșit-o dreapta
ta și desăvârșește-o pe ea.
Cred Doamne: Tu ești Dumnezeu și pe altul afară de
Tine nu avem.
Împărțindu-ni-Te prin împărtășire – nu Te desparți de
noi și rămâi în mijlocul nostru chiar dacă ne vom depărta
de Tine.
Nu cumva doresc să mă ridic de la masa lui Iisus Hristos
și – rupându-mă – să fug de Domnul înapoindu-mă în
nimicnicia de unde m-a scos Hristos Iisus –.
La cine mă duc – .
Tu ai totul – Însuți ești din Tine; în Tine; pentru Tine:
stăpânești viața și moartea; surpi iadul și ne milostivești cu
Viața cea vie.

N-am trecut – umbră și floare – pe lângă masa de Cină a

Domnului ci m-am bucurat de Darul lui Dumnezeu luând
din ele și îndestulându-mă.
Cu glasul meu m-am rugat: ia aminte la rugăciunea
păcătosului.
Uimitoare masa ce ne-ai întins-o. Ne covârșesc
frumusețea și scumpătatea celor rânduite pe masă pentru
fiecine chemat.
Ars de setea îndrăgostirii de Iisus Hristos – mă apropii
de Domnul.
Doamne – șezând lângă Tine mă aflu – oare – în Tine
după cum Tu ești întru mine fericindu-mă cu unica Lumină

38
ce-mi luminează întunericul fără a mi-l stinge ca – astfel –
să pot deosebi strălucirea Luminii –.
Ieșind din mine – intru în Lumină.
Cuprinde-mi mintea și inima-n neînserata Lumină și
luminează pe acest păcătos ce se nevoiește spre Focul
Dumnezeu.
Din al Tău Dar-de-iubire Îți dau dragostea mea.

Dulce Trupul Domnului – mi se topește-n oase și le

aprinde la Focul Dumnezeu.
Lin Sângele – nu mă îmbată ca vinul ci mă luminează
spre cele înalte.
Primirea Luminii lui Hristos Iisus pe la mijlocul Cinei
este chiar îmbrățișarea lui Dumnezeu mai înainte ca arsura
păcatelor și trădării să mă orbească înghițindu-mi inima și
vărsându-mi Sângele osânditoarelor patimi. Așa cuprinde
Preasfânta Treime întreg omul. O – minune: nevăzut –
trăiesc unit cu nevăzutele. Corp materialnic – devin
străveziu. În clar-de-Lumină Domnul meu și Dumnezeul
meu.
Negrăite bunătățile lui Iisus Hristos.
Frumusețea Domnului mă rănește cu săgeata-de-iubire și
mă scoate din oceanul păcatelor.

Ard în Focul. Mă mistui luat pe aripi-de-foc și purtat

dinaintea Trupului și Sângelui Domnului care mi se împart
iar și iar pe când Hristos Iisus nu Se împuținează ci
împărățește răsfrângându-Și atoateputerea șuvoi-de-
bunăvoință-și-dragoste. Așa părăsesc umanitatea și vin la
Fața Omului ce șade la masă descoperindu-mi-Se
Dumnezeu.

39
 Cunoscându-Te; preaiubindu-Te – mă încredințez Ție
Doamne – după cum Tu mi Te împărtășești și mă ții viul
Tău fiu.
Am șezut; am mâncat; am băut și am iubit la masa Ta.
Te-am luat pe palme și limbă și am crezut în Tine. Ai
pătruns întru inima ea și ești totul în mine iar eu m-am lăsat
Ție. M-am dat întreg lui Dumnezeu. Ceea ce Ți-am jertfit
este tocmai ființa mea sau numai un vis despre dreapta
slăvire a Treimii –.
Sfânt ești Dumnezeule,

Sfânt; Sfânt; Sfânt Domnul Dumnezeul nostru. Ne-a

adus la cunoașterea Preasfintei Treimi din iubirea-I de
oameni.
Sfânt ești: mântuiește păcătoșii ce se pocăiesc.
Sfânt ești Doamne – Dumnezeul nostru – învrednicește-
mă să mă împărtășesc din Tine sub geana zilei celei
neînserate.

Duhule Sfânt – vino și sălășluiește-Te-n noi ca să sporim

spre Adevărul Iisus Hristos.

Mulțumire aduc Domnului meu și Dumnezeului meu că

m-a așezat la masa Cinei Sale; mi S-a împărtășit și iarăși
mă va primi căci încotro aveam să caut pe Iisus Hristos dacă
nu în milostivirea-I unde mila Sa este înfocarea ce mă
răpește la Focul –.
La Hristos Iisus mântuirea; Nu ne lipsi de moștenirea Ta.
Inima mea nu se mai desparte de Tine nici când Te ridici
de la masă.

40
 Da Doamne: mi-am făcut masa inimii Tale Cruce pe care
tânjesc să mă răstignesc.
Mâna Ta asupra mea.
Milă dăruiește-ne nu cumva să plecăm goi și săraci după
cum am venit la Tine.
Ne închinăm și Te lăudăm: toți oamenii vom cunoaște că
ne-ai chemat și îndestulat.

Duhule Sfânt – binevoiește să devin întreg al Tău. Ție Îți

întorc câte am primit de la Tine. Sfințindu-mă cu Harul î
îndrăznesc să mă apropii de inima Luminii dătătoare-de-
Viață.
Dulce Izvor – îmi alătur fața de Tine să mă răcoresc și să
mă satur cu apa ce-mi înviorează sufletul. Astfel intru în
vadul binecuvântătoarei Tale voințe ce mă făgășuiește spre
binele Preasfintei Treimi.
Zdrobit am fost și m-ai ridicat din durere și beznă la raza
Luminii Focului. Căzusem și m-ai atras cu milostivirea ce
m-a eliberat aducându-mă în preajma Ta.
Miluiește-mi sărăcia. Izbăvește-mă. Împacă-mă. Înrou-
rează rouă-de-Viață veșnică peste acesta gol și sărac încât
inima care-Ți nădăjduiește Darul de Har este a Ta – cuibul
omenesc unde să Te rogi.

Multe îmi ierți – Doamne.

Păcatele vin și pleacă. Petrec printre ele dar tăcerea lui
Iisus Hristos este aceeași de la început în eternitatea Vieții.
Lumea se dărâmă și-și revarsă dedesubtul înghițindu-și
oamenii. Mântuitorule – pregătește-ne o nouă arcă să ne
mântuim toți – făpturile mâinilor Tale.
Cu Crucea Ta apără-Ți poporul lunecat devale.

41
 Îmbracă-ne cu nemurirea căci nemuritori ne-ai făcut
suflând duhul asupra-ne însă noi ne-am dorit moartea
fiindcă ne ademenise ispititorul care ucide. Tu – Doamne –
ne vei învia să-Ți fim sfinți în cer și să plutim – pe mare-
de-sfințenie – către Viață. Înviați – Te vom cunoaște
Dumnezeu prin chiar învierea noastră.

Duhul meu Ți-l dau: ia-l și devino-l o floare cu care

împodobește-Ți masa de Cină – o flacără ce Te contemplă
și nu se satură.
Oare există Dar mai neprețuit decât Acesta pe care Iisus
Hristos ni-l descoperă pe masă –: pe Sine Însuși rănit;
înSângerat. Nu este și nu va fi.
Am mâncat Trupul și am băut scumpul Sânge – m-am
îndatorat lui Hristos Iisus încât nu știu ce să-I întorc.
Domnul mi-a spălat picioarele să exist mai curat și m-am
așezat lângă Sine și frații mei la masă să împreună-fim și să
ne iubim – nicidecum să săvârșim faptele urii. Mai blânzi;
îngăduitori; smeriți; înțelepți; iubitori – cumva asemenea
îngerilor pe care Iisus Hristos i-a răsădit peste noi. Oare
astfel stăm la Fața Domnului –.
Dar n-am făcut așa. Atunci de care iertare ne vom
învrednici –.
La picioarele Celui ce preaiubește toți oamenii nu sunt
un iubitor de oameni.
Dar – Doamne – mai înainte de a mă așeza la masă am
făcut lucrul nopții – cu gândul și fapta. Iar cuvântul Tău este
acum și mai atingător nu fiindcă mi-l amintesc ci pentru că
îl am întru mine prin rostirea-Ți din înaltul mesei inimii
Tale.

42
 Cel ce este coboară la fiecare și – mângâindu-l – îi spală
picioarele și i Se împărtășește Trup și Sânge spre iertarea
păcatelor și Viața veșnică.
Cum Te primim – Doamne –.
Cum Te luăm de pe masa întinsă a inimii Tale ca să ni
Te împropriem –.
Care ne e răstimpul Cinei –; în ce vreme Te mâncăm și
bem –. Cine cercetează pe cei așezați în această jertfitoare
Biserică –.
Oare șezând la masa Ta m-am curățat după cleștarul
doririi Tale –. Da – Doamne – deoarece Însuți Tu mi-ai
spălat picioarele.
Duhul Sfânt a pogorât peste mine aducându-mi Harul.
Mângâietorule – Te afli asupra-ne și ne cercetezi
atingând cu Harul pe cei ce îi deosebești între toți.
Bogăția faptelor bune izvorăște și din mine făcându-se
șuvoi care îndestulează setea fraților mei –. Nu știu –
Doamne.
Atunci cele mai sfinte cui se împărtășesc –. Nu mie căci
nu mă găsesc vrednic de a le primi.

Am mâncat Trupul lui Iisus Hristos bucurându-mă de

rotunda Pâine cerească. Astfel am dobândit din ea; prin ea;
în ea și cu ea Viața veșnică. Așa m-a luat Duhul Sfânt la
adevărata-I Viață și mă poartă în ceruri să le cunosc și să
mă apropii de Dumnezeu prin chiar iubirea-I de oameni
care m-a smuls din înrădăcinarea-n țărână și m-a adus mai
Sus.
De aici voi cădea.

43
 Viu ni Te arăți Doamne – în acest atunci care-i mereu
acum întru tot timpul Tău nesfârșit.
Albă ca Lumina Fața lui Hristos Iisus – ni se răsfrânge
Pâinea Vieții.
Viu prezentul etern al Preasfintei Treimi.
Astfel cunoaștem pe Tatăl – nu numai prin Cuvântul ce
ni-L rostește descoperindu-ni-L ci și prin lucrarea Harului
și Adevărului care săvârșesc duhovniceștile-n noi.
Dar ni se face descoperirea – mulțumim pentru Dar.
Atunci ca acum: tot timpul.

Ce mi se pare –; ce simt –; ce trăiesc –.

Pe Cine primesc și cum nu mă regăsesc după buna-
primire a lui Iisus Hristos –.
Domnul ne adună la Cina de taină o cunună ce-L
împresurăm ca pe Stâlpul-de-foc care ne arată Lumina și ne
face flori-de-biruință împotriva păcatului și a vrăjmașului
ce ne stăpânește prin amăgire – tăinuitorul răului; urâtorul
omului.
Cuvântul ne înflorește Darul rostindu-ni-Se pe Sine
Însuși: Tu – Doamne. Sânge este acest cuvânt – Sângele
curge peste păcatele noastre și le trage devale să le piardă.
Primind împărtășania – putregaiul din inima mea devine
o piatră pe care o azvârl departe: văd pe Dumnezeu.
Te văd – Doamne – în cerul potirului pe care mi-l întinzi
să Te beau.
Te laud cu toate cuvintele mele și așa Te cunosc Cel
căruia se cuvine închinarea și slava. Acestea mi se dau spre
trăire prin Harul Duhului Sfânt.

44
 Sfânt ești Dumnezeul nostru – Părintele care ne-ai
chemat din neființă și ne-ai înfăptuit ai Tăi;
Fiule ce ne-ai răscumpărat și Duhule care ne-ai prins cu
Harul să ardem în Focul Preasfintei Treimi.
Sfânt ești Doamne Dumnezeul nostru: ai zidit Biserica
Ta pe piatra credinței și ne-ai scos din împietrirea
pământului și a răului iadului la lumina în care nu este
întuneric.
O – de Viață Făcătoare și nedespărțită Treime –
îmbrățișează pe acesta căzut de la Tine. Ajută-mă să Te
cunosc întru Lumina Ta ce luminează Viața veșnică.
Măritu-s-au lucrurile lui Dumnezeu și ni se descoperă în
partea înțelegătoare cuvenită omului.
Inima mea se bucură de viul Dumnezeu – cântare de
laudă aduc Stăpânului.
Doamne – binecuvântează.
Iisuse Hristoase – ești al mântuirii și Vieții: cum de am
rămas legat de moarte –.
O Pâine; un Trup; o Biserică: Hristos Iisus în toți
oamenii și împreună-oamenii întru Hristos Iisus.
Acum ni se deschide Viața cea veșnică: Intrăm.

Lumina.
Viața.
Focul.
Doamne – o dată ai dorit Cina în Foișorul de Sus și
aceasta rămâne în veac săturând umanitățile.
Bucura-ne-vom de mântuirea Ta și vom fi vii.
Mă laud cu Numele Domnului – exist veșnic.
Peste poporul lui Dumnezeu binecuvântarea Sa.

45
 Oare trăiesc cu adevărat pe Iisus Hristos –: Îi simt
slava –; Îi văd Lumina –.
Nu tot ce întorc Domnului este de la Hristos Iisus. Multe
provin din necredință; din păcate și din neînțelegerea
Dumnezeieștilor.
Minunat și etern prezentul Treimii. După ce Domnul S-
a amestecat cu noi prin mâncare și băutură Se găsește întru
noi strălucind în chip nevăzut însă adânc înțeles prin
Lumină.
Însuși Hristos Iisus în inimi: Tu ești Lumina. Te-am
mâncat și băut iar acum cine sunt –. Mai îndepărtat de mine
însumi ca oricând trăiesc adevărat în Hristos Iisus.
Martirii dau Sânge; cuvioșii lacrimi – eu Îți jertfesc
scrisul meu Doamne. Crezând și având pe Iisus Hristos
așezat la masa Cinei – mă aflu deja pus pe calea care mă
făgășuiește spre Dumnezeu.
La această masă a desăvârșitei păci mănânc; beau și mă
satur dar când voi sosi la Domnul –: azi sau mâine –: astăzi.
Hristoase Iisuse – ești nădejdea mea.

46
Crucea

47
48
 Iisuse Hristoase – află-mi sufletul și ia-l pe Cruce să-Ți
fie alături.
Dis-de-dimineață scriu despre Patima pe care și eu Ți-
am adus-o osândindu-Te prin păcate și fărădelegi – singur;
apoi dimpreună cu frații mei dintre care niciunul nu ne-am
dovedit bun să-Ți punem stavilă chinului și durerii ci le-am
sporit până ce le-am alcătuit boltă de cer pe care am prăvălit
o asupra-Ți.
Dis-de-dimineață – pe când geana luminii se răsfrângea
peste mine – cântam imn-de-iubire Domnului meu și
Dumnezeului meu dar neadevăr era în cuvintele cântului;
viclenie și slavă deșartă căci ce mărturiseau lui Hristos Iisus
care Se pregătea să pătimească –.
Eram gata să trădez pe Dumnezeu adormind și uitându-
L pentru expresivitatea acestor cuvinte ce săvârșesc imnul.
Dar m-am întors la Sângele Domnului înflorit pe lemn.
Abia acum mi se descoperă întunericul care mă îmbracă cu
toate nopțile vieții mele și mă împovărează cu bezna
păcatelor în toiul răstignirii lui Iisus Hristos.

Veniți să vedem pe Hristos Iisus cel ce dăruiește lumii

mare milă chiar din vâltoarea Patimii Sale pe Cruce.
Eu sunt Iisus Hristos pe care tu Îl prigonești pe Cruce. –
mă strigă Domnul binevestindu-mi-Se în marea-de-Chin a
lumii și dezvăluindu-mi-Se Lumina între valuri-de-negură-
și-moarte.
Cu glasul meu strig pe Domnul și Îl întâmpin în inimă:
Tu ești nădejdea. Ascultă-mi rugăciunea care Îți laudă
Numele și – peste anonimatului durerii și morții – îl
descoperă oamenilor să se înfricoșeze dar să se și bucure

49
fiindcă Unul-Născut din Treime moare ca să ne deschidă
Viața.
Dis-de-dimineață ne arăți Focul Crucii să Îți cunoaștem
Lumina în scurtimea zilelor și nopților care ne încheagă
timpul.
Având pe limbă Trupul și Sângele Celui ce ni s-a
împărțit frângându-ni-Se Pâine a Vieții – trimitem Mielul
la moartea pe Cruce deoarece nu L-am iubit mai mult decât
propriile vieți și nu ne-am temut de puterea-I peste
egoismul nostru de a trăi chiar cu prețul pierderii Sale.
O – minte nesățioasă de vicleniile aceste treceri – ieși din
inimă și împustiește-te-n deșertul cosmosului și în
zădărnicia universului din care a plecat Dumnezeu.
Umblu în fără-de-lumina beznei de oriunde însă
nădăjduiesc ca Cel răstignit să mă înlumineze încât
întuneric să nu mai fie întru mine ci Lumina Preasfintei
Treimi.
Doamne – fă-mi parte din Tine și în moarte după cum mi
Te-ai dăruit în lume fiind.

Cântă cocoșul trădării și al lepădării de Dumnezeu.

M-ai chemat să-Ți fiu aproape la rugăciunea-Ți-de-
Sânge dinaintea căreia mi-am așternut urechea să-Ți
primească focul sfințitoarelor cuvinte ca să mă tragă pe al
ei drum ascendent către Tatăl căci ne întinseseși scară de
urcare la cer.
Acesta e răstimpul plânsului și tânguirii pentru toate
păcatele izvorâte din păcatul părinților noștri. Dinaintea
morții Tale mărturisim cine suntem cu adevărat și cutezăm
să pășim spre iertarea Domnului tinzându-I torța pocăinței
noastre.

50
 Slavă îndelung-răbdării Tale – Doamne.
Sudoare însângerată; Lacrimi de Sânge: Sângele tău –
Mântuitorule – se revarsă asupra-ne din rugăciunea de
Sânge ce o înalți Tatălui.
Sub acoperământul-de-Sânge al Rugăciunii lui Iisus
Hristos ne adunăm toți oamenii în aceeași Biserică: iubirea
lui Hristos Iisus – de la Tatăl – prin Duhul Sfânt.
Cu dragostea lui Iisus Hristos ajung la oameni și îi iubesc
ca pe mine însumi încât slujesc fiecăruia cu dragostea
poruncită de Domnul.
Oare să îmi dea Hristos Iisus după inima mea –: să nu fie
deoarece este peșteră de tâlhari.
Te caut – Doamne: unde ești acum eu nu pot veni. Abia
dacă Îți întrezăresc Crucea.
Încotro Te duci –. Unde ajungi și vei rămâne –.
Ia-mă cu Tine fiindcă nu știu încotro Te îndrepți și îmi e
frică să rămân fără-de-Tine.
Cred Ție: Ți-am trăit dintre minuni și m-am uimit.
Viețuiesc și mă lămuresc prin ele. Așa Îți cunosc Lumina –
eliberat de întuneric și înluminat. Astfel intru în mine. Ești
întru inima mea și eu în Tine prin însângerata-Ți
îmbrățișare.
Trimite-mi Duhul cel Mângâietor de la Tatăl – dă-mi
pacea Ta. Lasă-mi-o ca să fiu al păcii și nu al urii și
învrăjbirii care ucid. Rămâi în mine și crește-mă la Tine. Și
eu mă înrădăcinez în Tine și sporesc la cer întru dragostea
Ta care de la Tatăl provine.
Bucuria lui Iisus Hristos întru mine – deplină mi-e
bucuria Preasfintei Treimi.

51
 Înalță-Te – Doamne – în tărie să-Ți cânt de slavă despre
netrebnicia mea. Mai bună este înțelegerea Ta decât această
viață.
Alege-mă și fă-mă roditor scriitor despre Dumnezeieștile
ca să Îți cânt.
Pe urma mărturisirii mângâietorului Duh purces de la
Părintele nostru Te mărturisesc Domnul meu și Dumnezeul
meu. Călăuzește-mă la tot adevărul cu înfocarea Duhului.
Bucuria Ta întru inima mea. Desăvârșită bucuria căci –
deși nu cer – primesc totul.
Știu că Te întorci la Tatăl care Te-a născut mai înainte
de veci ca împreună cu Duhul Sfânt să fiți în Treime.
Ne-ai arătat Numele Tatălui să Te cunoaștem întru Tatăl
Dumnezeu. Hristoase Iisuse – Tu întru noi și noi în Tine.
Așa – iubirea Preasfintei Treimi ne aprinde la Focul.

De sub țărâna Sângelui meu strig pe Dumnezeu: Învie –

Doamne – dar Sângele Tău să nu fie asupra noastră.
Bucură-Te că Te-am recunoscut între cei trei ridicați pe
cruci: Tu ești Dumnezeu care mori fără-de-păcate:
Mântuiește-ne.
Ne închinăm Patimii Tale – arată-ne slăvită Învierea Ta.
Învie și mântuiește-ne ca un iubitor de oameni.
Iisuse Hristoase – în mâinile Tale încredințez sufletul
meu: așează-l pe rug-de-foc să fie foc la Focul Dumnezeu.
Oare Te cred cu adevărat sau mă prefac nefiind capabil să
trăiesc credința peste îndoială și să mi-o asum –.
Toată suflarea laudă pe Făcătorul a toate.

Acesta-i Împăratul.

52
 Dumnezeu este: Pomenește-mă – Doamne – în Împărăția
Ta.
Prin milostivirea-Ți mai presus de fire – mântuiește-mă.
Luminează-mă cu Focul de pe Cruce.
Pe câți din cei ce stăm lângă Crucea Ta ne iubești încât
ne încredințăm unul altuia ca să-Ți fim Ție –.
Slavă îndelung-răbdării Tale.
Cel ce pentru înnoirea oamenilor ai venit să dai viață prin
moartea Ta însă nu moarte de iad – Iubitorule de oameni –
Slavă Ție.
Cel care pătimești pentru mine după firea trupului –
Doamne – Te slăvesc.
Sunt praf și țărână – cum mă apropii de Focul de pe
Cruce –.
Între umerii Crucii arde Lumina pătimind chin și stingere
ca omul să nu asfințească niciodată.
Milostivește-Te – Doamne – de poporul Tău și nu îl
pierde de tot. Înduplecă-Te de fiecine om care suferă și cade
în moarte și eliberează-l de grozăvia iadului.
Te binevestesc în furtuna Pătimirii pe Cruce și iau rază
din Focul ca întuneric să nu mai fie în mine ci Lumina
Preasfintei Treimi.

Doamne – De ce Te prigonesc –. Ți-am gătit moarte din

invidie și necunoștință.
În lacrima pe care o plâng lângă Cruce strălucește
bucuria Învierii lui Hristos Iisus.
Oare aici voi muri și eu stropit de Sângele Domnului și
cu privirea pierdută în Dumnezeieștile lui Iisus Hristos –;
ridicat spre cerul unde mă cheamă Domnul –.

53
 Cel ce își răstignește Mântuitorul moare ca să își piardă
moartea prin Învierea Domnului și să fie dimpreună-viu cu
Dumnezeul cel înviat.
Dinspre partea Crucii Lumina – revărsare de Sânge și
zăpadă. De la lume se rostogolește – vuind – întunericul.
Doamne – răstignindu-Te din iubire de oameni – ai
călcat cu moartea Ta moartea noastră și ai ferecat-o în iadul
din care ne eliberezi. De bucurie mi-e glasul și Îți
mulțumește că m-ai primit lângă Cruce să trăiesc atrocitatea
patimii Tale și să Te jelesc plângându-mă pe mine însumi
căci ce am făcut Domnului meu și Dumnezeului meu din
dorirea morții –. Din trufia de a-I fi alături și din dobitocia
uciderii care m-a silit să-L trădez –.
Cu sfâșierea inimii zbor spre Hristos Iisus și mă așez sub
Cruce.

Pe Crucea Învierii adâncă durere-de-moarte.

Cumplită suferința lui Iisus Hristos însă rodu-i va fi pe
măsura Patimii. Nu cu îndestularea mâncării de carne mă
va dărui Dumnezeu ci cu aceasta a trezviei la țâșnirea
Sângelui care îmi spală fața și trupul scoțându-mă la o
înluminare cum nu mai cunoscusem de la Focul Dumnezeu.
Treaz – Te trăiesc pe Cruce – Doamne. Crucii Tale mă
închin – Stăpâne – și răstignirii pe Cruce.
Existând atât de bolnavi și însetați de Sânge – numai
Patima lui Hristos Iisus și izbucnirea Sângelui Său ne mai
pot însănătoși în miezul lumii. Fiecare boală ne trage la
moarte și poartă numele câte unui om ce a murit răpus de
ea: prea multe păcatele.

54
 Oare poți fi blând lângă Crucea pe care pătimește
Domnul –. Sălbăticit și doritor de moarte – mă satur oare
de suferințele Celui Unul-Născut din Treime care moare
acum ca să învie și să fie veșnic –.
În toiul suferinței lui Iisus Hristos îmi găsesc pacea – o
insulă dăruită în deriva chinului și a durerii.
Domnul mă cheamă la Cruce cu strășnicia propriei
Patimi dar eu rămân pironit pe al meu egoism și îmi închid
ochii să nu mai văd chinul lui Hristos Iisus: mă prefac a fi
neștiutor și rece.
Albă porumbiță Ți-e Crucea – Doamne – pe cerul negru
al sufletului meu și în pământul lumii.
Tot ce am dobândit de la trecerea vieții mele prin această
lume m-a determinat să răstignesc pe Iisus Hristos la
Pătimire și moarte ca așa să mă dezbrac de haina Hristos
Iisus ce-mi fusese dăruită la naștere fiindcă mă
responsabilizează într-un chip de care nu pot da seama la
nicio judecată. Vinovat – da – vinovat – nu îndur povara
vinei provenind din toate păcatele îndrăznite împotriva lui
Dumnezeu.
E moarte pretutindeni – în materialitatea lumii și-n
inimile noastre – dar Iisus Hristos o va învinge: birui-va
Viața Domnului.

Îndrăznind – vin la Crucea lui Hristos Iisus.

Cu lacrimile cu care îmi plâng păcatele răstignesc pe
Domnul pe Crucea fărădelegilor mele. În fumul mistuirii
înțeleg cine sunt dinaintea lui Iisus Hristos. Tot acum
Crucea și Patimile mi se fac totul unde încap și eu – o
străfulgerare în marea-de-furtună a lumii ce îmi ridică
păcatele pe valuri – dar și vinovăția – și le făgășuiește spre

55
judecata care îmi va aduce istoria personală în împărăția
cerurilor.
Hristos Iisus moare peste întreg pământul ca eu – un
omorâtor de Dumnezeu dintre ucigașii lumii – să înviu
urmându-I Învierea.
O lacrimă imnul meu pentru Învierea-Ți – Doamne – și
un cuvânt care se nesfârșește plângând ceea ce am smuls
din suflet azvârlind lângă drum; ce am ars în inimă pierzând
definitiv și ceea ce am ratat în miezul rațiunii care se
automulțumește cu ea însăși.

Binecuvântat ești când urci pe Cruce la Pătimire și

moarte. Ne descoperi un chip-de-Lumină – Chipul Tău pe
care nu avem cum să nu-L recunoaștem deoarece ne
pecetluiește pe fiecare.
Întorcându-mi ochii de la tine Sângerând pe lemnul
înalt – Te văd și mai adevărat înlăuntrul meu.
Cu milă și îndurare îmi deschizi drumul Crucii pe care
mă încumet îngreunat de propria păcătuire. Abia mă târăsc
printre bolovanii vinilor de neiertat când credeam că a fi om
întrece pe Dumnezeu iar omenitatea supune cerul cu
greutatea umanității care poate și săvârșește totul. Tu îmi
apăreai prilej de îndoială și gând întortocheat în hățișul
ereziilor – nicidecum certitudinea care mă înglobează și pe
mine o rază din Lumină.
Cel mai păcătos vine la Crucea pătimitorului Domn să se
izbească de realitatea suferințelor Sale și – confruntat cu
ele – să fie iertat.
Pătimind – Hristos Iisus ne privește pe toți: împreună ai
lui Biserică – ne ia la Sine și ne ține vii.

56
 Intru în Focul de pe Cruce. Prin Patimă mă îmbrățișează
Focul și nu mă mistuie pe rugul adevărului. Astfel devin o
flacără peste jarul lumii către Adevărul Dumnezeu.
Pe Cruce urc spre Iisus Hristos și nu mă poticnesc de
starea cugetului meu ci sunt luat pe calea Adevărului care
nu Se întoarce nici Se abate deoarece țintește Sus.
Mai în adevărul Crucii Domnului – mai departe de
această lume care nu își mai ajunge sieși ci se împuținează
în ea însăși fiindcă și-a smuls rădăcinile și s-a dezbrăcat de
haina Vieții care o împodobise să trăiască Viața.
Mai îndrăgostit de adevărul descoperit nouă pe Cruce –
mai adevărat mă prezint lui Hristos Iisus care mă cunoaște
cine sunt în ceea ce mi-a dăruit: credinciosul Preasfintei
Treimi căci mi-am ars îndoiala în chiar suferința Domnului
pe Cruce.
Pe culmea Crucii – la Iisus Hristos – mântuirea și mare
milă.
Puterea Harului Celui răstignit peste toate crucile ce își
așteaptă pironiții și în sufletele noastre.
Lumea slăvește pe Domnul.
Cântându-L pe Cruce – aflăm Har în bucuria descoperirii
binevestite de Hristos Iisus: Lumina Treimii.
Astăzi Se răstignește pe lemn Cel ce a răstignit pământul
pe ape devenindu-l viu.

Crucea însângerată împlântată în inima pământului e

poarta spre cer. Către focul ei mă îndrept să mă așez pe
rugul înfocat al credinței. Domn Iisus Hristos în înaltul
Crucii. Privește pe fiecine cunoscându-l și iubindu-l cu
dragoste Dumnezeiască care nu seamănă cu cea a omului.
Doamne – binecuvântează.

57
 Venim să ne închinăm la Însuși Hristos Iisus Împăratul
și Dumnezeul nostru.
Sosind la Crucea Ta – toate se vor umple de bunătate și
fi-vor preabune: strălucind; luminând; îndumnezeind. Așa
se va înnoi pământul iar ceea ce era vechi și deteriorat se va
transforma după voia puterii și cuvântului lui Dumnezeu.
Atunci ne va îmbrățișa Înțelepciunea Tatălui și nimeni nu
va rămâne în afara iubirii Treimii Sfinte.
Domnul se va veseli de lucrurile Sale și ne va împărtăși
stropi de aur din grozava-I bucurie.
Minunate sunt lucrurile Tale – Doamne: Slavă Ție.
Las neînțelepciunea la fața pământului și umblu pe calea
spre Crucea la care mă cheamă Iisus Hristos să Îi fiu
aproape ca să primesc de pe Cruce cuvenitele.
Doamne – ești nădejdea mea: Auzi-mă. La tine
milostivirea și purtarea de grijă până la înluminarea care
țâșnește din Tine și mă îndestulează cu Lumina încât
întunericul nu mai este ci strălucirea lui Hristos Iisus.
Eu acum nu mai știu dar n-am cunoscut niciodată. Și nu
voi ști dacă nu îmi descoperă Domnul cu Patima de pe lemn
a Celui fără-de-patimi dezlegarea ispitirilor sub ploaia
îndurării lui Iisus Hristos.
Sânge din Trupul Domnului.
Suspinul lui Hristos Iisus șoptite din Patimă îmi
netezește calea spre Cruce.
Vin – Doamne – să Îți fiu viu.
Nu mă lăsa; nu Te îndepărta.
Pleacă-Ți urechea când mă rog și pune-mă pe Crucea pe
care mi-ai pregătit-o. Prin această Cruce arzând Îți aduc
jertfa și așa Îți slujesc. Mica-mi Cruce ia forma Crucii Tale
și eu prind și țin Chipul Domnului.

58
 Îngenunchez. Stau pe palme: dinaintea-mi muntele
Crucii arde și nu se mistuie. Voind – Domnul pătimește pe
Cruce ca să ne luminăm inimile și să ne stingem patimile.
Jertfindu-Se pentru mine pe Cruce – Hristos Iisus nu îmi
cere jertfă-de-Sânge ci pe aceasta de laudă și iubire.
Iubesc pe domnul pătimind. Vezi-mă: plâng urmându-Ți
chinul și împărtășindu-Ți din durere neauzitele suspine. Îmi
știi întristarea căci Îți trăiesc din suferință o mică parte.
Strălucește-mi iubirea să Ți se facă o licărire pe cale; să Te
sprijine când Te vei poticni și să-Ți netezească calea
fericindu-mă.
De la spălarea picioarelor împărtășirea cu Trupul și
Sângele Tău direct pe drumul Crucii. Dacă nu m-ai fi
lămurit de păcate cu mâinile Tale și nu mi le-ai fi șters cu
lacrimi cum Ți-aș fi putut urma chemarea atâtor chinuri și
dureri –.
Duhul Sfânt m-a adunat de pe unde rătăceam și m-a
cufundat în suferința Domnului meu și Dumnezeului meu
încât – suferind în lume – să mă eliberez în moarte și în
mormânt.
Prin milostivirea Duhului am aflat pe Iisus Hristos
pătimind chiar în inima mea.
Deși am răstignit pe Domnul întru mine cu minte
pizmașă – Hristos Iisus mă îmbrățișează din înaltul Crucii.
Focul Se pleacă asupra-mi și mă înflăcărează la dragostea
lui Dumnezeu.
Venind spre Cruce – îmi urmez sensul apropierii de
Domnul. Astfel mi se descoperă vinovăția răstignirii lui
Iisus Hristos dar și iertarea ce conduce la mântuire. Totul
prin Sângele Domnului.

59
 În Har mi se dă Crucea Pătimirii înrădăcinată în inima
mea.

Iisuse Hristoase – Te-ai pironit la înalt să ne cuprinzi de

Sus în cosmică îmbrățișare care ne-a copleșit înnoindu-ne.
Taină nouă ne-ai descoperit din vârful Crucii – adâncul-
de-moarte și mormântul. Iată steaua care răsare de departe
luminându-mă cu lumina lui Dumnezeu – sensul neatins de
niciun păcat; de nicio patimă.
Mântuitorule – lângă Crucea Ta tăcerea naște: duhul
meu tace și inima tace. Gura amuțește și cuvintele
încremenesc: Domnul moare ca să învie.
Ziua și noaptea sufletul mi-e atras Crucea lui Hristos
Iisus lângă care devine o Cruce mică. Iubirea Ta întru mine:
Doamne – ești cu noi.
Îngăduindu-mi să Îți vine aproape de Cruce și să-Ți ating
picioarele cu smeritu-mi gând – mă alături de al Tău Chip
și mi Te descoperi în asemănare.
Te îmbrățișez din profunzimea păcatului și vinovăției
mele. Primește-mă. Scoate-mă din mormântul umanității
fie și o clipită ca – văzându-Te răstignit în inima mea – să
îmi dau seama că am pus început pocăinței.
Bucuria cunoștinței Tale mă împodobește cu cerul care
a curs în sufletul meu și mă îndestulează cu Dumnezeirea.
Îndură-te de mine – rătăcitul – când Îți vin sub Lumina
Crucii și privește-mă de pe culmea ei ca pe fiul ce Te-a
părăsit risipindu-Ți Darurile.
Miluiește pe cel pierdut; întoarce-mă căci – întrecându-
mi lumea – mă destram pe tărâmul slavei deșarte și nu-mi
mai aflu țărm de izbăvire ci mă scufund în păcate.

60
 Prin Duhul Sfânt cunosc pe Iisus Hristos răstignit pe
Cruce. Mângâietorul îmi strălucește Lumina Crucii și
întunericul nu mai e.
Sfânt; Sfânt; Sfânt Hristos Iisus în Treime.
Unde ești Lumina mea –. Cu lacrimi Te caut.
Dacă nu Te-aș fi cunoscut prin Harul Duhului pe cine aș
fi jinduit –. Dacă nu Te-aș fi rugat în inima mea cine mi-ar
fi dăruit rugăciunea iubirii –.
Tu ești Dumnezeu și fără de Lumina Ta nu Ți-aș fi trăit
iubirea.
Luminează-mă.
Mistuie-mă întru dragoste.
Tu ești Mântuitorul sufletelor noastre – Tu mântuirea
care mă iei la Tine.
Te-ai înălțat pe Cruce – Sus – încât ai întrecut cerul și
Te-ai așezat lângă Tatăl.
Cu milă și îndurare mă cercetezi din slava Crucii. Cu
îndelungă răbdare și rupând durere din Tine pentru
păcătosul care Ți-a greșit până ce Te-a omorât. Dar și cu
bunăvoință și dragoste iertătoare.
Apără-mă fiindcă sunt lipsit de ocrotire; n-am
acoperământ pe pământ: așa Îți cânt de umilință și-Ți cer
smerenie.
Lumină-Lumină; luminează-mă pe mine – întunecatul –
care mi-am pierdut numele dinaintea feței Tale.
Înluminează-mi mintea; aprinde-mi inima de la Focul
Dumnezeu.
La tine mă pocăiesc – Doamne. Păzește-mă de focul
înghețat al ucigașului care mă pândește cu ură. Scap la
dragostea Ta. Eliberează-mă din chinurile viitoare și

61
îngăduie-mi să-mi reazem capul de pieptul Tău și din
iubirea mea să-Ți tind o licărire.
Deschide-mi mintea și inima să Îți cânt de dragoste și
slavă imnul iubirii. Ține-mă lângă picioarele Tale pironite
pe lemn și îngăduie-mi să privesc la înalt ca să-mi luminezi
rază din Lumina Ta.
Cu laudă mă aduc Ție – rob și îndrăgostit.

La Crucea pe care pătimește Iisus Hristos îmi

mărturisesc păcatele prin conștiința-mi însângerată care –
după ce L-am osândit pe Domnul acceptând fărădelegile și
nedreptățile – cântă: Slavă Ție.

Cu ce inimă trăiesc dragostea cu care Domnul meu și

Dumnezeul meu răstignit pe Cruce mă iubește adăugându-
mă oamenilor dintre care am ieșit prin nevrednicie –. Cu
inimă-de-carne împătimită și înțelenită în pământul
păcatelor.
Cu ochi smerit văd pe Hristos Iisus pătimind. Oare
Patima Domnului mă atinge încât – îndurerat – mă pocăiesc
–. Da – Doamne. Cu această inimă chinuită de păcate și
adversități Te iubesc.
Dă-mi Har să Te scriu căci cu adevărat Te-am văzut
împărtășindu-ni-Te la Cină pe când luam Tainele
împropriindu-ni-le. Îndepărtează de la mine răul cel
învechit și dăruiește-mi înnoire cu iubirea Ta ca să Îți pot
deveni omul ce-Ți tânjește asemănarea apropiindu-Ți-se.
Pe Iisus Hristos Îl cere inima mea și – știind că L-a
osândit la moarte – Îl caută să se pironească pe Cruce la
picioarele Lui preaiubindu-L și nădăjduindu-L. Tu ești
Dumnezeul meu și pe altul afară de Tine nu am.

62
 M-ai chemat la praznicul praznicelor să mă lămurești și
să mi Te dai jertfă de întreg timpul și bucurie nestăvilită de
vreun gând lumesc. Mi Te-ai apropiat – repede vânt – și m-
ai luat purtându-mă înalt. Am văzut lumea de jos
micșorându-se și ferecându-se în propriile limite pe când
cerul se înveșnicește făcându-ni-se locaș tuturor.
M-am adumbrit sub Cruce să mă împreună-răstignesc cu
Tine. Și să mergem întrolaltă în moarte și-n Viața veșnică.
Nu mă părăsi în iadul ce m-a capturat; nu mă lăsa diavolilor
care mi-au pregătit întunericul.

Rănit sunt de Patima Domnului. Mă leg cu iubire de

Hristos Iisus ca – iubindu-L – să-I alin chinul cu dragostea
mea.
Plâng sub Cruce păcatele săvârșite în starea-de-păcat în
care m-am desfătat ieșind din asemănarea cu Domnul.
Iisuse Hristoase – trimite din durerea Ta o rază să Te
trăiesc mai asumat și adevărat.
Primește-mă în suferință sub acoperământ-de-Lumină
să-Ți fiu viul chiar și în groapă.
Pătimirea-Ți să mă lumineze – foc din Focul Dumnezeu.
Sub ploaia de chinuri împreună-tac cu tot trupul
omenesc: fii ai tăcerii – ne împlinim în tăcerea Domnului.
Așa îmi aduc aminte de moarte și o mor fără a șovăi căci în
mormânt și-n iad am pe Hristos Iisus.
Mântuirea Ta dă-ne-o nouă.
Ce lucrezi – Doamne –: nu cumva ai urcat pe Cruce la
Patimă și moarte să ne mântuiești; să ne învii și să Te rogi
Tatălui Tău și Părintelui nostru să ne primească la Sine ca
– întrolaltă – să fim Dumnezeu și tot omul –.

63
 Lipitu-m-am de Tine pe Cruce și nu mă voi despărți de
Dumnezeirea Ta nici când voi coborî la iad.

Sfânt; Sfânt; Sfânt ești Doamne Dumnezeul nostru:

voind – Te-ai suit pe Cruce ca – din înaltul de peste pământ
– să vezi pe fiecine om în locul care i se cuvine să
săvârșească ce i-ai dăruit prin Har.
Crucea a înflorit pe Muntele Căpățânii răsfrângând
nemurirea.
Cu gânduri întinate stau la fața Crucii pe care Se
răstignește Împăratul. Îmi ivesc viclenia și desfrânarea
virtuți și nu știu să mă ascund de cercetarea Domnului care
– de pe Crucea Patimii – mă privește lăcrimând.
Sânge asupra faptelor mele și peste gânduri Sânge –
Sângele Sfânt mă poartă prin vadul nesfârșitelor dureri.
Păzească-mă cu bunăvoirea Lui Iisus Hristos – Hristos
Iisus să mă țină întru bucuria Sa.
O – minune: Făcătorul a toate urcă pe Cruce să-L
pironesc la moarte. Murind – mă va conduce la Viața-I
înviată a treia zi.
Am vărsat Sângele fiilor și fiicelor și pe cel al părinților
noștri dar și Sângele preacurat al lui Iisus Hristos Omul-
Dumnezeu.
Între aripi-de-tăcere se răstignește Domnul. Cu zbor
aplecat mă apropii de Hristos Iisus: Primește-mi smerenia.
Fă-mă o rază din Lumina revărsată de pe Cruce ca scrisul
să-mi fie înluminat înduhovnicindu-și sensul.
Suferind – vin spre Tine: sosesc bucuros.
Căutându-Te – trăiesc din Patima Domnului meu și
Dumnezeului meu un suspin.

64
 Prejmuindu-mă lui Iisus Hristos – îmbrățișez Crucea. Cu
cât m apropii mai profund de Domnul – mai adânc se
înrădăcinează Crucea Sa întru inima mea și Focul mă arde.
Cu această rugăciune îndrăznesc spre Iisus Hristos.
Urc pe scara Luminii să intru în Focul. Din iad-de-păcate
caut pe Iisus Hristos și Îl aflu răstignit. Curge iubirea-I
făcându-mi dragostea roditoare pentru oameni. Fraților – vă
iubesc în Hristos Iisus: prin Domnul vă întâmpin cu
înflorita-mi dragoste.
Nu cutez să privesc pe Iisus Hristos pironit pe Crucea din
inima mea. Smerit – cobor în moarte și-n mormânt.
Mort – nădăjduiesc pe Domnul. Tu ești nădejdea – poarta
mea ești din pământul celor vii.
De ce-mi lepezi sufletul de la Tine când mă apropii de
Crucea-Ți însângerată –.

Din păcatele oamenilor Ți-ai făcut Cruce – Doamne –

binevoind să Te răstignești ca să ne aduci mântuirea
biruință asupra păcatelor; morții; iadului. La această Înviere
vin cu propria moarte.
Pace și mare milă de la Hristos Iisus răstignit.
Bunamireasmă a Crucii Sângerând sub Patima
Domnului umple cerul și cutremură pământul; clatină
lucrurile și transformă viețile.
Doamne – înfrânează-ne crimele fiindcă am înroșit
pământul cu Sângele oamenilor.
Strig Crucii: Auzi-mă.
Binecuvântat ești – Iisuse Hristoase – că mi-ai luat
rugăciunea și smerenia la fața Crucii deși mă găsesc rău;
osânditor și ucigaș cu gândul însă Tu mă privești suspinând
pe culmea Crucii și mă hrănești cu iertarea lăcrimării Tale.

65
 Tare ești – Doamne – pătimind: Lumina oamenilor.
În Rugăciunea-de-un-singur-gând Te cunosc Hristos
Iisus răstignit.
Ocrotitorul meu ești și eliberatorul din mormânt-de-
uitare: m-ai chemat la masa întinsă a inimii Tale să mă
îndestulezi cu Viața ca să nu mai fiu slăbănog și mort ci să
mă ridic din păcate și să-Ți fiu viu. Așa Ți-ai adus aminte
de mine descoperindu-mă de sub zgura uitării.
Ne-am adunat – popor deznădăjduit – și Te-am azvârlit
morții rușinoase pe Cruce. Deîndată ai binevoit să Te sui la
patimă îndeplinind voia Tatălui Tău și al nostru care dorește
să ne mântuiască și să ne învie la Viața veșnică prin moartea
Ta.
Îndelung rabzi și înduri. Grozavă Ți-e moartea: mă
înfricoșează fiindcă-i răsfrângere a morții care este și a mea.
Nu cumva deja am murit lângă Cruce –.
Văzând moartea lui Iisus Hristos – mă îngenunche
sfâșierea. Durerea Domnului meu și Dumnezeului meu se
prelinge peste fiecare și ne umple cu suferința de a-L fi
răstignit.
Viii care ne-am strâns împrejurul lui Hristos Iisus să-L
răstignim am murit cu mult înainte ca Domnul să Își
binevoiască moartea ca Om.
Dorindu-Ți moartea-n ascuns – Doamne – ne apropiem
de moarte înverșunându-ne să o murim.
Moartea mi-e mai aproape decât Crucea lui Hristos Iisus
astfel încât optez să mor și să nu îmbrățișez Patima lui Iisus
Hristos și să fiu viu.
Îmi sfârșesc adevărul de om netrebnic lângă Cruce și mor
păcatului ca să înviu cu Domnul.

66
 În locul luminii Lumina – Lumina pretutindeni și în
sufletul meu se deschide primitoare Cruce.
Trăiesc mântuirea lui Hristos Iisus dar iubirea-mi nu arde
flacără care să mă aprindă pe Cruce și orice bucurie mi-e
mai săracă decât cea a lui Iisus Hristos: bucuria Crucii
La picioarele Domnului pe care L-am răstignit încep să
învăț despărțirea de lume prin înțelegerea dumnezeieștilor.
E moarte oriunde acum dar va birui viața lui Hristos Iisus.
Bolnavi de noi înșine Îți suntem – Doamne – și atât de
netrebnici încât poticnirea de moarte ne e prag de îndoială
și sfârșit. Unde ajungem noi este păcatul și nu crucea pe
care pătimește Domnul.
Rătăcit de Iisus Hristos – îmi trec viața spre moarte și nu-
mi mai găsesc Crucea să-mi fie aripă de zbor spre Hristos
Iisus.
Eu am venit și voi pleca: Iisus Hristos luminează veșnic
de pe Cruce.

Focul intră în Crucea pe care S-a răstignit ca să ne răsară

Lumina care devine; mântuiește dar și învie peste cenușa
lăsată de focurile de pe pământ. Cosmosul se transformă
îmbrățișat de Focul și nu mai este același ci alt univers al
Preasfintei Treimi în întreg cosmosul. Sunt bolnav de a nu
fi putut exista continuu întru Hristos Iisus ci am căzut de la
chipul și asemănarea cu Domnul la om și umanitate.
Îmbrăcat cu suferința de a fi eu însumi după voința mea
în bunătatea firii lui Dumnezeu – înluminat de Har – urmez
Pătimirii lui Iisus Hristos.
Nu sunt cel bun la fața Crucii ci nebunul care a ars
untdelemnul din candela sufletului meu și nu l-am
împrospătat prin pocăință.

67
 Harul Duhului Sfânt a plouat peste mine însă nu m-am
priceput să îl țin în inimă.
Domnul mi-a descoperit esențialul și astfel am cunoscut
Crucea – nu doar vedere a lemnului ci și asumarea lui.
Lângă cruce adast pe Hristos Iisus Trup și Sânge și-I
nădăjduiesc Învierea de a treia zi. Așa încep să știu cine sunt
și-mi împropriez moartea și mormântul unde coboară
Domnul să mă mântuiască.
Îmi răstignesc rugăciunea pe Crucea inimii mele ca așa
să se apropie de Iisus Hristos mai înainte pironit.
Vin la tăcerea Crucii.
În starea de rugăciune îmi iau Crucea și îndrăznesc să
sosesc lângă Cruce. Cruce rugăciunea – mă primește la
răstignirea pe un gând: Iisus Hristos.
Dar ce am săvârșit – Doamne – ca să merit a mă asemăna
Ție întru jertfă și moarte –.
Deșertându-mă de mine – mă pregătesc să-Ți vin pe
Cruce printr-o singură faptă: urmarea Ta.
La răstignirea lui Hristos Iisus și eu răsun o lovitură de
ciocan care-I împlântă pironul în Trup.

Drumurile acestei vieți – lunecări spre moarte: numai

calea către Cruce ne descoperă Viața cea răstignită să ne
mântuiască. Neluminat de Cruce – pier în păcate. Sub
lumina ei mor și înviu.
Îmi deschid chipul de om să primesc chipul Domnului și
inima ca să-I îmbrățișez răstignirea.
Bucurie tare înflorește Iisus Hristos pe Cruce: Împăratul
Își covârșește Împărăția din dragoste de oameni.
Cu jertfirea acestor cuvinte slujesc Sângelui Sfânt. Cu
plânsul înfloresc o iubire despre care știu că mi-a fost

68
dăruită de Domnul să aflu încă din această viață dragostea
lui Dumnezeu.
Cu strigăt mare mă apropii de Crucea lui Hristos Iisus de
parcă n-aș cunoaște-o: intru în Focul.
Dar – Doamne – și eu am înfipt Crucea în piatră să Te
răstignesc ca să nu-mi mai stai împotriva păcatelor. Și eu
m-am ridicat contra Ta din conștiința nimicniciei mele. Am
fost om înrădăcinat în păcate și în fărădelegi mai adânc
decât frații mei și din iubirea-Ți de oameni am pretins o
parte mai însemnată.
Lângă Crucea lui Iisus Hristos timpul mi se limitează la
răgazul de a privi pe Domnul pătimind și rugându-se pentru
mine. Cât îmi țin ochii; mintea; inima la Hristos Iisus sunt
viul Domnului în pofida păcatelor mele.
Cu lungă privire mă leg de Iisus Hristos răstignit. Cu
îmblânzirea inimii Îi descopăr lacrimile pe obraji încât
încep și eu să plâng pentru Domnul. Dar când mă voi
despărțit de El cine voi deveni –.
Prind o rază de lumină în această lacrimă. În lumină nouă
văd pe Hristos Iisus și așa izvorăsc plânsul care limpezește.

Ca să mi Se descopere Domnul răstignit și înSângerat

pentru mine trebuie să intru sub chipul fratelui meu și –
iubindu-l – să îi port de grijă preluându-i păcatele și
necazurile. Și să mor pentru el și el să moară pentru mine
ca – împreună-murind în aceeași dragoste – să înviem
întrolaltă în iubirea lui Hristos Iisus.
Frate – Te sunt: existăm întocmai în multe și prea puține
ne despart – deși ne separă adânc – încât diferențele ne
adună în Biserica Crucii și nu ne frâng insule antagonice.

69
 Însingurarea lângă Cruce îmi vine ca un cuvânt de
asumare a suferinței de la Iisus Hristos: spre înțelepțire și
Adevăr cuvântul Domnului.
Aruncat și pierdut păcătosul lângă Cruce – nu-i vede
piscul din cauza orbirii.
Ating Crucea pe care pătimește Hristos Iisus. Domnul Își
strălucește lacrima plânsă pentru noi – îi aud suspinarea.
Oare îți cred – Doamne –; mă va fi cuprins durerea Ta
într-o îmbrățișare –. Nu cumva mă îndoiesc ca un om
părându-mi-se că cele pe care le suferi sunt numai ale
omului și pot fi îndurate ca o ispășire pentru o oarecare
vină –. Să nu fie.
Ești cu noi; între noi; peste noi și intra-vei în fiecare să
ne sălășluiești cu înviata-Ți Viață.
Lumina Domnului meu și Dumnezeului meu izbucnește
de pe Cruce devenindu-mi Cruce pe care să mă răstignesc.
Valuri-de-adevăr de pe Crucea lui Iisus Hristos: mare
mila Domnului.
Stau lângă Cruce fără a înțelege deplin răul pe care l-am
săvârșit răstignind pe Hristos Iisus cu păcatele mele. Cu ce
lacrimi mă închin la Domnul să îmi răscumpăr fărădelegea
și să dobândesc iertarea mai înainte de moarte –.
Așa Doamne. Sunt bătrân și moartea mă mușcă din toate
părțile însă nu m-am învrednicit să Te înțeleg îndeplinindu-
Ți Poruncile. Nu m-a legat de Tine plinătatea gândurilor
mele. Rupându-mă de Iisus Hristos fie și o clipită – cât să
îmi dau seama de acest adevăr – am început să mă scufund
în nu mai fi.
Cu lacrimi îmi încing rugăciunea. Primește-mă jertfă pe
Crucea-mi mică arzând lângă Crucea Ta. Din mâna Ta
țintuită pe lemn picură-mi mântuirea.

70
 ***

Maicii Luminii îmi deschid sufletul să intre ca prin

fereastră și să mă conducă la tămăduire binecuvântată.
Stropindu-mă cu milostivirea-ți iubitoare de oameni –
Măicuță – fă-ți dragostea Acoperământ asupra celui ce se
chinuie în lume păcătuind și risipindu-și mântuirea în
gânduri și fapte destrăbălate care adumbresc ochii Celei
pline de Har și-i abat rugăciunea de la Iisus Hristos luând
privirea Domnului ce ne îmbrățișase și înăsprindu-I
șoapta-de-dragoste.
Din inima-mi zdrobită suspin. Din minte smerită și inimă
rugătoare scriu cerând Har de la cea dăruită cu Harul.
Iertarea Maicii Domnului mi se face rază suitoare la cer
spre alăturarea de Hristos Iisus și la adăugarea
îndurărilor Sale care înfrumusețează omul
înduhovnicindu-l și salvându-l din păcate și rele.
Sabia realității acestei lumi a căutat din adânc-de-timp
inima Stăpânei inimilor s-o străpungă cu Patima și
moartea Fiului ei dar mai tare bucuria Învierii de a treia zi
decât durerea de pe Cruce.
Cu mintea smerită și inima înflorită să o primească mă
rog Maicii Fecioare: Ia-mi rugăciunea neînstare să ajungă
la picioarele lui Iisus Hristos și desfă-o în buchete-de-
înțelegere duhovnicească înmiresmate de Domnul și
împarte-le fiilor tăi să se înminuneze de Lumina ce ne-ai
adus-o în întuneric ca să ne scoți din beznă și întunericul
să nu mai fie ci Lumina Preasfintei Treimi.

71
 Plânge Măicuța rezemându-și ochii de Crucea
pătimitorului ei Fiu.
Plâng și eu scufundat în oceanul de lacrimi ale Celei
care plânge de vreme lungă păcatele oamenilor.
Maria – ridică-mă cu mâna ta din durerea păcatului și
adună-mă la picioarele Fiului Tău să-I cer iertare. Cu
lacrimi-de-Sânge vindecă durerea sufletului meu.
Mântuindu-mă de răul vrăjmașului – roagă-te lui
Hristos Iisus pentru al meu suflet. Neîncetat mă rog Ție să
mă izbăvești – către tine plutesc pe marea-de-rău care m-a
aruncat în derivă.
Nu-mi trece cu vederea lacrimile: apropie-te – trage-mă
la tine.
Cea care ștergi lacrimile de pe fețele acestora ce-ți
plângem cu Sânge – primește-mi plânsul și eliberează-mă
de noile păcate.
Lauda a toată lumea – bucură-te. Bucură-te – Maica lui
Dumnezeu.
Aprinde-mi uleiul sărac din candela sufletului de la
iubirea-ți-de-foc ca și eu să mă mistui în dragostea Fiului
tău arzând pe cruce și – mistuit – să mă topesc în iubire și
să împreună-curg cu imnul pe care-l cânt Domnului.

Îmbrățișată de flăcările Sângelui prelins pe Cruce –

Maica Durerii nădăjduiește Viața.
Doamne – Maica Îți laudă Patima și – îndumnezeită de
Tine – plânge lângă Cruce. Cea pe care ai împodobit-o –
mai frumoasă decât stelele – îngenunche lângă Cruce. Își
îngemănează palmele în înjeluirea care nu sa mai auzit pe
pământ și suspină. Sufletul; mintea; inima; duhul și le pune

72
Maica Domnului pe Cruce la picioarele lui Iisus Hristos și
ele întrolaltă-pironește cu Domnul.

Rugăciunea de Maică se-așterne pe rugul durerii și se

aprinde de dragoste.
Hrănitoarea vieților ne descoperă Pâinea vieții frântă
de patimă și ne vădește Sângele lui Hristos Iisus.
Bine s-a înveșmântat Măicuța cu Pătimirile lui Iisus
Hristos. Trecându-i prin inimă sabia durerii și a jalei
negrăite – ne deschide calea spre Viața cea veșnică.

Astăzi Darul lui Hristos Iisus făcut oamenilor vine sub

Cruce și ne împărtășește durere și jale din durerea și jale
ei. Așa ne îmbracă cu bucuria de a primi Învierea
Domnului.
Cu dragoste înțelegătoare ne miluiește Hristos Iisus
aducându-ne în preajma Crucii pe Măicuța Sa. Astfel ne
primește în palatul dumnezeiesc – iubirea Maicii
Domnului.
Alerg spre Măicuța îngenunchiată sub Cruce să-i
primesc lacrimile și suspinarea și să mă lămuresc de
păcate văzând pe Domnul pătimind.
Prin plânsul Maicii Fecioare ies din sărăcia-mi-de-om
și mă apropii de cruce.
Iubesc pe Cea plină de Har deoarece mi-a lăsat darul
lacrimilor în limpezimea cărora văd pe Domnul pe Cruce
și Sânge – Sângele lui Iisus Hristos – plouându-ne Lumina.
Plânsul de jale al Înjeluitei Măicuțe mi-e alături. Prin
lacrimile a lui înțeleg Patima Domnului și-mi asum
păcatele. Cu lacrimi întâmpin pe Cea care plânge lângă
Crucea moartea Fiului ei ca să mântuiască lumea.

73
 Luminos plânsul Maicii Domnului și învietor ca zborul
apei izvorului pe care o soarbe însetatul pus pe rug-de-
păcate.
Prin plânsul celei pline de Har nu mai suntem inerți în
deșertul răului ci ne prejmuim Crucii chemați de iubirea
lui Hristos Iisus și de lacrimile Măicuței Sale. De mulțimea
și-nverșunarea păcatelor noastre lacrimile pe care Maica
Domnului le plânge lângă Crucea Pătimirilor se
însângerează topindu-se în Sângele Domnului prelins pe
lemne.
Te iubesc Măicuță – în chiar plânsul tău și-mi plâng
păcatele cu lacrimi-de-Sânge.
Pentru iubirea ta vin la Cruce.

Cine-mă apără de mine; de lume și de diavolul –. Cea

plină de Dar se pleacă asupra mea și mă cercetează cu
iertarea.
Din pustiul păcatelor ies la iubirea Celei mai vrednice
care plânge făcându-se Cruce sub Cruce.
Mântuitoare dragostea Măicuței – mă scoate de sub
gerul păcatului de a fi eu însumi așa cum exist.
Din plânsul Născătoarei de Dumnezeu iau iertarea. Pe
raza acestei lumini mă odihnesc și mă bucur de liniște;
împăcare; pace în tăcerea Preasfintei Treimi – toate
înflorind în Lacrima Maicii Domnului.
Șed la picioarele celei care mă îmbrățișează cu al său
Acoperământ-de-lacrimi vii. Plânsu-i mă umple cu ferici-
rea de a-i cunoaște Fiul pătimind pe Cruce. Lumina Sa
îngăduie cuprinsă de întunericul morții ca să înfrângă
moartea și smoala ei să nu mai copleșească ci lumina.

74
 Vin la iubirea Celei pline de Dar ca la Harul lui Iisus
Hristos pe care L-am răstignit pe Cruce. Plângând – mă
îndestulez de plânsul Maicii Domnului și mi-l fac bucurie.
Plânge Măicuța și împarte îngeri-de-lacrimi ce ne
luminează cu bucuria de a înțelege că Domnul învie.
Pe aripi-de-bucurie mă poartă cea care vrednică este și
mă vădește la Hristos Iisus. Mă ține în lacrimă să nu-mi uit
plânsul pentru păcatele mele. Plângându-le – mă găsesc
cel mai aproape de Crucea Domnului și-n iubirea Maicii
lui Dumnezeu.
Cu dar-de-lacrimi mă lămurește Măicuța.
Cu inima-i sfâșiată de sabia durerii Maica îmbrățișează
Crucea și împărtășește dar-de-Sânge mântuitor – Sângele
lui Iisus Hristos.
Cu blândețe luminii ei ne stinge întunericul din minți și
inimi și ne luminează cu Focul Dumnezeu.
Chiar și stricăcioasele-mi lacrimi devine mântuitoare
sub plânsul Fecioarei Maria.
Vânt-de-mântuire ți-e iubirea – Măicuță – și
descoperirea iubirii de oameni a lui Iisus Hristos.
La iubire mare și jertfitoare mă aduci lângă Cruce să
mă luminez de la Sângele Focului. În zborul iubirii de
oameni mă leagănă Domnul dezvăluindu-mi-Se luminător
prin Patima Sa. Din Pătimirea lui Iisus Hristos iau partea
Luminii și înțeleg Adevărul Preasfintei Treimi.

75
 ***

Frunză pe-aripa vântului – mă poartă valul de păcate.

Adus lângă Cruce – plâng aceste lacrimi.
Recad în păcate. Se tulbură Patimile și nu le mai
deslușesc.
Doamne – auzi glasul meu căci Îți mărturisesc cele ale
duhului care se stinge în inimă.
Cine întâmpină omul nenorocit ajuns la strigat și la
ridicarea mâinilor către Focul de pe Cruce –: Însuși Hristos
Iisus pătimind.
Cu durere mă cheamă Domnul și cu Sânge îmi curăță
rănile lăsate de această viață. Cu vinul cuvintelor Sale mă
tămăduiește Cuvântul ca să Îi cânt imn-de-slavă.
Pe când mi-am uitat numele de om în încleștarea de a
supraviețui cu dinadinsul – Domnul îmi întemeiază
identitatea la Sine. Suferința lui Iisus Hristos pe lemn se
reflectă și în păcatele mele ridicând fumul durerii de a
înțelege chinul pe care – păcătuind – l-am adus Celui Bun.
În bunătatea-I – nu mă leapădă om care și-a stricat firea de
om și a fost aruncat de la Domnul în hăul anonimatului și
al uitării.
Dar – oare – numai supraviețuirea până la sosirea
dinaintea Crucii mi-e izbânda acestei vieții de uimire și chin
când am cunoscut ce este și de la Cine însă n-am purtat-o
după cuviință pentru a întoarce lui Hristos Iisus minunatu-
I Dar –.
Adevărul mi-l descoperă Domnul prin răstignirea Lui.
Iar când alerg spre Cruce – tocmai omul care sunt mi-e de
împiedicare. Nu pentru moarte vin la Focul de pe Cruce ci
pentru bucuria Vieții.

76
 Bucuria Luminii îmi umple ascunzișurile inimii
înviclenite și ale întinatei minți și beznă numai întru mine
ci Lumina lui Iisus Hristos.
Din inima înfrântă lacrima-de-bucurie căci la mântuire
mă cheamă Domnul. Spre mântuire mă-nrourează cu
Sângele aducător de Viață.
Fără-de-grijă la Crucea Ta – Doamne. Domnul ne-a
preluat grijile urcând pe Cruce și le-a mistuit în focul iubirii
lăsându-ne responsabilitatea-de-om să ne-o asumăm:
iubirea.
În această lacrimă dragostea Sa – pretutindeni puternică
și săvârșitoare – îmi aduce bucuria în preajma Crucii.
Hristoase Iisuse – mă bucur de Pătimirea-Ți pe Cruce
fiindcă mă-nluminează cu Harul. Fără-de-Harul Sângelui
Tău prelins pe lemn nu ne-am fi îndumnezeit la Tatăl.
Pe-adâncă lacrimă îmi scriu bucuria mărturisind-o cu
înfocarea cuvintelor. Cu lacrima plânsă din Adevărul ce ni
S-a descoperit îmi încunoștințez frații despre Dumnezeu.
Lângă Cruce mi se îmbelșughează inima de Iisus Hristos.
Domnul meu și Dumnezeul meu se aprinde pe Cruce:
Focul.
Venind lângă Cruce – la lumină – mă dezbrac de
neputința-mi de om și apar mai adevărat la picioarele
Domnului.
Al morții; al netrebniciei; al păcatului și ticăloșie dar –
peste toate – al lui Hristos Iisus Dumnezeu.
Lumina Crucii mi se deschide aripă ce mă aduce sub
picioarele Tale – Doamne: Pomenește-mă.
Lungimea; adâncimea și lățimea Crucii răstignesc
cosmosul vechi și nou pironindu-l pe eternitatea Treimii.

77
 Laud Numele lui Iisus Hristos – lăudați pe Domnul.
Te cunoști. Mă cunoști: Moarteo – ești de neocolit.
Lângă Cruce – rugăciunea mi se face o Cruce pe care mă
răstignesc să mă asemăn Domnului deoarece Îi sunt chip.
În chin și durere Hristos Iisus nu-Și uită robul. Mă
cheamă să mă primească la milostivire chiar pe culmea
Crucii.
Cercetându-mă – Doamne – Îți vine din smerenie pe
lemnul pe care L-ai însângerat cu scump Sângele Tău și îl
învii cu apa țâșnită din coasta-Ți împunsă.
Ce mulțumire să-Ți dau –. Peste plâns și lacrimi nu
cumva imnul de iubire își caută locul –. Lumina mea – Te
văd răstignit. Îți presimt suferințele și-Ți rabd chinul ca pe
cea mai rea faptă săvârșită din pizma omului care nu-i
dăruire de la Tine. Ce despărțire de Domnul –: aceasta prin
moarte. Care răpire –: cea a îngropării preasfântului
Dumnezeu.
Bucuria mea – Te cunosc Domn al bucuriei tocmai în
moartea Ta și Te recunosc Dumnezeu în Învierea-Ți de a
treia zi.
Focule – oare nu Te ascunzi pe Cruce în Slava Luminii
ca și noi să intrăm în Lumină și să Îți fim luminoși –.
Mă rog bunătății Tale: Ia-mă.
Din iubirea de oameni revarsă lumina peste întunecatul
tău fiu ce Îți stă la picioare și contemplă de necontemplatul
și îndură de nerăbdatul.
Atunci lacrima mea cheamă Duhul tău Sfânt: Vino –
Mângâietorule Duhul Adevărului – și sălășluiește în mine
și mântuiește-mi sufletul.

78
 Conștiința îmi vădește păcatele dintre care cel mai
Sângeros este Crucea. Așadar – sfârșitul zilelor unei vieții
de păcate sub Crucea Domnului. Răstignindu-L – nu am
știut că mă omor așa – sub picioarele Sale.
Acum doresc a privi neîncetat pe Hristos Iisus ca astfel
să mă leg de Domnul – peste contemplație. Și Iisus Hristos
mă pătrunde în totul să fiu al Său precum mortul este al
pământului care îl îmbracă și-L ține. Cred că nu voi fi lipsit
de Viața veșnică pe care Domnul o coboară asupra-ne cu
mâinile Sale și ne acoperă sub această cupolă cosmică.
Iubirea de Hristos Iisus mă face să-mi urăsc trecuta viață-
n devalea păcatelor și să îmbrățișez – ca-n ghicitură – Viața
Domnului.
Mor pământului. Sunt lăsat în groapă ca – de aici – să
încep să urc scara ce mă conduce spre vârful Crucii. Iar ceea
ce văd oriunde este chipul Tău – Doamne – aplecat peste
mormântul meu și ochii-Ți blânzi și întrebători deși cunoști
totul. Mare bucurie – uimitoare: cum – eu – cel mai
păcătos – mă adumbresc sub Fața lui Iisus Hristos și
Lumina mă luminează chiar de pe culmea Crucii –.
La răstignirea Ta sunt suspinul care răsună departe
plânset înjeluit și ascuțită suferință fiindcă ce se întâmplă –
: Hristos Iisus pătimește pe lemn ca să ne deschide cerul.
Cunoscându-ne răul; știindu-ne cruzimea și răutatea
Domnul meu și Dumnezeul meu primește să vină în
întâmpinarea piroanelor; oțetului; a batjocurii și suliței și să
Se suie pe Cruce ca la cea mai intensă fericire.
Din vârful Crucii – și de mai Sus – ne cercetează durerile
și neputințele și astfel ne identifică: oameni care nu putem
duce nimic deoarece suntem în starea-de-nimicnicie și –
dorind să ne depășim fricile – ucidem pe Dumnezeu.

79
 Oare și eu am îmbrâncit pe Iisus Hristos la Patimă pe
Cruce ca să împreună-fiu cu Domnul în durere și chin iar
semnele cuielor și suliței de pe Trupul Său să se răsfrângă
asupra-mi și să mă țintuiască veșnic de a Lui iubire –. Da
Doamne.
Ce cauți Omule –. – strig din înfocarea durerii ce se
revarsă peste mine suferință a Celui mai îndurerat. Dar
tocmai aceste cuvinte sunt imnul-de-jertfă pe care-l aduc
fiindcă Domnul m-a primit lângă Cruce să mi Se descopere
în Lumina ascultării de Părintele nostru.
Cunoscându-mi rugăciunea cu care Îți vine la picioare –
așează-mă pe luminata cale ce mă apropie de Cruce ca –
suspinând și plângând – să Te aud rugându-Te Tatălui și
pentru învierea mea.

În noaptea Sângerândă a răului se despică cerul și lasă

Lumina să fulgere Lumina spânzurată pe lemn. Stâlpul-de-
foc aprinde pământul; arde universul; aliniază planetele;
renaște oamenii.
Cuvântule – inima mea aleargă pe urmele Tale să Te
răstignească pe Cruce încât – avându-Te într-un loc – să ți
se alăture.
Iisuse Hristoase – Fiul lui Dumnezeu – miluiește-mă-n
Dar însă voia este a Ta.

Slava Domnului mi se descoperă pe Crucea răstignirii lui

Hristos Iisus. Fiecare piron ce îi statornicește Trupul pe
Cruce e un astru de la care pornește o lumină absorbită
degrabă de Lumina din Sine. Ni se împarte lumina celor ce
ne găsim dedesubt și purtăm cerul pe umeri și creștete ca pe
o osândă. Apăsați – ni se deschid ochii și vedem uciderea

80
omului. Îndumnezeirea prin chiar moartea Lui este
strălucirea lui Dumnezeu care a venit să ne îndumnezeiască
fericindu-ne cu moartea-I pe Cruce. Uimitoare mi se
descoperă Lumina lui Iisus Hristos izvorând din lemn adânc
și Viața Sa veșnică încăpută în moarte.
În preajma morții – Domnul seamănă-n mine smerenia
ca răsăritul dis-de-dimineții.
Doamne – întru smerenia Ta mă ridic din noroiul acestei
vieți la înseninarea pe care abia acum o întrevăd.
Soarele Dreptății – întru Tine se luminează Crucea
strălucind peste pustiul lumii ce se destramă lent și de
neîntors.
E atâta moarte în lume încât moartea Domnului pe Cruce
se adună ca într-un pumn și se face glob-de-aur rostogolit
spre Viață. În stâlpul Crucii se despică poarta cunoașterii ca
și eu – văzând pe Hristos Iisus răstignit în inima mea – să-
L știu oriunde și să aleg acest drum pe care m-a pus Domnul
să Îi vin împovărat de păcatele și fărădelegile mele dar și
încununat de Darul de Har. Crucea țâșnește spre cer de sub
stâncile rătăcirii noastre străpungând vrăjmășiile și
vrăjmașul.
Crucea nu este loc de înseninare ci câmpul de luptă a
Bisericii care m-a primit și pe mine și mă ține nu cumva să
cad de partea împotrivitorului și ucigașului veacului ce se
mistuie pe pământ.
Taină Ți-e Crucea – Doamne – s-a făcut masa pe care ni
s-au împărțit Trupul și Sângele Tău ca – adunați în jurul ei –
să fim unul întru Tine – Unule – și să ne veselim de
descoperirea Tainei în sensuri și noime împărtășite
oamenilor.

81
 Cunoașterea Crucii lui Iisus Hristos este înluminare de
la Preasfânta Treime și cuprinde în vastă înțelegere tot ce
ne-a dăruit Hristos Iisus în lume însă și deschiderea cerului
să zărim lumini și Lumina.
Orbitoare revărsarea de Lumină de pe Crucea
Răstignitului – nu se aseamănă cu nimic de pe pământ.
Flăcările mormântului sau văpaia iadului nu se pot alătura
de biruitoarea strălucire nici materialnicul și imaterialul;
prezentul sau veșnicia.
Trec din viața pământului la moartea păcatului ca –
petrecând în iad – să mă înnoiesc și să fiu viu. Aceasta mi-
e rugăciunea din inimă și deosebește pe Cel ce mă cheamă
și mi Se descoperă: Iisus Hristos pironit pe lemn.
Frâul blând mă strunește: înțelegerea Domnului.
Strigându-mă – Îți vin sub Cruce: fă-mă vrednic de Patima
Ta.

Care rău m-a înverșunat împotriva Domnului meu și

Dumnezeului meu încât și eu am voit: Răstignește-L.
Oare – după ce Te voi fi răstignit – Te înțeleg Doamne –
. Mă voi apropia om mai adevărat de suferința Ta ca –
deschizând ochii și gura – să Te văd Dumnezeu precum ești
și să Te chem: Dumnezeule.
Leagă-mi inima de Tine Și ține-o aproape de
împunsătură suliței ce Ți-a străpuns coasta ca să simt arsura
provenită din lume năpustindu-se să Te ucidă cu orice preț.
Pe drumul meu spre mormânt mă umplu de nădejdea că
nu sunt mortul din veac ce nu scapă din moarte ci viul care
trece de această viață spre Viața Ta.
Crucea lui Hristos Iisus este și pentru inima mea unde
am cunoscut viu pe Domnul.

82
 Cu Patima-I mi-a cutremurat păcatele iar cu durerea cu
care petrec viața în lume mă curăț de mine și de vrăjmașul.
Partea lumii care sunt se adună la Crucea lui Iisus Hristos
și se face vasul care strânge stropi-de-Pătimire și cuvintele
suspinate de Domnul să ne descopere cele ale morții și
iadului.
Mă amestec în Patima Domnului: Hristos Iisus pătimește
din bunăvoirea iubirii de oameni – eu sufăr fiindcă durere
și chin este viața aceasta care – în afară de pocăință – nu
aduce fericirea.
Pătimire.
Arsură-nlăuntru.
Durere.
Plânset; plâns; lacrimi.
Pentru mine a stat Domnul dezgolit dinaintea râsetelor
oamenilor și tot pentru mine S-a încununat cu spini ca să
aflu al cui Împărat este chiar și-n batjocură și Pătimire.
Ce chin mai covârșitor decât a vedea pe Iisus Hristos
Sângerând și lăcrimând la Tatăl ca să ne ierte uciderea de
Dumnezeu din pizmă omenească; răutate; vinovăȚie –.
Muri-voi. Mă voi alătura Domnului care au urcat pe
Cruce să omoare păcatul și moartea și să ne despartă de ele
chiar prin învietoarea-I moarte.
Hristos Iisus învinge lumea Sângelui vărsat prin
însângerată sa Cruce pe care S-a pironit să țintuiască
moartea în mormânt și să zdrobească iadul. Dumnezeirea
Domnului meu și Dumnezeului meu își află lăcaș și în
moartea mea pe care o învie.
Mi-e rușine de scuiparea lui Iisus Hristos; de batjocorirea
lui Dumnezeu și de golul pe care l-am ocrotit în suflet ca pe
un prunc ținut întru inimă pentru moarte.

83
 Doamne – ia de la mine păcatul; dezbracă-mă de răul ce
mă dezvăluie rău sub Crucea Ta.
Spinii din cununa care Ți-a încins creștetul se fac raze și
îmi luminează ochii cu vederea a ceea ce am săvârșit
osândindu-mă dimpreună cu oamenii dar și izvor irupând
Lumina. Așa nu mă lipsesc de vederea Ta ci – prin Dar de
Har – începe să Te cunosc în realitate păcatului meu.
Oare sunt pregătit să Te întâmpin intrând în mormânt ca
să mă scoți prin arderea morții și înlăturarea iadului: pe
mine – cel ce – viu fiind încă în lume – mă aflu mortul
dintotdeauna.
Milostivește-Te; mântuiește-mă; miluiește-mă.
Prinzându-mă de Patima Ta – și eu pătimesc
Dumnezeieștile după omeneasca-mi fire.
O – mare iubirea-Ți de oameni: din Focul Crucii caută-
mă și cercetează-mă. Nu mă lăsa un orfan chiar dacă – din
invidie și neștiință – Te-am omorât punându-Te pe Crucea
disprețului.
Cu puterea Crucii întărește-mă căci unde voi fugi de
uciderea Domnului meu și Dumnezeului meu –.
Ce mă fac cu noul meu păcat săvârșit lângă Cruce –. Ce
mi se pare –.
A cere iertare de la Cel pe care L-am însângerat îmi
sporește păcatul și mă aduce la strigătul ce nu poate ajunge
la inima lui Iisus Hristos deoarece este măsluit de egoism
și de îngrijorarea de mine însumi. Prin acest nou păcat mă
dovedesc mort la picioarele Celui pe care L-am răstignit.
Oare mi-am pierdut locul în inima lui Hristos Iisus –.
Doamne – cum de pot sta la fața Patimii Tale împovărat
de noul păcat –. Nu cumva mă mistuie văpaia vinovăției pe
rugul conștiinței și-n prăpastia jalei –.

84
 În locul Tău – Fiule al lui Dumnezeu – am ales să
trăiască ucigașul în mijlocul nostru. Pe el să-l avem viu și
pe Tine să Te pierdem în moarte.
Doamne – slavă Ție.
Despărțindu-mă de Iisus Hristos lângă Cruce – trăiesc
starea-de-păcat. Oare mai sunt viu –.
Doar un om la Crucea ta – Doamne: păcătosul.
Nicio clipă din vârtejul timpului ce mă trage tot mai jos
nu Te pot uita: torță pe Cruce – îmi arzi păcatele.
Făcându-Te Omul după chipul pe care mi l-ai dat – mi
Te descoperi Chipul pe Cruce.
Singur cu Cel mai singur. Deși mă găsesc în mulțimea
acestora care te-am omorât – am partea mea din răstignirea
Domnului. Păcătuind – îmi sporesc păcatele la picioarele
lui Hristos Iisus prin chiar chipul meu de a fi: unul măsluit
de vicleniile inimii și de concesiile făcute acestei lumi.
Spălându-mă cu Sângele ce-mi picură pe creștet și
mâini – îmi cobori scara Crucii pe care urc să fiu cu Tine
întru Patimă.
În iubirea-mi de Hristos Iisus Domnul nu moare și nu-mi
îngăduie să mor căci – prin Pătimire – se ridică orizontului
Vieții vii scoțând întunericul și înstăpânind lumina.
Dar – Hristoase Iisuse – eu pot atât de puțin la picioarele
Tale.
Duhule Sfânt – înalță-mi mintea să cânte Dumnezeirea
și inima să primească imnul deschizându-se cupă în care
plouă Harul.

La Pătimirea pe Cruce a lui Iisus Hristos milostivirea și

dragostea.

85
 Fraților – rugați-vă pentru mine lângă Crucea Domnului.
Sub Sângele Lui mă rog și eu pentru voi ca – în Biserica
Sângelui – să aflăm Viața și bucuria; pacea și înțelegerea
Dumnezeieștilor.
Noi am împlântat Crucea morții în pântecele neputinței
noastre și am pizmuit pe Dumnezeu. L-am osândit fiindcă
nu consimțeam fără-de-păcatul în baia păcatelor și
fărădelegilor.
Hristos Iisus Și-a întins masa de Cină a inimii și ne-a
chemat pe toți păcătoșii. Ședeam la masa adăstând o
minune și Domnul ne-a spălat și șters picioarele cu iubirea
apoi ne-a pătruns în lăuntruri și așa este în noi și noi întru
Iisus Hristos – cu Dumnezeiască iubire: că toți suntem unu
la Hristos Iisus.
Plin cerul și pământul de mila izvorâtă din lemnul Crucii.
Din Patima Domnului milă și milostivire cum umanitatea
n-a mai cunoscut. Iubitorule de oameni – cruță-mă. Știindu-
mă unul dintre răstignitorii Tăi – m-am grăbit la Cruce să-
Ți văd Patima și să murmur: Lasă-L să sufere căci de aceea
este Dumnezeu ca să ni se dovedească pătimitor peste
durerile oamenilor – Cel ce ne satură setea de durere și
Sânge.
Nu sunt vrednic să ridic ochii la vârful Crucii pe care s-
au răstignit cosmosul și Creatorul Lui. Doamne – privește
de pe culmea Crucii și vezi pe acesta care Te nădăjduiește
în alt chip de cât omenește. M-ai adus la ceasul când mi Te
descoperi răstignit pe Cruce ca să mă ierți și să mă
mântuiești: Slavă Ție. Ascultă-mi glasul și căderea fiecărei
lacrimi lângă Cruce.
Alături de Cruce; stropit de Sânge; apăsat de cumplita
învinovățire; ars de mușcătura conștiinței căci ceea ce am

86
săvârșit și îndrăznesc încă a face întrece oricare rău
particular și se înscrie pe orbita răului umanității de unde
nu mai evadează – cutez să-mi aduc în minte și-n inimă pe
Părintele căruia I-am ucis Fiul Cel Unul-Născut.
Punându-L pe Cruce – L-am dat morții cu trufia de om
care smulge omul din omenitatea ce-i aseamănă chipul cu
Chipul lui Dumnezeu și îl azvârle-n sălbăticia de unde
scăparea nu e cu putință și-l înstrăinează de Domnul până
la despărțire și blestem.
Părinte – spre ale Tale gândesc: pe acestea le scriu și
petrec între ele. Dintre toate – dăruiește-mi ce mi se cuvine
pentru a ajunge la adânc-de-înțelegere. Rodește-mi Har de
la Duhul Sfânt. Cu Lumina lui Iisus Hristos mistuie-mă în
Focul Dumnezeu.
Minunează-Ți milele. Ajută-mă să Îți fiu om în
umanitatea aceasta și învrednicește-mă să Te strig: Tată. –
și așa să Te scriu ca să-mi strălucești mie Părinte dar și
fiecărui frate al meu și fiu al Tău care Te trăiește altfel și Îți
cade la picioare și așa – de foarte jos – își saltă ochii și
zărește cerul cunoscându-Te.

La fața Crucii plângem cu amar. Rău am făcut răstignind

pe Nevinovatul. O picătură din darul de dragoste a lui
Hristos Iisus îmi inundă inima și revarsă iubirea pe care o
cânt în acest imn.
Tu ești singurul Dumnezeu – mântuiește-mă. Ajută-mă.
Mângâie-mă.
Și iarăși plâng cu amar.
Bun și blând Domnul pătimind: fă-Ți binele – Doamne.
La picioarele Tale nu-mi dezvinovățesc păcatul ci mă
scufund în apa pocăinței: iartă-mă și făgășuiește-mă pe

87
drumul de întoarcere la Tine. Îmi cunoști sufletul și răutatea
păcatului – fă-mi durerea Ta punte-de-trecere de la mine
spre Domnul meu și Dumnezeul meu.
Mă rog pentru sufletul ce Te tânjește pe Cruce.
Pătimitorule – lumea Te slăvește închinându-se morții
Tale. Mila-Ți ne va urma în toate zilele vieților noastre iar
nădejdea ne e plină de a Ta nemurire.
Păstorule bun – aprinde-mă – de lumină – lângă Crucea-
Ți înfocată de Patimă. În nemărginirea Crucii pe care
pătimești încap și eu cu suferințele mele.
Frumoasă rugăciune Îmi lași: Sângele tău.
Gândul nu mi se mai desparte de Tine. Inima nu Te mai
lasă din îmbrățișare. Totuși ceva omenesc mă rupe de la
Domnul dar Iisus Hristos îmi întinde o mână care mă trage
la Sine pe Cruce să cunosc adevărul.
Îmi adun rugăciunea în inimă și-mi smeresc mintea să
pot sta lângă Domnul la Lumină iar libertatea mi se
desăvârșește în Pătimirea lui Hristos Iisus. Patima
Domnului este mai cuprinzătoare decât adevărul
îndreptățirii ei deoarece îl întrece prin înțelepciune și
dreptate.

Nor ușor – Harul Duhului Sfânt îmi descoperă Focul pe

Cruce.
Cu umbra ființei mele îndrăznesc să alin suferința lui
Iisus Hristos și Domnul mă primește un fir-de-omenitate.
Cu singurătatea-mi cad la picioarele Domnului. Ca și
cum n-aș fi plecat niciodată de la Hristos Iisus mă lipesc de
Cruce.
Casa mea mila Ta – Doamne.

88
 Aceasta-i Lumina de pe Cruce care mă îmbrățișează la
Viață: iată puterea lui Dumnezeu.
Domnul iubește pruncii și mă ține – un copil – lângă
Sine să îi surâd și să-L strig.
Doamne – suind pe Cruce – mi-ai luat tristețea de om și –
răstignind-o – ai devenit-o nădejde și jinduire a Ta.
Te laud cu această lacrimă devenită cuvânt. Ți-o așez pe
masa inimii Tale s-o dezvăluie bucurie și să o veselească
descoperindu-Ți-se strălucind în scrisul meu – de la Tine
Lumina și înluminarea.
Auzi-mă.
Cu Pătimirea-Ți eliberează-mă de patimi și vinovăție.
Iartă pe cel ce se aprinde de la Focul și se mistuie ca să se
mântuiască sub Sângele tău.
Smerindu-mă la moartea Ta pe Cruce – ascultă-mi
rugăciunea.
Fiecare zi pe care am petrecut-o trăind în păcat mi se
întoarce pătimire lângă Crucea Domnului.
Păcătuiesc și fac fărădelege din nestăpânirea propriei
vreri. Deșertăciunea deșertăciunilor mi-a fost traversarea
acestei vieți.
Primesc tot binele de la Pătimirea-Ți pe Cruce însă eu ce
dau Domnului –: răutate; pizmă; necredință; nenădăjduire
și disperarea eșecului.
Nestăvilindu-se plânsul lângă Crucea lui Hristos Iisus –
își înghite răsunarea și se scrie imn-de-pocăință. Plângând –
îmi scurg Sângele păcatelor. Îmi deplâng tot răul în această
rugăciune prin care cer iertare. Nu spre înțelegerea
oamenilor ci pentru ca Iisus Hristos să mă vadă și să mă
audă de pe piscul Crucii.

89
 Din profunzimea rugăciunii îmi plâng vina la picioarele
lui Hristos Iisus cel răstignit și Mărturisesc pe Domnul
înviat a treia zi.
Iubi-te-voi – Doamne.

Crucea lui Iisus Hristos mi se înalță în față Lumină:

albă – ține pe Cel mai alb ca zăpada. Doamne – pironește-
mă cu razele ei pe Crucea mea mică și dă-mi să pătimesc ce
mi se cuvine.
Încercând să-Ți înțeleg Patima din care și eu Îți sunt o
suferință – mă găsesc țintuit în toiul pătimirii Tale care mă
prinde întru Focul și nu-mi mai dă drumul. M-ai chemat la
înfocare să cunosc dogoarea Dumnezeirii și văpaia
credinței care nu se mai îndoiește.
De pe Cruce coboară o mână de ajutor și mă scoate din
răul lumii care arde și se mistuie.
De pe Cruce Lumina.
De pe Cruce Hristos Iisus mă cheamă la cruce cu o
șoptire mai adâncă decât mormântul: Doamne – vin. Îmi fac
Crucea scară spre Crucea Domnului – strigat să urc la cea
mai mare bucurie: Iisus Hristos.
Așa mă rog Domnului – bucurându-mă. În bucurie am
fost săvârșit de bucuria lui Hristos Iisus. Bucurându-mă –
mă pregătesc de moarte. După tristețea mohorâtelor zile
evadate din bucuria Domnului urmează bucuria-de-seară
care premerge bucuriei dis-de-dimineții.
Dar – Iisuse Hristoase al meu – Tu pătimești pe lemn și
eu nu mă pot ridica la Pătimirea-Ți prin mine însumi.
Trage-mă cu mână de foc la Focul Crucii – pe rug-de-
durere să-mi fie încenușate păcatele și să întrezăresc
străvezimea cerului.

90
 E moarte în jur încât nu-mi mai pot sălta privirea să văd
peste zidul morții – departe – universul. Rămân întru mine
cel care sunt la Hristos Iisus: un îndrăgostit de Domnul –
întors la izvorul iubirii ce l-a săvârșit.

Sânge și Apă peste păcătoșii de lângă Cruce. Plutind pe

Apă și Sânge spre iertarea Domnului.
Pătimirea lui Iisus Hristos mă îmbracă cu veșmântul
iertării care îmi ține de cald în această lume înghețată. Gerul
cruzimii ei nu mă mai mușcă fiindcă m-a înnoit Domnul
după ce m-a spălat de mine însumi.
Cu frica de a-mi aduce păcatele la picioarele lui Hristos
Iisus vin la Domnul la înfricata-mi răstignire. Sufăr ceea ce
nu știam că-mi va lăsa Iisus Hristos să îndur ca să fiu
pregătit să pătimesc: conviețuirea cu mine și cu tot ce
înseamnă a fi eu în lume.
Fugind de mine – rabd de lângă Patima Domnului însă
nu îmi înțeleg mântuitoarea durere. Chin de nespus în
groapa lumii unde trăiesc apăsat de toate păcatele și
fărădelegile umanității.
Adumbrită de Crucea lui Iisus Hristos – contempora-
neitatea sărăcește și se usucă în neînțelegerea Domnului iar
eu nu mai pot întârzia în ariditatea ei ci mă agăț de aripa
Crucii ca să ajung.
Netrebnica-mi rugăciune se covârșește sub Crucea
Domnului.
Căzând – mă ridic. Înălțându-mă pe picioare omenești –
îmi fac rugăciunea cruce-de-răstignire.
Doamne – nu pleca din dragostea mea; nu Te însingura
pe Cruce. Tăcând – primește-mă întru pacea Ta.

91
 Bunămireasmă izvorând de pe Cruce: îmi sunt iertate
păcatele descoperindu-mi-se adevărul mântuirii.
O – Lumina-Ți atât de limpede albă.
Întind mâinile spre Cruce să primesc pironirile-de-
lumină ale cuielor și strălucirea suferinței ce-mi deschide
ochii la neprihănirea luminii. Iubirea Domnului mă
înaripează la dragoste – zbor din întunecatul căuș al
păcatelor la seninul care sfințește pe cei ce bine au venit.
Este împreunătate cu oamenii lângă Crucea lui Hristos
Iisus dar și solitudinea pătimirii pe care o purtăm fiecare.
Întrolaltă suferind – ne facem Biserica Domnului unde
Iisus Hristos Își înrădăcinează Crucea.
Domnul plouă asupra noastră iertarea Sângelui Său și
blândețea Apei țâșnite din coasta-I împunsă dar – mai
îmbelșugat – untdelemnul iubirii de oameni care ne
luminează și ne conduce prin hățișul de ură al lumii să
izbândim la Lumină.

Har-de-pocăință să mă învăluie țâșnit de pe Crucea pe

care pătimește Domnul și să mă întoarcă la Hristos Iisus.
Te-am părăsit – Doamne – căzând în ignoranță și uitare și
prefăcându-mă a nu ști ce săvârșește Stăpânul: Nu mă lăsa.
Duhule Sfânt – înminunează-mă cu al Tău Har ca așa să
mă apropii de Cruce.
Ajung la picioarele lui Iisus Hristos pironite pe lemn însă
nu am cu ce le spăla fiindcă mi-au secat lacrimile și
cuvintele. Clarul-de-cuvinte nu mai șoptește în inima mea
înlesnindu-mă să scriu. De piatră – stau în preajma Crucii.
Doamne – nu ai unde să-Ți pui capul pe Cruce iar
dedesubt pieptul niciunui om nu Ți se tinde căpătâi.

92
 Venind la pace – nu sunt întru totul cu Domnul:
Miluiește-mă – Fiul lui Dumnezeu.
Sub razele Crucii exist viu deși mă regăsesc între
răstignitori și Te-am osândit la moarte.
Mă bucur de adevărul Crucii și tânjesc Adevărul
încercând să urc pe Cruce.
Doamne – nu m-ai adus până la ceasul vederii Tale pe
lemn ca să-mi descoperi Crucea păcatelor și a răului meu.
Îți slujesc cu frică și mă bucur cu cutremur: albă – Lumina
se prelinge pe Cruce și nicio tăcere atât de profundă ca
moartea-Ți pe lemn.
Când duhul meu se ridicase părăsindu-mă gol și sărac –
Hristos Iisus mi-a înrădăcinat în inimă Crucea Bisericii Sale
și eu m-am răstignit pe tot adevărul ei stăruind să devin mai
adevărat.
Îmi însuflețesc plânsul cu aceste lacrimi-cuvinte.
Îmbrățișez Crucea însă mi se îndepărtează ca cerul. Urmez
Cuvântului încât – înțelegându-I cuvintele – le scriu imn
slăvitor.
Doamne – tac rușinat de tăcerea Ta.
Cu vinovăția păcatului – jertfa-mea-de-laudă nu mai este
primită de Domnul. Minunata lumină trece pe deasupra
imnului și se îndepărtează.
Tocmai Lumina-de-zăpadă îmi stinge păcatele
răsfrângându-mi adevărul Crucii.
Cânt pe Iisus Hristos pătimind.
Lângă Cruce încep să îndur sosirea spre moarte.
Prin vederea lui Hristos Iisus răstignit mă leg de cer –
luat de Domnul.
Doamne – știu că Tu ești Dumnezeu: Primește-mă.

93
 Întru iubirea Ta Învierea; în Sângele curs dragostea cea
negrăită.
Îndrăznirea mea lângă Cruce este dorirea de Domnul.
Dau puțin Sângelui Tău – doar o lacrimă ce seacă
imediat. Nu mă găsesc întreg în plânsul meu să mă dăruiesc
Domnului. Mă împart tuturor cuvintelor pe care mi le lasă
Iisus Hristos.
În răstignitoru-mi plâns iubesc pe Hristos Iisus întru
adevărul Său.
La fața Crucii nu îmi sting duhul: îl întețește Sângele
Domnului revărsat peste mine.
Cu dragoste slăvesc pe Hristos Iisus.
Lacrimile mi se încheagă cruce și plâng la Crucea
Domnului.
Luminați cei ce ne-am adunat sub Cruce pe rugul-de-foc
al iubirii lui Iisus Hristos: Doamne – mântuiește-ne.
Veselește-ne sufletele căci ne-au covârșit păcatele și
răutatea diavolului.
Umanitatea se clatină luată de valul trufiei de a fi prin ea
însăși. Cutremurată – se destramă în individualități înghițite
de moarte.
Eu – deși lângă Cruce – mă despart de Hristos Iisus prin
grozăvia păcatelor mele. Îndurerat – îndrăznesc o lacrimă
spre durerea Domnului.
Răutatea mea – chiar dacă-i răstignitoare și aducătoare
de moarte – nu clintește înțelepciunea Preasfintei Treimi.
Din vârful Crucii dreptatea lui Dumnezeu. Prin această
Lumină mi se descoperă din tainele Domnului.

94
 Crucea lui Iisus Hristos luminează oriunde și nicio
suferință ori durere nu-și mai păstrează bezna căci le-a
cuprins lumina.
Oare Crucea Domnului e țărm de libertate și – prin
Pătimirea lui Hristos Iisus – ne eliberăm de rău; păcate;
moarte –. Domnul ne ține în statornicia iubirii Sale.
Focul petrece-n Lumină – Domnul îmi dă pacea Lui.
Hristos Iisus îmi îngăduie răstimp din răgazul vieții mele
ca să Îi pot îndeplini lucrarea prin Harul Duhului Sfânt. Nu-
mi impune limitare – numai să depășesc hotarul credinței și
dragostei omenești.
Cu părul plânsului șterg picioarele Domnului meu și
Dumnezeului meu răstignit pe Cruce.
Cu aceste cuvinte îmi scriu lacrimile ce I le cânt: Iisus
Hristoase – slavă Ție.

Grabnic Ajutătoareo – dulce Măicuță: îngăduie-mi să

Te strig din plânsu-ți îndurerat. Învăluie-mă cu norul ușor
al jalei Tale ca – prin a lui străvezime – să deslușesc
bucuria ce mi-o pregătești.
Binecuvântarea ta mi se face veșmânt-de-bucurie. Astfel
îmbrăcat – îndrăznesc să pășesc spre tine: haina smereniei
mă apropie de Domnul dar nu pot atinge smerenia lui
Hristos Iisus.
Prin Izvorul nestricăciunii care ne poartă către
plângerea de lângă Cruce ne izbăvim și ne îndumnezeim de
la moarte la Viață prin Învierea lui Iisus Hristos: Bucură-
te – Cea plină de Har: Domnul este cu tine.
Prin iubirea de Fiul și de fii a Celei mai vrednice aflăm
mântuirea sub Crucea Patimii Lui Hristos Iisus:

95
 Bucură-te – Ocrotitoareo – nădejdea noastră – căci ne
ești Măicuță tuturor.
Prin iubirea Fecioarei mă mântuiesc în Lumina
Harului: Bucură-te – Bucuria oamenilor.
Stropit de Sângele Domnului – mă ridic la bucuria
plânsului Maicii sale: Bucură-Te – Maică – Bucuria
păcătoșilor.
În târziul acestei vieți mă apropii de Maica Domnului
să-i sorb lacrimile și să îi ascult șoptirea-de-jale cu care se
roagă lui Iisus Hristos să ne ierte la marginea mormântului
și să nu ne osândească deoarece – doar niște oameni
păcătoși – am săvârșit răul-de-moarte și acum ne-am
îngropat capetele sub țărâna vinovăȚiei.
Cea care vrednică este mă învrednicește să-i fiu alături
lângă Cruce ca să-mi poarte de grijă și să nu mai recad la
preaomeneștile omului blestemat. să nu mai exist numai un
păcătos prin fire iar împotrivirea să mi-o întorc smerită
cugetare sub Acoperământul său.
Maică Fecioară – din iubirea ta înjeluirea la picioarele
lui Hristos Iisus răstignit mi se face bucurie luminoasă pe
care o tăinuiesc în acest imn: Bucură-te – Cea care ne-ai
dăruit Floarea Vieții să ne învie între răsădind-o noi pe
înghețatul câmp al omenității.
Cu înlăcrimată șoaptă mă fericești – Maria – luându-mă
la zbor de pe zgură pământului spre aripile Crucii.
Bucură-te – bucuria noastră căci supui moartea și iadul
prin chemarea către Fiul pe care-L veghezi să învie.

Jale în plânsul Preacuratei dar și bucuria de a mi-L

împărtăși pe Cel ce învie a treia zi.

96
 Cu lacrimi înveșmântă maica Bucuria învierii lui
Hristos Iisus iar bunamireasmă a vieții o răspândește
asupra-ne să ne umplem de Harul acestei grozave
descoperiri. Sfânta Măicuță ne ține la sine în plâns-de-jale
și gustăm în bucuria de a fi părtași ai morții Domnului și
dobânditori ai veșnicei Vieții.
Maica Luminii – luminează-mă cu dulceață lacrimilor și
dă-mi să plâng cu adevărat. Auzi-mi plânsul ce înflorește
din al tău plâns. Uimește-mă cu bucuria cunoașterii –
atinge-mă cu Înțelepciunea.
Mângâierea-ți subtilă să mă scoată din oceanul-de-
patimi care închis peste mine luându-mi vederea cerului.
Orb: Lumina nu mai e pentru mine ci bezna iadului.
Ochii înțelegători s-au albit în focul patimilor și –
părându-li-se că-și ajung – au secat. Așa nu mai văd nimic
dar eu cunosc pe Maica Domnului meu și Dumnezeului
meu șezând sub Focul de pe Cruce ca muntele sub ceruri:
acoperită și liberă; cuprinsă însă strălucind pretutindeni.
M-ai adus în grădină – Măicuță: înmiresmează-mă cu
Harul pocăinței ce-l porți întru tine dar de împărtășit
păcătoșilor. Cu lacrimi-de-cuvinte scriu imnul la fața
bucuriei cu care mă întâmpini.

Chipu-ți de Maică izvorăște rugăciunea plâns înjeluit

pentru păcatele omului. Astfel Îți cânt de iubire.
Ca să scriu plânsul Celei pline de Har plâng lacrimi-de-
adevăr-și-bucurie. Mi se netrebnicește scrisul lângă Maica
Iubirii fiindcă nu-i poartă lacrimile și nu îi dezvăluie
bucuria încât toți oamenii să se bucure de plinătatea iubirii
sale.

97
 Preasfântă Născătoare de Dumnezeu – miluiește-ne pe
noi.
Bucură-te – Îți strig din adânc-de-bucurie.
Sângele și Apa țâșnite din coasta împunsă a lui Iisus
Hristos pe palmele Tale – ploaie binecuvântându-ne
inimile cu hrana cu care nu ne mai îndestulaserăm
nicicând.
Cuvine-se să-ți sorbim iubirea – Fecioară – căci e
dătătoare-de-viață și mântuiește.
Spre oameni iubitoare – Preacurată – mă iubești și pe
mine întinat de multe și grele păcate încât întunericul a
împietrit în inima mea care s-a închis și nu mai primește
Lumina. Strig că sunt părăsit însă tu – Stăpână – îmi întinzi
nevinovata porumbiță a mâinii și-mi mângâi suferința. Mă
bucur de blânda-ți însoțire deoarece este Dar de la
Dumnezeu.
Iubitoarea de bine mă iubește și mă ține în îmbrățișarea-
i tămăduitoare și izbăvitoare.
Al cumpenei ceasul – atârnă asupra-mi și – dacă se va
clătina – mă voi îngropa căci m-am despărțit de Hristos
Iisus și am apucat-o spre rău și păcate.
Vino – Măicuță – și întărește-mă să mă întorc la
Domnul. Alăturându-mă Focului de pe Cruce – iau
dragostea ta care alină și bucură. Așa mă voi mântui din
abisul lumii. Vrăjmașul mă urăște din cale-afară urând de
moarte pe Cel Unul-Născut al tău Iisus Hristos.
Oare cine – văzându-mă căzut lângă Cruce – mă ajută –
. Dar cine – nevăzându-mă – mă ridică –: Cea plină de Har
pornită din mijlocul nostru – Fecioara Născătoare de
Dumnezeu.

98
 Tu ești neprihănita Maică a lui Iisus Hristos din Treime
– Fecioara Maria. Eu – întru totul necurat cu mintea;
sufletul; duhul; trupul; cuvântul; scrisul.
Duhul Sfânt strălucește peste Fecioara Darurile ce o
îmbracă cu Harul din dragostea lui Dumnezeu și ne-o
așează în inimi pe deasupra omeneștii iubiri făcându-ne-o
de nedespărțit. O păstrăm în minți și-n inimi și nu-i mai
dăm drumul. Numai împreună cu ea redevenim vii pe lângă
Cruce și ne înnoim cu Sângele Domnului.
Maica plânge pentru noi – noi întru plânsul ei
cunoaștem pe Iisus Hristos.
Frumoasă ești – Cea ieșită din Focul Dumnezeu ca să
ne aduci Focul pe pământ – ba chiar mai profund decât
preafrumoasă și mai adevărată ca frumusețea.
Rugându-mă-n jalea ta – mă primești la bucuria lui
Hristos Iisus care ni se împarte oamenilor lacrimi și
cuvinte-de-pocăință să trăim smerenia.
Cu totul luminându-mă – sfințește-mă ca întunericul să
nu mai fie întru mine ci îmbrățișarea Luminii care vindecă;
bucură; fericește. Luminează-mi sufletul și făgășuiește-l
spre Crucea unde Fiul tău și Dumnezeul nostru îl
cercetează și – luându-l la Sine – îl mântuiește.
Măicuță – stau dinaintea-ți – copil – și mă rog Ție cu
această rugăciune umilă care se face lacrimă-de-cuvânt în
care încape întristarea omului înfrânt de viață dar slobozit
de rugăciunea ta ce înduplecă pe Domnul să mă afle și pe
mine – pierdutul devale – rostogolindu-mă tot mai jos la
întâlnirea cu moartea. Însă tu – Maică Fecioară –
întâmpină-mă cu inima îndrăgostită alinând urâtul și răul.
Fă-mi-te scară la Cruce și eliberează-mă de umanitatea

99
înnebunită de ură și frică la pacea bucuroasă a lui Iisus
Hristos.
Prin tine să mă-nvăluie Lumina Domnului în hățiș-de-
raze și să mă îmbrace cu Harul ca așa să dobândesc
Dumnezeieștile Treimii.
Izbăvește din nevoi pe robii tăi – Născătoare de
Dumnezeu. Rugându-mă – Îți chem îndurarea și
nădăjduiesc al tău Acoperământ.
O – Nădejdea mea: nu-mi trece rugăciunea ci
desăvârșește-o.
Dezleagă-mă de păcate – mă rog cu smerite lacrimi și
cu focul din suflet: astfel Te măresc.
Îți cer îndurare – dă-mi milostivirea să mă mântuiesc
sub Lumina Focului de pe Cruce.
Întâmpină-mă cu milă – Cea care ai născut pe
Mântuitorul tuturor. Cercetării Tale fă-mă făgaș.
Care Poruncă este mai luminătoare decât iubirea
Născătoarei de Fiu –: însăși dragostea ei.
Cu buzele bucuriei; cu gura înmiresmată; cu inima
bucuroasă cânt fericirea de a iubi pe Maica Domnului meu.

Smerit – nu pierd din inimă Crucea pe care pătimește și

moare Iisus Hristos.

Crucii Tale ne închinăm – Hristoase Iisuse – și Învierea-

Ți de a treia zi o slăvim. Crucii și Patimii din care ne
izvorăști mântuirea.
Cred Doamne: Tu ești Dumnezeu puternic și mare.
Sfânt ești Iisuse Hristoase – arată-ne Învierea Ta după ce
Ți-am cunoscut Pătimirea.

100
 Duhule Sfânt – Mângâietorule – vino și sălășluiește-Te-
n noi.
Inima mea nu se mai separă de Hristos Iisus nici când
Domnul pătimește pe Cruce și Se desparte de noi plângând
șoptit ca să ajungă la Tatăl să-I mărturisească.
Doamne – Te adast: coboară de pe Cruce și apropie-Te
de omorâtorul Tău să-i mângâi conștiința ce-l mistuie pe
rug-de-vinovăție.
Da: ești Hristos Iisus Unul-Născut – Fiul lui Dumnezeu
cel viu. Ziua și noaptea Te văd răstignit împărățind cerul și
pământul. Mi-ai dat sfânta umilință ca așa – smerit – să mă
alătur de Crucea răstignirii Tale.
Mâna Domnului peste mine.
M-ai chemat la cea mai profundă prăznuire să mi Te
jertfești Trup și Sânge ca să fii întru mine după ce m-ai
curățat și – astfel – să împreună-existăm. Așa Îți cânt imnul:
în împreunătatea cu Tine.
Lumină Ți-e Patima – calea spre Înviere trece prin
durerea cea mai mare și prin Sânge. Îți urmez ca să fiu viu
întru Dumnezeirea Ta: Tu Dumnezeu prin tot ceea ce ești
și eu un dumnezeu prin Har.
Dar cum Te așezi în inima mea – o – Lumina necreatei
Tale Lumini.
Uimitor Te iubesc întru dragostea Ta. Imnul-de-iubire Ți
se așterne la picioare din chemarea-Ți Dumnezeiască.
Iubindu-Te – Îți mulțumesc și Te laud. Din cuprinderea
Preasfintei Treimi mă împărtășesc cu Tine – Hristoase
Iisuse – prin Harul Duhului și iubirea Tatălui.
Slavă Ție că m-ai răscumpărat pe mine – căzutul.

Slava lui Iisus Hristos este mântuirea.

101
 Dătătorul-de-Viață Își dă Viața pe Cruce ca să fim vii în
Învierea Lui. Întru moarte și groapă Viața ne este partea –
nu moartea și iadul.
Înnoit de Sângele și Apa țâșnite din coasta împunsă a lui
Hristos Iisus – îmi aflu sensul: omul mort de sub țărână
îndrăznește la Crucea Împăratului însă nu poate purta
niciun tremur din durerea Pătimitorului.
La moarte ai coborât – Doamne – stricând bezna iadului.
Ne descoperi Lumina Învierii – Luminătorule-de-foc. Cât
s-a întărit mila Ta peste noi: Adevărul rămâne în veac iar
bucuria de a Te fi răstignit pentru toți oamenii este atât de
mare încât ne bucurăm cântând înviata-Ți Viață.
În această bucurie îmi împlânt mica mea Cruce. La urcuș
mă îndeamnă rugăciunea căci Domnul mi Se arată.
Laud pe Iisus Hristos care S-a suit pe culmea Crucii să
pătimească și să moară. Deși moartea a împânzit
pretutindeni – o învinge moartea Domnului care-i birui-
toare.
Umbră bucuria de a muri: triumfă Viața.
Hristos Iisus biruind – tace pe Cruce.

Ca să mă întâlnesc cu Cel viu îmbrățișez picioarele celui

mort pe Cruce. Că m-ai binecuvântat – Doamne – însă eu
am fugit de la Patima Ta. Lăudat Domnul meu și
Dumnezeul meu.
Lauda lui Iisus Hristos pe pământ și-n cer – oriunde
strălucește Treimea.
La orizont-de-bucurie Își cheamă Domnul răstignitorii –
aceasta ne e responsabilitatea: să ne veselim de Învierea
Celui pe care L-am omorât din invidie și trufie.

102
 Pe bucuria Patimii lui Hristos Iisus mă răstignesc să fiu
viul – de pe rugul acestei jertfe aduc mulțumire Domnului.
Pe Cruce – Iisus Hristos Se dă întru totul Tatălui. Urmez
lui Hristos Iisus și mă întorc la Părintele nostru.
Tulburată mi-e venirea spre Iisus Hristos – mă arde
neprihănirea Domnului. Dar – Doamne – nu fac decât să
doresc să mă îndestulez cu Viața Ta. Urmând anaforalei –
urc pe lemn: Mântuiește-mă.

Dinaintea Vieții pironite pe Cruce îmi desfășor moartea.

Când Domnul mi-a dăruit această iubire mare prin Cruce
mi-a poruncit să i-o redau transfigurată prin scris ca să
ajungă la oameni și s-o înțeleagă. Iată bucuria lui Hristos
Iisus care a urcat la Patimă ca să ne înveselească cu Înviata-
i viață.
Doamne – Te-ai răstignit pentru bucurie: Har-de-Viață
din moartea Ta.
Bucuria din pacea Domnului– o floare-de-inimă.
Harul Duhului Sfânt plouă asupra scrisului meu pe care
Cuvântul îl face roditor înmiresmându-l cu duhovniceștile
ce ne scot din deznădejdea contemporaneității.
Orice este din lume trebuie să moară dar Iisus Hristos –
după ce a petrecut ca om și a murit în lume – învie ca să ne
învie.
Deși supraviețuim răstignirii Domnului tocmai pentru a-
I înțelege Patima și a trăi prin urmarea Poruncilor Sale – nu
existăm cu adevărat vii până ce Domnul nu ne mântuiește
cu Învierea de a treia zi.
Om S-a plecat Hristos Iisus asupra durerilor oamenilor
alinând; odihnind; dezlegând; înfiorând; îndrăgostind. Ca

103
Dumnezeu ne tămăduiește și ne bucură cu clar-de-
mântuire.
Cățărându-mă pe arcul păcatelor – îndrăznesc să mă
apropii de Domnul meu și Dumnezeul meu răstignit. De
rușinea de a fi așa cum sunt recad în mine însumi la și mai
grele păcate. În pace și pocăință la Focul de pe Cruce mă
ating de picioarele lui Hristos Iisus ca să se însemneze și
peste mine înfocarea Biruitorului.

Patimii Tale mă închin – Iisuse Hristoase – și Învierea-

Ți de a treia zi o slăvesc.
Aceasta mi se dă spre trăirea prin Harul Duhului Sfânt
care sosește asupra-mi din Focul Crucii și mă aprinde la o
înflăcărare cum nu mai cunoscusem.
Sfânt ești Doamne: pe toate le faci cu bunăvoire spre
binele oamenilor și umanității și buna stare a omenității pe
care ai zidit-o în fiecine om. Te răstignești și pătimești.
Mori și învii să ne înveți iadul și Viața.
Inima mea se bucură de Viul Dumnezeu care moare pe
Cruce.
Slavă Pătimirii Tale căci ne mântuiești prin Cruce ca un
iubitor de oameni participând la viața fiecărui om și nicio
soartă nu Ți-e indiferentă și pe nimeni părăsești.
Doamne – binecuvântează.

Oare cum de îndrăznesc să mă rog Domnului răstignit pe

lemn după ce Îl voi fi omorât și continui necontenite ucideri
și alte fărădelegi și păcate care mă împietresc în mine
însumi și transformă umanitatea în țărână –.
Ucigând – disprețuiesc viața de la Dătătorul de Viață
Duh și îmbrățișez moartea ca neființă până în sfârșit.

104
 Domnul vine în miezul nopții să ne cerceteze priveghind
și rugându-ne la tot binele Lui și nu pregătindu-ne pentru o
nouă crimă care ne deschide iadul. Al mântuirii Dumnezeu.
Al Său universul – din Preasfânta Treime cosmosul.
Da – Doamne.
Trage-mă la bucuria Ta – geană-de-lumină peste
orizontul dis-de-dimineții.
Așa Îți cânt din adâncul morții pe care Tu o învingi. Îmi
las această viață ca să iau Viața de la Tine – vie și înrourată
de veșnicie. Astfel – nu mă mai despart de Crucea Ta: în
sensul ei ascendent îmi aflu făgășuirea spre cer și trec pe
sub eternitatea Crucii la nesfârșita Viață.

Ne-a răsărit Soarele Dreptății dar lunecă acum în

mormântul unde coborâm pe Domnul. Acolo se stinge
pentru ca Focul Tatălui să lumineze desăvârșit.
Acesta ne e adevărul; întru Hristos Iisus răstignit pe
Cruce Înțelepciunea: Înțelepțește-ne cu Harul Tău.
Domnul iubește inima cuvioasă și cheamă la Sine pe
cuvioșii prieteni să-I fie de nedespărțit.
Veniți – fraților – să cădem la Dumnezeu Făcătorul-de-
Viață-și-bine.
Cu Patima-Ți ai întunecat soarele în miezul zilei și n-a
mai fost lumină pentru noi ci înnegurarea nopții ce se
prevestește perpetuă. Cu Învierea Ta ne scoți din moarte la
Viață și ne eliberezi din iad.
Ai fost mort – iată-Te viul Vieții veșnice la care ne strigi
umplându-ne de Lumina care ești – Părintele Luminii.
S-a scurs timpul meu. Mulțumesc – Iisuse Hristoase – că
mi-ai dăruit bucuria de a fi șezut la masa întinsă a inimii

105
Tale când Ți-am mâncat Trupul și Ți-am băut Sângele în
comuniune cu frații mei.
Tu ești Cel ce ne-ai fost; ne ești; ne vei fi.
Venim lângă Cruce toți care muri-vom curând: oamenii
Îți aducem – fiecare – moartea sa.
Dimineața Învierii Își crapă zarea peste fiecine și bate ca
o inimă-porumbiță plină de nevinovăție.
Doamne – venim.

Lângă Crucea Domnului mă găsesc în starea de

preînchipuire a morții și imnul mi se face o Cruce pe care
mă răstignesc urmând jertfei lui Iisus Hristos. Dar câți
dintre cei ce muriserăm suntem vii la Crucea de pe care
țâșnește Sângele Sfânt –.
Privim pe Cel răstignit și Îl jelim Cu lacrimile propriilor
morți. Nu ne mai aparținem – suntem deja ai Vieții de după
moartea Domnului.

Focule – înfocata-Ți răbdare pe Cruce mi se face lumină

și mă luminează: întuneric nu mai e întru mine ci Lumina
Ta.
Din bezna existenței mele Îți jinduiesc Lumina – sosesc
lângă Cruce să-i îmbrățișez lemnul. Oare mă pierd întru
puterea focului –.
Ce am privit; auzit; trăit și m-a înminunat –: pe Iisus
Hristos pătimind și murit ca să învie a treia zi. Puterea
Domnului peste mine. În adevărul acestei lumini ca zăpada
totul este Dumnezeu.
Ierusalimul Harului mi se deschide: mormântul unde
coboară Hristos Iisus. Veniți – fraților – să ne împreună-
îngropăm cu Iisus Hristos ca întrolaltă să înviem.

106
 Domnul meu și Dumnezeul meu ascultă imnul pe care-l
ridic – Cruce mică – sub Focul Crucii.
Domnul îmi știe faptele-gânduri-cuvinte și faptele-fapte
și le deosebește după judecățile sale. Din acest pom crescut
din măduva inimii mele culege roadele și spulberă
prisoselnicele frunze.
Slăvesc pe Iisus Hristos.

Luat de pe Cruce ca Pruncul din ieslea Nașterii – Iisuse

Hristoase – ești purtat spre mormântul de unde lumina-vei
iadul trei zile și vei învia morții învingând moartea cu
iubirea-Ți de oameni și bucuria de a-i mântui. Niciun om
nu poate fi un reper pentru oameni în lume – fiecare ne
pierdem din cauza Câte unui om și a Diavolului ce-l
împinge să ne cutremure. Numai Focul de pe Cruce ne
păstrează în omenitate necoruptă.
Nicio îndoială: doar lumina credinței nu se stinge în
minți și-n inimi.
Întru totul la Iisus Hristos răstignit deoarece – pătimind
pe Cruce – Domnul ni Se dă cu totul și ne ține la Sine.
Crucea ni se dăruiește armă a păcii care ne înarmează în
lupta pentru slava lui Hristos Iisus. Prin Cruce – Iisus
Hristos Își săvârșește mântuirea în mijlocul pământului:
Crucii ne închinăm dobândind marea și bogată milă a
Treimii.
Bucuria de a scrie imn Crucii și mormântului Domnului
este rază-de-Har de la Mângâietorul Duh care mă încântă
cu bucuria vădindu-mă fericitul lemnului.

107
 Miluiește-mă – Dumnezeule – Miluiește-mă căci sunt al
Tău pierdut dar și regăsitul ce se apropie de Cruce cu
smerenie aprinsă și legănată-n suflet pe un cânt-de-laudă.
Având Lumina de pe Cruce – cred în Lumină și al
Luminii sunt.
Cu Învierea-Ți de a treia zi luminează și mântuiește
lumea.
Așa văd; aud; cunosc; trăiesc pe Hristos Iisus.
Slavă Ție Celui ce ne aduci Lumina. Crucii Tale mă
închin – arată-mi slăvită Învierea Ta.

108
Iadul

109
110
 Sosit-a Mântuitorul: Morților – părăsiți-vă iadul și
izbucniți la Învierea lui Iisus Hristos.
Mă rog nețărmuritei bunătăți a Domnului: Iartă-mă.
Celui Preaîndurător mă rog: Trece-mă să petrec de la
moarte la Viață ca să fiu viu la Tine – după cum mă chemi.
Sunt un duh care iese și nu se mai întoarce – rătăcesc pe
pământ și sub țărână să îmi aflu locul cât mai aproape de
Hristos Iisus și Iisus Hristos să mă vadă și să mă asculte:
Doamne – Îți sunt omul întru care ai binevoit.
Cutremurat – mă bucur de Domnul. Îi slujesc din
adâncul morții cu însăși moartea mea pe care I-o supun.
Aliluia; Aliluia; Aliluia – Slavă Ție – Dumnezeule.
Spre Tine nădăjduiesc cu tot ce nu am putut fii peste
mormântul meu; Tu îmi cunoști cărările și ajunsul.
Ești nădejdea mea și parte în viața-mi deja petrecută și în
moarte. Lumina cu care vii întrece strălucirea soarelui și o
stinge luându-i splendoarea și întunecând-o între cutele
iadului.
Multmilostive – arată-ți iubirea de oameni la fața
pământului și dedesubt pentru captivii morții. Cel ce ai
învins-o și ai surpat iadul – ia-ne din străfundul lui și așază-
ne înalt să-Ți fim întru veșnicia vieții.

Unde e capătul lipsei de sens: dar este nesfârșită. Iată

bezna: domină lumea și înfundul mormântului.

Soarele freamătă; pământul încremenește: Iisus Hristos

coboară în groapă și-n iad. A Lui este biruința iar cele
învinse nu se vor mai învârtoșa împotrivindu-se Treimii și
distrugând omul și umanitatea.
În mormânt Viața.

111
 Doamne – ești transcendent și prezent iar viața mea de
după moartea Ta va învia prin negrăita-Ți iubire.
Duhul Sfânt mă luminează cu Harul și Har peste Har:
acesta e darul pe care mi-l lasă Domnul în groapă să mă
bucur de ziua cea nouă care nu se mai înserează.
Soarele freamătă; pământul încremenește: Iisus Hristos
coboară în groapă și-n iad. A Lui este biruința iar cele
învinse nu se vor mai învârtoșa împotrivindu-se Treimii și
distrugând omul și umanitatea.
În mormânt Viața.

Doamne – ești transcendent și prezent iar viața mea de

după moartea Ta va învia prin negrăita-Ți iubire.
Duhul Sfânt mă luminează cu Harul și Har peste Har:
acesta e Darul pe care mi-l lasă Domnul în groapă să mă
bucur de ziua cea nouă care nu se mai înserează.
Hristoase Iisuse – unde vii căutându-mă să mă afli –.
Cobori după mine în groapă să mă scoți pe scară de Lumină
la înfocarea luminii. Eu am căzut după Tine în mormânt să
Te îmbrățișez ca să nu mai fiu singur în disperarea de după
răstignirea Ta.
Ți-am prilejuit Pătimirea din răutate și pizmă însă
acum – pentru Patima Ta – Te iubesc aprins.
În profunzimea morții și a mormântului nu Te-am iubit
încă după cuviință fiindcă mai păstrez o rezervă de
dragoste; nu m-am dat cu totul acestei iubiri să o devin fără-
de-întoarcere și neclătinată sub valurile de pământ. Nu
slujesc ei cu tot ce sunt și nu-i cânt de foc imnul cu
deplinătatea cuvintelor ce bucură inimile. Iar dacă cunosc
pe Domnul în dragoste și prin acest imn și-l am aproape în
groapă căci Îl preaiubesc mai puternic decât viața pe care

112
am trecut-o cum de mai zăbovesc în mormânt și nu irump
la cer să mă topesc în Preasfânta Treime –.
Ce mă fac după ce mi s-a stins viața –. Unde mă duc –.
Plouă în Dar bunătatea lui Hristos Iisus și-mi descoperă
cerurile. Murind – oare ajung la Iisus Hristos –. Rupt de
umanitate – mă voi întoarce la Domnul –.
Șed la locul plângerii și tânguirii – mormântul lui mă
primește și mă dispare în Moarte însă gata mie inima să se
lipească de Hristos Iisus.

O – minune: Domnul este cu mine în groapă și-n iad.

Doamne – nu mă părăsi singurătății și beznei morții. Auzi-
mă.
Scriu și mor.
Ce ai cu mine –. Îmi vădești păcatele ca să nu-mi
împietrească conștiința. Îmi ajunge acum adevărul că nu
sunt mai bun decât frații mei.
Viața-mi care abia a tresărit pe pământ trece grabnic ca
să facă loc Vieții. Murind – mă prejmuiesc ei și așa mare
este câștigul în urma morții.
Mă apropii de poarta iadului – vin cu păcatele și
fărădelegile mele.
Iisuse Hristoase – nu mă lăsa în moarte; fie-Ți milă:
Auzi-mă; miluiește-mă.
De bucurie mi-e glasul ce strigă pe Dumnezeu.
Murind trupul – sufletul devine mai zvelt și se alătură de
Hristos Iisus: mă aștern pe drum-de-Lumină.
Posomorâtă calea morții – scoborâtoare; hurducată – dar
este zbor neîntors la Iisus Hristos: Doamne – vin la Tine.

113
 Acum scriu despre necuprinsele Domnului: nemaifiind
al acestei vieți – mă smeresc după smerenia lui Hristos
Iisus.
Mor cu inima bună fiindcă o sălășluiește Iisus Hristos și
nu rămân îndărăt regretele deși nu m-am pocăit.
Cuvintele ce le scriu de la Cuvântul nu se-nnegurează
sub val-de-înțelesuri și nu înfloresc numai pentru mine ci
se împărtășesc celor ce le bineprimesc și – înțelegându-le –
iubesc pe Dumnezeu covârșindu-se Lui ca astfel să fie vii
în pofida acestei vieți trecătoare și pe deasupra ei.

Cad la moarte în gura mormântului. Mă pecetluiește

păcatul.
Moarteo – ești trecere grabnică prin tine și fulgerătoare
ieșire la Viața veșnică.
Caut pe Domnul în moarte și-n groapă. Având pe Iisus
Hristos în minte și-n inimă – căderea-i lină ca un plâns
împlinit.
Crezând întru Iisus Hristos – chiar dacă am murit – sunt
viu în Viața Domnului: Domnul meu și Dumnezeul meu
pretutindeni și în mine.
Neliniștit mi-e sufletul căci am văzut pe Hristos Iisus
luat de pe Cruce și coborât în adâncul pământului ca să
împreună-fim în mormânt. Apoi se împacă cu Darul-de-
pace al Domnului.
Necăjit și întristat stau dedesubtul pământului în
îmbrățișarea lui Iisus Hristos. Și iarăși mă bucur de
Dumnezeu. Nu plâng pe Hristos Iisus omorât pe Cruce
fiindcă mă înveselește viața-I înviată a treia zi.
Că tu – Doamne – mă ajuți și mă mângâi în moarte și-n
iad.

114
 Pe această abruptă vale a plângerii lunec adânc. Mă
împing păcatele și bătrânețea – mă cheamă Domnul.
Iisuse Hristoase – ai venit și la mine însă nu Te-am
primit pentru că nu am cunoscut Cine ești – cine sunt și ce
mă găsesc ca să rabzi pentru mine.

Sosește la moarte Viața cea fără-de-moarte: vine

zburând și trăgându-ne pe toți după sine.
Doamne – nu încapi în niciun cuvânt; în nicio idee deși
toate cuvintele pornesc de la tine încercând să Te cuprindă
exprimându-Te; să Te devină idee; să Te cânte în imne; să
Te configureze și să Te circumscrie.
Având totul întru Tine – nimic nu Te poate avea
descoperind din Dumnezeirea Ta fie și o parte.
Te cântă întreaga creație – se închină Ție stăruind să Te
îmbrățișeze în alipirea ca o scufundare în numele Tău însă
se separă imediat fiindcă – apropiindu-Ți-se – se aprinde de
la Focul care ești; arzi; mistui; luminezi: desăvârșita
Lumină.
Ceea ce unești întru Tine nu se mai desparte în cosmos.
Deși există multe miliarde de oameni – morți; vii;
nenăscuți – suntem unul în Unul-Născut Hristos Iisus din
Tatăl: Cuvântul Părintelui nostru și Înțelepciunea Sa.
Fiind – ai fost; ești; vei fi – pe când tot ce a existat și există
nu va mai fi așa și va deveni după cum n-a mai fost.
Cum Te laudă imnul ce Ți se consacră –.

Bun și blând ești – Dumnezeule: Mântuiește-ne.

N-am ajuns la pocăință; nu am urmat smereniei Tale.
Răstimpul vieții mele a fost o furtună și n-am aflat liniștea
decât când am luat foc de la Focul de pe Cruce.

115
 Mai Sus ca lacrima – Iisus Hristos.
Mai presus de lacrimi – Preasfânta Treime.
Vraja răutății m-a întunecat; păcatul m-a îngenunchiat
dar m-a luminat – de foc – Stâlpul Crucii. Deși am murit –
mă înflăcărează Dumnezeiescul Dar. Pregust pe Hristos
Iisus care vine după mine în mormânt să mă scoată.
Doamne – am intrat în moarte și-n iad să Te găsesc
întâmpinătorul și primitorul celui ce Te iubește din viața
care mi-a trecut și din moartea-mi care abia începe.
E atâta moarte lângă mine și oriunde încât Lumina Ta mi
se apropie făgăduință a Vieții de nestins. Moartea aduce
tăcerea Ta și mă îndestulează ca o apă din care nu mai
băusem – sfințenia.
Mă aflu departe de adevărul lui Iisus Hristos dar mi-l
binevestește Harul Duhului. De pretutindeni tot adevărul –
învinge moartea și diavolul. Viața Domnului triumfă și în
mormânt.
Nepocăit – intru în moarte. Îmi plâng nepregătirea pentru
a ajunge însă știu că izbânda este la Hristos Iisus și
bunăvoirea Domnului mă încununează.

Ca să fie cu mine – Iisus Hristos trece în moarte și-n iad.

Focul se mișcă și peste sufletul meu.
Auzi-mă – Doamne – în zi-de-necaz. Revarsă-Ți Lumina
să mă elibereze de rău căci mă cunoști și mă vei primi.
Oare nebunia mi s-a făcut cumințenie lângă mormântul
Domnului care mă înnoiește aducându-mă la Învierea lui
Hristos Iisus să mă-nvie –.
Nu mă lăsa – nu Te îndepărta.

116
 Sufletul meu s-a lipit de Tine și nu-Ți mai dă drumul.
Ziua și noaptea strig înaintea Ta până ce se va lumina de
ziua care nu mai asfințește fiind dis-de-dimineață veșnică.
Pietrele se despică și se fac mormânt să primească pe
Iisus Hristos ascunzându-L de omorâtorii Lui.
Când Te-ai pogorât la moarte – Cel ce ești fără-de-
moarte – ai zdrobit iadul și m-ai slobozit din amăgirea
vrăjmașului.
Dulcea-Ți Lumină îmi înrourează genele descoperindu-
mi-Te. Sufletul mi s-a făcut aripă – și-a luat zborul din trup
vădindu-l mort deîndată la picioarele lui Hristos Iisus.
Auzi-mă: Te strig din adâncul gropii și nimeni nu
răspunde chemării mele afară de Tine.
Mila Domnului din veac în veac mă îmbracă cu zăpada
iubirii.
Lângă mine – sub pământ – Iisus Hristos ține pământul
și oamenii și ne ridică din hăul unde ne-a tras diavolul.
Ca un om ai murit să îmi fii asemenea-n moarte – ca
Dumnezeu ai coborât în mormânt să mă învii.
Doamne – slavă Ție.

Taina îngropării lui Hristos Iisus este haina ce mă

acoperă de loviturile din lume; mă apără de mine însumi și
mă smulge iadului.
Domnul meu și Dumnezeul meu – Te cunosc cu
întreaga-mi făptură în viață și-n moarte.
Aducându-mi-Te în mormânt – Rod al Vieții – mă
hrănești spre cer.
Merg să îngrop pe Cel neîncăput; mă înmormântez cu cel
ce nu poate fi ținut de Cosmos.

117
 Sub țărână – Cuvinte – Îți rostești Viața și o deschizi
bucurie oamenilor. Ne eliberezi de moartea pe care o murim
de la începutul păcătuirii și ne descoperi hotarul-fără-de-
moarte unde Te vedem veșnic.
Mă descopăr Ție Rugăciune-de-un-singur-gând:
înnoiește-Ți mormântul și-n inima mea ca să Îți cânt.
Unul din Treime – rabzi moarte să ne scoți din moarte și
să-Ți fim viii după cum ne-a făgăduit Tatăl nostru.

Se-arcuiește pământul și se scutură lepădând omorâtorii

de Dumnezeu.
Lumea se răzvrătește împotriva oamenilor. Stăruie să se
lepede de cei pe care i-a odrăslit răstignitori ai Cuvântului.
Șerpii ard pe țărână și îi spulberă vântul. Îngerii se
înspăimântă și se smeresc de smerenia lui Iisus Hristos.
Niciun copac nu rămâne drept. Pomii își scutură florile
și își zădărnicească roadele ca nimic să nu mai să hrănească
ucigașul de Om.
Lacrimi-de-cuvinte plâng peste domnul imnele care Îl
cântă preaînălțându-L.
Doamne al oamenilor – Cuvinte – Te cânt aducându-ni-
Te-n inimi.
De-Viață-Dătătorule – Cuvântul lui Dumnezeu – mi Te
rostești moarte și Viață.
Apunând dincolo de Muntele Sfânt – ne luminezi. Chiar
dacă ai murit – ești lumina lumii. deși ai murit – ne
izvorăște viața ca să-Ți fim fiii vii.
Împodobitorul vieții pogoară în mormânt să învie morții
pe care nu i-a lepădat din iubire ci îi ține vii în această
dragoste nesfârșită: viața Domnului.

118
 Sub pământ sosește Hristos Iisus să-i pecetluiască
dedesubtul și să zăvorască porțile iadului încât ucigașul să
piară.
Se cutremură întunericul în groapă – vine Lumina să
lumineze morții.
Avându-L pe Iisus Hristos – crapă iadul și-și varsă
diavolii și osândiții: pe unii zdrobindu-i; pe ceilalți
slobozindu-i la îmbrățișarea Domnului.
Păsările cad din cer și se mistuie pe pământul ars de
uciderea lui Hristos Iisus. Îngroparea Domnului mi se-
ngemănează floare ce îmi primește albina sufletului și îmi
înmiresmează inima scoțând-o din mediocritatea
umanității.
În mormânt Viață: Tu – Iisuse Hristoase.
Cuvine-se să cădem la Tine Ziditorule. ascultându-Ți
cuvintele – Îți cânt de slavă și negrăită iubire.

O – nebunie: L-am omorât pe Hristos Iisus.

O – cumințenie: Îl îngropăm ca să omoare moartea; să
surpe iadul și să ne învie cu Învierea-I de a treia zi.
Primăvara dulce asupra-mi mă încălzește în moartea din
groapă la o iubire cum nu mai trăisem fiindcă nu-i din mine
ci este dragostea lui Iisus Hristos care trece prin inima mea
și se întoarce la Domnul.
Cu moartea pre moarte – Hristoase Iisuse – dărâmi iadul
și înfrângi moartea. Mă eliberezi din focul-de-iad și mă
aduci la Lumină să Te străvăd nevăzându-Te și să Te trăiesc
– păcătos fiind eu.
Fiule Unul-Născut din Tatăl – ai primit Patima pe Cruce
dăruindu-Te Părintelui nostru și iubindu-ne peste oricare
dragoste.

119
 Îți deschidem mormânt nou să Te primim – noi – morții
– în moartea din care Te strigăm: Învie – Doamne.
În pământ mă dau Ție – o mână-de-țărână – și primesc
Harul Duhului Sfânt ce-mi deschide ochii să Te văd. Plâng.
Cu clarul lacrimilor dobândesc Darul-de-pocăință care mă
așează pe calea spre Domnul. Tind lui Iisus Hristos candela
inimii mele umplută cu lacrimi și iau Rugăciunea-de-un-
singur-gând cu care zbor la cer.
Scriu cuvintele minții și inimii și așa mă îmbrac cu cele
ale Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta mi-e
binecuvântarea. Astfel străpung zidul-de-patimi către cerul
Treimii.
Hristoase Iisuse – Ți-ai dat duhul pe Cruce: pentru
iubirea Ta Tatăl Te preaiubește iar pentru venirea-Ți în
mormânt la morții pe care nu i-ai părăsit Te iubim toți
păcătoșii înlănțuiți de moarte.
Învii din noul mormânt ca Dumnezeu din Preasfânta
Treime – Iisuse Hristoase Dumnezeule. Ascultându-Ți
cuvintele – Îți cânt de slavă.
Te caută inima mea în moarte și-n iad. Știindu-te biruitor
pretutindeni – Te-am aflat înlăuntrul meu.
În pământ mă dezbrac de materie – în moarte mă
limpezesc și primesc Duhul Sfânt.
Scrisul meu nu poate exprima adevărurile și tainicele
trăiri. Omule – oare nici acum nu vezi mai departe –.
Sunt a Ta suflarea – Dumnezeule: Inspiră-mă. Pune-mă
pe simplă calea spre Tine: Dumnezeu a creat lumea din
iubire – pentru dragoste.
Să nu cad în focul iadului și să mă înăbușe țărâna încinsă:
Îmbrățișează-mă – Focule – să-Ți cunosc Lumina.

120
 De la Focul devin de foc și ard întunericul păcatelor. Nu
mai este beznă în mine ci neapropiata Lumină a Focului
Dumnezeu ce mă atinge și mă înfochează la iubirea pe care
n-o pot scrie fiindcă-i Dumnezeiască și Cuvântul nu mi-a
lăsat încă toate cuvintele ca să o înscriu.
Mă grăbesc spre Cel dorit de pe când întunecam fața
pământului – intru în groapă să mă unesc cu Cel ce Se află
pretutindeni încă mai înainte de început iar zarea mulțumirii
Domnului mi se deschide ca veșnicia – să pătrund și să
mulțumesc lui Hristos Iisus.

Umbra morții pecetluită de păcatele mele mă trage-n

mormânt. Cobor și fulger ca Acela care a sosit mai înaintea
mea pentru toți morții să li Se descopere Lumină și să-i
scoată din moartea păcatului la libertatea Luminii încât
oamenii să fim zăpada care este Lumina întru Lumina lui
Dumnezeu și așa – de lumină – să ne unim cu Treimea.
Îndumnezeirea noastră e calea pe care Hristos Iisus ne-o
deschide călcând moartea; zdrobind Iadul și trecând peste
gropile caracterului nostru. Astfel ajungem la noua Viață
despre care nu cunoaștem însă știm de la Iisus Hristos că ne
este leagănul întru Sine.
Dorind statornic mântuirea – am urmărit pe Domnul
până la Cruce și moarte și – urmând ui moartea – am murit
ca împreună să fim în mormânt la ceea ce ne descoperă
Hristos Iisus din Dumnezeieștile Sale.
Nu mă voi opri până ce nu voi fi cu Domnul: pe credință
și smerenie îmi pun capul și-mi deschid inima.
Lumina lină a Tatălui ceresc mă călăuzește în groapă
aducându-mă pe o rază la Iisus Hristos.
O – Treime Sfântă: Mântuiește lumea.

121
 Minune: Făcătorul a toate e mort pe Cruce și – coborân-
du-L – Se îngroapă în mormânt și-n iad ca să ne învie.
Abia în groapă aflu ce înseamnă moarte: un pas către
Hristos Iisus – urmarea lui în mormântul unde L-am pus și
așezarea la picioarele Sale în adăstare nădăjduitoare fiindcă
a venit Domnul și ni S-a adus. Nu la fața țărânei a fost
vremea nepătimirii mele ci în groapă – prin bunăvoirea lui
Iisus Hristos.
Nimic sunt.
Și eu am murit însă n-am om să mă însoțească în
mormânt. Domnul nu mă lasă singur în grozăvia morții ci
mă cuprinde în moartea-I din care învie a treia zi.
Despre ce este vorba din lângă Hristos Iisus care mă
luminează în adânc –: de al meu păcat.
Dorul de moarte mea care să Îți urmeze este dorire de
Tine – Iisuse Hristoase: Primește-mă.
Și m-am dus. Am sosit după Domnul deoarece m-a
chemat prin moartea-I pe Cruce.
La Cine am coborât în mormânt –: la domnul meu și
Dumnezeul meu. Scriu cuvintele de la Cuvântul și așa nu
mă mai despart de El.
Eu – un mort printre vii – sunt înghețat în mormânt.
Umblând pe urmele lui Hristos Iisus – strigat de Domnul în
groapă – mă îmbrac cu Iisus Hristos.
Hristoase Iisuse – Tu îmi cunoști răul și mi-l dezvălui
noapte și zi însă eu nu-Ți iau în seamă luminarea ci
perseverez în păcate.
Plâng și Te rog. Îți mulțumesc și Te laud.
De unde nu e vii în morminte –. Nu cumva din Pătimirea
de pe Cruce –. Mâna-Ți străpunsă de piron mă smulge de

122
sub apăsarea țărânei și din osândirea la iad. Ridicându-mă –
îmi arată răsăritul luminii tocmai în cel mai îndepărtat
ungher al mormântului care-i cer.
Murind – mă despart de lume însă smulgerea din
umanitate mă pârjolește ci dorul de Iisus Hristos pe care L-
am părăsit pe Cruce ascunzându-mă – laș – în fireasca
moarte.
Oriunde voi fi murit – Crucea Domnului îmi veghează
moartea și o îndrumă spre Viața înviată a lui Hristos Iisus.
Nu sunt lipsit de Dumnezeu nici în opacitatea iadului.
Credincios în mormânt – petrec cu Domnul.

Nu mai sălășluiesc aici. Cobor. Mă capturează moartea

și groapa. Sunt împreună cu Domnul prin urmarea morții
Lui. Umblu cu Iisus Hristos în moarte să întrolaltă-mergem
la Înviere. sufletul; mintea; inima; duhul mi se umplu de
lauda Domnului.
Păcatele bătrâneții și ticăloșiile să nu mă însoțească în
iad și să mă zăvorască în neguri.
Mor cu gând viclean. Intru în mormânt cu păcatele. M-a
ținut lumea cu fărădelegile mele însă a trăsnit clipita morții.
Mă frâng peste groapă – trec dedesubt la scrâșnirea dinților
și la sfărâmarea oaselor. Sunt mortul fără-de-chip fiindcă
aceasta am dobândit după gânduri; răutăți; cuvinte; fapte.
Doamne – nu-mi stinge focul Darului-de-Har.
Vino căci Te doresc din profunzimea mormântului ca pe
lumina ce destramă țărâna deschizându-mi fereastra spre
cer.
Duhule Sfânt – pogoară și fă-mă părtaș Luminii Treimii:
dă-mi să cunosc pe Hristos Iisus prin Tine și – luat pe
aripile milostivirii lui Dumnezeu – să depășesc iadul.

123
 Cu sfinte puteri mă întâmpini – Doamne – și-mi
descoperi Lumina în beznă. Către Tine saltă sufletul meu –
Tu mă încununezi cu tot binele.
Am murit ca să-mi îngrop păcatele și nădăjduiesc să mă
întâmpine Domnul.
Ție mă închin Iisuse Hristoase.

Zilele mi s-au stins în deșertăciuni. Am vânat văzduhul

și am prins vânt. Ca umbra m-am trecut – am petrecut ca
apa ce curge și nu rămâne.
O – Treime: Mântuiește lumea.
Moartea, Mormântul. Iadul mă primesc deoarece aparțin
lor de când m-am prăbușit.
Sufletul meu în mâinile Domnului întru moarte și-n
Viață.
Vine la moarte Cel fără-de-moarte – Viața cea vie se
silește-n mormânt dar puterea lui Hristos Iisus surpă iadul
și înstăpânește Viața.
Doamne – nu sunt vrednic de milostivirea Ta însă
risipește țărâna care mă apasă și eliberează-mă din moarte
și iad.
Cu moartea Ta ai întunecat soarele și cu Lumina Învierii
mă învii și pe mine – mortul captiv în adânc-de-păcate.
Pe noi – care Te cunoaștem Dumnezeu precum ești – ne
chemi lângă Tine în moarte și-n iad. Surpând iadul – Te
vedem: de nevăzutule. Te auzim: de neauzitule. Te
ascultăm din străfundul înțelegerii și așa dobândim
Înțelepciunea.

Cea pe care o scriu acum este lacrima ce mi se prelingea

pe obraz și picură în mormânt înainte-mergându-mi.

124
 De poarta iadului m-au apropiat pașii. Hristoase Iisuse –
fă-Ți milă și nu mă pierde de tot prin sărirea pragului ei la
ucigașul. Am greșit și greșesc: nu sunt vrednic de
milostivirea Ta. Auzi-mă; miluiește-mă. Izbăvește-mă de
durerile care mă constrâng.
Dumnezeul meu – mântuiește-mă. Scoate-mi sufletul
din moarte să mărturisească oamenilor că ai salvat lumea
din înșelăciunea vrăjmașului diavol și o iubești cu veșnicia
Vieții Tale înviate.
Ceață. Pâclă. Negură. Orbie: întunericul iadului unde am
căzut prin moarte iar dacă nu mă va elibera Domnul nu voi
mai ieși la lumină. Că am păcătuit din voirea mea iar acum
mor fără-de-voie.
Mă întorc la Iisus Hristos chiar dacă Domnul este în
mormânt. Vin la Hristos Iisus cine sunt. Iisus Hristos îmi
făgășuiește inima să culeagă rodul-de-pocăință și să se
înveselească de el.
îl am pe Isus Hristos –. Unde este Hristos Iisus al meu
Dacă eu sunt nimic –.
Pentru numele Tău Te-am adăstat – Doamne – în
mormânt. Ai coborât de pe Cruce să ne luminezi cu înviata-
Ți viață – Ție se cuvine cântare de laudă: de Tine mă bucur
în inima mea.
Omorând moartea – îmi dai Viață Iubitorule de oameni.
Ca la tine milostivirea și adevărata dragoste care nu se frâng
între degetele diavolului.
Îmi fac mormântul cuib-de-adăpostire de ispitele și
necazurile pe care le-am purtat până la Crucea Focului unde
s-au mistuit devenind suflu-de-zbor-și-iubire ce tânjește pe
Iisus Hristos și se apropie de Domnul să se izbăvească la
Lumină.

125
 Doamne – caută-mă la locul țărânei; află-mă și
mântuiește-mă.
Mamă-pământ – strânge-mă-n brațe și încălzește-mă
fiindcă mi-a fost frig în lume și m-am dăruit păcatelor. Și
am suferit răul oamenilor. Raza-de-adevăr a Luminii să mă
aprindă și să mă elibereze din bezna egoismului de a fi eu
însumi.
Trupul mi-e în purtarea de grijă a lutului din care am fost
plămădit iar sufletul se alipește de preadulcele Hristos Iisus
pogorât de pe Cruce să mă mântuiască.
Oare gândesc curat în inima mea și-n moartea
mormântului sau încă nu mi-am lămurit mintea și inima –.

Din ce în ce mai aproape de Iisus Hristos. Sosesc la

Domnul adus de propria moarte pe care plutesc. Mi-e dor
de Hristos Iisus: Doamne – ia-mă.
Mă aflu cu toți cei care am coborât în morminte și ne-am
acoperit cu țărâna înzidindu-ne-n moarte. Lunec pe moarte
spre bucuria Învierii lui Iisus Hristos. Ziditorul a toate Își
îngroapă zidirea trupului pentru iubirea-I de oameni: intră-
n mormânt dimpreună cu universul și Se înmormântează
vremelnic.
Gândul nu poate urma bogăției morții Domnului meu și
Dumnezeului meu ci se poticnește de moartea mea și
încremenește.
Cu pace în moarte.
Mă apropii de iad dar viața făgăduită de Tatăl nostru
strălucește-ndeparte și nu este un răsărit de soare ci ziua
desăvârșită a Domnului și nu mai asfințește.
În iad primesc Lumina și o binevestesc oamenilor: ard în
Focul Dumnezeu. Eu nu mai sunt cuvintele pe care le scriu

126
ci bucuria acestor cuvinte de la Cuvântul – înluminate de
Har.
Cine mă găsesc – încătușatul de moarte și înțelenitul în
țărână –: omul lui Dumnezeu gata să învie deși noaptea
păcatului mi se face rătăcire și-n iad. Ochii mi se închid.
Cine îmi spune în mormânt și-n iad mila Domnului –
cuvintele ca limbi de foc; porumbelul Duhului.
Deși scriu de la Hristos Iisus – am murit. Mor ca să scriu
mai adevărat. Domnul asupra-mi dar Se împreună-îngroapă
cu mine.
Flămând și însetat de Iisus Hristos – intru în moarte să
găsesc pe Domnul care mă eliberează la Viața Sa. M-a
mântuit glasul Domnului.
Lăudat Dumnezeu. Îmi dă bucurie să mă veselesc în
moarte: pentru moarte și iad Te laud – Doamne.
Sărac și necăjit sunt în moarte și-n mormânt dar mă
deschid venirii Tale: Sălășluiește-mă.

Pe vânt subțire coboară Domnul și săvârșește ce trebuie

să fie. Îmi ocrotește sufletul în mormânt să nu piară:
Păzește-mă – Doamne – și Te voi lăuda în veac.
Izbăvește-mi sufletul din iadul cel mai de jos și așează-l
pe palmele veșniciei la legănarea iubirii Tale. La locul
plângerii și tânguirii cad și mă rog lui Hristos Iisus cu aceste
cuvinte: Omul se închină Domnului aducându-I la picioare
umanitatea.
Ne-am înlănțuit în captivitatea morții și coborâm – când
ne vine rândul – în gropi. Venim la îmbrățișarea Domnului.
Oare cum de nu mă risipesc pe treptele scoborâtoare în
mormânt –. Prin iubirea-I – Iisus Hristos mă poartă ca pe
brațe și mă scoate din bezmeticia fricii de moarte care m-a

127
silit să fug din lume la adăpostirea iadului făcându-i
concesii.
Doamne – îmi înaintemergi în moarte și ești în iad să-mi
așterni cale de mântuire. În trecerea peste toate – mă
mângâi și-mi descoperi Viața pe care mi-ai făgăduit-o.
Mare Ți-e mila.
Mă smeresc în răstimpul zăbovirii mele în mormânt și în
iad.
Crucea rușinii pe care ai urcat și pentru mine ca să mori
în Pătimire mi se face scară spre groapă frângându-mi viața
de rușine ce am dus o în lume stricând Darul pe care mi l-
ai încredințat din iubire. Așa mă pregătesc de veșnicie:
depășesc rușinea acestei Vieți ajungând la limpezime acelei
de dedesubt unde cunoaște-voi întemeierea Vieții.
Mă găsesc pregătit să întâmpin pe Domnul – să Îl iau
înlăuntru-mi la mărturisire curată și adevăr și așa să-I când
de iubire și slavă. astfel moartea mi se va încununa cu ceea
ce numai cunoscusem arzând întru mine și înluminându-
mă: îndumnezeirea pe care o pregust în mormânt.
Iubi-Te-voi – Doamne.

***

La sfârșitul zilelor mele – Doamne – arată-mi Lumina.

În strălucirea Luminii – Maria tu – rază ce provii de la
al tău Unul-Născut pe care ni L-ai adus Lumină.
Dimineața Nașterii Tale se face zi eternă și luminează:
întunericul nu mai întru noi ci Lumina lui Dumnezeu.
Moartea pe Cruce a Domnului și Învierea-I de a treia zi
ne înveșnicesc la un chip-de-viață cum n-a mai trăit nimeni

128
la fața pământului iar Lumina Treimii este Har pentru
fiecare.
Grabnic Ascultătoareo – auzi-mă. Plâng: ascultă-mă
fiindcă Îți șoptesc adevăr din sufletul meu care Te caută
iarăși: sfințește-l cu atingerea ta; înduhovnicește-l cu
șoapta cu care te-ai rugat la Iisus Hristos. Eliberează-mi
sufletul din împietrirea în lume și redă-l Luminii ce l-a
izvorât.
Iată bucuria mântuirii: domnul se îngroapă și eu mă
împreună-jeluiesc cu neprihănita Măicuță pe când îl
punem în groapă.
Adânc-Rugătoareo – acoperă-mă cu lacrimile pe care le
plângi peste mormântul lui Hristos Iisus ca – prin
străvezimea lor – să văd pe Dumnezeu. umple-mă de
îmbucurătoarea-ți jale ce străbate la cer.
Cu rugăciunile m-ai scos din tumultul fricii de moarte și
al suferinței în lume. M-ai primit la iubirea-ți
descoperitoare de Dumnezeu și m-ai întemeiat în adevărul
credinței și ființării de după moarte.
Luminată; curată; dăruită cu Har – Cea mai vrednică:
Fecioara Maria.
Ce lucru bun ai aflat la mine – Minunato – că mă chemi
în mormânt să șed la picioarele lui Iisus Hristos –.
Cercetându-mi viața – plâng cu amar și-mi adun
cuvintele din ungherele minții și inimii să cer iertare Maicii
Domnului. O îmbiu să se roage Fiului ei să mă lumineze cu
Har-de-pocăință.

Văd pe frații mei dar pe mine să nu mă observe nimeni –

abia așa pot veni la Maica Domnului și a noastră. Devin
simplu în această înțelegere.

129
 Mai departe de lume ca oricând totuși în măduva ei –
Maria – mă aprinzi cu iubirea-ți de oameni pe care nu-i
mai osândesc după măsura păcatului meu.
Rănită de sabia durerii ce ți-a sfâșiat inima – ai
îmbrățișat stâlpul-de-foc al Patimii Domnului și ne-ai
strigat pe fiecare după numele său să ajutăm pe Hristos
Iisus împărtășindu-I suferința prin contenirea păcatelor și
stingerea setei de distrugere și autodistrugere.
Bună; preabună; lăcaș al Domnului – Născătoarea
Mântuitorului nostru își frânge inima lângă noul mormânt.
Alinarea celor solitari – ai trecut pe la fiecine să îi ștergi
lacrimile pe care iubitorii de Dumnezeu le-au aprins lângă
Cruce. Acum plângem în preajma gropii dar nu ne pocăim.
Cu plâns de bucurie Te simt – Măicuță – plecându-te și
asupra mormântului meu: îmi legeni frica de moarte și-mi
acoperi durerile cu mângâietoare lacrimi care mă scot din
urâtul păcatelor.
Împreună-plâng cu Maica Iubirii pe când punem în
groapă desăvârșita Iubire și o pecetluim.

Liniște; pace; iubirea; Lumina ți-a lăsat Iisus Hristos:

împarte-le cu noi – Măicuță.
Se bucură Stăpâna lumii că nu părăsim singurătății pe
Domnul în groapă ci Îl urmăm să fim împreună după cum
însuși Hristos Iisus intră în iad să ne scoată. Se bucură
Neprihănita și ne dezmiardă cu priviri bune și șoptiri de
încurajare.
Preasfântă – ne împlinești foamea și însetarea de
mântuire a lui Iisus Hristos: roagă-te pentru noi păcătoșii.
O – bucurie. O – mulțumire. O – dragostea Tatălui
ceresc care ne-a dat pe Fiul Său Unul-Născut să Se

130
întrupeze prin Tine de la Duhul Sfânt ca așa să cunoaștem
Omul după Chipul căruia am fost făcuți și cu care ne
asemănăm în iubirea Părintelui nostru și în purtarea-ți de
grijă.
O – bucurie. O – fericire. O – Lumină. O – veselie
negrăită: Maica Domnului Nostru Hristos Iisus și a
noastră Măicuță.

În focul cuminte al inimii mele pomenesc pe Maica

Domnului. Celei pline de Har tind flacăra rugătoare a
sincerității ce o desfășoară în acest scris: iată-mi neputința
dar și gândul bun. Nevrednicia; cumințenia. Iubirea și
aripa înțelegătoare pe care o vădesc Măicuței Preacurate
ca astfel să mă cunoască un fiu ce i se cântă imn la cer
mărturisindu-i-se și mărturisind-o cuvenit.
Primește-mă căci mă dăruiesc Ție fără-de-rest însă
rușinat de adevărul care sunt: omul pierdut și fără răspuns
în lume – răpus de păcate și fărădelegi.
Te văd prin lacrimile cu care Îți plângi Fiul ce-L așezăm
în mormânt. Bucură-te – Cea plină de Har: Domnul este cu
tine.
Cea bună a Celui mai bun;
Cea iubitoare a Celui preaiubitor;
Cea milostivă a Preamilostivului Domn – scoate-mă de
la împotrivitorul diavol pe care înzidește-l în neputință și
uitare încât nici un gând și intenție a lui să nu mai devină
faptă în lume contra omului și a lui Dumnezeu. nimicește-i
puterea cu gingașă ștergerea de lacrimi de pe obrazul meu
asupra căruia s-a revărsat lumina și bucuria Domnului și
făgășuiește-mă la adevăr și la veselia ce mi-ai adus de la
cel Unul-Născut al tău.

131
 Ceea ce ești a lumii scăpare – izbăvește-ne.
Născând lumina – nu ne părăsi în beznă morții.
Ieșind de sub clopotul durerii punerii în mormânt a lui
Iisus Hristos – întâmpină-mă cu milostivire și ține-mă în
Iubire chiar dacă nu am stăruit în dragostea lui Hristos
Iisus și a ta.
Bucură-te – Slava celor ce Te iubesc.

Căutând pe Maica Luminii – în Lumină am aflat-o: tu

ești Lumina de la Treimea Sfântă.
Sub Acoperământ de Lumină frica de moarte se
destramă și piere.
Între luminile cerului Maica Domnului este Lumina lui
Dumnezeu: mila lui Iisus Hristos ne dăruiește pe Maica Sa
să ne fie Lumină din veac în veac.
De la Preacurata învăța să laud Patimă; moartea;
îngroparea și Învierea de a treia zi a lui Hristos Iisus.
Cântând – o cunosc pe Fecioara Maria.
O – Maică: ești bucuroasă în sfâșierea inimii Tale.
Crucea și mormântul Domnului se aprind de la plânsul-
de-jale al Măicuței.
Bucură-te – jale care mângâi peste îngroparea Fiului
tău. Bucură-te – căci plânsu-ți înflorește lumină în suflete.
Fă-mă părtaș iubirii Tale să-Ți înțeleg dragostea și
iubirea lui Iisus Hristos.
Lauda a toată lumea – bucură-te. Bucură-te – Maria –
Maica lui Hristos Iisus Dumnezeu. Bucură-te – bucuria
tuturor.

132
 Iată-ți Fiul pus în mormânt dar iată-mă un fiu al tău care
Te întâmpină deschizându-și inima și depunându-și al său
adevăr pe palmele Tale.
Aceasta e Mama pe care mi-a dăruit-o Domnul să-mi fie
aducătoare a duhovniceștilor de la El și descoperitoarea
înțelesurilor de peste înțelesurile pe care rațiunea nu le
poate străpunge și înmiresma cu adevărul.
Tatăl meu; Măicuța mea: întru Născătoarea de
Dumnezeu nădăjduiesc și am pe Fiul pe care ni L-a născut.
Binevoiește să mă mântuiesc fiindcă nimeni nu ți se
împotrivește – Curată – și contra ta nu îndrăznește
nimenea.
Miluiește-mă.
Pleacă-te peste acesta care – din mormânt – Îți întinde
două cuiburi-de-bunăvoință – mâinile sale – ca să mi Te
apropii cu iubirea-ți uimitoare și eliberatoare din limitările
lumii. Iar pe tărâmul tristeții iadului să nu ajung – prin
îndrumarea ta – ci la bucuria înțelegătoare a Harului.
Milostivește-te spre mine și învrednicește-mă să facă voia
Domnului.
Izvorând pe Isus Hristos – Măicuță – Te aprinzi în
Lumina Treimii.
Stând lângă tine la marginea mormântului – ies de
întuneric și trec spre lumina profundă.
Către cea mai iubită tânjesc să mă prind de luminoasa-
i rază.
Dumnezeul minunilor și Nădejdea celor fără-de-nădejde
mi-au dăruit pe Maica Iubirii lângă mormântul deschis să-
mi ușureze durerea morții lui și a mea și să-L slăvesc înviat.
Iubirea Maicii Domnului în chiar suferință sa. Măicuța
Preasfântă iubește înjeluită.

133
 Cu lacrimile înjeluirii cuprinde lumea în îmbrățișare
încât ne Descoperă strălucirea mormântului lui Hristos
Iisus și bucuria învierii.
Bucură-Te – îndurerato: la tine este milostivirea și
sufletul meu Te nădăjduiește.
Bucură-te – cea plină de Har – focul mistuie iadul.

Nu ne temem nici ne tulburăm căci cu noi este

Dumnezeu.
Ne închinăm și cădem la Iisus Hristos Împăratul și
Dumnezeul nostru: Sfinte; Sfinte; întreit Sfinte –
Mântuiește-ne.
Deschizându-Ți gura – Cuvinte – toate se umplu de
adevărul cuvintelor Tale ce se scriu adevărate – după cum
răsună în minte și-n inimi.
Nu-mi ridic capul spre Tine iar scrisul meu nu îl las pe
aripă-de-zbor către ascultarea Ta ci mă plac dinaintea-Ți –
Cel ce ești biruitorul morții și surpătorul iadului. Trimite
Duhul Tău și înnoiește fața pământului și dedesubtul
înnegurat: bine ești cuvântat – Doamne.
Minunate Îți sunt lucrurile pe care le săvârșești
pretutindeni desăvârșindu-le.
Plăcut să-Ți fie ceea ce scriu și mă voi veseli de Tine și
în iad.
Slavă Ție.
Lumina lui Hristos Iisus peste noi. Ocrotește pe cei fără-
de-nădejde pe pământ și-n morminte: poartă-le de grijă și
nu îi lepăda din iubirea care le este foc în beznă.
În mormânt mă îmbrac cu taina morții. Pe Tine Te caut
dis-de-dimineață în moartea și-n iadul care m-a înhățat și

134
mă țin prizonier într-o stare care e peste suferință și chin –
durere nețărmurită.
O – minune: Iisus Hristos Dumnezeul și Mântuitorul
sufletelor noastre mântuiește pe cei plecați întru moarte.
Se lipește sufletul meu de Domnul – credință și
smerenie – și nu mai exist fără-de-Dumnezeu în întunericul
gropii.
Iubitorule de oameni – sfințește-mă cu arătarea Ta.
Plâng cu amar dinaintea Domnului și-mi deschid inima
să intre și să plinească minunat.
Glas din cer peste morți căci de acolo vine Mântuitorul
sufletelor.
Inima încremenește sub piatra mormântului: Hristos
Iisus o ridică și mă descoperă în Lumina Sa care arde
moartea; mistuie iadul; renaște omul.
Așteptându-Te – Te-am adăstat – Doamne: mi-ai
ascultat rugăciunea și ai coborât de pe Crucea Patimii în
mormânt să omori moartea și să dărâmi iadul.

Conștiință curată; inimă clară; nădăjduită frumoasă

aștern lui Iisus Hristos în străfundul mormântului unde am
venit să împreună-fim în ceea ce omul și umanitatea nu pot
împlini niciodată: învierea.
La pacea odihnei lui Hristos Iisus ajung ca un călător ce-
și găsește țărmul de liniștire și se îndestulează de
rugăciunea păcii.
În moartea ce am murit-o – ziua și noaptea se odihnește
Dumnezeirea lui Hristos Iisus. Domnul zăbovește pe val-
de-pământ și Își cercetează omul.

135
 Însuți murind – Doamne – vii la cel care Te căutase dar
nu fusese învrednicit să Te găsească. Deși ai pogorât în
mormânt – ești viul și ne învii.
Astăzi se luminează morții și se veselesc mormintele –
cereștile și pământeștile – căci unde este Împăratul se află
sensul și bucuria; ființa și întemeierea ei iar și iarăși întru
veșnica Viață.
Arătatu-s-a Darul lui Dumnezeu viilor și morților –
luminând; strălucind; lăsând credincioșilor mare milă.
Am murit însă slujesc Domnului meu și Dumnezeului
meu cu trupul; sufletul; mintea; inima; duhul; cuvântul;
scrisul și-I tind imn-de-iubire-și-slavă cum inima mea n-a
mai cântat. Dar nu din virtutea-mi irumpe imnul-de-
dragoste ci este cerut chiar de Harul cu care m-a îmbrăcat
Domnul să mă lumineze în starea-de-moarte.

Astăzi Făcătorul cerului și pământului pogoară la moarte

și iad să le spulbere curățând lumea de întinăciunea
vrăjmașului: Dumnezeul nostru – slavă Ție.
Privesc pe Iisus Hristos – văd pe Domnul prin pământul
care mă strânge de peste tot și peste țărâna ce-mi acoperă
cerul. Din strâmtul loc al morții contemplu pe Dumnezeu.
Cu iubire mă leg de Hristos Iisus și niciun diavol nu mă
leagă să mă țină captiv în iad sau să mă readucă la plânsetul
din lume.
În mormânt Te-ai arătat și lumea ai luminat – Iisuse
Hristoase.
În noaptea morții ai tăcut încredințându-Ți duhul Tatălui.
Și eu tac furișându-mă pe urmele Tale în profunzimea
gropii. Vin la cea mai puternică îmbrățișare. Aceasta e
taina: bunăprimirea-Ți în mormânt când Îți deschizi brațele

136
să mă iei pe Cruce – o lacrimă plânsă smerit. Mă dăruiesc
răstignirii plâns și cuvânt; lacrimă și însângerare; scris și
moarte: Doamne – ia-mă.
Oare să îndrăznesc –. Haru-Ți strălucește întru mine însă
eu – din cuta pământului – contemplu pe Domnul și îmi
aflu păcatele.
Hristoase Iisuse – nu m-am pocăit în pământeană viață.
Răstimpul pocăinței l-am frânt pe genunchiul slavei deșarte
când mi se părea că viața e un câmp infinit. Acum – mort și
îngropat – rămân în starea-de-păcat nădăjduindu-Te.
Din beznă la lumina Treimii: atotțiitoare; săvârșitoare;
nemuritoare.
Cer cuvânt să-l aduc la Lumină ca – înluminat – să
strălucească adevăr deschizând oamenilor fereastra spre
Domnul încât să vedem – din morminte – pe Iisus Hristos.
Preasfânta Treime plouă – Dar de Har peste cei ce se
strică în gropi după măsura însetării de Hristos Iisus coborât
de pe Cruce în inimi.
Eram viu și păcătos. Am alergat la Cruce îmboldind pe
Domnul să urce pe lemn pentru a fi pironit-de-moarte. Însă
eu n-am murit năprasnică moarte de la Iisus Hristos ci pe
cea de ocară a ucigașului de Dumnezeu. Cel fără-de-
prihană nu m-a ucis ci a răbdat Sângerând pe Cruce să
doresc să mor ca să-I fiu mai aproape și să Îi cer iertare.
Doamne – văzându-Te răstignit – mi-ai trezit
cunoașterea Adevărului care nu înșală mă aduce la marea-
de-pace a morții și așa Te am în inima mea.
Astfel m-am îmbrăcat cu bucuria Domnului. Împodo-
bit – am murit și am lunecat în groapă la starea Domnului
meu și Dumnezeul meu care înnoiește omul prin moarte.

137
 Acum mă bucur de cereasca fire în noroiul pământului
unde sunt privit de Domnul și eu Îl am.
În mormânt – viața lumii trece peste mine și nu mă mai
atinge. Nicio mișcare nu-mi mai tulbură sufletul; nicio
chemare nu mă clintește din iubirea de Dumnezeu care-i
Dar de Har de la Hristos Iisus pentru cel care L-a răstignit.
Viețuirea cerească a fost calea pe care am coborât în
mormânt la întâlnirea cu Domnul – în cea mai ascunsă
taină. Iar Lumina adusă de Iisus Hristos în groapă se face
crug ceresc – întru Lumină cunosc pe Hristos Iisus
Dumnezeu din Treime.
Aceasta e veghea care nu se stinge. Aceasta nădejdea
Învierii.

Iisuse Hristoase – Te țin îngropat în inima mea: dă-mi

să-Ți urmez ca să mă împărtășesc cu Tine după cum Însuți
mi Te dăruiești Trup și Sânge.
În frumusețea Trupului Tău luat de pe Cruce de mâinile
celor ce Te iubesc și vor să Îți vină în groapă se oglindește
semnul frumuseții noastre de după moarte: Învierea.
Mă țintuiesc pe duhovnicia inimii mele pe care S-a
răstignit și a pătimit Hristos Iisus. Pe Chipul Domnului –
înluminătoare și îndumnezeitoare Învierea-I de a treia zi și
a noastră.
Moartea și-a făcut cuib în mine dar își ia zborul lângă
Cruce și cade în mormânt – o piatră între stânci.
Darul Domnului mi se face Cruce. O port pe umeri ca –
astfel – să ajung la Viață. În chip arătat chipul lui Iisus
Hristos a coborât peste mine – mortul din groapă. Moartea
morții mi se deschide în strâmtoarea mormântului. Noaptea

138
gândului meu să mă însoțească în dis-de-dimineața
cunoașterii lui Dumnezeu și așa să se lumineze.
În ceasul gropii – mă îmbrac cu iubirea de oameni a lui
Hristos Iisus. Aceasta-i podoaba de la Domnul: împodobit
astfel – mă primește în Curțile Sale. Cu acoperire sfântă îmi
mângâie nimicnicia și-mi ascundă neputința.
În colțul mormântului zorile Crucii îmi descoperă
Învierea. Minunata dorire mi se face vădirea tot adevărului
de după moarte: înviata Viață. Sfânt orizont despică tavanul
gropii spre Lumină.
O – Lumina Adevărată; o – uimitoare Lumină mai
presus de laudă oamenilor – îmi luminezi mormântul și
iadul dezvăluindu-mi unde împreună-cobor cu
Luminătorul: prin Lumină Te cunosc – Iisuse Hristoase.

În mormânt Te-ai arătat și iadul ai luminat. Noaptea s-a

bucurat – Hristos Iisus rugându-Se Tatălui pentru noi.
Noaptea mă rog Domnului pentru frații mei în Biserica Sa –
noaptea aceasta vine Iisus Hristos să mă scoată.
Ziua și noaptea a pătimit Domnul să petreacă moartea și
să învie ca să ne înnoiască – moartea mi-o mor punându-
mă pe calea voii lui Hristos Iisus.
Cel pe care glasul Tatălui Te-a mărturisit Fiu iubit –
luminează-mi mare milă și cuprinde-mă întru înțelegerea-
Ți învietoare. Unde-i Înțelepciunea se aprinde robul de la
Focul.
Noaptea păcatului meu întrece întunericul: împrejuru-mi
și dedesubt bezna păcatului stăpânește și îmi sfârtecă
sufletul în crâmpeie-de-negură.
În păcat mă tem de ceea ce va urma morții dar –
Doamne – oare nu știu că – păcătuind – mă lipsesc de

139
oricare timp –. Păcatul mă lasă pustiu; mă desparte de
oameni și mă ia de lângă Iisus Hristos. îndepărtându-mă de
Domnul în mormânt – mă devine al nimănui sub chipul
păcatului care este iadul.
Păcatul sunt tocmai eu – omul fără-de-suflet-și-
duhovnicie. Doamne – nu mă lepăda.
Tot păcatul mi se face răul cel mai mare de care am
încercat să mă eliberez dar m-a agățat și m-a târât în și mai
mare păcat. Mă scufund în starea-de-păcat de parcă nu aș fi
cunoscut pe Cristos Iisus răstignit pe Cruce. Păcatul – un
cui care-mi străpunge palma țintuindu-mă de lemnul inimii
mele păcătoase și-mi ia restul de viață și viața ce mi-a mai
rămas lăsându-mă o coajă secată de credință.
Abia acum mă cercetează Domnul ca pe cel mai păcătos.
Iisus Hristos îmi îngăduie păcatul ghimpe în trup nu
cumva să mă trufesc că mă aflu fără-de-păcat și să nu mă
mai pocăiesc la Fața-I luminătoare.
Glasul Domnului este Crucea pe care mă răstignesc iar
cuvintele țâșnesc din pironirile pe Cruce. Cunoașterea de la
Hristos Iisus nu greșește – îmi salvează mintea de la
năpădirea gândurilor pline de păcate.
Am primit ce nu văzusem strălucind pe crugul ceresc să
mă lumineze încât să nu mai pășesc în rătăcirea
deznădăjduirii în moarte ci în Lumina Domnului. Așa ies
din această lume și intru în moartea care este adevărata
Viață de la Iisus Hristos iar abaterea de la Lumina
Domnului – fie și cu un gând – mă aruncă în somnul
păcatului.
Harul lui Hristos Iisus se răsfrânge asupra păcatului meu
și îl arde în torent-de-Lumină însă rămâne fumul ce-mi
amintește că sunt păcătos.

140
 Pocăința pe pământ și iertarea în groapă mi le dăruiești
Doamne.
Domnul meu și Dumnezeul meu – câte ai voit ai făcut:
strig către Tine: Auzi-mă și desăvârșește-mă.
Din grosimea întunericului morții la transparența
Luminii îmi sunt zborul și ajungerea: din mormânt la
Învierea lui Hristos Iisus coborât de pe Cruce în groapă.
Gândul meu din mormânt este la Învierea Ta Doamne:
lasă-mă să nădăjduiesc întru Tine.
Pururea cufundat în mare-de-păcate – oare voi mai
întâlni pe Domnul în groapă –.
Mână-de-lumină îmi întinzi – Doamne – dar rămân prins
de moarte și Te pierd afundându-mă și-nfundându-mă. În
noaptea mormântului laud pe Cel sosit de pe Cruce; în
tăcerea gropii eu nu tac – vorbesc cu Iisus Hristos.
Inimă nouă; duh nou îmi dăruiește Domnul și mă
îmbracă cu alba haină a Împărăției – darul-de-Lumină.

Ies din trup să urmez lui Hristos Iisus în mormânt. Apoi

cade fulgerat și trupul. Totuși am părăsit materialnicul la
suprafața țărânei ca să primesc zbor de la Iisus Hristos.
Am fost cel slab din lumea slăbănoagă însă mă întărește
Harul Duhului Sfânt. Cel mort însetează de nădejdea
Domnului mort în patima de pe Cruce iar coborârea lui
Hristos Iisus în groapă și-n iad înflorește bunăvoirea-I spre
omul pe care îl iubește de nespus și în moarte.
Lacrimile plânsului tresaltă în mormânt să răzbată peste
marginile strâmte ale lumii dar nu ajung la Domnul. În plin
plâns – mereu amar; în moarte și-n groapă plutesc pe cea
mai mare nădejde: Învierea lui Iisus Hristos.

141
 Plâns; lacrimi; cuvintele; imnul. Te nădăjduiesc –
Doamne. Nu cumva să rămân lipsit de nădejdea Ta în
groapă și-n iad: răcorește-mă cu val-de-Har.
Nădăjduind departe de mine – mi se împropriază
nădejdea devenindu-mă al nădăjduirii de după păcat căci Tu
vii și mă eliberezi. Mă găsesc atât de jos încât lumina
soarelui nu mă poate ajunge iar glasul mi s-a pierdut sub
țărână.
Mângâie-mă să nu disper.
Mort de bătrânețea păcatelor – sunt un copil al
duhovniceștilor în negura mormântului. Ia-mă la cer cu
dragostea Ta care să mi se facă cunoașterea lui Dumnezeu.
Mare iubirea-Ți după înminunarea rostirii Cuvântului
Tău fără-de-timp-și-țărm. Harul întrece profunzimea gropii
până dincolo – la Învierea lui Hristos Iisus. Dinaintea iubirii
Tale cine sunt –; cât exist –: Tu mi-ai dat totul. Eu Ți-am
scris un imn. Văzându-Te – Te slăvesc; avându-Te – Te
iubesc.
Mintea mea se răstignește pe Crucea Ta pe care om am
înrădăcinată în inimă: la această vedere mă smeresc.
Dulce Lumina în groapă iar ce îmi descoperă nu pot
scrie. Nedesăvârșit și prea om – mi s-a dat să urmez
Domnului în mormânt.
Căzând de pe Crucea-mi mică – mă apropii de Iisus
Hristos. Cred că și pentru mine și răscumpărarea mea din
păcate s-au făcut toate să mă înnoiască la Viața Domnului
și nimic nu e mai gingaș ca moartea mea adumbrită de
Învierea lui Hristos Iisus.
În mormânt Te-ai arătat și lumea ai luminat – Iisuse
Hristoase.

142
 Murind și intrând în groapă – nu mai jinduiesc spre cele
de afară și nu mă mai revărs prin simțuri ci mă întorc în
mine tinzând să înțeleg de la Dumnezeu.
În mormânt trăiesc recunoștința la Fața lui Hristos Iisus
și-I respect Patima: mă închin ei. Dar ce Îi jertfesc în
adâncul gropii numai Domnul aude și păstrează întemeiat
în cuvinte.
Vin la îmbrățișarea lui Iisus Hristos care mă cuprinde –
bună Lumină – și mă leagănă pe-nluminarea ce n-o mai
cunoscusem. Slava Domnului mă îmbracă cu zăpada
Luminii. Mă găsesc în Lumină. Ard în iubirea lui Hristos
Iisus și întunericul morții nu mai e întru mine ci Lumina.
Așa mă unesc cu Domnul – de nedespărțit.

Mă despart de poporul lui Dumnezeu și mă-mprăștii –

țărână – în mormântul în care Însuși Iisus Hristos a intrat.
Îi acopăr picioarele cu durerile mele cu care Îl preaiubesc
dar și cu Sângele pocăinței.
Crucea dezleagă puterile morții vădind-o neputincioasă.
Crucea în inima mea din groapă fericită întru moartea în
Domnul.
Hristoase Iisuse Fiul lui Dumnezeu – miluiește-mă. Fi-
mi Viață în moarte și-n iad.
Milostivește-Te: miluiește-mă; mântuiește-mă.
Închinare Îți aduc în moarte: Dătătorule de Lumină – mi
Te-ai descoperit Focul și așa Te am cu adevărat în moarte
și-n mormânt – Mântuitorul lumii.
O – iubirea-Ți de oameni.
Slavă lui Iisus Hristos: mi-a dat moartea; groapa; iadul
dar și Învierea-I ca să-L cunosc întru Numele cel Sfânt.

143
 Mila Domnului peste mine.
Brațele părintești ale lui Hristos Iisus se deschid în
mormânt să mă primească la dulce sărutare și împărtășire a
celui mai curat cuvânt; a înmiresmatei de adevăr șoapte ba
chiar a Adevărului Însuși care mă încălzește cu o bucurie
cum n-am mai gustat însă azi o trăiesc în moarte veselindu-
mă adânc și fără întoarcere. Acesta-i Harul-de-Lumină. Îmi
port condiția de mort vremelnic căci presimt Viața
Domnului în moartea de sub apăsarea țărânei.
În mormânt Chipul Ziditorului: mă caută și mă miluiește
aici și acum – întru adevărul iubirii de oameni – căci din
preaiubire de toți morții din iad a murit Iisus Hristos și a
pogorât în groapă să Se atingă de fiecine cu dragostea Sa și
să îl tragă – iubindu-l – la Lumină încât omul – văzându-se
viu – să contemple Chipul Domnului și să se recunoască
aflând astfel de la Cine provine și unde ajunge-va.
Am intrat în mormânt să adast Harul. Nădăjduind pe
Hristos Iisus – Harul mă îmbracă când mi-l dăruiește
Domnul.
Păcatul nepocăirii mai înainte de a muri mă însoțește în
groapă. Avându-l întru mine – știu că nu pot fi fără-de-păcat
nici în mormânt iar moartea nu mă lămurește de relele mele
ci mi le împietrește în inimă pecetluindu-mă un om păcătos.
Mă întristez; plâng; lăcrimez de iubire; scriu și mă afund
– minte și inimă – în Cel pogorât în adâncul pământului:
Iisus Hristos.
Nicio clipă nu Te pot uita – Doamne: glasul meu Te
strigă – Te scriu bucurându-mă. Ești rugul pe care ard fără-
de-mistuire în moarte și-n iad – Cel ce frângi moartea și
dărâmi iadul.

144
 Trecând prin porțile morții – primește-mă la Fața-Ți
scuipată de gura umanității. Nu Te întoarce de la cel mai
păcătos – îngăduie-l în groapă.
Necreata Lumină-n mormânt arde Foc și – de foc –
luminează.
Ies din cuvintele mele la tăcere ca să fiu deplin cu Tine;
să Te primesc cu bună întâmpinare și – aprins de raza cu
care mă luminezi – să Te cunosc Dumnezeu. Așa mă
covârșește Lumina în Trei Izvoare: Preasfântă Treime
sosește dimpreună cu Tine.
Mi Te arăți și Te ascunzi. Iarăși Te văd dar nu ești Tu
deoarece Te-ai tăinuit unde ochii mei păcătoși nu pot privi.
L-am văzut pe Domnul – strig – însă nu Îl am fiindcă mă
găsesc orbit de păcate și nu m-am smerit cu smerenia Lui
ci săvârșesc păcatul umanității: omor pe Hristos Iisus.

Focul iubirii Tale nu-i Focul deși din Focul irumpe și

este foc în inima mea.
Dragostea și Lumina lui Iisus Hristos nu rămân întru
mine în mormânt – după cum nu se-nzidiseră-n mine nici
în lume – ci mă petrec conducându-mă către fratele meu –
viul și mortul – să împreună-fim viii Focului Vieții întru
Lumina Preasfintei Treimi. Acest Bine uimitor nu izvorăște
din mine binevoitor și de Viață Făcător; de oameni iubitor
și covârșește întreaga Creație. Ceea ce am primit țâșnește
din mine și sporește prin unirea cu Dorul care s-a împărțit
și celorlalți oameni ca – întrolaltă – strălucirile de Har să se
îmbine în Lumina care luminează fără-de-scădere; hrănește
însă nu arde ci făgășuiește la Viață.
Prin iubire Te cunosc – Doamne: ființa mi se măsoară în
dragostea Ta.

145
 Iubirea-mi de Hristos Iisus este neprefăcută; jinduiește
pe Domnul și străpunge țărâna să alerge Sus.
Focul Dumnezeu luminează – El este Lumina.
Domnul intră în mintea și-n inima mea și le sălășluiește.

Sfânt ești – Doamne.

Prins în lațul morții – văd pe Iisus Hristos înviind întru
mine.
Fericit bărbatul ce coboară-n mormânt urmând
Domnului fiindcă va fi înviat de Hristos Iisus: mă bucur de
Domnul.
Mântuiește-mă.
Mi-e bine în moarte și-n mormânt. Din căușul acestui
bine strig pe Iisus Hristos: Ridică-mă căci Îți sunt fum de
tămâie și – rugăciune – mă înfățișez Feței Tale. Spre Tine
nădăjduiesc – Ție Îți dau sufletul meu. Cânta-voi înaintea
Ta rugăciunea mea și pe adevărul ei voi sosi la Tine. Ia
aminte la mine – mă apropii smerit. Cântare nouă Îți aduc
dimpreună cu întreaga-mi iubire care nu-i omenească ci
Darul Tău pe care Ți-l întorc dragoste și laudă.
Hristos Iisus ni Se dă întru totul. Fiecare parte a Trupului
Său a pătimit pentru noi descoperindu-ne că Patima-I
devine fericire în moartea pe Cruce deoarece conduce la
Înviere.
Capul a răbdat spinii. Obrazul lovirile. Gura oțetul și
fierea. Spatele biciuirile. Mâna trestia batjocurii și întreg
Trupul piroanele; sulița – cea mai profundă durere.
Oamenii zăboveam la picioarele Tale clătinându-ne
capetele. Ne îngroziserăm și ne îndemnam să-Ți aducem
moartea pentru că ne temeam că Te vei elibera și vei năvăli

146
peste noi. Inima mea veghează să rămână la Tine chiar dacă
mă găsesc un ucigaș.
Te văd: numai Tu poți fi această Lumină.
Cumplită moartea păcătoșilor. Iisus Hristos mă smulge
din vâltoarea ei și mă poartă la dulcea adumbrire de pe
Cruce să mă lumineze cu strălucirea Sângelui.
Împrietenește-mă cu Tine chiar în miezul morții ca așa –
al Tău prieten – să trec de zidul ei și să ajung la Lumina Ta
ca să pregust fericirea Vieții. Îmbătat de Viață – să-Ți fiu
viul în smerenie și dragoste.
Blând și smerit – oare mă asemăn smereniei Domnului
în adevărul din groapă –.
Dă-mi Harul.
Arată-mi milă și fă-o cort peste păcatele mele.
Miluiește-mă căci nădăjduiesc întru Tine.
Mântuiește-mă.

În veșnicie intră numai cel ce a murit: mă grăbesc să mor

ca să fiu cu Domnul meu și Dumnezeul meu o parte din
dragostea Preasfintei Treimi.
Lumina cunoștinței de Dumnezeu mă luminează în
groapă și întunericul iadului nu mai e întru mine ci Lumina
lui Hristos Iisus.
Duhule – vezi-mi smerenia în mormânt. Descoperă-mă
smerit după Darul Tău. Înveșmântează-mă cu zăpada
Harului în negura gropii.
Auzi-mă.
Cruță-mă – Unule-Bun: nu mă judeca nevrednic de
îndurările Tale căci – deși am sosit în moarte și-n groapă
nepocăit – Îți cer iertare și milă. Înflorește-Ți iubirea pe
stânca inimii mele ca să Te trăiesc Dumnezeu precum ești

147
în groaza morții și-n smoala iadului. Nu Te văd însă Te
cunosc. Nu Te ating dar Te iubesc. Am fost smuls de la Tine
de mulțimea păcatelor – iată-mă bineprimit în îmbrățișarea
Ta.
Domnul mă ajută și mă mângâie: Dumnezeule – întru
puterea Ta mântuiește-mă. Păcatele ticăloșiei și bătrâneții
mele nu le pomeni. Pace ești în moarte și-n mormânt –
sufletul meu Te nădăjduiește.
Întoarce-mă din rătăcirea la moartea și iadul unde mă vei
întâmpina căci am murit nu numai pentru mine ci și ca să-
mi dau viața pentru Hristos Iisus.
Ascultă-mi glasul ce plânge și căderea lacrimii: lăcrimez
priveghind.
Ridică-mă dinaintea porților morții și adu-mă pe pragul
ce mă trece la Tine. Fericit – Te cunosc Dumnezeu.
Mântuiește-mă.
A Ta mântuirea – plouă peste poporul Tău cel necăjit.
Slavă Ție.

Golit de iubirea de mine și de voință egoistă – lunec spre

Domnul pe adevărul unui cuvânt: Dumnezeu.
Iubind – sunt adevărat la Iisus Hristos; nemăsluit de
interese și viclenii. Nu cer nimic: bineprimesc de la
Domnul.
Mă-nvie Stăpânul care S-a răstignit; S-a îngropat și a
surpat iadul: la Tine este milostivirea. Milostivindu-Te – m-
ai scos din întuneric și din umbra morții la Lumina cum alta
nu s-a mai așternut pe zăpada sufletelor noastre.
Viață veșnică mângâierea Domnului – pe ea sosesc în
mormânt la fără-de-grija veghetoare. Aici spun mila
Domnului.

148
 Hristoase Iisuse – mai înainte de a Te sui pe Cruce la
Patimă ai plâns moartea fiecărui lazăr și l-ai înviat:
primește-mi lacrimile amărăciunii ce Te caută-n groapă să-
Ți cadă în căușul Vieții pe care – murind – îl întinzi
oamenilor să-Ți întoarcă ce le-ai dăruit în chip minunat.
Vin la căutarea Ta – eu – mortul ce-și poartă mulțumea
păcatelor în bezna din iad. Mult-îndurat și milostiv –
îndrăgostit de om și dorind să-l izbăvești din moarte cu
Viața Ta – Te apropii și de mine.
Cu veșnicia-Ți ne învii. Ne chemi la eternitatea pe care
ne-ai deschis-o prin înfrângerea morții și dărâmarea iadului
ca să nu fim înstrăinați de tot binele ci să-l îmbrățișăm
îndestulându-ne de el fiindcă este de la Făcătorul de bine –
Părintele Luminilor.
Inocența copilului pe care mi-ai semănat-o în inimă am
întinat-o cu perfidia și viclenia vârstei bătrâne ce m-a adus
în iad.
Duhule Sfânt – luminează-mi partea stăpânitoare și așa
să cunosc pe Iisus Hristos pretutindeni – pe pământ și-n iad
– și să mă închin Luminii.
Acesta este Domnul și Dumnezeul meu: mă luminează
să nu mai respir întuneric și negură să nu mai fie întru mine.
Hristoase Iisuse – la Tine sunt în moarte și-n iad:
eliberează-mă din bezna acestui chip de existență opacă.
Inima mea se bucură de viul Dumnezeu. Duhul meu se
veselește și tresaltă înlănțuit de Domnul.
Mila lui Iisus Hristos: bun și blând este Dumnezeu în
groapă și-n iad.
Fă-Ți binele – Doamne: rabdă-mă căci la Tine vin în
moarte. Pe Tine Te-am adăstat. Scoate-mă din necazul
morții – așează-mă pe simplă calea.

149
 Strig în urma Ta: Auzi-mă.
Luminează-mă.
Aprinde-mă.
Mistuie-mă.
Focule – dăruiește-mi să Te cunosc de foc. Înduplecă-Te
ca un preaputernic și slobozește-mă din această viață la
Viața care a învins moartea și a surpat iadul.

Prins de moarte – îndrăznesc la Hristos Iisus cu umilința

smereniei. Cu ce chip de smerenie mă îmbrac în preajma
Domnului –. Oare mă vede –. Spre Iisus Hristos
nădăjduiesc să nu-mi pierd sufletul.
Mărturisire-nflocată aduc Focului în moarte și-n
mormânt: Primește-mă.
Mi-am stins rumoarea existenței în tăcerea lui Hristos
Iisus care împacă moartea și iadul și mă învie la cer. Întru
bucuria Domnului meu și Dumnezeului meu nu mai sunt un
mort și nu mă mai tem să vin la Iisus Hristos. Deși am căzut
în moarte și mă aflu în groapă – alerg la întâmpinarea
Domnului – la Lumină.
În mormânt trăiesc biruința lui Hristos Iisus asupra
morții și iadului și mă împărtășesc din veșnicia ei. Liniștea
din adâncul pământului mă bucură. Tăcerea Domnului este
bucuria ce mi se dăruiește – eu însumi tac de moarte.
Cel ce a făcut cerurile și pământul mă ajută și întunericul
necunoștinței de Dumnezeu se destramă sub mâna-I
nevăzută. Pomenind moartea – nu doar o rostesc și o scriu
un cuvânt ci sorb adevărul lui Iisus Hristos și mi-l asum ca
să fiu la Domnul.
În groapă n-am văzut stricăciune. Iadul nu m-a mușcat.
Atunci –: Lumina lui Dumnezeu oriunde în bezna

150
mormântului iar încremenirea morții este tăcerea
Domnului. De când a explodat moartea și a cutremurat
lumea – văd Lumina lui Hristos Iisus săvârșind.
Oare ceea ce scriu este plăcut Treimii sau mă înșel
scriind rău și rămân neîncercat de Harul Duhului Sfânt –.
Dumnezeiasca voie a lui Iisus Hristos nu mi se descoperă
încă ci zăbovesc în necunoștință. Liniște; bucurie; pace;
înțelegere am dobândit – și nețărmurita bunăvoire a
Domnului.

Vai mie – Lumina mea și luminarea sufletului meu – cad

la întuneric după păcatele ce le-am cutezat. Înjeluirea nu-
mi eliberează inima din iadul care a răpit-o.
Mă închin Patimii Domnului și Sfintei Învierii lui.
Vremea plângerii este mută. În tăcerea ei nu mai plâng
căci învie Hristos Iisus. Cine –: Cel care-i Viul mai înainte
de veac și va fi viu peste timp și-n pofida timpului.
Sfânt; Sfânt; Sfânt ești.
Ți-ai întins brațele și ai adunat risipitele făcându-le
Biserică. Ai îmbinat despărțitele și ai sfințit omeneștile
armonizându-le prin iubire.
Arată-ne Învierea Ta că nu e altul Sfânt – numai Tu.
Pe Tine Te mărim; Ție ne închinăm – pe Tine Te slăvim
– Cel ce Ți-ai dat duhul pe Cruce. Așa ne-ai sfințit ziua
mormântului nou care înaintemerge Învierii – ziua
Domnului.
O – minune: S-a pecetluit în mormânt Făcătorul Vieții.
Înfricoșează-te – cerule.
Cutremură-te – pământule.
Sufletul meu – cântă slava lui Iisus Hristos.

151
 Azi pământul ia pe Cel ce l-a plămădit între palme din
nimic și l-a rostogolit pe ape să se rotunjească primitor de
oameni.
Cu Trupul în mormânt; cu sufletul în iad – fărâmi porțile
și ne scoți din încătușarea diavolului care ne-a legat de sine
după cădere.
Paștile Hristos Iisus – Paștile Domnului – coboară la
fiecine în groapă și ne trece de la moarte la Viață
petrecându-ne prin Focul Dumnezeu la înfocarea
Preasfintei Treimi.
Învie – Iisus Hristoase – și judecă oamenii de pe pământ
căci greu Ți-am greșit și – omorându-Te – Te ascundem în
crevasa țărânei.
Dumnezeul nostru – bine ești cuvântat.
Păcatele ne sunt ucigătoare de Om dar și chemătoare de
Dumnezeu să vină cu milostivire; iertare; iubire; mântuire
deoarece pentru ele S-a răstignit Domnul spre moarte ca să
învie a treia zi pentru a ne învia.
Ajută-ne pentru numele Tău.
Te-am părăsit: îngroapă-Te singur.
Celui ce ai binevoit astfel – slavă Ție.

Preaiubesc pe Hristos Iisus. Domnul mi-a rănit inima cu

iubirea Dumnezeiască. Prin această chemare am șezut la
masă de Cină a inimii Sale și I-am mâncat Trupul și I-am
băut Sângele. Cu ea m-am lămurit și I-am vegheat la
picioare când pătimea pe Cruce umplându-mă cu Apa
învietoare a Coastei Sale împunse.
Acum Îi urmez în moarte și în mormânt să ne împreună-
bucurăm de zdrobirea iadului cu veselia Vieții vii.
Ies din constrângerea morții la iubirea lui Iisus Hristos.

152
 Aproape de Tine – dau mărturie prin propria conștiință
despre starea de păcat în care mă aflu. cânt: Slavă Ție.
Acesta sunt în cuvintele de la Cuvântul lui Dumnezeu pe
care le întorc Cuvântului înrourate de pocăință.
Bine mi-e să fiu cu Domnul la mărturisirea lămuritoare
în Focul Dumnezeu. Suspinele mi se fac imne ce mă leagă
de Hristos Iisus.
Neatinsă Lumina pe care Domnul a adus-o în groapă să
scoată întunericul iadului ca bezna să nu-l mai susțină și
niciun suflet să nu rămână în negură și chin ci să zboare pe
raze-de-lumină.
Prunc mai alb ca zăpada sălășluiește în mormânt lângă
mine – Îl leagănă pe brațe Împărăteasa îngerilor și-L aduce
dinaintea fiecărui mort descoperindu-ni-L Dumnezeu:
imaculat; puternic; necunoscut.
O – Lumină: soarele își zădărnicește lumina și se
înfățișează stins celui care Te contemplă primindu-te.
O – dor al iubirii Dumnezeiești: mi Te împlinești chiar și
în limitarea mormântului la o înălțime de unde se vede totul
veșnic – peste timp.

La trecerea-mi în moarte slăvesc pe Stăpânul ce s-a

răstignit; a murit și s-a îngropat pentru noi. Lui mă închin –
Unuia fără-de-moarte: Dătătorului Vieții.
Pentru numele Tău Te-am adăstat în groapă și-n iad să
mă eliberezi. Strig din amarul inimii: miluiește-mă.
Chemându-Te – mă smulg din înrădăcinarea-n păcatul care
mă înțelenește dedesubtul pământului.
Intrând în moarte și-n iad – mă cuprinde Domnul: de
pretutindeni marea Dumnezeu. Nu mai sunt întru mine și
nu mă mai am omul păcătos din om păcătos ci mă unesc cu

153
Iisus Hristos. Oare urc la cer tras de Domnul – curățat de
păcate și eliberat de omenitate –. Nu știu.
Acesta mi-e plânsul. Aceasta smerenia când nici
rugăciunea nu o mai țin în suflet căci mă poartă Domnul pe
o trăire și mai înaltă: vederea-I.
Nevrednic de a mai exista pe pământ – cum de sunt luat
la cerul Treimii pe aripă-de-
Hristoase Iisuse al meu – nu mă aflu trist în moarte și-n
mormânt. Am căzut – mă ridic. Cad. Sar spre Tine.
Păcătuiesc și îndrăznesc să-Ți cer Har-de-pocăință. Plâng și
mă veselesc de Darurile Tale. Pleacă mâhnirea și sosește
bucuria care-i Harul Tău. Din conștiința ce mi-o dăruiești
prin Har Îți aduc uimire; mulțumire; iubire; imnul și slava
pe care Ți le întorc jertfă-de-bucurie pentru bucuria de a Te
trăi pe cât mi Te dai.
Mă îmbogățesc de la Tine fiindcă ni Te împarți
împărtășindu-ni-Te atât cât putem primi și duce ceea ce ne
încredințezi ca să-Ți slujim. Nimic din ce-i al Tău nu scade
nici se înmulțește deoarece este totul în desăvârșire și există
de dinainte de oricare început și dăinui-va: rămâne al Tău –
Tu l-ai creat și îl ai.
Cu imn-de-iubire stărui întru Har chiar dacă cânt din
mormânt. Nu mai îndur groaza gropii.
Doamne – mare Ți-e frumusețea zidită în taina morții.
Am coborât în groapă la Izvorul necreatei Lumini.
Ținându-mi moartea în minte ca pe un gând – Te căutam
să-Ți vădesc rana mea de moarte. Din rană șuvoi de iubire
Dumnezeiască. Cu această dragoste mă prind de Tine și nu-
Ți mai dau drumul.
Cu neputință să nu preaiubesc pe Domnul în deplinătatea
morții mele când contemplu pe Dumnezeu răsfrângându-Se

154
asupra mea și luându-mă la Sine cu negrăită iubire încât
pământul se deschide cer și cerurile Împărăție a Preasfintei
Treimi unde avem locașurile.
Covârșit de uimire. Îmbătat de bunăvoirea lui Iisus
Hristos – cuprins de oglindirea în iubirea Domnului ca o
picătură de apă în cosmos – însetez după îndrăgostirea de
Dumnezeu cu o dragoste mai puternică decât viața în lume.
Trecând la moarte – exist. Ajung în iad mai pregătit –
prin Har – să îmbrățișez Darul de Viață.
Cel ce dai Viață – lumea Te mărește.
Cel ce dai Viață – lumea Te slăvește.

E durere în despărțirea mea de toți oamenii încât inima

nu o mai încape ci o risipește în lume.
Cu păcatul meu cel nou sosesc în iad. Acesta sunt la
Hristos Iisus: doar un om păcătos.
Mântuiește-mă la intrarea în mormânt.
Oare cât pot păstra din iubirea Domnului în inimă când
mă împovărează întreg pământul –. Cât îmi dă Iisus Hristos
din căldura Focului să-mi topesc păcatele –.
Venind în groapă – nu stric timpul și spațiul lui
Dumnezeu ci mă acopăr cu profunzimea lor care mă apasă
și mă ocrotește.
Înfricoșat; înminunat; bucuros la marginea
mormântului – aștept pe Domnul.
Eu – care am murit lumii în lume lângă Crucea de pe care
au țâșnit Sângele și Apa – șed în preajma lui Hristos Iisus
în groapă. Cum Îl cunosc –. Cine mi Se descoperă a fi –. De
unde știu că este Dumnezeu care mă făgășuiește să petrec
iadul spre viață –.
Sfânt; Sfânt; Sfânt ești.

155
 Trupu-Ți nu suferă stricăciune în mormânt și duhul Tău
nu se atinge de aripa mâniei ce strălucește înfocat. Din Tine
puterea și slăbiciunea. Boala; sănătatea; Viața; moartea;
înnoirea.
Doamne – eu nu sunt sfânt ci omul păcătos: dăruiește-mi
ca – trecând prin omenescul meu și al lumii – să dobândesc
sfințenia ca să mă apropii de Tine.
Cânta-voi Domnului meu și Dumnezeului meu cât voi fi
deoarece și pe mine – cel omorâte de păcate – mă
mântuiește înviind.
Doamne – ești puternic și tare.
Mângâietorule – vino și sălășluiește-Te întru noi.
Domnul mă ajută și mă mângâie.
Pentru fiecine mort ai coborât în mormânt – Iisuse
Hristoase – ca să dăruiești Lumina drepților și păcătoșilor.
Pe toți ne legeni sub adumbrirea Crucii de pe care ai fost
coborât.
Iartă-mă ca un Dumnezeu căci am păcătuit ca un om. Tu
știi de unde-mi este vlaga de a mă ruga din înfundul
mormântului. Cu Harul mă răpești și mă iei la Tine ca tras
pe o scară de foc ce urcă spre Dumnezeieștile la care mă
chemi cu moartea și îngroparea Ta. Iată-mi candela inimii
vie și eliberatoare din frica de moarte care mă făcuse trestie-
n vânt. Iar dacă mă găsesc întru fericirea de a împreună-fi
cu Tine în moarte și-n iad oare înseamnă că m-ai iertat și
mă primești la înviata-Ți Viață –.
Ești nădejdea și partea mea în pământul viilor: la Tine
mila.
Vremea vieții mele pământene a contenit – se
înflăcărează întru mine Viața-Ți veșnică.

156
 Mare ești – Cel ce m-ai chemat să-Ți urmez în iadul de
mai jos: învie-mă deși sunt vrednic de moarte.
Inima mea nu se mai desparte de Hristos Iisus.
Mulțumesc Domnului că mi S-a descoperit și în iad unde
mă constrânge țărâna tuturor păcatelor.
Fața pământului se înnoiește când intră Domnul în
groapă și dărâmă iadul.
Din ce a mai rămas din mine în tăcerea mormântului strig
pe Dumnezeu: Da – Doamne. Tu ești Iisus Hristos Fiul lui
Dumnezeu cel viu.
Atoatefăcătorule Duhule Sfânt. Atotțiitorule.
Neînțelesule. Nescrisule. Nemărginit-Bunule. Nerostitule:
Cel purces din Tatăl și trimis de Fiul – vino.
Vino – la Porunca Tatălui;
Vino – la chemarea lui Hristos Iisus;
Vino asupra-ne și încălzește-ne cu Harul Tău care înalță
și nu omoară pe păcătoșii ce șoptesc către Tine chemându-
Te pe Nume: Mângâietorule.
Aprinde-ne stâncile inimilor și minților de la Focul
Dumnezeu. Cu lumina Lui luminează-ne întunericul ca –
luminați – să cunoaștem Treimea.
Vino – Duhule – și la mine deoarece am nevoie de
lucrarea-Ți plinitoare: curățește-mă; înluminează-mă;
îndumnezeiește-mă.
Mi-ai dăruit să fiu prin a Ta suflare; m-ai așezat în lume
și mi-ai dat să sufăr ca – prin durere răscumpărătoare de
păcate – să cunosc pe Iisus Hristos și – prin Domnul – pe
Părintele nostru.
Prin Tine trăiesc ce îmi descoperă Tatăl ziua și noaptea
și Fiul Unul-Născut înrădăcinează în mine Daruri pe care le
stropești cu Harul făcându-le mlădițele Vieții.

157
 Destrami întrețeserea anilor din fântâna timpului
vădindu-mi fiece fir-de-viață care mă conduce la Domnul
înluminându-mă cu iubirea-I. Mă îmbrac cu Tine ca în
Lumina ce mă pune pe calea luminii încât – luminat – să
intru în curțile Preasfintei Treimi și să-I cad la picioare.
Totul îmi dăruiești.
Ești cu Tatăl și cu Hristos Iisus. Troița Dumnezeiască mă
aprinde de la Focul Dumnezeu.
Ca limbă-de-foc. Ca un porumbel: totuși nu acestea ești
ce Însuși Dumnezeu luând toate formele pretutindeni. Ne
este Duhul de în viețuire; îndreptarea; înveșnicirea; Lumina
dar – peste toate – Duhul Sfânt de la Dumnezeu.
Mă rog Ție. Cad la Tine. Mă cuceresc Ție să Te pleci
cercetându-mă: Dăruiește-mi Harul.
M-ai slobozit din hăul morții și mare milă mi-ai strălucit.

Ca să-Ți dau sufletul meu – Doamne – am coborât în

moarte și-n iad. Te nădăjduiește sufletul meu și Te caută în
marea-de-păcate a gropii.
Morții de sub țărână lăudăm pe Domnul fiindcă toate s-
au umplut de bunătățile lui Iisus Hristos și moartea s-a făcut
un zbor – căuș unde mă leagănă Domnul este mormântul.
Curge milostivirea lui Hristos Iisus în groapă și o
îndestulează cu binecuvântări ce irump la suprafața
pământului hrănind oamenii cu duhovnicia care-i devine
sfinții Treimii.
Cuvânt bun scrie inima mea iubirii Domnului care mă
trage-n mormânt la adevărul Luminii.
Mâna lui Iisus Hristos asupra-mi: așa se binevestește
morții și iadului Viața Treimii.

158
 Eliberează-Ți robul – Stăpâne – că văzură ochii mei
biruința Ta.
Rugăciune frumoasă – zboară la locul unde Hristos Iisus
a înfrânt moartea și a surpat iadul.
Cu moartea-I pe Cruce m-a chemat să mor – cu Învierea
de a treia zi mă aduce la Viață.
Domnul îmi lasă Crucea armă de neînvins. Întrarmat –
străpung iadul și sosesc la Lumină. Către Iisus Hristos ridic
ochii și văd pe Dumnezeu: partea viilor ești – Doamne – în
groapa mormântului.
O – Dulcea mea Iubire: pentru iubirea-Ți răstignită pe
Cruce Îți urmez în mormânt să-mi răstignesc păcatele pe
pocăința al cărei Har mi l-ai dăruit.
Numai ieșind – prin moarte – din starea-de-om pot
nădăjdui pe Domnul. Doar din mormânt și iad străvăd pe
Hristos Iisus.
Mă bucur de Domnul meu și Dumnezeul meu căci îmi
descoperă Viața-I veșnică împropriindu-mi-o.
Murind – îmi înflorește Darul Domnului: Harul. Fiecare
bătaie-de-aripă a morții mă apropie de câte o bucurie de la
Iisus Hristos: cea a Focului se nelimitează în mormânt și-n
iad. Cu ea mă întâmpină Domnul: cu adevărat – ești Focul
Dumnezeu.
Ceasul mă vădește al morții dar eu sunt viu întru Focul.
Miluiește-mă.
Lumina lui Hristos Iisus mă luminează în groapă și nu
mai sunt orbul.
Focul mă încălzește – gerul morții nu mă mai
încremenește. Apa Vieții mă poartă nesfârșit și mă duce.
Lumină ești – Doamne – și eu al Luminii.

159
 Iisus Hristos Își rostește Viața în mormânt și-n iad
cuprinzându-mă și pe mine. Deși mor – cuvintele Domnului
izvorăsc înlăuntrul meu și umplu pământul sfințindu-l.
Ascult glasul care strigă Viața însuflețind-o să fie veșnic
vie și să înving moartea și diavolul.
Slava Domnului în veac.

Doamne – binecuvântează.
Acestea mi se dau spre trăire prin Harul Duhului Sfânt.
Sfânt ești Dumnezeule: m-ai sfințit cu Harul Duhului
după nașterea mea și-n moarte mă luminezi să Te cunosc
Sfânt și Preasfânt.
Sfânt ești Dumnezeul nostru că m-ai adus în lume și apoi
m-ai scos. Ce mi-e mai scump decât să Te chem din
moartea Ta la moartea mea ca să mă învii –: inima mea se
bucură de viul Dumnezeu.
Adu-Ți aminte de mine întru milostivire fiindcă Îți stau
în mormânt și Te-adast cu îndrăgostită nădăjduire. Fără-de-
împiedicare adu-mă la Tine ca așa să ajung în cer fiindcă
Tu – Hristoase Iisuse – ai învins moartea și ai surpat iadul:
ești Învierea și Viața – slavă Ție.
Cel ce dai totul – ai impus moarte morții. Ești al
mântuirii: cu înviata-Ți Viață biruiești.
Iubitorule de oameni – Tu ne preaiubești.
Ajutorul meu de la Tine – Ție Îți voi cânta cât mă vei
ține în veșnicie: ești lauda mea.
Dumnezeule – cu puterea Ta mântuiește-ne. Pentru
Numele Tău dăruiește-ne Viața.
Moartea mea se topește în iubirea Ta. Din tăcerea ce o
înrourezi asupra-mi zborul spre Viață.

160
 Așa mă rog; astfel scriu: tăcând – sunt viu și în moarte.
Ieșind din moarte și iad – trăiesc Viața Ta căci ai stricat
osânda morții și mă învii.
Moarteo – te-a înghițit Viața Domnului: toți oamenii
vom fi vii în Viața lui Iisus Hristos – vom muri și fi-vom
veșnici.
Sufletul meu spre Cuvântul lui Dumnezeu se luminează
prin ceea ce-mi lasă să scriu: ești nădejdea mea și slava Ta
în veac.

161
162
Ziua Domnului

163
164
 Cine-i Grădinarul care ne întâmpină zdrobind stânca
gropii unde era ținut și luminând pământul cu Darul cel
mare Bucurați-vă –: Paștile Iisus Hristos Izbăvitorul.
Domnul ne deschide iadul să pătrundem: viii; morții;
nenăscuții – fără a mai fi judecați: preaiubiți de Domnul
care ne îmbrățișează luându-ne întru dragostea Sa.
Veselește-Te – Ierusalime – că ziua Domnului Îți răsare
cu fericirea de la Hristos Iisus care ne dăruiește și ne
veselește cu a Lui bucurie de a învia aducându-ne Viața;
stricarea morții și dărâmarea iadului – toate binevestind
ziua mântuirii și mântuirea cea de după moarte prin
veșnicia Vieții.
Aceasta este ziua pe care a săvârșit-o Domnul să ne
bucurăm și să ne veselim la fața mormântului Său gol –
primitorul a tot răul pentru desființare și eliberatorul
Binelui desăvârșit ce nu ne ajunsese încă în inimi; nu-L
văzuserăm și nu Îl auziserăm.
Domnul meu și Dumnezeul meu – ai înviat din moarte
cu moartea prin moarte călcând și Viață ne-ai lăsat să fim
ai Vieții vii.

Cu dor-de-mântuire mă apropii de Învierea lui Iisus

Hristos: Doamne – învie-Ți mortul.
Sfântule Fericitule Iisuse Hristoase – sufli peste mine
Harul de la Duhul pe care L-ai trimis să ne înduhovnicească
cu Harul-de-Viață ce frânge moartea și surpă iadul
dezlegându-ne la bucuria de a trăi îndumnezeiți. Aceasta e
ziua bucuriei când ne veselim de înluminarea cu care Te
pleci peste fiecine eliberându-ne din păcate prin
mântuitoarea-Ți de suflete lucrare când și trupurile se

165
curățesc ca întreg omul să fie al Vieții și să trăiască împlinit
– omul urmând Domnului.
Rugăciunea frumoasă înflorește în locul unde a înviat
Domnul – Îi vine pe urme făcându-se mântuitoare.
Astăzi s-au aprins sufletele și ochilor li se descoperă
priveliștea lui Iisus Hristos înviat – Domnul merge lângă
fiecare om însoțindu-l pe cale spre ce i-a făgăduit: înviata-
I Viață.
Hristos Iisus a înviat din morți cu moartea pre moarte
călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le.

Crucii pe care ai pătimit și murit și de unde ai fost

coborât pe piatra mormântului ne închinăm – Stăpâne – și
Sfântă Învierea Ta o slăvim crezându-Te și iubindu-Te
peste ceea ce suntem; dorim; putem. Ne așternem
nădăjduiri întru Tine care ne cheamă la ceruri conducându-
ne în curțile Tale să devenim locuitorii acestui Ierusalim ce
ni se deschide și ne cuprinde cu vastă îmbrățișare și înfocată
dragoste încât singurătate nu se mai află pe pământ ci
împreunătatea în Biserica Domnului.
Astfel mărturisesc Domnului meu și Dumnezeului meu
a cărui milă este în veac și mă îmbracă cu veșmânt-de-
Lumină și dor de Iisus Hristos.
Înviind – Domnul mă ajută și mă mângâie: Luminează-
Ți Fața peste mine și miluiește-mă.
Cel ce rânduiești norii scară spre Tine – treci peste
păcatele vieții mele și călăuzește-mă cu Lumina Învierii.
Slava Ta în veac.
Dar cine sunt eu sub Învierea lui Iisus Hristos
descoperind pământul din captivitatea diavolului și

166
slobozind morții de sub pecetluirea iadului –. Cine
îndrăznește să se prejmuiască Celui ce a înviat a treia zi –.
Fericit – primesc Învierea lui Iisus Hristos. Asupra mea
binecuvântarea Domnului.
Slujbă cuvântătoare; imne-de-dragoste; lacrimi; scrisul;
Sângele Îți aduc – Doamne – că ai binevoit să mă mântuiești
cu Învierea Ta: cu focul ei miluiește-mă. Milostivește-Te
de cel mort de la săvârșirea păcatului părinților noștri. Pe
mine – osânditul încă de atunci – milostivește-mă cu
învierea scoțându-mă din opacitatea iadului. Dăruiește-mi
Viața veșnică și mare milă ca să-Ți fiu viul cel mântuit în
Grădină.
Te nădăjduiește sufletul meu.
Pe Tine – Hristos Iisus înviat – Te slăvesc.
Dragostea-Ți luminoasă s-a așternut pe creștetul meu
plouându-mă cu binefacerea Vieții și – pătrunzându-mi în
suflet – mi-a aprins inima devenind-o de foc în Focul
Dumnezeu. Luminatu-s-au toate cele de Sus și de dedesubt
cu Învierea Ta pe care o laud și o slăvesc.
Tu ești Învierea; Tu ne întărești să învingem moartea și
să sosim spre Lumină. Adevărul Tău rămâne în veac pentru
fiecare om și întreg universul.
Împacă-ne viețile cu înviata-Ți Viață căci cu Viața ai
eliberat lumea din moarte și ne-ai adus la bucuria ca pe râuri
la matca odihnitoarei mări.
Cu Crucea Ta – Iisuse Hristoase – ai dezlegat puterea
morții și ai luminat iadul la minunata-Ți Lumină care l-a
mistuit.
Îndulcindu-mă cu sfinte cugetări – cuvintele vin pe urma
lacrimilor și plâng dinaintea Numelui Tău trăgându-mă la
o bucurie cum nu mai trăisem.

167
 Mărturisesc pe Înviatul Hristos Iisus Dumnezeu:
Vrednic ești în toată vremea – auzi-mă și miluiește-mă.

Cu mila Ta ne eliberezi din mormânt și iad: blând și bun

ești – Doamne.
Iisus Hristos S-a ridicat din morți și ceea ce petrecuserăm
din viața lumii se risipește și noi ne înnoim la Viața
Domnului: amărăciunea morții se topește în Învierea
Apărătorului Vieții care ne-a luat la Sine să împreună-fim
Biserică ce se împotrivește iadului și-l zdrobește.
Numele Domnului în veac: Înviatule Doamne – Tu ești
Dumnezeu.
Toate se umplu de bucurie la bunăvestirea Învierii Tale
și toți morții încăpem în Grădina pe care ne-ai așternut-o
descoperindu-ni-Te.
Nu căutăm pe Hristos Iisus cel înviat printre morții din
fântâna timpului ci Îl iubim și îmbrățișăm Dumnezeu
precum este.
A înviat a treia zi puternicul Dumnezeu adevărat din
Dumnezeu adevărat: Doamne – slavă Ție.
Acesta este Iisus Hristos Dumnezeul nostru care iubește
oamenii și-i miluiește din dragoste.
Mila Ta peste noi și iubirea-Ți în veac – pacea și negrăita
milă.
A înviat Domnul: viu este Hristos Iisus și Măicuța
Domnului care-L îmbrățișează viu și se bucură de viul
Dumnezeu – al ei Unul-Născut.

Orbit de trufia de a fi – mă îngrozește vremea morții și

iadului spre care mă grăbesc să întâlnesc pe Iisus Hristos
venit pentru scăparea noastră. Bucuria ce o voi trăi la

168
picioarele Domnului nu-mi luminează sufletul încă să văd
pe Hristos Iisus înviat stând lângă mine și ținându-mă în
starea-de-Sine care-i curățitoare și-nluminătoare.
Fecioară Doamnă – cu rugăciunile Tale adaugă aripi
zborului meu spre Iubitorul de oameni. Cu ale Tale cuvinte
cheamă-mă dulce la Cel care a înviat stricând moartea și
surpând iadul.
Dăruiește-mi trezvie să cânt imn-de-iubire izbăvindu-mă
de tristețea purtătoare de moarte.
Cu rugăciunile domolește-mi furtuna din suflet și trage-
mă la Iisus Hristos să I mă-nminunez de uimitoru-I Chip
înconjurându-l cu clarul-de-lacrimi al plânsului meu iar
din smerenia inimii să Îl sărut în adâncul iubirii Sale de
oameni.
Cea dintâi dintre oamenii îndrăgostiți de Dumnezeu –
Fecioară – vezi înviat pe Domnul. Apropiindu-te înviorată
de sfântă îndrăznire – îi cuprinzi picioarele cu nedumerire
bucuroasă așa cum pământul n-a mai cunoscut și cu o
bucurie durându-te cât suferințele umanității pe care le
porți după ce lumea ți-a răstignit Fiul omorându-L pe
Cruce.
Șezând lângă mormântul Domnului – ai văzut
rostogolindu-se piatra – de foc – să pecetluiască pe Cel pe
care-L uciseserăm din pizmă și ură. Dorind să-I stingem
lumina și să Îl rupem de lume; să-L pierdem și să-L uităm –
Îl ferecaserăm în negura gropii frângând încercările
soarelui să ni-L descopere Dumnezeu precum este. Îl
părăsiserăm în bezna mormântului și iadului să piară
pentru totdeauna.

169
 Născătoare de Dumnezeu – ai fost întâia provenită din
răutatea lumii la mormântul Fiului tău ca să-L ungi cu
lacrimi răcorindu-I arsura răului.
Cum Îți plângeai lacrimile –; unde Îți trimiteai
suspinele –; cum se auzea tânguirea ta încât ne îngrozeam
de răul săvârșit de oameni –. Nu cumva plângeai pentru
toți cei care ne osândiserăm la iad printr-o crimă la care
ne împinseseră iadul și netrebnicia firii noastre –. Jeleai
deopotrivă pe Cel al tău îngropat și umanitatea
îngrămădită la porțile iadului. Netemătoare – Te desfătai
și cântai de iubire la fața celei mai tainice minuni ce se
îngăduise pe pământ: mormântul purtător-de-Viață se
deschisese iar Binele cerului și al pământului izbucnise
pară-de-foc.

Dar eu cine mă aflu lângă Măicuța care își plânge Fiul.

Iubire cer de la Maica Iubirii pe care o îmbrac în inima
mea cu blânda iubire a sufletului ce i se roagă și îi cântă
de dragoste.

Fecioara Maria nu se teme de uimitoarea vedere fiindcă

e dăruită de Harul lui Dumnezeu și are cunoștința celor ce
se săvârșesc.
Din luminoasă cum erai – Măicuță –te-ai făcut de
lumină ceea ce ești plină de Har.
Apropiindu-te de lumina-Dumnezeu – Îi cuprinzi razele-
de-lumină ale picioarelor și I Te închini căci – văzând pe
Domnul – ai recunoscut pe Cel înviat Fiul tău și –
așternându-I-te drum al iubirii – slăvești pe Dumnezeu.
Bucură-te – Maica Domnului – slăvită închinătoare.

170
 Cu glasul cu care mă rog Domnului Îți cânt.
Te-am câștigat ocrotire de neclintit – Stăpână – și în tine
îmi pun nădejdea alergând către tine pentru a dobândi
dragoste peste cea omenească și acoperământ – astru
covârșind cerul; lumină cât toate luminile: Lumina.
Sub ploaia-de-iubire ce se revarsă din îndrăgostita-ți
inimă mă bucur – eu – uscatul; secatul; pustiul și
deznădăjduitul căzut de la Dumnezeu.
Norule-de-lumină – luminează pe înneguratul de relele
lumii și bucură-l cu bucuria-ți înflorind din Învierea
Domnului.
Maria – porți numele de Maică căci Ție se cuvine
măsura lui Iisus Hristos pe care roagă-L să ne miluiască
sufletele.
Ești Cea Preafrumoasă în Nașterea cu care ai încununat
umanitatea – frumoasă strălucești la mormântul gol al
Celui înviat a treia zi.
Cu milostivire ne împărtășești bucurii din bucuria ta.
Aceste bucurii întrec puterea omului de a se bucura pe
marea-de-țărână a vieții lumești.
Pe palmele-ți împreunate sufăr bogăția Dumnezeiască a
iubirii. Iubesc pe Domnul înviat după cum Îl preaiubisem
când era cu mine în mormânt și-n iad. Floarea iubirii mă
înmiresmează cu o dragoste pe care o răsuflu asupra
morților; viilor; nenăscuților: toți frații mei – oamenii.

Țărm îmi ești – Fecioară.

Urmând Învierii lui Hristos Iisus – ajung la tine după
călătoria prin moartea și iadul pe unde am trecut
aprinzându-mi-se sufletul de iubirea Domnului și –
lăsându-mi trupul țărânei din care fusese plămădit.

171
 Nevăzând – Te văd. Neauzind – Te cunosc Născătoare
de Dumnezeu și mă cuceresc Ție.

O – Maică: ai fost pântecele care ai primit la bucurie și

dragoste pe Cel luat de pe Cruce și coborât în mormânt la
pecetluirea cu piatra despărțirii de lume prin omeneasca
moarte și sfârșitul firesc.
Bucuria Învierii Domnului se tăinuiește în suspinele
Tale și ne umple cu o fericire luminătoare din necreata
Lumină.
Ai tins neprihănire Celui mai neprihănit și îngropat în
acelea mai de jos ale pământului la răutate și beznă
văzându-I nevinovăția și fără-de-păcatul – cu putință la
Omul prin chiar bunăvoirea Sa Dumnezeiască care te-a
luminat devenindu-te Maica lui Dumnezeu.
În chip negrăit întâmpini pe Dumnezeu-Cuvântul fără-
de-început care lunecase către toți morții în mormânt și-n
iad ca să-i slobozească.
Pe Cel cu două firi Îl privești Dumnezeu și I Te
prejmuiești cuprinzându-I picioarele și închinându-I-te:
așa Te bucuri de al tău Unul-Născut.
În orice chip Te chem – Măicuță – dragostea mea Te
tânjește cerându-ți iubirea cu rugăciune tare.

Cinstesc pe Neprihănita cu imn-de-iubire iscat din

cuvintele pe care Cuvântul le dăruiește plânsului meu. Că
Harul-de-cuvânt de la Domnul este cunoscut prin Duhul
Sfânt ce mă apropie de Cea mai iubită. Doamna îmi
împărtășește dragostea din al ei Har.
Maria – ai zădărnicit puterea morții și osânda
blestemului prin Nașterea lui Iisus Hristos iar prin vederea

172
Domnului înviat la ieșirea din mormânt binevestești lumină
din Lumina Treimii ca – luminați – să nu mai pășim în
beznă. Având Lumina pretutindeni – fi-vom luminați încât
întuneric nu mai e întru noi ci Lumina Domnului: luminoși-
înluminați – ne bucurăm că a înviat Dumnezeu.
Viață veșnică din Lumina Învierii lui Iisus Hristos.
Bucurie. Veselie. Fericirea. Și încă: grai de nerostit; scris
de nescris: Viața.

Sfântă Mireasă Dumnezeiască – Te fericesc că te-a atins

Mirele Hristos Iisus cu al Său surâs răsărit în tristețea de
sub piatra mormântului. Iar tu – bucurându-te – ne-ai
împărțit bucurie din plânsul și iubirea-ți de oameni; lumină
și o îmbrățișare cu care ne mângâi șoptindu-ne de
dragoste; contopirea cu lacrimile plânse de la începutul
lumii și unirea cu Dumnezeu în Biserica ce ni se dezvăluie:
universul.
Luminat de milostivirea ta – Te laud cinstindu-te peste
acest suspin. Biserica sfințeniei – cuprinde-mă-n iubire ca
în brațe de Maică: poartă-mă pe aripi mlădioase spre
fereastra de Sus ce-mi descoperă pe Cel înviat Lumină
asupra luminilor și bucurie săvârșind bucuria-ți și a
noastră.
Celui Unul-Născut al tău roagă-te pentru noi.
Îți cânt cuvios o rugăciune ce adună lacrimile plânsului
– aceste cuvinte care ți se cuceresc cu dragoste la picioare.
Primitoarea lui Hristos Iisus îmbrăcat cu trup și
Întâmpinarea-I când a irumpt din mormântul unde Îl
îngropaserăm noi – oamenii: închinându-mă Domnului –
Te măresc.

173
 Ca alt Lazăr – Doamnă – răcorești cu degetul umezit în
cleștarul lacrimilor buzele mele pârjolite de flăcările
păcătoaselor cuvinte și limba arsă de arșița rostirilor ce se
întorc împotriva-mi să mă scoată de pe calea spre Iisus
Hristos și să mă țină în iadul nesfârșit – ca fără-de-timpul.
Bogat în patimi – mă apropii de tine – Măicuță: Primește-
mă.

Ce voi ajunge și ce voi face –.

Oare vedea-voi pe Domnul în Lumina Sa de pe această
treaptă-de-pocăință la care m-ai chemat – Maria –. Că m-
ai luat de mână și – pe urma Învierii lui Hristos Iisus – m-
ai scos din groapă și iad la raza-de-lumină a dragostei
Tale. Mi-ai șoptit că-mi cunoști nesațul iubirii; dorirea și
nădăjduirea de Domnul îngăduindu-mi să mă bucur de
fulgerarea care mi-a făgăduit – fie și o clipită – Harul
cunoștinței de Dumnezeu.
Ușa Luminii pururea fiitoare a neînseratei Dumnezeiri
– Fecioară – mi-ai îngăduit să mă prind de raza ce îmi
luminează departe limpezindu-mi necunoscutele și
trăgându-mă la pocăință.
Doamne – am greșit Ție și Preacuratei Maici.
Păcătuiesc și acum dar lasă-mi dragostea de Tine și de Cea
care vrednică este să mă lumineze spre Învierea Ta. Cu
drepții Îți împreună-vin din iadul de unde ne-ai eliberat la
Darul-de-dragoste îndreptător și plinitor.
Prin Fiica smerită a Tatălui Lumina.

Cu lacrimi își întâmpină Maica Fiul și I se roagă să i le

îngăduie clare. Cu privire bună Iisus Hristos Își cuprinde
Măicuța în înțelegerea nețărmurită care-i iubirea

174
Domnului: Însuși Cel Unul-Născut din Tatăl mai înainte de
veci iubește.
Cercetează credința și umilința sufletului meu care s-a
împodobit cu dragostea de tine – Maria – și se revarsă
bucurând oamenii.
Te propovăduiesc cu credință Născătoare de Dumnezeu
și întâia văzătoare și întâmpinătoare a Fiului tău la ieșirea
din mormânt – Lumină să lumineze oriunde ca întunericul
să nu mai fie ci Lumina Preasfintei Treimi.
Pricinuitoare de Dumnezeu ești – Fecioară: Maica
Domnului și a noastră – a viilor și morților vărsați din
morminte și iad dar necurățiți încă de smoala înfundului –
și a celor nenăscuți însă se vor naște curând din bucuriile
Tale și din dragoste și cuprinde-vor oamenii cu iubire tare
– aceasta cu care Te atingi de picioarele Fiului tău înviat.
Cu dor Te fericesc – Maria – și Îți cânt de iubire.

Ești puterea mea și întoarcerea la Hristos Iisus după

rătăcirea prin lume ca-n iad și după căderea în moarte și-
n iad ca într-un pământ blestemat.
Milostivește-te: fără-de-mângâierea ta nu rezist în
moarte după cum nu înduram nici pustiul pământenei vieți.
Ocrotește-mă. La bucuria Învierii Sale mă cheamă
Domnul în incertitudinea morții și-n chinul iadului unde
îmi ești țărm nădăjduit către care tânjesc ca după surâsul
mamei ce mă aduna din risipirea în zădărnicii și din
desimea plânsetelor.
Măicuță – alerg după tine cerându-ți partea mea de
mântuire din Darul Fiului tău și purtarea-ți de grijă

175
izvorâtă din iubire de fii. Vindecă-mă de Patima morții cu
o viață nouă – mlădiță din Viața Domnului.
Îți cânt dragostea și – îmbrăcat cu ea – mă bucur de Cea
cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Cu tămâia lacrimilor mă dau jertfă-de-împăcare

Domnului. Cu focul cuvintelor mă împărtășesc Celei mai
iubite descoperindu-mă ei așa cum sunt: îndrăgostit;
smerit; rugător plecat la fața dragostei care limpezește
omul ridicându-l din umezeala mormântului la soarele
strălucind de Focul Treimii.
Ești Harul – Maria; lauda; mulțumirea; slava; iubirea
la care sosesc ca sub cer și așa cunosc universul.
Ridicându-mă din mine – mă apropii de ceea ce este mai
sfânt: Fecioară – tu.
Bucură-te: Te cânt cu osârdia din care izvorăște
dragoste peste tot ce iubesc.
Se bucură Maica Iubirii – bucură-te Mireasă. Caută
asupra întunecării duhului meu și luminează-mi ochii
sufletului să Te văd preafrumoasă în frumusețea
Adevărului și adevărată în desăvârșita-ți frumusețe.
Fântâna Tatălui nostru – ne-ai bucurat cu Darul-de-
mântuire: Iisus Hristos Domnul. Răscumpărătorul.
Pătimitorul. Eliberatorul și Mântuitorul.
Bucură-te – Născătoarea Bucuriei: ne bucuri cu a ta
bucurie care bucură nesfârșind bucuria.
Bucură-te – Har; bucură-te – Maria.
Cel ce-ți cântă Te preamărește. Izbăvește-mă. În tine mi-
am pus nădejdea – de la tine ajutorul. Poartă-mi lacrimile
către Unul-Născut al tău să mă cunoască omul zămislit în
păcate dar fiu al Maicii Domnului.

176
 Și iarăși cânt pe Cea mai bucuroasă de trezirea fiilor de
sub pecetluirea mormântului și din solitudinea iadului.
Bucură-te – Podoaba bucuriei.

Împodobită cu bunăcuviință – Doamnă – ești surâsul

către cer al pământului. Avându-te-n inimi – suntem
cuprinși de bucuria cunoașterii Tale Aleasă Petală
legănată pe-Aripa Vieții.
Bucură-te – că Te avem torță la sfârșitul vieților
pământene și ne conduci prin bezna morții în brațele
Domnului la dragoste și înviere. Prin iubirea-ți ne prindem
de Hristos Iisus și nu-I mai dăm drumul ci respirăm pe
Domnul cu inspiraȚie adâncă dăruită de Sus.
Născând lumii Harul – bucură-te – Maria: aceasta-i
vederea Adevărului și a frumuseții – Lumina lui Iisus
Hristos care strălucește în Treime.
Orbit mi-e duhul de moarte și iad: luminează-mi sufletul
și eliberează-mă din rătăcire. Fi-mi ajutor – ia-mă la tine
sub Acoperământ-de-iubire.
Prin puternica-ți ocrotire iau Har de pocăință și mă
smeresc: așa mă miluiești – Preacurată.

Sfințită de Nașterea ta și-n veci binecuvântată – lasă-ți

darul întru noi și mântuiește-ne. Ia-ne la tine cu povață
bună care ne învață deosebirea duhurilor și dă-ne
înlesnirea duhului bunătății pe când duhul răutății
părăsește-l. Cu iubirea-ți de Maică îndreptează-ne într-
acolo unde a arat Fiul tău iar noi vom săvârși
însămânțarea ca să secerăm cele bune și fericite de
luminarea Domnului.

177
 Așa întemeiezi Raiul peste noi sfânt Acoperământ
fericind și bucurând: ne luminează inimile încât bucuria
strălucește indiferent ce vedem întâmplându-se-n lume ori
auzim spunându-ni-se ca să fim întorși de pe calea lui
Hristos Iisus.
Mântuirea lumii – desfaci legăturile morții pe care
nimeni în afară de tine nu le-a putut strica: ți-ai adunat fiii
morți lângă mormântul Fiului tău și Dumnezeului nostru
Iisus Hristos ca toți să își cunoască învierea și Înviatul
deschizându-ne îmbietor tărâmul făgăduinței Tatălui
realitate ce îndumnezeiește oamenii prin chiar iubirea și
voința lui Dumnezeu.
Fântână a Harului ce Te reverși să uzi hrănitor ceea ce
am cutezat a lucra pe urma lui Hristos Iisus – roagă Duhul
Sfânt să Se plece și asupra celor fără-de-Har – chemându-
ne astfel la bucuria Mângâietorului ca să fim alinați cu
lacrimi-de-bucurie din bucuria Făcătorului de Viață Duh
ce ni se împarte iar și iarăși săvârșind în intimitatea
fiecăruia și cuprinzându-ne în împreunătatea Bisericii
Domnului.
Izbândind în iubirea ta – Fecioară – am evadat din iad
chemați de șoapta-ți aducătoare de pace încât
neînțelegerile devin punți-de-liniște și vrăjmășiile ne
contopesc inimile în blândă unire cu Duhul Sfânt.
Mântuirea lumii – Maria – Te deschizi dulce izvor – mai
limpede decât timpul și mai copleșitor – și ne cucerești cu
profunzimea ta care conduce pe fiecine la Lumina ce i se
potrivește din Lumina Domnului. Așa ne descoperi pe
Dumnezeu Fiul tău și ne îndemni să sorbim din străclara
undă ce ne răcorește sufletele pârjolite de patimi și păcate.
Nicicum nu ne-am pocăit încât să ne încumetăm pe calea

178
la care ne-a adus Iisus Hristos și nu îndrăznim plânsul cel
ziditor ce eliberează din smoala păcatului la raza-de-foc
care dezvăluie din al Treimii Dar Harul Duhului Sfânt
picătură de ploaie; lacrimă; simțire; cuvânt; scris;
rugăciune; șoaptă – orice se consfințește a fi smerire și
pocăință la Domnul.
Cel Unul-Născut al Tău ne-a adus Viața în morminte și-
n iad. Tu ne îmbraci cu Viața pe care ne-ai dat-o – Domnul
nostru – din dragoste de Dumnezeu și de oameni.
Vindecă-mi durerea fiindcă îmi par osândit de propria
conștiință și de fărădelegile cutezate spre rău.
Doamnă – ești plină de Dar fiind Maria lui Hristos Iisus
Dumnezeu și a fiilor Tatălui care-ți ședem la picioare și Îți
cântăm de dragoste.
Vestea cea bună a bucuriei – Bucuria S-a sălășluit întru
tine și Se varsă în noi bucurându-ne cu Sângerarea inimilor
pe lângă Crucea pe care S-a răstignit Domnul.
Sânge țâșnise din inima-ți străpunsă de durere iar noi
Sângerăm pe urma suferinței Tale.
Și iarăși ne bucurăm căci ești îmbucurată de Unul-
Născut al tău înviat și irumpt din mormânt și iad să ne
lumineze cu Lumina-I care stricase moartea și diavolul.
Pierduții; păcătoșii; trufașii; smeriții; viii; morții
alergăm la tine – Măicuță – deoarece ne ești ocrotitoarea;
tămăduitoarea; ajutătoarea.
Roagă-te pentru noi; mijlocește la Cel ce Te ascultă de
pe când locuia întru tine veghindu-ne necazurile și fiind
gata să vină – Om – în mijlocul oamenilor să ne
mântuiască.
Nu sunt vrednic să-mi ridic ochii spre tine – Fecioară –
nici să te scriu: lumina-ți mă cheamă să ies din împietrirea

179
duhovnicească și să urc la Lumină pe aceste trepte-de-
cuvinte pe care mi le lasă Cuvântul.
Cânt mângâietor canon de rugăciune – o floare în
căușul palmelor Celei mai vrednice. Ducând floarea la
buze – Maica Domnului răsuflă asupra rugăciunii mele și
o însuflețește la o viață cum nu mai cunoscuse și o învie din
neputința cuvintelor și nevrednicia omului la ceea ce –
sfânt – mi-a dăruit Iisus Hristos să aduc Măicuței Sale:
bucuria de a o iubi peste oricare dragoste – fericit de
Lumina Domnului și mai alăturat de iubirea Treimii.
Binecuvântat Rodul pântecelui tău – Fecioară: ne-ai
născut Bucuria și destrami tristețea de a fi captivi unui
chip-de-omenitate ce s-a perimat în valea păcatelor.
Lumină; Pace; Viață ne-ai născut celor care
sărăciserăm în neputințe și ne pârjoleam în păcate stăruind
să ne legăm de pierire.
Preacurată – țeși raze asupra fiilor ce ți se așează la
picioare și respir este noi înmiresmându-ne cu adevărul
cunoașterii lui Dumnezeu. Așa ne prejmuiești Tainei
descoperindu-ne-o prin adâncă trăire și sfânt
discernământ.

Cu totul frumoasă și neprihănită – ai zămislit din

preacuratu-ți Sânge pe Cel pe care nu L-am înțeles și –
pizmuindu-L – L-am osândit la Pătimire și moarte.
Fără a cunoaște – astfel slujeam Tatălui care Își
împlinea voirea prin faptele noastre ce ieșiseră din vadul
rațiunii omenești. Îndeplinindu-se Porunca din iubire a
Părintelui – Hristos Iisus ne-a sosit în mormânt aducându-
ni-Se pe Sine Dumnezeu între oamenii cei de jos – morții
lumii – dar și plânsul înjeluit al Măicuței Sale. Și bucuria

180
tăinuită despre care nu știam viii și morții: Domnul și
Dumnezeul nostru avea să zdrobească moartea și iadul și
El Însuși ne învia din răul la care Îl osândiserăm – ca să ne
învie și pe noi care – conlucrând cu diavolul –
săvârșiserăm răul.
Fericito – Fiul tău a înviat din morți cu moartea pre
moarte călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le.

Cu adevărat – tristețea morții se risipește și groaza de

iad se destramă luându-le locul bunămireasma cuvintelor
de la Cuvântul pe care ți le așternem de iubire – Fecioară.
Lumina; pacea; Viața – pătrund în acest imn înflorind
dragostea de la tine – Maria – către Preasfânta Treime.
Aleasa lui Dumnezeu – ești curată încât – prin
transparența ta – contemplu pe Domnul. Strălucind de Har
– mă luminezi și pe mine – întunecatul care – înțelenit în
moarte și-n iad – Îți ascult gingașa șoptire spre Viața
Domnului.
Fiică a lui Dumnezeu – Cel Preaînalt te-a fericit să fii
Maica Cuvântului Său Unul-Născut și să-I aduci
Înțelepciunea pe pământ între oameni ca oamenii să-L
cunoască Dumnezeu din Treime.

Doamnă – prin Iisus Hristos ne-ai slobozit din

înverșunarea vrăjmașului diavol care ne urăște și ne-ai
vădit cerul descoperire a Domnului unde Tatăl Te ține
lângă Fiul și alături de Sine înfocându-te foc din Focul
Dumnezeu.
Deși ne îndepărtaserăm de Dumnezeieștile îngropându-
ne în moarte și-n iad iar lumina cerului ni se stinsese-n
priviri tu ne-ai aprins inimile cu bucurie mare: avându-te

181
flacără – am cunoscut Focul – pe Fiul tău care n-avea să
ne părăsească pieririi și lăsându-ne nemântuiți în bezna și
negura osândei.
Luminându-se lumea prin Nașterea ta – s-au luminat și
morții cu săgetări-de-Lumină izvorâte din Focul.
De lumină ne-au devenit mormintele și au strălucit sub
Acoperământul Celei pline de Dar care ne-a împărtășit
Harul din Darul primit de la Dumnezeu.
Pricina Bucuriei ne-a bucurat cu al Său Binevenit să ne
scoată din moarte și iad la Învierea Vieții împărtășindu-ni-
Se viul Dumnezeu.
Luminându-ni-se sufletul de la Focul dătător-de-Lumină
– laud noianul minunilor Tale și-mi strig bucuria din
moarte și din Viața care mă aduce la Hristos Iisus: Bucură-
te. Bucură-te – Mireasă – pentru Trei Izvoarele Treimii ce
Se fac Unul și Se revarsă asupra-ți fericindu-te.
Luminează pe acesta acoperit de țărâna patimilor și
făgășuiește-mă la vederea Luminii lui Dumnezeu – așează-
mă pe simplă calea spre Domnul.
Mâini bune mă caută să mă îmbrățișeze scoțându-mă din
înzidirea pământului; să-mi încălzească inima împietrită
cu sfinte lacrimi la plânsul aducător de Har și pocăință și
așa să mă renască Domnul pregătindu-mă pentru noua
Viață.

Cu rugăciunea mă dezmiardă Fecioara; cu

înmiresmarea-i mă învăluie smulgându-mă din moartea
lumii și purtându-mă Sus.
Luminează-mă cu blânde cuvinte și suflă asupra-mi
Har-de-bucurie ca – luminat – să mă bucur de Învierea lui
Iisus Hristos.

182
 Vedea-voi oare pe Domnul șezând pe tronul slavei și
cercetându-mă omul îngăduit dinaintea Feței Sale –.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara
Maria știe.

Uimitor vede Măicuța pe Cel înviat a treia zi și –

plecându-se – Îi cuprinde picioarele și le mângâie cu
flăcările dragostei ei; le sărută cu lacrimile și-I cântă cu
bătăile inimii slăvitoare de Dumnezeu.
Maica a înflorit în miezul bucuriei Domnului și Îi este
aproape întru Învierea minunată. Căci cine s-ar fi putut
găsi în preajma Celui înviat dacă nu Cea dintâi iubită de
Iisus Hristos și Cea mai îndrăgostită de Domnul – Măicuță
și neprihănita-i Mireasă –.
Prima ai fost – Maria – din cer și de pe pământ care ai
stat lângă Iisus Hristos trăindu-I starea-de-Dumnezeu
înviat.
Din bucuria Maicii Domnului au răsărit bucuriile
Învierii ce ni se împărtășesc fericindu-ne.
Fericiți – raze din Focul Dumnezeu ne conduc la
Biserica Fericirii unde sălășluim întru Hristos Iisus.
Piatra răsturnată de pe ochiul mormântului e însuși
pământul care se rostogolește să facă loc venirii lui Iisus
Hristos Aducătorul Vieții.
Groapa peste care ne aplecăm să vedem iadul ne este
făgăduială îndeplinită. În acest pustiu privește Maica
Fecioară bucurându-se cu vederea netemătoare dar
înfiorată de frică: a înviat Domnul.
Luminoasă din Focul – Maria – Hristos Iisus este cu tine
și – prin tine – cu noi: așa ne învie.

183
 Mă bucur de Domnul.
Bucuria de a fi un mort între toți morții strălucește în
Lumina Învierii lui Iisus Hristos.
Întind mâna și mâna se umple de Harul revărsat de Duhul
Sfânt să scriu bucuria Învierii Domnului. Astfel slăvesc
Treimea Preasfântă și mă închin Slavei Sale.
Cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
Cu frică mă sprijin de rugăciunea spre Domnul. Smerit –
mă prejmuiesc lui Hristos Iisus pe drumul necunoscut la
care mă cheamă Domnul. Dar – Iisuse Hristoase – sunt încă
al iadului deoarece am săvârșit faptele lui.
Doamne –m-ai văzut tânguindu-mă-n iad și n-ai răbdat
să sufăr ci ai coborât la mine milostivindu-Te să mă aduci
la Lumina Ta pe care nu o recunoscusem fiindcă eram orbit
de trufia de a-mi înfrunta vrăjmașul. M-a atins o rază-de-
adevăr luminându-mi ochii sufletului și Ți-am rugat
ajutorul. Așa m-a prins Harul în nor luminos descoperindu-
mi Treimea.
Plâng fără de lacrimi; lăcrimez cu aceste cuvinte ce se
roagă de-adânc să fie învrednicite a cânta înviata viață a
Domnului și așa să-L slăvească.
Cu mângâierea lacrimilor primesc pe Hristos Iisus – cu
închinarea mulțumesc Domnului.
Nor strălucind mă înfășoară în mormânt și îmi descoperă
de nevăzutul: nesfârșita-I Viață.
În veac mila Domnului – cu milă ne cheamă la El din
moarte și iad să Îi fim viii în Viața veșnică.
Arătându-mi-Te – Doamne – mă iei la Tine izbăvindu-
mi sufletul.
Pete povara țărânei ridică-mă la Lumina Ta încât
pământul să nu-mi rămână nici măcar amintire. Chipul Tău

184
să-mi fie torță și înțelepciunea Lumina dătătoare-de-viață
încât întunericul să nu mai săvârșească neguri în mine ci
Lumina lui Dumnezeu să mă acopere.
Cu milostivire scoate-mi sufletul din moarte și prinde-l
în căușul candelei iubirii Tale să ardă și să se mistuie
folositoare flacără.
Mă încălzesc sub cuta pământului la sânul Duhului Sfânt
– așa trăiesc libertatea Treimii.
Spre Tine am nădăjduit – ia aminte la sufletul meu lipit
de Dumnezeu.
Ai venit pe cărări coborâtoare pogorând de pe Cruce în
mormânt să mă scoți – umblu în Lumina Ta.
Nădăjduiește sufletul meu pe Domnul și mila Celui
Preaînalt. Mila lui Iisus Hristos s-a întărit în moarte și-n iad:
adevărul rămâne și luminează în veac.
Cu dreapta Ta mă eliberezi – Doamne; cu un cuvânt mă
învii – Cuvântule – și-mi dăruiești să scriu cuvintele la
Sfânta Treime: bucuria Ta întru mine.
Iubi-Te-voi – Doamne.

Nu plânge pe Cel mort că a înviat.

Dis-de-dimineață geana zorilor; foarte de dimineață
răsare Soarele cel nou și îmbracă cu noua Lumină: Sfânt;
Sfânt; Sfânt a înviat Domnul.
Peste asfințitul mormântului Învierea Domnului și nicio
piatră nu mai pecetluiește groapa și nu mai ferecă pe nimeni
în iad fiindcă lumina eliberează; fericește și învie morții.

Pacea mea ești în pământul celor vii pe care îl deschizi

morților așezându-i pe calea spre Viață.
Slavă Învierii Tale.

185
 Astăzi moartea și iadul s-au predat și oamenii se înnoiesc
în Viața vie.
Slavă lui Hristos Iisus pentru toate.
Orb mă găsesc în mormânt – orb coborâsem din lume.
Nu văd pe Domnul deși șade lângă mine înmiresmându-mă
cu Prezența-I mai vie decât a fost viu oricare om. Iisus
Hristos mă ia de mână și mă conduce la mila și adevărul
Său. Luptând cu moartea – mi-a ieșit sufletul și a fost tras
în groapă și-n iad. Luptând – s-a atins de Domnul care i-a
înaintemers; s-a lipit de Dulcele Domn cu o iubire de
nedesfăcut: cea a florii pentru soarele ce-i întărește culoarea
și mireasma.
Luptând – sufletul meu stăruie să rămână în această
Dumnezeiască iubire și – prin Har – să învingă moartea și
să dobândească Darul de Viață al lui Hristos Iisus.
Doamne – nu pleca de la mine. Nu mă părăsi firii mele
căci a exista în starea fără-de-Tine e mai amar decât a muri.
În lipsa Harului nu pot nimic iar ca să Te păstrez Îți fac
Poruncile.
Harul Domnului urmează în iad și acoperă pe cel chinuit
de povara păcatelor aduse cu sine și îi întinde nor-de-
lumină care este veșmântul ce-l va apăra de înflăcările
topitoare și de împietrita gheață – purtându-l ca în zbor –
unde oare –.
În iad biruie Iisus Hristos și izbăvește pe fiecare cu
Viața-I înviată.

O – minune: Făcătorul a toate a înviat din moarte cu

moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață
dăruindu-le.
Cred Doamne: ești Cel puternic și tare.

186
 Învierea Ta o cântăm și slăvim: Preaputernice – Slavă
Ție.
Din adâncuri am strigat: Auzi-mă pe mine – mortul –
care mă prind de Învierea Ta și nu-i mai dau drumul. Ia-mă
la tine. Nu mă întoarce la iadul din care tocmai m-ai eliberat
căci s-a întărit mila Ta peste noi și învia-ne-va din moarte
la Viața veșnică.
Îndumnezeite Ți-au fost Patima și moartea și
îndumnezeită Învierea de a treia zi.
Pătimind pe Cruce – ne-ai adus mântuirea: Slavă Învierii
Tale. Cu imn de dragoste mărturisesc Învierea Domnului
meu și Dumnezeului meu: Mântuiește-mă.

Mă închin Învierii Tale de a treia zi: ești Răscumpă-

rătorul și Mântuitorul sufletelor noastre.
În adânc-de-groapă îmi plâng păcatele pe care le-am
săvârșit după omeneasca mea măsură și după diavolul. Prin
aceste răni deschise răul pătrunde înlăuntru-mi și mă
devoră.
Iau aminte că pierim cu fiecare pas pe care îl îndrăznim
spre grozăvia păcatelor. Oare acesta este sfârșitul ispitelor
sau nimicirea omului –. Dumnezeiasca Lumină strălucește
în suflete și arde ce le primejduiește.
Blânde lacrimile iubirii lui Dumnezeu – le scriu cu
sărăcia cuvintelor-de-plâns-și-bucurie.
Văd – Doamne – în Lumina Ta și Te cred înviat iar acum
am mai mult și mai adevărat decât cerusem. Și mai luminos
deoarece Hristos Iisus mă umple cu Sine Însuși lăsându-mi
Dar-de-Har care bucură și veselește ridicând omul din
moarte și iad și purtându-l la uimitoarele cerești care îl

187
lămuresc și-l înluminează și – dacă binevoiește Domnul –
îl îndumnezeiesc sub iubirea Preasfintei Treimi.
Facă-se voia Ta: ești Dumnezeul meu și pe altul afară de
Tine nu am.
Mulțumesc Ție din tot adevărul la care m-a adus Iisus
Hristos.

Ești de necuprins. Nemăsurată Ți-e bogăția Harului – nu

mă lua pe val-de-Har pe care nu-l pot îmbrățișa după cum i
se cuvine fiindcă omenească mi-e dragostea și slabă dorirea
Harului.
Domnul îmi dăruiește Harul după marea-I iubire de
oameni și – îmbrăcându-mă cu Har – mă prezint lui Hristos
Iisus: omul aflat în moarte și-n iad dar care a înviat
părăsindu-le. Așa cunosc viața Domnului.
Fără Darul-de-Har nu respir adevărul Cuvintelor de la
cuvântul și nu mă găsesc în starea de a le scrie. Dar –
Doamne – nu-mi datorezi Harul. Eu mă rog pentru Har ca
întunecatul ce se tânguie după lumina pierdută și cere rază-
de-foc în neagra-i orbie ca să Te deslușească și – cunos-
cându-Te nemijlocit – se bucură: Tu ești Dumnezeul meu
în bezna morții și a iadului.
Cu milă și dragoste Domnul trimite pe Mângâietorul să
mă aprindă cu Harul. Și – chiar dacă nu mă învrednicesc să
primesc Darul Domnului – trăiesc bucuria că Harul a trecut
peste mine adumbrindu-mă prin purtarea de grijă a lui
Hristos Iisus și nu m-a părăsit în iad.
Doamne – slavă Ție.

În Duhul mă rog Preasfintei Treimi.

188
 Gândul cel bun și Dumnezeiesc peste firea omului mi se
face haina cu care îndrăznesc să mă îmbrac ca așa să mă
apropii de curțile Tatălui nostru. A mă primi; vedea; auzi
sunt ale lui Dumnezeu. Te nădăjduiesc – Doamne – și mă
rog Ție. Astfel doresc să intru la Tine: păcătosul mângâiat
de Har. Că Tu ești dătătorul și săvârșitorul. La Tine se
smerește rugăciunea mea și se umilește încât nu mai
cutează să Îți roage ceva și se deschide ca un vas ce adastă
ploaia să îl umple făcându-se primitor al celor mai bune de
la Dumnezeu: inima mea către Domnul.
Din moarte și iad bineprimesc voia lui Iisus Hristos cale
spre Dumnezeu. Aceasta este Viața lui Hristos Iisus și
veșnicia ei mi se face ceruri.
Mă rog pentru iertarea păcatelor și mă îngrijesc să-mi
curăț mintea și inima năpădite de frica de moarte și de
groază iadului.
A înviat Domnul ca să ne împărtășească Viața Sa.
Lăcașul din cer – al bucuriei fără-de-țărmuri – este
făgăduința lui Iisus Hristos iar iadul unde locuiesc acum e
din îngăduința Sa: Fie Numele Domnului binecuvântat.
Chiar dacă Hristos Iisus mă va lăsa în cele mai dedesubt
ale pământului – eu știu că Domnul Își face dreptatea.
Vrednic de iad am trăit – și acum mă-nzidesc în iad.
Deși am împietrit în beznă și păcate – Doamne –
întoarce-Te și vezi-mă căci Te preaiubesc în clocotul
smoalei și Te mărturisesc Dumnezeu. Fiindu-mi
pretutindeni – bucură-Te de mine și eu fi-voi bucuros de
bucuria Domnului meu și Dumnezeului meu care îmi
luminează iadul.
Părăsindu-mi trupul mort în groapă – al Tău sunt iar ceea
ce-mi dăruiești este al meu: de la Tine.

189
 Doamne al puterilor – întru Tine nădăjduiește omul ca să
fie în Viață iar moartea să-i rămână un veșmânt străin
lepădat pe pragul iadului. Astfel ajung la cunoștința lavei
Tale.
Doamne al puterilor – miluiește-ne pe noi.
Cel fără-de-moarte a înviat. A stricat iadul. A călcat
moartea – a luat morții la Sine și i-a adus la Viață.
Lumina strălucește fiecărui mort înluminându-l cu ceea
ce stăpânește pretutindeni: Lumina Învierii. Suntem
luminați și niciun adormit nu rămâne în starea-de-beznă.
Nădăjduit-a sufletul meu în Domnul –I-a rugat
pogorârea la moarte și iad și eliberarea fiecărui om pe calea
mântuirii. Dar nici aceasta nu este Lumina deoarece
Dumnezeu Lumină e însă lumina nu este Dumnezeu.
Îmi scriu lacrimile cu aceste cuvinte ce mi le dăruiește
Cuvântul lui Dumnezeu spre cunoștință oamenilor: o –
bucurie; o – strălucire; o – Dar-de-înțelegere.
Cu adevărat mărturisesc pe Iisus Hristos Dumnezeu.

Rază-de-Lumină peste inima îngrozită de moarte – o

leagănă la bucuria Vieții făgăduite de Hristos Iisus prin
moartea-I pe Cruce și Înviere. Mă rog ca toți să ne
mântuim – să ne lumineze Domnul: Lumină-Lumină spre
descoperirea neamurilor și slavă lui Dumnezeu.
De pe stânca morții; de sub pecetea mormântului. Din
singurătatea-de-piatră iadului; din opacitatea gropii
primesc binecuvântarea Luminii lui Hristos Iisus și nu mai
e întunericul morții întru mine și negura nu mă mai
înrobește ci Lumina Treimii.
Iisuse Hristoase – voia Ta.

190
 Multmilostivule – ai înviat și în sufletul meu. Îmi învii
sufletul omorâtă de păcate ca să Te preaiubesc și să-mi
iubesc frații rugându-mă pentru oamenii și umanitatea
încremenită în moarte.
Luminează-te-luminează-te noule Ierusalime.
Paștile cele sfințite; Paștile sfințitoare; Paștile curate și
mai frumoase decât soarele; desăvârșitele Paști – Paștile
Hristos Iisus Izbăvitorul.
Aceasta e sâmbăta binecuvântată când învie Iisus
Hristos: ziua mântuirii.
Nu mă tem ci mă bucur de Domnul: am murit ca să fiu
înviatul lui Iisus Hristos.
Întinsu-Ți-ai palmele și ai rupt spinii fărădelegilor;
răsuflat-ai și ai ars cunună care ne sfâșie creștetele cu
străpungerile păcatelor. Te-ai îngropat în iad și ne-ai înviat
stricând legăturile morții și iadului.
Învie Dumnezeu și înnoiește cerul și pământul trecându-
le de la această viață la Viață: Sfânt ești – Doamne.
Făcându-Te pământean – Mântuitorule – ești
Dumnezeu-Omul: profetul; arhiereul; Împăratul Bisericii
Tale. Oamenii au prins și răstignit Omul pe Cruce dar nu au
putut opri pe Dumnezeu să învie.
Luminează-ne – Doamne – cu plecarea Feței Tale și
miluiește-ne. Bine ești cuvântat Izbăvitorule Dumnezeu.
Ești ploaia care uzi spre hrănire și creșterea morții ca să
Ți se facă mlădițe-de-viață.
O – Viața cea nouă: ne aduci în nou lăcaș noua lume a
lui Dumnezeu înviat.
Puterile cerești strigă: Dătătorule-de-Viață – Iisuse
Hristoase – slavă Ție.

191
 Astăzi se mântuiește lumea: a înviat Domnul.
Apele vii: jumătate adapă această parte a pământului;
jumătate ne îndestulează însetarea cu Apa vieții.
Ce parte din pământul Atotțiitorului s-a rostogolit peste
Fiul Unu-Născut al lui Dumnezeu să-L acopere –. Care
stâncă a îndrăznit să }l pecetluiască în groapă –.
Mărește sufletul meu pe Hristos Iisus.

Lumina lină – Iisuse Hristoase – Te laud Dumnezeu

precum ești. Ne-ai dat viață și Viața de peste moarte: acum
învii să sosești la sânul Tatălui unde ne chemi pe toți morții
să-Ți fim fiii fără-de-păcate în curăția la care ne primești și
ne hrănești să-Ți ajungem. Mă micșorez ca să cresc în
Lumina Ta până la cerul vieții – trec peste zile; petrec
timpul să intru în sfera mântuirii.
Cine este Dumnezeu – mare că Dumnezeul nostru –. Tu
ești Dumnezeu.
Te recunosc Iisus Hristos după ce Îți sărut mâinile
străpunse de cuie și coasta însângerată. Îți strig vina mea.
Mă mărturisesc Ție. Îți cer iertare pentru că nu Ți-am fost
doar omul ci și ucigașul.
Lasă-mă să-Ți urmez – să nu mai rămân împietrit în
spațiul meu de la fața țărânei și în răstimpul îngăduit mie.
Plutește-mă în nematerialitatea timpului Tău. Împărtășește-
mi pacea Ta. Bucură-mă cu o rază-de-Lumină care e
libertatea cosmică de la Dumnezeu. Dăruiește-mi
transparența apei și sinceritatea Sângelui Tău revărsat de pe
Cruce.
Răstignește-mă pe Crucea condiției umane și învie-mă la
Tatăl nostru ca așa să trăiesc întru Tine.

192
 Taina Învierii se ascunde în bucuria Ta. Numai
răstignirea pe Cruce săvârșește Învierea lui Hristos Iisus la
un alt tip de viață decât cea de pe pământ.
Pătimirea lui Iisus Hristos nu va trece nicicând căci a fost
binecuvântată de Tatăl ca Fiul să Se adeverească Dumnezeu
în durere și – prin suferință iubitoare de oamenii – să ajungă
a ședea la dreapta Părintelui iar împreună cu Tatăl și cu
Duhul Sfânt să învedereze cosmosul.
Învierea Domnului ne luminează cu Lumina și întuneric
nu mai e întru noi ci Lumina: Paștile Iisus Hristos
Izbăvitorul ne despică cerurile.

Pentru Învierea Ta – Doamne – mă ierți și-mi uiți răul și

păcatele: Hristos Iisus a înviat din morți.
Din josul pământului Lumina Mare – a lumii Lumină
Iisus Hristos.
Izvorul Vieții – neapropiata Lumină: Atotputernicul
Mântuitor a înviat.
Iisus Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte
călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le.
Luminează-te-luminează-te – noule Ierusalime – că
Slavă Domnului a răsărit peste tine.
Mântuitorule – arată-mă și pe mine un înviat al Tatălui
ca – prin Tine – să mă cunoască om viu. Cu cântare de
biruință Te întâmpin așternându-mă picioarelor Tale spre
viața-Ți înviată a treia zi.

O – înfricoșător mi-e păcatul.

Dumnezeule – învață-mă să petrec fără-de-păcat: omul
vechi cu patimile lui să se strice iar cel nou și curat să se
nască. Oare este cu putință fără-de-moarte-și-mormânt –.

193
 Luminează-mă căci sunt păcătos dar – așa cum exist –
Te iubesc dragostea mea dulce Hristoase Iisuse.
Lupt cu propria fire de la care am primit atacul fățiș ale
ispitei: m-a învins. Am căzut. Când mă voi ridica –.
Întinde-mi mâna; strigă-mă. Dă-mi să Îți scriu imn de
iubire. Lasă-mi semn prin care înștiințează-mă că nu exist
ca-n singurătatea-de-stâncă a iadului ci mă împărtășesc cu
Biserica Ta înviată.
Te prind; Te țin: nu Te voi lăsa în veci. Oare nu arde
întru mine inima mea când Te am înviat și mă iei la
Învierea-Ți din veac –.

Limpede Învierea lui Hristos Iisus sub piatra ce-i

pecetluiește mormântul – ne cheamă la pace și bucurie căci
în groapa Domnului strălucește Lumina care trezește pe
fiecine din întunericul particularelor vieți la Lumina lui
Dumnezeu.
Vin la clar-de-Înviere să mă hrănesc cu cea mai adâncă
făgăduiala a lui Iisus Hristos: că va fi întru mine și eu în
Domnul după cum Tatăl în Fiul și Hristos Iisus întru
Biserica Sa.
Largă ușă îmi deschide Domnul să trec spre inima Lui
pentru a împreună-trăi veșnic și a asculta îngerească
cântare; a respira mireasma cea bună și a mă bucura
neîncetat iubind pe Dumnezeu după cum îmi dă Duhul.
Veselie.
Pace.
Putere.
Slava – însăși iubirea lui Dumnezeu: Preasfânta Treime.
Părăsesc pământul și zbor la cer: Domnul este cu mine și
nicicând nu voi mai fi ca-n singurătatea pământului.

194
 Coborând Harul – îmi aduce mintea spre Dumnezeiasca
vedere și totul se cuprinde uimitor în cea mai iubitoare
îmbrățișare: aceasta a lui Iisus Hristos care Își plouă iubirea
ca dragostea mea să crească din iubirea Sa și să devină
covârșitoare proclamându-și adevărul pe pământ și în iad –
acum și tot timpul.
Mor zile și nopți – răstimpuri de petrecut în mormânt:
descoperindu-mi-se Lumina – îmi vădește Viață care
pogoară întru inima mea. Duhul asupra-mi – îmi dăruiește
Harul eliberator din tot răul și mă aduce la binele Vieții
veșnice. Mi se umple sufletul cu suflarea vie și – chiar dacă
mă găsesc doar o boare – sunt viul Domnului.
Mă împresoară Lumina: în starea-de-Lumină iubesc pe
Dumnezeu din Darul Său.
Dragoste.
Focul.
Viața – înviata-Ți Viață – Hristoase Iisuse.
Se schimbă omul și devine una cu Dumnezeu încât nu
mai știe de el și nu își mai simte sinele căci se desăvârșește
unirea.
Mintea vede; inima înțelege; sufletul îmbrățișează; duhul
se bucură că nu mai sunt împietrit în mormânt fiindcă m-a
răpit Domnul și mă ține în cer dinaintea Feței Sale
cercetându-mă fără a mă mai lăsa.
Te-am văzut – Doamne. Ieșind din groapă la Viață – m-
ai tras după Tine și astfel Te-am cunoscut – venind și
trecând; șezând și peste toate fiind – înzidindu-Te întru
inima mea unde Duhul Se roagă învățându-mă despre
Dumnezeu. În Acesta trăiesc; gândesc; grăiesc; scriu.
Pentru Iisus Hristos a murit – din iubirea-I primesc viața
veșnică.

195
 Prin dragoste mă ține Domnul la Sine legat de iubirea
fraților mei – împreună-toți în aceeași Biserică a lui Hristos
Iisus.
Norul Harului peste mine însă eu îl alung și mă ascund
în patimi. Mă înspăimântă păcatul meu și – de frică – nu pot
muri acum deoarece trebuie să mă pocăiesc ca să fiu primit
de Domnul în mormânt.
Rog mila lui Iisus Hristos să mă întărească în
cutremurarea bătrâneții nesătule de patimi.
Iar când moartea și iadul s-au plecat și ai coborât asupra-
le să le zdrobești – Doamne – m-ai aflat un mort pentru
păcatele mele și osândit la iad. Varsă-Ți Harul în sufletul
meu ca să jinduiască dincolo de egoism și să Te descopere
Dumnezeu precum ești.
Iartă-mă. Om sunt: slab; neputincios. Cad. Ridică-mă.
Găsește-mă. Rătăcesc – pune-mă pe cale.
Doar un netrebnic – păcătosul. Ce trebuie să fac –. Am
păcătuit: iartă-mă.

Cine e cu mine și mă scoate din singurătatea înghețată a

iadului și mă izbăvește –. Iisus Hristos cel înviat.
Doamne – sufletul meu Te nădăjduiește și Te cheamă cu
tot ce mi-ai înrădăcinat adevăr din întreg adevărul.
Nu este asemenea Domnului meu și Dumnezeului meu
între dumnezei: nădăjduiesc întru Acesta Dumnezeu. Nu
mă trece cu vederea fiindcă – izvorât din a Ta bunătate –
mă întorc la iubirea-Ți de oameni preaiubindu-Te.
Mântuiește-mă.
La lumina ortodoxiei vin adus de credință – ard lângă
Cruce: groapa-mi se face lăcașul-de-lumină la care mă
cheamă Domnul să mi Se descopere.

196
 Lumină-Lumină și slavă și slavă.

Devin nebun pentru Hristos Iisus: Înțelepțește-mă –

Doamne.
Cuvântule – trage-mă din mormânt și iad.
Am păcătuit și păcătuiesc chiar înainte de moarte și de
iad: Păzește-mă fără-de-păcat.
Scriu chinurile mele și Iisus Hristos îmi răspunde cu
dragoste dăruindu-mi aceste cuvinte-de-iubire să-mi cânt
dragostea de Dumnezeu și de oameni.
Iubirea este numitorul comun la care ne aduce Hristos
Iisus cu Sine Însuși. Prin iubire ni Se împărtășește Domnul
și ni Se împarte fiecăruia. Prin iubire ne păstrează întru Sine
înzidindu-ne Biserică nemuritoare.
Jertfă; înțelegere; unitate și topire în Preasfânta Treime:
iubirea lui Dumnezeu.
Mintea mea iubește pe Iisus Hristos și – iubind pe
Domnul – toți oamenii.
Inima se dă lui Hristos Iisus îndrăgostindu-se de fiecare
om ca – urcând treptele iubirii de oameni – să ajungă să
preaiubească pe Cel care ne iubește.
Sufletul s-a îndrăgostit de Iisus Hristos și I se închină cu
slăbiciunea-i bucurându-se de Darul de dragoste pe care i-l
lasă Domnul să se trezească prin iubire și să fie viu.
Duhul se împărtășește din iubirea lui Hristos Iisus și
întoarce Domnului iubirea pe care a primit-o.
Iubirea este trăire a Dumnezeirii lui Iisus Hristos – teamă
și bucurie: bucuria Treimii.
De frica cea bună inima se deschide și cuprinde ce-mi
îngăduie Domnul și se veselește chiar dacă – copleșită de
Har – va bate ultima oară.

197
 Împotrivirea la Domnul o fac tot din dragoste. Iubirea
mea se clatină însă nu se stinge ci jinduiește Focul Hristos
Iisus ca să se mistuie în dragostea Domnului. Mă dezbrac
de iubirea vremelnică ce nu aduce folos și mă dedic iubirii
lui Dumnezeu.
Mă răpește iubirea Domnului. Mă-nzidesc întru ea dar –
prin păcatele mele – lunec la omenesc-pierzătoarea
dragoste.
Am văzu Lumina cea adevărat – trăiesc iubirea lui Iisus
Hristos la care mă cheamă Domnul. Oare nădăjduiesc pe
Dumnezeu –.
Iubind – cad la picioarele lui Hristos Iisus. Căzând –
uimitor mă iubește Domnul cu Daru-I de iubire. Doamne –
mă strigi la cea mai grozavă iubire descoperindu-mi-Te
înviat.
Dar cum este iubirea lui Dumnezeu –. Nu cumva curtea
Sa înconjurată de garduri care primește cerul și pământul în
împreună-zidire –.
Gura inimii mele soarbe Harul Duhului Sfânt – iubirea
Preasfintei Treimi.
Iisuse Hristoase al meu – Te-ai ascuns în Învierea Ta:
învie și-n inima mea ca să vin viu la Tine. Dumnezeule –
unde ești –: eu sunt cu Tine. Întru Tine trăiesc; respir prin
Tine Viața nouă pe care ne-ai dăruit-o căci sunt suflarea Ta.
O – iubire ce arzi și nu mistui; luminezi; plinești:
Hristoase Iisuse al meu și Dumnezeul meu. Scapă-mă:
degeaba am trăit până acum umbrind țărâna fiindcă pier ca
o boare înghițită de nemărginirea a ceea ce este și nu e.
Blând Ți-e glasul; bună mângâierea – nu mă părăsi căci
a fi nimic este mai lesnicios decât a fi fost și a pieri.

198
 Mor ușor. Rugăciunea m-a adus la picioarele Tale în
groapă. Dedesubtul pământului numai moarte; morții;
iadul. Iisus Hristos a coborât peste toate să le așeze pe
făgașul lor. Oare răbda-voi până în sfârșit adevărul ca să mă
mântuiesc –. Doamne – dă-mi putere să-Ți stau aproape în
starea-de-Dumnezeu care-i a omului.
Cine este Dumnezeu – mare ca Dumnezeul nostru –. Tu
ești Dumnezeu care faci minuni săvârșind nu doar ce nu
înțelegem ci și ceea ce integrează universurile în Judecata
Ta.
Mă copleșește puterea-Ți în mormânt și în iad. Mă
eliberează la ceea ce-mi strălucești ca focul – Focule: Viața
Ta înviată.
Cine este Dumnezeu – mare ca Dumnezeul nostru –. Tu
ești Dumnezeu care faci minuni: puterea Ta săvârșește
oriunde.
Cine este Dumnezeu – mare ca Dumnezeul nostru –. Tu
ești Dumnezeu.

Dumnezeul mântuirii mele – ia aminte la moartea-mi

grăbită și nu mă părăsi ei căci e pierzătoare.
În mormânt și-n iad îmi ești ajutorul: Scoate-mă. Mă
găsesc un captiv care împărtășește soarta umanității și a
omului pierind și acoperindu-se cu uitarea neființei.
De a Ta apropiere ca norul mă bucur – este șuvoiul-de-
apă ce-mi îndestulează setea în înghețul gropii unde nu am
de ce mă lega. Mut – nu strig pe nimeni; surd – nu aud vreo
chemare. Orb – nu-mi închipui nicio vedenie în cea mai
opacă nevedere.
Să sosească rugăciunea mea dinaintea Ta val-de-
mulțumire ce-Ți cuprinde picioarele cu expresive cuvintele

199
inimii și smerenia minții. În groapa cea mai de jos; strivit
de moarte; ars de iad – strig către Tine: Mila și adevărul
Tău asupra-mi.
Doamne – Dumnezeul mântuirii mele – ascultă strigătul;
șoapta; suspinul; rugăciunea; scrisul – Sângele pe care le
plâng în mormânt către Tine și-Ți tind moartea mea de om
păcătos rugându-Te: Auzi-mă. Vezi-mă. Nu mă părăsi.
Mila-Ți a coborât dimpreună cu Tine de pe Cruce și m-a
îmbrăcat în groapă dezghețându-mă din sfera fricii și a
osândirii la iad. Spre Tine întins-am mâinile să mă agăț de
bunătatea Ta și nu-Ți mai dau drumul fiindcă Tu ești
Mântuitorul Dumnezeu.
Am așteptat pe Domnul oriunde m-am aflat: Iisus
Hristos auzindu-mă – vine.
Slavă Ție – Doamne.

Dumnezeiască Lumină – luminează-mi gândurile.

Slavă Ție Celui ce ne-ai arătat Lumina.
Smerenia mea este Adevărul Tău – Înviatule Doamne.
Eu sunt nimic – adică tot ce era mai înainte ca Treimea să-
Și săvârșească Creația: nimic. Acesta exist de atunci și până
azi când nu s-a isprăvit totul însă se va sfârși ca altceva să
înceapă fiind și trecând către noul început: nimic la Fața Ta
– Doamne.
Cunoașterea-Ți – Hristoase Iisuse – este despre Dumne-
zeu în Treime și înseamnă trăirea Preasfintei Treimi mereu
lucrătoare și desăvârșitoare în fiecare om; în ceea ce există
și nu este dar va fi în chip neștiut.
Mi-ai dăruit să cunosc din adevăr și să sălășluiesc întru
el în curțile Tale – văzându-Te și preaiubindu-Te.

200
 Izvorul Vieții – învie-mă și pe mine – mortul – din
păcatele veacurilor.
Peste toți morții binecuvântarea Domnului ne eliberează
din iad la bucuria învierii fiecăruia și ne unește cu Iisus
Hristos în veci: Slavă Ție – Dumnezeule.
S-au despicat cerurile. Domnul coboară să pătimească și
să moară ca un om și noi să ne eliberăm din blestemul
păcatului și să fim vii în Viața cea nouă: Lumină-Lumină și
slavă.
Nedreptate în inimile noastre dar Hristos Iisus ne
înluminează cu cuvintele de la Cuvântul lui Dumnezeu
descoperindu-ni-Se Focul în mormânt; în iad; în cer. Așa
Te cunoaștem – Adevărule – încrezându-ne în Dumnezeu.

Ca de stâncă se lovesc cuvintele Cuvântului. Piatra este

străpunsă de Lumina lui Iisus Hristos care luminează
dedesubtul și înaltul aprinzându-le deopotrivă de la Focul
Dumnezeu.
Dumnezeu: puterea în mormânt și-n iad. Cu învrednicire
de la puterea Ta – Doamne – ne eliberăm spărgând zidurile
și dărâmând tavanul iadului. Chemați de Hristos Iisus –
ieșim din gropi și urcăm spre cer. Cerul cerurilor este curtea
Tatălui unde ne așteaptă Părintele nostru deschizându-Și
inima celei mai tainice iubiri – aceasta a lui Dumnezeu
pentru fiecare om.
Scriu durerea mea Domnului și Îi tind ce am scris –
cuvintele și suferința; conștientizarea ei și înțelegerea și
toate păcatele ca Iisus Hristos să le cerceteze cu dragoste și
să mi le descopere lămurite de Focul Dumnezeu.
Din bezna morții și iadului la Lumina lui Hristos Iisus la
care m-a adus Domnul pe aripă-de-iubire: iată-mă. Întru

201
totul străvezie mintea în inimă întâmpină pe Iisus Hristos și
– lipindu-se de Domnul – nu se mai lipsește de tot binele.
Din întunericul gropii răpit la Lumina lui Hristos Iisus –
acesta mi-e zborul la care mă aduce simplitatea smereniei:
bucurie; adevăr; dreptatea Ta – Doamne.
Oare cât va zăbovi Harul în inima mea –.
Am ieșit din loc de durere; tânguire; plâns la o luminare
care întrece orice bucurie și strălucește – de negrăit – fiind
din Lumina Domnului.
Am adus în mormânt povara păcatelor – m-am încovoiat
sub netrebnicia-mi de om. Neputințele m-au înrobit;
patimile m-au înlănțuit; ispitele m-au încercat însă m-am
legat de mila lui Iisus Hristos. Cu rugătoare cuvinte Îi cânt
de mulțumire și slavă fiindcă știu ce-mi va dărui și mă
bucur: luminarea-Ți Dumnezeiască mă învie la Viață.
Mila și mântuirea – mântuirea ca să ies din mormânt la
uimirea Luminii și mila punte-de-trecere de aici spre cer.
Mare Ți-e îndurarea – Doamne. Asupra-mi minunea Ta.
Lucrezi minunat întru mine mântuirea și mare milă.
Evadând din mormânt – mărginirea lumii nu mă
cuprinde căci mă nesfârșesc aripile Vieții pe care zbor la
Domnul.
Binecuvântat ești Dumnezeule. Cel ce m-ai făcut pară-
de-foc – primește-mă-n Focul.
Făcătorule-de-Viață; Atotputernice; Mântuitorule –
mântuiește-mă sub dulcele val-de-Lumină.

Plin cerul și pământul de iubirea lui Hristos Iisus. Din

adânc-de-mormânt dragostea Domnului plouă Lumină
peste cel întunecat de apăsarea țărânei – Lumină-Lumină:
Lumina dragostei lui Dumnezeu.

202
 Tămâia acestei rugăciuni să-mi ardă veșmântul-de-
pământ și să ajungă la Domnul binevestindu-mă un zbor
spre dragostea Sa: în starea-de-moarte adast Viața să mă
ridice pe norul cel alb la Duhul. Mângâietorule – ia aminte
rugăciunea mea că m-am smerit la picioarele Tale
bucurându-mă la Darul de Har revărsat asupra-mi.
Când mă golesc de rugăciune și rămân pustiu în deșertul
lumii – Duhul Sfânt mă umple cu rugăciunea-I aprinsă în
inima mea – foc din Focul Dumnezeu.
Pe pământ și în groapă nădăjduiesc pe Domnul întru mila
Sa șoaptă de Har; mângâiere; descoperire a celor de Sus –
Adevărul. Mintea primește Dumnezeiasca luminare
înluminându-se de la Lumina lui Dumnezeu. O – Lumina
Ta – Doamne. Schimbatu-Te-ai la Față să Te cunoaștem
lumină precum ești căci Lumină ni Te-ai dezvăluit fie și o
clipită din infinitul cel fără de timp.
Mă înveșmânt cu întrețeserea razelor – mai strălucitoare
ca soarele – peste realitatea acestei lumi. Sub torță-de-
Lumină mi se vădește adevărul Domnului ca să îmi întrevăd
calea pe care mă voi așterne încât – umblând pe urmă lui
Iisus Hristos – să ajung la Domnul.
Lină; pașnică; împăcată; împodobitoare cu tot adevărul
Lumina lui Dumnezeu mă luminează la Viață și întunericul
morții nu mai e întru mine ci Lumina.
Cad iar la întuneric și-mi conștientizez moartea și
mormântul pecetluire în beznă; captivitate; neguri.
În întuneric înzidește starea-de-om viu sau mort. De
întuneric mi-e haina. Mă găsesc un întunecat: din întuneric
am fost luat și la întuneric am coborât – în întuneric mi se
vădește cine sunt. Mă cunoaște moartea și mă ține al ei cât
focul din inima mea rămâne stins sub un morman de cenușă

203
dar mă aprinde viața Domnului și mă învie la tot ce este al
vieții – rupt de moarte și de diavolul.
Pretutindeni Harul Duhului Sfânt trimis de Hristos Iisus
trezește omul din împietrirea în moarte și-i arată viu pe
Domnul. Sub lumina Harului se pierd toate dispărând în
nemărginirea Focului care le conține și le păstrează; arde;
transformă. Și eu – cel ce mergem în întuneric urmat de
dureroase pricini și de suferințe – zbor pe aripile Harului.
În Har bunăvoința lui Iisus Hristos este poarta ce se
deschide îmbrățișându-mă cu dragostea Părintelui care mă
trage în curțile Sale să-mi descopere moștenirea.
Oare ceea ce scriu place Domnului sau Îl întristează prin
aproximare și trufie și eu rămân un mort al morții așezat în
întuneric –. Nu știu nimic despre mine; nimic prin mine ci
de la Domnul.
Doamne – ce mi-ai dăruit am pus în cuvintele pe care le-
am scris să împărtășesc bucuria Ta oamenilor. Să le
înveselesc mințile și inimile cu iubirea-Ți mărturisită de
aceste cuvinte. Cu dragoste Îți cânt – așa chem oamenii din
omeneasca moarte la Viața Ta înviată.
Îți strig ajutorul – Hristoase Iisuse – nu cumva să ies din
smerenie și să cad mai jos decât iadul unde mă găsesc.
Mi-ai lăsat un ghimpe în trup să-mi amintească cine sunt
și unde și să nu îmi salt capul mai sus decât mi se cuvine.
Să nu mă semețesc peste cât îmi dăruiești să mă apropii de
focul dragostei Tale la înțelegerea Dumnezeirii – nu cu
rațiunea– ci prin iubirea la care mă aduci.
Hristos Iisus a înviat din morți cu moartea pe moarte
călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le.
Toate îmi depășesc puterea însă îndrăznesc deoarece
Iisus Hristos S-a plecat peste mine în groapă adumbrindu-

204
mă cu orizontul acestor cuvinte pe care le scriu din iubirea
Domnului. Astfel împodobit – ies la nădejde tare. Scriu
cuvintele care uda-vor pământul înțelenitelor inimi. Hristos
Iisus a îmbelșugat ploaie-de-sens peste sterpeziciuna morții
deoarece își dorește rod bogat: oameni care – cunoscându-
L – iubesc.
Pot – oare – cuvintele muritor ului să deosebească în
dragoste dacă Domnul iubirii nu-i dăruiește Harul;
înțelepciunea; înțelegerea; dragostea –.
Iisuse Hristoase – ești iubirea Treimea Sfântă care este
iubire. Cu simțire Dumnezeiască Te cunosc așa și cu
presimțirea Harului Îți trăiesc dragostea.
Cad din părăsirea de mine ce m-a acoperit cu țărâna
nesimțirii la îmbrățișarea cuvântului de iubire de la
Cuvântul lui Dumnezeu și sufletul meu nu se mai schimbă
trecând ci rămâne în Domnul legat de Dumnezeieștile
lucruri și nu se mai întoarce la relele lui.
Abia acum înțeleg câte ceva din bogăția Luminii deși nu
o văd: sorbind iubirea lui Hristos Iisus – mă îmbrățișează
Iisus Hristos.
Doamne – iubirea ești: cucerește-mă. Șed în Lumina și
Te trăiesc iubire desăvârșită așa cum ești.
Nu mai știu unde stau – la suprafața pământului sau în
groapă constrâns de iadul care m-a înzidit din toate părțile
dar experiez Focul Luminii și întunericul nu mai atârnă de
mine ci mă aprinde Lumina.

Dorirea; căutarea; lupta; nevoința; smerenia; scrisul

despre iubirea Preasfintei Treimi sunt dragostea lui
Dumnezeu. Prind în inimă o rază din această iubire și o

205
păstrez Dar de preț lăsat de Iisus Hristos omului să-I
cunoască bogăția și milostivirea.
Izvor la care abia am ajuns. Apă învietoare în somnul
morții. Răsuflare. Sărut. Har. Viața – Dar iubirea ta
Doamne – săvârșește peste oricare făptură.
Iubirea lui Hristos Iisus împărățește asupra pământului
și-l luminează.
Aceeași Lumina iubirii – se dă fiecărui om însă
dragostea Domnului deosebește oamenii fără a-i nedreptăți
căci li se împarte nepărtinitor. Omul nu are starea de a fi cu
Iisus Hristos întru Dumnezeirea iubirii Sale și să rămână în
dragoste îndumnezeindu-se prin Dumnezeiasca iubire.
Arde iubirea – Focul este.
Duhul Sfânt Se roagă în inima mea și-mi deschide
vederea înțelegătoare peste piatra ce-mi îmi pecetluiește
mormântul – dincolo de răutatea iadului care mă ține captiv
în obscuritate și rea înțelegere.
Cât încape în mintea mea și-n inima mea din Darul de
Har a lui Hristos Iisus se întoarce la Mângâietorul să
primească sporire de viață ca să fie în starea de a trăi Viața
Domnului coborât de pe Cruce.
Stâlp-de-iubire Crucea ta – Doamne – arde și asupra mea
în aceste cuvinte când trăiesc adevărul că nimic nu mă mai
desparte de iubirea Domnului. De foc sub Focul
Dumnezeu – mă mistui cu iubirea Focului și mă fac o
licărire a Lui în marea-de-întuneric a gropii și iadului.
Fericit – ascult Cuvântul lui Dumnezeu și Îi scriu
cuvintele ca oamenii să le păzească bucurându-se de
luminarea lor. Harul Duhului își poartă mireasma peste
suflete. Înțelegând șoptirea de rugăciune a

206
Mângâietorului – intru în starea-de-Dumnezeu și
contemplu slava Treimii.
Sufletul mi-e la Dumnezeu pentru îmbrățișarea iubirii.
Iisus Hristos strălucește în inima mea iubirea-I de oameni;
adevărul iubirii; înțelegerea ei – sens; adevăr: tot adevărul.
Desăvârșit iubitoare dragostea Preasfintei Treimi.

Iartă-mă – Doamne – după chipul bunătății Tale și

așterne-mi din bunătatea Ta cale să umblu în acest vad-de-
bine și să ajung la Viață cântând Domnului meu și
Dumnezeului meu: Doamne – Slavă Ție că Tu ești
Împăratul Păcii și Mântuitorul sufletelor noastre.
Din mila lui Hristos Iisus se satură pământul inimii și
rodește duhovniceștile de la Domnul stâlpi-de-foc ce
slujesc Focului.
Luminează-mi întunericul cu înviata-Ți Viață și
descoperă-mi voia Ta mântuitoare ca să Îți vin la Viață din
iadul de unde mă scoți.
Geană de lumină – Lumina ca un munte acoperit de
zăpadă și foc: Focul Dumnezeu.
Cât de iubit este lăcașul Tău – în cer și pe pământ. Ai
biruit întru adâncul pământului omorând moartea și
surpând iadul iar în cer împărățești împărtășind binefacerile
atotbinelui Tău. Așa ne umpli de Tine și nu există clipă și
nicio bătaie-de-inimă ori spațiu în care să nu stăpânești
săvârșindu-Ți puterea care însuflețește și nu ucide; trezește
și nu îmbată; învie și nu înșală.
Slava Ta pe pământul omului este descoperirea acestei
puteri necreată Lumină irumptă pe culmea muntelui din
bunăvoirea Tatălui și iubirea Preasfintei Treimi pentru
oameni.

207
 Către Domnul tânjește sufletul meu – pe Iisus Hristos Îl
strigă: cu Hristos Iisus mă găsesc oriunde. Cercetează-mă;
îngăduie-mă; miluiește-mă; mântuiește-mă căci pentru
dragoste și mântuire m-ai făcut din nimicul țărânei.
Bucuria celor ce Te iubesc – Iisuse Hristoase – îmi
veselești sufletul cu Învierea-Ți de a treia zi care mi se
deschide fereastră spre cer cuprinzând pământul cu zbor-
de-Înviere și învăluindu-l cu copleșitoarea Ta răsuflare ce
inspiră sufletele făcându-le nemuritoare.
Pace ne-ai lăsat; cu bucuria ne-ai îmbrăcat; la adevăr ne-
ai chemat – moarte pe Cruce ai pătimit și așa ne-ai înviat.

A lui Hristos Iisus mântuirea și peste poporul Său

Învierea: Slavă Ție Doamne.
Din miezul mormântului; din mijlocul iadului fulgeră
raza Luminii și-mi descoperă Focul. În Focul ard și mă
mistui întru Lumina lui Dumnezeu.
Pacea Ta dă-ne-o nouă.
Se întețește zăpada Luminii și-mi îmbrățișează trupul în
mormânt pe când sufletu-mi arde întru Lumina Învierii.
Lumină-Lumină – întunecarea țărânei e strălucește sub
Lumină ca raza celui mai arzător astru: Lumina lui Iisus
Hristos în moarte și-n iad.
Ridică-mă – Doamne – din bezna morții la Focul
Luminii să Te cunosc Dumnezeu în Treime.
Se luminează văzutele și nevăzutele; auzitele și
neauzitele de la dulcea Lumină a lui Hristos Iisus care le
descoperă minții spre înțelegere – toate aparținând Tainei
Treimii. Când Domnului prin înălțarea cuvintelor la căuș-
de-iubire-și-înțelegere ce ajunge Sus cu mare îndrăzneală
dar și cu dragoste nemaiîntâlnită între cele ale lumii.

208
 Acum pot muri Stăpâne. Primește-mă în Lumina Ta ca –
trecând prin moarte și petrecând în iad – să sosesc la Tine.
Descoperindu-Ți iubirea de oameni – mă învălui Cu
dragoste.
Urmându-Ți Poruncile – ajung în curțile celor ce se
veselesc: în moartea eliberatoare din încătușarea acestei
lumi.
Întru strălucire și Slavă se împodobește Domnul să ne
întâmpine la negrăitele-I Dumnezeiești.
Slujesc lui Hristos Iisus cu frică și mă bucur de Domnul
în viață și în moarte căci peste ambele a înviat Iisus Hristos.

Oare mă întorc cuminte de la păcate și – depășindu-mi

moartea și iadul – mă pocăiesc pregătindu-mă să întâlnesc
pe Domnul cu bucuria de a primi iertarea și curățirea încât –
din lumină – să mă îmbrace razele cu întrețesutul veșmânt-
de-lumină –.
Știu – fiindcă sunt înștiințat prin Harul lui Iisus Hristos
că scrisul și nădejdea îmi sunt pentru Adevărul care este
Însuși Dumnezeu în Treime: Viața veșnică.
Semnele dragostei celei adevărate le cunosc în mormânt
prin îmbrățișarea Domnului care nu respinge niciun păcătos
ci îl primește la Sine așezându-l spre Înviere.
Chilie de rugăciune groapa – locul luminat. Mă rog în
Lumină având rugăciunea scară spre Hristos Iisus. Simplă
cale mi se face zăpada luminii. La chemare tare răspund cu
neputințele mele și îmi cobor mintea în inimă să primească
de la Iisus Hristos Daruri de Har.
Chilie mi-e și iadul unde împărățește Domnul ținând
înrobit diavolul de mlădița Preasfintei Treimi ce-i dărâmă
sălașul și îi frânge iscusința descoperindu-ni-l searbăd.

209
Lumina arde opacitatea din iad: Focul umple oriunde și
întunericul rămâne doar un cuvânt care deja a fost rostit și
s-a stins în Lumina care ne conduce spre ceea ce nu mai
cunoscuserăm: oceanul-de-iubire care – fără-de-țărmuri –
nu se prelinge risipindu-se: Lumina Treimii.
Ne împreună-aflăm cu Dumnezeu – nicidecum omul cu
omul și cu diavolul ci simplu: omul cu Tatăl care-l
îmbrățișează deoarece îi este Părintele îndrăgostit de fiu.
Saltă imnul spre slava Ta – Doamne – și plânge cu
lacrimi-de-cuvinte așa cum ochii nu mai lăcrimaseră
nicicând.
Plângând – Îți apuc picioarele și le spăl cu bunătatea
adevărului Tău.
Scriu bucurie – imn-de-laudă-și-slăvire. Harul de la
Domnul – însăși Lumina.
Adânc se smerește sufletul la bucuria Luminii.
Covârșitoare bucuria lui Hristos Iisus în adevărul
contemplării Luminii îmi descoperă ziua Domnului nesfâr-
șită – cea a mântuirii în tot timpul adunat în miez-de-Foc:
Treimea. Din contemplarea acestei zile în străfund-de-
moarte și din profunzimea iadului vin la bucuria Vieții noi.
Străpunsă mi-e inima în mormânt și alb veșmântul ce-mi
îmbracă oasele – de Lumină. Mai curat – jinduiesc Lumina
Domnului: Luminează-mă cu sfântă înluminarea Luminii
ca să Te văd și să Te cunosc Dumnezeu precum ești și așa
să mă îndrăgostesc de Tine – Lumina Vieții. Prin dragostea
de Iisus Hristos și de oameni ajung să contemplu Viața.
Oare m-am liniștit în moarte și-n iad ca să vorbesc cu
Domnul coborât la mine să mi Se înfățișeze Dumnezeu
izbăvitorul care nu m-a părăsit ci a sosit dezvăluindu-mi-Se
Viață.

210
 Focul ești – Doamne.
Ia aminte glasul rugăciunii mele fiindcă mă rog în moarte
după cum mă rugasem în viața pe pământ: cu șuvoi-de-
Sânge. Rugăciunea este bucurie înflorită în inimă și tânjește
spre Tine să se atingă de Viață.
Cu glasul meu către Domnul am strigat – cu glasul meu
pe Domnul am chemat: Sufletul meu nădăjduiește pe
Domnul.
Tu ești Dumnezeu și nu este altul Mântuitorul afară de
Tine.
Ne găsim morți în pace căci a pogorât între noi Cel ce ne
scoate la Viață. Vii vom fi și ne vom adăuga Tatălui nostru
și Îi vom fi mulțumitori și roditori în curțile Sale.
Dumnezeiește mă odihnesc în înțelegerea Părintelui.
Astfel mă întorc din moarte și din starea-de-mormânt-și-iad
la Duhul ce Se roagă întru mine lăsându-mi cuvintele.
Scriindu-le – mi se descoperă odihna Sfintei Treimi și
pacea lui Hristos Iisus.
De bunămireasmă – sufletul se-așterne pe aripi și-și ia
zborul spre Viața Domnului care-l primește la un chip-de-
dragoste cum nu mai cunoscuse: al Focului.
Ce-i această îmbrățișare –; dar căldura care mă topește
devenindu-mă fericire înluminată de Domnul –: Harul
Duhului Sfânt.
Izvorul Vieții; Neapropiată Lumină; Atotputernice
Doamne: Miluiește-ne.

Stărui să nu mai păcătuiesc. Urmez Domnului. Întâi m-a

chemat cu glas dulce; mi-a întins mâna și m-a scos. M-a
eliberat de unde eram în moarte și iad și m-a adus la ceea
ce-i atât de nou încât nu poate fi înțeles: Viața-I înviată.

211
 Totul este înnoit deși pare a nu fi fost creat încă. În taină
primesc totul și iată-mă nou în Viața Domnului. Doamne –
ține-mă întru Tine și păstrează-mă al Tău.
Veșmântul îndumnezeirii ne îmbracă-n mormânt cu o
strălucire nemaiîntâlnită în lume și ne adaugă Lumina foc
care topește împietrirea-de-moarte și eliberează morții la
nădăjduirea Domnului. Hristos Iisus ne întâmpină cu
iubirea-I de oameni îndrumându-ne spre o libertate cum nu
mai trăiserăm și nu o numim deoarece este a Domnului care
n-o denumește: o avem Dar de Har de la Preasfânta Treime
– Lumina lui Iisus Hristos dată oamenilor.
Însuți ești în alba Lumină – Hristoase Iisuse – pogorând
de pe muntele Tău către adâncul morții celui mai
neputincios om.
Domnul Se unește cu mine în groapă întru comuniunea
Vieții vii care este contopirea cu Iisus Hristos pe când
moartea a căzut ca o creangă desprinsă de pe trunchiul
Vieții nemaiavând viață iar rodul e o realitate înfrântă.
Milostiv fii mie păcătosului – crește rugăciunea și mă
prinde de Hristos Iisus în îmbrățișare îndrăgostită când nu
mai dau drumul Domnului ci mă fac mlădiță Bisericii Sale.
În mormânt dimpreună cu aceste cuvinte ce le scriu. În
mormânt cuvintele în starea-de-Dumnezeu ca să fie
eliberate prin scrisul duhovnicesc. Sunt înlănțuit de cuvinte
izvorâte din minte; cuget; inimă ca de flăcările Focului.
Oare zidul scrisului mă desparte de Iisus Hristos –.
Neoprindu-mi mintea și lumea din minte – nu m-am
prejmuit Domnului meu și Dumnezeului meu coborât în
mormânt să mă elibereze ci păstrez o reținere de necredință;
egoism; frică de moarte. Numai înălțat de Duhul Sfânt mă
pot apropia de Treime.

212
 Murind în Patimă pe Cruce – Hristos Iisus nu Și-a
contenit Viața nici a încetat a fi viul lui Dumnezeu ci a
suferit și a murit ca un om și a pogorât în moarte s-o învingă
și în iad să îl surpe înnoind morții la un chip-de-Viață pe
care nu-l mai trăise nimeni ca așa să-i întoarcă la Adevărul
Preasfânta Treime de care ei se separaseră luați de diavolul
la blestemul morții.
Domnul a ieșit din Sine prin preaplinul bunătății Sale și
S-a covârșit asupra-mi – mortul – din iubire de oameni.
Cunoscându-mă mai înainte de a mă face – știe cine voi fi
după eliberarea din moarte și iad la cele desăvârșite și mai
presus de lume spre plinirea scopului Creației. Nu cumva și
aceasta este vederea minții de la Dumnezeu – comuniunea
cu Iisus Hristos în unire contemplativă – și înălțarea spre
Dumnezeu indiferent cât de jos am căzut.
Dumnezeiască pace contemplarea Ta – Doamne: umple;
îndestulează; desăvârșește; înluminează; îndumnezeiește.

Când vei ieși din mormânt și iad trimite-vei Duhul nu ca

să ni Te înlocuiască ci pentru a ni Te descoperi în mijlocul
nostru. Lumină spre aflarea Vieții ne aduce Mângâietorul –
Dar de iubire și Har îmbătător cu tot adevărul.
Ești Fiul lui Dumnezeu – Izbăvitorul lumii – și pe altul
afară de Tine nu cunoaștem. Focule – Te avem Lumină și –
sub torța-Ți înflăcărată – pășim către Tine adunați în
Biserica Ta de o dragoste care nu se rostește ci – trăind-o –
o dezvăluim iubire lumii.
Domnul îmi dă Har să-I scriu Viața cea înviată și să-L
cunosc Viul întru Învierea Sa.
Pentru că m-ai izbăvit mai înainte de a fi viu – Îți
mulțumesc Doamne.

213
 A Ta mântuirea: Slavă Ție.
Aștept învierea morților cântându-Ți de mulțumire și
laudă. Adast în mormânt Lumina Domnului așa cum mi-a
fost făgăduită Lumina Învierii: Viață; nestricăciune; milă –
îndurările lui Iisus Hristos peste noi.
Iubitorule de oameni – mântuiește-ne cu Învierea Ta de
a treia zi.
Mi-ai luat oasele din iad și le-ai așezat sub mănunchi-de-
Lumină iar întunericul morții n-a mai fost întru mine ci
Lumina Preasfintei Treimi.
Partea mea ești în Pământul celor vii: mi Te descoperi
Dumnezeul oamenilor – Tatăl nostru care ești în ceruri.
Hristoase Iisuse – ai surpat iadul prin Cruce și ne
mântuiești cu Învierea-Ți aducându-ne vii la picioarele
Tale. Ridică-ne fețele spre strălucirea Feței să vedem pe
Dumnezeu și așa să-L trăim: Dumnezeu.

Date în lături porțile morții – vine Domnul înviat a treia

zi cu alaiul zăpezii-de-Lumină căci a învins moartea și a
surpat iadul.
Îndrăznesc spre Viața cea veșnică prin Iisus Hristos care-
mi arată întru Sine pe Tatăl înveșnicindu-mă așa în Viața
Treimii.
Din iad m-ai adus – Doamne – la Înviere: sunt cu Tine și
Tu în mine și – împreună – în întreaga Viață.
Întru adâncul morții raza-de-Lumină ce-aprinde și-nvie.
Domnul ia morții pe-aripa Luminii și-i trage la El întru
bucuroasă Viață la veselia Vieții vii. Astfel ne bucurăm de
tot binele lui Dumnezeu.

214
 Bucuriile duhovnicești nu mai contenesc ci mă umplu cu
Harul devenindu-mă al Duhului cât Duhul Sfânt Se roagă
întru mine. Iar când Harul mă părăsește rămân un
nădăjduitor în Domnul și nu mai sunt om – doar o umbră a
omului înfăptuit de Dumnezeu. Adumbrit de moarte – mort
și îngropat – mă găsesc captiv în iad la opacitate și la
despărțirea de Hristos Iisus. Dar luminoasă-nluminătoare
iubirea de oameni a lui Iisus Hristos mă îmbracă cu haina-
de-aur a înțelegerii neputinței mele pragul stării-de-ființă
primejduită de a nu mai fi. Atunci Lumina Vieții săvârșește
mântuirea și eu mă bucur.
Cu ochiul inimii mă agăț de vederea Domnului –
Lumină-Lumină: tot ce este Lumină – Preasfântă Treime în
fără-de-începutul-și-sfârșitul Ființe Sale. Fără-de-timpul
zilei Domnului – bucuria mântuirii continue și mereu
mântuitoare și-nnviețuitoare tocmai prin Viața cea veșnică
care nu se clintește ci este – fiind Însuși Dumnezeu.
Contemplând din moarte și iad pe Hristos Iisus coborât
în moarte să o zdrobească și-n iad să îl dărâme – Domnul
mă scoate eliberându-mă de omul cel vechi care trăisem
păcătos și murisem întocmai: astfel mi se dă să cunosc
Viața făgăduită și plinită de Iisus Hristos în veșnicie – prin
martiriul întru această lume și despărțirea de lume trecând
spre ceea ce este mai profund și adevărat: Învierea
Domnului.
Strălucirea Dumnezeiască îmbelșughează cu sfințenie
locul și-l ridică la înălțimea de unde se vede totul:
integralitatea Luminii. Oriunde Lumina lui Dumnezeu –
Lumina.

215
 Sufletul din mormânt se îndestulează cu rodul Luminii –
se-nluminează de la Lumina Domnului și nu mai este captiv
în starea-de-iad căci e luminat de Focul-Dumnezeu.
Singurătatea-de-cleștar a Luminii îmi deschide simplă
calea spre Învierea lui Hristos Iisus. Mă regăsesc solitar în
iad însă Domnul umple pretutindeni și nu mai încape
nimeni afară de Domnul care plinește cu Viața-I.
Nimic spurcat nu intră în universul Treimii –
neprihănirea lui Dumnezeu luminează peste lumina
cosmosului fiind însăși Lumina care săvârșește deasupra a
ceea ce este.

Paștile Iisus Hristos Izbăvitorul: Viața mea – înviatu-l-ai

pe cel omorât. M-ai tras din josul pământului pe culmea
muntelui Tău – la Crucea care îmbrățișează și mântuiește
oamenii de atunci și până în veac.
Hristos Iisus a înviat din morți cu moartea pre moarte
călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le.
Aceasta mi-e bucuria – acesta plânsul. Aceasta înălțarea
din ce am fost la ceea ce mă cheamă Domnul să fiu la
picioarele Sfintei Treimi.
Întru Numele Tău Te-am așteptat: ai pogorât; ai stat și ai
ieșit mântuindu-ne.
Adevărul Tău – timp nesfârșit.

Cu însângerata Cruce înfocată de Focul Dumnezeu ne

lăudăm și Îți slăvim Învierea.
Ochii mei văd mântuirea Ta: Lumină-Lumină și slavă.
Mâna scrie și lauda urmând lacrimii din inimă și sufletul
înflorește un imn cum n-a mai cântat: primește-l și sporește-
l slavă spre a Ta negrăită slăvire.

216
 Slavă Ție – Celui ce ai binevoit așa: Slavă Ție.
Aceasta este ziua Domnului – să ne bucurăm – acum
răsare Lumina: ai înviat din morți călcând moartea; iadul ai
surpat și ai eliberat oamenii: Slavă Ție.
Unul-Sfânt Unull-Domn Iisus Hristos întru slava lui
Dumnezeu-Tatăl.
Treime Sfântă – miluindu-mă cu îndurări; mântuiește-
mă la Lumina lui Hristos Iisus care mi se împarte și mie
strălucire din iubirea Domnului.
Viață din adâncul morții – Înviata-Ți Viață –
Dumnezeule: o cânt dându-Ți viața mea ca să dobândesc
Viața.
Slavă Ție.
Plăcute să-Ți fie cuvintele mele și eu voi scrie despre
Iisus Hristos Dumnezeu pentru Domnul întru Preasfânta
Treime.
Slavă Ție – Celui ce le săvârșești pe toate din iubire de
oameni și pentru slava Ta.
Din bogăția slavei lui Dumnezeu Viața: se întărește
lumea și nu se va clinti. Suflarea laudă pe Domnul. Crezând
– avem Viață întru Numele lui Hristos Iisus. Viața Ta ne-o
dai nouă.
Viață veșnică și mare milă – acestea sunt Darurile pe
care le agonisim din iubirea-Ți ce ne încununează cu
dragostea de Tine și frați.
Slavă puterii lui Dumnezeu că Tu – Iisuse Hristoase
înviat – ești Dumnezeu din Treime.
Învrednicește-mă să Te iubesc cât o licărire din
dragostea Ta de oameni și astfel să mă îmbrac cu un chip-
de-sfințenie care mă deosebește în purtarea-Ți de grijă
adeverindu-mă omul la Fața Domnului.

217
 Calea Învierii lui Hristos Iisus e luminoasă – de-a lungul
acestei bucurii copiii lui Dumnezeu se roagă susurând
Domnului bucuria de a fi la Preasfânta Treime în Viața care
nu seamănă cu nicio viață trăită deoarece este Viața lui
Dumnezeu.
Pară-de-foc din iubirea lui Iisus Hristos Focul mă
cuprinde și mă ține – ard și mă mistui de dragoste
preaiubind pe Domnul și iubind oamenii cu o dăruire care
nu e de mine ci izvorăște din iubirea lui Hristos Iisus –
Izvorul a tot ce este și va fi – etern: Lumină-Lumină –
uimitoare Ți-e slava. Aceasta este slava Bisericii. Aceasta
e slava Împărăției: Doamne – slavă Ție.
Întru Învierea Ta mă laud că Viața Ta este și a mea și
întru ea Ți-e milostivirea: Slavă Ție.
Iar nădejdea mi-este nemuritoare.

O – dulce iubire Iisuse Hristoase. Paștile Domnului

Izbăvitorul: o – bucurie.
O – împărtășire cu Dumnezeu când cel prea mic se
apropie de Focul și Focul – plecându-Se – i Se descoperă.
Mi se pare – Doamne – că Harul Tău ajunge la toți
oamenii și prin dragostea mea cu iubirea-Ți pe care o trăiesc
și o scriu cântând-o înalt – pe cât mă primești la mărturisire.
Cine este Dumnezeu – mare ca Dumnezeul nostru –: Tu
ești Dumnezeu care faci minuni.

Cu mână-de-foc scriu imnul. Întru focul inimii mă

mistui. Cântând-intrând în Focul laud înfocat. Aprins – mă
topesc în acest chip-de-iubire ce mă scoate de pe țărmul

218
zilei lui Dumnezeu la învierea din moarte și la eliberarea
din iad – prin iubirea lui Hristos Iisus.
A treia zi ai înviat – Mântuitorule – și ne-ai izbăvit.
Învrednicește-ne să locuim în Rai că am văzut mântuirea
Ta. Așa – mântuiți – Îți îmbrățișăm raza Chipului:
oglindindu-se-n noi. Astfel Te avem în inimi și Te iubim
Dumnezeul nostru. Lumină-Lumină spre descoperirea
Vieții și slavă Preasfintei Treimi.

Mântuiește-mă: a Domnului mântuirea și învierea

poporului Său.
Auzi-mă – Doamne: ia aminte la rugăciunea mea. Strig:
Auzi-mă.
Tămâia cuvintelor mele arse în minte și-n inimă se
apropie de Tine binevestindu-mă omul care Ți se roagă și
Ți se închină din moarte nădăjduindu-Te și iubindu-Te viul
Dumnezeu ca eu însumi să fiu viu la Tine în ziua Ta când
mă naști iar.
Păzește-mă de păcatele pe care încă nu le-am făcut dar
mă pândesc să mă-nșface – ferește-mă de diavolul.
Cu glasul meu Te chem; cu aceste cuvinte de la Cuvântul
scriu – cu lacrimi-de-adevăr plâng să-Ți fiu adevărat și
astfel să mă cunoști al Tău: omul. Ia aminte la rugăciunea
mea că mă smeresc urmându-Ți.
Îți cânt Numele în laude și slăviri cucerite de puterea Ta:
luminează-mă cu Lumina descoperirii în moarte și – peste
toate – întru Viața zilei Domnului.
Vremea mântuirii acum – a ei bucuria.
Fiul lui Dumnezeu – Cel ce dai Viață: pentru aceasta
lumea Te mărește.

219
 Tu ești Dumnezeu care faci minuni și pe mine – mortul
– mă învii să-Ți fiu întru Înviere.
Da: ai înviat.
Ai binevoit așa: slavă Ție.

Sfârșit
și lui Dumnezeu slavă

București
17 august – 28 noiembrie 2020

220
221