Chile 

(pronunțat [tʃi.le], oficial Republica Chile,[4] în spaniolă República de Chile) este o țară

din America de Sud, învecinată cu Peru la nord, Bolivia la nord-est și cu Argentina la est. Este
cuprinsă între 17º29'57'S și 56º32'S latitudine sudică. Capitala statului se află la Santiago de
Chile (colocvial, numit „Santiago”), cel mai mare oraș. Santiago este situat în Valea Centrală a
țării și, din punct de vedere administrativ, face parte din Regiunea metropolitană Santiago. Deși
Santiago este capitala, Congresul Național își ține ședințele în orașul Valparaíso.
Chile se întinde de la nord la sud pe o lungime de 4.300 kilometri, dar are o lățime medie de doar
350 km. În Chile se află cel mai secetos deșert din lume, Atacama.
În prezent Chile este cea mai stabilă și prosperă țară din America de Sud, fiind prima țară din
regiune după nivelul de dezvoltare umană, competitivitate, calitatea vieții, stabilitatea
politică, globalizare, libertatea economică, corupția scăzută și, de asemenea, nivelul redus de
sărăcie. De asemenea, ocupă o poziție fruntașă în libertatea presei și a dezvoltării democratice.
Cu toate acestea, prezintă o mare diversitate a veniturilor, măsurată prin indicele Gini.

Cuprins

 1Etimologie
 2Istoria
o 2.1Epoca precolumbiană
o 2.2Colonizarea spaniolă
o 2.3Independența
o 2.4Epoca modernă. Secolul XX
 3Geografia
 4Clima
 5Demografie
o 5.1Migrații
o 5.2Religia
o 5.3Urbanizarea
 6Statul
o 6.1Politica
o 6.2Diviziuni administrative
 7Economie
o 7.1Sectorul primar
 8Note
 9Legături externe

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Nu se știe cu exactitate, care este originea cuvântului Chile, dar sunt câteva ipoteze. Abatele
Molina, susținea că numele provine de la denumirea unei păsări în limba mapuche. Conform
teoriilor cronicarului spaniol din secolul XVII, Diego de Rosales, denumirea teritoriului provine de
la coruperea numelui șefului tribului picunche (cacique), numit Tili, care a condus teritoriile
văii Aconcagua,în timpul imperiului Inca (sec. XV).
Alte teorii avansează ipoteza că numele ar proveni de la cuvântul mapuche chili, care înseamnă
”unde se termină pământul”, ”adâncul pământul”, sau cuvântul aymara tchili - însemnând zăpadă,
sau cuvântul chin în limba quechua - care înseamnă rece.
Conquistadorii spanioli, pentru prima dată, au auzit acest cuvânt de la Incași și cei câțiva
supraviețuitori ai expediției lui Diego de Almagro, care s-a terminat în 1536. Câțiva prizonieri se
numeau oamenii Chili și, în consecință, termenul a fost extins, Almagro numind toată valea
Mapocho cu acest nume și este citat ca fiind autorul universalizării denumirii.
Istoria[modificare | modificare sursă]
Primele urme ale populării actualelor teritorii chiliene datează din perioada perioada
Pleistocenului aprox. 35.000 î.e.n. pentru situl preistoric Monte Verde I și 15.000 pentru situl
Monte Verde II (sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului). Aceasta o demonstrează
diverse studii. Teritoriul actual al statului Chile a fost locuit de către aborigeni, iar o parte dintre
aceștia a trecut Munții Anzi, deplasându-se până în Argentina de astăzi.

Epoca precolumbiană[modificare | modificare sursă]

În epoca precolumbiană țara era populată de diverse triburi indigene, care se instalaseră pe
Cordiliera Andină și pe coasta oceanului Pacific. Zonele din nord Aymara și Atacamienii au
început să cultive pământul după modelul Inca, aproximativ în sec. XI (terase cu sisteme de
irigație). În sec XV Incașii au intrat în posesia teritoriilor situate până la râul Maule. La sud de
Aconcagua, s-au instalat populații semi-nomade ca Mapuche. Extrema sudică a țării era populată
de diverse triburi, precum: Chonos, Yámanas, Alacalufs și Onas. Pe insula Rapa Nui s-a
dezvoltat o cultură polineziană, ajunsă până-n zilele noastre. Mapuche au constituit comunitatea
cea mai numeroasă pe teritoriul continental.

Colonizarea spaniolă[modificare | modificare sursă]

Diego de Almagro (1485-1538)

Pedro de Valdivia (1500-1553)

Fernando Magellan a fost primul explorator european care a pus piciorul, în 1520, pe actualul
teritoriu chilian. În 1535, conquistadorii încercau să cucerească teritoriile văii Chile, în lupte cu
incașii. Expediția lui Diego de Almagro a fost un eșec. Pedro de Valdivia a revenit în 1536, fiind
mai convingător decât predecesorul său. Valdivia a fondat o serie de localități, precum Santiago
Noii Extremadura,[5] în 12 februarie 1541 și Valdivia - bn 1545 [6].
De asemenea, Valdivia a început o laborioasă campanie militară împotriva triburilor mapuche. În
opera sa, Alonso de Ercilla relatează cu multă pasiune războiul de la Araucana, în 1576. În urma
unei insurecții mapuche, în 1553, Pedro de Valdivia moare. Principalele intervenții indigene din
sud au loc în 1598 și 1655.
În 1683, sclavagismul este abolit, astfel, deschizându-se calea spre stabilirea unor relații mult mai
durabile între coloniști și mapuches.
Pe parcursul unei lungi perioade de timp, fluviul Biobio a fost considerat hotarul între puterea
guvernamentală și triburile indigene.
Căpitanatul general Chile (Regatul Chile) era, în acea epocă, colonia extremă sudică a Imperiului
Spaniol. Prin poziția sa strategică avea menirea de a proteja strâmtoarea Magellan și de a
aproviziona, cu materii prime, vice-regatul Peru.

Independența[modificare | modificare sursă]
La 18 septembrie 1810, un grup de creoli, profitând de invaziile napoleoniene în Spania
borbonica, a constituit o juntă, pentru a iniția un proces de autodeterminare. Astfel, a început o
perioadă istorică cunoscută sub denumirea Vechea Patrie, care a durat până la dezastrul de la
Rancagua, în 1814, când regaliștii au preluat controlul teritoriului. Soldații independentiști s-au
refugiat, în număr de 6514, la Mendoza, și, acolo, unindu-se cu trupele provinciei Argentina, în
număr de 2600 soldați, au format armata Anzilor. Aceasta din urmă a eliberat Chile în bătălia de
la Chacabuco (12 februarie 1817). În anul următor, independența e declarată, și țara e plasată
sub autoritatea lui Bernardo O'Higgins, care preia titlul de Comandant Suprem. [6]. Reformele
sale, însă, nemulțumesc aristocrația și, în 1823, este nevoit să abdice. În următorii 10 ani, Chile e
supusă unei serii de reforme menite să organizeze țara. După o serie de victorii ale
conservatorilor, în 1829, începe o perioadă de stabilitate. Datorită constituției din 1833, ministrul
Diego Portales devine principalul arhitect al organizării teritoriale.
Treptat, țara începe să-și extindă influența atât în nord, cât și în sud. Economia s-a dezvoltat
datorită descoperirii zăcămintelor minerale în Chañarcillo și creșterii schimburilor comerciale
realizate în portul Valparaíso. Această sursă de prosperitate a produs un conflict cu Peru, pentru
supremația maritimă la Oceanul Pacific. Formarea confederației între Peru și Bolivia a fost
considerată o amenințare asupra stabilității statului Chilean. Astfel, în 1839, Portales declară
război confederației, care se termină cu victoria de la Yungay, în 1839, și dizolvarea alianței. În
același timp, se extinde în teritoriile sudice ale araucanilor, populând
coloniile Llanquihue, Osorno, Valdivia cu etnici Germani. Regiunea Magellan a fost incorporată,
în 1843, cu etnici croați. Și zona Antofagasta a devenit populată.
După 30 ani (1831-1861) de guvernare conservatoare, balanța politică a înclinat spre liberali
(stânga politică, în accepție anglofonă). În acest timp creșterea economică a fost foarte puternică,
datorită exploatărilor de salpetru, în regiunea Antofagasta. Aceste resurse au provocat gelozia
boliviană, care a revendicat posesiunea teritoriului. Chiar după semnarea a mai multor tratate,
părțile nu au găsit o soluție. Astfel, în 14 februarie 1879, Chile ocupă portul Antofagasta,
declarând război Boliviei. La 5 aprilie 1879 are loc bătălia navală de la Iquique.
Peru, stat vecin, a semnat, în secret, un pact cu Bolivia, pentru ajutor în caz de război cu Chile și,
astfel, începe războiul Pacificului, care se va termina cu victoria chiliană, și ocuparea zonei
Antofagasta și regiunilor peruane, Tarapacá, Arica și Tacna. Chile a avut și cu Argentina,
probleme similare, cedând o mare parte din Patagonia și Puna de Atacama. Acest conflict s-a
terminat cu războiul de la Arauco și, în 1881, pacificarea Araucaniei . În 1888 a fost întegrată și
insula Rapa Nui, mai bine cunoscută civilizației vestice ca insula Paștelui.
Pe plan intern, conflictul politic între președintele statului și Congres degenerează, în 1891, în
război civil. Ca urmare a victoriei Congresului, Chile este declarat republică parlamentară.
Epoca modernă. Secolul XX[modificare | modificare sursă]
Arturo Alessandri interprinde o serie de reforme sociale și adoptă constituția de la 1925.
Gabriel González Videla a fost ales președinte din partea partidului comunist în 1946.
Carlos Ibáñez del Campo preia puterea în 1952.
Senatorul Salvador Allende Gossens, membru al Partidului Socialist Chilian, în fruntea Unității
Populare (UP, "Unidad Popular"), câștigă alegerile în 1970.
În urma unei lovituri de stat, care a avut loc pe 11 septembrie 1973, după bombardarea palatului
prezidențial, s-a raportat suicidul președintelui Allende. În consecință, generalul Augusto
Pinochet Ugarte, a instaurat o dură guvenare militară, preluând, astfel, puterea în stat.

Geografia[modificare | modificare sursă]

Orașul Valdivia

Atacama

Solul țării este o acumulare de sedimente marine, care au început să fie ridicate încă
din Mezozoic, ca urmare a coliziunii dintre placa Nazca și plăcile Americii de Sud, ceea ce a dus
la formarea Munțiilor Anzi, care se mai înalță și în prezent. Relieful este format dintr-o depresiune
care desparte două lanțuri muntoase. Munții Anzi formează granița naturală
cu Bolivia și Argentina împreună cu Vârful Ojos del Sare de 6.891 m, care este și cel mai înalt
vulcan activ din lume.
Cel mai arid deșert din lume, Atacama. Litoralul este înalt datorită munților, dar scade brusc în
apropierea Oceanului Pacific. Existența unor râuri care traversează teritoriul a permis formarea
de văi transversale, iar câmpiile de coastă au început să se extindă și, datorită faptului că sunt
largi, au permis formarea orașelor. Pe teritoriul chilian se află și Patagonia. La est de Cordiliera
de Coastă se află zone de câmpie și podiș, mai ales la Strâmtoarea Magellan și Țara de Foc.
Munții Anzi încep să se descompună în Oceanul Pacific, dând naștere unor insule.
Chile are următorii vecini: la nord - statul Peru, la est - Bolivia și Argentina, și la sud și vest -
Oceanul Pacific.
Are de la nord la sud o lungime a coastei de 4.270 km, aproape 2.650 mile, dar lățimea medie nu
depășește 180 km. Arhipelagurile se extind pe coasta sudică a coastei chiliene de la insula Chile
până la capul Horn, punctul cel mai sudic al continentului. Printre aceste arhipelaguri și insule,
cele mai importante sunt: arhipelagul Chonos, insula Wellington, porțiunea vestică a Țării de
Foc, insulele Juan Fernández, insula Paștelui și insulele estice. Chile, de asemenea, deține o
secțiune din Antarctica.
Suprafața țării este de 756.626 km pătrați sau 292.135 mile pătrate.
Capitala țării și cel mai mare oraș este Santiago.
Alte orașe mari din Chile sunt: Arica, Iquique, Antofagasta, Coquimbo, Valparaíso, San Antonio,
Concepción, Valdivia, Puerto Montt și Punta Arenas.

Clima[modificare | modificare sursă]
Dispunerea țării de la nord la sud pe o lungime considerabilă și apropierea de ocean sunt factorii
principali care contribuie la existența multor zone climatice. Munții Anzi influențează masele de
aer venite dinspre Argentina, dar și cele dinspre Oceanul Pacific. În nordul țării, clima este de
deșert, cu puține ploi, iar temperaturile medii anuale sunt de 20 °C. În interiorul țării, temperaturile
prezintă oscilații majore, dar fără umiditate, ceea ce a permis amplasarea unor observatoare
astronomice. În zonele muntoase temperaturile scad, tot aici găsindu-se stepa chiliană. De la
Valea Aconcagua în sud, este prezent un climat asemănător celui mediteraneean.
Chile are patru anotimpuri cu veri călduroase și ierni reci și ploioase. În Santiago de Chile,
temperatura medie este de 20 °C. Sudul țării dispune de un climat umed, iar în zona insulară
clima este foarte rece, datorită oceanului, iar în Insula Paștelui clima este subtropicală, cu
precipitații pe tot parcursul anului.

Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Chile.

Echipa chiliană de polo, cu fostul președinte Michelle Bachelet, după ce a câștigat campionatul mondial de
specialitate 2008

Cu o populație estimată, în 2009, la 16 928 873 locuitori și o densitate de 22,18 locuitori/km²,

Chile ocupă poziția 60 în clasamentul țărilor după populație.
Un studiu arată că aproximativ 52,7 % (8,8 milioane) din populație sunt descendenți
din europeni[7] și 44 % de origine metisă [7]. Alte studii arată că descendenții europoizi s-ar situa
între 64 % și 90 % din populația țării [8][9] .
Conform recensământului din 2002, 3,2 % din populație s-au declarat indigeni [7].

Migrații[modificare | modificare sursă]
Spaniolii și bascii (inclusiv bascii francezi) sunt cele mai importante grupuri etnice stabilite în
Chile, care alcătuiesc astăzi nucleul societății chiliene. Descendenții chilienilor basci, sunt
estimați la 10% (1.600.000) până la 27% (4.500.000).[10][11][12][13][14]
Grup de coloniști italieni în sudul chilian

Alte grupuri etnice europene au imigrat în Chile începând cu secolul XVIII. În 1848,
din Germania a emigrat spre Chile un important grup, astfel punând bazele comunității germano-
chiliene. Aceasta a avut loc cu susținerea guvernului chilian, cu scopul colonizării regiunii de sud
a țării. Germanofonii (Elvețieni, Silesieni, Alsacieni și Austrieci) au influențat semnificativ cultura
compoziția etnică în sudul țării. Descendenții germani sunt estimați ca fiind de la 500.000 până la
600.000.[15]
Britanicii (Anglia, Scoția) și irlandeză ating un număr de 700.000 descendenți.
[16]
 Descendenții greci sunt estimați la un număr situat între 90.000 și 120.000.[17] Cei mai mulți
dintre ei trăiesc în zona Santiago și Antofagasta. Chile este printre primele cele 5 țări cu cea mai
numeroasă diasporă elenă din lume.[18]
Din Elveția se mai adaugă un număr de 90.000 de descendenți.[19] Coloniștii francezi sunt estimați
la 720.000 descendenții.[20] Alte grupuri etnice europene sunt de proveniență italiană 600.000 și
croată. Croații în Chile sunt estimați la un număr de 380.000 locuitori.[21][22] Pot fi găsite și alte
grupuri etnice descendente din Europa, dar în număr mai mic. Comunitatea palestiniană din Chile
constituie cel mai numeros grup etnic palestinian din afara lumii arabe.[23][24][25]

Religia[modificare | modificare sursă]
Cel mai numeros grup religios al țării este cel al adepților Bisericii Romano-Catolică. Biserica
catolică are un rol major în societatea chiliană, cu 84 la sută, adepți declarați. Deși, oficial,
separată de stat din 1925, beneficiază de anumite favoruri.[26] Alte grupuri religioase chiliene sunt
evanghelicii - 15,14%, Martorii lui Iehova - 1,06%, mormonii - 0,92% și 0,13% mozaici. 8,3%
chilieni se declară atei sau agnostici.[27]

Urbanizarea[modificare | modificare sursă]
Conform ultimului recensământ, 13 090 113 chilieni sunt rezidenți în zonele urbane, reprezentând
86,59% din populația națională. Doar 13,41% locuiește în zona rurală. Aici, ocupațiile principale
sunt agricultura și zootehnia, concentrate fiind în zona centru și sud a țării, în Maule (33,59%), în
Araucanía (32,33%) și Los Lagos (31,56%). Regiunile cu grad mare de urbanizare sunt situate în
zonele extreme ale țării: Tarapacá (94,06%), Antofagasta (97,68%), Magallanes (92,6%) și
zonele industrializate situate în Valle Central, Región Metropolitana și Valparaíso, cu gradul de
urbanizare de 96,93% și, respectiv, 91,56%.

Statul[modificare | modificare sursă]
Republica Chile este un stat unitar, democratic, cu caracter prezidențial. Diverse instituții
autonome participă în viața politică a statului, conform unei scheme constituționale, fiecare din
ele având anumite obligații, responsabilități, competențe între diferite organisme statale. Țara
este condusă conform Constituției Politice a Republicii Chile, aprobată la 11 septembrie 1980.
Ramura executivă, respectiv Guvernul și Administrația Publică, este condusă de către
Președintele țării, care este atât șeful statului, cât și al Guvernului. Din martie 2014, această
poziție este deținută de Michelle Bachelet Jeria, la al doilea mandat (după cel din 11
March 2006 – 11 March 2010), care este membru al unui partid de orientare socialistă, membru
al Coaliției pentru Democrație. Conform Constituției, președintele se află în funcție pentru o
perioada de patru ani, fără a putea fi reales din nou pentru un al doilea mandat consecutiv.
Președintele țării numește miniștrii, iar guvernele provinciilor chiliene sunt conduse de către
guvernatori.

Politica[modificare | modificare sursă]
Partidele politice au putut sa fie reorganizate, numai din 1987, pentru a putea participa la
Referendumul Național din 1988, care a stabilit sistemul de existență a acestora. Sistemul
binomial (similar cu cel al Statelor Unite ale Americii) a dus, în parte, la formarea de mari coaliții
politice. În prezent, cele mai importante partide politice și coaliții din Chile sunt:

 Alianța pentru Chile (Alianza por Chile), grupare politică de dreapta care, după alegerile
din 2004, a obținut 37,68% din voturile pentru consilieri, 38,69% la alegerile pentru deputații
din 2005, iar în Congres are, în prezent, 59 de deputați și 17 senatori.
 Coaliția Partidelor pentru Democrație (Concertación de Partidos por la Democracia),
coaliție de centru-stânga;
 Împreună putem mai mult (Juntos Podemos Más) - o grupare politică de stânga.
Un alt partid cu o reprezentare minoră este Partidul Independent Regional.

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Organizarea administrativă a Republicii Chile.

Suprafaț Populație (
Nº Regiune Capitala 2)
a

Arica și 16.873,3
XV Arica 189.692
Parinacota km²

42.225,8
I Tarapacá Iquique 286.105
km²

Antofagast 126.049,
II Antofagasta 547.933
a 1 km²

75.176,2
III Atacama Copiapó 272.402
km²

40.579,9
IV Coquimbo La Serena 677.300
km²

Valparaíso 16.396,1
V Valparaíso 1.682.005
(Chile) km²

R Regiunea Santiago 15.403,2 6.607.805

M metropolitan km²
ă Santiago
 Libertador
General 16.387,0
VI Rancagua 849.120
Bernardo km²
O'Higgins

30.269,1
VII Maule Talca 975.244
km²

Concepció 37.068,7
VIII Biobío 1.982.649
n km²

La 31.842,3
IX Temuco 937.259
Araucanía km²

XI 18.429,5
Los Ríos Valdivia 373.712
V km²

Puerto 48.583,6
X Los Lagos 794.529
Montt km²

Aysén del
General
108.494,
XI Carlos Coyhaique 100.417
4 km²
Ibáñez del
Campo

Magallanes
Punta 132.033,
XII și Antartica 156.502
Arenas 5 km²
Chileană (1)

(1)
 Inclusiv Teritoriul Antarctic Chilian, măsurând 1.382.291,1 km2
(2)
 Estimare la 30 iunie 2006 - Compendiu Statistic 2006

Economie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Economia Chile.
Cu un trecut economic dezastruos, cunoscând multiple dictaturi, Chile a devenit modelul
economic al regiunii, reușind, în ultimii 15 ani, să reducă de două ori nivelul sărăciei. În ultimii 24
ani, PIB-ul a crescut cu 5,2%, și chiar de 8,3% între 1990 - 1997. Sistemul economic chilian e
unul liberalist, implementat de dictatorul Pinochet, cu ajutorul Chicago Boys. Datorită noului
model, țara a cunoscut o miraculoasă revigorare economică. Numeroasele reforme, privatizarea,
în principal, marilor întreprinderi de stat (cupru, aviație, educație) au contribuit decisiv. În zilele
noastre Chile posedă o piață liberă, deschisă lumii întregi. Profilul economic e caracterizat de
importul și exportul de materii prime. În 2005, exporturile au depășit 39,5 miliarde USD și
continuă să crească. Principalii clienți, în ordinea importanței, sunt Uniunea Europeană, Statele
Unite, Coreea de Sud, acordul P4 cu China. Chile e membru APEC (Tratatul Țărilor Pacificului),
membru asociat Mercosur (Tratatul de liber schimb al țărilor din America de sud). Moneda
națională este peso chilian ($). Turismul reprezintă o activitate economică foarte importantă în
Chile, iar în anul 2005 acest sector a generat 1500 miliarde de dolari și echivalentul a 1,33% din
PIB. În Chile sosesc, în fiecare an, aproximativ 2.500.000 de străini, din care cea mai mare parte
provin din țările vecine, dar și din Europa (414.000 în 2007). Cele mai importante atracții turistice
sunt: San Pedro de Atacama, în partea de nord, fiind apreciat de turiștii străini pentru arhitectura
incașă, Lacul Higland, Valea Lunii, Munții Anzi (cu stațiunile de sporturi de iarnă) și stațiunile de
pe litoralul de la Oceanul Pacific. Insula Paștelui reprezintă un important punct de atracție pentru
străini.

Sectorul primar[modificare | modificare sursă]

Agricultura și creșterea vitelor sunt principalele activități ale sectorului, concentrate în zona
centru-sud a țării. Exportul fructelor și legumelor ating cote istorice datorită deschiderii către
piețele europene și asiatice, începând cu 1990. În Chile se înregistrează o creștere exponențială
în piscicultură. Astfel, țara a devenit lider în exportul de somon, depășind, în 2006, Norvegia.
Crescătoriile de somon, amenajate în albiile râurilor din sudul țării, ar putea avea un impact
asupra ecosistemului regiunii.