Activitatea pentru curs

Creștere, dezvoltare și învățare în primii ani de viață ai copilului

Creșterea copilului reprezintă cea mai mare provocare pentru un părinte; ea

nu se face dupa un șablon sau o procedură bazată pe o știință exactă și îi
determină pe părinți să își adreseze întrebarea firească „Cum îmi cresc copilul?
Ce trebuie să fac?”. 
Dezvoltarea copilului urmează unele etape cunoscute și se derulează după
un același proces la majoritatea copiilor.
Copilul, după ce se naște, trece prin momente de adaptare la noul mediu, el
trebuie să învețe totul de la zero. Din fericire, copiii au o abilitate înnăscută de
învățare si deprind orice nouă informație la nivel maxim în intervalul de timp de
la naștere si până la 5 ani – în acest interval, copiii au ritmul cel mai rapid de
învățare din viață. Prin urmare, în această perioadă, părinții trebuie să fie atenți
la ce fel de stimuli sunt expuși copiii, deoarece aceștia pot influența pozitiv sau
negativ dezvoltarea celui mic. 
La aceasta varsta, educatia copilului se face numai și numai prin joc. 
Dezvoltarea psihomotorie este primul nivel de dezvoltare, și cel mai
important, de altfel, deoarece copilul, în primii ani de viață, are multe praguri de
dezvoltare și achiziții de atins. O monitorizare atentă a dezvoltării bebelușului
este foarte importantă pentru descoperirea la timp a eventualelor probleme de
dezoltare sau boli.
Etapele progresului la nivel psihomotric în primul an de viață sunt:
 la naștere, nou-născutul se orientează spre lumină;
 în primele zile, nou-născutul reacționeaza la sunete prin modificarea
comportamentului;
 la o săptămână după naștere, nou-născutul privește o sursă de lumină;
 începând de la o lună și jumătate, sugarul urmărește cu privirea un obiect;
 la 2 luni, sugarul surâde drept răspuns la surâsul părinților și pronuntă
primele vocale: „a”, „e”;
 la 3 luni, copilul iși ține capul drept și recunoaște chipul mamei sale;
 la 3 - 4 luni, iși poate coordona ambii ochi și poate pronunța unele
consoane, precum „b”, „m”, „g”, etc.;
  la 5 luni, copilul poate să apuce unele obiecte cu toată mâna;
 la 5 - 6 luni, copilul surâde la vederea chipului unor persoane care îl
interesează;
 la 6 - 9 luni, bebelușul pronunță silabe și reacționează la cuvinte cunoscute;
 la 7 luni, bebelușul recunoaște un obiect și își îndreaptă mâna spre el;
 la 7 - 8 luni, copilul nu mai are nevoie de sprijin pentru a sta în șezut;
 spre 8 luni, micuțul începe să observe formele și detaliile și își manifestă
nemulțumirea atunci când vede un chip străin;
 la 9 - 10 luni, bebelușul poate sta în picioare cu sprijin;
 la 10 - 11 luni, bebelușul stă în picioare fără sprijin;
 la 10 - 12 luni, copilul pronunță „mama” și „tata”;
 la 12 luni, copilul începe să apuce și să țină obiectele in mână, între degetul
mare și aratator.
În cursul celui de-al doilea an de viață, dezvoltarea psihomotorie a copilului
este marcată de perfecționarea achizițiilor din primul an de viață.
Noile progrese ale copilașului în al doilea an sunt:
 între 12 si 14 luni, copilul poate să meargă fără ajutor;
 spre 18 luni, copilul se recunoaște pe sine și îi distinge pe ceilalți într-o
fotografie;
 la 2 ani, acesta poate să se așeze singur pe un scaun, să bea și să folosească
o linguriță fără ajutor;
 primele propoziții sunt formulate spre 2 ani.
În cel de-al treilea an de viață, copilul consolidează și perfecționează, în cea
mai mare parte, achizițiile din anii precedenți, și, în plus, acesta:
 stăpânește mai bine limbajul și folosește pronumele „eu” atunci când
vorbește despre persoana sa;
 cunoaște formele și culorile;
 Ține un creion în mână și desenează linii orizontale / verticale;
 Capătă entimentul de autonomie și are inițiative;
 Sare cu ambele picioare;
 Poate deschide singur o ușă;
 Își poate spune numele și prenumele și poate formula fraze.
Dezvoltarea socio-emoțională este al doilea cel mai important nivel de
dezvoltare, după nivelul de dezvoltare psihomotric, deoarece o dezvoltare socio-
emoțională bună a copilului de astăzi va determina confortul emoțional și felul în
care va gestiona unele situați adultul de mâine.
Încă din primii ani, aceștia învață:
  Care sunt abilităţile necesare pentru a lega prietenii (de exemplu, cum să se
alăture altor copii care se joacă, cum să ceară juăariile, cum să împartă jucăriile,
cum să-și ajute partenerul de joc);
 să își înțeleagă emoțiile – să le identifice, să vorbească despre emoțiile
proprii și ale celorlalți, să le lege de contextele în care apar în mod tipic (de
exemplu bucuria la primirea unei jucării);
 să își gestioneze furia, prin conștientizare, iar apoi să găsească metode să o
controleze.
Surprinzător, abilitățile socio-emoționale sunt un predictor mai bun al
reușitei la școaăa decat abilitățile intelectuale. Copiilor le este mai dificil să învețe
să scrie sau să citească dacă au probleme care îi distrag de la activitățile care se
desfășoară la clasă, dacă nu știu să urmeze instrucțiunile și cerințele educatorului,
dacă nu știu să socializeze cu cei din jur, nu știu să ceară ajutor sau să se exprime
adecvat. 
Dezvoltarea cognitivă abordează achiziția cunoașterii, dobândită cu ajutorul
unor procese phisice precum gândirea, memoria, atenția și limbajul, prin care
conferim sens realității și ne adaptăm mediului în care trăim. 
Jean Piaget, una dintre vocile importante ale teoriei stadialității dezvoltării
cognitive a copiilor, a ajuns la concluzia conform căreia copiii încearcă să
înțeleagă singuri universul, iar evoluția copilului este rezultatul eforturilor sale
proprii fără îndrumare. Concluziile desprinse sunt: 
copiii învațăa activ, explorând lumea și experimentând, încă din primele
luni de viață și nu o fac la întâmplare, ci își alcătuiesc cunoștințele, ca într-un
puzzle, prin alegerea unor elemente din experiențele lor, fie ele pozitive, fie
negative. 
copiii gândesc diferit de adulți, iar aceste diferențe se schimbă de la o
perioadă de dezvoltare la alta; 
dezvoltarea intelectuală este continua, începând la naștere, și, totuși,
această dezvoltare se face construind peste suportul inițial, care va constitui baza
oricărei etape a progresului. 
Spre deosebire de acesta, psihologul rus Lev Vigotsky, a considerat că
mediul particular în care cresc copiii și interacțiunile cu persoane mai competente
sunt parte integrantă din dezvoltarea lor cognitivă.
În primii ani de viață ai copilului (0-3 ani), Piaget încadrează dezvoltarea
seenzorio-motorie, care se împarte în patru stadii de dezvoltare și se evidențiază
etapa de la 12 luni, când copilul are o memorie ce poate dura până la 8 săptămâni,
spre vârsta de 24 luni, când crește durata de concentrare a atenției pe un obiect
sau o anumită acțiune, chiar dacă, în câmpul său vizual, sunt prezente și alte
elemente; la vârsta de 3 ani, copilul poate privi realitatea doar din punctul său de
vedere, apare raționamentul, capacitatea de a reproduce o acțiune în lipa
modelului, limbajul se interiorizează.
Capacitățile și atitudinile în învățare încep să se dezvolte încă de la naștere,
dar se evidențiază cel mai bine atunci când copilul ajunge la cresă/grădiniță.
Acest domeniu vizează dispoziţii, motivaţii, obişnuinţe, stiluri, atitudini pe
care copilul le manifestă în activitatea de învăţare şi care reflectă modul în care
acesta se implică pe sine în procesul învăţării, cum abordează sarcinile şi
experienţele de învăţare, cum se raportează la procesul de învăţare: este curios,
este creativ, are iniţiativă, stăruie într-o activitate de învăţare?
Domeniul capacităţilor şi atitudinilor în învăţare cuprinde:
 Curiozitatea şi interesul pentru lucruri noi: indică dorinţa de investigaţie a
copilului, interesul lui de a afla şi căuta informaţii noi, curiozitatea în situaţii noi
şi dorinţa de a învăţa lucruri noi.
 Iniţiativa: indică motivaţia intrinsecă a copilului de a realiza anumite
sarcini, activităţi, de a se implica în contexte variate de învăţare, de a comunica şi
desfăşura sarcini împreună cu alţi copii sau adulţi.
 Persistenţa în activităţi: vizează capacitatea copilului de a stărui într-o
activitate, de a-şi concentra atenţia şi a duce un lucru la bun sfîrşit, chiar dacă este
întrerupt sau distras.
 Creativitate: vizează capacitatea copilului de a utiliza informaţia şi
abilităţile dobîndite în strategii şi contexte noi, de a-şi extinde propria învăţare
utilizînd imaginaţia, depăşind tiparele convenţionale ale gîndirii şi situaţiilor
curente, de a-şi exprima ideile, opiniile emoţiile în forme noi.
Toate aceste capacităţi depind în mare măsură de experienţele trecute ale
copilului şi modul în care cei din jur l-au expus şi l-au stimulat în învăţare,
precum şi de temperamentul lui şi contextul cultural în care a crescut; aceste
capacităţi traversează celelalte domenii de învăţare, le utilizează ca resurse, dar şi
constituie baza dezvoltării în celelalte domenii. Atitudinile în învăţare au un statut
aparte pentru că sunt dimensiuni importante ale personalităţii copilului în
devenire şi au un impact deosebit asupra învăţării de-a lungul întregii vieţi.

Bibliografie:
- https://www.papillonclinique.ro/2017/05/dezvoltarea-copilului-
elemente.html?m=1
- https://www.romedic.ro/dezvoltarea-copilului-in-primii-3-ani-de-viata-
0P2996
- https://mecc.gov.md/sites/default/files/ro_standarde_reeditare.pdf