Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De 2.000 de ani, la Roşia Montană se face minerit, iar metodele de exploatare minieră
practicate în trecut au dus la poluarea solului şi a apelor de suprafaţă din zonă cu metale grele şi
compuşi ai acestora. Rocile cu conţinut de sulf, în contact cu oxigenul şi apa, au dat nastere unei
soluţii slabe de acid sulfuric, care a dizolvat metalele grele din rocă şi, împreuna cu acestea, a
ajuns treptat în apele de suprafaţă sau în cele subterane, poluându-le.
Încă din primul an de funcţionare, proiectul propus de Roşia Montană Gold Corporation
prevede stoparea acestei poluări istorice şi îmbunatatirea calităţii apelor din zona Roşia Montană.
Roşia Montană este o zonă în care aurul a fost exploatat încă din perioada Imperiului
Roman. Mineritul modern presupune remedierea mediului afectat de către exploatarea minieră,
în timp ce exploatarile anterioare abandonate din zona au lăsat un mediu înconjurator puternic
degradat.
Principala sursă de poluare a mediului este apa acidă. Expunerea rocilor cu conţinut de
sulf la actiunea oxigenului şi a apei duce la formarea unei soluţii slabe de acid sulfuric care
dizolvă metalele grele din roca şi, împreună cu acestea, ajunge în cele din urmă în apele de
suprafaţă sau cele subterane făra nici un fel de tratare, conducând astfel la poluarea apelor.
Din galeriile miniere vechi (totalizând aproximativ 140 km) se scurg in pârâul Roşia, în
fiecare secundă, 20 litri de ape acide, iar de aici poluarea se propagă în aval pe zeci de km în
râul Abrud şi în Arieş.
Din cauza acestor ape acide, pe caţiva km în aval pe cursul pârâului Roşia şi Abrud,
flora şi fauna lipsesc aproape complet.
În cursurile de apă din Roşia Montană, depaşirile limitelor legale pentru substanţe chimice sunt
foarte mari: 1,3 ori pentru cadmiu, 5,2 ori pentru arsen, 73,6 ori pentru fier și de 96,3 ori pentru
zinc.
Cadmiul si Arsenul sunt între primele şapte substante chimice periculoase pe lista
CERCLA 2007 (lista substanţelor periculoase a Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA). Spre
comparaţie, cianura este poziţionată abia pe poziţia 28 în aceeaşi listă.
În cadrul proiectului Roşia Montană a fost stabilit un plan detaliat pentru colectarea şi
tratarea apelor acide care se scurg din galeriile miniere abandonate. În plus, vor fi luate măsuri
suplimentare pentru curaţarea văilor Roşia şi Corna, pentru că apa care curge pe aceste pâraie
să poata susţine flora şi fauna acvatică.
Prin implementarea proiectului de la Roşia Montană, nici măcar o picătură de apă
contaminată nu va parăsi amplasamentul proiectului propus fără a fi tratată în prealabil