Sunteți pe pagina 1din 2

Florin Vasilică Cîțu și-a depus candidatura pentru președinția PNL.

Ce
legătură are Cîțu cu PNL? Nici el nu știe. Două vorbe scrise de alții nu
înseamnă credință. Klaus Iohannis ar trebui să ne explice. De ce l-a
susținut? De ce îl lasă? Din moment ce nu i-a transmis încă la ora
înscrierii să se retragă este clar că l-a încurajat sau i-a tranmis un
acord. Sau l-a lăsat să înțeleagă că nu-i pasă. Ceea ce este tot una.

Indiferent încotro o apucă țara și indiferent ce trăiește poporul


român, lui îi este tot una. Că rîde de el sau că plînge, tot așa arată. Pe
el nu-l mișcă, nu-l trezește și cred că nu prea îl interesează. Am
crezut că analizează, că așteaptă detalii și amănunte despre dosarul
lui Cîțu. Atîtea săptămîni n-a dat nici un semn că a înțeles gravitatea
situației, grotescul și penibilul ei, comicul public în care se afundă
împreună cu premierul.

Am crezut că a citit personajul, că este pe cale să ia o decizie. O


vreme am crezut că are nevoie să proceseze informația și să ajungă
la o judecată definitivă. Că în număratul pînă la zece a ajuns și el la
”ciiinciiiii”. Ca ardeleanul!?

Nici vorbă. Nu are cu ce. Nu numără nimic. Şi nici nu-i pasă. Ba, după
ce Vasilică Cîțu a lăsat să se înțeleagă că nu-i exclus să candideze și la
președinția României, că nu-i este rușine de un asemenea vis, am
priceput că președintele Iohannis ar putea să își lege speranțe de o
succesiune a bîlbîitului. Cui pe cui se scoate și bou după bou se duce!

Pas cu pas, un tont ar putea să-l înlocuiască. Un altul să îi asigurea


urma. Să ne ducem și mai jos.Să nu răscolească povestea caselor, să
nu răstoane succesiunea FDGR la bunurile Grupului Etnic German
(organizație fascistă, interzisă de lege, cu bunurile confiscate de
statul român și recuperate de FDGR printr-o sentință banală dată la
Sibiu). Ce dacă un vai și amar de om conduce guvernul bolborosind?
Ce dacă este de rîsul lumii? Ce dacă a dat o țeapă unei bănci din
America? Ce dacă a fost condamnat la două zile de pușcărie? Ce dacă
a tras pe nas? Ce dacă a încercat să facă și el un ban pe seama
monedei naționale? Ce dacă a împrumutat în numele României 30-
40-50 de miliarde de euro și nimeni nu știe pe ce i-a tocat? Știe
Iohannis? Au decis împreună? Ce dacă a numit la Finanțe un
nepriceput cu bube în cap?

Cît de președinte este Klaus Iohannis și cît de figurant rămîne el în


această comedie politică păguboasă pentru noi, în care toate se
clatină și toate dau să se dărîme?

Invazia de impostori în funcțiile publice importante este din ce în ce


mai mare. Proștii și incompetenții încropesc și decid proiecte și
direcții pentru țară și pentru popor.Ce facem? Ne sinucidem cu
negîndirea lor?

Aplaudăm mai departe spectacolul prosto-comic care ne amenință


cu o fundătură?

Rîdem de ei pe Facebook și în poveștile noastre de seară și zicem că


asta este protest și formă de rezistență?

Așteptăm să vedem cum țara, dată pe mîna unor proști agresivi și


nemernici, intră cu oiștea în gard și alunecă într-o fractură istorică și
pierde un tren european?

Sau ne organizăm și ne ridicăm pentru a ne apăra ce mai poate fi


salvat pentru viitorul României?

S-ar putea să vă placă și