In acceptiunea moderna, contabilitatea, rolul sau reprezentativ si multiplele functii in

activitatea economica, financiara si sociala are o istorie proprie, ale carei inceputuri
sunt greu de delimitat datorita trecutului indepartat al genezei contabilitatii.

Ceea ce constituie o certitudine este faptul ca aparitia contabilitatii sI evolutia lenta,

sinuoasa a acesteia au ca factor determinant necesitatea practica de a cunoaste
anumite realitati de natura economica, financ, sociala.

Aparitia contabilitatii este nemijlocita de un anumit context ec-social.

A avut la inceput un caracter rudimentar, care pe masura dezv. a crescut rolul ei de

cunoastere a realitatilor.

Numai experienta practica dobandita treptat in domeniul cunoasterii, cu ajutorul

evidentei a creat premisele elaborarii de reguli, principii sI norme cu caracter teoretic
privind contabilitatea.

Notiunea de contabilitate in intelesul ei de astazi nu este echivalenta cu niciuna din

insemnarile sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tablitele de lut
ars, nici cu alte insemnari descoperite in Persia, aceasta constituind etapa evidentei
rudimentare.

Contabilitatea a inceput sa se contureze in evul mediu odata cu aparitia capitalismului,

a extinderii economiei monetare.

Stadii superioare de dezvoltare a atins contabilitatea in unle orase mari ale Iataliei de
Nord - Florenta, Venetia - dezvoltarea afacerilor in sec.XV impunand conceperea sI
aplicarea ”metodei venetiene” de organizare a contabilitatii.

In anul 1494 a aparut la venetia prima lucrare de literatura contabila apartinand

italianului Luca Paciolo sub titlul “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et
proportionalita”

In cartea a-IX-a a acestei lucrari, denumita ” Tractatus de computis et scripuris” descrie

pentru prima data partida dubla , care reprezinta sI astazi una din trasaturile definitorii
ale contabilitatii.

Opera lui Paciolo a raspuns nevoilor vietii economice, ale caselor de comert., deoarece
prin partida dubla ( den. “Scrittura doppia”) se punea ordine in socotelile afacerilor
companiei, aceasta fiind apreciata ca una din cheile succesului (“Upi est non ordo ibi est
confusio).

Aplicarea metodei dublei partide incepe sa se generalizeze intre sec. XVII-XVIII,

indeosedi in Europa Occidentala, etapa caracterizata sI prin conturarea unei literaturi
contabile. In Italia profesia de contabil era superioara tuturor celorlalte. Contabilii au
inceput sa-si infiinteze organizatii profesionale sI pastrau secretul asupra partidei duble,
ceea ce a contribuit la cresterea prestigiului lor.

Incepind cu a doua jumatate a sec XIX se remarca dezvoltarea societatilor pe actiuni, a

caror conducere se separa de proprietarii acestora. Aceasta a dus la aparitia
contabilitatii de intreprindere, cu 2 circuite distincte:

contabilitatea generala - denumita sI financiara;

contabilitatea de gestiune (dualism contabil)- se ocupa cu calculatia costurilor.

In primele decenii ale sec. XX contabilitatea de intreprindere incepe sa fie supusa

procesului de normalizare (stabilirea de reguli sI norme privind modul de organizare ala
contabilitatii)

Incepind cu a doua jumatate a sec. XIX se remarca evolutia contabilitatii romanesti,

indeosebi in planul literaturii contabile, care apare cu un decalaj de aproape 3 secole
fata de tarile europene occidentale, deoarece in spatiul romanesc formele economice
capitaliste au aparut cu intarziere.

Pana in prima parte a sec. XVIII in sarile Romane se foloseau lucrari de contabilitate ale
unor autori straini ( lucrari franceze in sarile Romane, Italiene in Moldova).

Cercetarea contabila fundamentala are ca obiect definirea conceptelor, principiilor,

ale functiilor contabilitatii, ceea ce desi nu are implicatii directe si certe asupra activitatii
practice contribuie la promovarea si orientarea anumitor practici contabile.

Cercetarea contabila aplicativa consta in studierea cailor si modalitatilor de

perfectionare si inovare a mijloacelor concrete de lucru cu care opereaza contabilitatea,
aceasta implicand sI o confirmare a valabilitatii acestora.

Cercetarea contabila normativa a fost propusa de Bernard Colasse (?) in 1993. Ea

vizeaza procesul de normalizare a contabilit. Acest proces consta in stabilirea unui
ansamblu de norme sI reguli care trebuie respectate de intreprindere atat pe parcursul
desfasurarii activitatii contabile cat si la prezentarea periodica a acestora cu ajutorul
situatiilor contabile de sinteza (bilantul contabil).

Aceste norme si reguli, impreuna cu metodologia de determinare, de explicare si

evaluare a lor formeaza continutul cercetarii contabile de tip normativ, care si ea
contribuie la dezvoltarea teoriei contabile.

1.2. Apartenenta contabilitatii la stiintele sociale

este legata nemijlocit de fundamentarea contabilitatii ca stiinta.

Disciplinele pot fi clasificate in functie de obiectul de studiu in:

stiinte ale naturii

stiinte sociale, denumite si umane ( stiintele economice, st. juridice, st. de gestiune, st.
politice )

Spre deosebire de stiintele naturii, care au ca obiect de studiu fenomenele naturale,

stiintele sociale studiaza raporturile dintre oameni ca membri ai societatii.
sinand seama de aceasta grupare esentiala a stiintelor, contabilitatea nu poate fi
incadrata decat in ”stiinte sociale”, incadrare care a devenit evidenta la inceputul sec.
XX si reprezinta pana astazi o opinie larg acceptata, chiar daca unii dintre autori
definesc contabilitatea ca fiind o stiinta sociala, dar si o stiinta aplicativa.

Integrarea contabilitatii in stiintele sociale se sprijina pe urmatoarele argumente:

Este o creatie a mintii omenesti;

Inregistreaza in maniera specifica activitati, fenomene, evenimente si fapte

circumscrise in mediul social;

Atat producatorii cat si utilizatorii de ionformatii contabile fac parte integranta din
societate;

Deciziile luate pe baza informatiilor contabile au impact asupra societatii, in sensul ca

determina anumite mutatii sau schimbari.

Contabilitatea este dependenta sau influentata aproape exclusiv de fenomene sociale.

Opinia potrivit careia contabilitatea este si o stiinta aplicativa se justifica prin aceea ca:

prin inregistrarea unor fenomene reale contabilitatea actioneaza intr-un mediu veridic si
concret;

conditionarea reciproca sI interactiunea dintre cunostintele teoretice acumulate de

contabilitate si activitatea practica.

1.3.Delimitarea contabilitatii in cadrul stiintelor sociale.

Acest lucru necesita delimitari referitoare la pozitia contabilitatii in cadrul stiintelor

sociale, ceea ce echivaleaza cu a raspunde la intrebarea ”Care e stiinta sociala in care
se incadreaza contabilitatea?”. La aceasta intrebare nu exista un raspuns fix, deoarece
dupa acceptarea contabilitatii ca stiinta sociala ea a fost revendicata de stiintele
economice si de catre stiintele de gestiune.

Unii autori, adepti ai apartenentei contabilitatii la stiintele economice si-au sintetizat

opiniile prin definitii de genul:

“Contabilitatea este o stiinta economica”

“Contabilitatea este o disciplina din stiintele economice”

“Contabilitatea- adevarata stiinta economica”

“Faptul contabil este un fapt economic”

Integrarea contabilitatatii in sfera stiintelor economice este argumentata intre altele

prin rolul acesteia de a cuantifica si inregistra in expresie valorica fluxurile si circuitul
schimburilor dintre diferiti agenti economici.
Desi legaturile dintre contabilitate si economie sunt incontestabile, fundamentarile
economice ale modelului contabil prezinta neajunsul omniterii rolului practic al
contabilitatii, care a devenit un instrument de gestiune a afacerilor, rol care se amplifica
pe masura trecerii de la societatea industriala la societatea infoemationala, tendinta
care se manifesta pregnant la tarile dezvoltate (SUA, Japonia).

Aceasta schimbare radicala a mediului economico-social a dus la delimitarea unui nou

domeniu al cunoasterii: stiintele de gestiune.

Acestea sunt constituite dintr-un ansamblu eterogen de conostinte teoretice si practice,

aplicabile in domenii diferite, unul dintre ele fiind gestiunea intreprinderii. Stiintele de
gestiune includ atat discipline traditionale: contabilitatea, finantele, etc. cat si discipline,
mai noi: marketing, management, etc.

Se poate concluziona ca asistam la o repozitionare a contabilitatii in ansamblul stiintelor

sociale.

In acest nou context, contabilitatea poate fi definita ca o stiinta de gestiune, apartinand

stiintelor sociale.

Desi opinia potrivit careia contabilitatea este stiinta de gestiune este tot mai mult
acceptata, nu s-a realizat inca un consens deplin in aceasta privinta.

OBIECTUL DE STUDIU AL STIINsEI CONTABILITATII.

1. Preliminarii privind obiectul contabilitatii.

Contabilitatea ca stiinta de gestiune, ca sistem de reflectare si cunoastere a realitatilor

are un obiect propriu de studiu, diferit de obiectul celorlalte discipline stiintifice.

Fundamentarea obiectului contabilitatii este una din problemele majore ale teoriei
contabile, dar care prezinta sI importante aplicatii practice:

1. cunoasterea domeniului si a sferei de actiune a contabilitatii in care ea isi exercita

permanent rolul sI functiile;

2. pozitionarea contabilitatii in ansamblulcunoasterii stiintifice sI incadrarea ei in familia

stiintelor sociale;

3. conceperea, aplicarea sI perfectionarea procedeelor concrete de lucru cu care

opereaza contabilitatea in concordanta cu obiectul ei de studiu;

4. elaborarea regulilor sI normelor contabilitatii privind o9rganizarea contabilitatii astfel

incat ea sa asigure realizarea integrala a obiectului ei;
5. directionarea cercetarii stiintifice din domeniul contabilitatii catre acele zone si laturi
ale obiectului acesteia care sunt susceptibile perfectionarii, readaptarii;

6. decantarea elementelor privind obiectul contabilitatii pe etape ale evolutiei acestuia,

elemente apte de a fi retinute de istoria contabilitatii.

Realizarea practica a obiectului contabilitatii inseamna reflectarea si cunoasterea

permanenta a tuturor elementelor care se incadreaza in sfera acestui obiect.

Ca si contabilitatea insasi, obiectul sau de studiu a evoluat sub influenta contextului

economico-social si a opiniilor diferitilor autori, care au abordat probleme referitoare la
continutul si sfera obiectului contabilitatii.Ca in orice domeniu, aceste opinii au fost
numeroase sI contradictorii.

Primele elemente ce vizeaza definirea obiectului contabilitatii au fost formulate de Luca

Paciolo in lucrarea sa “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et
proportionalita”, in a doua carte a acesteia, “Tractatus de computis et scripturis”

Autorul considera ca obiect al contabilitatii : ” Tot ceea ce dupa parerea negustorului ii

apartine pe lume, precum si toate afacerile mari si marunte in ordinea in care au avut
loc”

In evolutia istorica a contabilitatii s-au conturat urmatoarele conceptii:

1. Conceptia economica - insusita de o serie de autori, dupa opinia carora obiectul

contabilitatii consta in urmarirea circuitului capitalului sub aspectul:

componentei ( capital fix sI capital circulant)

modului de procurare a capitalului ( propriu sI strain).

2. Conceptia juridica -larg acceptata de unii autori germani, potrivit carora obiectul

contabilitatii il constituie reflectarea patrimoniului privit numai ca entitate juridica, adica
drepturile sI obligatiile subiectului de patrimoniu, trecand in subsidiar bunurile
economice ale titularului de patrimoniu.

Aceasta conceptie este criticabila deoarece se sprijina pe principiul confornm caruia

relatiile juridice determina relatiile economice si nu invers, ca in realitate.

3. Conceptia financiara - potivit careia obiectul contabilitatii consta in inregistrarea

valorica a existentei miscarii sI transformarii resurselor patrimoniale privite pe de o
parte sub aspectul utilizarii lor ( utilizare durabila si utiliz. temporara) iar pe de alta
parte sub aspectul provenientei ( resurse permanente si resurse temporare)

Asociata cu cea economica, aceasta conceptie are cei mai multi adepti in cadrul unor
mari curente si scoli de contabilitate contemporane.

4. Conceptia administrativa - este produsul scolii italiene; se caracterizeaza prin

acceptarea ca obiect al contabilitatii inregistrarea valorica sI controlul faptelor
administrative, astfel incat intreprinderea sa realizeze profituri maxime cu eforturi
minime.

5. Conceptia matematica - apartine unor autori care au definit contabilitatea ca o

ramura a matematicii si i-au limitat obiectul la studiul conturilor.
Unele dintre aceste conceptii, indeosebi cea economica si cea juridica au rezistat
timpului demonstrandu-si perenitatea.

Au suportat unele mutatii, ca urmare a regandirii lor, a.i. ele se regasesc si in

fundamentarile actuale privind obiectul contabilitatii.

PATRIMONIUL - OBIECT AL CONTABILITAtII.

1. Conceptul de patrimoniu ca obiect de studiu al contabilitatii.

In stadiul actual al dezvoltarii contabilitatii, indeosedi a teoriei contabile, s-a juns la

acceptiune agenerala ca obiectul de studiu al acestei discipline il constituie patrimoniul
apartinand unei persoane fizice sau juridice.

Potrivit normelor legale, elementele esentiale ale persoanei juridice sunt urmatoarele:

organizare de sine statatoare;

patrimoniu propriu autonom ( care nu se confunda cu patrimoniul asociatilor si nici cu

patrimoniul altei societati)

scop determinat sI licit al activitatii.

Din punct de vedere al contabilitatii patrimoniul reprezinta o entitate economico-juridica

formata pe de o parte din totalitatea bunurilor economice (avere, activ) apartinand unei
persoane fizice sau juridice iar pe de alta parte din totalitatea drepturilor sI obligatiilor
cu valoare economica ce exprima raporturile de proprietate in cadrul carora au fost
procurate bunurile economice.

Prima definitie data contabilitatii apartine lui Luca Paciolo, fiind formulata in lucrarea sa,
care a parut la Venetia in 1494. El analizeaza contabilitatea ca un ansamblu de principii
sI reguli privind inregistrarea in partida dubla a averii ce apartine unui negustor,
precum sI toate afacerile acestuia in ordinea in care au avut loc.

Conceptii privind contabilitatea:

contabilitatea carta

contabilitatea ca teorie stiintifica

contabilitatea ca tehnica de culegere, prelucrare, stocare, transfer si analiza a

informatiilor.

In calitatea sa de teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii sI

reguli care explica si informeaza.

Ca metoda sau tehnica reprezinta un ansamblu concret de instrumente si procedee prin

care se observa resursele economice ale societatii, separate ca entitati patrimoniale.
Patrimoniul ca obiect de studiu al contabilitatii.

Pentru ca un patrimoniu sa existe sunt necesare 2 elemente interdependente:

unul in persoana fizica sau juridica ca subiect de drepturi si obligatii;

altul in bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii.

Intre obiectele de drepturi si obligatii si obligatiile pe de alta parte sta persoana fizica
sau juridica in calitatea sa de subiect de drepturi si obligatii.

Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor de obligatii cu valoare economica

apartinand unei persoane fizice sau juridice, precum si bunurile la care se refera.

In definirea si analiza patrimoniului ca obiect al contabilitatii literatura de specialitate

cunoaste 3 conceptii :

conceptia juridica

conceptia economica

conceptia economico-juridica

In conceptia juridica se apreciaza ca patrimoniul reprezinta toate drepturile si obligatiile

cu continut economic ale unui subiect de drept.