8

RESPIRAȚIA
SUMARUL CAPITOLULUI

 Căile respiratorii
 Plămânii
 Ventilația pulmonară
 Etapele schimburilor de gaze respiratorii
 Reglarea ventilației
 Noțiuni de igienă și patologie
Sistemul respirator este alcătuit din căi respiratorii și plămâni
 asigură introducerea în organism a O2 necesar arderilor celulare și eliminarea CO2 rezultat din
arderile celulare
 asigură schimbul de gaze dintre organism și mediul înconjurător

Căile respiratorii
Căile respiratorii sunt de două tipuri:
 căi extrapulmonare: cavitatea
nazală, faringe, laringe, trahee,
bronhii principale
 căi intrapulmonare: care rezultă din
ramficarea celor două bronhii
principale în interiorul plămânilor,
formând arborele bronșic
Cavitatea nazală reprezintă partea
internă a nasului și este separată de
septul nazal (format dintr-o parte
osoasă constituită din osul etmoid și
vomer și o parte catilaginoasă) în două
fose nazale care:
 comunică anterior cu exteriorul prin
nări
 comunică posterior cu faringele prin coane (nări interne)
 prezintă la nivelul pereților laterali trei lame osoase numite cornete (superioare, mijlocii și
inferioare)
 sunt căptușite de mucoasa nazală care:
o este alcătuită din glande ce secretă mucus și din celule epiteliale ciliate, cilii prin bătaia lor
crează un curent în stratul de mucus, transportând impuritățile spre partea posterioară a
cavității nazale, de unde trec în faringe (fiind înghițite)
o este bine vascularizată ceea ce permite încălzirea aerului cu până la 300C
o are funcție respiratorie (în partea sa inferioară) și funcție olfactivă (în partea sa superioară)
Faringele este un organ tubular
 este locul de întretăiere a căii digestive cu calea respiratorie
 comunică anterior cu cavitatea nazală prin coane
 comunică cu laringele prin intermediul glotei
Laringele este un conduct scurt în formă de piramidă triunghiulară, cu baza mare îndreptată în sus
 este situat anterior de esofag
 prezintă în structura sa mușchii laringelui
(striați)
 comunică cu faringele prin intermediul
glotei, deasupra căruia se află epiglota,
care coboară în timpul delgutiției,
împiedicând bolul alimentar să intre în căile
respiratorii
 mucoasa care îl căptușește este ciliată și
formează în zona mediană, patru cute, ce reprezintă corzile vocale, superioare sau false, inferioare
sau adevărate, care delimitează orificiul glotei
 are dublă funcție: respiratorie și în producerea sunetelor (fonator):
o nearticulate: la trecerea aerului eliminat din plămâni corzile vocale vibrează
o articulate: cu ajutorul limbii, buzelor, dinților și vălului palatin
Traheea este un tub cilindric de circa 12 cm
 continuă laringele și este situată anterior de esofag
 este formată din inele cartilaginoase incomplete în partea posterioară care o mențin deschisă și
formează o membrană musculo-cojunctivă
 este căptușită la interior de un
epiteliu cilindric ale cărui celule sunt
prevăzute cu cili
Bronhiile
 principale:
o sunt în număr de două
o rezultă din bifurcarea traheei
la nivelul vertebrei T4
o pătrund în plămâni prin hil
 lobare:
o rezultă din diviziunea
bronhiilor principale
o se divid în bronhii segmentare
o sunt în număr de trei pentru plămânul drept și două pentru plămânul stâng
 segmentare:
o rezultă din diviziunea bronhiilor lobare
o se continuă cu bronhiolele
o sunt în număr de zece pentru plămânul drept și nouă pentru plămânul stâng

Plămânii
Plămânii sunt principalele organe ale respirației
 sunt situați în cavitatea toracică, deasupra diafragmei
 au formă conică, sprijinindu-se cu baza pe diafragmă
 prezintă trei fețe: externă, internă și bazală, pe fața externă prezintă trei scizuri care delimitează
lobi
 au o capacitate de 5 000 ml de aer, cu variații individuale
Lobii pulmonari:
 sunt trei pentru plămânul drept și doi pentru plămânul stâng
 prin diviziunea lor se formează lobulii
pulmonari (800 în plămânul drept și 700
în plămânul stâng)
Lobulii pulmonari:
 formațiuni piramidale cu baza spre
suprafața externă a plămânilor
 sunt alcătuiți din acini pulmonari
Acinul pulmonar:
 format din următoarele structuri:
o bronhiole respiratorii
o ducte alveolare
o săculeți alveolari
o alveole pulmonare
Alveolele pulmonare:
 au pereții extrem de subțiri permițând schimburile gazoase
 se deschid în ductele (canalele) alveolare
 sunt înconjurate de o bogată rețea de capilare
Membrana alveolo-capilară:
 denumită și membrană respiratorie
 este alcătuită din peretele alveolar și peretele
capilar
 la nivelul ei au loc schimburile de gaze dintre
plămân și sânge
 realizează o suprafață de schimb de circa 100 m2
Pleura:
 învelește plămânii
 este constituită din două foițe:
o viscerală aderă la suprafața plămânilor
o parietală aderă la pereții cavității toracice și la diafragm
o între cele 2 foițe se găsește lichidul pleural
Vascularizația plămânului este dublă:
 funcțională: asigurată de trunchiul arterei pulmonare cu orginea în ventriculul drept și venele
pulmonare care se varsă în atriul stâng, componente ale circulației mici
 nutritivă: asigurată de arterele bronșice cu orginea în aorta descendentă și de venele bronșice
care se varsă în vena cavă inferioară, componente ale circulației mari
Respirația cuprinde din punct de vedere funcțional:
 ventilația pulmonară
 difuziunea O2 și CO2 între alveole și sânge
 transportul O2 prin sânge și lichidele organismului de la plămâni către celule
 transportul CO2 prin sânge și lichidele organismului de la celule către plămâni
 reglarea ventilației

Ventilația pulmonară
Ventilația pulmonară:
 reprezintă procesul prin care se realizează circulația alternativă a aerului între mediul ambiant și
alveolele pulmonare ca urmare a variațiilor ciclice ale volumului cutiei toracice în cursul a două
mișcări în sens opus (inspirație și expirație), care asigură pătrunderea în alveolele pulmonare a
aerului bogat în O2 și eliminarea CO2 din alveolele pulmonare către aerul ambiant
 constă în introducerea aerului în alveolele pulmonare (inspirație) și eliminarea lui prin parcurgerea
unui drum invers (expirație)
 constă în modificările în același sens ale volumelor cavității toracice și ale plămânilor prin distensia
plămânilor în timpul inspirației și retracția lor în timpul expirației
Mecanica ventilației pulmonare (deplasarea volumelor de aer între plămâni și exterior) are loc
datorită:
 contracției mușchilor respiratori care determină variațiile de volum ale cutiei toracice, care vor
crea o diferență de presiune între aerul atmosferic și interiorul plămânilor
 adeziunii pleurale între cutia toracică și plămâni prin intermediul celor două foițe pleurale, între
care se află lichidul pleural care exercită o forță ce obligă plămânii să se destindă odată cu
creșterea volumului cutiei toracice
 elasticității plămânilor datorită căreia plămânii
urmează cu ușurință mișcările cutiei toracice
Presiunea pleurală este presiunea din spațiul cuprins
între pleura viscerală și cea parietală
 variază cu fazele respirației
 în mod normal, este mai mică decât presiunea
atmosferică
Presiunea alveolară este presiunea din interiorul
alveolelor pulmonare
 este egală cu 0 cm H20, în cursul repausului când
glota este deschisă
 scade sub -1 cm H20 în timpul unei inspirații
normale
 crește la +1 cm H20 în timpul unei expirații normale
Inspirația este un proces activ
a. de repaus: este un proces activ determinat de
creșterea celor trei diametre ale cutiei toracice
 contracția mușchiul diafragma determină creșterea diametrului longitudinal al cutiei toracice
(alungirea cutiei toracice prin tragerea în jos a feței bazele a plămânilor):
o principala cale de expansionare a plămânului în respirația de repaus
o datorită suprafeței diafragmei (aprox 250 cm2), coborârea lui cu 1,5 cm determină o
creștere de volum a cavității toracice de 75%
o diafragma este un mușchi striat care separă complet cavitatea toracică de cea abdominală,
transformând cavitatea toracică într-o cavitate pneumatică, apasând asupra organelor
abdominale
o prezintă poziții diferite în fazele ciclului respirator:
 devine plană în timpul inspirației (își micșorează curbura)
 boltită în expirație spre cavitatea abdominală
 contracția mușchilor intercostali externi determină creșterea diametrului anteroposterior și
transversal al cutiei toracice:
o prin ridicarea și orizontalizarea coastelor
o se contractă când primesc impulsuri
nervoase de la centrii respiratori din bulb
o se contractă în timpul inspirației de repaus
o cresc diametrul anteroposterior al cavității
toracice prin ridicarea perechilor de
coaste I-V
 expansiunea plămânilor este favorizată de aderența
la cutia toracică prin intermediul pleurei, plămânii
urmând această expansiune și se destind pasiv
 presunea intraalveolară scade consecutiv creșterii
volumului cavității toracice și implicit a plămânilor
 la sfârșitul contracției mușchilor inspiratori, energia
acumulată în structurile elastice toracopulmonare:
o devine cinetică
o este forța care determină creșterea presiunii
intraalveolare peste valoarea presiunii
atmosferice
o determină revenirea la valoarea inițială a
volumului cavității pulmonare și a volumului pulmonar
o determină expirația
b. forțată:
 poate avea loc în condiții de efort fizic
 se poate introduce o cantitate suplimentară de aer în plămâni prin contracția mușchilor respiratori
accesori:mușchiul sternocleidomastoidian, mușchii scaleni, mușchii trapezului, mușchii spatelui,
mușchii pectorali (produc o ridicare suplimentară a coastelor)
Expirația este un proces pasiv:
a. liniștită:
 are loc comprimarea plămânilor prin coborârea și
verticalizarea coastelor
 retracția elastică a plămânilor și a peretelui toracic
 forțele elastice (de recul elastic) care stau la baza
realizării expirației sunt:
o forțele elastice ale țesutului pulmonar însuși
o forțele elastice produse de tensiunea
superficială a surfactantului care căptușește
la interior pereții alveolari
b. forțată
 poate avea loc în condiții de efort fizic
 se poate elimina o cantitate suplimentară de aer
din plămâni prin contracția mușchilor intercostali
interni și drepți abdominali
 devine un proces activ
Efortul muscular pentru asigurarea ventilației
pulmonare normale este mult mai mare când
elasticitatea toracopulmonară scade, odată cu
înaintarea în vârstă și în boli pulmonare
În respirația de repaus:
 inspirația și expirația se succed de 16-18 ori/minut (se înregistrează grafic cu ajutorul
pneumografului) ca timp, inspirația reprezintă 1/3 dintr-o respirație de repaus, iar expirația
reprezintă 2/3 dintr-o respirație de repaus
 frecvența și amplitudinea variază în funcție de necesitățile organismului în O 2 și de cantitatea de
CO2 produs
Volume pulmonare
Volumul curent (VC) este volumul de aer care intră și iese din plămâni printr-o respirație normală,
în medie 500 mL
Volumul inspirator de rezervă (VIR) este volumul maxim de aer care poate fi inspirat pornind de
la o inspirație de repaus
Volumul expirator de rezervă (VER) este volumul maxim de aer care poate fi eliminat din plămâni
printr-o expirație forțată după o expirație de repaus, în medie 1500 mL
Volumul rezidual (VR) este volumul de aer care rămâne în plămâni la sfârșitul unei expirații
maximale, în medie 1500 mL

Capacități pulmonare
Capacitatea reziduală funcțională (CRF) este volumul maxim de aer care rămâne în plămâni la
sfârșitul unei expirații de repaus, este suma dintre VER și VR
Capacitatea vitală (CV) este volumul maxim de aer care poate fi eliminat din plămâni printr-o
expirație forțată efectuată după o inspirație maximă, este suma dintre VIR, VC și VER
Capacitatea pulmonară totală (CPT) este volumul de aer cuprins în plămâni la sfârșitul unei
inspirații maxime, depinde de înălțime, vârstă, sex, grad de antrenament, prezența sau absența unor
procese patologice, este suma dintre CV și VR
Toate volumele pulmonare se determină prin spirometrie, cu excepția volumului rezidual, cât și a
capacităților care îl includ (capacitatea reziduală funcțională, capacitatea pulmonară totală)
Debitul ventilator de repaus reprezintă cantitatea de aer ventilată timp de un minut în condiții de
repaus
 este produsul dintre volumul curent (500 ml) și frecvența ventilației de repaus (16 respirații/minut
la bărbați și 18 respirații/minut la femei)
 este un parametru dinamic care caracterizează aparatul toracopulmonar
 crește foarte mult în efortul fizic
Ventilația alveolară este volumul de aer care ajunge în zona alveolară a tractului respirator în
fiecare minut și participă la schimburile de gaze respiratorii
 este un factor major care determină presiunile parțiale ale O2 și CO2 în alveole
 are o valoare medie de 4,5-5 l/minut

Etapele schimbului de gaze respiratorii

Etapa pulmonară
 are loc pe baza diferenței presiunilor parțiale ale gazelor respiratorii
dintre aerul alveolar și sângele din capilarele pulmonare
 durata necesară pentru egalarea presiunilor parțiale, alveolară și
sangvină, ale O2 este:
o 0,25 secunde în condiții de repaus
o 0,75 secunde în condiții de efort fizic, expunere la altitudine
Membrana alveolo-capilară cuprinde:
 endoteliul capilar
 interstițiul pulmonar
 epiteliul alveolar
 surfactantul
Concentrația gazelor din aerul alveolar este foarte diferită de cea din aerul atmosferic datorită:
 extragerii O2 din aerul alveolar și eliminării CO2 din sângele pulmonar
 umezirii aerului atmosferic uscat înainte de a ajunge la alveole
 înlocuirii parțiale a aerului alveolar cu aer atmosferic la fiecare respirație
Schimburile de gaze prin membrana alveolo-capilară se desfășoară:
 prin difuziune (mecanism pasiv)
 pe baza gradientului (diferențelor) de presiune parțială a gazelor respiratorii dintre aerul alveolar
și sângele capilarelor pulmonare
 cu o viteză condiționată de mai mulți factori:
o gradientul de presiune parțială a gazelor de o parte și de alta a membranei alveolo-capilare
o suprafața de difuziune, aprox 80 m2 la persoanele adulte
o grosimea membranei respiratorii care este foarte mică
o coeficientul de difuziune al gazelor respiratorii prin membrana respiratorie, mai mare
pentru CO2 decât O2
Difuziunea O2 prin membrana alveolo-capilară:
 se face de la o presiune parțială mai mare în aerul alveolar (100 mmHg) la o presiune mai mică în
capătul venos al capilarului pulmonar (40 mmHg)
 asigură oxigenarea permanentă a sângelui din capilarele
pulmonare, proces numit hematoză
 are loc până când presiunea parțială ajunge în echilibru cu cea
alveolară
Difuziunea CO2 prin membrana alveolo-capilară:
 de la o presiune parțială mai mare în capătul arterial al sângelui
capilar (47 mmHg) la o presiune mai mică în aerul alveolar (40
mmHg)
 pe baza unui gradient presional mai mic decât O2, dar
compensat de solubilitatea CO2 de 25 ori mai mare decât a O2
 cu o viteză de difuziune de 20 de ori mai mare față de O2
Rata difuziunii gazelor prin membrana alveolo-capilară este
influențată de:
 presiunea parțială a gazului în alveolă și în capilarul pulmonar
 coeficientul de difuziune a gazului (specific pentru fiecare tip de
moleculă)
 suprafața membranei (direct proporțional)
 grosimea membranei (invers proporțional)
Etapa sangvină
 transportul gazelor sangvine se realizează în dublu sens
Transportul O2:
 ajuns la nivelul capătului venos al capilarului
sangvin pulmonar:
o se dizolvă fizic în plasmă (1,5%) mai întâi
apoi difuzează în eritrocite unde se combină cu Fe2+
din structura grupărilor hem ale hemoglobinei cu
care formează un compus labil (combinație
reversibilă cu ionii de fier din structura
hemoglobinei) numit oxihemoglobină (HbO2)
(98,5%)
 pleacă din inimă prin artera aortă care se
ramifică în vase sangvine cu calibru din ce în ce mai mic
 ajunge la nivelul capilarelor tisulare sub formă:
o liberă care menține gradientul presional dintre plasmă și țesuturi în vederea schimburilor
permanente dintre acestea
o combinată de HbO2:
 forma principală de transport a O2 în sânge
 fiecare moleculă de hemoglobină se poate combina cu 4 molecule de O2
 combinarea O2 cu Hb este o reacție de oxigenare, ușurată de prezența Fe2+
 la nivelul capătului arterial al capilarului sangvin HbO 2 se disociază în Hb și O2:
o formarea și disocierea oxihemoglobinei depinde de temperatura sângelui și pH-ul mediului
intern
o la nivelul alveolelor pulmonare există factori favorabili încărcării hemoglobinei cu O 2
o la nivelul țesuturilor există factori favorabili descărcării O2 de pe HbO2
 sângele arterial transportă:
o maxim 1,34 mL O2/ gram de hemoglobină
o maxim 4 molecule de O2/ moleculă de hemoglobină
o 12-15 grame hemoglobină/dl sânge
o 20 mL O2/dl sânge
Transportul CO2:
 se realizează sub 3 forme:
o dizolvat fizic în plasmă (5%)
o sub formă de carbaminohemoglobină, care rezultă prin combinarea CO2 cu grupările NH2
terminale din lanțurile proteice ale hemoglobinei (5%)
o sub formă de bicarbonat plasmatic NaHCO3 (90%)

Etapa tisulară
 se desfășoară în toate celulele metabolic active
Difuziunea O2 la nivel tisular:
 difuzează de la o presiune de 97 mmHg din sângele arterial la o presiune de 40 mmHg în lichidul
interstițial
 difuzează prin membrana celulară ajungând în celulă, unde se consumă în reacțiile de
oxidoreducere
 fiecare 100 mL de sânge arterial eliberează O2:
o câte 7 mL în repaus
o până la 12% în timpul efortului fizic
o devenind sânge încărcat cu hemoglobină redusă de
culoare roșu-închis
 disocierea hemoglobinei este favorizată de:
o concentrația scăzută a oxigenului la nivel tisular
o creșterea temperaturii locale
o scăderea pH-ului
Difuziunea CO2 la nivel tisular:
 CO2 rezultat din metabolismul celulelor difuzează prin
membrana celulară și ajunge în lichidul interstițial unde
pCO2=47 mmHg
 CO2 difuzează prin capătul venos al capilarului tisular, din
lichidul interstițial în sânge
Reglarea ventilației
Reglarea automată
Receptorii:
 baroreceptorii din alveolele pulmonare
 chemoreceptorii:
o carotidieni, terminații senzitive ale nervului
glosofaringian (IX)
o aortici, terminații senzitive ale nervului vag (X)
o din bulb, receptori ai pH-ului care depind de PCO2
 fusurile neuromusculare din mușchii respiratori și din
articulațiile costale
 termoreceptorii
Calea aferentă reprezentată de fibre senzitive care provin din:
 alveole
 inimă, vase
 mușchi, piele
Centrii care controlează respirația automată (situați la nivelul
formațiunii reticulate bulbo-pontine):
 centrii primari:inspirator și expirator:
o se găsesc în bulb
o trec alternativ prin starea de activitate și de repaus
o sunt controlați de centrii respiratori secundari
o au automatism propriu influențat de:
 gradul de distensie a pereților alveolari
 impulsurile de la receptorii tegumentari
 impulsurile de la receptorii proprioreceptorilor
 concentrația O2 și CO2 din sânge
 centrii secundari: apneustic și pneumotaxic
Calea eferentă în respirația automată:
 fibre motorii somatice care se distribuie musculaturii respiratorii (mușchiul diafragma, mușchii
intercostali)
Reglarea voluntară
 este realizată de la nivel cortical, prin acțiune asupra motoneuronilor somatici, ce se distribuie la
musculatura respiratorie
 este realizată prin acțiune asupra centrilor bulbo-pontini
 poate produce modificări de ritm ale respirației
 poate opri respirația (apnee), să o încetinească (bradipnee) sau să o accelereze (tahipnee)
 controlul exercitat asupra centrilor respiratori asigură adaptarea respirației în următoarele situații:
o cântat
o strănutat
o tuse
o deglutiție
o modificări de temperatură a sângelui
Reglarea umorală
 este determinată de variații ale pO2 și pCO2 în sânge
 presupune dublarea debitului ventilator dacă pCO2 crește de la 40 mmHg la 40,5 mmHg
 se realizează fie prin acțiune directă asupra centrilor respiratori, fie prin modificarea pH-ului
sangvin de la nivelul lichidelor cerebrale

Noțiuni de igienă și patologie

Menținerea unui sistem respirator sănătos implică:
 respectarea normelor igienice privind calitatea aerului respirat (temperatura de 18-200C,
umiditate și puritate)
 respirația pe nas, nu pe gură
 evitarea factorilor de risc, mecanici, fizici, biologici
 practicarea sistematică a exercițiilor fizice și a gimnasticii respiratorii
Gripa este o boală infecto-contagioasă
 produsă de virusul gripal
 se transmite direct pe cale aerogenă de la omul bolnav la cel
sănătos
 are caracter sezonier
 poate îmbrăca forme grave
 crează de multe ori complicații la copii și bătrâni
Pneumonia este inflamația acută a alveolelor pulmonare
 afectează lobulii pulmonari care devin nefuncționali și se umplu
cu mucus și puroi
 poate afecta doar o parte dintr-un plămân sau întreg plămânul
Emfizemul pulmonar constă în distensia alveolelor ca urmarea
distrugerii septurilor interalveolare
Cauze:
 bronșite cronice
 suflători în sticlă
 muzicanți care folosesc instrumente muzicale de suflat
Tuberculoza pulmonară este determinată de bacilul Koch
(Mycobacterium tuberculosis)
 duce la distrugerea alveolelor și înlocuirea lor cu țesut fibros
 reprezintă principala cauză de deces în țările centrale și estice
Fibroza pulmonară constă în formarea de țesut conjunctiv în
plămâni, ceea ce duce la afectarea capacității respiratorii
Cauze:
 inhalarea de particule de praf, siliciu, azbest
 iradierea terapeutică pentru tumori maligne
 secundar după bronșita cronică
 expunerea la gaze toxice
Modificările ritmului respirator:
 plămânii omului corespund respirației aerului cu presiune de 760 mmHg
 frecvența mișcărilor respiratorii depinde de:
o necesitățiile de O2
o cantitatea de CO2 produsă
 între 1500 și 3000 de m:
o presiunea este mult mai redusă și se constată apariția răului de altitudine (dureri de cap,
amețeli, anorexie, somn agitat)
o scăderea pO2 determină dilatarea vaselor de sânge din piamater, ceea ce determină
creșterea fluxului sangvin și creșterea presiunii intracraniene
o hipoxia tisulară determină secreția de eritropoietină
 la 3000 de m apare edemul pulmonar care provoacă tuse și febră
 la peste 3000-5000 de m apare edemul cerebral caracterizat prin confuzie și chiar halucinații
Apneea în somn este o perturbare patologică de ventilație, caracterizată prin întreruperea
intermitentă a fluxului de aer la nivelul nasului și gurii în timpul somnului
Se datorează:
 obezității
 consumului de alcool
 sforăitului