O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

I. I.L. Caragiale, dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din
vremea lui, un scriitor realist şi moralizator. El foloseşte satira şi sarcasmul pentru a demasca
moravurile societăţii şi pentru a crea personaje dominate de o morală reprezentativă pentru tipul şi
caracterul uman.
Opera “O scrisoare pierduta” a fost jucata pentru prima oara pe scena Teatrului National din Bucuresti
pe 13 noiembrie 1884, reprezentand o comedie de moravuri inspirata din farsa electorala din anul 1883.
Tema acestei comedii o constituie prezentarea vietii social-politice a unui orasel din provincie aflat in
febra alegerilor pentru Camera, in care sunt antrenate fortele puterii si cele ale opozitiei intr-o confruntare
aparent politica, principiala, care este in realitate o confruntare de orgolii si de interese personale.
Titlul, element paratextual, reprezinta continutul de idei al textului si este constituit din grupul nominal
‘O scrisoare pierduta’ care pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta: pretinsa lupta pentru
putere politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic “o scrisoare
pierduta”- pretextul dramatic al comediei. Acest titlu anticipeaza drumul ciclic al scrisorii si prefigureaza
conflictul operei, bazat pe o eroare, respectiv pierderea scrisorii de catre Zoe.
II. 1. Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau a unor situatii neastepate, avand un final fericit. Conflictul comic este realizat
prin contrastul dintre esenta si aparenta.
2. Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada fiind lista cu
personajele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii directe ale autorului in piesa. Naratiunea,
ca mod de expunere, lipseste, actiunea fiind redata numai prinn dialog si monolog dramatic.
Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste
amploarea timpului si a spatiului de desfasurare al actiunii. Actiunea comediei este plasata “in capitala unui
judet de munte, in zilele noastre”, adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale , intr-
un interval de 3 zile.
Textul dramatic este structurat in 4 acte alcatuite dintr-un numar variabil de scene, fiind construit sub
forma schimbului de replici intre personaje si care dezvolta toate momentele subiectului.
3. Atiunea este cronologica si se desfasoaraScena initiala din Actul I contine intriga si expozitiunea,
prezinta personajele Stefan Tipatescu si Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Catavencu, “Racnetul Carpatilor”,
si numara steagurile. Trahanache soseste cu vestea detinerii unei scrisori de catre adversarul politic, scisoare
care ii poate asigura reusita in alegeri. Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia, pierduse scrisoarea de amor pe care
amantul ei, Stefan Tipatescu i-o adresase . Catavencu ii ameninta pe sotii Trahanache cu publicarea scrisorii.
Farfuridi si Branzovenescu trimit o telegrama la Bucuresti in care isi acuza aliatii politici de tradare, in special
pe prefect. Zoe se intalneste cu Nae Catavencu si ii promite spijinul in alegeri, incercand sa-l determine si pe
Tipatescu sa faca acelasi lucru. Prefectul refuza initial, dar in final cedeaza presiunilor Zoei.
In Actul II este prezentata incercarea lui Tipatescu de a recupera scrisoarea, solicitandu-i lui Pristanda
sa-l aresteze si sa il perchezitioneze pe Catavencu, dar si incercarile lui Trahanache de a gasi o dovada a
plastografierii scrisorii.
In Actul al III-lea actiunea atinge punctul culminant: Farfuridi si Catavencu isi rostesc discursurile, prin
care fiecare incearca sa-i atraga pe alegatori. Intre timp, Trahanache gaseste o polita falsificata de Catavencu,
pe care intentioneaza s-o foloseasca pentru contra-santaj. Incercarea lui Catavencu de a vorbi in public despre
scrisoare esueaza din cauza scandalului iscat de Pristanda, dar si de anuntarea numeui candidatului:
Agamemnon Dandanache. In incaierare, Catavencu isi pierde palaria, unde tinea scrisoarea, care este gasita
pentru a doua oara de Cetateanul turmentat.
Actul al IV-lea (deznodamantul) aduce rezolvarea conflictului initial, pentru ca scrisoarea ajunge la Zoe,
iar Catavencu se supune conditiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care intrece prostia si lipsa de
onestitate a candidatilor locali. Propulsarea lui politica este cauzata de o poveste asemanatoare: si el gaseste o
scrisoare compromitatoare. Este ales in unanimitate si totul se incheie cu festivitatea condusa de Catavencu,
unde adversarii se impaca.
4. Fiind o comedie, conflictul dramatic principal consta, aparent, in confruntarea pentru puterea politica
a doua forte opuse: reprezentantii partidului aflat la putere, respectiv Stefan Tipatescu, Zaharia si Zoe
Trahanache, si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si proprietarul
ziarului “Racnetul Carpatilor”. Conflictul are la baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para ca sunt
personajele. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea
prefectului.
O alta trasatura a comediei o constituie prezenta comicului, foarte variat ca mod de manifestare:
comicul de situaţie , de caracter, comicul de nume, de limbaj, de moravuri, de intenţie.
In primul rand, se evidentiaza comicul de situatie, provocat de pierderea scrisorii, de intamplarile
neasteptate, de confuzia totala a Cetateanului turmentat. Drumul ciclic al scrisorii este el insusi ridicol: este
piersuta de Zoe, gasita de Cetateanul turmentat, subtilizata si folosita ca arma politica de Catavencu, regasita de
Cetateanul turmentat care o returneaza Zoei
Comicul de moravuri este strans legat de felul in care se organizau alegerile in trecut. Totul nu este
decat o mascarada, o lupta acerba pentru putere, in care protagonistii nu respecta nici un principiu. Mai mult,
este evident ca din clasa politica fac parte doar ‘cetateni’ capabili de santaj, adulter, definiti prin prostie,
incultura, ipocrizie.
Personajele apartinand aceleiasi categorii se deosebesc prin modul de a reactiona in diferite situatii,
fiind astfel orientate catre comicul de caracter. Tipatescu si Trahanache reprezinta tipul politicianului corupt,
dar, in timp ce Trahanache isi pastreaza calmul imperturbabil in fata amenintarii lui Catavencu si cauta “cu
diplomatie” o arma de contrasantaj, Tipatescu reactioneaza impulsiv si violent, ordona arestarea si perchezitia
fara mandat a lui Catavencu, iar in confruntarea directa il ameninta ca il ucide cu bastonul. Fiecare personaj, de
altfel, intruchipeaza un tip uman, o caricatura: Farfuridi si Branzovenescu reprezinta tipul prostului fudul,
Catavencu- tipul demagogului, Pristanda- tipul slugarnicului, Cetateanul turmentat- tipul naivului.
Cel mai suculent comic este cel de limbaj. Sunt folosite cuvinte cu forma gresita: ‘famelie’, ‘bampir’,
‘renumeratie’. De asemenea, sunt utilizate cuvinte cu sens gresit, precum termenul ‘capitalisti’, folosit de
Catavencu cu sensul de locuitori ai capitalei. Comice sunt ticurile verbale ale personajelor : ‘aveti putintica
rabdare’, dar si truismele si cacofoniile: ‘o sotietate fara moral si fara printip, care va sa zica ca nu le are’,
oximoronul ‘curat murdar!’. Prezenta nonsensului in discursurile lui Farfuridi si al lui Catavencu are si ea rolul
de a starni rasul: ‘Sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica! Sa nu se revizuiasca, primesc, dar sa
se schimbe pe aici, pe colo, si anume in punctele esentiale!‘, ‘industria romana e admirabila, e sublima, putem
zice, dar lipseste cu desavarsire’, ‘Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face deloc in tara noastra’.
Un rol important il are si comicul de nume. Numele lui Catavencu este derivat de la substantivul ‘cata’
si sugereaza faptul ca personajul are in el ceva latrator. Numele Farfuridi si Branzovenescu sugereaza
inferioritate, prostie. Prenumele Agamemnon trimite la eroul din “Iliada” care a declansat Razboiul Troian, dar
diminutivul ‘Agamita’ sau ‘Gagamita’ sugereaza mediocritatea personajului, mai ales ca numele sau,
Dandanache, inseamna incurcatura. Pristanda este numele unui dans popular in care se bate pasul pe loc.
Numele lui Trahanache vine de la “trahana”, o coca moale si sugereaza capacitatea acestuia de a se adapta
oricarei situatii. Contastul dintre numele ‘Zoe’ si diminutivul familiar al prenumelui, coana Joitica, starneste
rasul si pune accentul pe diferenta dintre ceea ce vrea pesonajul sa para, o dama din inalta societate, si ce este
ea in realitate, o mahalagioaica.
O alta trasatura a comediei o reprezinta conflictul superfluu, bazat pe o neglijenta, care declanseaza
santajul. Finalul este vesel, constand in impacarea taberelor politice si a personajelor. Ironia este ca manifestatia
data in cinstea alegerii lui Dandanache este organizata de insusi Catavencu. Mai mult, in urma discursului care
concluzioneaza ca alegerile s-au desfasurat in mod ‘constitutional’, Pristanda subliniaza grosolan aceasta idee
prin ultima replica a textului: ‘Curat constitutional!’. Astfel, se constata prezenta comicului de intentie care se
manifesta prin atitudinea pe care autorul o manifesta fata de personaje si fata de moravurile societatii. Acesta isi
manifesta dispretul fata de arivism, adulter, incultura, demagogie, prostie pe care le trateaza cu ironie, chiar
sarcasm.
 Prin aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar, in acelasi timp, atrage atentia cititorilor/spectatorilor, in
mod critic, asupra “comediei umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcatuita dintr-o galerie de arivisti, care
actioneaza dupa principiul “scopul scuza mijloacele”, urmarind dobandirea sau mentinerea unor functii
politice/statut social nemeritat.

5. 5 Zaharia Trahanache face parte dintre personajele comediei “O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale,
fiind realizat prin modalitati de caracterizare specifice personajului dramatic si prin mijloacele comicului
utilizate de autor in piesa.
Caracterizarea directa, realizata de alte personaje, precum Branzovenescu, exprima abilitatea si
“enigma’personajului; “E tare... tare de tot... Solid barbat! Nu-i dam de rostul secretului”. Este respectat si de
adversarul politic, Catavencu, acesta numindu-l “venerabilul”. Prin autocaracterizare, se evidentiaza
disimularea si convingerea ca diplomatia inseamna viclenie: “Apoi daca umbla el cu machiavelicuri, sa-i dau eu
machiavelicuri [...] N-am umblat in viata mea cu diplomatie”. Unele indicatii scenice au rol de caracterizare
directa, precizandu-i atitudinea: serios, binevoitor, placid, razand, clopotind.
Caracterizarea indirecta a unui personaj dramatic se realizeaza in primul rand prin replici si prin
particularitatile limbajului. Astfel, deviza lui politica este “Noi votam pentru candidatul pe care-l pune in tapet
partidul intreg... pentru ca de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru”.
Aceasta pozitie este determinata de o societate imorala , “binele nostru” insemnand binele venerabilului si al
alor sai.
Trahanache este incult, stalcind neologismele si exprimandu-se confuz. Limbajul personajului este o
sursa a comicului, acesta continand ticuri verbale, ‘aveti putintica rabdare!’, tautologii, , ‘o sotietate fara moral
si fara printip, care va sa zica ca nu le are’, diminutive, Joitica, putintica, neicusorule.
Isi schimba atitudinea in functie de context: in parte isi exprima opinia sincera despre Tipatescu: ”E
iute! N-are cumpat”, indirect, afirma ca un detinator al puterii trebuie sa fie stapanit, calm, asa cum este el
insusi, insa lui Farfuridi ii vorbeste laudativ depre amicul Tipatescu: “De 8 ani traim impreuna ca fratii”.
Adverbul “impreuna” sugereaza acceptarea tacita a triunghiului conjugal (comic de situatie).
Caracterizarea prin nume este si ea o sursa a comicului. Numele Trahanache este derivat de la ‘trahana’,
o coca moale, usor de modelat. Personajul este “modelat” de interesele Zoei sau a celor de la Centru.
Trahanache este tipul incornoratului simpatic, pentru ca refuza sa creada din interes sau diplomatie in
autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei lui. El este “pezidentul” mai multor comitete si comisii din
judet, fiind unul dintre “stalpii” locali ai partidului aflat la putere.
Principala sa caracteristica este ticaiala, fapt sugerat de formula stereotipa “Aveti putintica rabdare”
rostita in rarele momente de enervare si de prenumele Zaharia (zaharisitul/ramolitul). Aceasta caracetristica
face parte din arsenalul sau de arme politice, este o forma a diplomatiei. De fapt, el trage de timp, pana cand se
poate replia pentru a lovi adversarul. Venerabilul este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentara, dar
eficienta. Stie sa disimuleze si sa manevreze intrigi politice. Cand este santajat, nu se agita, ci raspunde cu un
contra-santaj, descoperind polita falsificata de Catavencu. Cu aceeasi abilitate ii combate pe Farfuridi si pe
Branzovenescu care il suspectau pe prefect de tradare.
Recunoaste si critica existenta coruptiei la nivelul societatii, dar practica frauda, falsificand listele de
alegeri. Nu accepta imoraliatea in familie (sau se preface ca nu crede in ea), sustinand senin ca scrisoarea de
amor este o plastografie.
Consider ca ceea ce-l singularizeaza pe Zaharia Trahanache in lumea eroilor lui Caragiale este perceptia
contradictorie a personajului: incornoratul ridicol, naiv si ticait sau tipul abil, care, sub masca naivitatii, accepta
adulterul sotiei cu prefectul, pentru a-si pastra puterea in judet. Zaharia Trahanache este viclean si abil, singurul
barbat politic “tare” din judet, iar pe plan familial este incornoratul simpatic. Caragiale il ironizeaza putenic,
personajul infatisand moravuri specifice vremii: coruptie, incultura, demagogie viclenie.

6 Un rol important in organizarea conflictului îl are relatia dintre Zoe si Tipatescu. Statutul cuplului
nu se modifica pe parcursul actiunii, pentru ca triunghiul conjugal nu are de suferit, in fapt. Trahanache este
multumit in conjuctura data: e un om varstnic, casatorit cu o femeie mult mai tanara, care nu poate renunta la
avantajele prieteniei cu Fanica, asa cum spune el, pentru ca de prefect atarna binele partidului si, mai ales, al lui
personal.
Stefan Tipatescu, este tipul junelui-prim, fixat intr-un triunghi conjugal banal si tihnit, banuit de toti. El
administreaza judetul ca pe propria mosie avand o mentalitate de stapan medieval: e orgolios, abuziv, incalca
legea si admite micile matrapazlacuri ale lui Pristanda, pentru ca acesta ii foloseste.
Insa, de fapt, este tinut din scurt de o femeie voluntara si se multumeste cu tihna burgheza pe care i-o
asigura Zoe: "mosia-i mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica: trai neneo, cu banii lui Trahanache".
Esentializand statutul initial al cuplului Zoe-Tipatescu, se poate spune ca debutul piesei ex-abrupto si
desfasurarea scenelor pana la momentul crucial al pierderii scrisorii fixeaza o existenta confortabila a celor doi
protagonisti, conturata chiar de sotul inselat, Trahanache, atunci cand rememoreaza nostalgic viata de dinainte:
“pentru mine sa vina cineva sa banuiasca pe Joitica, ori pe amicul Fanica, totuna e (...). De 8 ani traim impreuna
ca fratii (...) Credeti dumneavoastra ca ar fi ramas el prefect aici si nu s-ar fi dus director la Bucuresti daca nu
staruiam eu si cu Joitica... si la drept vorbind Joitica a staruit mai mult”. Adverbul “impreuna” sugereaza
acceptarea tacita a triunghiului conjugal, Astfel, fiecare dintre cei 3 implicati are foarte mare grija fata de
statutul social si, in special, de cel politic. Intriga, respectiv pierderea scrisorii declanseaza reactii si solutii
diferite: in timp ce Tipatescu cere arestarea lui Catavencu si perchezitia pentru recuperarea scrisorii, Zoe decide
sa sustina candidatura lui si il elibereaza. Ambii recurg la serviciile lui Pristanda, care reuseste, in mod
paradoxal, sa indeplineasca ambele ordine. Tipatescu se manifesta furios cand afla, de manevrele ei, dar Zoe
apeleaza la farmecele ei, plange, ameninta ca se sinucide, tipa si il convinge pe Fanica sa i se alature.
Astfel, prin relatia dintre cele doua personaje se contureaza doua caractere puternice, Zoe parand
superioara din acest punct de vedere fata de Tipatescu, deoarece reactiile ei sunt mai teatrale pentru a-i
impresiona si convinge pe cei din jur sa preia intentia ei: alegerea lui Catavencu. Finalul consta in stingerea
conflictului intre taberele politice, care readuce linistea si in cuplul Zoe- Tipatescu. Scrisoarea ajunge din nou la
Zoe, care devine fermecatoare, generoasa inclusiv cu Nae Catavencu. Replica Cetateanului turmentat ‘In
sanatatea coanii Joitichii, ca e dama buna!’ esentializeaza personajul feminin si influenta majora pe care o are
asupra tuturor oamenilor politici. Penduland intre sot si amant, conduce din umbra toate sforile politicii din
judet. Inclusiv opozitia este in subordinea ei: invins, Catavencu e consolat de d-na Trahanache cu perspectiva
"altei camere"
III. In concluzie, opera literara O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale ocupa un loc aparte in literatura
română prin complexitatea ei şi a personajelor principale. Astfel, Trahanache intruchipeaza tipul politicianului
corupt, materializand viziunea autorului asupra lumii, respectiv asupra societatii romanesti de la sfarsitul
secolului al XIX- lea. Pentru acesta viata politica este o scena pe care evolueaza reprezentari grotesti ale celor
mai decazute moravuri umane: ipocrizia, interesul personal, prostia, incultura, demagogia.
Comedia „O scrisoare pierduta” se constituie intr-o capodopera a scriitorului prin originalitatea şi prin
capacitatea acestuia de a contura destine.