Tema 2

Creştere economică versus dezvoltare economică

1. Dezvoltarea economică – concept

2. Teorii ale dezvoltării
3. Obiective ale dezvoltării
4. Indicatori ai dezvoltării

1. Dezvoltarea economică – concept

Trebuie să facem distincţia între conceptele de “dezvoltarea economică” şi

“creştere economică”.

În termeni strict economici dezvoltarea a fost în mod tradiţional înţeleasă drept

capacitatea unei economii naţionale de a genera şi a susţine o creştere anuală de 5-7%
sau mai mult (dacă condiţiile iniţiale erau relativ statice de-a lungul timpului). O
alternativă la acest indicator este PNB/locuitor.

Abia în anul 1969 , economistul englez Dudley Seers1 a disociat elementul de creştere
de conceptul de dezvoltare. Seers susţine că dezvoltarea este un fenomen social mai
complex, ceea ce implică:
- creşterea venitului pe cap de locuitor,
- eliminarea sărăciei,
- reducerea şomajului şi inegalităţilor.
Acesta mai subliniază că dacă o naţiune din lumea a treia îşi propune o strategie de
dezvoltare, aceasta nu poate utiliza aceeaşi politică ca şi o naţiune mai puternic
dezvoltată.

“Creşterea economică este un aspect al procesului de dezvoltare economică”

(Amartya Sen, 1983) .

“Avantajul creşterii economice nu este acela că avuţia sporeşte fericirea, ci măreşte

şirul alegerilor umane”. (Arthur Lewis, 19552 )

“…Cu această imensă motivaţie practică ar fi fost natural ca teoria creşterii

economice să ia o formă mai orientată către practică. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar
teoria modernă a creşterii economice se ocupă cu probleme mai degrabă esoterice.
Legătura cu politicile publice este deseori foarte slab.” (Amartya Sen, 19703)

“Scopul dezvoltării economice include procesele şi politicile prin care o naţiune

îmbunătăţeşte starea de bine a locuitorilor din punct de vedere economic, politic şi
social”. (O'Sullivan şi Sheffrin, 2003)

2. Teorii ale dezvoltării

În anii ’50 ai sec.XX s-a constatat şi s-a conştientizat decalajul grav de nivel
de trai între ţările lumii. Fenomene grave: foamea, bidonvilurile, subdezvoltarea
1
Seers, Dudley, “The meaning of Development. International Development Review”,1969
2
W.Arthus Lewis – The Theory of Economic Growth, Allen and Unwin, London, 1955
3
Amartya Sen (ed.) – Growth Economics, Penguin, 1970, pg.9

1
culturală şi socială. Teoria economică ortodoxă a liberului schimb fost contestată
pentru că nu lua în considerare caracterul specific al acumulării de capital în ţările mai
puţin dezvoltate.
Ţările avansate au făcut din acumularea de capital şi industrializare principalul
mijloc de creştere economică şi dezvoltare susţinută. Curentul de gândire conturat în
anii ’50-’60 a încercat să demostreze că aceasta trebuie să fie calea de urmat şi pentru
ţările slab dezvoltate.
Reprezentative pentru acest curent sunt:
- Teoria stadiilor dezvoltării
- Teoria schimbărilor structurale
- Modelul celor două deficite
- Teoria creşterii dezechilibrate şi a efectelor de antrenare sau teoria polilor de
creştere. etc.

Teoria stadiilor dezvoltării

Potrivit profesorului W.W.Rostow4 creşterea economică parcurge întotdeauna mai
multe etape, ca şi cum ar fi programată în acelaşi fel în fiecare ţară:
1. Faza societăţii tradiţionale, care durează în occident până în sec.17, activităţile
de producţie se bazează pe tehnici rudimentare, acitivitatea dominantă este
agricultura. Statul centralizat este puţin dezvoltat, iar organizarea socială se
sprijină în principal pe legături de familie sau de clan. Pe scara valorilor,
fatalismul domină dinamismul.
2. Faza de tranziţie. Începe să se răspândească ideea că progresul economic este
posibil prin asimilarea în producţie a noutăţilor din ştiinţă şi tehnică. Statul
naţional centralizat şi eficace se organizează în mod progresiv. Apar noi
tipologii umane, inclusive oameni cu spirit întreprinzător.
3. Peste un anumit prag se produce “decolarea” creşterii. Factorii de progress
economic, care până acum n-au acţionat decât sporadic, îşi lărgesc acţiunea şi
încep să domine societatea.
4. Maturitatea, la care se ajunge după o lungă perioadă de progress şi de creştere
economică susţinută. Producţia de masă a bunurilor de consum şi avîntul
activităţii de servicii sunt motoarele dezvoltării.
Teoria a fost primită cu mare entuziasm întrucât a dat speranţa că ţările rămase în
urmă pot recupera decalajul economic.

Teoria schimbărilor structurale

Teoria încearcă să explice transformările care au loc în structura de ramură a ţărilor în
curs de dezvoltare, astfel încât agricultura să devină o ramură economică modernă, să
crească gradul de urbanizare şi industrializare, respectiv să se dezvolte sectorul
serviciilor.
O cunoscută abordare modernă a dezvoltării aparţine lui W.Arthur Lewis, laureat al
premiului Nobel. Modelul5 său porneşte de la o economie cu două sectoare şi se
constituie ca bază a teoriei generale a proceselor de dezvoltare în condiţii de surplus
de forţă de muncă. Cele două sectoare sunt unul tradiţional orientat spre activităţi
agricole şi cu surplus de forţă de muncă, iar alt sector este cel industrial modern de
înaltă productivitate.

4
Walt W.Rostow – The Stages of Economic Growth: A Non-Communist Manifesto, Cambridge
University Press, Cambridge, 1960
5
W.A.Lewis - ´Economic Development with Unlimited Supplies of Labour`, Manchester school of
Economic and Social Studies, may 1954

2
Modelul celor două deficite
S-au efectuat studii empirice pentru a verifica ipoteza existenţei unei corelaţii strânse
între o creştere şi/sau un nivel ridicat al ratei economisirii interne şi o creştere
industrială rapidă, fără să se ajungă la o concluzie general valabilă. Ipoteza principală
că insuficienţa sau deficitul de economisire poate constitui constrângerea principală în
calea formării de capital în primele stadii ale industrializării. După ce industrializarea
a demarat, principala constrângere devine deficitul de devize străine necesare pentru a
importa tehnologie. Astfel s-a conturat modelul celor două deficite, abordat iniţial în
modelul Chenery-Bruno6 şi apoi în modelul mai complet Chenery-Strout.

Teoria creşterii dezechilibrate şi a efectelor de antrenare sau teoria polilor de

creştere.
Francois Perroux7 a introdus ideea polilor de creştere economică. S-a scris mult pe
această temă, dar nu există un consens. Există o mare atracţie a acestui subiect pentru
decidenţii politici, care speră că economiştii pot oferi analize tehnice necesare pentru
politicile bazate pe conceptul de pol de creştere. F.Perroux a definit polul de creştere
în termenii a ceea ce a numit spaţiul economic abstract. A considerat că acest spaţiu
poate fi de trei tipuri: un plan economic, un câmp de forţă sau de influenţă, un agregat
omogen. Perroux a negat explicit că spaţiul economic abstract s-ar referi la o zonă
geografică (oraş, regiune).
Pentru Perroux aspectul de „dominanţă” era important pentru polii de creştere. Polul
de creştere este o structură care are capacitatea de a indice creştere altei structuri. O
firmă mare sau o industrie care are un grad înalt de interacţiune cu alţii şi este
dominantă în cadrul acestei interacţiuni poate fi considerată propulsivă. Procesul
dezvoltării unei firme/industrii propulsive o numeşte polarizare.

• Există numeroase teorii care încearcă să explice sursele dezvoltării economice.

Unele dintre acestea privesc o perioadă trecută, dar pentru ţările slab
dezvoltate sunt încă de actualitate.

• Identificarea surselor dezvoltării este încă o problemă majoră pentru ţările

emergente şi pentru cele care fac parte din UE, dar prezintă decalaje
semnificative de dezvoltare faţă de ţările membre dezvoltate.

3. Obiective ale dezvoltării

Dezvoltarea cuprinde obiective sociale dezirabile, cum sunt:

- creşterea veniturilor reale pe locuitor
- îmbunătăţirea condiţiilor de alimentaţie şi sănătate
- educaţie
- acces la resurse
- o distribuţie mai „corectă” a veniturilor
- asigurarea libertăţilor individuale.

Obiectivele de dezvoltare ale mileniului definite de Programul de Dezvoltare al

Naţiunilor Unite (United Nations Development Programme _UNDP)

6
H.B.Chenery, M. Bruno – Development Alternatives in an Open Economy: the case of Israel, în
Economic Journal, vol.72, 1966
7
F.Perroux - `Note sur la notion de pole de croissance`, Economie Applique, 8, pg.307-320

3
In prezent sunt definite 8 obiective ale UNDP pentru anul 2015
http://www.undp.org/content/undp/en/home/mdgoverview.html:

1. Eradicarea sărăciei extreme şi a foametei

2. Asigurarea educaţiei primare pentru toţi
4. Promovarea egalităţii între sexe şi atribuirea de noi posibilităţi femeilor
5. Reducerea mortalităţii infantile
6. Îmbunătăţirea sănătăţii mamelor
7. Combaterea HIV, malariei şi a altor boli
8. Asigurarea sustenabilităţii mediului
9. Dezvoltarea parteneriatului global pentru dezvoltare.

4. Indicatori ai dezvoltării

Dezvoltare economică

Dezvoltarea economică acoperă două dimensiuni: una cantitativă şi una calitativă.

Dezvoltarea presupune schimbarea structurilor economiei naţionale care este indusă
de creşterea economică. Dezvoltarea economică duce la o economie avansată care
produce mult şi de calitate, generând bogăţie şi bunăstare.

Este nevoie de un set de indicatori care să cuprindă aspecte relevante ale dezvoltării
economice completată cu cele legate de dezvoltarea socială. Pentru evaluarea
stadiului de dezvoltare economică nu au fost elaborate tehnici su metodologii unanim
acceptate.

În România s-a efectuat o evaluare a nivelului dezvoltării economico-sociale a

României comparativ cu ţările europene pentru anul 19898. Ulterior, lista indicatorilor
a fost modificată, pe măsura schimbărilor intervenite.

Set de indicatori propus în 20069 (6 indicatori economici şi 6 indicatori sociali):

1. PIB/locuitor
2. Export/locuitor
3. Număr de tractoare/ 1000 ha
4. Ponderea serviciilor în PIB
5. Cont curent / PIB
6. Intensitatea energetică (consum de energie/PIB)
7. Utilizatori internet
8. Consum de calorii/ locuitor
9. Rata de şcolarizare în învăţământul superior
10. Speranţa de viaţă
11. Cheltuieli pentru sănătate/ locuitor
12. Percepţia corupţiei.

8
Constantin Grigorescu (coord) – Nivelul dezvoltării economico-sociale a României în context
european.1989, Editura Expert, 1993
9
Centrul Român de Politici Economice (CEROPE) - Evaluarea stadiului de dezvoltare economico-
socială a României comparativ cu alte ţări, studiu, 2006

4
Dezvoltarea umană

Dezvoltarea umană este definită ca fiind extinderea libertăţilor şi capabilităţilor

oamenilor de a trăi viaţa pe care o preţuiesc şi au motive să o preţuiască. Se referă la
extinderea posibilităţilor de a face alegeri. Libertatea şi capabilitatea înseamnă mai
mult decât nevoile de bază10.

• Indicele dezvoltării umane – indice compozit – măsoară realizările medii în trei

dimensiuni:
- viaţă lungă şi sănătoasă
- cunoaştere
- condiţii de viaţă decente

Indicele dezvoltării umane – indice compozit, calculat pe baza a 4 indicatori:

- speranţa de viaţă la naştere (nr.ani)
- numărul mediu de ani de şcolarizare (înregistraţi de persoane de 25 ani
şi peste)
- speranţa privind numărul de ani de şcolarizare
- produsul naţional brut pe locuitor.

Bibliografie
• Perkins, D., Radelet, S., Lindauer, D. – Economics of Development, ed.6,
W.W.Norton&Company, New York, London, 2006
• Jula, D., Ailenei, D., Jula, N., Gârboveanu, A. – Economia dezvoltării, Editura
Viitorul românesc, Bucureşti, 1999

10
Human Development Report 2011, http://hdr.undp.org/en/reports/global/hdr2011/download/