12.

Portretul făcut de Grigore Ureche lui Ştefan cel Mare are rolul de a
emoţiona cititorul,
pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor într-un mod cât mai
somptuos. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul,
informaţiile acestuia fiind culese din puţinele izvoare scrise din acea
perioadă şi din tradiţiile şi legendele existente, cronicarul este în măsură să
facă chiar o caracterizare fizică a acestuia ca fiind “om nu mare de statu”,
trăsătura care
contrastează cu caracterizarea morală a personajului istoric. În această a
doua observaţie se reflectă concepţia feudală faţă de domnii autocraţi. Este
bine cunoscută ignoranţa pe care o avea Ştefan cel Mare în faţa marii
boierimi; poate de aici porneşte nemulţumirea cronicarului, nemulţumire
care-l determine să-l numească pe erou “om a…i de grabu varsatoriu de sange
Nevinovat.”
Omul Stefan, supus vremelniciei - fapt sugerat prin utilizarea
perfectului compus arhaic "fost-au" - e aprig, impulsiv, temperament
coleric: "manios si degraba a varsa sange nevinovat; de multe ori la
ospete omorata fara giudet." Se simte aici pozitia politica a
cronicarului, dusman al autocratiei voievodale.

Urmeaza o serie de trasaturi morale pe care autorul le surprinde cu

admiratie dar si cu obiectivitate, delimitate clar la nivelul textului prin
adverbul "amintrelea". Voievodul se remarca prin capacitate
intelectuala, unitate caracteriala: "om intreg la fire", e intrepid, vesnic
activ: "nele-nesu, si lucrul sau il stiia a-I acoperi si unde nu gandiiai,
acolo il aflai." "La lucruri de razboaie mester", Stefan are ceea ce am
numi astazi geniu militar, concept din care nu poate lipsi vitejia,
curajul cu efecte psihologice asupra ostenilor: "unde era nevoie insusi
se varaia, ca vazandu-l ai sai, sa nu sa indarapteze si pentru aceia
raru razboiu de nu biruia".
8.Evocarea fiului lui Stefan cel Mare are rolul de a ilustra calitatile
dobandite de baiat de la tatal sau.Stefan isi instruise fiul incat sa se
descurce in batalile de vor urma odata cu trecerea sa la cer.
9.Numeralele din Fragmentul selectat au rolul de ilustra longevitatea
domniei lui Stefan cel Mare dar si realizarile care au ramas in urma
acestuia.Prezenta sa spirituala va fi vesnic resimtita de poporul raman prin
luptele castigate urmate de construirea bisericilor care dainuiesc si in zilele
noastre.
10. In momentul mortii Lui Stefan cel Mare parca natura insusi plangea,isi
plangea aparatorul.Stefan era ocrotitorul meleagurilor respective iar in acel
moment crucial,pamantul si inclusiv natura iesisera de sub protectia celui mai
de seama voievod.Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El alungase din
Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi lovit el însuşi în trei
locuri la spate. Tot el – minunată faptă – înfrânse cu o mână de oameni şi alungă
cu ruşine pe sultanul Mahomed, care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în
mână, alungase peste hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând
învoiala prin care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din
ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo de Volga şi
pe cei din Crâm. O, bărbat triumfal şi victorios, care biruişi pe toţi regii învecinaţi!
O, om fericit, care te bucuraşi de toate darurile, câte natura altora numai în parte
le dă: unii înţelepţi şi vicleni, alţii viteji şi drepţi, alţii iarăşi cu noroc împotriva
duşmanilor.
11.Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei, relatează cum boierii erau
decapitaţi. Chiar şi descrierea celebră pe care i-a făcut-o domnitorului subliniază
că acesta era aprig şi “degrabă vărsătoriu de sânge nevinovatu”. În războiul de
la Soci, unde Ştefan Vodă s-a bătut cu armata lui Radu Vodă, domnitorul
muntenesc, cronicarul spune că “Radu Vodă pierdu războiul cu multă pagubă de
ai săi, că pe toţi i-au tăiatu (...) şi pre mulţi viteji i-au prinsu vii şi pre toţi i-au
tăiatu...”. În războiul de la Râmnic, Ştefan cel Mare, “cu mila lui Dumnezeu” a
avut mare biruinţă. Muntenii au pierit fără număr în război şi le-au fost luate
steagurile de luptă. Cît priveşte pe căpetenia lor “pre Ţepăluşi vodă l-au prinsu
viu şi i-au tăiat capul”. În războiul cu Petru Hronda, pretendent la tronul Moldovei,
finalul a fost asemănător “pierdu Hroiot războiul şi oastea, mai apoi şi capul. (...),
Hroiot, fiindu prinsu viu de Ştefan vodă i-au tăiat şi capul”. Exemplele
cronicarului Ureche privind decapitările comandate de Ştefan cel Mare continuă
în majoritatea descrierilor luptelor din “Letopiseţul Ţării Moldovei”. “Ştefan cel
Mare a luat măsuri la fel de sângeroase. Este cunoscut (n.r. judecata) de la
Vaslui din 1471, când au fost decapitaţi mai mulţi boieri potrivnici. Se înscrie în
practicile medievale, dar fiind un domnitor drept, care a ştiut să-şi apropie
poporul şi oamenii care l-au slujit cu devotament, rămâne în istorie prin întreaga
sa operă de mare organizator de ţară, diplomat şi creştin”, a precizat istoricul
vasluian.

15.Unicitatea domnitorului e subliniata si prin evocarea fenomenelor

naturale, neobisnuite, care i-au precedat moartea: "intru acelasi anu,
iarna grea si geroasa" si "preste vara au fost ploi grele sipovoae de
ape, si multa inecare de ape s-au facut". Situate dupa apoteoza
eroului ("svetr'), aceste notatii se incarca de o expresivitate si
semnificatie particulare.

Scurta insemnare istoriografica, ce incheie consemnarea domniei de

47 de ani a lui Stefan-Voda, are in vedere testamentul politic al
acestuia.
Concizia, precizia stilului, elipsa verbului, antepunerea negatiei ("nu
mare", "nelenesu" etc), fac ca portretul sa para "sapat in piatra, ca o
pisanie de biserica" (N. Cartojan).

Trasaturile fixate de Grigore Ureche marelui voievod au fost urmate

aproape intocmai in creatiile scriitorilor nostri, ceea ce dovedeste
intuitia exceptionala a cronicarului asupra caracterului domnitorului.

13.Numele popular al voievodului, Stefan cel Mare si Sfant, "svetr,

dovedeste ca in tradita poporului acesta se integreaza in familia
"monarhilor ascunsi" (Vasile Lovinescu), fara de moarte, cu dubla
putere -sacerdotala si regala.
14.Gradarea ascendenta a liniilor portretului moral culmineaza cu
secventa apoteotica in care cronicarul prezinta dragostea poporului
pentru marele voievod. Tara "l-au ingropat cu multa jale si plangere"
pe cel ce i-a fost parinte si i-a adus "mult bine si multa aparatura".
Stefan a intrat in legenda, traditia populara l-a sanctificat pentru
"lucrurile lui cele vitejesti carile niminea din domni, nici mai nainte.
nici dupa aceia l-au ajunsu."