FC Rapid București 

este un club de fotbal din București, România. A fost fondat în 1923 de

către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă
C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul național (de 3 ori Campionatul României
— 1967, 1999 și 2003 — și în 1942 un campionat de război al cărui trofeu purta denumirea de
"Cupa Basarabia"[5])[3][4] și de 13 ori Cupa României.
În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment; deși nu era definitivă, decizia a avut ca
urmare faptul că echipa nu a mai putut înregistra contracte noi și neavând legitimați suficienți
jucători, clubul nu s-a putut înscrie în prima divizie în sezonul 2016–2017, în urma hotărârii Ligii
Profesioniste de Fotbal. La scurt timp, a urmat și desființarea echipei. După faliment, au demarat
patru proiecte paralele de reconstrucție ale echipei, dintre care sustenabil s-a dovedit a fi
unul : Mișcarea CFR, devenit Academia Rapid și mai apoi Fotbal Club Rapid (Liga a II-a în
sezonul 2019-2020). În luna iunie 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC
Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923, marca
și culorile, fapt recunoscut oficial de Federația Română de Fotbal.

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Perioada Interbelică
o 1.21945–1960
o 1.31960-1975
o 1.41975–1990
o 1.51990–2013
o 1.6Conflictul de insolvență din 2013
o 1.7Acordarea licenței în 2014
o 1.8Falimentul și succesoarea
 2Denumirile clubului
 3Stadionul Giulești
 4Imn
 5Suporteri
 6Jucători notabili
 7Internaționali importanți
 8Palmares
o 8.1Național
o 8.2Internațional
 9Rapid în cupele europene (1938-2012)
o 9.1Bilanț general
o 9.2Traiectoria competițională
 10Suporteri celebri
 11Proprietarii clubului
 12Fotogalerie
 13Vezi și
 14Bibliografie
o 14.1Surse principale
o 14.2Surse suplimentare
 15Note
 16Legături externe

Istorie
Perioada Interbelică
Istoria clubului începe în ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a școlii primare din cartierul
Grivița, lucrătorii de la Atelierele Grivița au pus bazele "Asociației Culturale și Sportive CFR".
[6]
 Din primul comitet au făcut parte: maistrul Teofil Copaci (devenit președintele asociației),
strungarii Grigore Grigoriu (devenit primul căpitan al echipei), Dumitru Constantinescu, Géza
Ginzer, Tudor Petre, Franz Hladt.[7] Echipa s-a constituit în luna septembrie, după fuzionarea
celor de la „Ateliere” cu cei de la „Excelsior” (care reprezenta cartierul muncitoresc „Steaua” și
care avea în frunte pe Emil Dobrescu, V. Constantinescu, Gh. Mărculescu, D. Itu) și a închiriat
terenul C.A.B. de la Șosea, pentru antrenamente și jocuri.[7] Primele echipamente au fost
confecționate din pânză vișinie în casa lui Grigore Grigoriu, iar ghetele cu crampoane
recondiționate din bocancii uzați de la Ateliere.[6]
Pe 28 octombrie 1923 echipa joacă primul său meci, împotriva celor de la Unirea Timișoara, pe
care îl pierde cu 8-4.[8] Al doilea meci, disputat peste zece zile, a fost jucat împotriva Gloriei Arad,
pierdut și acesta cu 2-1.[9]
Până în anul 1932 CFR joacă în campionatul Bucureștiului, neizbutind calificarea în turneul final
al campionatului. În această perioadă, din conducerea echipei au făcut parte: Teofil Copaci,
Grigore Grigoriu, Bozie Codreanu, iar din lotul de jucători: Stănică, Tudor, Molnar, Ștefănescu,
Foran, Leoveanu, Constantinescu, Fetzko, Georgescu, Hladt, Geza, Weiss, Albert, Block, Filip,
Itu I, Itu II, Pîrvulescu, Cichi, Schileriu, Svetcovschi, Oros, Ujlaki, Pop, Dobrescu I, Kelemen,
Vlaiculescu, Ispas, Vintilescu, Petrovici etc.[10]
În sezonul 1932-1933 se înscrie în Divizia A, primul sezon al competiției în sistem divizionar.
[11]
 Începând cu acest an competițional, echipa are ca bază de antrenament și loc de disputare a
meciurilor oficiale terenul Giulești. Primul meci al echipei în Divizia A a fost cel cu Ripensia
Timișoara, disputat la 11 septembrie 1932 și câștigat cu scorul de 3-2.[11] Primul marcator al CFR-
ului de atunci în Divizia A a fost Francisc Boroș.[11] Un alt rezultat important din acest sezon a fost
cel din partida cu Șoimii Sibiu, care s-a terminat cu scorul de 9-1.[11]
Locurile ocupate în clasament în cele nouă ediții organizate până în anii celui de-Al Doilea
Război Mondial au fost: 2 în seria I (1932-1933), 4 în seria I (1933-1934), 10 (1934-1935), 7
(1935-1936), 2 (1936-1937), 1 în seria I (1937-1938), 6 (1938-1939), 2 (1939-1940), 2 (1940-
1941).[12] În această perioadă (1932-1941), din conducerea clubului au făcut parte: V. Blaj, V.
Badiu, Costică Bauer, iar ca antrenori au funcționat: Krüger, Huniade, Wana, Konrád, Schaffer
și Ștefan Auer.
În anul 1936 echipa își schimbă denumirea în Rapid București, fiind luată ca model formația
austriacă Rapid Viena. În sezonul competițional 1937-1938 echipa se califică în finala
campionatului național, după ce încheie seria pe locul 1. Finala este jucată împotriva Ripensiei
Timișoara, pierzând în ambele manșe cu 0-2.
În perioada interbelică, formația feroviară s-a numărat printre echipele de top ale României,
câștigând șapte Cupa ale României. Prima a fost adjudecată la 6 iunie 1935, în finala cu Ripensia
câștigată cu scorul de 6-5[11], echipa CFR-ului era formată din: Theimler - Roșculeț, Ujlaki
- Vintilă, Wetzer II, Cuedan - Georgescu, Barbu II, Strock, Medve, Attila.
[13]
 Între 1937 și 1942 cucerește de șase ori consecutiv Cupa României, record neatins de altă
echipă românească până în prezent.
În 1940 Rapid este prima echipă de fotbal din România care a reușit calificarea în finala unei
cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea
Război Mondial.[11] După ce trecuse de Hungária FC MTK în sferturi și de Građanski Zagreb în
semifinale, feroviarii aveau să-i întâlnească în finală pe cei de la Ferencváros TC.
Din loturile echipei, între 1932-1942, au făcut parte: Roșculeț, Ujlaki, Vintilă, Wetzer
II, Rășinaru, Cuedan, Barbu
II, Rădulescu, Bogdan, Auer, Moldoveanu, Baratky, Raffinsky, Lengheriu, I. Costea, Sipoș,
Gavrilescu, Sadowski, Silvăț, Ghiurițan, Wetzer III, Florian ș.a.[14]

1945–1960
După război, echipa revine în campionatul Campionatul capitalei în ediția 1945-1946, situându-se
pe în final pe locul 4. În anul competițional 1946-1947, primul sezon național oficial după
încheierea războiului, echipa (redenumită din nou în CFR) încheie pe locul cinci, la două puncte
distanță de locul doi și la 13 față de locul 1. În sezonul următor, 1947-1948, echipa termină pe
locul trei, în spatele echipelor CFR Timișoara și ITA Arad[15], iar în sezonul 1948-1949 termină pe
locul doi, la cinci puncte în spatele celor de la IC Oradea.[16] Pe 20 martie 1949, CFR București
obține cea mai clară victorie din istoria sa, 12-2 cu CFR Cluj.[11][17]
În anul competițional 1950, desfășurat după model sovietic (pe sistemul primăvară-toamnă),
echipa termină pe locul doi.[11] La începutul acestui sezon echipa devine Locomotiva, după
decizia în urma căreia toate echipele feroviare din țară sunt nevoite să-și schimbe denumirea
astfel. Prima retrogradare a venit în 1951, când ocupă locul 11[18], pierzând la golaveraj.
Promovează după un an, de pe primul loc, la 10 puncte în spatele celei de-a doua clasate
(Locomotiva Iași)[19] și va încheia sezonul 1953 pe locul cinci.[20] În anul 1954 retrogradează
pentru a doua oară, ocupând locul 12. Revine din nou, după un singur an, în Divizia A, urmând o
perioadă bună pentru echipă. În 1956 ocupă locul patru, la numai 5 puncte de prima poziție.[21]
Din sezonul 1957-1958 se revine la sistemul toamnă-primăvară, iar feroviarii termină pe la
mijlocul clasamentului. În 1958 se revine la numele consacrat de Rapid. În anii următori echipa
termină pe locurile 4 (1958-1959) și 10 (1959-1960).[22]
În acești ani, în lotul de jucători al echipei s-au numărat: V. Stănescu, Gh. Dungu, Gh.
Demeter, D. Macri, V. Mihăilescu, C. Simionescu, N. Cristescu, I. Ruzici, C. Socec, I. Lungu, B.
Marian, A. Rădulescu, A. Ferenczi, Șt. Filotti, N. Roman, Em. Avasilchioaie, D. Călin, L. Coman,
A. Todor, N. Dodeanu, I. Langa, I. Olaru, S. Zeană, Gh. Milea ș.a.

1960-1975
Perioada anilor '60 a fost una din cele mai bune din istoria fotbalului giuleștean. În 1961 ajunge
până în finala Cupei României, unde pierde cu Arieșul Turda, scor 1-2.[23] Sezonul următor, 1961-
1962, ajunge din nou în faza finală, pierzând în fața Stelei cu 1-5.
În marea majoritate a acestor ani, echipa se regăsește în plutonul fruntaș al campionatului,
ocupând succesiv locurile: 3 (1960-1961), 5 (1961-1962), 8 (1962-1963), 2 (1963-1964, 1964-
1965, 1965-1966)[24], culminând cu sezonul 1967 când Rapid reușește să cucerească primul titlul
de campioană a României.[11] Campionatul este câștigat în ultima etapă, la Ploiești, unde trebuia
să nu piardă în fața Petrolului.
După acest prim succes, în următoarele patru ediții de campionat echipa ocupă, cu excepția
sezonului 1967-1968 (când ajunge și în finala Cupei României pe care o pierde în fața
lui Dinamo cu 1-3 în prelungiri), poziții pe podiumul campionatului: locurile 3 (1968-1969), 2
(1969-1970) și din nou 2 (1970-1971), după care începe să alunece spre coada clasamentului:
locul 10 (1971-1972) și locul 14 (1972-1973).[24] În sezonul 1971-1972 ajunge în finala Cupei
României pe care o câștiga în fața Jiului Petroșani, scor 2-0.[23]
În sezonul 1973-1974 ocupă locul al 16-lea în clasament, retrogradând pentru a treia oară
în Divizia B. După obicei, revine în primul eșalon după numai un an (1974-1975)[24], sezon în care
ajunge până în faza finală a Cupei României. După ce trece de Dinamo, Jiul, Ceahlăul și Steaua,
reușește să învingă și Universitatea Craiova în finală, scor 2-1, aducând în vitrina clubului a noua
cupă a României.

1975–1990
Anii aceștia sunt cei mai negri pentru fotbalul feroviar. După ce revine din Divizia B în 1975, în
sezonul 1975-1976 echipa ocupă locul 14 în campionat, iar în sezonul următor locul 16,
retrogradând pentru a patra oară în eșalonul secund, unde va rămâne, de această dată, șase
sezoane. În acești ani echipa, din postura de divizionară secundă, ocupă următoarele locuri în
clasament: 4 (1977-1978), 6 (1978-1979), 2 (1979-1980), 3 (1980-1981), 2 (1981-1982) și locul 1
(1982-1983), ducând în această perioadă o rivalitate crâncenă cu Petrolul Ploiești și Progresul
București. Revenirea în prima divizie se datorează antrenorilor Valentin Stănescu (cel care a
adus și primul titlu în 1967) și Viorel Kraus și a lotului de jucători format din: Ion Gabriel, Manu,
Popescu, Paraschiv, Pîrvu, Șișcă, Tiță, Iancu, Cojocaru, Ion Ion, Manea, Ad. Dumitru, Petruț,
Ispas, C. Dumitriu, Avram, Damaschin, Marta, Lazăr, Koti, Săftoiu, A. Mincu, Petre Petre.
În anul competițional 1983-1984 Rapid ocupă locul 13 în Divizia A, iar în anii următori locurile: 11
(1984-1985), 8 (1985-1986), 14 (1986-1987), 13 (1987-1988). În sezonul 1988-
1989 retrogradează pentru a cincea oară, ocupând locul al 17-lea. În acest an ajunge până în
semifinalele Cupei României, unde o întâlnește pe Steaua, și pierde cu scorul de 2-3 în urma
unui gol marcat în minutul 90
Pe 14 august 1985 Rapidul suferă cea mai severă înfrângere din campionat, pe
terenul Corvinului, scor 9-0.[11] Pe 3 mai 1989 are loc Rapid-Steaua 2-8, meciul cu cele mai multe
goluri primite pe teren propriu de giuleșteni.[11]

1990–2013
Rapid reușește cele mai importante performanțe ale sale pe plan intern și internațional. Din 1993,
echipa a fost preluată de George Copos. În 1999 și 2003 a câștigat campionatul,[6] iar în 1998,
2002, 2006 și 2007 Cupa României. În 2006, Rapid s-a calificat în Cupa UEFA din postura de
câștigătoare a Cupei României, și a reușit totodată calificarea în premieră în grupele acestei
competiții, la al doilea sezon de când UEFA a introdus acest format pentru a doua competiție
intercluburi ca importanță din Europa. Alb-vișiniii au trecut de grupe, iar în șaisprezecimi au
întâlnit echipa germană Hertha Berlin, pe care au eliminat-o după 1-0 la Berlin,
pe Olympiastadion și 2-0 pe „Giulești”, astfel rapidiștii ajungând în optimi. În această fază,
rapidiștii au dat de o altă echipă din Germania, una din marile favorite la câștigarea Cupei UEFA
în acel sezon, Hamburger SV (sau SV Hamburg), de care au trecut după 2-0 pe „Giulești” și 1-3
pe AOL Arena (rapidiștii s-au calificat datorită golului din deplasare), iar în sferturi au
întâlnit Steaua, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanță în Cupa UEFA
din istorie. A fost o luptă dramatică, de unde învingători au ieșit steliștii, după 1-1 în „Giulești” și 0-
0 pe Stadionul Național (steliștii s-au calificat datorită golului din deplasare). A fost cea mai mare
performanță europeană a echipei alb-vișinii de după cel de al Doilea Război Mondial.
După acel sezon, situația financiară a Rapidului s-a complicat, în parte și de condamnarea
penală a patronului George Copos în Dosarul Transferurilor și apoi în dosarul „Loteria”.[25]
[26]
 Performanțele au intrat și ele într-un declin, după ce în 2007–2008 terminase pe locul 3,
Rapidul terminând campionatul pe locurile 7–8 de trei ori în următorii cinci ani.

Conflictul de insolvență din 2013

La 10 mai 2013, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât să nu acorde
clubului licența pentru Liga 1 pentru sezonul 2013-2014. Pe 6 iulie Comitetul Executiv al FRF a
hotărât ca în primul eșalon să participe 18 formații. Mircea Sandu a anunțat că pentru a decide
cea de-a optsprezecea echipă se va disputa un baraj între Concordia și Rapid. Acest baraj a avut
loc pe 13 iulie, pe Stadionul Dinamo la ora 21.00,[27] și a fost câștigat de Rapid cu 2–1.[28]
Concordia a contestat însă legalitatea acestui baraj, întrucât Rapidul nu avea licență pentru Liga
I. După ce deja se disputaseră două etape, la 2 august, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la
Laussane a hotărât că organizarea barajului a fost neregulamentară, iar Concordia trebuie să
rămână în Liga I, iar Rapid să retrogradeze.[29]

Acordarea licenței în 2014

La 17 mai 2014, Comisia de Licențiere a Federației Române de Fotbal a decis neacordarea
licenței pentru sezonul 2014-2015 al Ligii 1.[30] Clubul Rapid a decis să facă recurs la Tribunalul
pentru Arbitraj Sportiv, dar nu își putea permite suma de 30.000 de euro; aceasta a fost strânsă
printr-o colectă a fanilor echipei, iar TAS a admis recursul, obligând Federația să acorde
Rapidului licența pentru sezonul de Liga I.[31]

Falimentul și succesoarea
În sezonul 2015–2016, Rapid a terminat pe locul întâi în Seria I a Liga a II-a,[32] dar în condițiile în
care clubul nu era redresat financiar, echipa de seniori a rămas cu doar câțiva jucători și fără
antrenori. După ce o primă instanță a declarat clubul în faliment, FC Rapid nu a mai putut nici
înregistra noi contracte, deci nu a putut alinia o echipă cu care să se înscrie în Liga 1 în sezonul
2016–2017.[33] Aceasta a dus la desființarea clubului. În acea toamnă, fostul director de
marketing, Horia Manoliu, a înscris în liga a V-a bucureșteană, AFC Rapid, care a preluat seriile
de copii și juniori și a aliniat în acea ligă o echipă bazată pe grupa de juniori născuți în 1998–
1999-2000, cu care a câștigat campionatul în sezonul 2016-2017. Horia Manoliu susținea că
echipa este continuatoarea fostului FC Rapid și că, prin urmare, contribuie în continuare la
palmaresul acesteia.[34]
În sezonul 2017-2018, la inițiativa primăriei Sectorului 1, se înființează asociația sportivă, AS
Academia Rapid, care s-a înscris in Liga a IV-a bucureșteană. Condusă de foști jucători ai
Rapidului precum: Daniel Niculae (președinte), Daniel Pancu (director tehnic), Nae
Stanciu (manager) și Constantin Schumacher (antrenor), Academia Rapid a fost înscrisă în liga a
IV-a pe locul echipei Mișcarea CFR, un club-Phoenix fondat de susținătorii echipei.[35] În 2018,
Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație
brandul clubului desființat, marca și culorile, devenind astfel succesoarea de drept a FC Rapid
București fondat în 1923. Relansarea echipei pe această cale a fost sprijinită de majoritatea
absolută a suporterilor. Din 2017, FC Rapid a promovat consecutiv timp de două sezoane din
Liga 4 în Liga 2.
Un grup disident de suporteri a fondat totuși în primăvara lui 2018 un alt club-Phoenix, ACS
Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului, echipă care a fost înscrisă în Liga a V-a București.[36]

Denumirile clubului
 1923: Asociația culturală și sportivă Căile Ferate Române București
 1937: Rapid București
 1945: CFR București
 1950: Locomotiva Grivița Roșie București
 1958: Rapid București
 1994: UFC Rapid București
 2001: AFC Rapid București
 2006: FC Rapid București
 2016: Mișcarea CFR
 2017: AS Academia Rapid
 2018: F.C. Rapid București

Stadionul Giulești

Stadionul Giulești

Articol principal: Giulești (stadion).

În 1936 începeau lucrările pentru ridicarea stadionului de lângă Grant. Doi ani mai târziu este
încheiată construcția, dând echipei Rapid o copie mai mică a "Potcoavei" din Londra a echipei
Arsenal. Oficial, stadionul a fost inaugurat pe 10 iunie 1939, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la
punerea în circulație a primului tren în România în prezența Regelui Carol al II-lea și a Marelui
Voievod Mihai de Alba Iulia. În acel moment, Rapidul dispunea de una din cele mai mari și
moderne arene din țară, neavând totuși capacitatea ANEF-ului sau gazon de iarbă și instalație de
nocturnă ca Venus.
Imnul Rapidului
Prin construcția, după revoluție, a celei de-a doua peluze,
"Potcoava" a fost închisă, iar capacitatea stadionului s-a ridicat la Suntem peste tot acasă
19.100 de locuri. Modernizările au continuat în 2003, an în care Porțile ni se deschid
gazonul a fost schimbat complet. În prezent peluza veche este Nu-i echipă mai frumoasă
închisă, în urma unor decizii la nivelul conducerii din „perioada Și iubită ca Rapid
Copos”. Refren
Stadionul Giulești este în acest moment (2019) demolat, în locul Rapid-Rapid
lui urmând să fie construită o arenă modernă cu puțin peste 14 Luptă dacă ne iubești
000 de locuri care va găzdui antrenamentele echipelor participante Rapid-Rapid
la EURO 2020. Până la finalizarea construcției noului stadion, Haide-hai Rapid Giulești!
echipa își desfășoară meciurile de pe teren propriu în cartierul Inima ce-n piept ne bate
Regie, pe stadionul fostei echipe Sportul Studențesc. La nevoie e un tun
Pentr-o singură dreptate
Imn Să învingă cel mai bun

Imnul Rapidului, cunoscut și ca „Suntem peste tot acasă”, a fost Refren

compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Păunescu.[37] Nu vă dați bătuți o clipă
https://www.youtube.com/watch?v=1DUUnsfJaJQ Învățați acest refren
Imnul nostru de echipă
Glasul roților de tren
Suporteri Refren
Rapid este singurul club din România cu club aristocratic.[38]
Peluza Nord: Gruppo Autonom Alcoolica, Official Hooligans, RHV,
Autori: Adrian Păunescu și Victor Socaciu
Original Ultra', Bombardierii din Vitan (BMB), Ultras Targoviste ,
SVRB
Tribuna a II-a: Radicals