Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost

regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. A
fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn care a fost executată la
nici trei ani de la nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh
al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg
Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său
vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe
Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea. Dar voința lui
Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora vitregă
a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani
și jură "că îi va purta de grijă până la moarte".

Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a
stins la moartea ei. A fost cunoscută și ca Regina Fecioară, Buna regină Bess sau
Gloriana.

S-a înconjurat de un grup de consilieri de încredere, conduși de William Cecil, I

Baron Burghley. În politică a fost mai moderată decât tatăl său, fratele și sora
sa[1]. Unul din motto-urile sale era video ed taceo(Văd și nu spun nimic)[2]. A
adoptat o diplomație prudentă, față de marile puteri ale Europei din acea vreme
Franța și Spania. După izbucnirea războiului anglo-spaniol, Spania a încercat să
cucerească Anglia, iar înfrângerea Armadei spaniole este una din cele mai mari
victorii din istoria Angliei.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind
marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. A fost și o perioadă de
extraordinară înflorire artistică și culturală: dramaturgii William Shakespeare,
Christopher Marlowe și Ben Jonson sunt câțiva din dramaturgii care au trăit în
timpul domniei sale.
În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a
înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a
produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey
Gilbert. Elisabeta a fost calificată o domnitoare temperamentală și uneori
indecisă. Spre sfârșitul domniei, o serie de probleme economice și militare i-au
afectat popularitatea. Totuși îi este recunoscută carisma și încăpățânarea, într-o
perioadă în care suveranii din țările vecine înfruntă dificultăți interne care le
periclitează tronurile. Ca în cazul rivalei sale Maria regina Scoției, care închisă în
1568 este executată în 1587. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către
consilierii săi, a salvat-o deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite.
Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie și proză.
Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de onoruri și
demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar
doar opt persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea
numărul consilierilor săi privați, de la treizeci și nouă la nouăsprezece și ulterior la
paisprezece.

După scurtele domnii ale fraților săi vitregi, cei 44 de ani de domnie ai Elisabetei
au dat stabilitate regatului și au ajutat la crearea identității naționale[