Enigma Otiliei – George Călinescu

I.George Călinescu este considerat unul dintre cei mai importanti critici literari si scriitori romani din
perioada interbelica. Teoretician al romanului romanesc modern, acesta respinge proustianismul si
pledeaza pentru realismul clasic. Publicat in anul 1938 la sfarsitul perioadei interbelice, Enigma Otiliei
este al doilea dintre cele patru romane ale autorului.
Tematica este complexa, specifica realismului de tip balzacian. Una dintre teme o reprezintă
moștenirea şi este reliefata prin încercarea rudelor de a obține averea bătrânului, Costache
Giurgiuveanu. O alta tema este avariția şi îl are in prim-plan pe același personaj. Prin Stănică Rațiu şi
încercările lui disperate de a urca pe scara sociala este reprezentata tema parvenitismului (arivism).
Familia şi paternitatea sunt şi ele teme reprezentative ale realismului care completează panorama
societăţii românești la începutul secolului al XX-lea. Tema iubirii este reflectata prin prezentarea
evoluției triunghiului amoros Felix-Otilia-Pascalopol. Unul dintre episoadele care pune in evidenta
tema familiei este cea in care Costache Giurgiuveanu, detinatorul averii pune in aplicare anumite
planuri pentru protejarea Otiliei, fiica lui adoptiva, ramasa de la cea de-a doua sotie care decedase. El
incepe sa construiasca o casa pentru aceasta din materialele provenite din demolari. Desi el amana
adoptarea acesteia, de dragul banilor, instinctual paternitatii il determina pe avar sa se gandeasca la
viitorul si fericirea fiicei lui.
O scena semnificativa pentru reliefarea temei mostenirii este chiar scena mortii lui
Giurgiuveanu, care este provocata, in cele din urma, de Stanica Ratiu. Urmarind sa parvina, acesta ii
fura batranului banii de sub saltea, in momentul in care acesta, bolnav fiind nu avea nicio putere.
Titlul reprezintă conținutul de idei al textului şi este constituit din grupul nominal „Enigma
Otiliei” care se refera la complexitatea imaginii personajului principal feminin, proiectată in toate
celelalte personaje. Titlul inițial, „Părinții Otiliei”, a fost schimbat din considerente editorale, dar si
pentru ca ar fi surprins doar ipostaza acesteia de orfana şi ar fi reflectat doar tema paternității, de
aceea Călinescu renunța la el, titlul final prefigurând atât complexitatea personajului, cat şi
complexitatea tematica.
II. 1 Romanul este o specie literară narativa de mari dimensiuni care prezinta o actiune
ampla, complexa, derulata pe mai multe fire epice la care participa un numar mare de
personaje.
2. Textul „Enigma Otiliei” apartine genului epic, deoarece modul de expunere
predominant este naratiunea îmbinata cu descrierea şi cu dialogul. Se remarca prezenta unui
narator omniscient şi omniprezent care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o perspectiva
narativa nonfocalizata, obiectiva, fiind vorba despre o naratiune heterodiegetica.
3. Actiunea, prin secventele narative care o constituie, reliefeaza tematica textului.
Aceasta este cronologica şi se desfasoara pe momentele subiectului. In expozițiune este
prezentat Felix Sima un tânăr de 18 ani care vine la București la tutorele sau, Costache Giurgiuveanu
pentru a urma cursurile facultății de medicina. Tânărul îi cunoaște pe membrii familiei Tulea şi pe
Otilia Mărculescu, fiica vitrega a lui Giurgiuveanu.
Intriga se realizează in jurul averii bătrânului, sora sa Aglae Tulea, încercând din răsputeri sa o
obțină. De asemenea, Felix se îndrăgostește de Otilia.
In desfășurarea acțiunii sunt surprinse mai multe evenimente. Felix devine gelos pe Leonida
Pascalopol, datorita atenției pe care i-o acorda Otilia. Aceasta pleacă împreună cu moșierul la Paris,
iar Felix o cunoaște pe Georgeta, încercând sa se răzbune pe Otilia. Cei doi tineri se împacă. Costache
Giurgiuveanu se îmbolnăvește şi este supravegheat de toți membrii familiei.
Punctul culminant consta in moartea bătrânului determinata de faptul ca Stănică Rațiu îi fură
banii. In celalalt plan, Felix îi mărturisește Otiliei iubirea, promițându-i ca-i va fi alături, dar dimineața
acesta descoperă ca Otilia plecase in străinătate cu Pascalopol, unde ulterior se căsătoresc.
Deznodământul este prezentat in „Epilog”. După război, Felix se întâlnește cu Pascalopol şi
afla ca divorțase de Otilia, iar aceasta se recăsătorise cu un conte şi călătorea prin lume. Felix devine
un medic recunoscut, profesor universitar şi are o familie împlinita. Stănică Rațiu o părăsise pe
Olimpia şi se căsătorise cu Georgeta, având un cabinet de avocatura, intrand chiar in politica.
4. Aceasta acțiune ampla este in același timp complexa, ea derulându-se pe mai multe fire
epice, constituite in mai multe planuri narative.
Primul plan este reprezentat de burghezia româneasca de la începutul secolului al XX-lea şi
are ca nucleu tema moștenirii, a avariției şi a arivismului. Acest plan se construiește in jurul averii lui
Costache Giurgiuveanu care amâna înfierea Otiliei, deși o iubește ca pe propria fiica. Moștenirea este
vânata de clanul Tulea care după moartea bătrânului răscolește toata casa pentru a găsi banii şi in
noaptea de priveghi cară mobila şi vesela din casa bătrânului in casa lor. Singurii neafectați de acest
cinism sunt Felix, Otilia şi Pascalopol care urmăresc uimiți spectacolul grotesc. De altfel, in jurul celor
trei se conturează un al doilea plan, al iubirii. Pentru fiecare dintre ei aceasta experiența capătă un alt
sens: pentru Pascalopol, Otilia înseamnă o încercare de a recupera timpul, pentru Otilia relația cu
Pascalopol reprezintă împlinirea nevoii de a cunoaște paternitatea, iar relația cu Felix este mai
degrabă una materna, pentru Felix iubirea o reprezintă o treapta in maturizarea sa.
Din punct de vedere al structurilor narative si al continutului, romanul „ Enigma Otiliei” se
încadrează in estetica realismului de tip balzacian, in primul rând, datorita tematicii de natura sociala.
Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, prezentata sub aspectele sale esentiale,
sub determinismul social-economic, imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza
formarea si maturizarea tanarului Felix Sima, care inainte de a-si face o cariera, traieste experienta
iubirii si a relatiilor de familie. De asemenea, in text sunt redate întâmplări verosimile desfășurate in
limite de spațiu şi timp clar definite: Bucuresti, Iasi, iunie 1909.
O alta trăsătura a realismului o constituie prezenta ideii conform căreia omul este rezultatul
mediului social in care trăiește. In acest context, personajele întruchipează personaje tipice surprinse
in împrejurări tipice, precum Felix, care întruchipează tipul intelectualului, Otilia, care reprezinta
femeia misterioasa, Pascalopol- tipul gentilomului, Costache Giurgiuveanu- avarul, Stănică Rațiu-
arivistul şi Aglae- baba absolută.
Descrierile detaliate au rolul de ancora cititorul in universul operei. Fiecare detaliu de
arhitectura, vestimentatie, fizionomie scoate in evidenta trasaturi morale ale personajelor. Un
exemplu in acest sens il reprezinta descrierea din incipit a Strazii Antim. Coloanele si frontoanele
caselor imita maretia templelor grecesti, dar sunt din lemn sau ipsos, iar casele sunt prea scunde, cu
ferestrele prea mari. Aceasta imitatie grotesca a unei strazi italice, evidentiaza arivismul locuitorilor,
contrastul dintre esenta si aparenta.
Un alt aspect al realismului îl reprezintă viziunea obiectiva a naratorului. Acesta nu se implica
in destinul personajelor, nu le judeca şi nu-şi exprima opinii proprii, lăsând cititorului libertatea
absoluta de receptare şi de interpretare.

5. Personajele sunt numeroase, cele mai multe sunt personajele episodice: Georgeta, doctorul
Vasiliad, Weissmann, Titi, Simion Tulea. Personaje secundare sunt Stănică Rațiu, Aglae, Pascalopol.
Personajele principale sunt Felix, Otilia, Costache.
Personajul principal feminin, Otilia Marculescu, este orfana, fiica vitrega a lui Costache
Giurgiuveanu, pe care acesta o iubeste ca pe propria fiica si careia vrea sa ii lase intreaga mostenire,
dar amana asta din cauza avaritiei. Otilia intelege capriciile batranului si nu ii cere nimic. Intelege, in
cele din urma, ca va trebui sa-si organizeze singura viata. Este marcata de boala si apoi de moartea
batranului si nu ii judeca pe cei din familia Tulea pentru mercantilismul lor.
Personajul este caracterizat atat direct cat şi indirect. Caracterizarea directa este realizata de
către narator care-i conturează trăsăturile fizice: „o faţă prea alba, ochii prea albaștri” . Portretul ei
este completat prin caracterizarea directa de către celelalte personaje, naratorul folosind tehnica
pluriperspectivismului, specifica modernismului. Costache Giurgiuveanu o numește „fe-fetita mea”
subliniind candoarea acesteia, Pascalopol o considera „o mare ștrengărită, cu talent de artista” , iar
Felix o considera „adorabila, atrăgătoare, culta” , „o fata superioara”. Pe de alta parte, Stănică Rațiu
întrezărește dorința ei de pasiune, dar si pragmatismul ei, afirmând: „ deșteapta fata, știu ca se
descurca in viața”. Aglae o numește „depravata, stricata” iar Aurica are mereu impresia ca Otilia îi
fura iubiții. Ea însași se autocaraterizeaza „ noi trăim 5-6 ani! Pe urma am sa capăt cearcăne la ochi,
zbârcituri pe obraz”, dovedind ca este conștienta de relativitatea frumuseții.
Cele mai multe trăsături se evidențiază prin caracterizarea indirecta. Faptele sale şi
comportamentul releva un anumit dezinteres fata de opinia celorlalți, camera ei fiind caracterizata
printr-o dezordine oarecum studiata. Voalurile fine şi bijuteriile deosebite par amestecate la
întâmplare.
Otilia este o tânăra cocheta şi eleganta care cunoaște bunele maniere, dar care vizează
derutarea celorlalți. Își iubește tatăl, deși știe ca acesta ar putea sa o lase falita din cauza avariției şi
nu-l presează in nici un fel.
 Se așează in brațele lui Pascalopol şi-l mângâie asemenea unei fetițe, îi spune lui Felix ca-l
iubește, dar pleacă împreuna cu Pascalopol la Paris. Acest amestec de copilărie şi feminitate este de
altfel, trăsătura sa principala.
Lui Felix îi spune ca nu vrea ca din cauza condiției sale sa îi îngreuneze ascensiunea sa ca
medic. In cele din urma, însa, pleacă împreuna cu Pascalopol.
6. Un rol important in caracterizarea personajului îl are relația sa cu Felix. Imediat după venirea
in București a acestuia, ea joaca un rol covârșitor in inițierea lui in plan social. Se poate vorbi despre
o atitudine materna fata de acesta.
Ulterior, datorita faptului ca amândoi sunt orfani apare nevoia de susținere reciproca, iar
relația lor devine una fraterna. Când Felix descoperă ca se îndrăgostește, îi mărturisește Otiliei intr-o
scrisoare, iar aceasta se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, iar apoi rade copilărește de el,
dar in același timp face astfel încât sentimentele lui Felix sa se intensifice. Îi stârnește gelozia pin
călătoria la Paris şi se arata ea însăși afectata pentru relația lui cu Georgeta.
Gestul ei de a-l părăsi pe Felix imediat după ce i-a promis ca va fi doar a lui, o transforma
intr-o enigma. Niciodată Felix nu va înțelege adevărul motiv; putea fi dorința de a nu-l împiedica in
cariera, putea fi încercarea de a rămâne proiectata in amintirile lui. Oricare ar fi fost motivul, pentru
Felix a ramas un gest egoist. In final, când Felix vede fotografia arătata de Pascalopol, nu o
recunoaște, văzând doar „o femeie picanta”.
Astfel, relația dintre cele doua personaje are rol dublu, in primul rând este un pas decisiv in
maturizarea lui Felix , iar, in al doilea rând, contribuie la descoperirea feminitatii Otiliei, ea
reürezentand tipul femeii misterioase, prin care se concretizează eternul feminin. In acest sens, Otilia
experimenteaza alaturi de Felix atat iubirea juvenila, cat si grija materna, matura, asa cum ea insasi
marturiseste: ‚ Cand ai venit tu eram o fetita, si acum, dupa atat de scurt timp, sunt batrana’. Ea nu
împlinește iubirea cu Felix, pentru a-şi asigura prezenta permanenta in sufletul acestuia, asa cum
banuise Weissman.
7. Un rol important in arhitectura romanului îl reprezintă relația dintre incipit şi final. Incipitul consta
in descrierea străzii Antim, din perspectiva lui Felix Sima, care da dovada de nesiguranța, fiind
impresionat de întunericul străzii dar şi de ridicolul arhitecturii determinat de contrastul dintre
esența şi aparenta. Gesturile tanarului evidențiază îndoiala şi ezitare. Casele deși sunt scunde au
vitralii imense, iar coloanele sunt făcute din lemn sculptat şi vopsit. Batranul il intampina cu o replica
absurda: ‚ Nu-nu-nu stiu... nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc... ’. Acest incipit, ca şi scena din casa
batranului Costache Giurgiuveanu, are un rol revelator, deoarece prezintă condiția locuitorilor
acestei străzi, mici burghezi care încearcă sa epateze, prezintă locul şi spațiul acțiunii. Intrarea in casa
Giurgiuveanu prezintă personajele, dar şi conflictele ce urmează a fi derulate, astfel incipitul având şi
rol prefigurator.
Finalul consta in străbaterea aceleiași străzi de către doctorul Felix Sima aflat la maturitate.
Strada nu-l mai inspaimanta ci îi trezește nostalgii. Intrarea in casa Giurgiuveanu păstrează parca
ecoul vorbelor batranului de la prima lor întâlnire: „Aici nu sta nimeni”. Astfel, finalul are rolul de a
dezambiguiza incipitul, dar si un rol concluziv, de aceasta data Felix Sima aude clar vorbele
batranului.
Astfel, intre incipitul şi finalul operei se stabilește o relație de simetrie şi opoziție care dau
textului ciclicitate. Este astfel sugerata continuitatea şi ciclicitatea vieții , specifica viziunii autorului
asupra lumii. Acesta construieste un univers sferic, definit prin tipicitate si limite impuse social.

III. In concluzie, opera literara „Enigma Otiliei” de George Călinescu ocupa un loc aparte in
literatura română prin complexitatea ei şi a personajului principal feminin. Astfel, Otilia intruchipeaza
eternul feminin, viziunea autorului asupra feminitatii, definita prin complexitatea sufletului, prin
imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si prin delicatete. Toate trăsăturile Otiliei definesc un
personaj ce reprezintă tema si viziunea despre lume a autorului referitoare la condiția femeii. Intr-o
societate a bărbaților, coordonata de aceștia in plan politic, economic, social, cultural, Otilia este
obligata sa-şi programeze o strategie de supraviețuire. In acest sens, se căsătorește cu Pascalopol
care îi asigura confortul, chiar şi luxul ce o poate face sa se simtă împlinita in plan material şi social,
renuntand la iubirea pentru Felix.