Particularitati ale unui text poetic studiat, aparținând lui Mircea Cartarescu

Georgica a IV-a face parte din volumul de debut al autorului (Faruri, vitrine, fotografii - 1981), volum ce a
marcat momentul de cristalizare a directiei '80 in poezia romaneasca actuala. Potrivit lui Andrei Bodiu,
Georgicele s-ar grupa in cea de-a doua varsta a biografiei artistice cartaresciene: acum, ironia, hranita de
intentia polemica, este principiul de ordonare a imaginatiei lirice stimulate de o verva lexicala rar
intalnita.

Spiritul polemic si ironia redefinesc, in Geor-g/'ce, relatia cu modelele literare romanesti si universale.
Titlul generic al intregului ciclu si al fiecarui poem in parte trimite vag la Vergiliu, dar, raportat la
anecdotica textelor ce reconstituie secvente din „universul deruralizat al satului contemporan" (Nicolae
Manolescu), ne indica faptul ca lectura versurilor nu poate fi facuta decat in cheie parodica. Restrangand
sfera analizei la Georgica a IV-a, observam si aici parafraza ironica, definitorie pentru discursul poetic
postmodernist. Referinte discrete, aluzii, trimiteri directe, citate, clisee de vocabular semnaleaza o
reutilizare in context schimbat si cu o functie parodica a unor limbaje poetice existente. jocul raportarilor
intertextuale (realizate prin procedeele amintite: aluzie, citat) este extrem de generos in ceea ce priveste
reverberatiile culturale multiple si neasteptate: aceeasi intentie parodica ii aduce alaturi, in aria inter-
textului, pe Vergiliu, Arghezi, Sorescu si chiar Marin Preda.

In Georgica a IV-a, conjugarea universului rural cu cel al lumii moderne tehnicizate alimenteaza umorul
de suprafata si ne dezvaluie, in structura de adancime, imaginea tragi-comica a „taranului" a carui
existenta este in deriva pentru ca nu mai are suportul valorilor traditionale, dar nici intelegerea adecvata
a civilizatiei moderne.

În poezia Georgica a IV-a, Mircea Cărtărescu ilustrează maniera lirică postmodernistă, adică interesul
artistului pentru cotidian. Originalitatea postmodernistă se distinge prin aceea că poezia nu este
structurată în strofe, nu are rimă, tot textul este scris cu literă mică, atât numele proprii, cât şi începutul
propoziţiilor şi nu există niciun fel de semne de punctuaţie.

Tema

Tema poeziei o constituie imaginea societăţii socialiste, ilustrată prin limbajul standardizat, şablonizat şi
prin mentalitatea epocii.

Structura poemului

Incipitul poemului este o „teoretica" punere in tema a cititorului cu privire la aceasta transformare a
psihologiei taranului contemporan. Tonul ar fi aproape neutru, jurnalistic, daca prozaismul voit al
expresiei nu ar fi nuantat prin ironie si un usor sarcasm. Antifraza si hiperbola cu functie ironica schimba
in context sensul de baza al cuvintelor prin opusul sau:

„taranul de cand cu electrificarea

intelege cum stau lucrurile pe planeta

se indigneaza gratios in mijlocul pogoa-nelor sale

de situatia din cipru si liban

pandeste satelitii si le smulge

aparatura electronica ()*.

Secventa a doua are structura dialogala: prin utilizarea monologului adresat, sunt introduse in discurs
elemente si procedee ale oralitatii; ca o particularizare a ideii enuntate in incipit, eul liric se obiectiveaza,
„asumandu-si" ironic rolul taranului modern a carui imagine hilara este fixata in instantanee ce compun
filmul existentei sale cotidiene. Fragmente de replici juxtapuse fara punctuatie reproduc un amalgam
comic de emotii, ganduri, „reflectii", foarte aproape de lipsa de coerenta si perspectiva, de redundanta si
spontaneitatea discursului vorbit. Acest portret al „taranului", amestec ilariant al ipostazei active,
autoritare cu cea contemplativa, poate fi o aluzie ironica la morometianism:

„() ba /plozilor nu uitati bateriile solare

sa ne-ncalzim la chindie conserva de fasole

cu camaciori produsa la fetesti

ba dati in caini lumea e mica

ba cu gerovital se duc ridurile ca-n palma

hai dati-i zor cu porumbul ()".

Interferenta campurilor lexicale (cel al tehnologiei sofisticate si cel al activitatilor si obiectelor apartinand
derizoriului cotidian), precum si intrebuintarea, cu functie parodica, a cliseelor de vocabular din limbajul
reclamelor publicitare, coroborat cu cel uzual-familiar produc efecte comice, semn ca resemantizarea
contextuala a diferitelor tipuri de limbaj alimenteaza spiritul polemic si parodia.

Inlocuirea, in a doua secventa, a registrului stilistic se face in structura dialogala a discursului, prin
valorificarea oralitatii colocviale, mai cu seama la nivel lexical si sintactic: apelative familiare cu valoare
afectiva sau culoare dialectala („plozilor", „fetii mei", .dragii mei", .copchiii mei"), interjectii cu valoare
adre-sativa („ba"), enunturi imperative juxtapuse („nu uitati", „dati in caini"), termeni si expresii-cliseu
din stilul conversatiei curente si din limbajele profesionale.

O noua conventie retorica se instituie prin renuntarea la anumite norme de ortografie si punctuatie:
scrierea cu minuscula a numelor proprii si a cuvantului la inceput de enunt si eliminarea semnelor de
punctuatie, ceea ce atrage dupa sine fluidizarea frazei poetice care se apropie mai mult de
spontaneitatea si de ritmul verbalizarii in discursul oral.

Finalul, construit intr-un crescendo, aminteste, prin surpriza poantei, de stilul lui Marin Sorescu. in
schimb, folosirea citatului, alternarea tonului glumet cu cel grav, virulenta si truculenta lexicala trimit
direct la un foarte cunoscut text arghezian (De-a v-ati ascuns). Finalul surprinde prin incongruenta in
raport cu continutul si tonalitatea secventelor anterioare, fapt ce arata ca pastisa are o functie pur ludica
(poetul pare a se amuza galant, jucandu-se cu maniere artistice consacrate, distantandu-se totodata
ironic de ele):

„eu ma duc

putin pe lumea cealalta adica a treia

si ultima fetii mei

dragii mei copchiii mei ce sa-i faci

asa e jocul

arza-l-ar focul".

Prozodia

Prozodia defineşte postmodernismul poeziei, întrucât cele 17 versuri inegale nu sunt structurate în
strofe, nu există rimă şi nici semne de punctuaţie. Inovaţia care accentuează valenţa postmodernistă şi
defineşte particularitatea creaţiei lui Mircea Cărtărescu este faptul că întreaga poezie este scrisă cu literă
mică şi nu există niciun fel de semne de punctuaţie.

Citite acum, Ceorgicele (douasprezece la numar) „dau masura unui curaj autentic".

„Tinta lui Cartarescu era «neopasunismul» propagat pe varii canale lirice, resuscitare a samanatorismului
in vremurile ceausismului tarziu, cand propaganda glorifica taranul roman chiar daca, in acelasi timp, il
supunea la umilinte teribile. () Ceorgicele sunt exemplare si pentru dimensiunea ludica-ironica a poeziei
lui Cartarescu, dimensiune ce va fi explorata in Levantul. () Socul pe care l-au creat aceste poeme () a
venit din faptul ca «taranul» lui Cartarescu e un personaj ridicol si tragic, semi-adaptat noii lumi. El nu
mai e eroul samanatorist pe care orasul il corupe, ci e taranul semi-urbanizat care se lasa prins de vraja
noii lumi pe care n-o pricepe" (Andrei Bodiu).