Tema „Latinitate si dacism’’ are rolul de a arata cum s-a format

poporul roman, în perioada Antichității, reprezentând începuturile

noastre.
Limba traco-dacă face parte din familia limbilor indo-europene,
cea mai vastă familie de limbi din lume. Ea reprezintă substratul limbii
române, limba care s-a vorbit pe teritoriul vechi Dacii.
Dacismul reprezintă un demers polemic împotriva exagerărilor
scriitorilor Școlii Ardelene și ale purismului latinist, care depărtau
cercetarea științifică de adevărul istoric și de practica firească a limbii
române.

Opere care susțin acest curent literar:

a) „Revolta fondului nostru latin”- Bibliografia a fost publicată în
revista culturală de factură tradiționalistă “Gândirea” din 1921.
Lucian Blaga combate exclusivismul latin din cadrul spiritului
poporului roman: “Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem
să fim numai atat: latini-limpezi, raționali, cumpătați, iubitori
de formă, clasici- dar vrând-nevrând suntem mai mult.”.
b) “Getica”- a fost tipărită în tomul al treilea a lucrării “Memoriilor
Secţiunii Istorice a Academiei”, editura Cultura Națională din
1926. Vasile Pârvan revalorizează, cu argumente de cultură
antică, arheologice, istorice şi mitologice, componenta dacică a
etnogenezei românilor. În cadrul lucrării se reconstituie
imaginea complexă a unei civilizaţii străvechi, întemeiată pe o
cultură şi un cult spiritual profund, cel al lui Zalmoxis, al cărui
ecou şi reminiscenţă se regăsesc în modul de viaţă şi în firea
poporului român.
Caracterului latin al limbii române se poate demonstra prin
metoda comparativ istorică. Aplicând această metodă se constată că
sistemul fonetic , structura gramaticală a limbii române , sintaxa si
nucleul cel mai important al vocabularului sunt de proveniență latină.
Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latină a unui
neam. Latinitatea limbii române alături de idei valoroase ca de
exemplu: unitatea şi continuitatea românilor, a originii sud-dunărene,
necesitatea adoptării alfabetului latin-promovează exagerări precum:
originea pur romană a poporului român şi a limbii. Acest lucru îi
determină pe scriitori să consolideze acest curent de idei spre sfârșitul
secolului al XIX-lea.
a) „Memento mori”- Este cel mai întins poem al lui Mihai
Eminescu, publicat postum. Opera este scrisă în perioada în
care poetul era student la universitatea din Viena. Este
alcătuită din 217 strofe, a câte șase versuri fiecare și prezintă în
acestea istoria lumii din cele mai vechi timpuri până în secolul
al XIX-lea. Mihai Eminescu prezintă bogăția și gloria Imperiului
Roman, acest stat având controlul asupra altor popoare obținut
prin “fier și sânge”. În partea a IV a poemului Memento mori,
Eminescu vorbește despre măreția și modul în care intră în
declin poporul roman, din cauza alegerilor împăratului Nero.
b) “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”- a fost scrisă
între anii 1719 și 1722 în latină și tradusă ulterior în română.
Ideea de bază este continuitatea elementului roman în Dacia,
într-o unitate deplină în cele trei provincii românești, autorul îi
consideră pe români, urmași ai romanilor și numai ai romanilor,
iar dacii și populația băștinașă ar fi fost exterminați.
Etnogeneza, denumită și etnogenie, este o ramură a
antropologiei, care se ocupă cu studiul originii și a procesului de
formare a unui popor sau a unei colectivități umane, în cazul te față
urmărește formarea și evoluția poporului român.
 Conform criticului literar George Călinescu, în literatura română
există patru mituri esențiale, care au rolul unor piloni în tradiția
autohtonă:
A)Mitul etnogenezei: Acest mit al etnogenezei sau mitul lui
„Traian și Dochia” simbolizează geneza a poporului român. Mitul
“Traian și Dochia”, îi prezintă pe împăratul care a cucerit bogata țară a
dacilor, în anii 105-106 d.Ch și Dochia pe care Maica Domnului o
salvează, prefăcând-o împreună cu turma ei într-o formațiune
stâncoasă , fiind în legendă, fata ultimului rege dac, Decebal, care învins
s-a sinucis spre a nu cădea în mâinile cuceritorilor țării sale.
B)Mitul erotic/Mitul puberal/Mitul Zburatorului- a fost preluat
foarte mult și în literatură, în special în cea romantică, în care demonul
sau ființa superioară este un bărbat frumos, seducător, care întrupa de
fapt dorul neîmplinit al fetelor și le apărea în vis pentru a le seduce.
C)Mitul mioritic/Mitul Transhumanței/Mitul existenței pastorale-
este ilustrat în creația populară de balada “Miorița” și exprimă
atitudinea omului în fața morții. Miorița este o producție folclorică,
succesivă, socotită ca o creație anonimă, transmisă pe cale orală din
generație în generație. Acest mit simbolizează existenţa pastorală a
poporului roman, fiind una dintre cele mai reprezentative creații
folclorice românești de factură pastorală.
D)Mitul jertfei/Mitul estetic- este reprezentat de balada
românească a meșterului Manole. Mitul dorește să arate ideea că
sacrificiul uman asigură eternitatea unei zidiri în cultura națională.