Teologie, misiune şi pastoraţie

De la bun început, mitropolitul Yannoulatos face referire la faptul că în multe Biserici

Ortodoxe locale apare o separare latentă între viața eclesială și gândirea teologică, ba chiar mulți
teologi își desfășoară activitaea lor fără a se raporta la biserică.

Trebuie să se oprească toate aceste neorânduieli și să se înceapă o organizare vădită între

teologie și lucrarea misionară.

A. SENSUL ȘI UNITATEA MISIUNII ȘI PASTORAȚIEI ÎN CONTEXTELE DE ASTĂZI

1. În trecut, granițele dintre „lumea creștină” și „lumea necreștină” prezentau o oarecare

claritate.
În vremea noastră însă, aceste cadre s-au schimbat în mod profund prin apariția unor noi
factori. Granițele dintre „lumea creștină” și „lumea necreștină” nu mai pot fi reprezentate prin
linii trasate pe hărți geografice. Adeseori granițele se află chiar în inima oamenilor, în istoria și în
evoluția lor personală.
Să vedem însă care ar fi categoriile de creștini:
a) Mulțimile care de mult timp aparțin unor sisteme religioase și ale căror culturi și
conștiințe au fost influențate de ele. Ex: hinduismul, budismul, islamul, etc.
În cadrul acestui strat complex însă există reale diferențe;
b) Nivelul maselor care resping experiențele religioase ca pe ceva vătămător
(grupările fanatice);
c) Un strat particular îl alcătuiesc cei care s-au rupt de credințele lor religioase vechi
și care trăiesc acum în ritmul epocii tehnologice. Această categorie de oameni nu disprețuiesc
religia dar nu îi interesează;
d) În final, există un grup de oameni care au acceptat Evanghelia și se nevoiesc să o
trăiască cu căderi continue.

1
 Biserica are „obligația” față de toate aceste categorii de oameni „de a mărturisii
Evanghelia harului lui Dumnezeu”. Însă acest lucru trebuie făcut în moduri diferite datorită
acestor diferite clase religioase.
Subiectul cel mai crucial pentru teologia ortodoxă contemporană este fenomenul
secularizării. E vorba de un nou tip de „erezie” care alterează sensul lumii.
2. Gândirea teologică ortodoxă a ultimilor ani a evidențiat câteva adevăruri
fundamentale în ceea ce privește folosul mărturiei creștine „la toate neamurile”,
pentru că:
a) Misiunea aparține firii Bisericii. Este oferirea mântuirii umanității;
b) Răspândirea misiunii nu este doar responsabilitatea unei generații ci este a
creștinilor din toate timpurile;
c) Evanghelia se adresează tuturor popoarelor și, în consecință, lucrarea Bisericii
rămâne incompletă atâta vreme cât este restricționată de zone geografice concrete;
d) Chiar dacă lucrarea misionară a Bisericii este asumată de oameni harismatici, ea
rămâne responsabilitatea tuturor menbrilor Bisericii;
e) Scopul misiunii nu este cucerirea lumii, ci transmiterea cuvântului și harului lui
Dumnezeu;
f) Predicarea Evangheliei „în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile”
constituie și pregătirea pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu întrucât fără această predicare
Împărăția lui Dumnezeu nu poate veni.
3. Creșterea Bisericii se face atât prin dobândirea de noi membrii, cât și prin mai
profunda trăire de cei botezați a dreptei credințe și a iubirii. Fără grija pastorală față de noua
viață a credincioșilor, viața lor se ofilește. Pastorația urmărește continua transformare a
credincioșilor în Hristos „din slavă în slavă”, prin dobândirea Duhului Sfânt și la îndumnezeirea
credincioșilor.
Creșterea „calitativă” a Bisericii locale are implicații misionare imediate. Acest lucru se
poate observa în zilele noastre în Coreea și în mai multe țări din Africa.
Cum se va face o astfel de misiune, Sfântul Apostol Pavel ne lasă un model în Cartea Faptele
Sfinților Apostoli unde le spune preoților din Efes următoarele: „timp de trei ani, noaptea și ziua
n-am încetat să vă sfătuiesc, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi”(Cap. 20, v. 31).

2
 Un text al Noului Testament referitor la misiunea Bisericii este următorul: „Am și alte oi,
care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu și va fi o
turmă și un păstor (In. 10, 16).
B. SITUAȚII TRAGICE CARE ZĂDĂRNICESC MĂRTURIA ORTODOXĂ
Viața noastră bisericească contemporană prezintă multe situații tragice, care zădărnicesc atât
misiunea, cât și pastorația.
Să vedem care ar fi acestea:
1. Trupul, prin excelență, al purtătorilor mesajului, clerul, se prezintă bolnăvicios,
din punct de vedere spiritual. Mulți clerici lasă impresia că una predică și alta trăiesc. Multe sunt
problemele clerului. Mulți preoți trăiesc sub condiții de opresiune pentru că, în cadrul structurii
organizatorice a Bisericii, își fac simțită prezența și elemente pur omenești, care adesea
transformă relaționările dintre episcopi și preoți în relații dintre domni feudali și servitori.
Aceste lucruri trebuiesc reevaluate în lumina Tradiției Ortodoxe autentice.
O altă problemă este cea referitoare la așteptarea poporului de la cler, poporul uitând de
multe ori că și clericii sunt oameni ca și ei cu slăbiciuni omenești dar și hirotoniile întru preot să
se facă dintre teologi buni. Grija pastorală pentru cler este cea mai neglijată arie din perimetrul
activității pastorale or fără clerici buni toată pastorația și misiune rămân ineficiente.
2. Teologia contemporană se prezintă adesea în forme academice sterile. De multe
ori uităm că mulțimea de cuvinte a unei teologii intelectualiste nu sensibilizează poporul lui
Dumnezeu.
Nu este atât de important să teologhisim cât să trăim într-un duh de pocăință, de căldură
adică de curățire a inimii.
3. Noile condiții de viață, mijloacele de comunicare în masă și atâtea altele au
schimbat de mult condițiile pe care se sprijineau diferite modele de organizare bisericească.
Astfel, multe structuri administrative se dovedesc a fi insuficiente. Un exemplu care poate fi dat
aici este cel referitor la mărimea parohiilor actule din marele orașe unde păstorirea nu poate fi
acoperită pe acei kilometri pătrați de către unul sau doi preoți sau problema jurisdicțiilor.
O soluție la aceste probleme ar fi ca sub conducerea Patriarhiei Ecumenice și a altor
Patriarhii responsabile în cauză și cu participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe să se înființeze un
Comitet Misionar Panortodox care să fie responsabil cu studiul, planificarea și cu întreg efortul
de misiune pe plan mondial.

3
 4. O altă problemă este aceea că clericii se consideră a fi Biserica iar credincioșii
doar spectatori, or teologia actuală trebuie să dezică aceste lucruri și să arate rolul foarte
important al credincioșilor în Biserică ca făcând și ei parte din Trupul lui Hristos și mădulare ale
lui și faptul că și ei sunt Biserica lui Hristos.
Ar mai trebui activat rolul diaconițelor în Biserică datorită faptului că mai mult din
jumate din persoanele care vin la Biserică sunt femei.
Și ar mai fi încă multe alte probleme pe care trebuie să le rezolve teologia
contemporană.
C. PREZENȚĂ DINAMICĂ ȘI MĂRTURISIRE ÎN LUME
Să vedem însă care sunt caracteristicile fundamentale ale unei prezențe și mărturisiri
ortodoxe dinamice:
1. Predica creștină trebuie să fie receptată ca plină de bucurie pentru toți oamenii.
Teologia se cere a fi mai mult ca oricând actualizată la problemele actuale cu care se confruntă
societatea actuală modernizată dar nu de una singură ci ajutată și de celelalte facultăți împreună
cu oamenii de știință.
Misiunea universală va reuși doar dacă devine, prin excelență, locală, adaptată unor
condiții speciale.
2. Evanghelia înseamnă, de asemenea, cuvânt și viață de mângâiere. Însuși
Mântuitorul de la începutul misiunii Sale a ușurat durerea umană, respectiv cea sufletească
împreună cu cea trupească, astfel, s-a descoperit prin fapte că, chintesența predicii și vieții Sale
este IUBIREA.
Se vede astfel că în misiunea pe care o face Biserica pe lângă predică trebie să vieze și
filantropia astfel ca prin faptă să se descopere cuvântul propovăduit.
3. Lucrarea lui Hristos, pe care o continuă Biserica, a urmărit întotdeauna
distrugerea uneltirilor diavolului. Cum se face aceasta? Numai prin viața ascetică în care orice
misionar creștin se dezrobește de patimile sale și se îmbracă în Duhul Sfânt ca astfel misiunea sa
să fie ajutată și bineplăcută de Dumnezeu.
4. Încununarea prezenței dinamice transformatoare a Bisericii în lume, o constituie
faptul că înalță în chip tainic viața umană, ca și ofrandă și jertfă către Dumnezeu.
Experiența liturgică îi unește pe credincioși cu Hristos și cu întreaga Biserică a
credincioșilor.

4
 Biserica locală este, cu siguranță, responsabilă, în primul rând, pentru mărturisirea
credinței în zona ei de jurisdicție. Dar, ea nu poate trece cu vederea nedreptatea care se întâmplă,
când atâtea țări ale pământului sunt private de cuvântul lui Dumnezeu.
Obligația permanentă a Bisericii este de a fi prezentă și de a mărturisi, în veșnicul „aici”
și „acum”, puterea lui Dumnezeu la toate neamurile.