Medicina alternativă și complementară

Termenul de Medicină alternativă este atribuit metodelor de tratament care se bazează pe o tradiție
empirică, fără baze științifice experimentale. Cuprinde mai multe domenii, din care cele mai
cunoscute sunt:

• Acupunctură: metodă de tratament tradițională chineză constând în înțeparea cu ace în

anumite puncte ale corpului, considerate a fi în legătură cu organul lezat.
• Homeopatie: se administrează bolnavului doze infinitezimale dintr-o substanță care - în doze
mari - provoacă aceleași simptome ca ale bolnavului de tratat, după principiul similia
similibus curantur (Christian Hahnemann).
• Chiropraxie și Osteopatie: tratamente prin manipularea întregului corp atât a aparatului
locomotor cât și a organelor interne; considerată până nu de mult o ramură a medicinei
alternative. A devenit în 1990 a III-a disciplină liberă în SUA, după medicina generală și
stomatologie.
• Reflexologie: tehnică de tratament asociind masajele cu presiuni exercitate asupra anumitor
puncte ale corpului.
• Sofrologie: metodă ce are scop diminuarea senzațiilor dureroase sau de indispoziție psihică
prin tehnici de relaxare până în starea de hipnoză.
Învățământul Medical
Vezi și articolul Învățământul medical în România

Studiul medicinei - admis numai după absolvirea unei școli medii (liceu) - are loc în facultățile de
medicină ale universităților pe o durată în medie de 6 ani. La sfârșitul studiului se acordă un grad de
calificare profesională (medic) și dreptul la liberă practică a medicinei, după criterii diferite de la
țară la țară. În multe universități, absolvenții facultăților de medicină prestează la încheierea
studiilor Jurământul lui Hippocrate.

Specializarea într-o anumită disciplină se obține prin pregătire postuniversitară de specialitate

(numită rezidențiat în România), care include instruire practică în clinici și laboratoare precum și
instruire teoretică prin cursuri organizate. Obținerea specialității este condiționată de promovarea
unui examen final la sfârșitul perioadei de specializare, numit examen de intrare în specialitate.
Durata specializării este cuprinsă între 3 și 6 ani, în funcție de specialitatea medicală. În cele mai
multe țări, specializarea este organizată și controlată de asociații profesionale (corespunzătoare
Colegiului Medicilor din România) și recunoscută de organele de stat.