Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Colegiul de Ecologie din Chișinău

Studiul individual ghidat

nr.3
Tema: ,,Solurile automorfe, litomorfe,
hidromorfe, halomorfe, dinamomorfe.’’

A efectuat: Popa Cristin

A verificat: Stadnic Anjela

Chișinău – 2021

Cuprins:
 I. Descrierea solurilor automorfe (sol brun,
sol cenușiu, cernoziom).
II. Descrierea solurilor hidromorfe (sol
cernoziomoid, mocirlă, sol turbos).
III. Descrierea solurilor litomorfe (rendzina,
vertisol).
IV. Descriere a solurilor halomorfe (soloneț,
solonceac).
V. Descrierea solurilor dinamomorfe (sol
deluvial, sol aluvial, sol antropic).
VI. Concluzii.

I. Descrierea solurilor automorfe (sol brun,

sol cenușiu, cernoziom).
Clasa solurilor automorfe este condiţionată de zonalitate, proprietăţile
medii caracteristice tipului zonal.
Solul brun a fost menţionat şi indicat cartografic pentru prima dată de
savantul român Gh. Murgoci în anul 1909 cu denumirea de brun-roşcat.
Formarea solurilor brune este condiţionată de procesele de brumificare.
Profilul solului brun nu este diferenţiat, culoarea brună monotonă a
orizontului A spre adâncime obţine nuanţe gălbui fără caractere de
iluviere. Aceste soluri ocupă înălţimile predominante din Podişul
Codrilor (380–430 m), având o dependenţă ecologică directă de pădurile
de fag şi gorun. Solul brun în Codrii Moldovei este reprezentat de două
subtipuri-tipic (AcBc) şi luvic (Ac/eBc).
Subtipul luvic, amplasat altitudinal ceva mai jos (300–380 m),
contactează cu solurile cenuşii, în profilul vertical evidenţiindu-se foarte
slab caractere de eluviere.
Solul cenuşiu a fost menţionat pentru prima dată de V. Dokuceaev
(1883) în pădurea din apropierea satului Cuhureşti. Caracterul general al
acestui sol este divizarea profilului în orizonturi cu caractere eluviale şi
iluviale .
În dependenţă de intensivitatea proceselor de diferenţiere condiţionat de
regimul hidric, tipul de sol cenuşiu (AeBi) se divizează în 4 subtipuri.
În regimurile cele mai umede şi cele reci se formează solurile cenuşii
albice (Ae/aBi), intensiv diferenţiate, cu orizontul A albicios, în partea
medie – cenuşiu tipice (AeBi) la contact cu cernoziomurile – cenuşii
molice (Ae/mBi) cu conţinut majorat de humus în A (Ae/m) şi
diferenţiere slab pronunţată. Pe rocile argiloase grele solurile cenuşii se
deosebesc prin caractere vertice şi formează subtipul cenuşiu vertic
(AeBi/v).

Cernoziomul este solul predominant pe teritoriul Republicii Moldova,

ocupând până la ¾ din suprafaţă. Privitor la solurile Moldovei, noţiunea
de „cernoziom” a fost menţionată prima dată de A. Meier în anul 1794
[16]. Profilul vertical al cernoziomului se deosebeşte prin culoarea
negricioasă, structura granulară grăunţoasă şi grosimea stratului humifer
(≈100 cm).
Cernoziomul este humificat, conţine humatul de calciu atât în orizontul
A, cât şi în B (AmBm). În cadrul arealului cernoziomului, regimurile
hidrice şi termice sunt diferite, în dependenţă de condiţiile zonale.
Un indice caracteristic este nivelul carbonaţilor, care pot fi spălaţi din
profil sau sunt prezenţi de la suprafaţă. Pe acest caracter este bazată
divizarea cernoziomurilor în subtipuri – levigate (AmBm/l), tipice (Am,
Bm) şi carbonatice (Am/caBm). La contact cu solurile cenuşii, sub
păduri de stejar cu covor ierbos, se formează un subtip de cernoziom cu
caracter tranziţional. În orizontul B se observă o acumulare slabă de
particule fine (AmBm/l). Acest subtip a fost numit argiloiluvial.

II. Descrierea solurilor hidromorfe (sol

cernoziomoid, mocirlă, sol turbos).
Clasa solurilor hidromorfe se formează în prezenţa şi cu participarea
surplusului de umiditate. Această clasă include 3 tipuri de sol, care se
formează în diferite condiţii hidrologice. Pe arealele de sol unde
periodic sau permanent persistă un surplus de umezeală se formează
soluri cernoziomoide, pe mlaştine – mocirlele, în cazuri subacvatice –
solurile turbice.
Solul cernoziomoid.
Prezenţa apei freatice la mică adâncime crează regimul specific hidric al
solului, contribuie la dezvoltarea intensă a vegetaţiei ierboase,
acumularea şi conservarea humusului. Profilul solurilor pe arealele cu
surplus de umiditate are aceeaşi structură morfologică a solurilor
cernoziomoide, este asemănătoare cernoziomului, deosebindu-se prin
conţinutul de humus majorat, structură grosieră şi mai puţin hidrostabilă,
regimul hidric – care în orizontul B periodic stagnează şi condiţionează
unele caractere specifice (pete ruginoase).
Solurile cernoziomoide se divizează în levigate (Am/lBh), cu regim
hidric percolativ, şi tipice (Am/Bh/ca).

Mocirlele se formează pe areale mlăştinoase, sunt permanent sub

influenţa apei, au regim anaerob, substanţa organică semidescompusă.
Se devizează în subtipuri – tipică (AhBh), gleică (AhBh/g) şi turbică
(AhBh/t).

Solul turbos se formează în condiţiile subacvale, anaerobe (AtBt).

Aceste soluri pot fi tipice şi gleice (AtBt/g). Straturi de soluri turboase
au fost stabilite în lunca Nistrului inferior.

III. Descrierea solurilor litomorfe (rendzina,

vertisol).
Clasa solurilor litomorfe include trei tipuri, formarea cărora este
condiţionată de specificul rocilor parentale – rendzine, vertisoluri şi
dermasoluri.
Rendzinele reprezintă tipul de sol format pe calcare. Spre deosebire de
rocile sedimentare, rocile calcaroase cu greu se supun proceselor de
alterare, care deseori se produc doar în stratul superior. Solul ca atare
constă din orizontul A humificat şi structurat, care practic brusc trece în
rocă de solificare (C).
Pe pantele nordice umbrite, pe asemenea soluri răspândite în complexe
cu fragmente de rocă şi straturi calcaroase se instalează păduri de stejar,
solurile devin levigate (Am/lCcl). Pe pantele sudice intens însorite, se
instalează asociaţii de plante ierboase pietrofite pe rendzine calcaroase
(Am/caCcl).

Vertisolul.
Argilele grele impermiabile foarte greu se supun proceselor
pedogenetice. Pe aceste roci se formează un tip specific de sol vertic
(AvBv), ambele orizonturi a căruia păstrează proprietăţile rocilor.
Ele se deosebesc prin diferite particularităţi tipice, condiţionate de
proprietăţile rocilor parentale.
Solurile vertice se pot forma în anturaj silvic – ocrice (AvBv/o) sau de
pajişte – molice (AvBv/m). Proprietăţile fizice şi regimurile acestor
soluri sunt foarte specifice, deosebite. Dermasolul (AmACca) se
divizează în două subtipuri – tipic AmACca şi carbonatic Am/caACca.
Aceste soluri au fost stabilite sub diferite asociaţii de păduri în zona
Codrilor pe diferite roci parentale.

IV. Descriere a solurilor halomorfe (soloneț,

solonceac).
Clasa solurilor halomorfe include solurile cu surplus de săruri solubile
– soloneţurile (AsBs) şi solonceacurile (AsoBn).
Soloneţurile sunt soluri alcaline, în complexul schimbabil al cărora
bivalentul Ca este substituit parţial (peste 15%) de monovalentul Na. În
condiţiile de stepă, pe contul solurilor cernoziomice se formează
soloneţuri molice (Aso/mBn), în condiţii hidromorfe – soloneţuri hidrice
(AsoBn/h).

Solonceacurile conţin săruri solubile de la suprafaţă (>1%), formând o

pelicolă albicioasă practic lipsită de stratul vegetal. Pe contul solurilor
humificate, cernoziomuri sau cernoziomoide se formează solonceacuri
molice (AsBs), pe contul mocirlelor – solonceacuri hidrice (AsBs/h).
Solonceacurile se pot forma pe diferite elemente de relief, în prezenţa
apelor mineralizate.
V. Descrierea solurilor dinamomorfe (sol
deluvial, sol aluvial, sol antropic).
Clasa solurilor dinamomorfe include diferite soluri, profilul şi
componenţa cărora se transformă sub influenţa diferitor procese sau
intervenţii. Ele nu au profil genetic stabil. Clasa solurilor dinamomorfe
include 3 tipuri de formaţiuni pedologice de diferită provinienţă.
Solul deluvial păstrează componenţa şi unele proprietăţi ale solului
iniţial format pe pantă – conţinutul de humus, elementele biofile, parţial
structura. Solurile transformate de eroziune de pe pantele cu soluri brune
şi cenuşii conţin puţin humus cu culori brune sau cenuşii şi se numesc
deluviale ocrice. În bazinele de acumulare pe pantele cărora sunt
răspândite cernoziomurile la baza versanţilor şi în văi se formează soluri
deluviale molice.
Solurile aluviale sunt foarte diferite după conţinut, textură etc. Şi pot fi
divizate în 5 subtipuri – molice (humifere), stratificate (cu profil format
din straturi diferite după textură, componenţă, grosime etc.), hidrice,
turbice (cu conţinut de material organic semidescompus) şi gleice
(anaerobice, gleizate).
Solurile transformate tehnogenetic prezintă amestec de sol din diferite
orizonturi cu masa rocilor parentale sau adiacente. Ele se deosebesc
după textură, culoare, componenţa granulometrică.

Solul antropic include două subtipuri, care se deosebesc după

provinenţa solului iniţial – pe contul solurilor cenuşii şi brune se
formează soluri antropice ocrice, pe contul cernoziomurilor – antropice
molice. Divizarea tipurilor şi subtipurilor de sol în unităţi taxonomice
inferioare se efectuează în dependenţă de conţinutul de humus, grosimea
profilului, texturii, gradelor de eroziune, salinizare etc.

VI. Concluzii
În concluzie pot relata că Republica Moldova nu este alcătuită dintr-un
singur tip de sol, În fiecare colt al Moldovei sunt soluri de clase diferite.
Soluri de la cele mai fertile și până la solurile antropice care nu sunt atât
de folositoare. Deci, în concluzie se poate spune că solul este
neregenerabil și nu se multiplică deci trebuie de prețuit și de îngrijit
pentru că el este principala bogăție a lumii.