STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE

Floareș Maria Magdalena

Școala Gimnazială „Elena Cuza ”Vaslui

Învăţarea este nucleul acţiunii educative şi beneficiază de serviciile evaluării. Ambele sunt
două procese care se autoalimentează.
Învăţarea oferă materie primă evaluării, iar evaluarea este combustibilul învăţării.
(C. Oprea – “Strategii didactice interactive”)
STRATEGIA DIDACTICĂ
* modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaştere şi
să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele şi
emoţiile;
* cuprinde un ansamblu complex şi circular de metode, tehnici, mijloace de
învăţământ şi forme de organizare a activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul
elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficientă a învăţării;
Strategiile didactice interactive de grup/microgrup sunt:
-strategii ce presupun muncă în colaborare şi/sau competiţie constructivă a elevilor
organizaţi colectiv, pe microgrupuri sau în echipe de lucru în vederea atingerii unor obiective
preconizate (soluţii la o problema, crearea de alternative);
-se bazează pe sprijinul reciproc în căutare-cercetare şi învăţare;
-stimulează participările individuale, antrenând subiecţii cu toată personalitatea lor
(abilităţi cognitive, afective, volitive, sociale);
-solicită efort de adaptare la normele de grup, toleranţă faţă de opiniile, părerile
colegilor, dezvoltând capacităţile autoevaluative;
-sunt strategii de interacţiune activă între participanţii la activitate (elev-elev, elev-
profesor);
-presupun crearea unor programe care să corespundă nevoii de interrelaţionare şi de
răspuns diferenţiat la reacţiile elevilor/studenţilor;
Interactivitatea în clasa (face-to-face) se referă atât la promovarea relaţiilor inter şi
intragrupale cât şi între profesor şi elev. În cazul învăţământului la distanţă (Internet),
interactivitatea se constituie într-un soft care răspunde într-o manieră diferenţiată la reacţiile
celui care învaţă. Pentru crearea unui program interactiv, profesorul trebuie să cunoască şi să
organizeze bine materialul de studiu, să-şi imagineze soluţii diverse la reacţiile/răspunsurile
elevilor şi să conceapă trasee de învăţare diferenţiată, adaptate elevilor potenţiali.
Strategiile didactice interactive au în vedere provocarea şi susţinerea învăţării active
în cadrul căreia, cel ce învaţă acţionează asupra informaţiei pentru a o transformă într-una
nouă, personală, proprie.
În sens constructivist, folosind aceste strategii, profesorul îl determina pe elev să
devină răspunzător şi participant în procesul construirii sensurilor informaţionale, prin
rezolvări de probleme, prin explorări şi cercetări sau aplicând ceea ce a dobândit în contexte
noi, diferite.
Elementele care determina opţiunea pentru o anumită strategie didactică în general,
şi interactivă, în special:
- stilul de conducere a activităţii instuctiv - educative;
- modul în care se va produce învăţarea (prin cooperare, prin competiţie, prin cercetare,
prin descoperire, prin problematizare, prin experimentare, prin aplicaţii practice, prin
receptare activă etc.);
-căile şi modalităţile care vor conduce la provocarea învăţării dorite: metodele,
procedeele, tehnicile, mijloacele de învăţământ (materialele didactice, echipamente, noi
tehnologii etc.);
 -formele de organizare a activităţii (frontală, colectivă, în microgrupe, în perechi,
individuală, mixtă);
- modul de participare al educatilor la activitate;
- timpul necesar aplicării strategiei alese;
- tipul de dezvoltare vizat (cognitivă, afectivă, socială, practic-aplicativă);
- modul de prezentare a conţinuturilor (de la înalt structurate către cele mai puţin structurate,
de la algoritmice către cele euristice, incluzând şi nivelurile intermediare);
. - cadrul în care are loc experienţă de învăţare (în clasa, în afară clasei, în laborator etc.)
Etapele elaborării unei strategii didactice eficiente:
 Examinarea scopurilor şi a obiectivelor de atins;
 Alegerea conţinuturilor corespunzătoare, adaptarea, organizarea acestora;
 Examinarea exigenţelor şi orientărilor impuse de normele şi principiile didactice;
 Examinarea alternativelor metodologice de predare/învăţare/evaluare disponibile;
 Analiză resurselor disponibile: umane (particularităţile elevilor), materiale (mijloace
didactice, materiale didactice), de conţinut (manuale, ghiduri, caiete tip, materiale
bibliografice), de timp şcolar etc.;
 Optarea pentru o anumită formă de grupare a colectivului de elevi;
 Alegerea metodelor, tehnicilor de instruire, mijloacelor didactice în funcţie de situaţia
de instruire propusă;
 Elaborarea unor soluţii alternative asupra posibilităţilor şi cailor optime de combinare
a metodelor, mijloacelor şi formelor de organizare a colectivului;
 Opţiunea/decizia asupra strategiei didactice de urmat;
 Aplicarea strategiei didactice, în mod flexibil şi particular, în cadrul activităţii
instructiv-educative desfăşurate cu elevii;
 Evaluarea permanentă a demersurilor întreprinse, corectarea şi adaptarea strategiei
didactice la necesităţile elevilor şi la situaţiile spontane, neprevăzute;
 Aprecierea finală a eficienţei strategiei didactice desfăşurate;
 Emiterea de predicţii care vizează modul cum va fi folosită strategia didactică în
activităţile instructiv-educative viitoare;
Criteriile de apreciere a eficienţei unei strategii didactice:
• gradul de plăcere în învăţare pe care-l conferă strategia didactică elevilor, motivându-i
intrinsec să-şi construiască propriile înţelesuri şi să interiorizeze cunoştinţele noi;
• eficientă învăţării, nivelul de însuşire al cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor şi
de atingere a obiectivelor propuse;
• eficientă în formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a folosi ceea ce s-a învăţat, în
practică, în viaţă;
• raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia didactică aleasă şi timpul
disponibil;
• relaţia de eficientă şi de complementaritate dintre metodele, tehnicile, mijloacele
didactice şi formele de organizare aactivităţii, că părţi componente ale strategiei didactice;
Teoria constructivistă în educaţie şi strategiile didactice interactive
Folosirea strategiilor didactice interactive reclamă din partea profesorilor o viziune
constructivistă asupra proceselor de predare învăţare-evaluare, în acord cu dezideratele
educaţiei postmoderniste.
Ideea centrală a constructivismului: cunoaşterea umană se construieşte printr-un
proces creator şi activ. Cei ce învaţă îşi construiesc o nouă cunoaştere pe temeliile învăţărilor
anterioare, experimentând şi reflectând asupra experienţelor. Această perspectiva vine să
contrasteze cu cele care privesc cunoaşterea că pe o simplă transmitere a informaţiilor de la un
individ la altul, în care recepţia/recepţionarea nu construcţia este fundamentală.
Importantă strategiilor didactice interactive pentru procesul de învăţare este majoră
deoarece elevii învaţă nu doar prin ei înşişi ci mai ales de la ceilalţi.
Reflectând asupra procesului de învăţare în grup, ei îşi pot însuşi metode şi strategii de
învăţare unul de la altul.
Necesitatea diversificării strategiilor interactive în şcoală modernistă şi postmodernistă. În
domeniul instruirii, tendinţele postmoderniste afirmă necesitatea considerării următoarelor
aspecte:
• recunoaşterea cailor multiple şi alternative de predare-învăţare-evaluare;
• stimularea interactivităţii indivizilor în soluţionarea problemelor;
• educatorii sunt facilitatori şi mediatori şi participa alături de educaţi la construirea
cunoaşterii;
• lecţia este un proces dinamic care se pliază după specificul nevoilor, preferinţelor şi
rezistenţelor elevilor. Se încurajează participarea elevilor la construirea ei;
• se stimulează autoreflexivitatea - ceea ce presupune revizuirea continuă;
• accentul este pus pe educat, că agent al construcţiei propriei învăţări, mai mult decât
pe cadrul didactic că furnizor al cunoaşterii;
• dezvoltarea autonomiei educatului în învăţare, a auto-conducerii grupului-clasa (self-
guvernment);
• în evaluare sunt favorizate procesele de negociere care implică conlucrarea decisionala
dintre elevi/student şi profesorul evaluator. Se evaluează în comun muncă realizată împreună
şi efectele reale ale formării. Sancţiunile vin din însăşi finalitatea şi calitatea muncii.
Trăsăturile caracteristice ale pedagogiei postmoderniste şi-ar putea găsi concretizarea în
activitatea didactică prin:
• crearea de alternative metodologice;
• stimularea învăţării prin cooperare şi folosirea metodelor interactive de grup, insistând
pe construcţia progresivă a cunoştinţelor şi abilităţilor, nu doar prin intermediul activităţii
proprii, ci şi prin interacţiunile sociale atât dintre elevi, cât şi dintre elevi şi profesori, elevi şi
comunitate;
• accentul pus pe elev, că agent al construcţiei propriei învăţări, mai mult decât pe
cadrul didactic că furnizor al cunoaşterii;
• dezvoltarea autonomiei educatului în învăţare, a auto-conducerii grupului-clasa;
• crearea şi susţinerea plăcerii de a învaţă, descoperind şi aplicând, prin antrenarea
motivaţiei intrinseci (evitarea "învăţării pentru notă");
• inovarea strategiilor evaluative şi promovarea evaluării dialogate;
• abordarea unui text, a unei probleme din perspective variate şi diferite;
• încurajarea viziunilor alternative şi a interpretărilor specifice culturii, concomitent cu
manifestarea respectului diversităţii personalităţilor şi culturilor;
• negocierea rolurilor şi a regulilor "jocului" didactic;
• accentul pe analiză şi ameliorare şi mai puţin pe sancţiune şi control, favorizând
creşterea responsabilităţii personale;
Metode şi tehnici interactive de grup:
Metodă predării/învăţării reciproce;
Metodă mozaicului (Jigsaw);
Metodă cercurilor concentrice;
Metodă piramidei;
Diagramă cauzelor şi a efectelor;
Tehnică Lotus;
Metodă pălăriilor gânditoare (“Thinking hats” – Edward de Bono);
Explozia stelară (starbursting);
Metodă FRISCO;
Folosind strategiile didactice interactive:
 Se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;
 Muncă în grup permite împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor în părţi mult mai
uşor de realizat;
 Timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul
lucrului în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;
 Interrelatiile dintre membrii grupului, emulaţia, sporesc interesul pentru o tema sau o
sarcina dată, motivând subiecţii să se implice şi mai mult în învăţare;
 Lucrul în echipa oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţă,
ideile, strategiile personale de lucru, informaţiile;
 Grupul da un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce
duce la dispariţia fricii de eşec, stimulând curajul de a-şi asumă riscuri;

Bibliografie :
Oprea Crenguta Lacramioara, Strategii didactice interactive - repere teoretice și
practice, Bucuresti:  Editura Didactica si Pedagogica, , ediția a IV-a, 2009;