Metode și tehnici utilizate în analiza-diagnostic

Pentru realizarea obiectului său de studiu, analiza utilizează metode de cercetare şi tehnici
de evaluare cantitativă şi de apreciere calitativă.
ANALIZA CALITATIVĂ vizează descoperirea esenţei unui fenomen, stabilirea
legăturilor de cauzalitate între fenomene, între fenomen şi factorii săi de influenţă. Rezultatul
acestei laturi a analizei este construirea modelelor care exprimă legăturile respective şi
interpretarea rezultatelor analizei cantitative.
a) Modelarea fenomenelor economico-financiare
Modelul într-o accepţiune generală, constituie un instrument al cunoaşterii bazat pe
reprezentarea simplificată a realităţii. Din punct de vedere al formei de reprezentare a
fenomenului se disting trei tipuri de modele: imitative, analogice şi simbolice.
b) Comparaţia
Emiterea aprecierilor asupra fenomenelor cercetate nu poate fi efectuată fără raportarea la
o valoare de referinţă considerată ca normală.
În funcţie de criteriul care stă la baza comparaţiei distingem: comparaţii în timp, comparaţii
în spaţiu, comparaţii mixte (în timp şi spaţiu); comparaţii cu caracter special, pentru care intervin
şi alte criterii în afara celor de mai sus.
Pentru ca rezultatele comparaţiei să fie fiabile este necesar ca datele să aibă un conţinut
omogen, să fie exprimate într-un etalon comparabil şi să se respecte principiul permanenţei
metodelor de calcul.
c) Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Diviziunea este metoda de studiere a fenomenelor economico-financiare prin pătrunderea
în structurile lor şi constă în descompunerea fenomenelor şi proceselor cercetate în elemente
componente.
Un fenomen poate fi descompus după mai multe criterii, dintre care cele mai des întâlnite
sunt: diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni, zile, ore);
diviziunea după locul de formare a rezultatelor (întreprindere, secţie, atelier, loc de muncă);
diviziunea pe părţi sau elemente componente specifice naturii rezultatului.
d) Gruparea informaţiilor, ca metodă de cercetare a analizei economico-financiare,
presupune împărţirea entităţii cercetate pe categorii omogene de unităţi, după variaţia uneia sau
mai multor caracteristici alese în funcţie de scopul cercetării şi de natura fenomenului studiat.
e) Generalizarea – înseamnă valorificarea întregului complex de informaţii care rezultă
din analiza cantitativă..

ANALIZA CANTITATIVĂ are ca scop exprimarea cantitativă a comportamentului unui

fenomen, precum şi a factorilor de influenţă.

A) Metoda schimbării succesive a factorilor (substituţia în lanţ )

Se utilizează în cazul relaţiilor de tip determinist în care dependenţa factorilor se
materializează în relaţii matematice de produs sau raport şi are la bază câteva principii de aplicare,
şi anume:
● necesitatea identificării naturii factorilor; factori de natură cantitativă, structurală şi de natură
calitativă. Natura calitativă este recunoscută pe baza a două criterii şi anume:
- se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură cu fenomenul studiat;
- are aceeaşi natură economică cu fenomenul studiat.
● substituţia începe cu factorul (factorii) cantitativ(i), se continuă cu cel structural şi, ultimul
factor este cel calitativ.
● un factor substituit se menţine la nivelul curent (efectiv, notat cu indice “1”) până se epuizează
toţi factorii din model; factorul a cărui influenţă nu a fost calculată (care nu a fost substituit)
rămâne la valoarea din baza de comparaţie (notată cu indice “0”) A substitui un factor
înseamnă a înlocui nivelul său dintr-o perioadă de bază sau prevăzut a se realiza, cu nivelul
realizat efectiv.
 Aplicarea procedeului substituţiei în diverse modele deterministe se realizează conform
relaţiilor care se prezintă mai jos.

1. Modelul determinist de produs de factori.

𝐹 =𝑎⋅𝑏⋅𝑐⋅𝑑 (în care factorul “d” este factor calitativ).

1.1. Modificarea fenomenului şi influenţa factorilor sub formă absolută

/
𝛥 = 𝐹 −𝐹 = 𝑎 ⋅𝑏 ⋅𝑐 ⋅𝑑 −𝑎 ⋅𝑏 ⋅𝑐 ⋅𝑑
din care:
𝛥𝐹( ) = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 − 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 = (𝑎 − 𝑎 ) ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑
𝛥𝐹( ) = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 − 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 = 𝑎 ⋅ (𝑏 − 𝑏 ) ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑
𝛥𝐹( ) = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 − 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ (𝑐 − 𝑐 ) ⋅ 𝑑
𝛥𝐹( ) = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 − 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ 𝑑 = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐 ⋅ (𝑑 − 𝑑 )
Se verifică egalitatea:
F = F(a) + F(b) + F(c) + F(d)
F(a)  a , unde:𝛥𝑎 = 𝑎 − 𝑎

1.2. Modificarea fenomenului şi influenţa factorilor sub formă relativă (pe baza ritmului):
/ / 𝐹 𝑎 ⋅𝑏 ⋅𝑐 ⋅𝑑 𝛥𝐹
𝑅 = (𝐼 − 1) ⋅ 100 = ( − 1) ⋅ 100 = ( − 1) ⋅ 100 = ⋅ 100
𝐹 𝑎 ⋅𝑏 ⋅𝑐 ⋅𝑑 𝐹
Ritmul se determină ca diferenţă între indicele fenomenului şi coeficientul 1, pentru
exprimare procentuală se înmulţeşte cu 100.
Din ritmul total se separă influenţa factorilor, ţinând cont de faptul că la indice, baza de
comparaţie (numitorul) rămâne neschimbată, fiind F0, adică substituţia se realizează numai cu
privire la numărător.
 a1  b0  c0  d0 a b c  d a b c  d a F(a) /
R1F/(a0)  ( 1) 100 ( 1 0 0 0  0 0 0 0 ) 100 ( 1 1) 100 (Ia 1) 100 100𝑅 ( ) =
a0  b0  c0  d0 a0  b0  c0  d0 a0  b0  c0  d0 a0 F0
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ( )
( − ) ⋅ 100 = ( − ) ⋅ 100 = 𝐼 ⋅ (𝐼 − 1) ⋅ 100 = ⋅ 100
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅

a1  b1  c1  d0 a1  b1  c0  d0 a b c a b F(c) /
RF1/(c0)  (  ) 100 ( 1 1 1  1 1 ) 100 Ia  Ib  (Ic 1) 100 100𝑅 ( ) =
a0  b0  c0  d0 a0  b0  c0  d0 a0  b0  c0 a0  b0 F0
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ( )
( − ) ⋅ 100 = 𝐼 ⋅ 𝐼 ⋅ 𝐼 ⋅ (𝐼 − 1) ⋅ 100 = ⋅ 100
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅

Se verifică şi în acest caz egalitatea:

/ / / / /
𝑅 =𝑅 ( ) +𝑅 ( ) +𝑅 ( ) +𝑅 ( )

Procedeul substituţiei în lanţ se aplică ca şi pentru o relaţie de produs de factori în cazul

modelelor rezultate ca produs de fracţii (rapoarte sau rate explicative). Aceste modele pot fi
aplicabile oricărui fenomen şi reprezintă un şir de fracţii (rapoarte) în relaţie de produs, construit
după anumite reguli:
- elementele care se aleg pentru a construi ratele (rapoartele) trebuie să fie semnificative în
relaţia cu fenomenul studiat, deci fiecare rată să aibă o semnificaţie bine determinată din punct
de vedere economic;
- în construirea ratelor se asigură exprimarea fenomenului iniţial prin aceea că, numărătorul
unei fracţii este numitorul celei următoare, cu excepţia termenilor extremi. Factorii de
influenţă sunt, de fapt, mărimile rezultate din calcului fiecărei fracţii.
 Modelul se poate descrie prin variante de felul următor:
1) iniţial: F = A/B
– descompunerea pe fracţii: F = A/C ∙ C/D ∙ D/E ∙ E/B
↓ ↓ ↓ ↓
a c d e
– deci F = a ∙ c ∙ d ∙ e, model asupra căruia se aplică substituţia în lanţ.

2) iniţial: F = F
– descompunere pe fracţii: F = A/1 ∙ B/A ∙ C/B ∙ D/C ∙ F/D
a b c d f
– deci F = a ∙ b ∙ c ∙ d ∙ f

Procedeul descompunerii pe fracţii este nelimitat ca şi domeniu de aplicare şi ca varietate.

B) Metoda ratelor
Rata este un raport între două mărimi coerente cu o valoare informaţională şi operaţională
mai mare decât a celor doi indicatori judecaţi separat.
Metoda ratelor pune la dispoziţia analiştilor instrumentul operaţional pentru o mai
complexă evaluare a forţelor şi disfuncţionalităţilor unei firme, a performanţelor unei activităţi. De
asemenea, permite realizarea unor studii comparative în timp şi spaţiu, aprecierea obiectivă a
poziţiei şi performanţelor diferiţilor agenţi economici.

C) Metoda scorurilor
Scorul (metoda scoring) are ca obiectiv punerea la dispoziţia analiştilor a unor metode
predictive pentru evaluarea riscului de faliment, pe baza metodelor statistice. Elaborarea unei astfel
de funcţii scor presupune observarea statistică a două grupuri de întreprinderi, un grup de
întreprinderi cu probleme financiare şi un grup fără probleme. Pe baza observaţiilor se calculează
o serie de rate pentru ambele grupuri de întreprinderi şi se alege cea mai bună combinaţie liniară
a ratelor, astfel încât să se separe întreprinderile cu probleme de cele fără probleme.
Funcţia scor ,,Z” are forma:
Z = ax1 + bx2 + …+ zxn
unde:
x1…xn reprezintă ratele implicate în calcul;
a, b, z – coeficienţi de ponderare (de semnificaţie) ai fiecărei rate.
Scorul Z calculat la nivelul unei firme indică gradul de vulnerabilitate al acesteia, pune în
evidenţă disfuncţionalitatea înainte ca situaţia să devină iremediabil compromisă.

D) Metoda ABC
Această metodă porneşte de la ideea că studierea unui fenomen prin acordarea aceleiaşi
importanţe tuturor componentelor sale nu are un grad de utilitate echivalent efortului de investigare
depus. Din studii statistice a rezultat că 80% din rezultate sunt determinate de un număr redus de
variabile (elemente componente sau factori de influenţă). De aceea, iniţiatorul acestei metode
(Pareto) propune o analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat în funcţie de
poziţia lor în cadrul întregului, identificând trei subgrupe cu caracteristici specifice:
Coordonatele curbei teoretice a metodei ABC, stabilite pe baza studiilor, sunt:
 10 – 15 % din componente reprezintă 60 – 70 % din fenomenul studiat (zona A);
 20 – 30 % din componente reprezintă 20 – 30 % din fenomenul studiat (zona B);
 60 – 70 % din componente reprezintă 10 – 15 % din fenomenul studiat (zona C);
Deciziile asupra fenomenului studiat sunt luate în funcţie de apropierea curbei reale de
curba teoretică.