Catedra de igienă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”N.

Testemițanu”

Migrația populației
PROIECT DE STUDIU

Elaborat: Goraș Andreea, S1901

Profesor: Rusu Radu
Migrația umană reprezintă mutarea oamenilor dintr-un loc în altul
cu intenția de a rămâne permanent sau temporar în noua locație. De
obicei, mutarea se face pe distanțe lungi și prin părăsirea țării, dar
este posibilă și migrația internă. Poate exista migrație individuală,
familială sau în masă.
O persoană care se deplasează
de la domiciliu la alt loc din
cauza dezastrelor naturale sau a
tulburărilor civile poate fi
descrisă drept refugiat sau, mai
ales în aceeași țară, o persoană
strămutată. O persoană care
caută refugiu din cauza unor
persecuții politice, religioase
sau de altă natură este de obicei
descrisă ca un solicitant de azil.
La nivel internațional nu există o definiție universal acceptată a termenului „migrant”.

Cuvântul acoperă de obicei toate cazurile în care decizia de a migra a fost luată în mod liber de către persoana
în cauză, din motive care țin de „interesul personal” și fără intervenția unui factor extern
constrângător.

Prin urmare, definiția se aplică acelor persoane, și rudelor lor, care se mută în altă
țară sau în altă regiune pentru a-și îmbunătăți condițiile materiale sau sociale, precum și
perspectivele, pentru ei înșiși sau pentru membrii familiilor lor.
 Organizația Națiunilor Unite
definește migrantul ca pe o persoană care a locuit într-o țară străină timp de peste un an,
indiferent
de cauze, voluntare sau involuntare, și de mijloacele, legale sau ilegale, la care a recurs pentru a
migra. Conform acestei definiții, persoanele care călătoresc pentru perioade mai scurte, ca
turiști
sau oameni de afaceri, nu sunt considerate migranți. Cu toate acestea, în accepțiunea curentă,
în
această categorie sunt incluse și unele tipuri de migranți pe termen mai scurt, cum sunt
lucrătorii
sezonieri în agricultură, care se deplasează pentru perioade scurte și ajută la plantarea sau la
recoltarea produselor agricole.
În Republica Moldova, plecarea populaţiei în străinătate la
muncă sau la studii a căpătat amploare în perioada de
tranziţie la economia de piaţă.

Migraţia forţei de muncă este

evidenţiată ca o provocare la nivelul Europei.

De asemenea, capitalul uman (forţa de muncă înalt calificată)

reprezintă una dintre principalele resurse, ţările dezvoltate confruntându-se cu
un exces de cerere pentru lucrătorii califi caţi, care nu poate fi acoperită prin forţa
de muncă internă formată în sistemul educaţional naţional. Ţările în curs de
dezvoltare devin extrem de competitive în ceea ce priveşte atragerea de forţă de
muncă înalt califi cată pentru a acoperi decalajul. Spre deosebire de America de
Nord, Australia sau Noua Zeelandă, Europa nu deţine o poziţie specifi că pe piaţa
internaţională a muncii pentru lucrătorii înalt califi caţi.
Previziunile privind emigraţia cetăţenilor din noile state membre sunt influenţate de numeroşi factori:
nevoile economice (salarii scăzute, rate ridicate ale şomajului, declinul sectoarelor industriale specifice, de
reglementarea pieţelor muncii), de dorinţa generală de îmbunătăţire a nivelului de viaţă şi asigurarea unui
viitor mai bun pentru familie/ copii. În timp ce motivaţiile economice rămân esenţiale pentru majoritatea
lucrătorilor din noile state membre care au emigrat în UE-15, importanţa motivaţiilor privind
îmbunătăţirea statutului social sau profesional variază semnifi cativ în rândul acestora
De ce migrează oamenii către Europa sau către
altă țară din UE?
Factorii de presiune și de atracție
Factorii de presiune sunt motivele pentru care persoanele își părăsesc țara. Factorii de atracție sunt motivele
pentru care ele se mută într-o anumită țară. Există trei tipuri de factori majori de presiune și de atracție.

Factori socio-politici
Persecuția pe motivul apartenenței la o etnie, religie, rasă, politică sau cultură poate determina oamenii să-și
părăsească țara. Un factor major este războiul, conflictele, persecuția din partea guvernului, sau un risc major
ca acestea să se întâmple. Cei care fug de conflicte armate, de încălcări ale drepturilor omului sau de
persecuții sunt de obicei refugiați umanitari. Aceasta va influența alegerea locului în care se stabilesc,
deoarece unele țări au abordări mai liberale față de migranții umanitari. În primul rând, aceste persoane se
îndreaptă, foarte probabil, către cea mai apropiată țară sigură care acceptă solicitanți de azil.
Factori demografici și economici

Schimbările demografice determină modul în care se produce deplasarea și migrația populației. Creșterea sau
scăderea populației, gradul de îmbătrânire sau ponderea mare a tinerilor influențează creșterea economică și
oportunitățile de ocupare a forței de muncă în țările de origine și politicile de migrație în țările de destinație.

Migrația demografică și economică este corelată cu standardele de muncă, șomajul și starea generală de
fiabilitate economică a unei țări. Printre factorii de atracție se numără salarii mai mari, oportunități de
angajare mai bune, un nivel de trai mai ridicat și oportunități în domeniul educației. În cazul în care
condițiile economice nu sunt favorabile și riscă încă să se deterioreze, crește probabilitatea ca un număr mare
de persoane să migreze în țări cu o situație mai bună.
Factori de mediu

Mediul a constituit întotdeauna un factor al migrației, deoarece oamenii fug din calea dezastrelor
naturale, cum ar fi inundațiile, uraganele și cutremurele. Se preconizează că schimbările climatice vor
accentua fenomenele meteorologice extreme, ceea ce ar putea cauza deplasarea unui număr mai mare de
persoane.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, „migranții din motive de mediu sunt cei care, din
cauza unor schimbări bruște sau progresive ale mediului înconjurător care le afectează viața sau condițiile
de viață, sunt obligați să își părăsească locuințele temporar sau permanent, și care se deplasează în
interiorul țării lor sau în străinătate”.
Pentru ţara de origine emigraţia unei părţi din totalul forţei de muncă are implicaţii majore
(pozitive şi negative), deoarece modifi că numărul şi structura forţei de muncă, infl uenţează
consumul şi investiţiile în economia sursă, precum şi comportamentul membrilor gospodăriei pe
piaţa muncii. Rezultatele obţinute subliniază impactul negativ al emigraţiei asupra numărului
forţei de muncă din ţările de origine analizate în panel, atenuat însă de relaxarea presiunilor
generate de persistenţa nivelului ridicat al şomajului.
Intensificarea procesului de emigraţie a
forţei de muncă determină reducerea
ratei şomajului pentru persoanele cu
educaţie primară şi secundară în ţările
considerate. Aceasta se poate datora
investiţiilor adiţionale în educaţie
realizate de persoanele rămase pentru
îmbunătăţirea perspectivelor de
ocupare, precum şi pierderii unei părţi
din această categorie de forţă de muncă
prin emigrare, ea fiind dispusă sa
accepte locuri de muncă refuzate de
nativii ţărilor gazdă datorită diferenţelor
salariale (posibilităţii obţinerii unui
salariu mai ridicat la destinaţie).
În ceea ce priveşte analiza
impactului emigraţiei forţei de
muncă asupra pieţei muncii din
ţările de origine considerate, se
poate concluziona că efectele
pozitive induse de relaxarea
presiunilor generate de
persistenţa nivelului ridicat al
şomajului sunt contracarate de
impactul negativ asupra
mărimii forţei de muncă, în
special a celei înalt calificate (cu
educaţie terţiară).