C2 Chimia Mediului –anorganică și

analitică
Cuprins

SUBSTANȚE COMPUSE--------------------------------------------------------------------3
1 ACIZI----------------------------------------------------------------------------------------3
1.1 Definiţie 3
1.2 Clasificare 3
1.3 Denumirea hidracizilor 4
1.4 Denumirea oxoacizilor 4
1.5 Metode de obţinere 5
1.6 Proprietăţi fizice 5
1.7 Proprietăţi chimice 5
1.8 Stare naturală 8
1.9 Utilizări 8
2 SĂRURI-------------------------------------------------------------------------------------8
2.1 Definiţie 8
2.2 Clasificare 8
2.3 Denumire 9
2.4 Metode de obţinere 9
2.5 Proprietăţi fizice 9
2.6 Proprietăţi chimice 10
2.7 Stare naturală 11
2.8 Utilizări 11
Exerciții 11
3 Oxizi----------------------------------------------------------------------------------------12
3.1 Definiţie 12
3.2 Clasificare 12
3.3 Denumire 12
3.4 Metode de obţinere 13
3.5 Proprietăţi fizice 13
3.6 Proprietăţi chimice 13
3.7 Stare naturală 15
3.8 Utilizări 15
4 BAZE---------------------------------------------------------------------------------------15

1
4.1 Definiţie 15
4.2 Clasificare 15
4.3 Denumire 15
4.4 Metode de obţinere 16
4.5 Proprietăţi fizice 16
4.6 Proprietăţi chimice 17
4.7 Utilizări 18
Exerciții 18
 SUBSTANȚE COMPUSE
După compoziţia şi comportarea lor chimică, substanţele anorganice compuse pot fi clasificate în
patru categorii:
 Oxizi - Compuşi binari ai oxigenului cu alte elemente chimice;
 Acizi - Compuşi formaţi dintr-un radical acid şi unul sau mai mulţi atomi de hidrogen;
 Baze - Substanţe formate dintr-un ion de metal şi unul sau mai mulţi ioni hidroxid;
 Săruri - Substanţe formate din ioni de metal şi radicali acizi.
FORMULE GENERALE
Formulele generale corespunzătoare celor patru clase de compuşi se regăsesc în tabelul de mai jos:
OXID ACID BAZĂ SARE
Me2Om Hn A Me(OH)m MenAm

1 ACIZI
1.1 Definiţie
Acizii sunt compuşi anorganici formaţi dintr-un radical acid şi unul sau mai mulţi atomi de
hidrogen.
Exemple: HCl, H2S, H2SO4, HNO3
Proprietatea generală a acizilor este aceea de a ceda ioni de hidrogen. Prin cedarea ionilor de
hidrogen, acizii se transformă în radicali acizi.
După Arrhenius: acizii sunt compuși chimici care formează în soluții apoase ioni de hidrogen cu
sarcină pozitivă și ioni radical acid cu sarcină negativă, ioni care se mișcă liber.
După Bronsted: acizii sunt substanțe chimice (molecule sau ioni), care în interacțiunea cu o bază
(adesea o moleculă de apă) cedează ioni de hidrogen (protoni) (donori de protoni ).
După Lewis: acizii sunt substanțe chimice care au un deficit de electroni pe care îl poate completa
cu o pereche de electroni liberi ai unei baze (acceptori de perechi de electroni ) .
1.2 Clasificare
După compoziţia lor, exprimată prin prezenţa sau absenţa atomilor de oxigen, acizii se împart în:
- hidracizi - acizi care nu conţin atomi de oxigen;
Exemple: HBr, H2S etc.
- oxoacizi - acizi care conţin în compoziţia lor atomi de oxigen;
Exemple: H2CO3, HNO2 etc.
După numărul atomilor de hidrogen din moleculă care pot fi cedaţi, acizii se pot clasifica în:
- acizi monobazici (monoprotici) - care pot ceda un singur ion de hidrogen;
 Exemple: HCl, HNO3
- acizi dibazici (diprotici) - pot ceda doi ioni de hidrogen;
Exemple: H2S, H2CO3
- acizi tribazici (triprotici) - au în molecula trei atomi de
hidrogen. Exemple: H3PO3, H3PO4
1.3 Denumirea hidracizilor
Pentru denumirea unui hidracid, se foloseşte termenul "acid" apoi se trece denumirea nemetalului cu
sufixul "-hidric".
Radicalii acizi proveniţi de la hidracizi se denumesc prin renunţarea la cuvântul "acid" şi înlocuirea
sufixului "-hidric" cu sufixul "-ură".
În cazul radicalilor acizi care mai conţin atomi de hidrogen se adaugă şi termenul "acidă", sau se
foloseşte prefixul "hidrogeno-"
Exemple:
Acid Denumire Radical acid Denumire
HCl acid clorhidric Cl- clorură
HBr acid bromhidric Br- bromură
H2S acid sulfhidric S2- sulfură
HS- sulfură acidă (hidrogenosulfură)

1.4 Denumirea oxoacizilor

Deoarece mare parte dintre nemetale au mai multe valenţe faţă de oxigen , acestea pot genera mai
mulţi oxoacizi.
La denumirea acestora, se foloseşte tot cuvăntul "acid" urmat de denumirea nemetalului la care se
adaugă sufixul "-os" pentru acizii în care nemetalul are valenţă mai mică, respectiv sufixul "-ic" pentru
acizii în care nemetalul are valenţă mai mare.
Pentru denumirea radicalilor acizi se înlocuieşte sufixul "-os" cu sufixul "-it", respectiv sufixul "-ic"
cu sufixul "-at".
Exemple:
Acid Denumire Radical acid Denumire
HNO2 acid azotos NO2- azotit
H2SO3 acid sulfuros SO32-- sulfit
HSO3 sulfit acid (hidrogenosulfit)
HNO3 acid azotic NO3- azotat
H2SO4 acid sulfuric SO42- sulfat
HSO4- sulfat acid (hidrogenosulfat)
1.5 Metode de obţinere
1.5.1 Hidracizii se pot obţine prin combinarea hidrogenului cu
nemetalele H2 + Cl2 2 HCl
H2 + S → H2S
1.5.2 Unii oxoacizi se pot obţine prin combinarea oxizilor nemetalelor cu apa
SO3 + H2O → H2SO4
1.5.3 Reacţia acizilor mai tari cu sărurile acizilor consideraţi
2 HCl + CaCO3 → CaCl2 + H2O + CO2↑
H2SO4 + CuS → CuSO4 + H2S
1.6 Proprietăţi fizice
1.6.1 Starea de agregare
Starea de agregare a acizilor la temperatură obişnuită depinde de mai mulţi factori, astfel încât
acizii pot fi găsiţi în toate cele trei stări de agregare:
Exemple:
- acizi gazoşi: HCl, HBr, H2S;
- acizi lichizi: HNO3, H2SO4;
- acizi solizi: H3PO4.
Acidul clorhidric (HCl) este un gaz incolor cu miros înţepător, mai greu decât aerul.
Acidul sulfuric (H2SO4) este un lichid uleios mai greu decât apa.
1.6.2 Solubilitate în apă
Acizii sunt solubili în apă. Unii acizi concentraţi fumegă în aer.
Soluţiile apoase ale acizilor au gust acru şi conduc curentul electric.
ATENŢIE! Nu gustaţi soluţiile de acizi!
ATENŢIE! Dizolvarea acidului sulfuric în apă este puternic exotermă. Pentru a evita eventualele
accidente, la diluarea unei soluţii concentrate de acid sulfuric se toarnă soluţia de acid în apă si nu
invers.
1.7 Proprietăţi chimice
1.7.1 Acţiunea asupra indicatorilor acido-bazici
La dizolvare în apă acizii cedează ioni de hidrogen, care împreună cu apa formează ioni hidroniu cu
formula H3O+.
În prezenţa acestor ioni indicatorii acido-bazici se colorează diferit decât în prezenţa ionilor
hidroxid.
 În mediu acid culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt:
Indicator Culoare
turnesol roşu
metiloranj roşu
fenolftaleină incolor

1.7.2 Reacţia acizilor cu metalele

a. Metalele situate înaintea hidrogenului în seria reactivităţii chimice a metalelor înlocuiesc
hidrogenul din acizi, conform schemei generale:
metal + acid → sare + hidrogen
Exemple:
Mg + 2 HCl → MgCl2 + H2 ↑
H2SO4 + Zn → ZnSO4 + H2 ↑
Observaţii:
- Dacă metalul are mai multe valenţe, prin reacţia cu un acid se va obţine sarea în care metalul are
valenţa inferioară. (De exemplu Fe formează în reacţie cu HCl FeCl2 şi nu FeCl3 ).
- Unele metale în prezenţa unor acizi se acoperă cu un strat protector de oxid sau sare care împiedică
acţiunea acidului asupra metalului, fenomen numit pasivare.
b. Metalele situate după hidrogen în seria reactivităţii chimice a metalelor nu înlocuiesc hidrogenul
din acizi. Unele dintre aceste metale reacţionează cu oxoacizii cu caracter puternic oxidant (H 2SO4,
HNO3) conform schemei generale:
metal + acid → sare + oxid de nemetal + apă
Exemple:
Cu + 2 H2SO4 → CuSO4 + 2 H2O + SO2↑
Cu + 8 HNO3 → 3 Cu(NO3)2 + 4 H2O + 2 NO↑
Seria activităţii metalelor – seria Beketov Volta - constituie o clasificare a metalelor din punct de
vedere electrochimic. Seria de activitate se poate exprima sub aspect calitativ, când se ordonează
metalele după capacitatea de a deplasa ionul unui alt metal din soluţie. Ordonarea este:

K Ba Ca Na Mg Al Mn Zn Cr Fe Ni Sn Pb H2 Cu Bi Sb Hg Ag Pt Au

Reactivitatea metalelor creşte de la Au la K

În figura este prezentată seria reactivității chimice pentru cele mai uzuale metale precum și
proprietățile chimice pe care le prezintă aceste metale în funcție de poziția lor față de hidrogen.
 Fig. 1 Seria reactivității chimice pentru cele mai uzuale metale
1.7.3 Reacţia cu oxizii metalici
Acizii reacţionează cu unii oxizi metalici după schema generală:
acid + oxid bazic → sare + apă
Exemple:
H2SO4 + CuO → CuSO4 + H2O
2 HCl + Mg → MgCl2 + H2O
Observaţii:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în oxid.
- Acizii slabi nu reacţionează în anumite condiţii cu oxizii metalici.
1.7.4 Reacţia cu bazele (Reacţia de neutralizare)
Acizii reacţionează cu bazele după schema generală:
acid + bază → sare + apă
Exemple:
H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2 H2O
HCl + NaOH → NaCl + H2O
Observaţii:
- Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
- Acizii polibazici pot forma în reacţie cu bazele săruri neutre sau săruri acide.
1.7.5 Reacţia cu sărurile acizilor mai slabi
Acizii pot scoate din săruri acizii mai slabi după schema generală:
acid tare + sare a acidului slab → sare a acidului tare + acid slab
 Exemple:
2 HCl + CaCO3 → CaCl2 + H2O + CO2↑
H2SO4 + CuS → CuSO4 + H2S↑
Observaţii:
- Ordinea creşterii tăriei celor mai uzuali acizi este:
H2S < H2CO3 < HNO2 < H3PO4 < H2SO3 < HNO3 < H2SO4 < HCl < HBr < HClO4 < HI.
- Acizii mai puţin volatili concentraţi pot elibera din sărurile lor acizii mai volatili, indiferent de tăria
lor:
H2SO4 + 2 NaCl → Na2SO4 + 2 HCl↑
1.7.6 Reacţia de descompunere a unor acizi
Unii oxoacizi slabi nu sunt stabili în stare pură, suferind reacţii de descompunere:
H2CO3 → H2O + CO2 ↑
H2SO3 → H2O + SO2↑
1.8 Stare naturală
Acizii nu se găsesc liberi în natură, dar putem găsi în natură foarte multe săruri ale lor (cloruri,
sulfaţi, fosfaţi, bromuri, ioduri, carbonaţi etc.)
Acidul clorhidric apare în gazele vulcanice şi se găseşte în sucul gastric.
1.9 Utilizări
Cei mai utilizaţi acizi anorganici sunt HCl, H2SO4 şi HNO3.
a. HCl se utilizează: la obţinerea PVC-ului; la sinteza unor solvenţi; drept reactiv de laborator.
b. H2SO4 este folosit la: obţinerea detergenţilor; sinteza îngrăşămintelor chimice; fabricarea
acumulatorilor auto; drept reactiv de laborator.
c. HNO3 se poate utiliza: la obţinerea lacurilor; la sinteza explozivilor; la fabricarea coloranţilor;
drept reactiv de laborator.
2 SĂRURI
2.1 Definiţie
Sărurile sunt substanţe anorganice care sunt compuse din ioni de metal şi radicali acizi (sub formă
de ioni negativi).
Exemple: NaCl, K2S, CuSO4, Ca(HSO3)2
2.2 Clasificare
Sărurile se pot clasifica în funcţie de natura radicalului acid în :
a. Săruri neutre - care conţin radicali acizi neutri (fără hidrogen), de exemplu: NaCl, K2S, CuSO4;
b. Săruri acide - care conţin radicali acizi cu caracter acid (cu hidrogen), de
exemplu: Ca(HSO3)2,Na2HPO3, NaH2PO3, KHS.
2.3 Denumire
Sărurile metalelor cu o singură valenţă se denumesc după regula:
denumirea radicalului acid + de + numele metalului
Dacă metalul din sare are mai multe valenţe, atunci după numele acestuia se indică în paranteză şi
valenţa acestuia, cu cifre romane:
denumirea radicalului acid + de + numele metalului + (valenţa metalului)
În unele cazuri pentru denumirea bazelor metalelor cu două valenţe indicarea valenţei se poate face
prin folosirea sufixului "-os" pentru valenţa inferioară, respectiv "-ic" pentru valenţa superioară.
Exemple:
Formula chimică Denumirea Formula chimică Denumirea
NaCl clorură de sodiu FeCl2 clorură de fier (II) (feroasă)
KHS sulfură acidă de potasiu FeCl3 clorură de fier (III) (ferică)
CaCO3 carbonat de calciu CuS sulfură de cupru (II)
Al2(SO4)3 sulfat de aluminiu Cu2S sulfură de cupru (I)

2.4 Metode de obţinere

Sărurile se obţin ca produşi de reacţie din mai multe reacţii chimice:
metal + nemetal Fe + S → FeS
metal + acid Mg + 2 HCl → MgCl2 + H2 ↑
oxid acid + bază SO3 + Ca(OH)2 → CaSO4 + H2O
oxid bazic + acid CuO + 2 HCl →CuCl2 + H2O
acid + bază H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2 H2O
acid + sare HCl + CaCO3 → CaCl2 + H2O + CO2↑
bază + sare 2 NaOH + CuSO4 → Na2SO4 + Cu(OH)2↓
sare + sare AgNO3 + NaCl → NaNO3+ AgCl ↓

2.5 Proprietăţi fizice

2.5.1 Stare de agregare
La temperatură obişnuită, sărurile sunt substanţe solide albe (NaCl, CaCO3, NaHCO3) sau colorate
(AgBr - galben, PbS -negru, PbI2 - galben)
Sărurile au puncte de topire ridicate, iar unele săruri se descompun la încălzire.
2.5.2 Solubilitate
Solubilitatea sărurilor în apă variază în limite largi, unele fiind chiar insolubile în apă (AgCl,
BaSO4etc).
 Unele săruri, la evaporarea completă a soluţiilor apoase, înglobează în cristalele lor un anumit
număr de molecule de apă formând cristalohidraţi. (CuSO4. 5 H2O - piatră vânătă, CaSO4. 2 H2O -
ghips)
Prin încălzire cristalohidraţii pierd apa de cristalizare, proces care poate fi însoţit şi de modificări de
culoare.
2.5.3 Conductibilitate electrică
În stare solidă, sărurile nu conduc curentul electric, dar soluţiile apoase ale sărurilor solubile conduc
curentul electric.
2.6 Proprietăţi chimice
2.6.1 Reacţia cu metalele mai active decât metalul din sare
Sărurile pot reacţiona cu matalele aflate în seria reactivităţii metalelor înaintea metalului din sare,
conform schemei generale:
sare1 + metal mai activ → sare2 + metal mai puţin activ
CuSO4 + Fe → FeSO4 + Cu ↓
HgCl2 + Cu → CuCl2 + Hg↓
2.6.2 Reacţia unor săruri cu bazele solubile
Sărurile solubile ale metalelor care formează baze insolubile reacţionează cu bazele solubile după
schema generală:
sare1 + bază solubilă → sare2 + bază insolubilă
Exemple:
CuSO4 + 2 NaOH → Na2SO4 + Cu(OH)2↓(precipitat albastru)
AlCl3 + 3 KOH → 3 KCl + Al(OH)3↓(precipitat alb)
NiCl2 + 2 KOH → 2 KCl + Ni(OH)2↓(precipitat verde)
Metalele îşi păstrează valenţa.
2.6.3 Reacţia cu acizii
Sărurile reacţionează cu acizii mai tari decăt acidul din sare după schema generală:
sare a acidului slab + acid tare → sare a acidului tare + acid slab
Exemple:
CaCO3 + 2 HCl → CaCl2 + H2O + CO2↑
CuS + H2SO4→ CuSO4 + H2S↑
Dacă sarea rezultată este insolubilă, atunci tăria acizilor nu mai contează:
AgNO3 + HCl → HNO3+ AgCl ↓
BaCl2 + H2SO4→ 2 HCl + BaSO4↓
2.6.4 Reacţia sărurilor solubile între ele
Dacă prin combinarea ionilor componenţi a două săruri solubile se formează o sare insolubilă, atunci
cele două săruri solubile pot reacţiona între ele:
 AgNO3 + NaCl → NaNO3+ AgCl ↓
BaCl2 + Na2SO4→ 2 NaCl + BaSO4↓
2.6.5 Reacţia de descompunere a unor săruri
Unele săruri se pot descompune prin încălzire cu formare de diferiţi compuşi:
CuCO3 CuO + CO2 - obţinerea CuO în laborator;
CaCO3 CaO + CO2 - obţinerea varului nestins (CaO); NH4HCO3
NH3 + H2O + CO2 - descompunerea prafului de copt;
2 KClO3 2 KCl + 3 O2 - obţinerea O2 în laborator;
2 NaNO3 2 NaNO2 + O2 - obţinerea O2 în laborator;
2 AgNO3 2 Ag + 2 NO2 + O2
2.7 Stare naturală
Unele săruri se găsesc în natură în stare solidă în roci sau minereuri:
CaCO3 - calcar;
FeS2 - pirită;
FeCO3 - siderit;
PbS - galenă;
NaCl - sare gemă.
Alte săruri se găsesc dizolvate în apele naturale: Ca(HCO3)2 , Mg(HCO3)2 , NaCl, NaBr, KI etc.
2.8 Utilizări
NaCl se utilizează în alimentaţie şi în obţinerea unor compuşi cum ar fi: clor, hidrogen, HCl, NaOH.
CaCO3 se foloseşte în construcţii.
Piatra vânătă (CuSO4. 5 H2O) este utilizată la tratarea culturilor de viţă de vie şi legume împotriva
unor boli.

Exerciții
Denumiți următoarele substanțe:
A. Acizi
1. Hidracizi: HF, HCl, HBr, HI, H2S;
2. Oxoacizi: HNO2, HNO3, H2CO3, H3PO3, H3PO4, H2SO3, H2SO4, HClO, HClO2, HClO3, HClO4
B. Săruri
1.Fluoruri: LiF, KF, CsF, AgF, NaF, RbF, FrF, AuF, BeF2, MgF2, CaF2, SrF2, BaF2, RaF2, GeF2, SnF2, PbF2, ZnF2,
HgF2, FeF2, CuF2, AlF3, GaF3, InF3, TlF3, AsF3, SbF3, BiF3, CrF3, FeF3, CuF3 ;
2.Cloruri: LiCl, KCl, CsCl, AgCl, NaCl, RbCl, FrCl, AuCl; BeCl2, MgCl2, CaCl2, SrCl2, BaCl2, RaCl2, GeCl2, SnCl2,
PbCl2, ZnCl2, HgCl2, Hg2Cl2, FeCl2, CuCl2, AlCl3, GaCl3, InCl3, TlCl3, AsCl3, SbCl3, BiCl3, CrCl3, FeCl3, CuCl3;
3.Bromuri: LiBr, KBr, CsBr, AgBr, NaBr, RbBr, FrBr, AuBr, BeBr2, MgBr2, CaBr2, SrBr2, BaBr2, RaBr2, GeBr2, SnBr2,
PbBr2, ZnBr2, HgBr2, FeBr2, CuBr2, AlBr3, GaBr3, InBr3, TlBr3, AsBr3, SbBr3, BiBr3, CrBr3, FeBr3, CuBr3;
 4.Ioduri: LiI, KI, CsI, AgI, NaI, RbI, FrI, AuI, BeI2, MgI2, CaI2, SrI2, BaI2, RaI2, GeI2, SnI2, PbI2, ZnI2, HgI2, FeI2, CuI2,
AlI3, GaI3, InI3, TlI3, AsI3, SbI3, BiI3, CrI3, FeI3, CuI3;
5. Săruri provenite de la oxoacizi: Ca(NO2)2, NaNO3, NaHCO3, Na2CO3, Na3PO3, NaH2PO3, Na2HPO3, Ca3(PO4)2,
CaH2(PO4)2, CaHPO4, Na2SO3, NaHSO3, Ca(HSO4)2, CaSO4, NaClO, KClO2, NaClO3, KClO4.

3 Oxizi
3.1 Definiţie
Oxizii sunt compuşi binari ai oxigenului cu alte elemente chimice, metale sau nemetale.
Exemple: CaO, K2O, ZnO, SO2, SO3, CO
Formula generală a oxizilor este E2On, unde n este valenţa elementului E.
3.2 Clasificare
După compoziţia lor oxizii pot fi clasificaţi în două categorii:
a. Oxizi de metal - exemple: CuO, Al2O3, FeO, Fe2O3;
b. Oxizi de nemetal - exemple: CO2, NO2, NO, SO3, SO2.
3.3 Denumire
3.3.1 Denumirea oxizilor metalici
Oxizii metalelor cu o singură valenţă se denumesc după regula: oxid + de + numele metalului
Dacă metalul din oxid are mai multe valenţe, atunci după numele acestuia se indică în paranteză şi
valenţa acestuia, cu cifre romane: oxid + de + numele metalului + (valenţa metalului).
În unele cazuri pentru denumirea oxizilor metalelor cu două valenţe indicarea valenţei se poate face
prin folosirea sufixului "-os" pentru valenţa inferioară, respectiv "-ic" pentru valenţa superioară.
Exemple:
Formula chimică Denumirea Formula chimică Denumirea
Na2O oxid de sodiu FeO oxid de fier (II) (oxid feros)
K2O oxid de potasiu Fe2O3 oxid de fier (III) (oxid feric)
CaO oxid de calciu PbO oxid de plumb (II)
Al2O3 oxid de aluminiu PbO2 oxid de plumb (IV)

3.3.2 Denumirea oxizilor nemetalici

Deoarece majoritatea nemetalelor au mai multe valenţe faţă de oxigen, acestea pot genera mai mulţi
oxizi.
Oxizii nemetalelor se denumesc după regula:
prefix pentru nr. atomilor de oxigen + oxid + de + numele nemetalului
Prefixele folosite sunt:
Nr. atomi O 1 2 3 5 7
Prefix mono- di- tri- penta- hepta-
 Exemple: CO -monoxid de carbon; CO2 - dioxid de carbon; SO3 - trioxid de sulf; Cl2O5 - pentaoxid
de clor; Br2O7 - heptaoxid de brom.
Dacă un nemetal formează mai mulţi oxizi cu acelaşi număr de atomi de oxigen în moleculă, atunci
folosim regula:
prefix pentru nr. atomilor de oxigen + oxid + de + prefix pentru nr. atomilor de nemetal+
numele nemetalului
Exemple: N2O - monoxid de diazot; NO - monoxid de monoazot.
3.4 Metode de obţinere
3.4.1 Reacţia de de combinare a metalelor şi nemetalelor cu apa
C + O2 → CO2
2 C + O2 → 2 CO
2 Mg + O2 → 2
MgO P4 + 5 O2
→P4O10
3 Fe + 2 O2 →Fe3O4
3.4.2 Descompunerea unor compuşi (oxizi, acizi, baze, săruri)
4 CuO 2 Cu2O + O2
H2CO3 → H2O + CO2
Cu(OH)2 CuO + H2O
CuCO3 CuO + CO2
3.5 Proprietăţi fizice
3.5.1 Stare de agregare
Oxizii metalici sunt la temperatură obişnuită substanţe solide albe (CaO, MgO, ZnO, Al2O3) sau
colorate (CuO - negru, Cu2O - cărămiziu, PbO - galben, Fe2O3 - roşu etc.)
Oxizii nemetalici pot fi substanţe solide (P4O10), lichide (SO3) sau gazoase (CO, CO2, SO2, NO2).
3.5.2 Punctele de topire
Punctele de topire ale oxizilor metalici sunt foarte ridicate (Al2O3: +2045oC, MgO: +2800oC), iar
cele ale oxizilor nemetalici sunt scăzute.
3.5.3 Solubilitatea în apă
Solubilitatea în apă a oxizilor este scăzută. Unii oxizi reacţionează cu apa.
3.6 Proprietăţi chimice
3.6.1 Reacţii ale oxizilor metalici
1. Reacţia cu apa
Oxizii metalelor din grupele 1 şi 2 reacţionează cu apa cu formare de baze.
Na2O + H2O → 2 NaOH
 MgO + H2O → Mg(OH)2
Aceşti oxizi se mai numesc şi oxizi bazici.
2. Reacţia cu acizii
Unii oxizi metalici reacţionează cu acizii după schema generală:
oxid bazic + acid → sare + apă
CuO + 2 HCl →CuCl2 + H2O
MgO + H2SO4 → MgSO4 + H2O
Al2O3 + 6 HCl → 2 AlCl3 + 3 H2O
Oxizii metalici care reacţioneză şi cu apa şi cu acizii sunt considereaţi oxizi bazici, iar cei care
reacţionează cu acizii dar nu reacţionează cu apa sunt consideraţi oxizi amfoteri.
3. Reacţia de descompunere
Unii oxizi se pot descompune la temperatură în metal şi oxigen sau oxid inferior şi oxigen:
2 HgO 2 Hg + O2
4 CuO 2 Cu2O + O2
3.6.2 Reacţii ale oxizilor nemetalici
1. Reacţia cu apa
Oxizii nemetalici reacţionează cu apa cu formare de oxoacizi.
CO2 + H2O → H2CO3
SO3 + H2O → H2SO4
N2O5 + H2O → 2 HNO3
Aceşti oxizi se mai numesc şi oxizi acizi.
2. Reacţia cu bazele solubile
Oxizii acizi pot reacţiona cu bazele solubile după schema generală:
oxid acid + bază → sare + apă
Exemple:
SO3 + Ca(OH)2 → CaSO4 + H2O
CO2 + 2 NaOH → Na2CO3 + H2O
3. Reacţia cu oxigenul
Oxizii nemetalelor cu valenţă inferioară se pot oxida la oxizi superiori prin reacţia cu oxigenul:
2 CO + O2 → 2 CO2
2 NO + O2 → 2 NO2
2 SO2 + O2 → 2 SO3
3.6.3 Alte reacţii ale oxizilor
Reacţia cu agenţii reducători
 Fe2O3+ 3 CO→ 2 Fe + 3 CO2
Fe2O3+ 2 Al → 2 Fe + Al2O3
2 CuO+ C → 2 Cu + CO2
CO2+ C → 2 CO
3.7 Stare naturală
Unii oxizi metalici se găsesc în natură sub formă de minereuri din care se pot extrage metalele.
Exemple: Fe3O4, FeO etc.
Oxidul de aluminiu se găseşte în minerale precum corindon, sau în pietre semipreţioase ca safir şi
rubin.
Dioxidul de sulf este un component al gazelor vulcanice, iar dioxidul de carbon se găseşte în apele
carbogazoase şi în atmosferă.
3.8 Utilizări
Oxizii metalici sunt folosiţi ca pigmenţi, în industria sticlei, a porţelanului, sau în construcţii.
Mulţi oxizi se folosessc drept reactivi chimici, precum şi pentru obţinerea altor substanţe chimice.
Dioxidul de sulf are acţiune antimicrobiană şi fungicidă.

4 BAZE
4.1 Definiţie
Bazele sunt compuşi anorganici ce conţin în compoziţia lor ioni pozitivi de metal şi ioni negativi
hidroxid (HO-).
Exemple: NaOH, KOH, Ca(OH)2, Al(OH)3.
După Arrhenius: bazele sunt compuși chimici care în soluție apoasă sau în topitură formează ioni
cu sarcina pozitivă și ioni hidroxil cu sarcina negativă, care se mișcă liberi.
După Bronsted : bazele sunt compuși chimici (moleculă sau ioni), care în interacțiunea cu un acid
(adesea cu o moleculă de apă) acceptă ioni de hidrogen (protoni) – sunt acceptori de protoni.
După Lewis: bazele sunt compuși chimici care comnțin de cel puțin o pereche de electroni liberi,
electroni care pot completa deficitul de electroni al unui acid care este un donor de perechi de electroni.
Formula generală a bazelor este Me(OH)n, unde n este valenţa metalului.
4.2 Clasificare
Bazele pot fi clasificate după solubilitatea lor în apă, astfel:
- Baze solubile, care se dizolvă în apă, cum ar fi NaOH, KOH, Ba(OH)2;
- Baze insolubile, care nu se dizolvă în apă, de exemplu: Zn(OH)2, Fe(OH)3, Al(OH)3.
4.3 Denumire
Bazele se denumesc după regula: hidroxid + de + numele metalului
 Dacă metalul din bază are mai multe valenţe, atunci după numele acestuia se indică în paranteză şi
valenţa acestuia, cu cifre romane: hidroxid + de + numele metalului + (valenţa metalului).
Se mai poate utiliza și regula: hidroxid + numele metalului + os (valența inferioară) / ic (valența
superioară)
Exemple:
Formula chimică Denumirea Formula chimică Denumirea
NaOH hidroxid de sodiu Fe(OH)2 hidroxid de fer (II) / hidroxid feros
KOH hidroxid de potasiu Fe(OH)3 hidroxid de fer (III) / hidroxid feric
Ca(OH)2 hidroxid de calciu Pb(OH)2 hidroxid de plumb (II)
Al(OH)3 hidroxid de aluminiu Pb(OH)4 hidroxid de plumb (IV)

4.4 Metode de obţinere

1. Reacţia metalelor foarte active cu apa
2Na + H2O → 2 NaOH + H2 ↑
2. Reacţia oxizilor metalici cu apa
CaO + H2O → Ca(OH)2
3. Industrial, NaOH se obţine prin electroliza soluţiei de NaCl
2 NaCl + 2 H2O 2 NaOH + Cl2↑ + H2 ↑
4.5 Proprietăţi fizice
4.5.1 Stare de agregare
La temperatură obişnuită bazele sunt substanţe solide albe sau colorate.
NaOH, KOH, Ca(OH)2, Al(OH)3, Zn(OH)2 - sunt baze de culoare albă; Fe(OH)3 - brun-roşcat;
Cu(OH)2 - albastru; Ni(OH)2- verde.
4.5.2 Punctele de topire
Punctele de topire ale bazelor sunt foarte ridicate, iar multe baze se descompun prin încălzire. De
exemplu hidroxidul de bariu se topeşte la +408oC, iar hidroxidul de sodiu se topeşte la +322oC.
4.5.3 Solubilitatea bazelor în apă
Solubilitatea bazelor în apă variază în limite largi.
- NaOH şi KOH sunt uşor solubile în apă;
- Ca(OH)2, Mg(OH)2, Ba(OH)2 sunt puţin solubile în apă;
- Cu(OH)2, Fe(OH)2, Zn(OH)2, Al(OH)3 sunt insolubile în apă.
Soluţiile apoase ale bazelor uşor solubile sunt leşioase (lunecoase la pipăit) şi caustice (produc
arsuri).
Soluţiile apoase ale bazelor conduc curentul electric.
4.6 Proprietăţi chimice
4.6.1 Acţiunea asupra indicatorilor acido-bazici
La dizolvare în apă formează ioni hidroxid cu formula HO-. În prezenţa acestor ioni, indicatorii
acido-bazici se colorează diferit.
În mediu bazic culorile celor mai utilizaţi indicatori sunt:
Indicator Culoare
turnesol albastru
metiloranj galben
fenolftaleină roşu-violet

4.6.2 Reacţia bazelor solubile cu oxizii nemetalici

Bazele solubile reacţionează cu oxizii nemetalici după schema generală:
bază + oxid acid → sare + apă
Exemple:
Ca(OH)2 + SO3 → CaSO4 + H2O
2 NaOH + CO2 → Na2CO3 + H2O
Observaţie: - Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
4.6.3 Reacţia cu acizii (Reacţia de neutralizare)
Bazele reacţionează cu acizii după schema generală:
acid + bază → sare + apă
Exemple:
H2SO4 + Fe(OH)2 → FeSO4 + 2 H2O
HCl + NaOH → NaCl + H2O
Observaţie: - Metalul are în sare aceeaşi valenţă ca şi în bază.
4.6.4 Reacţia bazelor solubile cu unele săruri
Bazele solubile reacţionează cu sărurile solubile ale metalelor care formează baze insolubile după
schema generală:
bază solubilă + sare 1 → sare 2 + bază insolubilă
Exemple:
2 NaOH + CuSO4 → Na2SO4 + Cu(OH)2↓
3 KOH + AlCl3 → 3 KCl + Al(OH)3↓
4.6.5 Reacţia de descompunere a unor baze
Multe baze insolubile şi unele baze solubile suferă reacţii de descompunere la încălzire, cu formare
de oxizi:
Cu(OH)2 CuO + H2O↑
 2 Al(OH)3 Al2O3 + 3 H2O↑
Ca(OH)2 CaO + H2O↑
4.7 Utilizări
În laborator bazele se folosesc pentru neutralizarea şi dozarea acizilor, precum şi în procesele de
sinteză a bazelor insolubile şi a sărurilor.
NaOH se mai poate utiliza la obţinerea săpunurilor şi a detergenţilor, la rafinarea produselor
petroliere etc.
Hidroxidul de calciu (var stins) se utilizează în construcţii la obţinerea mortarului, la zugrăvit, la
rafinarea zahărului, sau pentru identificarea CO2 în laborator.

Exerciții
Denumiți următoarele substanțe:
C. Oxizi
 metalici: Li2O, Na2O, K2O, Rb2O, Cs2O, Fr2O, Ag2O, Au2O, BeO, MgO, CaO, SrO, BaO, RaO, GeO, SnO, PbO,
ZnO, HgO, Hg2O, Cu2O, CuO, Al2O3, Ga2O3, In2O3, Tl2O3, As2O3, Sb2O3, Bi2O3, Cr2O3;
 nemetalici: Cl2O5, Cl2O7, F2O, SO2, SO3, CO, CO2, N2O3, N2O5, P2O3, P2O5
D. Baze
 Baze cu valența I: LiOH, KOH, CsOH, AgOH, NaOH, RbOH, FrOH, AuOH
 Baze cu valența II: Ca(OH)2, Mg(OH) 2, Sr(OH) 2, Ba(OH) 2, Ra(OH) 2, Ge(OH) 2, Sn(OH) 2, Pb(OH) 2, Zn(OH) 2,
Hg(OH) 2, Fe(OH) 2, Cu(OH) 2;
 Baze cu valența III: Al(OH)3, Ga(OH)3, In(OH)3, As(OH)3, Sb(OH)3, Bi(OH)3, Cr(OH)3, Fe(OH)3, Cu(OH)3.