direcţiei de propagare a luminii la contactul cu suprafaţa de separare dintre două medii diferite, lumina propagându-se în continuare în acelaşi mediu. Dacă lumina atinge suprafaţa de separare sub un anumit unghi atunci lumina este reflectată sub acelasi unghi. Lumina care este reflectată de pe o suprafaţă plană, cum ar fi suprafata dintre aer şi un lac, va forma o imagine în oglindă. Spunem că un fascicul paralel care se reflectă pe o suprafaţă plană, după reflexie rămâne paralel. Dacă însă suprafaţa pe care se produce reflexia nu este plană, fasciculul reflectat nu rămâne paralel, acest tip de reflexie fiind cunoscut sub numele de reflexie difuză. ARME NUCLEARE
O armă nucleară este un mijloc de distrugere în masă care
se bazează pe energia eliberată în urma fisiunii nucleare (prima generaţie de bombe nucleare), eventual urmată de fuziunea nucleară - bombă cu hidrogen - a doua generaţie de bombe nucleare. A apărut în 1945, anul în care a şi fost folosită (varianta cu fisiune), asupra oraşelor japoneze Hiroshma (6 august 1945) şi Nagasaki (9 august 1945). Efectele acestor explozii au fost devastatoare. Primele bombe nucleare construite au utilizat reacţia de fiziune. Energia uriaşă transferată mediului înconjurător prin violenta reacţie în lanţ, care cuprinde întregul material fisionabil într-o fracţiune de secundă, are efecte devastatoare. La locul exploziei bombei se produce o „uriaşă ciupercă”, ce ridică de pe sol o cantitate enormă de material. Efectele unei explozii nucleare sunt: termice (în centrul exploziei, temperatura atinge valori enorme); mecanice (datorită temperaturilor urişe, presiunea aerului creşte foarte mult, această perturbaţie se propagă sub forma unor unde de şoc, care determină distrugerile mecanice); de iradiere (radiaţiile nucleare care însoţesc reacţiile de fisiune determină efecte biologice atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung); luminoase (intensitatea luminoasă este atât de mare încât poate provoca leziuni grave ale retinei). Bomba cu hidrogen foloseşte reacţii de fuziune şi este de mii de ori mai puternică decât bomba atomică bazată pe reacţia de fisiune. REFRACŢIA LUMINII
Refractia constă în schimbarea direcţiei de
propagare a luminii la trecerea acesteia dintr-un mediu transparent în altul. Deoarece lumina călătoreşte cu viteze diferite în medii diferite, ea trebuie să-şi schimbe viteza la trecerea dintr-un mediu în altul. Acest lucru determină îndoirea sau refractarea fasciculului de lumină la suprafaţa de separare. De exemplu, lumina reflectată de un obiect aflat sub apă trece întâi prin apă şi apoi prin aer pentru ajunge la ochiul unui observator. Din unele unghiuri un obiect parţial scufundat pare îndoit în locul unde intră în apă fiindcă fasciculul de lumină care vine de sub apă este refractat. Datorită refracţiei luminii, ochiul observatorului vede peştele mai sus decât este în realitate. Indicele de refracţie al unui mediu este raportul dintre viteza luminii în vid şi viteza luminii în acel mediu. Lumina solară este compusă din mai multe culori. De aceea, ea este refractată la unghiuri diferite când trece dintr-un mediu în altul. Efectul obţinut este dispersia luminii la trecerea acesteia prin prismă.