INTRO

Scriitorii pasoptisti reprezinta o generatie solidara, care participa activ la procesul de

constituire a identitatii noastre nationale si de modernizare a societatii romanesti.
Sub influenta ideologiei romantice, ei descopera si valorifica traditiile, istoria, natura, fiind
elemente ale specificului national si principale teme literare.
Prin creatiile lor contribuie la dezvoltarea limbii romane literare si a stilului beletristic

BIOGRAFIE

Un scriitor pasoptist renumit este Nicolae Balcescu. Născut în Bucureşti, într-o familie de
mici boieri, fiind fiul cel mare al pitarului Barbu Bălcescu şi al Zincăi Petrescu. Pasionat de
istorie încă de mic copil, începând cu 1832, Bălcescu se înscrie la Colegiul „Sfântul Sava” din
Bucureşti, perioadă în care leagă o bună prietenie cu Ion Ghica, care va urma sa devina un
matematican renumit. Printre profesorii săi se numără Ion Heliade Rădulescu, considerat cea
mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și
estetic la dezvoltarea literaturii române.
După absolvirea studiilor liceale in 1838, adolescentul Nicolae Bălcescu optează pentru
o carieră militară şi se înscrie în categoria cadeţilor din miliţie.
Atras de ideile politice liberale promovate de colonelul Ion Câmpineanu şi Heliade Rădulescu în
cadrul Societăţii Filarmonice (1833 - 1837), Bălcescu participă alături de mentorii săi la o
conjuraţie împotriva domnitorului Alexandru D. Ghica, dupa care este incarcerat într-o chilie de
la Mănăstirea Mărgineni. Aici contractează o boală de plămâni care îi va fi fatală în numai
câţiva ani.
Bălcescu este eliberat din detenţie pe 21 februarie 1843. În toamna aceluiaşi an,
împreună cu Christian Tell şi Ion Ghica, Nicolae Bălcescu fondează Societatea „Frăţia”,, cu
scopul de a iniţia o mişcare care să reformeze din temelii Principatele Române. Evenimentele
au luat amploare, iar pe 11 iunie, ştiind că nu are sprijinul armatei şi sub presiunea mulţimii care
scanda în faţa palatului, domnitorul Gheorghe Bibescu semnează proclamaţia iar pe 13 iunie s-
a format guvernul revoluţionar provizoriu, prezidat de mitropolitul Neofit. Nicolae Bălcescu se
număra printre secretarii guvernului. Sfârşitul mişcării a apărut odată cu neînţelegerile survenite
în Comisia Proprietăţii iar majoritatea conducătorilor paşoptişti sunt nevoiţi să se autoexileze,
deoarece autorităţile ruso-otomane încep întocmirea de dosare penale finalizate cu condamnări
la ani grei de temniţă pentru militanţii revoluţiei.
După acest moment, Bălcescu se stabileşte la Paris unde îşi continuă activitatea
ştiinţifică, insa datorita conditiile sale de sanatate medicii îl sfătuiesc să se stabilească în Italia,
deoarece clima era mult mai blândă.
În cele din urmă ajunge la Palermo, de unde a trecut la cele veşnice pe 29 noiembrie
1852, la vârsta de 33 de ani.