Una dintre cele mai frumoase emisiuni de televiziune din țara

noastră se numește ”Izolați în România”. Nu este vorba despre cei

însingurați în marile orașe sau despre cei care nu găsesc un drum de
scăpare din situațiile dificile. Este un regal de puritate umană și
românească, trăit la mare înălțime pe coamele și poienilor munților.
Este o emisiune despe cea mai frumoasă parte a vieții noastre, adică
despre traiul pe crestele și pe umerii Munților Carpați. Pe acolo se
mai păstrează cuvinte în formă arhaică, ritualuri agrare, credințe și
obiceiuri străvechi, cu urme de folclor precreștin.

Sunt vestigii și urme de spiritualitate străveche și de istorie

românească nescrisă. Multe dintre lucrurile pe care le găsim pe
acolo, unele ascunse sub frunze și sub iarbă, seamănă cu scrisorile și
mesajele de la strămoși. Pe alocuri, civilizația românească de pe
povîrnișuri și luminișuri montane arată ca fragmente dintr-un zid de
temelie pe care a fost ridicată marea casă de viață a poporului
român.

De obicei, emisiunea ”Izolați în România” este privită de oameni cu

cap, nu de amatori de bîrfe și istorioare bulevardiere. Emisiunea are
forța unei invitații la meditație, mai ales că este construită pe
confesiunea oamenilor care trăiesc izolați în vîrf de munte. Bărbați și
femei, mai toți trecuți binișor de prima și a doua tinerețe povestesc,
uneori cu o lacrimă la coada ochilor, despre ce-a fost odată viața prin
acele locuri, cît de înfloritoare și de plină de speranțe era și despre cît
de greu o duc astăzi. Concluzia se vede de departe, fiind aproape de
neformulat. Oamenii munților respiră și vorbesc împăcați cu natura
și cu singurătatea.

Autoarea emisiunii este Dite Dinesz, premiată mai puțin decît ar

merita, dar dedicată cu adevărat acestui ciclu de emisiuni. Ne ajută
să ne redescoperim țara și ne invită implicit la căutarea unei soluții.
Rămînem doar la plînsul mioritic sau putem să facem ceva?

Se alege praful? Se vor prăpădi casele de lemn și de piatră? Tufișurile

și murarii vor înghiți drumurile și cărările? Pășunile alpine se vor
umple de mușuroaie ca obrajii nespălați de bubele pămîntului?
Sălbăticiunile vor domni în vie, pe prispele caselor părăsite? Se vor
goli munții României de moți, de mocani și de momîrlani, de
pădureni și de ciobani?

Am fost de cîteva ori la Măgureni, un sat răsfirat pe umerii din

dreapta ai unei văi care curge din munții dacilor. Avea școală, avea
biserică, avea o viață economică. Cu oile și cu vitele cutreierau munții
și țineau piețele și tîrgurile de la Sebeș pînă la Deva, Hațeg, Călan și
Hunedoara. Nu mai există nici un locuitor. Două-trei familii își mai țin
casele. Vara, mai vine cîte o familie ieșită la aer să strîngă poame sau
să relaxeze la un grătar. În rest, nimic. Pădurea și spinăraiul și-au
reintrat în drepturi. Undeva, pe costă, pe un stîlp înegrit se mai vede
încă un număr poștal de la o fostă casă. Parcă ar fi rămas un semn
de la un continent care s-a scufundat.

Tot ce mișcă sunt camioanele care tot cară pădurea spre combinatul
de la Sebeș.

Povestea bunicilor noștri din munți este ca un plîns duios, ca o

sfîșiere calmă, ca o împăcare cu destinul. Vine iarba și le acoperă pe
toate și mai rămîn doar munții în măreția lor. Pînă acum au fost
difuzate mai multe episoade din pomenita emisiune. Parcă am fi
ahtiați după acest plîns curat al moților și mocanilor, încăpățînați să
supraviețuiască pe coastele Carpaților. Sunt locuri în care spre casele
unora nu poți ajunge decît cățărîndu-te pe o scară. Acolo
supraviețuiesc români care povestesc despre trecut și despre ce
îndură. Cuvintele lor parcă mai au puțin pînă ajung în cer.

O treime din România stă pe piatră și este cățărată pe dumuri de

munte, prin poieni și povîrnișuri și este ascunsă prin văi și
depresiuni. O treime din țara noastră este montană și este ținută pe
umeri de un popor pădureț, însingurat, ignorat și din ce în ce mai
puțin numeros.

Acum este acum! Ca urmaș de moț, trebuie să mă ridic și să întreb:

-Care este proiectul statului român pentru supraviețuirea acestei

lumi? Cîți bani dau cei care ne conduc pentru consolidarea acestor
mici celule economice și spirituale? O treime din România, cea de pe
coastele munților n-are viitor. Nu o apără nimeni!

A cercetat cineva care sunt consecințele depopulării Munților

Carpați?

Lîngă atîtea programe cretine de tocat bani bublici și europeni nu

mai era loc de un capitol pentru încurajat instalarea tinerilor în
Munții României? Nu toți vor curse de mașini după miezul nopții,
droguri și discoteci, city break-uri și vacanțe prin metropolele lumii.
Unii s-ar mulțumi cu o modestă susținere pentru o reîntoarcere la
viața în natură. Statul român nu poate subvenționa niște ferme? Sau
cîteva centre și rețele de colectare? Tara noastră nu este capabilă să
creioneze nici măcar un proiect de menținere a civilizației românești
în Munții Carpați?

Suntem neputincioși sau pe conducătorii noștri nu-i duce mintea! Era

destul să întrebe în stînga și în dreapta. La Vatra Dornei a ființat o
școală și un proiect de dezvoltare a civilizației montane condus de
doctorul Radu Rey. Toate proiectele pentru înflorirea munților sunt
în sertare. Revista Flacăra din anii comunismului, așa comunism cum
era, a publicat zeci de capitole și lecții de relansarea economiei
montane.

Proștii nu se tem de viitor și nu învață nimic din trecut!

Dacă Munții Carpați își continuă decăderea vieții tradiționale și

plînsul mioritic este ca și cum am părăsi principala cetate de apărare
a poporului român!