APOPEI S. MIHAELA TEONA (căs.

CIUBAN)
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

Pedagogie socială
Temă de control obligatorie

Având la bază contribuțiile lui Dimitrie Gusti (1934, p.37) la

afirmarea perspectivei sociae în educație în perioada interbelică, dezvoltați
ideile din următorul citat (1-2 pagini):
„Serviciul Social era socotit instrument de pedagogie socială, potrivit
căruia toți intelectualii ieșiți din universitățile noastre urmau a căpăta o
formație de activiști sociali, o conștiință a îndatoririlor lor de cetățeni ai țării,
la curent cu existența unei serii de probleme sociale grave, care trebuiau
studiate și soluționate.”

În perioada interbelică, o contribuție importantă în afirmarea perspectivei

sociale în educație a avut-o Dimitrie Gusti (1880-1955). Fiind adeptul unei
„pedagogii a națiunii, pentru națiune”, Gusti a acționat în sensul fundamentării
acțiunilor de „culturalizare a maselor” pe cercetarea sociologică, științifică a
realității sociale. Conferind școlii funcții pronunțat sociale, Dimitrie Gusti
aprecia că aceasta „se adresează unei realități precise, pregătind individul, prin
mijloace locale, pentru o viață socială concretă”. În concepția lui Dimitrie Gusti,
universitatea însăși este „socială”.
Gândită în etape de debut ca instituție reigioasă, apoi ca instrument de
control politic, universitatea ar trebui să devină „așezământ de pregătire
socială”, care nu are rolul de „a forma titrați, ci forțele vii ale neamului”.
Dimitrie Gusti este inițiatorul unui amplu proiect de educație a populației
din mediul rural desfășurat în perioada 1925-1948, structurat pe ideea cercetare-
acțiune. O contribuție importantă au avut-o echipele studențești care aveau rolul
să întreprindă „o operă de educație pentru prevenirea relelor”. Noua școală de
echipieri își propunea să pregătească și să formeze „personalități sociale”, în
măsură să inițieze proiecte sociale pentru „transformarea unei realități actuale în
alta, superioară”. În 1938, Dimitrie Gusti promulgă legea pentru înființarea
Serviciului Social care prevedea ca absolvenții universităților, școlilor și
instituțiilor superioare sau speciale să împlinească serviciul social obligatoriu la
sate”. În articolul 1 al legii, se stabilea înființarea „comitetelor monografice care
vor avea drept scop organizarea și conducerea operei de cunoaștere a țării, prin
APOPEI S. MIHAELA TEONA (căs. CIUBAN)
PIPP, ID, ANUL II, GRUPA 2

metode monografice”, în colaborare cu căminele culturale. Având finalitate

pedagogică, activitățile desfășurate prin Serviciul Social urmăreau dobândirea
experienței, a contactului cu realitățile sătești, atât pentru practicieni (medici,
agronomi, economiști, medici veterinari, profesori), „care aveau mai mult o
pregătire teoretică, ruptă de situațiile și problemele reale ale țării”, cât și pentru
țărani.
Ideea de bază ce se desprinde din citatul redat mai sus este aceea că
Serviciul Social îi obligă pe toți tinerii absolvenți de universități sau alte studii
superioare să devina activiști sociali. Acest lucru înseamnă că tinerii
„intelectuali” (așa cum sunt numiți în caracterizarea lui H. H. Stahl) trebuiau să
meargă în mediile rurale și să transforme realitatea actuală de la sate, ce prezintă
probleme sociale grave, într-una superioară, promovând o cultură a sănătății
(pentru preîntâmpinarea și combatrerea bolilor), o cultură a muncii (în vederea
obținerii unor producții agricole superioare), o cultură a minții, ufletului și
educației naționale.
Legea Serviciului Social, care preconiza descoperirea nevoilor satelor
prevedea înființarea unui cămin cultural în fiecare așezare sătească, pentru a
consolida acțiunile instituțiilor sociale. De asemenea, actul legislativ mai
dispunea înființarea a două tipuri de școli:
- Școli și cursuri pentru săteni (cursuri țărănești organizate de căminele
culturale; școli țărănești organizate organizate de căminele culturale județene;
școli superioare țărănești cu program de 2 și 3 ani);
- Școli și cursuri pentru conducătorii căminelor culturale, deschise la Valea
Pinului, Poiana Câmpina și Pietriș, Broșteni-Neamț și Făgăraș.
Contextul politic intern a condus la abandonarea acțiunilor. Chiar dacă legea
a fost abrogată în 1939, un număr mare de cămine culturale a continuat să
funcționeze, iar princiiile Legii Serviciului Social au stat la baza înființării
școlilor superioare țărănești din perioada interbelică, conduse de Traian
Brăileanu, Stanciu Stoian și Eugen D. Neculau.