Dor de Dor de Tine Volum 1 - Constantin Romulus Preda 1

dor de dor de tine
Constantin Romulus Preda
Chișinău • București
Editor: Ion Bargan
Lector: Rodica Roșca
Design copertă: Georgeta Vrabie
Tehnoredactare: Georgeta Vrabie
© Constantin Romulus Preda

© Editura Bestseller
Descriere CIP a Camerei Naționale a Cărții

Preda, Constantin Romulus
Dor de dor de tine/Constantin Romulus Preda;
design copertă: Georgeta Vrabie. – Chișinău.
Editura Bestseller, 2019
Tipografia Centrală – 258 p.
ISBN 978-9975-3248-9-2
821.135.1-1
P 90
Pentru comenzi:
www.editurabestseller.ro
www.bestseller.md
Motto:
„Niciodată n-am văzut o floare mai frumoasă
decât aceea pe care o duc îndrăgostiții în
sânge.”
Nicolae Ioana - Tabloul singuraticului

PREFAȚĂ
Poezia este tărâmul zeilor, iar cei care

reușesc să scrie poezie la un asemenea nivel,
la o asemenea intensitate, dăruind cititorilor
asemenea trăiri, cum face Constantin Romulus
Preda, sunt cu adevărat zei. Poezia lui este pur
și simplu fascinantă, seducătoare, irezistibilă
și generatoare de răspunsuri pentru fiecare
dintre noi. E un exercițiu extraordinar să
ne punem câte o întrebare despre propriile
iubiri, să deschidem cartea la întâmplare,
să citim un poem și să ne minunăm văzând
că găsim, de fapt, răspunsuri la ceea ce ne
frământă pe noi în iubirile noastre. Așa fac
poeții, condensează lumea în doar câteva
versuri. Este un dar primit de sus, pentru că
nu există școală de poeți, nu există muncă
pentru a deveni poet, există doar o creștere
în sine a acestui har pe care Dumnezeu l-a
lăsat în unii dintre ei, nici măcar nu am curajul
să spun dintre noi, pentru că ei sunt cei aleși.
— Alice Năstase Buciuta

7 | Constantin Romulus Preda
tu
te-am sărutat în vis

și te-ai trezit cu cenușa sărutului meu pe buze
tu
ești
glonțul
mi-e atât de dor de tine

încât aș măcina norii
până i-aș face pulbere de dor
tii că
tu nu ș â n gele m
eu
i n s
lele d
molecu
forma
au luat
mi-e dor de tine

cum îi e
pământului dor
de un cutremur
devastator
sunt atât de singur

încât femeia pe care o iubesc
îmi devine umbră
coapsele tale răpuse de mâinile mele

iubirea noastră înflorește dincolo de stele
te aștept
cu sentimentele încrucișate
la fiecare sfârșit de lume
ai ieșit goală din râu
și râul a secat de dorul tău

obiceiurile inimii?
pierderile și regăsirile
de tine
mă chemi
și ceara trupului meu
se topește de dor
m-am iubit cu o femeie-piersică

ce-ai făcut cu versurile

pe care ți le-am scris
azi-noapte
pe trup?
le-ai pierdut
sau nici nu le-ai văzut?
ești atât de
frumoasă
încât
moartea
se așază
singură
pe coasă
te-am iubit
și norii și-au cioplit
un alt cer
din iubirea noastră
spune-mi că nu te iubesc
și îți voi arăta inima
să o întorci pe toate părțile
să o vezi că e plină de tine
nu mă judeca
sunt singurul nebun
care te iubește și te uită
în același timp
am fugit de mine
și fără să-mi dau seama
m-am lovit de tine
de atunci mă zbat
și vreau să străbat
drumul către mine
rămânând la tine
mergi cu mine
să desenăm
o altă linie a
care să ne treacă prin inimă?

iubindu-te
am ajuns
la marginea inimii
de aici
se vede cel mai bine
lipsa ta
îmi imaginez că tu te întorci

și în spatele ochilor
care a înghețat de spaimă

atunci când ai plecat
și din urletul meu

coboară doi îngeri surzi
care încă îți mai
o să-ți repet
în gând
numele
până vor începe
să-i ardă
ți-am simțit lipsa

până am început
să-mi lipsesc
și eu
dorul de tine
mă face să mă întorc
în inima ta
și să ascult
cum se trăiește fără
mine
ce-ai spune dacă te-aș întinde goală pe zăpadă

și te-aș iubi
și din iubirea noastră
mi-ai desenat
un abis
pe muchia inimii
să fii sigură
că te voi iubi
profund
de o săptămână
am început
să dau ceasul înapoi
și tu
tot nu te-ai întors
unde se duc fluturii

când nu mai au zbor?
unde să te caut
cum să te implor
să mai pleci o dată
să mă părăsești
să-ți întorc plecarea
când tu nu mai ești?
să mă strigi străină
să-mi blestemi chemarea
cine-a fost de vină
zborul sau uitarea?
i
un ăz
tr- ob
în
oa stre a ta
te
le n
ți urăta
u r ătă s ing
ng t cu
l n i si ai cau tare
tâ m e
- a r în să te atât d uit
s
de nceta gura să te uit
î n ă
aș ș însi junge să m
m-a t aș a junge
â
înc t aș a
â
înc
iubita mea nu are nume
ea se ascunde într-o lume
în care toate mările se-ascund în pești
lumina în corpuri cerești
și Dumnezeu se-ascunde-n ea
când o sărut cu inima
de-atâta tu
se trece luna
și trec și eu
în urma ei
întotdeauna
să mă consum
de tot
de tine
să uit că te-am iubit
când s-au legat în cer
destine
mi-am făcut curaj

să îți strig numele
tu
îngere
când mă plângeai
și mă rugai
să-ți trag de aripi
până-n rai?
te-aș părăsi doar ca să văd

cât te pot plânge
doar ca să văd dacă îți iubesc mai mult dorul
decât pe tine
doar ca să văd dacă

te iubesc
ținându-ți clipa
în palmele inimii
să devii nemuritoare
în timp ce eu devin
chiar clipa din palmele inimii
mi-am despicat inima

începuse să ruginească de dorul tău
am căutat înăuntrul ei
și am găsit diamante și flori de zăpadă
ți-am auzit vocea și mi-am sărit în inimă
devenindu-ți dor
îți deschid genunchii

și mâinile mele devin versuri albe
în profunzimea cărora
te pierzi și te regăsești
de fiecare dată
scrisă cu aceleași majuscule
tu
te-ai mutat în inima mea
crezând că o să vezi
cum sângele și iubirea
curg prin aceleași artere
dar n-ai știut că mutându-te în inima
mea
vei curge și tu prin aceleași artere
dacă mi-ai fi lăsat un semn

o ghicitoare
un ciob de oglindă
o eșarfă de fum
aș fi inventat un drum
pe care să te-ntorci
acolo unde nimeni
n-a știut să fie
jumătate femeie
jumătate poezie
mi-e teamă c-o să pleci

și n-o să-mi treci
nici dacă îmi cobor în inimă tăcut
nici dacă-ți uit chipul de lut
și dacă îți uit plecarea
tot mă sting ca lumânarea
o să pleci
dar n-o să-mi treci
că tu mi-ai rămas în rană
ca o umbră
ca o mană
te-am așteptat
până mi-au răsărit sorii sufletului
și au incendiat calea către tine
atunci te-ai întors
și m-ai privit atât de frumos
încât mi s-a făcut
din nou
dor de tine
iubito
de ce-mi spui că exist?
tu nu vezi
că până și sărutul meu
ți-a dispărut de pe buze?
tu nu vezi
că duc în spate toată neființa
lumii?
e târziu și tu îmi spui

că mă iubești
de parcă aș exista
eu pe tine te
pe nimeni altcineva
niciodată
eu cu tine vreau
cu ochii închiși
sau deschiși
sau cum vrei tu
eu fără tine nu
nici măcar o secundă
eu pentru tine da
din cap până-n picioare
până-n vârful inimii
eu m-am îndrăgostit de tine

era atât de rău
dar totuși mi-era bine
te căutam întruna pe o coală
și tu mă tot strigai pe coala următoare
goală
îmi căutam creionul colorat
care m-a desenat în lung
dar mai ales în lat
să-l rog să-mi deseneze o săgeată
cu care să-ți străpung tot trupul
dintr-odată
caietul s-a închis și tu-mi erai aproape
cu ochii-nchiși și cu trei flori de salcâm pe pleoape
hai să fugim
să spargem ferestrele umbrelor noastre
și să sărim prin ele
dincolo de noi
hai să căutăm cheile inimii
să ne întoarcem viețile
măcar de câteva ori
nimic nu e imposibil
am văzut cum albinele
deschid ferestrele zborului
și dispar în sinea lor
așa vom dispărea și noi
mai presus de limitele imaginației
te-am găsit în inima mea

umblai în bocanci și trânteai toate ușile
nici măcar nu te uitai pe unde calci
căutai ceva și strigai în gura mare
că moartea e doar o glumă proastă
începuse să mi se zguduie inima
și tu trânteai ușile și mai tare
te urcaseși printre atrii până în vârful inimii
spuneai că vrei să-mi desenezi acolo o altă inimă
că inima pe care o am e stricată și murdară
strigai în gura mare că habar nu am cum să te iubesc
că eu știu doar să îți fur bocancii și să fug
îți ascuțeai creioanele înfingându-mi-le între bătăile inimii
acele bătăi care te zguduiau cel mai tare
parcă începuse să îmi bată o altă inimă
una nouă și colorată
tu umblai în bocanci și închideai toate ușile
râdeai în hohote și îți ascuțeai din nou creioanele
avea la primul etaj al inimii

doi lilieci cu aripi mov
la al doilea etaj
un aparat de interpretat vise
la al treilea etaj
avea un trandafir care înflorea
doar când voia ea
la ultimul etaj
avea un atelier de fotografie
și la parter
ținea ascunsă luna
din dorul tău

mi-e dor de tine
din dor de îngeri
din suspine
din dorul dorului de zbor
mi-e dor să-ți fiu
să nu mai mor
din dor de ducă și de dor
te-aș tot iubi în văzul lor
în văzul îngerilor muți
să plângă a lumină
când tu nu mă săruți
să plângă a-ntuneric și-a pustiu
când n-o să-mi fii
atunci nici eu n-o să-ți mai fiu
din dorul dorului de noi
se-ntorc toți îngerii din ploi
să ne aprindă zborul către nicăieri
să ne putem iubi rostind lumina
din focul eternei învieri
te-aș lua în versuri

te-aș lua acasă
te-aș pune pe masă
te-aș desena
te-aș dezbrăca
te-aș nu știu cum să-ți spun
te-aș ruga
te-aș apleca
te-aș smuci
te-aș răsuci
te-aș nu știu de unde până unde
te-aș înflori
te-aș amăgi
te-aș ridica
te-aș aștepta
te-aș lua
în lumea mea
nu mi-ai mai scris

am așteptat să se schimbe soarele
să plângă un fluture
un piersic sălbatic
sau măcar cocoșul pământului
am privit în fântână
până mi-a trecut setea de tine
doar clopotul inimii mele bătea
din adâncul fântânii
a tine
nu te știu
și nu mă știi
împărțim la două mii
zilele care-au trecut
să treacă de la-nceput
să te țin
să nu mai pleci
să te uiți cu ochii reci
la o inimă ce-ți poartă
iubirea ca pe o soartă
nu te știu
dar tot te strig
și mi-e iarnă
și mi-e frig
nu mă știi
dar tot mai vrei
să mă plângi
cu ochii mei
îmi voi trece tristețea pe numele tău

tăcerea
și jumătatea goală a inimii
să ți le las pe toate
la o eventuală despărțire
e mult mai simplu așa
să sufăr
și suferința mea să-ți aparțină
îți voi fotografia umerii goi

în mijlocul celei mai nimicitoare ploi
să-i văd cum stau curioși
în timp ce stropii mici coboară
spre sâni
sau chiar mai jos
și te-nfioară
e-atâta poezie pe umerii tăi goi
că plânge și furtuna
care a izbucnit în noi
cât de frumos taci

atunci când vrei
să te dezbraci
și îți duci mâna
peste glezne
vorbesc și îngerii
prin semne
te duci în sus
prin văi cu smirnă
tăcerea-mi tace
fără vină
încep să caut
disperat
suspinul mut
tu ai plecat
acum tăcerea ți-a rămas
eu o ascult
dar nu am glas
am pornit pe urmele lunii

și traversând calea lactee
mi te-ai ivit în vid femeie
nu am știut nici ce să-ți spun

nici cum să te privesc
ți se zbătea lumina pe trupul îngeresc
am înțeles atunci
că tu ești miez de stea
am strălucit a tine și-ai devenit a mea
îmi ești suflet

tu
iubire
îmi ești suflet
te simt mereu
ca pe un vuiet
ca pe un urlet
ca pe o inimă încoronată
în lumea inimilor
ce-au învățat
să nu mai bată
îmi crești pe câmpuri verzi
de mentă și cicoare
tu
suflete
iubire
semn de întrebare
am așteptat să pleci
și am început să plâng în oglindă
până când mi-am văzut umbra
cum se scufundă în propria ei umbră
atunci am întors privirea către ușă
și am văzut cum urmele pașilor tăi
au început să înghită lumina
până când am rămas în întuneric
am aprins un chibrit
și flacăra a luat forma trupului tău
acum aștept să te întorci
să răsucești pentru ultima oară
pumnalul pe care ai uitat să-l înfigi
în inima care a început să înflorească
pe marginea mesei
de dorul tău
sunt nebun închipuit

stau cu dorul părăsit
nu te-aștept
nici nu te vreau
dar în umbra ta tot stau
și mă mir
și mă smucesc
te iubesc
te părăsesc
până te găsesc nebună
punând dorului cunună
și mă sperii
și te strig
că mi-e toamnă
și mi-e frig
desenează-mi inima
apoi ia-ți acuarelele și picteaz-o
neagră de la o muchie la alta
las-o să se usuce
și dă-i foc
o să înceapă să bată în mijlocul flăcărilor
pentru tine
tot mai tare
până te vei speria și îți vei pune mâinile la ochi
să n-o mai vezi cum se face scrum
pentru tine
aripă pentru aripă

așa își spun îngerii
atunci când se îndrăgostesc
și întemeiază iubiri
frângându-și aripile în zbor
și dispărând în neant
uneori
în nopțile cu lună plină
dacă stai și te uiți cu ochii închiși către cer
poți vedea cum stelele se dizolvă
de-atâta frumusețe
de-atâtea frângeri de aripi
de-atâta îndumnezeire
să te întorci măcar o clipă

să îți lipești tâmpla de pieptul meu
și să închizi ochii
să vezi cum toate păsările inimii mele
se îndreaptă cu viteza luminii
către marea secure a plecării tale
dacă ți-aș spune că te iubesc

din iubirea mea ar mai rămâne doar tăcerea
dacă te-aș privi
ochii mei n-ar mai recunoaște lumina
dacă te-aș atinge
m-aș dizolva și din neființa mea
ar zbura un fluture mai bătrân ca viața și ca moartea
zbor de fluture
zbor de fluture
atunci ai înțelege și te-ai dizolva și tu
de dor
și din neființa ta s-ar ivi oglinda cosmică
prin care fluturele va zbura
prin care fluturele va zbura
mi se iubesc păsările inimii

una într-o emisferă
cealaltă într-o galaxie
se iubesc despicând orizontul
tot mai sus
tot mai jos
mi se iubesc păsările inimii
în limba dorului de tine
tu ești cămașa sufletului meu

îmi ții de cald când umblu nebun prin ninsoare
printre fantasme și zâne polare
tu ești cămașa sufletului meu
în nopțile friguroase de iarnă
îmi intri în carne și arzi
când eu plec la vânătoare de fulgi de zăpadă
poate la anul îți voi dărui o iarnă întreagă
poate la anul
acum doar un fulg de zăpadă
iubito
eu mă trag din piatra aceasta
și această piatră din mine
dacă m-ai fi iubit
m-ai fi lăsat acolo
în piatra din care mă trag
nu ai fi umblat cu mine prin lume
nu ai fi aprins focul cu mine
nu ai fi tras cu coada ochiului
să vezi cum macin timpul în sinea mea
m-ai fi lăsat acolo
în piatra din care mă trag
și piatra ar fi înflorit
dacă m-ai fi iubit
te-aș chema
să-mi stai sub pleoape
să te-ntinzi așa pe spate
să îmi cazi goală-n privire
să-nchid ochii în neștire
te-aș lăsa să-mi cazi în
suflet
cum cade din cer un
tunet
să tresar și să mă tem
să te-alung și să te chem
ca pe-o rugă
ca pe-un semn
lacrimă de untdelemn
tu inimă a mea
pentru cine mai bați
te aude cineva
când vidul toamnei îl străbați?
iubirea mea pentru tine

se poate tăcea atât de frumos
încât liniștea îi devine piatră prețioasă
cea mai frumoasă izgonire din rai
ca un răsărit cântat la nai

până a dat de cer

iubirea
cartea mea de identitate
fără termen de valabilitate
n-aș vrea să par indiscret

dar totuși
te-aș întreba
câte stele se vor mai stinge
în privirea ta?
te voi căuta
până când pașii mei
pe pașii tăi vor călca
dintr-o vorbă
și-un sărut
te-am avut
dar n-am știut
— de ce scrii?
m-ai iubi
dacă ai ști
că umbrele noastre
nu se vor întâlni
niciodată?
te iubesc
de la kilometrul
al inimii mele
te-aș fura
te-aș desena
te-aș uita
te-aș tot zbura
te-aș savura
te-aș măsura
te-aș ajuta
te-aș înnoda
te-aș chema
te-aș tot striga
te-aș mușca
te-aș ridica
te-aș sfărâma
cu inima
dacă mă uiți
uită-mi și lipsa
vor trece ani
vor trece vieți
va trece luna
și tot n-o să mă ierți
hai să împărțim la doi

flăcările dintre noi
să ne ardă inima
să te simt că ești a mea
să o scot pe-a ta din jar
s-o sărut și să-i separ
atriile înfipte-n soare
de bătăile amare
ai curaj să mă săruți
și-n sărut
tu
să
mă
uiți?
mai stai o secundă

o vară
un soare
să-mi devii minune
să-ți fiu întâmplare
m-ai durut
dar mi-ai trecut
mi-a rămas
un dor tăcut
de ce-am fost
de ce n-am fost
inimi frânte fără rost
uită-mă
dar nu-mi da
ține-mi inima
tu nu înțelegi
că iubindu-te
eu îmi trăiesc
nemurirea?
sunt femei
care tac
atât de frumos
încât
cenușa tăcerii
spune-mi
dragostea mea
dacă eu te uit
tu mă vei uita?
adevăr sau provocare?

să-mi duci dorul
pân’ la soare
vii la mine dezbrăcată

te găsesc acolo unde

nici dorul
nu te-ar mai putea găsi
acolo unde cerul
își pierde rațiunea de a fi
poate m-ai uitat

poate n-ai știut
poate a fost luni
poate te-a durut
poate a plouat
poate am uitat
cum să mai visez
de când ai plecat
vrei să fugi cu mine-n lume

să strigăm norii pe nume?
cine te mai așteaptă

iubirea mea
cum te aștept eu
cu cerul inimii înstelat?
fi-mi-ai inimă în piept

să mă simți cum te aștept
de vreo câteva vieți

îmi tot arde ceva în locul
în care ar fi trebuit să-mi stea inima
și focul are chipul tău
te-aș zidi în poezie

să-mi fii goală
numai mie
iubitu-m-ai tu înger mut

când ți-am ascuns într-un sărut
flori și doruri și suspine
de ce m-ai ales pe mine?
e joi
se nasc doruri
între noi
am ascultat cum plânge mama

am ascultat și mi-am dat seama
că n-are cerul umbre sau ninsori
câte comori ascunde mama mea în nori
și am trăit mereu cu teama
că lacrima îi va crăpa obrazul
și spaima ei îmi va tăia grumazul
și am crestat o floare de cireș cu lama
să curgă toată liniștea din ea
să nu mai plângă mama mea
nimic mai tulburător

decât buzele noastre
istoria inimii mele

ascunde
cele mai frumoase
rătăciri de stele
iubindu-te
pe tine
am rămas
fără inimă
ne vom întâlni cândva

și ne vom privi atât de absenți
încât
până și umbrele noastre
se vor uita
dintre atâtea umbre de îngeri

tu m-ai ales tocmai pe mine?
dacă
pleci
să-ți
iei
și
dorul
nu-ți rămâne decât să pleci

dar în drumul tău
va trebui să treci
peste dorul meu
ce înghite zarea
te va ști nisipul
te va plânge marea
te-ai întrebat vreodată

dacă-ți sărut lacrima

și devin ocean
te scufunzi în mine
să simt
că
te
am?
în locul acela
unde ne-am iubit
îngerii au rămas pictați
într-un asfințit
mă voi întoarce într-o zi

și din lacrimi îți voi face ruguri aprinse
copilul din mine

m-ar ucide
fără niciun fel de ezitare
dacă aș deveni adult
ai plecat
eu stau și privesc lung
dincolo de lipsa ta
până mi se dizolvă
inima
mi-e atât de dor

de dorul dorurilor tale

Dor de Dor de Tine Volum 1 - Constantin Romulus Preda 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dor de Dor de Tine Volum 1 - Constantin Romulus Preda 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

dor de dor de tine

Constantin Romulus Preda

© Constantin Romulus Preda

Descriere CIP a Camerei Naționale a Cărții

Nicolae Ioana - Tabloul singuraticului

Poezia este tărâmul zeilor, iar cei care

— Alice Năstase Buciuta

te-am sărutat în vis

mi-e atât de dor de tine

mi-e dor de tine

sunt atât de singur

coapsele tale răpuse de mâinile mele

ai ieșit goală din râu

și râul a secat de dorul tău

m-am iubit cu o femeie-piersică

ce-ai făcut cu versurile

și fără să-mi dau seama

m-am lovit de tine

drumul către mine

care să ne treacă prin inimă?

îmi imaginez că tu te întorci

care a înghețat de spaimă

și din urletul meu

ți-am simțit lipsa

ce-ai spune dacă te-aș întinde goală pe zăpadă

unde se duc fluturii

mi-am făcut curaj

te-aș părăsi doar ca să văd

doar ca să văd dacă

mi-am despicat inima

îți deschid genunchii

dacă mi-ai fi lăsat un semn

mi-e teamă c-o să pleci

e târziu și tu îmi spui

eu m-am îndrăgostit de tine

te-am găsit în inima mea

avea la primul etaj al inimii

din dorul tău

te-aș lua în versuri

nu mi-ai mai scris

îmi voi trece tristețea pe numele tău

îți voi fotografia umerii goi

cât de frumos taci

am pornit pe urmele lunii

nu am știut nici ce să-ți spun

îmi ești suflet

sunt nebun închipuit

aripă pentru aripă

să te întorci măcar o clipă

dacă ți-aș spune că te iubesc

mi se iubesc păsările inimii

tu ești cămașa sufletului meu

iubirea mea pentru tine

cea mai frumoasă izgonire din rai

ca un răsărit cântat la nai

până a dat de cer

n-aș vrea să par indiscret

hai să împărțim la doi

mai stai o secundă

adevăr sau provocare?

vii la mine dezbrăcată

te găsesc acolo unde

poate m-ai uitat

vrei să fugi cu mine-n lume