In salvari si cu islic

Recenzie

Dupa cum stim si din prefata cartii „In salvari si cu islic”, doamna Constanta Vintila-
Ghitulescu, este doctor in istorie si civilizatie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din
Paris. Este, de asemenea si cercetator al Institutului de Istorie Nicolae Iorga, profesor asociat la
Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si colaborator la saptamanalul de cultura
„Dilema Veche”.

Cartea „In salvari si cu islic”, publicata la editura Humanitas, in anul 2004 a luat
numeroase premii, printre care premiul „Nicolae Balcescu” al Academiei Romane” in anul 2004,
premiul Fundatiei Nationale de Stiinta si Arta a Academiei Romane, in anul 2005 si premiul de
debut al Uniunii Scriitorilor din Romania in anul 2005. Temele abordate in aceasta carte, sunt in
ordinea cuprinsului:

„Ierarhia” in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane,

„ A spune si a face „dreptul” ” care ne prezinta o viziune asupra desfasurarii vietii sociale
legate in mod special de evenimentele care aveau legatura cu biserica si aplicarea legii,

„A fi si a parea: comportament, discurs si marturii”, in care ne sunt prezentate modul in

care se ajungea la judecata, cine erau persoanele care erau implicate in judecarea unui caz, modul
in care erau consemnate marturiile si cum se construia apararea uneia dintre parti.

„Aventura cuplului” ne prezinta informatii despre un cuplu, cum se alegea partenerul,

tipurile de legaturi, implicarea parintilor si autoritatea acestora, informatii despre zestrea unei fete,
cum se alcatuia zestrea si altele.

Capitolul III ne ofera informatii despre logodna, incepand cu petitorii, schimbul de inele,
ruperea logodnei, darurile dinaintea nuntii si doua studiuri de caz legate de subiect.

In partea a treia ne sunt prezentate informatii despre viata in doi, in special despre nunta cu
tot ceea ce implica acest legamant (taina nuntii, ziua nuntii, spectacolul nuntii si nuntile boieresti).
De asemenea se vorbeste despre familia sotului, virginitate, viata in doi, vaduvia si altele.

Partea a patra si ultima este dedicata in intregime divortului, tratat pe larg si cu exemple din
studii de caz.

In randurile de mai jos voi discuta pe larg despre primul capitol al acestei carti, respectiv
„Privirea Bisericii Ortodoxe Romane asupra familiei”. Partea care mi-a atras atentia in mod special
si despre care doresc sa imi expun parerile este „Ierarhia”. Aflam ca in marea lor majoritate
1
informatiile pe care este bazata aceasta expunere provin de la o instanta de judecata care a
functionat pe parcursul secolului al XVIII – lea, pe langa Mitropolie, ceea ce ne asigura de
veridicitatea acestora.

Consiliul sau tribunalul ecleziastic sunt denumirile pe care le purta aceasta institutie,
desigur pe langa alte denumiri pe care le putem gasi si in alte carti precum „Judecata in Tara
Romaneasca si Moldova 1611-1831 de Valentin Al. Georgescu si Petre Strihan.

Aceasta institutie este singura curte de judecata din Tara Romaneasca, cu un sediu stabil la
Bucuresti. Restul departamentelor de judecata, isi au sediul de obicei in casele boierilor. In general
o conditie de baza pentru a putea ajunge judecator era aceea de a detine o casa cu o pozitie cat mai
centrala pe care sa o poata transforma in curte de judecata. Putem face foarte usor o paralela cu
situatia zilelor noastra in care persoanele care detin proprietati sau titluri mai importante se
transforma in asa zisi „judecatori” ai zonei in care locuiesc. Ma refer aici, in mod special, la
comunitatile de rromi, care inca se mai ghideaza dupa acest gen de principii.

In continuare ni se prezinta conditiile in care functiona aceasta institutie si anume ca nu

existau termene de judecata, astfel cei care aveau nevoie de serviciile unui judecator, in general
tarani, erau nevoiti sa astepte intre trei si sase luni pana se incheia judecarea cazului. Astfel, acestia
erau nevoiti, neputandu-si permite sa inchirieze o camera la un han sau o chilie la o manastire, sa
doarma in curtea Mitropoliei, indiferent de conditiile meteorologice, iar ziua sa se plimbe prin oras.
La Mitropolie erau judecate toate procesele considerate cu caracter bisericesc. Dupa cum intreaga
existenta a unui om era sub influenta bisericii, incepand cu botezul si incheind cu inmormantarea,
biserica avea de asemenea o implicare foarte mare si in viata de cuplu. Astfel, preotii, judecau toate
pricinile legate de cei doi precum neintelegerile dintre soti, divorturile, desfacerea logodnei,
pricinile pentru zestre, dar si pricini penale precum amestecarea de sange care probabil ca se refera
la incest, violuri, rapiri, seduceri de fecioare, prostitutie, bigamie, sodomie. Vis a vis de divort,
chiar si in zilele noastre, cel putin dupa cate stiu in comunitatile rurale, se spune ca intai ar trebui
sa mergi sa cauti impacare cerand ajutorul unui preot, dupa care sa apelezi la instanta, deci din
acest punct de vedere nu sunt foarte multe schimbate.

Prin codul de lege „Pravilniceasca Condica”, publicat la 1780, pricinile cu caracter penal,
precum rapiri, violuri sau preacurvii, intrau in competenta domnului. In urma emiterii acestui cod,
marele aga si marele spatar primesc dreptul de a-si judeca subalternii cu obligativitatea de a tine
inregistrari ale pricinilor judecate. Se pare insa ca in practica, pricinile legate de „pacatul trupesc”,
cum ar fi adulterul sau violul sunt judecate tot de biserica pentru ca implica administrarea unor
probe pe care le poate gestiona doar biserica (proba cu juramant). Astfel, marele aga si marele
spatar pot doar aplica amenzi si de a pedepsi pe cei vinovati.

Pana la 1780, mitropolitul avea putere deplina asupra judecatii detinand dreptul si de a da o
sentinta atat canonica cat si penala. Dupa anul 1780, Mitropolia este obligata sa colaboreze cu
cancelaria domneasca. Mitropolia trebuia sa faca cercetarea cazului dupa Sfanta Pravila”, sa

2
propuna o solutie si sa stabileasca pedeapsa, dupa care instanta civila hotara aprobarea si punerea
in aplicare. Astfel se complica foarte mult desfasurarea unei judecati, deoarece se ajunsese ca
ambele instante sa propuna hotarari in acelasi caz, in functie de faptul daca rezultatul unei instante
il avantaja pe cel care depunea plangerea sau nu. In general cuvantul mitropolitului primeaza in
fata hotararii instantei civile. In secolul al XVIII-lea, Mitropolia se identifica cu persoana
mitropolitului. Acesta este implicat activ in majoritatea activitatilor din cadrul unei societati, de la
oficierea slujbelor, organizarea si buna functionare a bisericii, administrarea averii Mitropoliei,
judecata si multe altele. In cazul judecatilor, mitropolitul este singurul care poate lua o hotarare
insa hotararea sa trebuie trimisa pentru aprobare domnului. In situatiile in care erau prea multe
pricini de judecat, un consiliu de clerici cerceteaza faptele si propune o hotarare care trebuie
aprobata de mitropolit. Aceasta procedura de aprobare a hotararii mitropolitului de catre domnitor,
incepe de la domnia lui Alexandru Ipsilanti, acesta fiind primul care a incercat sa subordoneze
instanta ecleziastica. Mitropolitul Grigorie (1760-1787) nu tine cont de aceasta hotarare si toate
deciziile sunt luate si semnate de catre el si arhiereii sau clericii Mitropoliei. In general sentinta
data de mitroploit era acceptata si de domn, rareori se intampla ca domnul sa intervina, iar atunci
cand se intampla, doar intarea hotararea mitropolitului sau inasprea pedeapsa. In acest sens avem
prezentat cazul lui Maria Copcioaia din Slimnic, judetul Ramnicu Sarat care, cerand un divort fara
un motiv plauzibil „beneficiaza” de o pedeapsa in plus din partea domnului si anume trimiterea la
un schit de maici, pentru a fi data ca exemplu celora care incercau sa obtina o decizie favorabila in
instanta fara niciun temei.

Mitropolitul este ajutat in luarea deciziilor de catre o „curte de judecata”, formata din
slujbasii permanenti ai Mitropoliei. La hotararile acestei curti participa si boierii, atunci cand se
afla in apropiere sau cand au un interes direct in legatura cu pricina judecata. In teritoriu
mitropolitul este ajutat de episcop, protopop si preot. Episcopul nu judeca decat foarte rar pricini
precum cele despre care am vorbit, el ocupandu-se mai degraba de pricinile legate de neintelegeri
intre rude sau legate de zestre. Protopopul este ales de catre mitropolit, la propunerea episcopului si
era un fel de inspector al bisericilor si preotilor dintr-o anume zona. Preotul este ales de protopop
din randul unei comunitatii. Din punctul meu de vedere, preotul constituie cea mai importanta
„piesa” din sistem si persoana care ajuta cel mai mult comunitatea. El cunoaste foarte bine
comunitatea si este foarte respectat in randurile acesteia.

Sunt de parere ca aceasta carte ne poate da o foarte buna imagine de ansamblu asupra
functionarii unei societati de acum mai bine de doua sute de ani. Este foarte bine documentata si
ofera surse credibile si de incredere. Este o carte pe care am citit-o si pe care o recomand din suflet.

Va multumesc!