ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE

FACULTATEA ARTĂ TEATRALĂ, COREGRAFIE ȘI MULTIMEDIA

CATEDRA MANAGEMENT ARTISTIC ȘI CULTUROLOGIE

REFERAT

Tema: Adoleșcența – stadiul deosebit de dezvoltare

A realizat: Nistor Larisa

studentă anul I frecvență redusă

A verificat: Mitriuc Ana

asistent universitar

Chișinău 2020
 Cuprins:
1. Definiții ale adolescenței
2. Cele patru întrebări-cheie a adolescenței
3. Particularitățile gîndirii adolescentului
4. Comunicarea și limbajul. Dezvoltarea intelectuală a adolescentului.
5. Criza adolescenței natura ei
6. Schimbări din structura caracterului și parcurgerea crizei de
originalitate
7. Concluzia
 Introducere
„Adolescenţa este timpul în care luăm universul prea în serios.”
(Mihai Relea)
Adolescența e cea mai frumoasă perioadă din viața noastră. Bineînțeles că fiecare
perioadă are ceva bun, dar adolescența are ceva deosebit. Poate din acest motiv ea trece cel mai
repede. Anume în această perioadă ne pare că putem face orice, că nu există limită posibilităților.
În adolescență ne îndrăgostim prima oară, în adolescență viața ne pare mai ușoară și mai
interesantă.Adolescenții se simt mai liberi. Adolescența e perioada iubirii, a distracțiilor, dar și o
perioadă decisivă, în care se formează scopul vieții noastre. De ceea ce vom face și ce vom alege
în adolescență, depinde viața noastră în perioadele următoare ale vieții. Poate adolescența este
perioada și a suferinților, pentru că atunci putem fi răniți cel mai ușor, e o perioadă a emoțiilor
puternice. Dar aceste emoții mai puțin plăcute, devin , totuși, o amintire frumoasă peste ceva
timp.
Adolescența e dură și crudă, nu-i pasă că ești doar un copil și te lovește din toate părțile
cu încercări dificile, fără să-ți dea un ajutor, lăsându-te singur să răzbești. Însă, ea poate fi destul
de frumoasă și chiar interesantă, dacă stai să o privești  din unghiul acesta al descoperirii și al
copilăriei, adolescența fiind considerată de mulți cea mai frumoasă parte din viață…în
adolescență descoperindu-se începutul tuturor lucrurilor continuate mult mai amplu la
maturitate.În această perioadă descoperindu-se sentimentele, trăirile și pasiunile fiecăruia dintre
noi și mai ales încercarea de descoperire pe sine cu bune și cu rele.Din păcate descoperirea pe
sine este cea mai grea, întrebându-te mereu de ce nu ești așa ori altfel poate ca ceilalți.Dar
răspunsul e simplu : eu sunt eu și ei sunt ei, astfel noi toți fiind diferiți.
Privită din unghiul acesta al copilăriei și lăsând la o parte complexitatea adolescenței ,
aceasta reprezintă totuși niște ani frumoși din viață.Anul în care adolescentul ca mine și ca
oricare altul este supus încercărilor de tot felul, încercări tratate diferit de la adolescent la
adolescent, tratate cu o totală nepăsare ori cu mult interes,  de aici adolescența fiind privită cu o
doză de ”teribilism”, teribilism ce poate de multe ori este în exces.Tot din acest unghi poate fi
considerată chiar banală și alcătuită din jocuri infantile ce se dovedesc a fi cu adevărat
complicate cu trecerea rapidă a timpului.
Apariția sexualității, în adolescență, îi obligă pe tineri să se confrunte cu provocări
fundamentale. Acestea includ adaptarea la înfățișare și funcționarea modificate ale corpului
matur din punct de vedere sexual, învățarea modului de a reacționa la dorințele sexuale,
confruntarea cu valorile și atitudinile sexuale.
 Trezirea sexualităţii este un aspect deosebit de important ce apare în perioada
adolescenţei. Sexualitatea împreună cu problemele care derivă din aceasta pot creea dificultăţi
mari adolescentului şi părintelui acestuia. Modul în care este privită şi abordată această latură
împortantă a vieţii fiecărui individ poate creea sau nu obstacole viitoarei vieţi a adolescentului
aflat pe drumul către maturitate. Printre problemele de acest gen se pot număra: începutul vieţii
sexuale, sarcină, homosexualitate, alte dificultăţi.
Relaţionarea cu ceilalţi poate întâmpina şi ea dificultăţi în etapa adolescenţei. Cauzele
care conduc la dificultăţi de relaţionare – între adolescent şi părinte sau alte persoane – sunt
diverse şi de cele mai multe ori greu de descoperit de părintele care este asaltat şi îngrijorat de
acestă problemă. Nu e ușor să fii adolescent, dar nimic nu poate înlocui magia acestor ani, felul
în care percepi fiecare lucru, întrebările care te macină și al căror răspuns îl poți găsi a doua zi de
dimineață sau poate nu-l mai găsești niciodată.

Definiții ale adolescenței

Adolescența care este cuprinsă între 14 și 20 de ani,urmată de postadolescență pînă la
25 de ani,se caracterizează prin foarte multe schimbări și transformări . J.J Rousseau numește
această etapă „ vârta rațiunii ” dar și „ revoluție furtunosă ”, „ a doua naștere”; pentru Stanley
Hall este „ furtună și stress” , pentru Schopenhaures este „ vremea neliniștii ” iar pentru Mihai
Ralea este „ timpul în care luăm Universul prea în serios”.
Adolescența este subiectul de discuție si cercetare , în special , al pedagogilor și
psihologilor, marcat, traversat deseori de opinii contradictorii. Unii o consideră „ vârsta ingrată”,
alții, dimpotrivă, „vârsta de aur ”, pentru unii este „ vârsta crizelor, anxietății, nesiguranței,
insatisfacției ”, iar pentru alții „ vârsta marilor elanuri ”. Se crede, de asemenea, că adolescența
este „vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, și ca artificiu”, iar alții, dimpotrivă, ripostează,
menționând că aceasta-i „vârsta participării la progresul social”. Cei mai mulți o califică drept o
„ problemă moral-psihologică”. Sunt și dintre cei care opinizează că această vârstă este în
exclusivitate o „ problemă socială ”.
Cînd comparăm periodizările de vârstă de diferiți autori, constatăm că există în general 4
tendințe.
1. Prima ,de topire a adolescenței în copilărie. În acest caz, adolescența este o
prelungire a copilăriei. Așa procedează demografii, dar nu numai ei. Tradiția mai
nouă sau mai veche i-a considerat adesea pe adolescenți un fel de copii mai mari.
2. A doua, de contopire a adolescenței cu tinerețea. Aceste poziții sunt cele mai
numeroase. Tradiția a acceptat și această viziune, deoarece adolescentul este și
adult în măsura în care îndeplinește muncile acestuia.
 3. A treia, de separare a adolescenței de alte vârste. Mai ales psihologii și pedagogii
au procedat astfel, S.Hall, G.Compayre etc. Fiind numai câteva nume din multele
care se pot da.
4. A patra, de definire a adolescenței prin comportamente specifice și nu printr-un
interval de timp anumit (cazul lui Wallon și al altora: H. Schelsky,W.bernsdorf
etc.), care, pentru a simplifica lucrurile, se referă la o perioadă plasată între vârsta
copilăriei și vârsta adultă.

Cele patru întrebări-cheie a adolescenței

Dezvoltarea intelectuală și trecerea de la gîndirea corectă la gîndirea abstractă oferă
adolescentului instrumente mentale necesare autodescoperirii și autodefinirii proprii persoane.
Perkins arată că în încercarea de a se defini pe sine, și, în același timp, de a redefini relațiile lor
cu lumea, adolescenții sunt preocupați să găsească răspunsul la câteva întrebări majore:
Cine sunt eu? Cum răspund la această întrebare, cu referire în primul rînd la asumarea
noilor roluri sociale si sexuale?
Sunt o persoană normală? Astfel spus, în ce măsură mă încadrez într-un anumit grup
pe care eu (sau alții, a căror opinie conteză) îl consider(ă) „normală”?
Sunt o persoană competentă? Sunt capabil să realizez ceva care este valorizat de către
părinții mei, de către cei de aceeași vârstă cu mine, de societate în general?
Sunt iubit? Și mai ales ,Sunt demn de a fi iubit? Astfel spus, ar putea cineva să mă
iubească (în afară de proprii mei părinți)?
Pentru a răspunde la aceste întrebări, adolescentul are nevoie să sistematizeze
cunoștințele și informațiile referitor la natură, societate, relațiile umane; să stabilească anumite
legături logice dintre diferite situații și episoade din experiența sa de viață; să confrunde propriile
atitudini și cunoștințe cu fenomene și situații reale. Concepția despre lume a adolescentului,
formată în urma acestor sistematizări, poate fi justă sau greșită, umanistă sau reacționară,
optimistă sau pesimistă, activă sau pasivă și se manifesta evident în comportament. Căutarea
sensului vieții determină, în mare măsură, orientarea la valori materiale, sprituale, morale ș.a.,
care constituie o altă neoformațiune importantă în afirmarea adolescentului. În perioada dată, are
loc orientarea la un sistem propriu de norme și principii morale.

Particularitățile gîndirii adolescentului

 Intrarea în adolescență înseamnă după J.Piaget, desăvârșirea stadiului operațiilor
formale. Având în vedere atât cercetările lui J.Piaget și ale colaboratorilor săi, cât și cele ale altor
autori, putem releva următoarele trăsături caracteristice gândirii adolescentului:
-operații de gândire sunt pe deplin eliberate de conținuturile informaționale cărora li
se aplică, se generalizează și se transferă ușor, deci ele devin formale și se transferă cu mare
usurință;
-operațiile se pot aplica rezultatului operațiilor anterioare. Se realizează astfel operații
de gradul al doilea, care permit o combinatorică mental caracteristică acestei vârste.
Se desăvârșește și reversibilitatea operatorie. La această vârstă, „…fiecare operație va
fi de acum încolo, în același timp, inversa unei alte operații și reciproca unei a treia”. Acest
edificiu operatoriu funcționează riguros, respectând mai întâi implicit și apoi explicit legile
logicii (când își însușesc această nouă disciplină școlară).
-se formează și se consolidează scheme de gîndire așa cum ar fi cele privind stabilirea
proporțiilor, utilizarea dublei referințe etc. se însușesc numeroși algoritmi generali și specifici de
identificare, rezolvare și control.
-raționamentul ipotetico-deductiv se realizează cu ușurință și domină în activitatea
gîndirii. M.Reuchlin spune „Adolescentulare putință să examineze consecințele ce decurg în mod
necesar din ipotezele sale; gindirea formală este și o gândire ipotetico-deductivă. Adolescenței îi
este caracteristic un fel de spirit experimental care demonstrează funcționarea la nivel înalt a
operativității mentale.
-gândirea adolescenților poate prelucra un mare volum de informații și operează cu
sisteme variate de simboluri. Ei pot să rezolve categorii variate de probleme.
-noțiunile cu care operează gândirea adolescentului pot avea un grad foarte ridicat de
abstractizare și generalizare și formează sisteme riguroase pentru fiecare disciplină școlară.
-în ansamblu său, gândirea adolescenților este logică și profundă, organizată și
sistematică, riguroasă și reflexivă, deschisă la nou. „În jurul vârstei de 17-18 ani, gândirea
critică se realizează la parametri înalți și permite orientarea independent în sursele de informare,
aderarea la teorii și explicații, testarea și evaluarea ideilor și soluțiilor elaborate”.

Comunicarea și limbajul . Dezvoltarea intelectuală a adolescentului.

„ Limbajul aduce acestei dezvoltări o contribuție importantă și chiar necesară”.
Adolescența este o perioadă importantă în dezvoltarea ființei umane și în ceea ce privește
amplificarea capacităților verbale. Cele mai importante progrese în sfera limbajului sunt
următoarele:
 a)Creșterea remarcabilă a vocabularului până la 20.000 de cuvinte la sfârșitul
stadiului, ceea ce-i asigură adolescentului o competență lingvistică sporită, adică îi permite să
înțeleagă cu ușurință ceea ce îi comunică altul sau citește.
b)În ceea ce privește vorbirea, se consolidează foarte mult stereotipurile verbale de
receptare, de codificare, pronunție, ceea ce face ca debitul și viteza comunicării să fie ca ale
adultului.Stilul exprimării este îngrijit, controlat mereu de normele gramaticale în legătură cu
care adolescentul manifestă exigențe și autoexigențe caracteristice.
Dialogul se manifestă nuanțat în funcție de situație, de interlocutor, de relațiile cu
acesta. Față de profesor și în gneral față de adulți, la cei mai mulți adolescenți se constată
exprimări relevate, expresii reverențioase etc.
c)Comunicarea nonverbală a adolescenților este mult mai nuanțată și mai bogată. Așa,
de exemplu, crește considerabil expresivitatea privirii și asigură o comunicare discretă între
sexe. La fel, limbajul, gesturile sunt mult mai bogate și nuanțate față de stadiile anterioare. De
exemplu, devin semnificative și sunt conștient folosite tăcerea, postura, spațiul intim etc.
d)Adolescenții sunt deosebit de interesați și e perfecționarea vorbirii într-o altă limbă.
Dar toate aceste performanțe ale limbajului se ating numai dacă adolescenții au
aspirații înalte și se manifestă conștient și activ în ceea ce privește sporirea generală a
capacităților lor de comunicare verbală.
Progresul în dezvoltatea intelectului adolescentului se produce în plan cantitativ și
calitativ . În plan cantitativ se manifestă, prin sporirea eficienței și a rapidității de rezolvare a
diferitelor probleme, de acumulare a cunoștințelor. În plan calitativ, este marcat prin progrese
evidente în modul de rezolvare a acestor probleme, de acumulare a cunoștințelor.
Schimbările de structura intelectului la adolescenți au fost studiate, în special de J.Piaget (1972).
În urma cercetărilor, întreprinse de el și de alți savanți, s-a ajuns la concluzia că pentru
adolescenți sunt caracteristice două legități în dezvoltarea intelectului: 1)constituirea gândirii
ipotetico-deductive; 2)aplicarea în practică a acestei noi capacități intelectuale are un caracter
individual. J Piaget menționează ca aceste capacități sunt folosite, de adolescent, în mod
selectiv.
Adolescentul în activitățile practice, manifestă creativitate. Atestăm tendința și
capacitatea nu numai de a însuși noi cunoștinte, de a-și forma noi abilități și deprinderi, dar și de
a le folosi, pentru a crea ceva nou. Spiritul creativ al adolescentului se extinde în cele mai diverse
domenii ale vieții sociale-artă, literatură, tehnică ș.a. La aceasta contribuie și activități
gimnaziale, liceale, precum și cele extrașcolare.
 Criza adolescenței natura ei
Fenomenele psihologice afective și caracteriale care însoțesc pubertatea, fiind
specifice adolescenței prezintă o asemenea similitudine la aproape toți indivizii, încât pot fi
grupate sub denumirea generală de „criză”. Oricum am numit-o: criză de origine juvenilă, criza
vârstei sau a vârstei deficile ori pur si simplu criza adolescenței, această etapă a evoluției
psihologice este banală în sine, cu toată graviditatea manifestărilor ei exterioare. În timp ce
modificările anatomice și fiziologice ale perioadei puberatare se efectuează lent, această criză
izbucnește adesea cu brutalitatea. Comună celor două sexe, ea cuprinde efectiv, la un moment
precis al existenței lor și în grade diferite, mai bine de două treimi dintre adolescenți. Vârsta
medie de apariție a acestei crize este între 12 și 14 ani la fete și 14 și 16 ani la băieți. Uneori
poate fi o puternică emotivitate naturală, o cultură intelectuală mai vastă sau pur și simplu o
repetare întâmplătoare a unor șocuri afective.
Și, dimpotrivă , tinerii închiși într-un climat familial sufocat și ostil oricărei influențe
din afară trec prin aceste crize târziu, pe la 16 sau 18 ani. Întârzierea nu implică neapărat și o
deficiență mintală. La vârsta aceasta, mai avansată, crizele sânt foarte violente, greu suportate și
lasă urme mai sensibile asupra caracterului. E zadarnic să nădăjduim că vom suprima criza
juvenilă îndepărtând de adolescent toate împrejurările care ar putea declanșa un șoc emotiv. Este
de asemenea inutil ca părinții să-și asume răspundere morală a acesteia atunci cînd evenimentul
declanșator este cauzat de ei, deoarece într-un asemenea caz ei n-ar face decât să găsească o
reacție inevitabilă.

Schimbări din structura caracterului și parcurgerea crizei de

originalitate
Cele mai spectaculoase schimbări referitoare la personalitatea adolescenților se produc
în sfera caracterului-componența relațională a personalității este puternic influențată de ralațiile
cu societatea și schimbările caracteristice ei și de experiență cu ceilalți oameni. La un mare
număr de adolescenți se formează și se manifestă trăsături pozitive ca: încrederea în sine,
demnitatea personală, respectul față de sine și față de altul, responsabilitatea față de alegerile și
deciziile proprii.
Multe dintre aceste trăsături încep să se cristalizeze în contextul desfășurării crizei de
originalitate cum a numito M.Debesse în 1936. Același autor spune că : Eul care se afirmă intră
frecvent în conflict cu ambianța, atrăgând și o dezadaptare trecătoare. Modul cum se desfășoară
în realitate criza prezintă multe aspecte particulare, iar cercetătorii au avut în vedere mai ales
următoarele criterii: a)Intensitatea manifestării crizei, b)momentul începerii crizei încă din
preadolescență; c)durata crizei, care poate fi de un an și jumătate sau de 4-5 ani în cazuri mai
speciale; d)apartenența la sex, criza fiind mai intensă la băieți; e)apartenența la un anume tip
temperamental, colericii făcând o criză puternică, explozivă, exteriorizată, iar melancolicii
manifestîndu-se puțin în exterior; f)apartenența la mediul urban sau rural, primii făcând-o mai
puternic; g)prefacirile de ordin psihic pe care le produce.
Criza de originalitate fiind un fenomen al dezvoltării psihice, are o legătură negativă și
altă poziție. Cea negativă se referă la dislocarea și înlăturarea atitudiniilor și comportamentelor
care au fost specifice copilăriei și nu se mai potrivesc adolescentului. Latura pozitivă se referă la
condițiile speciale pe care le creează criza pentru creșterea rolurilor eului și pentru manifestarea
conștiintei de sine și apoi la cristalizarea ca atare a noi atitudini și comportamente. Au fost
constatate faze a căror cunoaștere permite educatorilor să-și construiască și să-și realizeze
programe de intervenție.

Concluzia:
Cercetarea mea ea sfârșit aici, a cuprins și un demers de cunoaștere a adolescenței,
adolescența reprezentând cea mai frumoasă vârstă din viața noastră care e reținută pe toată viața.
Nu e usor să treci prin această vârstă deoarece adolescenți sunt destul de capricioși și în
această perioadă a vieții se formează ideile, concepții și atitudini în problema sexualității, iar
acest proces de formare are loc, în primul rând, în familie.
Studiul comportamentului sexual al adolescenților au mers dincolo de identificarea
factorilor individuali care anticipiază activitatea sexuală, ajungând la testarea unor modele,
bazată pe mai multe variante.
Trecerea prin adolescență este în concluzie un proces dificil pentru intreaga familie, care
destabilizează echilibrul dinamic construit până atunci. Este practic o etapă revolutionară ce
rareori trece fără frământări, în care cei doi parteneri ai asa-zis-ului conflict (adolescent / părinti)
se redefinesc și se transformă reciproc, motiv pentru care, pentru o scurtă perioadă de timp, nu
reușesc parcă să se mai recunoască. Ei au nevoie de ceva vreme să se redescopere reciproc, să
învețe să se accepte și să se înteleagă chiar dacă la finele perioadei își vorbesc de pe cu totul alte
poziții decât până atunci. Adolescența este acel moment în care e nevoie de o anumită distanță
pentru desăvîrșirea unui Eu matur.
În concluzie  adolescența pare a fi un univers misterios ce se lasă greu descoperit, un
univers tulburator datorită situațiilor pe care trebuie să le înfrunte adolescentul de unul singur, pe
propriile picioare, reușind probabil într-un final să răzbească victorios toate încercările și
dobândind o amplă cunoaștere de sine.
 Bibliografie

1. Gerald R. Adams, Michael D. Berzonsky. Psihologia adolescenței. Iași,

Polirom,2009, p. 700;
2. Radu, Nicolae. Psihologia vârstelor. Adolescenţa: schiţă de psihologie
istorică. – Bucureşti, 1995,p. 167;
3. Jean Rousselet. Adolescentul, acest necunoscut. București, 1969;
4. Constantin Enăchescu . Tratat de psihosexologie. Polirom, 2009;
5. Magali Clausener-Petit. Sexualitatea explicată adolescenților.
Ed.Cartier,2009 , p.108 ;
6. Lidia Trofaila. Psihologia dezvoltării . SA„Tipografia Reclama” ,
Chișinău,2009;
7. Suzanne Vallieres. Tructuri psihologice pentru părinți. Educația
adolescenților. Polirom,2013.