Acest psalm reprezintă o rugăciune a omului suferind.

Este un strigăt către Dumnezeu al celui doborât de boală, de

care, în necazuri fiind, trebuie să suporte şi uneltirile vrăjmaşilor săi. O tradiţie creştină veche atribuie acest psalm

rugăciunii lui Hristos, rostită în vremea Sfintelor Patimi. Aceasta este rugăciunea săracului când se mâhneşte şi îşi

pune gândurile inaintea lui Dumnezeu; este potrivită oricărui om care se luptă cu necazurile vietii. Prin „sărac" trebuie

să înţelegem pe omul care are trebuinţă de ajutor de la Dumnezeu. Sfinţii Părinţi văd semănate în această cântare

davidiană mai multe profeţii despre Hristos. Este corect ca acest psalm să fie încadrat în rândul celor penitenţiali,

deoarece personajul central recunoaşte că suferă din cauza păcatelor sale.

Psalmul 101 este conceput sub forma unui dialog cu Dumnezeu, dar nu pe un ton solemn ci pe unul
firesc, prietenesc.
Divinitatea este rugata sa-si plece auzul spre incercarile vietii traite de psalmist, care simte
poverile asupra spiritului sau.
Poetul este coplesit de efemeritatea vietii, de zilele care trec risipindu-se precum "fumul", de
increderea daruita inainte de forta tineretii, de batranetea ce-i transforma oasele "in scrum", de
necazurile care i-au "secat" inima precum fierul coasei taie firul de iarba.
Suspinurile si tristetea l-au epuizat, lipindu-i pielea de oase, in timp ce singuratatea ii
napadeste inima, iar umbrele trecutului il fac sa imbratiseze culmile efemeritatii.
Autorul percepe aceasta relatie, dintre el si divinitate asemeni uneia parinteasca, in care
poate sa ceara tatalui, cu incredere, tot ceea ce doreste. Astfel, observam ca in prima parte a
Psalmului se defineste relatia de tata si fiu, prin cererile poetului de a-si intoarce fata spre el, de a-i
asculta durerile inimii, in rugaciunile pe care de multa vreme le aduce in fata Sa.
Psalmistul utilizeaza figuri de stil ca: inversiunea "mi-asculta", comparatia "si ca corbul cel de
noapte", si repetitia "iarba taiata", pentru a oferi muzicalitatea si ritmicitate intregii creatii.
Totodata, prin aceste figuri de stil si imagini artistice, precum cea auditiva: "Si strigarea mea
sa mearga", vizuala: "Ca o vrabie ramasa/ In substresina de casa", psalmistul isi expune
sentimentele si tristetile resimtite in intreaga lui vietuire.
Consider ca intreaga creatie sublineaza nevoia omului de divinitate, aceasta fiind
completarea fiintei pentru a fi un intreg absolut, perfect.