Dumnezeiasca Euharistie

1. Legãtura între cele trei Taine ale inițierii (introducerii în Bisericã)

Botezul, Mirul și Euharistia sunt cele trei Taine prin care cel ce crede în Hristos este unit
deplin cu El sau introdus deplin în Bisericã. Ele sunt cele trei Taine ale inițierii. Dacã
Mirungerea dã puterea dezvoltãrii vieții celei noi în Hristos primitã prin Botez, prin Euharistie se
desãvârșește aceastã viațã ca unire deplinã cu Hristos, sau cu Biserica. Dacã Botezul este Taina
începutului, Mirul, Taina mijlocului, Euharistia este Taina sfârºitului sau a desãvârºirii. Desigur,
noul membru al Bisericii, deºi primeºte îndatã dupã Botez ºi dupã ungerea cu Sfântul Mir
Euharistia, nu se poate socoti ajuns la desãvârºire, din punct de vedere al contribuþiei pe care
trebuie sã o dea ºi el. Dar el are concentrat în sine tot drumul sãu în Hristos, care, pornind de la
Botez, are sã înainteze prin contribuþia adusã de el sau prin folosirea puterii date pentru acest
drum întreg, pânã la starea care încoroneazã strãduinþele sale de a dezvolta viaþa cea nouã
primitã în cele trei Taine.
Desãvârºirea trebuie trãitã anticipat sau pregustatã în mod mereu reînnoit, rãmânând pe de
altã parte o þintã atractivã pentru om.
În Euharistie, omul renãscut în Hristos ºi întãrit prin Duhul Sfânt nu se mai uneºte cu Hristos
care Se naºte ºi moare pentru pãcatele noastre, ci cu Hristos care moare la sfârºitul activitãþii
Sale, pentru a învia la viaþa eternã.
Euharistia sãdeºte astfel în noi puterea pentru a preda total existenþa noastrã lui Dumnezeu,
spre a o primi umplutã de viaþa Lui eternã, asemenea lui Hristos, prin înviere.
Euharistia nu este atât pentru viaþa reînnoitã de pe pãmânt, dupã asemãnarea vieþii de pe pãmânt
a lui Hristos, ci mai ales pentru viaþa de veci.
Pentru pãcatele care se mai sãvârºesc dupã Botez ºi dupã Mirungere se obþine în general
iertarea prin Taina Pocãinþei. Dacã se spune ºi de Euharistie cã este spre iertarea pãcatelor ºi nu
numai spre viaþa de veci, aceste pãcate sunt cele care au mai rãmas ascunse conºtiinþei noastre ºi
n-au putut fi iertate în Taina Pocãinþei pe baza mãrturisirii. În mod principal Euharistia se dã
pentru viaþa de veci, deci pentru ridicarea deasupra vieþii pãmânteºti.

1
 Viaþa cea nouã din Botez, ce urmeazã morþii omului vechi, nu poate exista fãrã
perspectiva ºi arvuna vieþii de veci susþinutã de Euharistie. De aceea Euharistia se dã îndatã
dupã Botez ºi dupã Mirungere. Viaþã cea nouã de pe pãmânt n-ar avea nici un rost ºi nici o
putere fãrã perspectiva ºi arvuna învierii.
Euharistia ne face sã avem în noi înºine Învierea lui Hristos ca putere care ne conduce
spre înviere ºi s-o pregustãm într-un anumit fel. Dar dacã prin Euharistie avem în noi pe Hristos
care a murit ºi a înviat, noi ne pregãtim prin El ºi pentru moartea realã a noastrã, ca pentru o
moarte pe care o vom depãºi în El, sau am ºi depãºito spiritual în pregustarea învierii Lui ºi în
lucrarea ei în noi. Astfel Euharistia ne dã nu numai puterea de a muri pãcatului ºi de a ne preda
lui Dumnezeu, ci ºi de a primi moartea realã atunci când va veni, aºa cum a primit-o Hristos ca
un dar oferit Tatãlui, fãrã nici o temere ºi îndoialã în privinþa existenþei noastre veºnice.
“Cel ce mãnâncã trupul Meu ºi bea sângele Meu are viaþã veºnicã ºi Eu îl voi învia în ziua cea de
apoi” (In. 6, 54).
Cina cea de Tainã este în mod principal ºi propriu prima Euharistie.
Nu numai moartea omului vechi în Botez este o uitare a omului din trecut, ci ºi repetatele
morþi tainice de dupã aceea, trãite prin repetatele împãrtãºiri. Prin fiecare producem o
discontinuitate cu starea noastrã trecutã, lansându-ne spre o alta nouã,
superioarã, conform epectazelor (întinderilor înainte) ale Sfântului Apostol Pavel.
Motivul pentru care Euharistia întipãreºte în noi starea de înviere, cu care vom depãºi
moartea pe care vom avea s-o traversãm, este unirea în gradul deplin cu Hristos care a învins
moartea prin care a trecut ºi Se aflã în starea de moarte tainicã desãvârºitã ºi de înviere. Dacã prin
Taina Botezului ºi prin cea a Mirungerii, deºi Hristos S-a sãlãºluit în noi cu moartea ºi cu învierea
Lui, ne-a fãcut proprie numai lucrarea Lui în Duhul Sfânt care ne dã puterea sã murim omului
vechi ºi sã ieºim la o viaþã nouã în mod nedeplin, în Euharistie Se uneºte cu noi prin însuºi trupul
ºi sângele Lui, din care iradiazã aceastã putere. În Euharistie, noi mâncãm trupul Lui ºi bem
sângele Lui, mort ºi înviat ºi pnevmatizat.
Unirea cu Domnul în Euharistie e o unire deplinã tocmai pentru cã El nu mai este lucrãtor în noi
numai prin energia adusã în noi de Duhul Sãu, ci cu trupul ºi sângele Lui, imprimate în trupul ºi
în sângele nostru.
Prin intimitatea ºi comunicarea aceasta desãvârºitã cu El, noi trãim stãrile, simþirile ºi
lucrãrile lui Hristos ºi El le trãieºte pe ale noastre penetrate ºi calificate de ale Lui. “De acum nu
mai trãiesc eu, ci Hristos trãieºte în mine”, a spus Sfântul Apostol Pavel (Gal. 3, 20).
2
 Unirea cu Hristos în Euharistie este baza ºi izvorul unei depline iubiri între mãdularele
Bisericii, cãci toþi membrii ei sunt contrupeºti nu numai cu Hristos, ci ºi între ei.
Astfel Euharistia este prin excelenþã Taina unitãþii Bisericii.
Cei ce se împãrtãºesc împreunã se aflã deja într-o unitate de credinþã, pentru ca s-au
împãrtãºit ºi mai înainte din acelaºi trup ºi sânge al Domnului, începând din momentul ce a urmat
Botezului.
În rugãciunea din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, de dupã prefacerea darurilor în
trupul ºi sângele Domnului ºi înainte de împãrtãºire, preotul cere în numele tuturor: “Iar pe noi pe
toþi, care ne împãrtãºim dintr-o pâine ºi dintr-un potir, sã ne uneºti pe unul cu altul prin
împãrtãºirea aceluiaºi Duh.
Toþi sunt evocaþi în rugãciune în jurul trupului ºi sângelui Domnului: cei vii, cei
rãposaþi, oameni ºi îngeri, în frunte cu Maica Domnului; între toþi, Euharistia întãreºte
comuniunea. Aceastã unitate în trupul Domnului se înfãptuieºte prin lucrarea Duhului, Care e
chemat prin epiclezã ºi Care e activ în actul prefacerii ºi în împãrtãºire.
Dacã Euharistia este Taina unitãþii mai adânci în acelaºi trup ºi sânge al lui Hristos ºi în aceeaºi
credinþã ºi iubire, pe baza unei unitãþi deja existente, ºi ea este împãrtãºitã în Bisericã pentru
întãrirea unitãþii ei, e firesc ca ea sã nu se dea celor ce se aflã în afara Bisericii ºi intenþioneazã
sã rãmânã în afara ei. Cãci în acest caz s-ar lua în deºert scopul ei.

2. Prezenþa realã a trupului și sângelui Domnului în Euharistie,

și prefacerea pâinii și vinului

Dacã în celelalte Taine Hristos este prezent în chip nevãzut prin lucrarea Sa, în Euharistie
este prezent prin însuºi trupul ºi sângele Sãu sub chipul pâinii ºi vinului. Prin aceastã Tainã El Se
dã deplin membrilor Bisericii, adicã Bisericii, constituind-o ºi susþinând-o deplin ca trupul Sãu
extins, întrucât duce pânã ia capãt sãlãºluirea Lui în cei ce cred.

3
 Dar rostul acesta îl împlineºte Euharistia numai dacã ea înseamnã prezenþa realã a lui Hristos
cu trupul ºi cu sângele Sãu sub chipul pâinii ºi vinului spre a-L primi în lãuntrul nostru. Despre
aceastã prezenþã trebuie sã se vorbeascã deci în primul rând.

a. Prezenþa realã a trupului ºi sângelui Domnului în Euharistie.

Euharistia este urmarea fireascã a Botezului. Dacã Botezul e o renaºtere din Hristos,
Dumnezeu-omul, Euharistia este o hrãnire a omului din El. Amândouã urmeazã din Întrupare,
care este semnul iubirii lui Dumnezeu faþã de oameni.
Asigurarea despre prezenþa Sa realã în Euharistie cu trupul ºi cu sângele Sãu ºi semnificaþiile
acestei prezenþe, cu explicarea posibilitãþii ei, ne-o dã Însuºi Mântuitorul. El a pus baza ei prin
actele Sale, a instituit-o ºi a lãmurito prin cuvintele Sale. Mântuitorul instituie formal Taina
Euharistiei la Cina cea de Tainã, atât prin cuvintele cât ºi prin prima sãvârºire a ei de cãtre El
însuºi. Cu acea ocazie, Iisus luând pâinea, a binecuvântat, a frânt ºi dând ucenicilor a zis: “Luaþi,
mâncaþi, acesta este trupul Meu”; ºi luând paharul ºi mulþumind, le-a dat lor, zicând: “Beþi
dintru acesta toþi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulþi se varsã spre
iertarea pãcatelor” (Mt. 26, 26-28).
Dacã Hristos nu S-ar fi rãstignit ºi n-ar fi înviat, n-ar fi fost posibilã Cina cea de Tainã ºi
Euharistia din Bisericã. Hristos trãieºte la Cina cea de Tainã anticipat ºi tainic moartea Sa pe
cruce, dar ºi moartea tainicã de dupã aceea.
Desigur, ca sã Se rãstigneascã ºi sã învie, trebuia sã Se întrupeze. De aceea baza Euharistiei
este asumarea trupului nostru, jertfirea Lui pentru noi ºi învierea Lui. Euharistia de la Cina cea de
Tainã este anticiparea tainicã a jertfei de pe Golgota ºi a Învierii. Este dovada cã Hristos a trãit Ia
Cina cea de Tainã în mod tainic jertfirea Sa ºi învierea Sa, aºa cum le va trãi în Euharistia
Bisericii, ca sã le imprime ºi în trupul ºi în sângele nostru.
Fãrã Cina cea de Tainã n-am fi ºtiut cã Domnul a instituit pe baza morþii ºi Învierii Sale
Euharistia, prin care sã rãmânã cu noi ºi sã vinã în noi totdeauna ca Domnul cel jertfit ºi înviat.
Hristos este real prezent cu trupul ºi cu sângele Sãu jertfit ºi înviat în Euharistie, pentru cã
numai prin aceasta putem muri ºi învia ºi noi împreunã cu El; ºi numai prin aceastã moarte ºi
înviere împreunã cu Hristos, devenim pãrtaºi vieþii veºnice.

4
 Prezentarea Euharistiei ca o trãire în continuare a celor trei momente: Cina cea de Tainã,
Jertfa de pe Cruce ºi Învierea, o avem de la Sfântul Ioan Gurã de Aur ºi de la Sfântul Eutihie,
patriarhul Constantinopolei.
Dar cel puþin o datã Evanghelia de Ia Luca ne dã sã înþelegem cã Domnul a sãvârºit dupã
Înviere ºi pe pãmânt Euharistia ca o prezentare vãzutã a stãrii Lui de aducere permanentã a Sa în
planul nevãzut. Sau avem în ea trecerea de la sãvârºirea ei vãzutã de cãtre El la prezenþa Lui ca
aducere nevãzutã în timpul consumãrii ei, ca baza a prezenþei ºi aducerii Lui reprezentate vãzut
în Euharistia din toate timpurile: ªi când a stat împreunã cu ei la masã, luând El pâinea, a
binecuvântat ºi, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor ºi au cunoscut cã este El; ºi El
S-a fãcut nevãzut de lângã ei (Lc. 24, 30-31).
Caracterul pnevmatizat al trupului Sãu dupã Înviere ºi deci din Euharistie îl afirmã clar ºi
Mântuitorul însuºi, când anunþã cã cei ce vor vrea sã intre în viaþã, vor trebui sã mãnânce cu
credinþã trupul ºi sângele Lui. Cuvintele acestea sunt o altã dovadã despre prezenþa realã a
trupului ºi sângelui Domnului în Euharistie ºi o altã dovadã a instituirii Euharistiei de cãtre El.
Domnul poate fi prezent cu trupul în Euharistie ºi ni Se poate da
spre mâncare în vederea vieþii eterne, întrucât trupul Lui e strâns unit cu Dumnezeu-Cuvântul
prin Întrupare, adicã e coborât din cer, ºi pnevmatizat prin Înviere ºi Înãlþare, adicã urcat la cer
prin copleºirea Lui de Duhul dumnezeiesc, ajuns la unirea culminantã cu Dumnezeirea.
Fãrã îndoialã, prezenþa Domnului cu trupul ºi cu sângele Sãu în Euharistie ºi prefacerea pâinii ºi
vinului pentru mâncarea Lui de cãtre noi este o mare Tainã. Unirea strânsã a acestui trup cu
Cuvântul ºi pnevmatizarea Lui de cãtre Duhul Lui poate explica posibilitatea acestei prefaceri,
dar nu modul cum se efectueazã.
b. Prezenþa trupului ºi sângelui Domnului în Euharistie ºi prefacerea pâinii ºi vinului.

Prefacerea raþiunilor pâinii ºi vinului în raþiunea trupului ºi sângelui, care se produce în

planul vieþii pãmânteºti printr-un întreg proces de asimilare naturalã, se produce în sânul
Raþiunii divine, datoritã intimitãþii supreme în care ajung acolo cu trupul, într-o singurã clipã.
Atârnã numai de deschiderea fiecãrui om ca sã accepte aceastã interpenetrare a raþiunii
trupului Domnului cu raþiunea trupului sãu. Acela poate mânca trupul Domnului, ajungând în
strânsã unire cu el în Cuvântul lui Dumnezeu în Care-ºi are scufundatã raþiunea sa.

5
 Aceastã prezenþã a trupului pnevmatizat ºi copleºit de transparenþa Cuvântului, ºi ca urmare
înviat ºi nemuritor, dã ºi trupului nostru acest ferment al nemuririi, al transparenþei Cuvântului
prin el, al pnevmatizãrii.
Dar chiar dacã facem aceasta în modul cel mai deplin, trupul nostru tot rãmâne supus legii
generale a procesului de slãbire ºi descompunere prin moarte. Însã calitãþile lui noi ºi spirituale
trec ºi la sufletul nostru, care le va pãstra pânã la învierea de obºte, când cu ajutorul lor va putea
sã refacã trupul omenesc în stare înviata, adicã pnevmatizatã, mai ales cã atunci Cuvântul lui
Dumnezeu, Raþiunea supremã, va aduna raþiunile sau temeliile de existenþã ale tuturor
fãpturilor în Sine, unindu-le intim cu Sine însuși.
Dar de ce trebuie sã se producã unirea trupului ºi sângelui Domnului cu trupul ºi cu sângele
nostru prin chipul pâinii ºi vinului? Ca Tainã trebuie sã ni se facã sensibil actul împãrtãºirii de
trupul nevãzut al lui Hristos prin ceva.
Iar pâinea ºi vinul sunt elementele fundamentale ºi cele mai susþinãtoare ale trupului ºi sângelui
omenesc, cele mai înrudite cu ele. Ele reprezintã ºi trupul Domnului hrãnit de ele, ºi trupul
nostru. Pâinea ºi vinul sunt natura urcatã la starea de aliment ºi bãuturã directã a trupului nostru.
Însa faptul cã trupul ºi sângele Domnului ni se fac prezente prin prefacerea pâinii ºi
vinului, e de naturã sã aducã o nouã razã în adâncimea misterului prefacerii euharistice. Domnul
nu preface în Euharistie pâinea ºi vinul pentru Sine, ci pentru a Se împãrtãºi oamenilor care cred,
adicã pentru cã sunt oameni care cred ºi care doresc sã se împãrtãºeascã de El sub chipul pâinii ºi
vinului. Credinþa ºi dorinþa aceasta ei ºi-o manifestã prin rugãciunea liturgicã ce culmineazã în
invocarea Duhului Sfânt, fãcutã de preot în numele comunitãþii liturgice ºi cu participarea ei,
pentru prefacerea pâinii ºi vinului în trupul ºi sângele Domnului.
Trupul euharistic nu e decât trupul personal al lui Hristos, pe cale de hrãnire mai departe
a trupului Sãu tainic, deschis acestei hrãniri ºi doritor de ea.
Trupul tainic, sau comunitatea euharisticã, are pe de o parte ceva în plus faþã de
trupul personal al Domnului, în alcãtuirea lui intrând ºi trupurile credincioºilor; Hristos e pâinea
cea cereascã ce pururea se dãruieºte spre mâncare ºi niciodatã nu se sfârºeºte ºi niciodatã nu
astâmpãrã definitiv trebuinþa de hranã a credincioºilor ºi a comunitãþii bisericeºti. Prefacerea
pâinii pãmânteºti în pâine cereascã ºi împãrtãºirea sa comunitãþii este, astfel, un act al Domnului,
dar provocat ºi de trebuinþa simþitã ºi de cererea comunitãþii euharistice.
În iubirea dintre oameni, fiecare dã ºi cere pururea. În iubirea euharisticã, comunitatea numai
cere ºi Hristos numai Se dã. Dar ºi cererea e din puterea a ceea ce are deja ºi are importanþã în
6
realizarea iubirii ºi în primirea ei; în sensul acesta, are ºi ea un rol pozitiv în producerea acestei
noi veniri a lui Hristos, care pe de altã parte este în ea ºi deci vine ºi din ea. De aceea Euharistia
nu poate avea loc decât în Bisericã ºi împãrtãºirea de ea, la fel.

3. Euharistia ca Jertfã ºi ca Tainã

Dacã prin Tainã Dumnezeu ne împãrtãºeºte lucrarea Sa, ca har ºi ca dar, iar prin jertfã noi
oferim lui Dumnezeu cele ale noastre ºi însãºi fiinþa noastrã, în Euharistie se întâlnesc aceste
douã miºcãri: de la noi la Dumnezeu ºi de la Dumnezeu la noi, în modul cel mai complex ºi mai
accentuat.
Aspectul de Jertfã ºi cel de Tainã al Euharistiei sunt nedespãrþite. Chiar ca Jertfã ea este o
Tainã, cãci dãruindu-ne lui Dumnezeu ne înãlþãm ºi ne împãrtãºim de sfinþirea ºi de
binecuvântarea Lui70. ªi chiar Taina este o Jertfã, cãci trupul Domnului care ni se dã este în stare
de trup jertfit ºi înviat ºi ne imprimã starea de jertfã, prin care ne Înãlþãm ºi Înaintãm spre
înviere.
De altfel, toate Tainele au nu numai caracter de Tainã, ci ºi de jertfã.
Cãci în toate Hristos Se dã pentru noi ºi ne dã împreunã cu Sine Tatãlui, dar ni Se dã ºi nouã.
În Euharistie Hristos nu ne dã numai o iradiere a stãrii Sale de jertfã ºi de înviere, ci însuºi
trupul Sãu în aceastã stare. De aceea Euharistia este culminarea tuturor celorlalte Taine.
Credincioºii urcã spre ea, sau se pregãtesc pentru primirea deplinã a lui Hristos, la început prin
Taina Botezului ºi a Mirungerii, iar dupã aceea, dacã au fãcut pãcate, prin Taina Pocãinþei, sau
în orice caz prin post ºi printr-o deosebitã ferire de gânduri ºi de fapte necuvenite.
Astfel, întãriþi de primirea lui Hristos în Euharistie, ei pot primi ºi puterea jertfei Lui spre
închinarea sau jertfirea vieþii lor lui Dumnezeu ºi Bisericii, sau îndatoririlor pline de Duhul lui
Hristos faþã de semeni.
În Euharistie Hristos Se aduce jertfã Tatãlui ca om, dar nu în mod juridic, ci El ne
deschide prin aceasta calea spre Tatãl. Deci pentru aceasta Se pune El la dispoziþia noastrã în
Euharistie: ca odatã cu Sine sã ne ofere ºi pe noi Tatãlui. Cãci, întrucât Ia Tatãl nu putem intra
decât în stare de jertfã curatã, starea aceasta de jertfã curatã n-o putem dobândi decât numai din
starea de jertfã curatã a lui Hristos, Care în sensul acesta Se aduce continuu Tatãlui, pentru a ne
da puterea sã ne aducem ºi pe noi cu Sine. “

7
 Pâinea adusã ca prescurã lui Dumnezeu e ceea ce întreþine viaþa oamenilor, deci
comunitatea anunþã prin gestul acesta cã pune însãºi viaþa ei la dispoziþia lui Dumnezeu. Dar
pâinea ca ºi viaþa proprie o au oamenii ca dar de la Dumnezeu. În pâinea pe care o aduc lui
Dumnezeu întorc deci acest dar, sau condiþia vieþii lor ºi deci însãºi viaþa lor în devenire, lui
Dumnezeu. Dar prin coborârea Duhului Sfânt pâinea oferitã sau viaþa oferitã ca dar e prefãcutã
în trupul lui Hristos, care dându-se credincioºilor, ca un dar superior, înalþã toatã viaþa lor la o
stare îndumnezeitã. Dar, ca sã prefacã pâinea oferitã de comunitate în trupul Sãu, Hristos trebuie
sã o ia în Sine ca o jertfã a acesteia. Euharistia se constituie astfel ca un dialog ºi ca o întâlnire de
daruri între oameni ºi Dumnezeu în Hristos, ca o culminare a acestui dialog ºi întâlniri. Dialogul
acesta se desfãºoarã nu numai în viaþã, ci ºi de-a lungul întregii Liturghii, înãlþându-se pânã la
treapta culminantã pe care o ia în Euharistie.
Duhul preface jertfa de pâine ºi de vin a comunitãþii, a vieþii ei, în jertfa lui Hristos, în
trupul Lui jertfit, pe care Hristos îl aduce Tatãlui, dar apoi îl dã spre mâncare ºi bãuturã
comunitãþii, pentru a se umple ºi ea ºi mai mult de trupul Lui jertfit.
Niciodatã comunitatea nu se împãrtãșește și de ea însãși. Caracterul personal distinct al
credinciosului ºi faptul cã se împãrtãºeºte numai de Hristos ºi nu ºi de comunitate este afirmat în
cuvântul preotului de la Împãrtãºanie: “Împãrtãºeºte-se robul lui Dumnezeu (N), cu cinstitul trup
ºt sânge al Domnului ºi Dumnezeului nostru Iisus Hristos".
În comuniunea trupului tainic al Domnului intrã ºi sfinþii, ºi mai ales Maica Domnului.
Într-un fel, pãrticelele lor reprezintã predarea lor tainicã lui Dumnezeu, dupã asemãnarea lui
Hristos.
Dar e de remarcat cã nu numai Hristos Se aduce pe Sine ºi aduce ºi comunitatea ca jertfã,
ci ºi comunitatea, aducându-se pe sine jertfã din puterea jertfei lui Hristos, Îl aduce pe Hristos.
Credincioºii se aduc pe ei, oferind pâinea ºi vinul amestecat cu apã, care reprezintã însãºi
substanþa vieþii lor.
Mai trebuie amintit cã substanþele destinate sã se prefacã în trupul credincioºilor sunt în
acelaºi timp substanþele principale din care s-a constituit ºi trupul lui Hristos: pâinea, vinul ºi
apa. Ele se prefac la Liturghie în mod instantaneu în trupul ºi sângele lui Hristos ºi, pe calea
aceasta, în trupul ºi sângele credincioºilor.
Propriu-zis, de-abia prin actul împãrtãºirii credincioºilor se încheie Euharistia ca jertfã ºi ca
Tainã, cãci abia acum se înfãptuieºte scopul ei de jertfã adusã Tatãlui, dar ºi pentru sfinþirea
credincioºilor; abia acum se rosteºte numele fiecãrui credincios, ca la toate Tainele.
8
Frângerea trupului dinainte de împãrtãºire duce la capãt o frângere începutã la proscomidie, care
reprezintã naºterea Domnului, ºi aratã cã încã în ea era implicatã destinaþia Lui pentru Cruce ºi
pentru împãrtãºire.
De aceea, credincioºii ortodocºi se apropie de trupul jertfit al Domnului dupã un anumit post,
reprezentând dispoziþia lor spre jertfã.
Euharistia în viaþa de veci este, ca încoronare a iconomiei dumnezeieºti, acea unire
desãvârºitã între creaþie ºi Hristos, în care “Dumnezeu va fi totul în toate” (1 Cor. 15, 28).

4. Preotul ca sãvârºitor al Euharistiei

Sãvârºitorul vãzut al Euharistiei este preotul sau episcopul ca organ al lui Hristos ºi ca
reprezentant al Bisericii. Credincioșii trãiesc în aceasta faptul cã Hristos care Se aduce pentru ei
este deosebit de ei; ºi ca atare Se foloseºte de o persoanã deosebitã de ei ºi rânduitã de El însuºi
printr-o sfinþire specialã, ca organ al sãvârºirii vãzute a Tainelor. Preotul e sfinþit printr-o
sfințire specialã, cum ºi Hristos însuºi a fost sfinþit, ca om de Tatãl prin Duhul, pentru aducerea
Sa ca jertfã.
Aceasta leagã Euharistia de Bisericã. Fiindcã episcopul sau preotul sunt sfinþiþi de
Dumnezeu în Bisericã ºi pentru Bisericã, având sã sãvârºeascã Tainele în ea ºi pentru ea. Cãci
Hristos care e în cer e acelaºi care e ºi în Bisericã, ea fiind trupul Lui tainic; nu e alt Hristos cel
din cer, decât cel din Bisericã. Iar în spatele preotului stã Biserica. El înalþã rugãciunile ei,
comunitatea îl acompaniazã, el aduce jertfa lui Hristos, ca jertfã pentru Bisericã ºi într-alt sens ca
jertfã a Bisericii. Episcopul ºi preotul nu au luat de la ei
aceastã calitate ºi deci nu aduc de la ei înºiºi pe Hristos ca jertfã, ci Hristos trebuie sã indice ºi sã
sfinþeascã în acest scop o persoanã deosebitã. Dar aceasta o face în Bisericã.
Preotul dã fermitate simþirii sale ºi a credincioºilor cã prin el lucreazã Hristos, prin
importanþa ce o are în slujba lui rugãciunea Bisericii pentru comunitate ºi pentru credincioºi.
Importanþa lui e implicatã în smerenia lui, manifestatã în rugãciunea autorizatã de Hristos ºi de
Bisericã. În aceasta se simte prezenþa lui Hristos. Prin rugãciunea Bisericii el se supune lui
Hristos, aºteptând totul de la El, dar se ºi uneºte cu El. ªi nu se supune ºi nu se uneºte ca persoanã
particularã, ci ca reprezentant al comunitãþii ºi al credincioºilor, cãci el se roagã pentru
comunitate ºi pentru credincioºi ºi în el ºi cu el se roagã comunitatea ºi credincioºii.

9
 În Biserica ortodoxã, toate Tainele se sãvârºesc prin Duhul Sfânt, invocat prin rugãciunea
preotului ca rugãciune a Bisericii ºi ca expresie a conºtiinþei smerite cã totul vine de Ia
Dumnezeu prin rugãciunea Bisericii, cã deci rugãciunea lui e rugãciunea Bisericii ºi a fiecãrui
credincios, fãcutã din puterea Duhului prezent în Bisericã ºi venind în Bisericã. În conºtiinþa
acestei smerenii preotul sau episcopul constatã cã Taina se sãvârºeºte, în urma acestei rugãciuni,
de Duhul lui Hristos ºi nu declarã cã El o efectueazã. El spune: “Boteazã-se”, nu “Eu te botez”
etc.
Sfântul Chiril din Alexandria vede preoþia Noului Testament preînchipuitã de cea a Vechiului
Testament.

10