Sunteți pe pagina 1din 3

Bibliografie

1. *** - Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator ,


publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006.
2. *** - Legea 370/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006
privind medierea şi organizarea profesiei de mediator publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 831 din 3 decembrie 2009.
3. *** - Legea nr. 286/2009 privind Codul penal publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea 1, Nr. 510 din 24 iulie 2009
4. *** - RECOMANDAREA NR. (98) 1 Privind medierea familială, adoptată de
Comitetul Miniştrilor în 21 ian.1998, la a 616-a reuniune a delegaţilor miniştrilor
5. *** - Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi
mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 870 din 14
decembrie 2009
6. *** - Rezoluţia 2002/12 a Organizaţiei Naţiunilor Unite
7. *** - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, DIRECTIVA 2008/52/CE
8. Medierea în Uniunea Europeană. Stadiu şi perspective, Editura Universitară,
Bucureşti, 2011
9. ACLAND, A.F., A Sudden Outbreak of Common Sense: Managing Conflict
through Mediation, Hutchinson, Londra, 1990
10. ALLAND, D., Droit international public, Éditions PUF, Paris, 2000
11. ATHANASIU, ALEXANDRU, DIMA, LUMINIŢA, Dreptul muncii, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2005
12. AUERBACH, JEROLD S., Justice Without Law? Resolving Disputes Without
Lawyers, Oxford University Press, New York, Oxford, 1983
13. ARTHUR W. ROVINE, Contemporary Issues in International Arbitration and
Mediation, Publishers Martinis Nijhoff, New York, 2009
14. BLOHORN-BRENNEUR, BEATRICE, Justice et médiation : Un juge du travail
témoigne, Editeur Le Cherche Midi, Paris, 2005
15. BONAFE-SCHMITT, JEAN-PIERRE, Médiation pénale en France et aux Etats-
Unis, Editeur LGDJ, Paris, 2010
16. BONCU, ŞTEFAN, Negocierea şi Medierea, Perspective psihologice, Editura
Institutul European, Iaşi, 2006.
17. BOTEZAT, E. A., DOBRESCU, E. M., TOMESCU, M., Dicţionar de
comunicare, negociere şi mediere, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007
18. Daniel Bowling, David A. Hoffman, Psihologia mediatorului, Editura Trei, Buc.,
2012
19. CAUNE, JEAN, Cultură şi comunicare. Convergenţe teoretice şi locuri de
mediere, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2000
20. Lempereur, Alain; Colson, Aurélien; Salzer, Jacques, Medierea, C.H. Beck, Buc.,
2011
21. MOORE, CHRISTOPHER W., The mediation process: practical strategies for
resolving conflict, Published by Josey Bass, USA, 2003
22. DAVID SPENCER, MICHAEL BROGAN, Mediation Law and Practice,
Publisher, Cambridge University Press, New York, 2007
23. DUMITRU A. P. FLORESCU, ADRIAN BORDEA, Medierea, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2010
24. Gherga, Eugen; Gherga, Gabriela – Medierea Conflictelor, lucrare tiparita in
cadrul Pachetului antirasist in anul 2000
25. DUMITRU MAZILU, Drept Internaţional Public, Vol. 1, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001
26. DUMITRU MAZILU, Drept Internaţional Public, Vol. 2, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002
27. DUMITRU MAZILU Tratat privind teoria şi practica negocierilor, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2002
28. FĂNUŢĂ LIŞMAN, Medierea în procesul civil, Editura Universitară, Bucureşti,
2011
29. ION DELEANU, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în
dreptul comparat, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006
30. JULIEN FREUD, Sociologie du conflit, Éditions, PUF, Paris, 1983
31. JEAN-LOUIS LASCOUX, Pratique de la Médiation : Une méthode alternative à
la résolution des conflits, Editeur ESF, Paris, 2007
32. JEAN-PHILIPPE TRICOIT, La médiation judiciaire, Editeur: L'Harmattan, Paris,
2008
33. CRUYPLANTS, JEAN et WAGEMANS, MARC, Droit et pratique de la
médiation, Editeur Emile Bruylant, Paris, 2008
34. SALLY ENGLE MERRY and NEAL MILNER, The Possibility of Popular
Justice: A Case Study of Community -Mediation in the United States, Published
by The University of Michigan Press, USA, 1995
35. ŞUŞTEC, ZENO, DANILET, CRISTI, IGNAT, CLAUDIU, Medierea :
standarde şi proceduri, Editura Universitară, Bucureşti, 2009
36. RELIS, TAMARA, Perceptions in Litigation and Mediation - Lawyers,
Defendants, Plaintiffs, and Gendered Parties, Published by Cambridge University
Press, New York, 2009
37. WOOLFORD, ANDREW & RATNER, R.S., Informal Reckonings, Conflict
resolution in mediation, restorative justice and reparations, Published by
Routledge Cavendish, New York, 2005

S-ar putea să vă placă și