Interculturalitatea este abilitatea de a experimenta o altă cultură și de a analiza această

experiență. Competența

interculturală îi ajută pe indivizi să înțeleagă mai bine diferențele culturale, să stabilească legături
cognitive și afective între experiențe trecute și prezente privind diferențele culturale, să medieze
între membrii a două (sau mai multe)

grupuri sociale și culturile lor și, de asemenea, să interogheze asumpțiile privitoare la cultura
comunității căreia îi

aparține.

Educația interculturală are două finalități. În primul rând, stimulează îmbogățirea cunoașterii
privitoare la propria

cultură și la cultura altora (poate fi vorba de cultura națională, cultura unei etnii, a unei
comunități religioase etc.),

prin folosirea eficientă a unor mijloace și resurse variate. În al doilea rând, promovează
dezvoltarea personală, astfel

încât fiecare individ să-și poată împlini potențialul propriu. Aceasta înseamnă că elevii sunt
încurajați să respecte și

să accepte diversitatea limbilor și a culturilor într-o societate multilingvă sau multiculturală; de

asemenea, elevii sunt

sprijiniți să înțeleagă în ce măsură dețin această competență și în ce fel aceasta îi poate ajuta
pentru a-și dezvolta

potențialul (definiție preluată din Guide for the development and implementation of curricula for
plurilingual and intercultural education, Consiliul Europei, 2010).

O definiție largă a competenței de comunicare interculturală este dată de J. Beneke (Intercultural

competence,

2000), care afirmă că aceasta implică folosirea unor coduri lingvistice diferite și existența unor
contacte între oameni care au seturi diferite de valori și viziuni diferite despre lume. Înseamnă,
de asemenea, să folosești cunoștințele

privind cultura proprie când interacționezi cu oameni aparținând altor culturi.

Competența interculturală include:

• cunoștințe – despre un grup social, produsele și practicile lui, limba, valorile și interacțiunile
specifice;

• abilitatea de a înțelege (interpretare și realizare de conexiuni) – abilitatea de a interpreta un

document/eveniment al unui alt grup social; explicarea și relaționarea cu evenimente din propria
comunitate;

• atitudini – curiozitate și deschidere pentru alte culturi și pentru cultura proprie;

• abilitatea de a se documenta, de a descoperi noi cunoștințe privitoare la un grup social, la
practicile sale;

• abilitatea de a-și folosi cunoștințele, abilitățile și atitudinile pentru a comunica și interacționa cu

persoane din

acel grup;

I. Repere teoretice: Noutățile programei de gimnaziu actuale

• conștiință culturală critică – abilitatea de a evalua critic, pe bază de criterii, puncte de vedere,
practici și produse ale unui grup social puțin cunoscut anterior sau ale comunității căreia îi
aparține.

Pentru a putea dezvolta competența interculturală, profesorii ar trebui să:

- se familiarizeze cu terminologia specifică domeniului;

- să învețe cum să abordeze diversitatea culturală existentă în școală și în afara ei;

- să știe cum să proiecteze lecții și activități care vizează dezvoltarea competenței interculturale;

- să conceapă jocuri, activități de simulare sau jocuri de rol ori proiecte de tip etnografic pentru a
dezvolta competența interculturală;

- să stimuleze activitățile în grupe multiculturale, pentru a dezvolta deschiderea, empatia și

cooperarea;

- să folosească literatura, filmele sau muzica pentru a dezvolta competența interculturală;

- să învețe să evalueze competența interculturală;

- să accepte un rol nou, acela al unui ghid, cercetător și participant în procesul de învățare.

Pentru a atinge aceste obiective, profesorul poate avea în vedere patru principii:

1. Pentru început, să stabilească unde se află elevii săi în privința competenței interculturale.
Acest principiu

se referă la faptul că profesorul trebuie să ofere elevilor șansa de a-și împărtăși părerile,
cunoștințele, experiențele legate de interculturalitate.

2. Să faciliteze discuțiile între elevi. Explorarea experiențelor și a ideilor elevilor presupune

conversație, dialog

între aceștia. Relatarea unor experiențe, fie ele amuzante sau penibile, trebuie atent regizate de
către profesor,

care trebuie să fie atent la caracteristicile individuale și de grup și, în plus, trebuie să aibă
abilitatea de a structura eficient comunicarea.

3. Să creeze un cadru propice pentru învățare activă și reflecție. Aceasta înseamnă că profesorul
știe să motiveze
elevii, să le lase suficient timp pentru a comunica și pentru a reflecta la experiențele celorlalți.

4. Să-i ajute pe elevi să abstractizeze, să conceptualizeze. E important ca profesorul să poată

oferi modele despre cum se poate face legătura între o experiență concretă la un concept abstract.

Activități prin care puteți dezvolta competența interculturală:

• brainstorming (culegeți ideile elevilor despre o anumită problemă);

• scurte prezentări (realizate de profesor, pentru a oferi un input pentru discuții ulterioare;
realizate de elevi,

pentru a relata experiențe personale care au legătură cu tema discutată);

• incidente critice (pentru a stimula conștientizarea diferențelor culturale);

• jocuri de rol și simulări (pentru a înțelege ce înseamnă să întâlnești oameni aparținând altor
culturi;

• activități de tip proiect (pentru a îmbogăți orizontul cultural al elevilor și a le deschide interesul
pentru alte

culturi);

• sarcini de tip etnografic (pentru a experimenta interviul și observarea și pentru a cunoaște

cultura unei mici

comunități – cea proprie sau o comunitate vecină);

• teste (pentru a oferi informații concrete despre alte culturi).

Recomandăm profesorilor să completeze chestionarul privind abordarea interculturalității în

școală (vezi Anexa 6),

pentru a afla cum pot concepe activități atractive și eficiente în acest domeniu. De asemenea,
profesorii vor găsi și în

manual alte sugestii pentru realizarea orelor dedicate interculturalității și, mai departe, în lecțiile
prezentate în ghid.