Sunteți pe pagina 1din 4

PROIECTAREA LECŢIEI

TIPURI DE ORGANIZARE A LECŢIEI


„Un lucru bine făcut este rezultatul unui proiect bine gândit”

În funcţie de numărul participanţilor şi relaţia de lucru ce se stabileşte între cel educat şi cel care
educă, activităţile didactice pot fi:
 frontale (lecţia, seminarul, activitatea de laborator, vizita, excursia, activitatea în cabinete pe
specialităţi, vizionarea de spectacole sau conferinţe, prezentări tehnice etc.);
 de grup (consultaţii, meditaţii cu scop de recuperare, experimente cu caracter de cercetare
ştiinţifică, cercul de elevi, întâlniri cu specialiştii, concursuri, redactarea revistelor, dezbateri, serate literare,
sesiuni de comunicări etc.);
 individuale (munca independentă şi studiul individual, rezolvarea de exerciţii, rezolvarea
independentă de probleme, instruirea programată, instruirea asistată de calculator, elaborarea de compuneri,
elaborarea de proiecte, lucrări practice independente, pregătirea şi susţinerea unor comunicări, pregătirea şi
susţinerea unor examene, elaborarea de material didactic sau întreţinerea lui etc.).
Lecţiile nu pot acoperi în întregime aspectele de conţinut sau de deprinderi vizate. Ele răspund unor
performanţe minimale. Performanţa se obţine prin activităţi complementare, care se pot desfăşura în şcoală,
dar în afara orelor alocate disciplinei. Aceste activităţi motivează învăţarea, aprofundează conţinuturi, întăresc
achiziţiile informaţionale, dezvoltă imaginaţia şi creativitatea. În egală măsură este recomandat ca elevii să fie
încurajaţi a lua parte la activităţi extraşcolare organizate de alte instituţii: dezbateri publice, dezbateri
televizate, tabere şcolare de pregătire de specialitate etc.

CONCEPTUL DE UNITATE CADRU ŞI LECŢIA CA MICROSISTEM PEDAGOGIC

Prin unitate cadru se înţelege o succesiune de momente didactice caracterizate de coerenţă de


conceptualizare a conţinuturilor care vizează atingerea unor obiective operaţionale specifice. Noţiunea se
suprapune parţial celei de lecţie. Lecţia se consideră o entitate de învăţământ, ceva mai mult decât un cadru de
organizare a instrucţiei, ea presupune mecanisme şi legităţi de structurare şi funcţionare bine cunoscute. O
lecţie are:
 o dimensiune funcţională (îşi propune un scop şi obiective specifice);
 o dimensiune structurală (implică resurse umane, materiale, procedee şi metode didactice,
mijloace de învăţământ, presupune un timp determinat şi un mediu didactic de desfăşurare în vederea unui
transfer informaţional);
 o dimensiune operaţională (o strategie specifică de atingere a obiectivelor şi de evaluare a
calităţii achiziţiilor).

TIPURI ŞI VARIANTE DE LECŢII

Lecţia, ca unitate de bază a desfăşurării procesului instructiv-educativ,


Îmbracă forme de organizare diverse care întăresc convingerea celor implicaţi în managementul
educaţiei şi profesorilor că este o manieră comodă, sigură, eficientă, care imprimă ritm şi continuitate
procesului. Literatura de specialitate consemnează următoarele tipuri de lecţii:
 lecţia mixtă sau combinată;
 lecţia de comunicare / însuşire de noi cunoştinţe;
- lecţia introductivă;
- lecţia prelegere;
- lecţia seminar;
- lecţia programată;
 lecţia de formare de priceperi şi deprinderi;
- lecţia de formare de deprinderi de acţiune intelectuală.
- lecţia de rezolvare de probleme;
- lecţia de lucrări de laborator;
- lecţia de formare a unor deprinderi tehnice;
 lecţia de fixare şi sistematizare;
 lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare.

LECŢIA MIXTĂ

Lecţia mixtă este cea mai frecventă formă de organizare a activităţii didactice în învăţământul
preuniversitar. Ea urmăreşte atingerea mai multor scopuri sau sarcini didactice distincte: transferul de noi
cunoştinţe, sistematizarea şi consolidarea achiziţiilor şi verificarea sau evaluarea performanţei şcolare.

LECŢIA DE COMUNICARE / ÎNSUŞIRE


DE NOI CUNOŞTINŢE

Acest tip de lecţie este recomandat la început de capitol, la teme mai dificile în care
se urmăreşte în mod deosebit învăţarea în clasă, sau la clasele terminale, când tema este amplă şi impune
prezentarea sub formă de prelegere. Lecţia are ca specific eliminarea etapelor ce ţin de lecţia anterioară,
trecându-se, după momentul organizatoric, direct la anunţarea titlului, obiectivelor de referinţă şi
competenţelor specifice. Cea mai mare parte a lecţiei se consumă cu comunicarea şi însuşirea de noi
cunoştinţe, ultimile minute servind pentru consolidarea ideilor principale, fixării relaţiilor, cristalizării
concluziilor, precum şi la indicarea temei pentru acasă.

a) LECŢIA INTRODUCTIVĂ

Această lecţie este un pic mai specială, ea având rolul de a oferi o imagine de ansamblu
asupra unei ştiinţe, discipline şcolare, unui capitol etc. şi are drept scop acomodarea celui instruit cu mediul
pedagogic şi noţional în care se va desfăşura etapa de instruire pe care o parcurge.
b) LECŢIA PRELEGERE

Este o lecţie care se centrează pe metoda clasică cu acelaşi nume fiind rezervată claselor de
liceu sau grupurilor de elevi care au puterea de a recepta, având pregătirea necesară, conţinuturi vaste dintr-un
domeniu ştiinţific.

c) LECŢIA SEMINAR

Este o lecţie care se recomandă vârstelor şcolare mari. Ea presupune dezbaterea unui
subiect pe baza studiului prealabil al unei literaturi de specialitate recomandate de către profesor. O astfel de
lecţie se sprijină pe nivelul de pregătire al elevilor şi pe interesul pe care aceştia îl manifestă în mod constant
pentru disciplina şcolară în cauză.

d) LECŢIA PROGRAMATĂ

Lecţia programată este o lecţie de comunicare / însuşire de cunoştinţe concepută pe baza manualelor
sau textului programat. Învăţământul programat şi instruirea asistată de calculator pot constitui strategii
didactice care să asigure transferul de conţinuturi către grupul celor care se instruiesc.

LECŢIA DE FORMARE DE PRICEPERI ŞI DEPRINDERI

Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi este specifică învăţământului vocaţional, unde


este utilizată în mod sistematic ca sistem de desfăşurare a procesului educativ. Fizica este o disciplină şcolară
care vizează prin îndeplinirea obiectivelor cadru şi dezvoltarea capacităţilor de explorare / investigare a
realităţii şi de experimentare.

a) LECŢIA DE FORMARE DE DEPRINDERI DE ACŢIUNE INTELECTUALĂ.

LECŢIA DE REZOLVARE DE PROBLEME

Lecţia de rezolvare de probleme, implicând aplicarea şi exersarea contribuie la fixarea,


aprofundarea lărgirea cunoştinţelor şi la evaluarea performanţelor. O astfel de lecţie poate servi la:
 asimilarea cunoştinţelor;
 rezolvarea unor situaţii practice;
 fixarea limitelor unor teorii;
 particularizări şi generalizări a unor rezultate;
 valorificarea cunoştinţelor;
 dezvoltarea gândirii logico-matematice;
 dezvoltarea creativităţii;
 organizarea şi reorganizarea conţinuturilor;
 evaluarea rezultatelor învăţării;
 dezvoltarea personalităţii;
 încrederea în disciplină;
 încrederea în calităţile personale;
 perseverenţa;
 calităţi de cercetător.

b) LECŢIA DE LUCRĂRI DE LABORATOR

Disciplină experimental aplicativă, fizica, condiţionează obţinerea de bune rezultate prin folosirea
experimentului ca principala modalitate de comunicare-însuşire a cunoştinţelor. Este foarte importantă dotarea
laboratorului şi desfăşurarea activităţii didactice de fizică în laborator. Astfel vor putea fi întărite deprinderile
de investigare a naturii, aptitudinile de a organiza (planifica) un experiment şi de interpretare a rezultatelor
obţinute.

c) LECŢIA DE FORMARE A UNOR DEPRINDERI TEHNICE

Este o lecţie care se poate desfăşura pe o structură în mare măsură asemănătoare lecţiei de
laborator. Ea asigură formarea de priceperi şi deprinderi pentru elevii de vârstă şcolară mare, care se pregătesc
în cadrul învăţământului vocaţional pentru o profesie, lecţia având un pronunţat caracter tehnic.

LECŢIA DE FIXARE ŞI SISTEMATIZARE

O astfel de lecţie asigură consolidarea cunoştinţelor însuşite şi aprofundarea lor pe nivele


superioare de înţelegere şi aplicare prin recapitulare. Lecţia de recapitulare presupune desfăşurarea unei
activităţi intelectuale susţinute, pe baza căreia elevul valorifică conţinuturile achiziţionate într-o etapă de
pregătire (studiul unui capitol al fizicii, al unei discipline etc.). Gândirea elevului poate fi disciplinată în baza
unui algoritm pe care îl stabilesc de comun acord profesorul şi colectivul de elevi. Accentul cade pe înţelegere,
analiză şi sinteză. Sunt întărite priceperile de a argumenta şi demonstra teorii ştiinţifice, dar şi acelea de a
formula judecăţi de valoare cu privire la aplicabilitatea unor ipoteze de lucru. Lecţia de recapitulare va
consolida competenţele pe care elevul va trebui să le dovedească toată viaţa.

LECŢIA DE VERIFICARE ŞI APRECIERE A


REZULTATELOR ŞCOLARE

Lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare urmăreşte constatarea nivelului de pregătire a


elevilor în scopul remedierii învăţării şi creşterii performanţei şcolare. Ea trebuie să servească diagnosticării
nivelului de pregătire al elevilor şi să formuleze judecăţi de valoare în legătură cu performanţa. Variantele
lecţiei de verificare şi apreciere pot fi: evaluare orală, evaluare prin lucrări scrise, evaluare prin lucrări
practice, evaluare cu ajutorul programelor computerizate.