Dor de Dor de Tine Constantin Romulus Preda Carte Electronica PDF

dor de dor de tine
Constantin Romulus Preda

Volumul III
Chișinău • București
Editor: Ion Bargan
Lector: Rodica Roșca
Design copertă: Georgeta Vrabie
Tehnoredactare: Georgeta Vrabie
© Constantin Romulus Preda

© Editura Bestseller
Descriere CIP a Camerei Naționale a Cărții

Preda, Constantin Romulus
Dor de dor de tine: [versuri]: [în vol.]/Constantin
Romulus Preda; design cop.: Georgeta Vrabie
Editura Bestseller, Chișinău, 2020

Tipografia Centrală – 372 p.
ISBN 978-9975-3349-3-8
Vol. 3
ISBN 978-9975-3349-9-0
821.135.1-1
P 90
Pentru comenzi:
www.editurabestseller.ro
www.bestseller.md
Motto:
„Mi-e frică, vorbi ea repede. Mi-e frică de tine
la lumină, printre oameni. Te pierd. Te trezești
și uiți de mine. Îmi place aici, în întuneric,
între arbori, numai noi doi, singuri. În pădure
simt că poți să fii al meu. Te-am regăsit aici, în
întuneric, printre arbori.”
Mircea Eliade - Noaptea de Sânziene

5 | Constantin Romulus Preda
privește iubito
cum apune soarele
la sfârșitul verii
din ochii tăi parcă răsar
cometele mirării
dor de dor de tine | 6
nudul îți miroase

a must și a lumină
ce coapse de toamnă
ce privire divină
miroși a septembrie iubito

anotimpurile răsar și apun sub coapsele tale
strugurii visează cruzimea buzelor tale
taraful din oraș îți cântă
melopeea gutuilor verzi
la noapte o să-ți bat nucii de sub ie
o să-ți incendiez viile de pe pântec
să nu strigi
să nu te uiți la stele
e septembrie iubito
zeii se ascund în castelele tale de nisip
lupii vânează doar în vis
începe să-ți plouă pe umeri
cu săruturi de rouă
cocorii își întemeiază regate la sânul tău
o să te jefuiesc la noapte iubito
puțin câte puțin
până la ultimul jurământ
până la ultima înviere
toamnă fără asfințit
poem de dor
pe muchie de cuțit
tu ai ceva
ce doar zarea mai poate avea
mă pierd în ochii tăi
orbesc de-atâta tu
doar tu vezi stele căzătoare
acolo unde-mi bate
a tine
inima
cum aș putea
când te-am înlocuit
fără să vreau
cu inima?
vino la noapte
în rochia de frunze
se spune că îngerii toamnei
îți vor picta frumusețea
pe miliarde de pânze
până și arămiul toamnei

în limba îngerilor
îți scriu acest poem
din patria dorului
o viață-ntreagă-o să te chem
ți-aș săruta genunchii

până i-aș îmblânzi
te-aș face una cu lumina lunii
din podul palmei ți-aș sorbi
apă vie și licori
lacrimi de privighetori
ne vor face felul

mă vor trimite în exil
te vor condamna la dor
tu să nu plângi iubito
mă voi întoarce la tine
pe-un uliu călător
zeitate a poeziei mele

z n ele eag
ă
g l e - n t r
tat pte
s ăru n o a
elu
i
a m t o a r
ți- la so
i u mb g a tul
și a min
ă
ste
re
l u p e
prin a jun
s
-a i
pân
ină
reg
n-ai fost nicicând mai frumoasă

ca atunci când luna
ți-a sângerat pe umăr
stăteam și te priveam tăcut
până m-am prefăcut în nufăr
de ce oftezi?
de ce-ți muști
buza de jos?
te-am stăpânit
și te voi stăpâni
cu dragoste de lup sfios
ne caută toamna
cu lacrimi solare
ne plânge și focul
ce arde-n sărutul
de pe buzele tale
te-am tot strigat

până m-am prefăcut
în tunet fără margini
apoi am apărut
în calea ta și-am suspinat
întoarce-te la mine
și-apoi a fulgerat
chiar dacă știu

că mâine îți va trece
și dacă dorul o să-ți sece
te voi chema din alte lumi
fără de timp și pline de rubine
acum ori niciodată
te rog
întoarce-te la mine
e-un fel de spovedanie

un ritual ciudat
tu te întinzi pe spate
și sânul tău devine
un măr roșu mușcat
de-atâta toamnă
se-aprinde vinul în stacană
de-atâta dor
mi-e inima numai izvor
hai să culegem struguri

hai să păcătuim în vie
să fim sângele toamnei
nimeni să nu ne știe
nu-i așa
că dorul
se trage
din izvoarele lunii?
știu asta
doar zeii și nebunii
vor bate clopotele

vei vedea o inimă de fum
eu o să ies din timp
ce rost
părul tău despletit

ca grâul ce încolțește
din lumina lunii
lăsată la dospit
ți-am turnat lapte pe trup

și mi-au crescut colți de lup
te-am mușcat de coapsa stângă
ți-am pus demonii pe fugă
și mi te-ai supus în noapte
aveai gust proaspăt de lapte
Baia Mare, 2020.
#depeziduri
pe un zid de gheață
era de fapt inima ta
ce s-a trezit la viață
fiindu-mi lacrimă în ochi

aș putea să te strivesc
însă ce ar mai fi ochiul meu
răpus de dorul lacrimii ce-mi ești?
dintre sânii tăi

buzele mele coboară
spre valea plângerii
și te-nfioară
a mușețel și-a flori de tei
miroase valea plângerii
dintre genunchii tăi
a văzduh și-a rugăciune
a flori albe
și-a minune
ce-a mai rămas din iubirea noastră?

doar pumnul ce strânge piatra de foc
doar steaua ce arde fără noroc
doar carnea ce trece din trup
în pământ
doar poemul acesta strivit de cuvânt
mă vei striga degeaba

din tot ce-am fost
a mai rămas doar iarba
te aștept la miezul nopții

în podul cu fân
să te iubesc de-a valma
să îți adorm la sân
îți vorbesc într-o altă limbă

pe care n-o cunosc
îți memorez plecarea
deși n-are rost
să te mai chem pierdută
unde se schimbă timpul
în ceară de-nceput
unde se sting comete
de teamă de sărut
să mă iubești tu
am îmbrățișat taurul cosmic
și am băut sângele timpului
am privit steaua vega
până mi-au ars marginile inimii
să mă iubești tu
și tot nu m-ai iubit

mărul de pe umărul tău
se coace încet
la lumina sânilor tăi
și-un lup fără haită
ar deveni poet
hai să facem dragoste

lasă-mă să-ți urc
mai sus de genunchi
spre mierea divină
să ne trezim amândoi
pictați în capela sixtină
n-aș fi crezut
că sărutul tău
e o fântână adâncă
săpată în vis
și eu un soare străvechi
de dincolo de
vrei să visăm luna-mpreună

să ascultăm
cum din adâncurile ei
neantul inimii răsună?
doar tu
îmi știi pe de rost lacrima
cu ea ți-am tot scris
ce n-a putut să strige inima
cum te numești?
care ți-e numele divin?
eu ți-am strigat tăcerea
și mi-a răspuns mireasma unui crin
ți-am ridicat fusta

s-a lăsat cortina
în noaptea-aceea fără stele
cred că mai știi
mi s-a supus lumina
cine-ar fi crezut
că plecarea ta
va incendia câmpia?
mi-a rămas din tine
arzând până la cer
măreață poezia
să vii tu
să vezi cum noaptea
se strecoară în cuvinte
când buzele mele îți coboară
aproape înghețate
spre focurile sfinte
mai tresari
când îmi auzi numele?
mă mai strigi
în limba de fum
în care-am plecat
deși voiai să mai rămân?
n-ai să mă vezi
nu vei ști când voi pleca
mă voi risipi pe drumul
ce duce către inima ta
tu să nu uiți
că-n locul meu rămâne
un strop de dor
și un ocean
ce-nghite zâne
citesc în stele
în lacrimi de fluturi
și-n sânge de crini
ești atât de departe
și totuși mă suspini
mi-e iarnă de tine

adică mi-e dor
iubire în zăpadă
fulger călător
hai să bem absint

hai să fumăm cu îngerii
din același asfințit de zbor
să stăm îmbrățișați
și totuși să ne fie dor
au mai fost tăceri

au mai fost suspine
când fără mine
te rugai la stelele divine
porți nume de regină

coroana ți-e-nflorită
din vârf de stea și foc
mi-ai fost mie ursită
pe genele tale
lumina rămâne
aproape mirată
privește-mă-ncet
să nu dispară niciodată
eu te iubesc
din jumătatea nevăzută a lumii
sărutul meu
îți poate atinge
doar partea nevăzută a buzelor
dacă aș vrea să te iubesc

în mijlocul unui câmp cu maci
ai avea curaj să te dezbraci?
să stai goală și să plângi
când mâinile mele lungi
îți vor sângera în vis
sau în versul meu nescris
ți-ai lăsa genunchii goi
și sânii atât de moi
să aprindă macii-n mine
să ardă roșul din tine?
te-aș lua de la-nceput

să văd dacă ți-a plăcut
cum te-am vrut și te-am avut
rătăcită-ntr-un sărut
suntem atât de singuri

între atâția alții
stele fără nume
în mii și mii de spații
ce ies din univers
și nu se mai opresc
noi doi găsind lumina
cuvântului ceresc
am văzut o lună sângerie

pe pântecul tău
i-am rostit lumina
și-am devenit ecou
te-am sărutat
sub stele
sub zboruri
sub altar
pân-a ieșit lumina din icoane
și din sărutul meu de iconar

că atunci când ai plecat
mi-am mușcat atât de tare buzele
încât a început să curgă sânge
din floarea de piersic

te-aș lua
în lumea mea
să te prind
să te desprind
să te-ntind
până te simt
să te pun
să te răpun
să te-ating
până ți-aprind
buzele și sânii mici
să nu știi ce să mai zici

nu ne mai rămâne decât să plecăm

vom spune-adio lumii
de mâine-o s-o uităm
vom fi doar noi tăcuți sub vraja lunii
vom fi aproape îngeri
doar noi vom fi nebunii
hai să fim raze de lună
să curgem dintr-un izvor
de cerul iubirii noastre
să ne fie veșnic dor

ești frumoasă
ești steaua în fața căreia
cerul se-nchină
către lumină
ai grijă
te rog
de-această piatră norocoasă

va scânteia
când îți voi spune

cât ești de frumoasă
s e c
îți spun că plec

și-un dor de aur
îmi strălucește-n piept
nu cred în semne
nici în zei
și nici în moarte
doar în trupul tău
cu iz de mere coapte
dorul de t
i
n
e
și-am ajuns la infinit
nici timp n-a mai rămas din m
i
n
e
ți-am văzut lipsa și-am orbit
ți-am lăsat un mac pe pântec
și-am chemat un fluture
să-l prefacă-n cântec

până la soare
strig a lumină
numai de tine
inima mi-e plină

atunci când luna stă s-apună

când soarele de dorul tău
pe cerul inimii-mi răsună
ești mai frumoasă ca o lacrimă

simțită de un cerb în pragul iernii
când din cătarea puștii parcă pleacă
mai mari ca niciodată
călăii sângelui și-ai vremii
te-am văzut goală în biserică

te scăldai în apă sfințită
te-am crezut sfântă
m-am închinat
și m-am rugat să-mi fii iubită
unde e-nserarea?
voi porni spre tine
mă va ști doar marea
numai el știe ce-i zborul

numai el plânge-n tăcere
cu lacrimi de foc și miere
numele meu
se trage din numele tău
atunci când mă strigi
îți răspunde
chiar strigătul tău
numele meu
se trage din numele tău
atunci când mă strigi
îți răspunde
chiar strigătul tău
o altă poveste
ce umbre divine
plutesc în sărut?
e-atât de departe tărâmul cu fluturi

îmi voi preface inima-n săruturi
și-o să te-aștept
cântând cu lupii și cu cerbii
te voi chema
îmi va fi dor
de dorul tău și-al ierbii
și-n urma noastră

va rămâne o tăcere de aur
ca o pasăre măiastră
alexandrei
tu
fulg
de
lumină
aprinzi
tot
întunericul
tu să nu plângi
când eu nu voi mai fi
din neființă mă voi năpusti
spre chipul tău
ce arde-a dor și-a jale
te voi răpi iubito
și ne vom pierde-n zare
o picătură de rouă
îți urcă încet către glezne
firele de iarbă
se prefac în semne
de ce fugi mereu
în direcția inversă
a inimii mele?
pașii tăi
în drumul lor
îți voi trimite o scrisoare
îți voi scrie cu fluturi
și cu semne solare
să știi că mi-e dor
și că timpul trece
și de-ar fi din piept
inima să-mi plece
eu rămân la tine
închis pe vecie
într-o altă lume
într-o poezie
e ceață în stele
început de vrajă
iar e lună plină
îngerii se-așază
la fereastra noastră
lumânarea plânge
în lumina ei
trupul tău se frânge
iar e lună plină
e ceață în stele
tu cuvânt de sânge
pe buzele mele
ți-am desenat luna pe pântec

și cerul s-a ascuns
între genunchii tăi
se aprind păsări în nori

din aripi le sar scântei
te voi învăța să zbori
arzând de dor în focul dens
al dragostei
vers de aur
se topeşte
pe sub sâni
îți strălucește
și te-ndeamnă la păcat
să stai în genunchi în pat
să invoci zeii și vântul
să cutremuri tot pământul
de ce fugi de mine?
inima-i la tine
n-ai să scapi de ea
dorul ei te ține
revino-n lumea mea

de dor și imortele
spune-mi iubito
de ce în lacrima mea
să mă aștepți
mă voi întoarce
când va cânta îngerul mut
voi arde fluturi
și din cenuşa lor
voi face un sărut
să mă aștepți
să nu mă uiți
să nu îmi pierzi
tăcerea în care ai jurat

că o să crezi
mă voi întoarce
când va fi să fie
să-ți scriu pe sânul drept
o altă poezie
cu mult înainte
de a te întâlni
erai aproape înger
îmi stăteai pe umăr
și îmi șopteai poezii
stăpân peste ceruri

și umbre de foc
pe-un drum de cenuşă
la tine mă-ntorc
îți dedic o vară

trăită în lanul de grâu
tu să fii dogoare
și eu crepuscul violet
cu nume de pârâu
pe sânii tăi de aur

eu simplu fluture
cu sete de taur
ți-a mai rămas un singur pumnal

înfipt în ochiul inimii mele
te rog să-l scoți
și vei vedea
cum rana sângerează perle
voi îngenunchea la noapte
îți voi jura credință
mă voi închina
voi lăcrima
îți voi picta genunchii
în semn de pocăință
voi ofta
voi ridica ochii
către răsărit
te voi privi sălbatic
pe muchie de cuțit
dac-ai ști cât te-am iubit
te-ai căi la infinit
ți-ai pune cenuşă-n cap
nu m-ai mai lăsa să-ți scap
din inimă și din sânge
peste umbra mea vei plânge
și te vei topi de dor
când mă vei simți cum zbor
prin privirea ta pierdută
să îmi vezi iubirea mută

dacă ai ști că palmele mele

încă mai sângerează
când îți ating umbra în vis
te-ai întoarce
să îmi privești în ochi
spaima de a te pierde?
atât de frumos
ți se reflectă
cosmosu-n privire
mă pierd în ochii tăi
întorc materia
către strălucire
îți sărut fruntea

până îmi înfloresc buzele
ai fi crezut
că eu sunt crinul
ascuns în sărut?
hai mâine-n lumină

ascunși sub salcâm
să-ți dezvelesc sânii
eu fluture
tu floare de salcâm
să te miros în zbor
plânge-mă
până mă fac
lacrimă
dacă m-ai fi lăsat

să-ți respir umbletul
sau măcar foșnetul gleznelor
te-aș fi iubit
în limba umbrelor și-a stelelor
de pe vremea îngerilor de fum

ce nu știau ce-i raiul
se risipeau pe drum
cădeau atâția fulgi

ningea în prag de vară
eram aproape zei
eram ca prima oară
tu frunză-n vânt
eu viscol ne-nfricat
ardea în noi și grâul
lumina a secat
și trupul tău
în trupul meu s-a-ntors
ardea sub noi zăpada
și noi ningeam glorios
ți-am dedicat un poem

din flori de migdal
și te-am iubit
ca într-un ritual
până s-a stins lumina
pe trupul tău virgin
și m-am rugat la tine
să-mi fii destin
a
m
i
n
m-aș declara poet

m-aș declara mare artist
să văd între genunchii tăi
cel mai frumos apus
de ametist
dezbracă-te încet
să nu ne-audă crinii
s-ar scutura în cer
de foc
și heruvimii
te-aș ațâța
te-aș învăța
te-aș agăța
te-aș pronunța
te-aș îngheța
te-aș răsfăța
te-aș denunța
te-aș descălța
te-aș cruța
te-aș înălța
te-aș picta
c-un vârf de stea

doar tu știi
până unde a zburat
dorul meu de tine
cu toți îngerii
capelei sixtine
sunt umbră
și am luat forma umbrei tale
sărut pământul
până îți scot
izvorul soarelui în cale
când tu nu ești
mi se izbesc dorurile de stele

un singur cuvânt
la capăt de rând
tu lună de aur
eu lup de fum
flămând
un disc de foc
uitat în urma ta
îmi ține loc de soare
și-n soare
INIMA
te plac
ți-am mai spus
îți voi rosti numele
cu liniștea celui mai aprins apus
tu
a mea
marea
în valuri
ne descântă
dragostea
când taci
îți ard pe trup

ți-a ajuns toamna-n privire

ard toți sfinții în psaltire
de ce ești tristă?
de ce mă mai iubești?
din iubirea noastră
au mai r
ă
m
a
s
se spune că iubirea e nedreaptă

eu cred că tocmai iubirea
este singurul lucru drept
din viața noastră
îmi stai în inimă

îmi stai în sânge
îmi stai în molecule și-n tăcere
cum stă lumina sfântă
în noaptea de-nviere
vrei să ducem doru-n lume?

noiembrie ne poartă
prin timp
până se coace luna
te sărut în vis
pentru totdeauna
începi să-mi semeni

unde te sărut
și steaua se stinge
ne vom întoarce la noi
și-n haos vom plânge
până când bătaia inimii mele

va cutremura stelele divine
te invit diseară
la mine acasă
te voi întinde
ca pe o sfântă
pe masă
îți voi stropi trupul
cu vin bisericesc
te voi sorbi
mă voi îmbăta de-atâta tu
mă vei ruga să te iubesc
și focul se va stinge
cu lacrimi de înger
pe tine te voi plânge
plouă definitiv
pare că plouă cosmic
simt fiecare bătaie a inimii tale
ca pe cel mai mare război atomic
eu te
am fost lacrimă
și-ai plâns cu mine

la
l ace
în locu
umblai prin casă

într-o rochie cu flori
și cu fluturi solari
eu te priveam cu ochii pământului
până la cer
fără să-mi pari
făptură omenească
nici măcar cerească
erai o poezie
ce știa să-mi vorbească
o să-mi lipsești
acolo departe
unde-i doar tăcere
și mii de stele moarte
vreau să-ți arăt o cometă de fluturi

la noapte târziu
când luna adoarme
te-am sunat
fără să vreau
și-am crezut că-mi vei răspunde
formasem de fapt
un număr de fum și secunde
îți voi scrie numele

în limba dorului
cu litere atât de mari
s-ajungă la tine
în inimă-mi s-apari
mă mai știe ea
ce-ar vrea să îmi spună?
scrie-mi un mesaj
trimite-mi o scrisoare
departe-n cuvinte
granița dintre noi

e trasată cu cretă de maci
te visez îmbrăcată în raze
în inima lunii din vis te dezbraci
când surâzi tu
cerneală de crini
îmi arde-n privire
mă scrie un înger orb
în nemărginire
lasă-mi ușa deschisă

poate mă voi întoarce
sau poate-ți voi trimite
îngeri cu chip de fulger
și brațele-nflorite
hai să ne vedem la noapte

sub copacul de fum
tu să vii pe-o frunză
eu să îți fiu drum
să-ți sărut tristețea
și tu pe a mea
fumegând în noapte
scriem dragostea
busola dorului de tine

îmi indică la nord
stelele divine
când nu vom mai fi

din iubirea noastră
ce va mai rămâne?
un soare de aur
purtat în vis de zâne
de-ai afla tu
într-o zi
ce-i poezia
ți-aș desena pe cer un cuvânt
din care ar pleca
trăsuri nesfârșite cu îngeri
vestitori ai dorului
și toate s-ar opri la tine

îți sunt recunoscător
iubindu-te pe tine
am ajuns la dor
exiști doar în sinea mea

trupul ți-e umbră
iar umbra ți-e tăcere
exiști în sinea mea
și îmi ești înviere
poate nu-ți mai pasă
poate m-ai uitat
dar eu întorc clepsidra
mereu spre ziua
în care ai plecat
s-o cunosc mai bine

o să tac și eu
gândindu-mă la tine
atunci să-mi răspunzi

când voi lăcrima
să-ți dezbraci lumina
în inima mea
pe drumul acesta iubito

a răsărit cândva o stea
și-n urma ei plutea
o lumină de aur
acea lumină ce te-a făcut
pe veci
a mea
Dor de dor de tine
Volumul I
Comandă cartea pe:

www.bestseller.md | www.bestseller.ro
O carte ce se citește mai mult în vis decât în
realitate, o carte a dorului de zbor, de stele,
de nemărginire.
„Mergi cu mine să desenăm o altă linie a

orizontului care să ne treacă prin inimă?”
„Poezia nu poate exista fără femeie, și nici

invers. Femeia este semn de întrebare și
răspuns în același timp, motiv pentru care
cele mai frumoase poezii sunt cele scrise între
semnul de întrebare și răspunsul trupului ei.
Muza mea este întotdeauna aceeași, dar
mereu diferită, poartă în fiecare zi o altă
mască a sufletului meu.”
— Constantin Romulus Preda
„Abia atinge cuvintele, ca un îndrăgostit liric,

ocrotind obiectul adorației sale.”
— România literară
„O frumoasă speranță a poeziei din România.”
— Justo Jorge Padrón
„Atât timp cât există poeți precum Constantin

Romulus Preda, poezia va trăi veșnic.”
— Nicolae Dabija
Dor de dor de tine
Volumul II
Comandă cartea pe:

www.bestseller.md | www.bestseller.ro
Dorul este rana ce-și vindecă singură
durerea. Doar prin dor ne putem întoarce
către noi, putem iubi, putem zbura dincolo
de granițele acestei lumi. Dorul trebuie să fie
destinația bătăilor inimii. Când ți-e dor, dacă
închizi ochii, devii tu însuți o bătaie de inimă
în lipsa inimii.
„Constantin Romulus Preda este un poet

neintrat în tipare, în convenții, apărându-și
libertatea de a fi deosebit.”
— România literară
„Îndrăzneala imagistică este cuceritoare prin

culorile cu totul frapante, ca în tablourile
suprarealiste.”
— Revista Ramuri
„Un poet de mâine, care inventează azi

poezia.”
— Nicolae Dabija
Ți-a plăcut?
Apreciază cărțile autorului pe Goodreads!
Scanează codul pentru a

aprecia cărțile din seria
„Dor de dor de tine”
pe Goodreads.com
Pentru a scana un QR Code:

•iPhone sau iPad: deschide camera, fixează codul QR și accesează link-ul.
•Smartphone sau tabletă Android: Instalează aplicația QR Code Reader.
Urmărește-ne online:
Bestseller @bestseller_books
Editura Bestseller Bestseller
www.citesc.blog Bestseller
@bestsellermd Bestseller
@bestsellermd bestseller-books

Dor de Dor de Tine Constantin Romulus Preda Carte Electronica PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dor de Dor de Tine Constantin Romulus Preda Carte Electronica PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

dor de dor de tine

Constantin Romulus Preda

© Constantin Romulus Preda

Descriere CIP a Camerei Naționale a Cărții

Editura Bestseller, Chișinău, 2020

Mircea Eliade - Noaptea de Sânziene

nudul îți miroase

miroși a septembrie iubito

toamnă fără asfințit

până și arămiul toamnei

ți-aș săruta genunchii

ne vor face felul

zeitate a poeziei mele

n-ai fost nicicând mai frumoasă

te-am tot strigat

chiar dacă știu

e-un fel de spovedanie

hai să culegem struguri

vor bate clopotele

părul tău despletit

ți-am turnat lapte pe trup

fiindu-mi lacrimă în ochi

dintre sânii tăi

ce-a mai rămas din iubirea noastră?

mă vei striga degeaba

te aștept la miezul nopții

îți vorbesc într-o altă limbă

și tot nu m-ai iubit

mărul de pe umărul tău

la lumina sânilor tăi

și-un lup fără haită

hai să facem dragoste

vrei să visăm luna-mpreună

ți-am ridicat fusta

mi-e iarnă de tine

hai să bem absint

au mai fost tăceri

porți nume de regină

dacă aș vrea să te iubesc

te-aș lua de la-nceput

suntem atât de singuri

am văzut o lună sângerie

pân-a ieșit lumina din icoane

și din sărutul meu de iconar

că atunci când ai plecat

mi-am mușcat atât de tare buzele

încât a început să curgă sânge

din floarea de piersic

buzele și sânii mici

să nu știi ce să mai zici

nu ne mai rămâne decât să plecăm

hai să fim raze de lună

să curgem dintr-un izvor

de cerul iubirii noastre

să ne fie veșnic dor

de-această piatră norocoasă

când îți voi spune

îți spun că plec

ți-am lăsat un mac pe pântec

și-am chemat un fluture

să-l prefacă-n cântec

inima mi-e plină

atunci când luna stă s-apună