Medicina în Europa occidentală

În Europa, medicina era un amestec între misticism, spiritualitate şi practicile medicale ale antichităţii. De cele mai multe ori,
bolile erau puse pe seama destinului sau a dorinţei lui Dumnezeu, astfel luând naştere pelerinajele în scopuri curative. Medicina
medievală europeană a înflorit cu adevărat abia în secolul al XII-lea, când multe dintre textele arabe despre medicina islamică au fost
traduse în latină. Din cauza condițiilor social istorice ale feudalismului, dezvoltarea medicinei avea un ritm încetinit și un timp
îndelungat, singurele focare ale medicinii timpului erau unele mănăstiri catolice din occident, înzestrate cu școli, biblioteci și grădini. Au
existat călugări specializați la nivelul medicinei populare.
Școala medicală din Salermo este prima școală de medicină propriu-zisă din Europa Occidetală (port în Italia, în apropierea
mănăstirii Monte Casino, unde călugărul Benedict a întemeiat primul spital din Occident și un ordin călugăresc pentru asistența
bolnavilor, spre sfârsitul sec.VIII, începutul sec.IX).
Trotula a fost primul medic ginecolog (școala medicală din
Salermo), a fost una dintre puținele femei-medic ale Evului Mediu, care a
trăit în jurul anului 1200.
Igiena precară a orașelor a permis producerea marilor epidemii ale
Evului Mediu (lepra, ciuma, variola, sifilis).
Are loc o decădere a chirurgiei, nu erau permise manevre
sângerânde, pentru că medicii erau și preoti.
Existau 2 categorii de chirurgi:
 chirurgii de robă lungă (propriu-ziși), care învățau doar
anatomie și tehnici chirurgicale
 chirurgii de robă scurtă (chirurgi bărbieri), care transmiteau deprinderile din tată în fiu.
 Primele facultăți de medicină au fost Montpellier (1220), apoi Padova, pentru statul Venețian și Salermo (adevărata facultate de
medicină).
Astrologia era strâns legată de medicină, astfel, un bun vindecător trebuia să ştie
măcar bazele acesteia.
În 1215, Papa a decis că preoții nu mai aveau voie să practice chirurgia, așa că
aceștia i-au instruit pe țărani să efectueze diverse operații; există dovezi că în anul
1100 s-a practicat o craniotomie pentru corpi străini și scăderea presiunii
intracraniene (fara anestezie).
Paracelsus, un mediv elvețian, a fost primul care a folosit eterul pentru calitățile sale
anestezice, dar acesta n-a fost acceptat de comunitatea largă a medicilor și a fost
redescoperit în America 300 de ani mai târziu. Paracelsus a mai folosit și
laudanumul pentru alinarea durerii.
Tratamente - ritualurile păgâne au fost înlocuite de penitențe religioase ca forme de
vindecare și rugăciuni către sfinții protectori ai oamenilor suferinzi de unele boli.
Persoanele care se îmbolnăveau de ciumă bubonică trebuiau să efectueze penitențe
și să-și mărturisească păcatele. Li se spunea că vor scăpa cu viață dacă își
mărturiseau corect toate păcatele.