DRAGI COLEGI,

Mirosul cald al primelor zile de vară aduce cu el mii de valuri, mii de clipe. Unele
creionează ideea unei perfecte împliniri, altele conturează un vis ce stă să se înalțe, unele au
atingerea unui sfârșit, iar altele au gustul unui nou început, dar toate au aromă de dor.
Un dor mut care astăzi plânge a despărțire și nu ne rezumăm în a vorbi despre despărțirea
colegială, ci sufletul nostru rostește povești despre despărțirea de inimi ce ne-au fost mai mult decât
niște colegi. Aș îndrăzni să spun ... prieteni. Ne este greu să înțelegem de ce toate poveștile vieții au
cele cele două porți: una ce se deschide pentru a permite personajelor să se dezbrace de mister și o
alta care închide etape și odată cu ea relații crestate la superlativ. Știm, așa sunt toate basmele. De
mic copil ni s-au citit nenumărate dar totuși trăiam cu speranța că există unul care să nu aibă final,
cu atât mai mult cu cât acesta nu este deloc fericit.
Ați intrat în viața noastră în urmă cu mulți ani și, recunoaștem, eram foarte nedumeriți. Nu
prea pricepeam de ce scena vieții noastre v-a primit cu atât de mult entuziasm și nu eram foarte
pregătiți să înțelegem rolul ce îl aveați. În timp, ca la teatru, am învățat să descifrăm didascaliile
date de regizorul suprem - viața - și să vă aplaudăm prestațiile. La început cu ignoranță, poate, dar
mai apoi cu mândrie, mândria de a vă avea prieteni.
Fiecare etapă ne-a apropiat sufletele de ale voastre într-un mod atât de natural încât nici nu
am simțit anul distanță ce ne desparte. Povești infinite purtate pe orizontul unei pauze, râsete
aruncate peste fiecare clipă grea, lacrimi șterse în momente de cumpănă, aplauze la fiecare succes ...
toate au dat glas unor prietenii ce știu că vor sparge zidurile acestei clădiri și vor dăinui și dincolo
de ea. Am fost alături unii de alții în toate clipele ce definesc viața de elev și nu ne-am dat la o parte
nici când a fost vorba de bune, nici când a fost vorba de rele. Ne-am apreciat și respectat
sentimentele și am reușit să clădim adevărate fortărețe și, tot împreună, am luptat ca numele nostru
și al școlii să se afle pe înalte trepte. Ne-am certat și judecat în momente de tristețe sau deznădejde,
dar tot noi, echipa imbatabilă ne-am reunit și ne-am zâmbit a împăcare. Suntem desenați în culori
pure și sufletele nu au cum să poarte poveri umbrite de negații.
Am fost colegi pe holul școlii. Azi ne despărțim. Vom fi prieteni pe aleile vieții și vom da
curcubeului o nouă culoare ... cea a prieteniei. Putea, oare, altcineva să reiventeze curcubeul?
Înainte de a pune amprenta pe curcubeu vreau să vă mulțumim pentru că fiecare dintre voi
ați lăsat clipe minunate în viața noastră, vreau să vă mulțumim pentru fiecare sfat ce ni l-ați dat,
pentru fiecare exemplu oferit sau pe care ni l-am însușit admirându-vă, vă mulțumim pentru fiecare
lacrimă ștearsă și fiecare zâmbet oferit.
La final, când clopoțelul sună a Rămas - bun vă dorim, din suflet, să aveți drumul presărat
cu clipe demne de sufletul vostru. Nu vă dorim un drum fără obstacole, acela nu duce nicăieri, ci să
aveți un puterea să depășiți umbrele. Soarele e mereu alături de voi ... vă trebuie doar tărie să îl
zăriți. Cu entuziasm și cu muncă multă veți reuși. Suntem siguri de asta ... de la voi știm că sufletele
puternice POT.
Acum vă rugăm să îi dați timpului puțin din timpul rămas și să crestați pe orizontul inimii
ultima noastră întâlnire ca și colegi. O vrem memorabilă pentru că, deși e o poartă de ieșire, e cea
care încheie o etapă având sarcina de a deschide alta. Azi închidem cufărul colegialității și
deschidem, cu drag, cartea prieteniei. Haideți să transformăm prietenia într-o poveste fără poartă de
ieșire, haideți să adăugăm curcubeului cea mai frumoasă nuanță, cea a prieteniei.
Rămas - bun dragi colegi! Bun venit prieteni!