CURSUL NR.

NEVOIA DE A RESPIRA

Aspectul biofiziologic al nevoii de a respira se manifestă ȋn trei planuri: respiraţia

pulmonară (schimburile de gaze ȋntre mediu şi organism), respiraţia celulară (procesul de
transformare a glucozei ȋn CO2 şi apă, necesară obţinerii energiei) şi relaţia aparatului respirator
cu reţeaua vasculară, nervoasă, muşchi şi ţesuturi.
Respiraţia presupune trei etape principale:
a. Ventilaţia pulmonară; influenţată de:
- capacitatea funcţională a căilor respiratorii superioare (filtrare, umidificare, ȋncălzire a
aerului);
- mişcările ventilatorii (la care concură muşchii respiratori);
- procesul de circulaţie a aerului (tensiunea de membrane, presiunea intrapulmonară
pozitivă sau negativă);
- volumul şi capacitatea pulmonară.
b. Difuziunea şi transportul gazelor la nivelul membranei alveolare;
c. Reglarea respiraţiei, asigurată prin centrul respirator din bulb şi chemoceptorii de la
nivelul arterelor aortă şi carotidă.

Dimensiuni particulare

Toate nevoile fundamentale comportă trei dimensiuni: biofiziologică, psihologică şi

socială, care sunt influenţate de o serie de factori.

1. Dimensiunea biofiziologică:

Tulburările commune persoanelor vȃrstnice (deformaţii musculo-scheletice, modificări

fiziologice ale aparatului respirator şi ale sistemului cardio-vascular, ale sistemului nervos, ca şi
bolile cronice) fac din această grupă de populaţie o grupă de risc pentru problemele respiratorii.
Ca aspect des ȋntȃlnite la vȃrstnici enumerăm:
a. Imobilizarea prelungită; determină o diminuare a ratei respiraţiei. Participarea
diafragmatică mai diminuată, asociată cu o activitate mai scăzută a muşchilor respiratori
intercostali, micşorează amplitudinea mişcărilor respiratorii, producȃnd o oxigenare deficitară.
Pe de altă parte, imobilizarea produce stază şi acumulare de secreţii bronşice care nu pot fi
expectorate datorită scăderii forţei musculare şi a deprimării sistemului nervos central, ceea ce
face ca tusea să devină ineficientă.
b. Tusea. Este mecanismul care permite organismului de a se debarasa de secreţii şi de alte
substanţe iritante; deci orice fenomen care ȋmpiedică tusea poate avea consecinţe considerabile.
Prin acumularea secreţiilor se produce obstrucţia căilor respiratorii, mărind pericolul de infecţie.
Pe de altă parte, blocarea unei părţi a arborelui respirator duce la o oxigenare necorespunzătoare
şi la o eliminare deficitară a produşilor metabolizaţi.
c. Hidratarea inadecvată; conduce la acumularea de secreţii , cu consecinţele arătate mai
sus.
d. Obezitatea; afectează respiraţia, reducȃnd considerabil expansiunea cuştii toratice
(implicit a capacităţii vitale, a volumului respirator de rezervă şi a capacităţii reziduale) prin
ȋngreunarea mişcărilor respiratorii.
Dimensiunea psihologică

Anxietatea, legată de stres, se reflectă ȋn mod diferit ȋn activitatea respiratorie (dispnee,

senzaţie de sufocare etc.). O reacţie anxioasă intensă poate antrena o hiperventilaţie, tradusă prin
mărirea ritmului şi amplitudinii mişcărilor respiratorii.
Dimensiunea socială

a. Tabagismul şi poluanţii industriali sunt factori legaţi de stilul şi mediul de viaţă. Daunele
produsede tutun sunt cunoscute: scăderea capacităţii vitale, a capacităţii resoiratorii şi afectarea
activităţii ciliare bronşice.
b. Medicamentele. Polipragmazia predispune la disfuncţii respiratorii. Principalele
medicamente incriminate sunt sedativele care, pe lȃngă că scad mobilitatea musculară, deprimă
centrul respirator din bulb.
c. Activitatea fizică moderată este de natură să ȋmbunătăţească respiraţia. Un efort fizic
exagerat produce ȋnsă hiperventilaţie pulmonară.
d. Exerciţiile de relaxare, de controlare a respiraţiei, de meditaţie, pot calma stările de
tensiune responsabile adesea pentru stările de sufocare.
 Nevoia de a respira şi ȋmbătrȃnirea

Modificările fiziologice ale aparatului respirator la vȃrstnici se cer cunoscute ȋntrucȃt

chiar dacă nu ridică ȋntotdeauna probleme de dependenţă, constituie totuşi un factor de risc.
Ȋmbătrȃnirea fiziologică predispune la o serie de afecţiuni respiratorii datorate diminuării
activităţii pulmonare. Problemele de dependenţă la o persoană vȃrstnică ȋn aparentă stare de
sănătate devin probleme potenţiale. Ele nu prezintă caractere specifice detectabile, dar sunt
influenţate de o serie de factori care diferă de la o persoană la alta. De aceea, prevenirea trebuie
să ocupe un loc principal ȋn activitatea nursei din serviciile de geriatrie, pentru că scopul
intervenţiilor ȋn orice problemă potenţială este de a preveni apariţia sa prin acţiuni autonome
adecvate.

Probleme specifice şi patologii asociate

Fiind strȃns legat de sistemele vascular, nervos şi muscular, aparatul respirator suportă
consecinţele legate de afecţiunile şi bolile cronice ale celor trei sisteme.Astfel, boala Parkinson,
hemiplegiile sau demenţa (stadiul avansat) ȋmpiedică eliminarea secreţiilor, prin mecanisme
diferite. Insuficienţa cardiacă congestivă şi bolile coronariene grave afectează schimburile
gazoase la nivelul alveolelor. Bolile pulmonare obstructive (B.P.O.C.. emfizemul pulmonar,
bronşita cronică, astmul bronşic) afectează căile respiratorii prin exces de secreţii bronşice, cu
modificări ale tusei şi expectoraţiei.
Alte boli ca: pneumonia, tuberculoza pulmonară, cancerul şi embolia pulmonară
agravează obstrucţia bronşică prin durere, oboseală, stare de curbatură.
De aceea, pentru un corect proces de nursing, se impune o bună cunoaştere a problemelor
medicale, pentru identificarea sursei de dificultate. Culegerea sistematică de date, analiza şi
interpretarea lor se dovedesc necesare, pentru a evita acordarea de ȋngrijiri stereotipe, neaxate pe
nevoile reale ale vȃrstnicului ȋngrijit.
 NEVOIA DE A MȂNCA ŞI A BEA

Fiinţa umană are nevoie de hrană pentru a trăi, a creşte, a-şi păstra starea de sănătate şi a
menţine homeostazia. Pentru aceasta organismal apelează la mecanisme complexe: digestia,
absorbţia, metabolismul şi menţinerea echilibrului hidro-electrolitic, mecanisme la care participă
aparatul digestiv ȋn principal, dar şi alte aparate şi sisteme.

Dimensiuni particulare

Toate nevoile fundamentale, deci şi aceea de a mȃnca şi a bea, comportă trei dimensiuni.
1. Dimensiunea biofiziologică
Ȋn cadrul dimensiunii biofiziologice regăsim toate aspectele legate de alimentaţie:
masticaţia, deglutiţia, digestia şi absorbţia. Principalele manifestări de independent vizează: o
dentiţie bună (sau o proteză dentară potrivită), o stare satisfăcătoare a mucoaselor, o masticaţie
corectă şi completă, reflexe de deglutiţie intacte şi o digestive corespunzătoare. Sursele de
dificultate vor fi identificate ȋn : dentiţie incomplete sau defectuoasă, afecţiuni ale maxilarelor
sau ale muşchilor masticatori, afecţiuni ale esofagului, exces de HCI sau deficit enzimatic.
Se va tine, de asemenea, seama de obiceiurile alimentare care pot influenţa calitativ şi
cantitativ alimentele şi lichidele ingerate. Orarul şi ritmicitatea meselor, calitatea şi
complexitatea nutritive a alimentelor, hidratarea adecvată sunt tot atȃţia factori de independent.
Nevoia de a mȃnca şi a bea este influenţată de: tipul de alimentaţie, echilibrul hidro-electrolitic,
diferite alterări organice, echilibrul enzymatic şi hormonal, precum şi de ȋmbătrȃnire. De reţinut
ȋnsă că diminuarea metabolismului cu vȃrsta duce la scăderea nevoilor nutritive ȋn cantitate, nu şi
ȋn calitate.Se apreciază că la vȃrstnici metabolismul bazal suferă o scădere de 20-30%.
2. Dimensiunea psihologică
Dintre factorii care pot duce la pierderea independenţei amintim: anxietatea, depresia,
stareaconfuză, anorexia, polifagia de origine nervoasă. Starea afectivă şi emoţiile pot influenţa şi
modifica nevoia de hrană şi lichide.De asemenea, trebuie ţinut seama de felul cum clientul
priveşte mȃncatul (placer, dezgust, pedeapsă etc.).
Ȋn cadrul procesului de ȋmbătrȃnire şi al pierderii autonomiei, vȃrstnicul poate neglija
hrana şi hidratarea din motive deja amintite. Apatia, depresia şi izolarea pot duce la alterări grave
ale stării de nutritive. Pe de altă parte obiceiurile alimentare, tabieturile, ideile fixe despre
indigestie sau constipaţie, pot face dificilă adoptarea unui regim alimentar nou, deşi echilibrat.

3. Dimensiunea socială
Obiceiurile alimentare sunt strȃns legate de starea materială şi modul de viaţă al
vȃrstnicului. Resursele financiare mai modeste, izolarea duc la o dietă ieftină dar săracă ȋn
calorii.
Ȋntotdeauna se vor avea ȋn vedere factori ca: nivelul de educaţie, sexul, distanţa pȃnă la
locul de aprovizionare, starea civilă, tipul de alimentaţie, religia, tradiţii, starea materială. A se
alimenta reprezintă, ȋntr-un fel, un comportament de socializare şi deci de comunicare. Pornind
de la aceste idei, ȋn unele ţări s-a ajuns la “masa pe roti” (“meals on wheels”, “portage du
repas”), initiative de nursing comunitar menită să asigure hrană persoanelor vȃrstnice, solitare,
dependente sau/şi cu venituri mici.
O alimentaţie completă şi corectă este esenţială pentru sănătate; ȋmbătrȃnind, oamenii
devin mai puţin toleranţi şi mai selectivi la hrană. Ei ȋşi păstrează obiceiurile alimentare. De
aceea cunoaşterea dimensiunilor nevoii de a mȃnca şi a bea este imperios necesară nursei pentru
a putea particularize intervenţiile care i-ar putea determina pe vȃrstnici să-şi modifice obiceiurile,
pentru a se putea adapta noilor nevoi.

Nevoia de a mȃnca şi a bea şi ȋmbătrȃnirea

Ȋn afară de modificările fiziologice amintite care vizează aparatul digestive, mai există o
serie de modificări – altele decȃt digestive – care influenţează nevoia de a mȃnca şi a bea:
 Schimbările tisulare (creşterea proporţiei de ţesut adipos şi conjunctiv), scăderea cantităţii
totale de apă din organism (deshidratare celulară), ca şi scăderea masei musculare influenţează
nevoia de a mȃnca şi a bea; aceste modificări ȋmpiedică organismal de a-şi constitui reserve
energetice. Ȋn situaţii de stress (boală, intervenţie chirurgicală etc.) această lipsă devine factor de
risc pentru problem metabolice.
 Pierderea elasticităţii plămȃnilor afextează, de asemenea, persoana vȃrstnică, deoarece
aceastaconsumă multă energie respirȃnd şi “se ȋneacă” mai des cu alimente.
 Diminuarea, pȃnă la dispariţie, a senzaţiei de sete se ȋntȃlneşte la multe persoane
vȃrstnice şi mai ales foarte vȃrstnice, ca şi, mai ales, ȋn cazul vȃrstnicilor cu deteriorări grave
psiho-intelectuale. Această modificare puţin cunoscută, sau chiar ignorată, poate expune
persoana vȃrstnică la stări grave de deshidratare. Este datoria nursei să identifice diminuarea /
absenţa senzaţiei de sete, spre a intervene prin hidratare activă, potrivit nevoii fiziologice.
 Diminuarea ratei de filtrare glomerulară şi reabsorbţie tubulară, care ȋmpiedică rinichii să
realizeze o concentraţie normal a urinei, ȋi face pe vȃrstnici mai vulnerabili la deshidratare.
 Alte afecţiuni – motorii, neurologice, reumatismale, nervoase (hemiplegii, artrite, afazie,
cecitate etc,) ȋi pot ȋmpiedica pe vȃrstnici să se hrănească sau/şi să-şi prepare hrana.
Se apreciază că circa 70% dintre vȃrstnici prezintă o toleranţă mai crescută la glucoză,
ceea ce determină niveluri mai ridicate ale glicemiei şi false diagnostic de diabet zaharat.
Consumul excesiv de dulciuri duce ȋnsă la o creştere mare a glucozei sanguine, a cărei revenire
la nivel normal se face mult mai lent.
Mulţi alţi factori discutaţi anterior (veniturile, condiţiile de locuit, de transport,
interacţiunile sociale, obiceiurile alimentare) factori cărora, din păcate, li se acordă prea patina
atenţie sau chiar sunt ignoraţi, constituie tot atȃtea impedimente ale satisfacerii nevoii de a
mȃnca şi a bea a vȃrstnicilor.
Cȃt priveşte nevoile nutritive ale vȃrstnicului faţă de cele ale adultului, părerile sunt
ȋmpărţite, majoritatea cercetătorilor considerȃnd că aportul nutritive recomandat celor peste 65
de ani trebuie să fie puţin mai ridicat, pentru a contracara factorii care afectează funcţia
digestive. Pe de altă parte, se recunoaşte că nevoile calorice sunt cu 30% mai scăzute la vȃrstnici,
datorită scăderii metabolismului bazal: 1440 – 1530 kcal/zi pȃnă la 70 de ani; 1280 – 1360
kcal/zi la cei peste 70 de ani, faţă de 1600 – 1700 kcal/zi la adult.
Redăm mai jos cȃteva din recomandările nutritive pentru vȃrstnici comparative cu ale
adulţilor şi motivaţiile respective:
Factori nutritivi Aporturi recomandate Motivaţie
Adulţi Vȃrstnici
Proteine 0,8g/kcorp 1 g/kcorp Aport insuficient
Calciu 800 mg 1-2 g pt, femeie la Consum adesea neadecvat
menopauză
Fier 8 mg 10 mg Carenţe frecvente
Vit.A 8.000UI 10.000UI Carenţe frecvente
Vit.D 250UI 400 UI Deşi recomandările sunt
contraversate, are rol ȋn prevenirea
 decalcifierii.
Vit.C 75 mg 150-200 mg Carenţe frecvente (facilitează
absorbţia fierului).
Vit.B1 0,8 mg 1,5 mg Carenţe frecvente.
Vit.B2 1,2-1,8 mg 2-2,5 mg Carenţe frecvente.
Fibre 4g 5-6 g Menţinerea tranzitului intestinal.
Apă 1,5-2 l 2l Atenuarea senzaţiei de sete,
deshidratare.

Probleme specifice şi patologii asociate

Satisfacerea nevoii de a mȃnca şi a bea poate fi afectată de o serie de problem de ordin

medical sau de diverse patologii:
1.Afecţiuni locomotorii şi neurologice ca: hemiplegiile, poliartrita reumatoidă, sau
artrozele temporo-mandibulare pot afecta starea nutriţională a vȃrstnicului. Alimentaţia devine
limitată cantitativ şi calitativ, iar gesturile uzuale sunt ȋnsoţite de durere, spasme musculare,
discomfort.
2.Unele patologii digestive (hernia hiatală, stenozele cardiei sau/şi pilorului urmate de
reflux esofagian, ulcerul gastro-duodenal, cancere ale esofagului, stomacului sau pancreasului,
ciroza hepatica, litiaza biliară, gastrite şi pancreatite) au o incidenţă crescută la vȃrstnici şi
provoacă cel mai adesea dureri, aerofagie, dispepsii, carenţe nutritive importante.
3.Starea mucoasei bucale şi a dentiţiei este binecunoscută ca factor de influenţă ȋn
satisfacerea nevoii de a mȃnca şi a bea (xerostomia, stomatitele candidozice, “gura
nefuncţională” din stările terminale, edentaţia).
4.Bolile cardio-vasculare şi hipertensiunea arterial sunt afecţiuni frecvente la vȃrsta a
treia. Tratamentul lor impune o dietă ce poate conduce la carenţe alimentare; regimul hiposodat
şi desodat generează anorexie, cu consecinţe ȋn starea de nutritive.
5.Osteoporoza constituie o problemă majoră la vȃrstnici.
6.Diabetul este, de asemenea, o boală frecventă la vȃrstnici şi se prezintă de obicei ȋn
formă cronică şi benignă. Adesea, vȃrstnici non-diabetici dezvoltă o creştere importantă a
glicemiei, ȋn perioadele de stress. Tratamentul diabetului este medicamentos, corelat cu o dietă
riguroasă. Conducerea tratamentului medicamentos trebuie făcută cu grijă, ȋntrucȃt complicaţii
cum sunt coma insulinică sau acidoza diabetic pot produce accidente adesea ireparabile. “La
subiecţii vȃrstnici nu trebuie ȋncercată echilibrarea glicemiei la fel de strict ca la adulţi, ȋntrucȃt
există pericolul insuficienţei de aport sau al crizei hipoglicemice” (G. Hateway). Subliniem că
vȃrstnicii “tolerează” o glicemie peste limitele normale ale adultului; astfel, ȋn funcţie de vȃrstă,
glicemii de 130, 140 sau chiar 150 mg% nu justifică diagnosticul de diabet şi impugn doar
atenţie la regim şi supraveghere.
7.Depresiile şi demenţa provoacă o dificultate, adesea marcată, a satisfacerii nevoii de a
mȃnca şi a bea la vȃrstnicii atinşi de aceste afecţiuni. Ȋn general se hrănesc defectuos, devin
bulimici sau anorexici, uită să mănȃnce, să ingere lichide, sau nu mai stăpȃnesc gestica necesară,
ceea ce poate duce la grave deficite nutritive.
8.Anemia este frecventă la persoanele trecute de 65 de ani. Ȋn general poate fi legată de
insuficienţă de aport, regimuri prost echilibrate sau pierderea apetitului. Anemia feriprivă este de
departe cea mai frecventă formă de anemie la vȃrstnici. O altă formă des ȋntȃlnită este anemia
macrocitară, legată de un deficit de vit.B12 sau de acid folic. Vȃrstnicii cu risc de anemii sunt
vegetarienii, cei care mănȃncă puţin sau puţin variat, alcoolicii cronici.

NEVOIA DE A ELIMINA
 Procesul de eliminare constă ȋn eliberarea ȋn afara organismului a produşilor reziduali de
dezasimilaţie. Este un process complex fizic, chimic, hormonal şi nervos, care variază ȋn funcţie
de starea de sănătate a individului, ca şi de o serie de factori psiho-sociali. Ȋn acest capitol ne
vom referi numai la eliminarea intestinală şi cea renală, care comport cele mai multe dintre
intervenţiile menite să asigure satisfacerea nevoii de a elimina.

Dimensiunile particulare ale nevoii de a elimina sunt rezumate ȋn tabelele de mai jos:
Nevoia (definiţie) Dimensiuni
Biofiziologică Psihologică Socio-culturală
Necesitatea de a Dietă inadecvată sau săracă ȋn Anxietate, stress, Salubritatea locurilor
elibera ȋn afara fibre; jenă; publice;
organismului Malnutriţie (prin excess au Obiceiuri de igienă Educaţie;
substanţele de dejecţie deficit); personală şi de Organizare şi control
inutile, rezultate ȋn Tulburări metabolice sau eliminare; sanitar;
urma metabolizării endocrine (obezitate, hipo- Intimidate; Valoarea acordată
tiroism); Dependent igienei.
Tulburări senzoriale, motorii, psihologică de
boli neurologice (AVC); laxative;
Dureri la defecaţie Dependent fizică.
(hemoroizi);
Afecţiuni cardiac sau
respiratorii;
Medicamente: antiacide,
calciu, anticolinergice etc.;
Modificări fiziologice ale
intestinelor;
Farmacodependenţă la
laxative.
Aceeaşi definiţie Tulburări ale căilor urinare, Anxietate, stress, Salubritate ;
infecţii; pudoare; Organizare şi control
Boli acute care afectează Obiceiuri de sanitar;
mobilitatea; eliminare şi de Educaţie ;
Tulburări neurologice (AVC, igienă personală; Amplasamentul
Parkinson etc.); Intimidate; toaletelor.
Tulburări psihice (depresii, Atitudine faţă de
demenţe); eliminare.
Modificări fiziologice ale
aparatului locomotor;
Deshidratare ;
Modificări fiziologice ale
aparatului urinar;
Medicamente: diuretice,
sedative, antihistaminice,
 anticolinergice, relaxante
musculare.

Nevoia de a elimina şi ȋmbătrȃnirea

Ca orice nevoie fundamentală şi aceasta este influenţată de procesul de ȋmbătrȃnire, ȋn

special ȋn ceea ce priveşte eliminarea urinară. Problemele de dependent la nivelul eliminării nu-I
ating ȋnsă pe toţi vȃrstnicii, dar transformările fiziologice legate de ȋmbătrȃnire pot contribui la
apariţia unor astfel de problem, ȋn prezenţa unor factori vizȃnd aparatul locomotors au a unor
factori ambientali (dificultăţi de deplasare, amplasarea toaletelor etc.).
Hidratarea neadecvată a vstnicilor poate antrena problem de eliminare urinară sau/şi
intestinală.
De asemenea, polipragmazia predispune la alterări ale funcţiei de eliminare.
Avȃnd ȋn vedere existenţa acestor factori, vȃrstnicul va fi deci vulnerabil la unele
disfuncţii intestinale sau/şi urinare, potentate de fenomene patologice sau boli associate.
Este necesar să fie cunoscute şi diagnosticate şi “falsele tulburări de eliminare” ȋntȃlnite
la vȃrstnicii cu tulburări psihice, nevroze obsessive, depresii, care dezvoltă preocupări
obsesionale privind oprirea eliminărilor urinare şi de materii fecale.

Probleme specifice şi patologii asociate

Ȋntre bolile asociate care pot afecta funcţia de eliminare vom ȋntȃlni:
Bolile pulmonare obstructive cornice (BPOC) ȋmpiedică schimburile gazoase, antrenȃnd
starea de hipoxie.Aceasta alterează eliminarea diminuȃnd atȃt peristaltismul intestinal (cauzȃnd
constipaţie) cȃt şi funcţia renală şi producerea de urină (provocȃnd retentive sau infecţii
urinare).Constipaţia poate di şi rezultatul scăderii forţei necesare efortului de eliminare.
Depresiile afectează comportamentul de eliminare prin lipsa de energies au de interes a
persoanei.
Demenţele constituie un factor major de influenţare negative a nevoii de eliminare prin
tulburările de orientare, de memories au de pierdere a controlului sfincterian.
O serie de afecţiuni intestinale (cancer, diverticulită, hemoroizi) pot produce alterări ale
eliminării intestinale.
 Neuropatiile produse prin diabet, tabagism, etilism sau carenţe de vitamina B12 pot
antrena incontinenţă urinară.
Hipertrofia de prostată, afecţiune des ȋntȃlnită la vȃrstnici, determină modificări
importante ȋn eliminarea urinară.
Bolile cardio-vasculare antrenează o scădere a fluxului sanguin ȋn vasele renale,
determinȃnd o insuficienţă renală.
Unele afecţiuni acute, cum sunt pneumoniile, fracturile membrelor inferioare sau
decompensări cardiac, pot afecta eliminarea prin impactul lor asupra mobilităţii vȃrstnicului.

NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

 Noţiunea de mişcare presupune schimbare de poziţie, deplasare, ceea ce se realizează prin
intermediul aparatului locomotor (muşchi, oase, articulaţii). Executarea mişcărilor voluntare şi a
schimbărilor de poziţie, precum şi menţinerea poziţiei bipede sunt procese complexe la care
participă, de asemenea, sistemul nervos central, labirintul din urechea internă, precum şi o serie
de factori de ordin psihic (atenţie, voinţă, stare de conştienţă etc.).

Dimensiuni particulare
Dimensiunea biofiziologică
Ȋntre factorii biofiziologici care influenţează satisfacerea nevoii de a se mişca amintim:
Integritatea sistemului osteo-articular şi a celui muscular.
Coordonarea activităţii musculare.
a) Integritatea aparatului cardio-vascular, pentru ȋndeplinirea rolului său de transport;
b) Integritatea aparatului vestibular cu rol de organ de simţ pentru echilibru;
c) Bolile, care afectează adesea mobilitatea vȃrstnicului;
d) Durerea, care influenţează negative nevoia de a se mişca;
e) Unele medicamente (sedative, anxiolitice, psihotrope etc.) alterează mobilitatea. Altele,
prin efectele lor secundare pot produce slăbiciune, hipotensiune ortostatică (diuretice,
hipotensoare);
f) Alterările senzoriale (scăderea acuităţii vizuale sau/şi a celei auditive) constituie un factor
major de afectare a activităţii motorii a vȃrstnicului;
g) Pierderile de memorie, des ȋntȃlnite la vȃrstnici, ȋmpiedică mişcarea acestora ȋn medii cu
care nu sunt obişnuiţi (spitale, cămine-spital etc).

Dimensiunea psihologică
Factorii psihologici cel mai des ȋntȃlniţi care influenţează activitatea motorie a vȃrstnicului sunt:
a) Depresia, care predispune la izolare şi la limitarea deplasării;
b) Rigiditatea ȋn gȃndire, care poate duce adesea la imobilizare;
c) Anxietatea, care poate fi cauzată de oboseala resimţită la eforturi moderate, duce la
reducerea mobilităţii. La aceasta se poate adăuga teama de căderi, mai ales ȋn cazul celor care au
suferit deja o cădere. Anxietatea se poate manifesta alteori prin hiperkinezie (vȃrstnicul umblă
agitat prin casă).
 Dimensiunea socio-culturală
a) Factorii de mediu prezintă o importanţă deosebită ȋn satisfacerea nevoii de mişcare.
Iluminarea, aderenţa pavimentelor, obstacolele, ȋnălţimea patului, condiţiile de climă, sunt tot
atȃţia factori care por influenţa activitatea motorie a vȃrstnicului.
b) Atitudinea personalului de ȋngrijire sau/şi a anturajului constituie adesea o piedică ȋn
satisfacerea nevoii de mişcare. Un vȃrstnic care se deplasează cu dificultate este adesea
transportat cu fotoliul rulant, fiind mai comod sau printr-un exces de grijă. Dacă această practică
se prelungeşte nejustificat vȃrstnicul va devein dependent.
c) Motivaţia vȃrstnicului ȋi poate ameliora mobilitatea. O vizită ȋn familie, la biserică sau
pentru cumpărături zilnice pot devein ocazii de mişcare.
d) Diferite tradiţii ȋn practicarea exerciţiilor fizice (cu dozarea efortului ȋn funcţie de
capacitatea funcţională) sunt benefice ȋn menţinerea independenţei ȋn satisfacerea nevoii de
mişcare a vȃrstnicului.

Nevoia de a se mişca şi ȋmbătrȃnirea

Modificările fiziologice din cadrul procesului de ȋmbătrȃnire se cer cunoscute ȋntrucȃt

joacă un rol important ȋn satisfacerea nevoii de a se mişca. Pe de altă parte, cunoaşterea lor
permite instituirea unor intervenţii menite să prevină imobilizarea, evitȃnd astfel efectele sale
negative asupra funcţionalităţii organismului.
Modificările care influenţează nevoia de a se mişca sunt:
a) Atrofia lentă a musculaturii, cu scăderea tonusului şi forţei musculare;
b) Calcificarea şi rigidizarea articulaţiilor;
c) Demineralizarea osoasă;
d) Scăderea rezervelor de glycogen muscular;
e) Accentuarea curburilor coloanei vertebrale;
f) Afectarea proprioceptorilor labirintici;
g) Deficite senzoriale;
h) Modificările aparatului cardio-vascular.
Probleme specifice şi patologii asociate
O serie de probleme de sănătate constituie cauza unor limitări ale mobilităţii, ȋntre acestea
cel mai des ȋntȃlnite sunt: afecţiuni musculo-scheletice, ale sistemului nervos sau ale celui
circulator, problem care afectează motivaţia şi problem care decurg din tratamentul bolilor
(iatrogene).
Boli care afectează mobilitatea
Artrozele, afecţiuni cornice, manifestate prin degenerarea şi atrofia cartilajelor articulare,
ȋngroşarea suprafeţelor articulare şi calcifierea ligamentelor.
Poliartroza reumatoidă, caracterizată printr-o inflamaţie cronică a articulaţiilor.
Osteoporoza, pierderea densităţii osoase prin demineralizare, oasele devenind mai
poroase şi mai fragile.
Crampele musculare, caracterizate prin contracţii susţinute, involutare şi dureroase.
Osteomalacia, perturbare a metabolismului calciului şi fosforului, prin deficit de vit.D.
Maladia Paget (osteita deformantă) care se manifestă prin curbarea oaselor lungi şi
deformarea oaselor late.

Probleme care afectează motivaţia

Cȃnd vȃrstnicul este atins de o afecţiune neurologică sau/şi musculară (de exemplu
A.V.C.), de o fractură sau o amputaţie, ei pot resimţi o stare de frustare legată de deformarea
imaginii de sine, ceea ce ȋl poate determina să-şi restrȃngă activitatea, mobilitatea. Pe de altă
parte, o afecţiune invalidantă necesită depunerea unor eforturi mai mari (uneori considerabile)
pentru satisfacerea nevoii de a se mişca, ȋn timp ce toleranţa la effort este mult scăzută.

Probleme legate de tratament

Bolnavii vȃrstnici sunt mult mai sensibili la efectele secundare ale unor medicamente. Pe
de altă parte, ei constituie o grupă de risc la complicaţiile unor intervenţii chirurgicale sau
investigaţii prin procedee invazive.