„Ce nu mă omoară mă face mai puternic“

Cum explică un psihoterapeut afirmaţia lui Nietzsche

Multora dintre noi ni s-a întâmplat să ne simţim mai hotărâţi după ce am trecut prin greutăţi.
Ne-am întrebat, probabil, dacă suntem mai puternici în ciuda greutăţilor sau „datorită” lor.
Afirmaţia filosofului Friedrich Nietzsche, potrivit căreia „ce nu mă omoară mă face mai
puternic”, analizată în context psihologic, poate fi adevărată, dar cu siguranţă nu pentru toată
lumea.
„Găsim această frază în «Amurgul idolilor», scrisă de filosoful german Friedrich Nietzche,
în 1888. Au trecut 128 de ani de atunci şi, cu toate acestea, fraza încă este rostită atunci când
se consideră necesar, atunci când are rolul de a motiva sau de a induce speranţă. Ba mai
mult, sunt melodii în care artişti precum Jay-Z o promovează.
Există tendinţa de a prelua mesajul exact aşa cum aduce avantaje, ceea ce nu este greşit până
la urmă, şi se uită sensul original a ceea ce a scris Nietzsche”, explică, pentru Adevărul, Erna
Constantin, psihoterapeut - Psihoterapie integrativă şi psiholog - Psihologia resurselor
umane. În primul rând, nu toată lumea defineşte la fel ideea de a fi puternic. Doar plecând de
aici, pot deriva nunaţe de interpretarea a celebrei fraze. „Luată ca atare, exprimă această
frază cu adevărat un adevăr? Este general valabilă pentru toate situaţiile prin care trece o
persoană?
Pe de altă parte, fiecare are viziunea proprie despre a fi puternic, sau ce înseamnă distrugere,
ce anume ar distruge. Plus că, dacă privim viaţa ca o bătălie, asta poate însemna că ne luptăm
constant. Ori dacă este un adevăr general valabil, atunci înseamnă că toţi suntem puternici. Şi
dacă suntem toţi puternici asta înseamnă că nu ne diferenţiem unii de ceilalţi ceea ce nu este
posibil. Până la urmă şi această frază este înţeleasă în mod diferit de cei care aderă la ea”,
mai spune psihoterapeutul.
Trauma, privită ca un proces de transformare Se spune că loviturile pe care ţi le dă viaţa îţi
tăbăcesc pielea şi-ţi ascut atenţia: cu cât înduri mai mult, cu atât eşti mai pregătit să înfrunţi
cu forţă următoarele lovituri. Este o traducere populară a celebrului citat, care însă atrage, ca
şi originalul, o serie de amendamente. „Odată ce se dobândeşte o anumită credinţă, apare
tendinţa de a vedea evenimentele externe în raport cu această credinţă.
Astfel, de exemplu, dacă trauma este privită ca un proces de transformare, atunci există
tendinţa de a vedea în jur, variante ale acestui proces. Bacteriile care nu sunt ucise în
totalitate de un antibiotic vor evolua şi vor deveni rezistente la acesta. Oamenii care trec prin
greutăţi pot să îşi îmbunătăţească performanţa, însă motivul poate fi dincolo de evenimentele
trăite.
Fiinţele umane nu sunt bacterii şi o bună pregătire nu este un eveniment traumatic”, explică
psihoterapeutul. Capacitatea de a găsi sensuri în favoarea ta face diferenţa Selecţia naturală
confirmă afirmaţia lui Friedrich Nietzsche. Psihologia îi găseşte însă şi contraargumente.
„Acum, din punct de vedere al evoluţiei, cei care supravieţuiesc unei calamităţi sunt cei mai
adaptaţi. Dar nu evenimentul traumatizant îi face astfel. Pentru mintea umană există o graniţă
fină între a-i vedea pe cei puternici în mijlocul calamităţii şi a-i vedea pe aceştia puternici
pentru că au supravieţuit calamităţii. Creierul caută sensul, sortează informaţiile senzoriale
vaste şi variate în informaţie coerentă, organizată: acest lucru s-a întâmplat, ceea ce a dus la,
care a terminat asta. Atunci când două lucruri se întâmplă împreună, poate apărea
presupunerea că ele sunt legate, ceea ce conduce la definirea legăturii cauză-efect”, arată
Erna Constantin. Cert este că nu toţi reacţionăm la fel la „ceea ce nu ne omoară”, iar şansa de
a deveni mai puternici depinde foarte mult de context. ”
Sunt cazuri în care oamenii sunt mai determinaţi după greutăţi, dar ei sunt mai puternici în
ciuda greutăţilor şi nu datorită lor. Pe de altă parte, cercetările cu privire la dezvoltarea
umană au scos la iveală faptul că acei copii traumatizaţi au probabilitate crescută de a trăi din
nou trauma, dacă nu se face nimic în acest sens, dacă nu sunt integraţi într-un mediu sigur Pe
de altă parte, sunt persoane care în urma unei traume, raportează schimbări pozitive, o
creştere post-traumatică. Acest lucru se datorează capacităţii acestora de a găsi sensuri în
favoarea lor, de a-şi reînnoi percepţia despre viaţă şi de a adopta o nouă viziune asupra
lumii”, spune psihoterapeutul. De multe ori, reacţia noastră curajoasă în faţa problemelor
este doar manifestarea puterii noastre interioare şi nu neapărat apanajul unei experienţe dure
din care să fi ieşit mai puternici.
„Totuşi, la o analiză detaliată, este posibil ca deschiderea acestor persoane să existe încă
dinaintea traumei însă, evenimentul marcant nu a făcut decât să scoată la iveală resursele
personale. S-a demonstrat că persoanele cu cea mai mare deschidere către ,,ajustare”
psihologică au înţeles că dificultatea este parte din viaţă, erau deja adaptabile şi nu
experienţa a transformat”, spune specialistul. „Omul se simte puternic în ciuda
evenimentelor negative şi nu datorită lor”
Psihologic vorbind, satisfacţiile te ajută mai mult decât decepţiile să devii mai puternic.
Important este, totuşi, să fii pregătit să le accepţi pe amândouă. „De multe ori puterea
personală vine din cele mai multe momente bune. Puterea personală poate fi dezvoltată prin
sentimentul că eşti iubit, că iubeşti la rândul tău oameni dragi. Poţi să îţi dezvolţi puterea
personală prin a fi generos, prin a-ţi păsa de tine şi de ceilalţi. Poţi să îţi găseşti puterea
personală în credinţă sau în abilitatea cu care gestionezi bine zilele mai puţin bune, prin a
cere ajutor atunci când ai nevoie de el şi lista poate continua în acord cu aspectele ce ţin de
fiecare persoană în parte. Pentru că fiecare are dreptul să se simtă şi trist sau nefericit în
raport cu evenimentele care au rănit, iar asta nu îl face mai slab decât ceilalţi. Deci, omul se
simte puternic în ciuda evenimentelor negative şi nu datorită lor şi pentru asta, este necesar
ca fiecare să îşi definească puterea proprie“, concluzionează psihoterapeutul.