PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI

Consideraţii preliminare
Perspectiva aderării României la Uniunea Europeană şi dobândirea, în cursul anului 2004 a unui
statut de economie de piaţă funcţională din partea Comisiei Europene (de fapt, o economie de piaţă
,,semifuncţională”) a declanşat un amplu proces de armonizare a legislaţiei în toate domeniile de
reglementare, dar mai ales în cel economico-financiar şi juridic. Necesitatea instaurării şi menţinerii
unui mediu economic ,,sănătos” a determinat orientarea cadrului normativ spre crearea de instituţii şi
instituirea de proceduri menite să excizeze agenţii economici neperformanţi. În materia societăţilor
comerciale, procedura prin care comercianţii neperformanţi sunt înlăturaţi estereglşementată de
Legea nr. 64/1995.
Potrivit Legii nr. 64/1995 1, republicată şi modificată, procedura reorganizării judiciare şi
falimentului se aplică tuturor comercianţilor – societăţilor comerciale, persoanelor fizice care
acţionează individual sau în asociaţii familiale , organizaţii cooperatiste - aflaţi în stare de insolvenţă,
precum şi societăţilor agricole, ca şi oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi
activităţi economice2. Procedura reorganizării se va aplica în mod corespunzător şi grupurilor de
interes economic (G.I.E.) ca forme asociative cu personalitate juridică şi scop patrimonial, potrivit
art. 218 din Legea nr. 161/2003, indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de comerciant.
Prin insolvenţă cadrul legal defineşte acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin
incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Insolvenţa comercială nu presupune în mod necesar şi implicit ca activul patrimoniului
debitorului să fie mai mic decât pasivul acestuia, condiţia esenţială de existenţă a stării de insolvenţă
fiind imposibilitatea debitorului de a-şi plăti datoriile.
Procedura , pur comercială prin natura ei, are de regulă caracter colectiv, concursual, general şi
unitar, având drept scop – declarat tot de către legiuitor – acoperirea integrală sau parţială a pasivului,
fie prin reorganizarea comerciantului (implicit a activităţii acestuia) sau prin lichidarea unor bunuri
din patrimoniul său până la stingerea pasivului, fie prin declararea falimentului.
Starea de insolvenţă a debitorului trebuie să rezulte exclusiv din imposibilitatea de plată a
datoriilor. Nu va putea fi considerată stare de insolvenţă şi, pe cale de consecinţă, nu se vor aplica
regulile care guvernează procedura reorganizării judiciare şi falimentului împrejurarea în care
debitorul refuză, justificat sau nu, să onoreze debitele rezultate din raporturi contractuale sau obligaţii
bugetare.
Procedura reorganizării judiciare şi falimentului este o procedură contencioasă, în care instanţa
judecătorească, prin judecătorul sindic, exercită atribuţii de decizie şi control. Alături de instanţa de
judecată şi de judecătorul sindic mai participă la aplicarea procedurii administratorului sau
lichidatorului, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor şi comitetul asociaţilor sau acţionarilor.
Competenţa materială în aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr.64/1995, republicată şi
modificată, revine tribunalului ca instanţă de fond şi Curţii de Apel ca instanţă de recurs. Competenţa
teritorială revine instanţei de la sediul debitorului.
Judecătorul-sindic va fi numit de către preşedintele instanţei care aplică procedura
reorganizării judiciare şi falimentului dintre judecătorii desemnaţi ca judecători sindici în temeiul

1
Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost republicată în M.Of.
nr.1066/17.11.2004.
2
Prevederea ,,oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice” a fost introdusă
prin Legea nr.249/2005.

1
art.47 din Legea nr.304/20043 privind organizarea judiciară, republicată şi va exercita atribuţiile
prevăzute în art.11 din Legea nr.64/1995.
Principalele atribuţii ce-i revin judecătorului-sindic, potrivit legii, sunt:
a) darea hotărârii de deschidere a procedurii;
b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea
procedurii;
c) desemnarea administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul
asupra activităţii lor şi, dacă este cazul, înlocuirea lor. Desemnarea are caracter provizoriu până la
prima adunare a creditorilor, care poate decide menţinerea sau schimbarea administratorului ori a
lichidatorului numit de judecătorul sindic. Pentru desemnarea provizorie, judecătorul sindic ţine cont
de eventuale cereri ale creditorilor petenţi şi poate respinge aceste cereri numai motivat4;
d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;
e) judecarea acţiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor
transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;
f) judecarea contestaţiilor debitorului ori ale creditorilor împotriva măsurilor luate de
administrator sau de lichidator;
g) confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către
creditori;
h) hotărârea de a se continua activitatea debitorului, în caz de reorganizare;
i) soluţionarea obiecţiilor la rapoartele administratorului sau lichidatorului5;
j) autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară
forma autentică;
k) darea hotărârii de închidere a procedurii.
Administratorul este practicianul în reorganizare şi lichidare desemnat de judecătorul sindic
prin sentinţa de deschidere a procedurii sau angajat de creditorii ce deţin cel puţin 50% din valoarea
totală a creanţelor în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, care va exercita competenţele
prevăzute de lege, în vederea instrumentării procedurii de reorganizare judiciară a debitorului aflat în
stare de insolvenţă.
Dacă administratorul a fost desemnat de către judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a
procedurii, iar creditorii au hotărât în adunarea creditorilor angajarea unui administrator, atunci
judecătorul sindic va dispune prin încheiere numirea administratorului angajat de către creditori şi
încetarea atribuţiilor administratorului desemnat iniţial.
Indiferent dacă administratorul va fi desemnat de judecătorul sindic sau dacă va fi angajat de
către creditori, acesta va trebui să îndeplinească – cumulativ – următoarele condiţii:
- să fie contabil autorizat, expert contabil, licenţiat în studii economice sau în drept ori inginer şi
să aibă cel puţin 5 ani de activitate practică – economică sau juridică.
- să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru a avea calitatea de findator, administrator,
director, cenzor sau reprezentant al unei societăţi comerciale, potrivit art. 6 alin. (2) şi art. 138 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
- înainte de desemnarea sa administratorul trebuie să facă dovada că este asigurat pentru
răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile care să acopere eventualele
prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa
activităţii administratorului pe perioada exercitării calităţii sale.
3
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost republicată în M.Of. nr. 827/13.09.2005. Art.47 din
actuala numerotare a Legii nr.304/2004 îi corespunde art.50 din numerotarea iniţială a Legii nr.304/2004, publicată în
M.Of. nr.576/29.06.2004.
4
Prevederea a fost modificată prin Legea nr.249/2005 (M.Of. nr. 678/22.07.2005).
5
Prevederea a fost modificată prin Legea nr.249/2005 (M.Of. nr. 678/22.07.2005).

2
 - este membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Restructurare şi Lichidare.
Principalele atribuţii ale administratorului, potrivit art.24 din Legea nr.64/1995 sunt:
a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport
amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea
persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a
activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport
judecătorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la
desemnarea administratorului;
b) întocmirea actelor prevăzute la art. 33 alin. (1), în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit
obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea
informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;
c) elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul raportului
menţionat la lit. a) şi în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 91;
d) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
e) conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, cu precizarea expresă, în
acest caz, a atribuţiilor sale şi a condiţiilor de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului;
f) stabilirea datelor şedinţelor adunării creditorilor;
g) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna
drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni
comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a
prejudicia drepturile creditorilor;
h) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru
conservarea lor;
i) sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în
averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;
j) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
k) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;
l) urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de
bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii;
m) cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de
datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;
n) sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de
către acesta;
o) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic, cu excepţia celor
prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia.
Lichidatorul este practicianul în reorganizare şi lichidare – persoana fizică sau juridică – atestat
potrivit legii, căruia îi revine sarcina de a aduce la îndeplinire lichidarea debitorului aflat în stare de
insolvenţă. Poate avea calitatea de lichidator persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii:
- să fie contabil autorizat, expert contabil, licenţiat în studii economice sau în drept ori inginer şi
să aibă cel puţin 5 ani de activitate practică – economică sau juridică.
- să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru a avea calitatea de findator, administrator,
director, cenzor sau reprezentant al unei societăţi comerciale, potrivit art. 6 alin. (2) şi art. 138 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.
- este membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Restructurare şi Lichidare.
- înainte de desemnarea sa administratorul trebuie să facă dovada că este asigurat pentru
răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile care să acopere eventualele

3
prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa
activităţii administratorului pe perioada exercitării calităţii sale.
Atribuţiile lichidatorului, potrivit art.29 din Legea nr.64/1995 sunt:
a) examinarea activităţii debitorului în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport
amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor
cărora le-ar fi imputabilă, şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de
acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest
obiect nu fusese întocmit anterior de administrator;
b) conducerea activităţii debitorului;
c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna
drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni
comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a
prejudicia drepturile creditorilor;
d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru
conservarea lor;
e) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;
f) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;
g) urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de
sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii;
h) primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;
i) vânzarea bunurilor din averea debitorului în conformitate cu prevederile prezentei legi;
j) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii
reale sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic;
k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;
l) orice alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.
Atât activităţile deadministrare, cât şi cele de lichidare se pot exercita atât individual, fie într-o
formă organizatorică profesională. – societăţile comerciale profesionale de administrare judiciară
şi/sau de lichidare. Aceste societăţi profesionale se constituie şi funcţionează potrivit O.G.79/1999,
aprobată prin Legea nr.505/2002, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) să aibă ca unic obiect de activitate desfăşurarea activităţii de reorganizare şi/sau lichidare,
putând cuprinde şi acordarea de consultanţă economico-financiară;
b) majoritatea acţionarilor sau acţionarilor să fie practicieni în reorganizare şi lichidare şi să
deţină majoritatea capitalului social;
c) administratorul sau consiliul de administraţie al societăţii comerciale profesionale să fie ales
dintre acţionarii sau asociaţii practicieni în reorganizare şi lichidare;
d) acţiunile să fie nominative şi orice alt asociat sau acţionar să fie admis în societate cu acordul
adunării generale.
Societatea comercială profesională deadministrare şi/sau de lichidare poate angaja practicieni în
reorganizare şi lichidare în calitate de salariaţi. Societatea comercială profesională şi angajaţii săi nu
pot îndeplini concomitent activităţile specifice profesiei pentru clienţi cu interese contrare.

Procedura reorganizării judiciare

A. Etape comune procedurii de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului
1. Sesizarea instanţei o poate face debitorul, creditorii debitorului, camera de comerţ şi industrie
teritorială sau asociaţiile cooperatiste. Cererea va fi adresată preşedintelui tribunalului în a cărui rază
teritorială îşi are sediul debitorul şi va cuprinde datele de identificare ale celui/celor care solicită
deschiderea procedurii, precum şi data de la care subzistă starea de insolvenţă sau dacă apariţia stării

4
de insolvenţă este iminentă. Titularii dreptului de sesizare a instanţei pot solicita fie deschiderea
procedurii de reorganizare, fie deschiderea procedurii falimentului.
Potrivit Legii nr.64/1995, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să solicite tribunalului
aplicarea procedurii în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. De asemenea, debitorul
se poate adresa instanţei competente şi în situaţia în care apariţia stării de insolvenţă este iminentă.
Introducerea prematură, cu rea-credinţă sau tardivă a unei cereri de deschidere a procedurii
atrage răspunderea patrimonială pentru prejudiciul cauzat de debitorul-persoană fizică sau
reprezentanţii statutari ai debitorului-persoană juridică prin introducerea unei cereri în cpndiţiile
arătate.
Cererea debitorului trebuie să fie însoţită deactele prevăzute de art.33 din Legea nr.64/1995:
a) bilanţul şi copii de pe registrele contabile curente;
b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care
debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de
publicitate;
c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub
condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, arătându-se
suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile
anterioare formulării cererii introductive;
e) contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii;
f) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere
nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită;
g) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în faliment sau de reorganizare,
conform unui plan, prin restructurarea activităţii sau prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în
vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului
stabilit la alin. 2 (10 zile), se prezumă că debitorul este de acord cu începerea falimentului;
h) o declaraţie pe propria răspundere sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după
caz, oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul
social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval
de 5 ani anterior formulării cererii introductive.
Deschiderea procedurii de reorganizare sau a falimentului va putea fi cerută de creditori în
următoarele condiţii:
a) să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă;
b) creanţa să aibă un cuantum superior valorii însumate a şase salarii medii pe economie, în cazul
în care creanţa izvorăşte din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile sau echivalentul în
lei a sumei de 3.000 euro în cazul celorlalte categorii de creanţe; în cazul unui creditor care deţine
creanţe din ambele categorii, cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6
salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii
introductive;
c) debitorul să fi încetat plăţile mai mult de 30 zile, împrejurare datorată exclusiv stării de
insolvenţă.
2. Desemnarea judecătorului sindic
Primind cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară sau a procedurii
falimentului, preşedintele tribunalului va desemna judecătorul-sindic în condiţiile Legii nr.304/2004
privind organizarea judiciară.

5
 3. Hotărârea de deschidere a procedurii

Judecătorul-sindic se va pronunţa asupra cererii de deschidere a procedurii de reorganizare

judiciară, respectiv a procedurii falimentului prin sentinţă. În funcţie de titularul care solicită
deschiderea procedurii, judecătorul-sindic se va pronunţa imediat sau va dispune efectuarea unor acte
premergătoare.
Dacă cererea este formulată de către debitor, care invocă starea de insovenţă existentă sau
iminentă, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii, pe care o va notifica
creditorilor din lista pe care debitorul a ataşat-o cererii sale potrivit art.33 din Legea nr.64/1995
republicată. Creditorii debitorului pot depune opoziţie împotriva deschiderii procedurii. Legea (art.38
alin.1) nu prevede termenul în care trebuie formulată opoziţia, ci doar faptul că, în cazul în care
creditorii se opun deschiderii procedurii în termen de 15 zile de la publicarea notificării, judecătorul-
sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul şi creditorii care se opun
deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile.
Dacă cererea introductivă este formulată de creditori, judecătorul-sindic, mai înainte de a se
pronunţa asupra cererii, o va comunica debitorului şi va dispune şi afişarea acesteia la uşa instanţei.
Creditorii pot solicita deschiderea procedurii numai pentru starea de insolvenţă existentă a
debitorului, nu şi pentru cea iminentă.
De la data comunicării cererii de deschidere a procedurii, debitorul are la dispoziţie în termen de
5 zile în care poate contesta starea de insolvenţă invocată împotriva sa. Contestaţia formulată de
debitor va fi soluţionată de judecătorul-sindic prin sentinţă, dată cu citarea părţilor.
La cererea debitorului şi pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va putea obliga pe creditorii
care au introdus cererea de deschidere a procedurii să consemneze la o unitate bancară o cauţiune de
cel mult 30% din valoarea creanţelor. Cauţiunea se va consemna în termen de 30 de zile de la data la
care a fost dispusă măsura de către judecătorul-sindic. Nedepunerea cauţiunii atrage respingerea
cererii introductive. Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul se află în stare de insolvenţă, va
respinge contestaţia acestuia, va admite cererea introductivă, va dispune deschiderea procedurii prin
sentinţă şi restituirea cauţiunii celor care au consemnat-o. Dacă judecătorul-sindic stabileşte că
debitorul nu se află în stare de insolvenţă, va admite contestaţia acestuia, va pronunţa o sentinţă de
respingere a cererii introductive şi poate dispune folosirea cauţiunii pentru acoperirea eventualelor
daune suferite de debitor. Dacă debitorul nu contestă starea de insolvenţă în termenul legal,
judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii.
Sentinţa prin care judecătorul-sindic dispune deschiderea procedurii va fi comunicată şi adunării
generale a asociaţilor/acţionarilor.
Judecătorul-sindic va desemna administratorul sau lichidatorul debitorului aflat în stare de
insolvenţă, stabilindu-i şi remuneraţia, care să exercite atribuţiile prevăzute de lege până la şedinţa
adunării creditorilor, care pot angaja un administrator sau lichidator.De asemenea, judecătorul-sindic
va putea numi un comitet al asociaţilor/acţionarilor format din 3-7 membri care au dreptul să verifice
situaţia debitorului, toate actele efectuate de administrator/lichidator, să facă propuneri, să acorde
consultanţă, fără a participa însă la luarea deciziilor. Ulterior numirii comitetului
asociaţilor/acţionarilor sau dacă acesta nu a fost numit de către judecătorul-sindic, adunarea generală
poate alege comitetul. În cazul în care comitetul a fost numit de către judecătorul-sindic, comitetul
ales de adunarea generală va înlocui comitetul desemnat anterior.
Efectele deschiderii procedurii sunt:
- suspendarea tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra
debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia situaţiei în care creditorul este titularul unei creanţe
garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie şi atunci când valoarea

6
obiectului garanţiei este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanţelor şi părţilor de creanţe
garantate cu acel obiect sau există riscul pieirii, diminuării valorii obiectului garanţiei sau existenţei
unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă ori diminuării valorii părţii garantate
dintr-o creanţă cu rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de
orice fel la o creanţă garantată cu rang superior;6
- suspendarea termenelor de prescripţie, care vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la data
încheierii procedurii;
- indisponibilizarea părţilor sociale sau a acţiunilor pe care le deţin administratorii societăţilor
comerciale la debitorii aflaţi în stare de insolvenţă; părţile sociale sau acţiunile vor putea fi totuşi
înstrăinate, dar numai cu încuviinţarea judecătorului-sindic;
- suspendarea curgerii dobânzilor şi penalităţilor;
- ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea, afară numai dacă acesta nu şi-a
declarat intenţia de reorganizare; dreptul de administrare va putea fi ridicat debitorului chiar dacă şi-a
declarat intenţia de reorganizare la cererea creditorilor, a comitetului creditorilor ori a
reprezentantului membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor, dacă o asemenea cerere este
justificată de pierderile continue în patrimoniul debitorului sau de lipsa probabilităţii de realizare a
unui plan raţional de activitate;
- după rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi corespondenţa
emise de debitor, administrator sau lichidator vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere
vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea "în insolvenţă";
- După intrarea în reorganizare judiciară sau faliment, actele şi corespondenţa vor purta
menţiunea "în reorganizare judiciară" sau, după caz "în faliment".

4. Notificarea creditorilor
După deschiderea procedurii, judecătorul-sindic va dispune notificarea creditorilor din lista
ataşată de debitor cererii sale introductive, debitorul şi oficiul registrului comerţului unde acesta este
înmatriculat, în vederea efectuării menţiunii.
Dacă cererea introductivă a fost formulată de creditori, debitorul va fi obligat să depună lista
creditorilor în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii, în caz contrar judecătorul-sindic
putând să desemneze un expert, pe cheltuiala debitorului, care să întocmească lista pe baza registrelor
comerciale şi a evidenţelor contabile.
Notificarea va fi trimisă de către administrator creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în
conformitate cu art. 33 sau art. 39 ori, după caz, întocmită în condiţiile art. 40, debitorului şi oficiului
registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat,
pentru efectuarea menţiunii.
Notificarea va cuprinde:
a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a
procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, precum şi termenul de soluţionare a
opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;
b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului,
care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o
creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;
c) termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al
creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b);

6
Potrivit art.42 şi 43 alin.(1) din Legea nr.64/1995, republicată.

7
 d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea
termenului prevăzut la lit. c);
e) locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor.
Termenul de convocare a adunării creditorilor este de 10 zile de la expirarea termenului pentru
înregistrarea creanţelor. Pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va putea să prelungească
termenele, în condiţiile prevăzute de art.76 din Legea nr.64/1995, republicată.
Notificarea va fi publicată, pe cheltuiala debitorului, într-un ziar de largă circulaţie.
5. Înregistrarea creanţelor
Creditorii debitorului aflat în stare de insolvenţă îşi vor înregistra creanţele printr-o cerere de
admitere, în termenul legal de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, potrivit art.76 alin.1 lit.b)
din Legea nr.64/1995. În mod excepţional şi pentru motive temeinice judecătorul-sindic va putea să
prelungească termenul de înregistrare a creanţelor cu cel mult 30 de zile.7
Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administrator conform evidenţelor
contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, ca şi
titularii de acţiuni la purtător vor depune cererea de admitere a creanţelor chiar dacă sunt nescadente
la data deschiderii procedurii ori pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui
codebitor principal.8
Cererea de admitere a creanţelor va cuprinde numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul,
suma datorată, temeiul creanţei, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă
sau garanţii. La cerere se vor anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire
de garanţii.
Potrivit art.76 alin.1 lit. c) din Legea nr.64/1995 creanţele vor fi supuse verificării în termen de
30 de zile de laexpirarea termenului prevăzut de lege pentru înregistrarea creanţelor. Pentru motive
temeinice, judecătorul-sindic va putea să prelungească acest termen cu cel mult 15 zile.9

6. Întocmirea tabelului creanţelor

După verificarea creanţelor, administratorul va întocmi un tabel preliminar, cuprinzând toate
creanţele existente asupra averii debitorului, cu menţionarea rangului acestora şi a modului de
garantare.
Tabelul preliminar va fi afişat la sediul tribunalului investit să instrumenteze procedura şi va fi
comunicat debitorului. Tabelul va fi comunicat şi creditorilor ale căror creanţe au fost înscrise parţial
în tabel.
Împotriva creanţelor înscrise în tabelul preliminar, debitorul, creditorii şi orice altă persoană
interesată pot formula contestaţii la tribunal, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul prevăzut pentru
definitivarea tabelului de creanţe (cel mult 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de lege
pentru verificarea creanţelor şi întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar, conform
art.76 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995).
Contestaţiile vor fi soluţionate de către judecătorul-sindic toate deodată, printr-o singură sentinţă.
Tabelul creanţelor, definitivat prin soluţionarea contestaţiilor, va fi înregistrat şi afişat de îndată
la tribunal.

7
Potrivit art.76 alin.(3) din Legea nr.64/1995, republicată.
8
Potrivit art.78 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.64/1995, republicată.
9
Potrivit art.76 alin.(3) din Legea nr.64/1995, republicată.
9

8
 Potrivit legii, numai titularii creanţelor înscrise în tabelul definitiv au dreptul să participe la votul
asupra planului de reorganizare, la adunarea creditorilor şi la distribuirea sumelor obţinute prin
vânzarea averii debitorului în caz de faliment.

7. Şedinţa adunării creditorilor

La locul, dataşi ora stipulate în notificare, creditorii se vor întruni în şedinţă, la care vor participa
şi debitorul şi comitetul asociaţilor/acţionarilor. Adunarea creditorilor va putea alege un comitet al
creditorilor care să le reprezinte interesele în procedura de reorganizare sau faliment.
Dacă între creditorii debitorului aflat în stare de insolvenţă se află şi titulari de creanţe bugetare
este obligatorie desemnarea, în comitetul creditorilor, a câte unui reprezentant al titularilor de creanţe
bugetare, pentru a se realiza o protecţie sporită a intereselor acestora.
De asemenea adunarea creditorilor va putea hotărî angajarea unui administrator sau lichidator, în
condiţiile legii, caz în care administratorul sau lichidatorul angajat de către adunarea creditorilor îl va
înlocui pe cel desemnat de către judecătorul-sindic. Dacă adunarea creditorilor nu hotărăşte angajarea
unui administrator sau lichidator şi nu a fost desemnat prin hotărârea de deschidere a procedurii,
judecătorul-sindic în aceeaşi zi va desemna administratorul sau lichidatorul, stabilindu-i şi
remuneraţia.
8. Redactarea raportului de către administrator sau lichidator
După cesedesemnează administratorul sau lichidatorul, în termen de 30 de zile acesta va cerceta
registrele şi actele contabile ale debitorului şi va întocmi un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor
careau dus lastarea de insolvenţă. Dacă din cercetările sale administratorul sau lichidatorul constată
că există persoane cărora li se poate imputa starea de insolvenţă a debitorului, numele acestora şi
toate datele de identificare vor fi menţinute în cuprinsul raportului. Raportul va fi înaintat
judecătorului-sindic şi constituie un mijloc important de orientare în dispunerea de măsuri în cadrul
procedurii de reorganizare judiciară, respectiv de faliment.
9. Etape specifice procedurii de reorganizare judiciară
Planul de reorganizare sau de lichidare a unor bunuri din patrimoniul debitorului
reprezintă cadrul de desfăşurare a procedurii de reorganizare judiciară, propus, aprobat şi executat
potrivit legii.
Conform dispoziţiilor legale, pot propune un plan de reorganizare:
a) debitorul;
b) administratorul;
c) comitetul creditorilor, reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor.
Debitorul va putea să formuleze un plan de reorganizare o dată cu cererea sa introductivă sau
ulterior formulării acesteia (de către debitor sau de către ceilalţi titulari ai dreptului la acţiune), dar nu
mai târziu de data afişării tabelului definitiv al creanţelor.
O condiţie esenţială pentru ca debitorul să poată formula un asemenea plan este aceea ca debitorul
să-şi fi declarat intenţia de reorganizare în cererea introductivă. De asemenea, debitorul trebuie să nu fi
suferit condamnări definitive pentru infracţiunile prevăzute de art.91 alin.4 din lege: bancrută
frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă,
infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute de legea concurenţei.
Administratorul va putea formula planul de reorganizare în cel mult 30 de zile de la data afişării
tabelului definitiv al creanţelor.

9
 Planul de reorganizare va cuprinde:
- categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate;
- tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate;
- dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în
nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere;
- ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu
valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va
calcula la data propunerii planului;
- măsurile de punere în aplicare a planului, în condiţiile art.92 alin.5 din Legea nr.64/1995;
- durata deaplicare a planului de redresare.
Planul de reorganizare este supus confirmării judecătorului-sindic. El va fi publicat în Monitorul
Oficial şi în două ziare, de largă circulaţie, precum şi aprobării participanţilor la desfăşurarea
procedurii, iar durata sa de aplicare nu poate depăşi 3 ani de la data confirmării.
Dacă vor fi propuse mai multe planuri de reorganizare, care îndeplinesc condiţiile cerute de lege
pentru a fi confirmate de către judecătorul-sindic, acesta va confirma planul debitorului. Dacă debitorul
nu a propus un plan sau planul debitorului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, judecătorul-
sindic va confirma planul care este acceptat de cele mai multe categorii defavorizate.
Dacă nici un plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan a expirat,
judecătorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului.
Confirmarea unui plan de reorganizare echivalează cu reorganizarea şi continuarea activităţii
debitorului în conformitate cu prevederile planului confirmat.
Reorganizarea se face conform planului confirmat de judecătorul-sindic. Dacă debitorul nu se
conformează planului sau înregistrează pierderi, creditorii sau administratorul pot solicita
judecătorului-sindic să dispună declanşarea procedurii falimentului.
Închiderea procedurii de reorganizare se va face prin pronunţarea unei sentinţe de către
Judecătorul-sindic, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul de reorganizare
confirmat.

C. Etape specifice procedurii falimentului

Declararea stării de faliment se face de către judecătorul-sindic prin sentinţă în situaţia în care
declanşarea procedurii falimentului este solicitată prin cererea introductivă sau prin încheiere, dacă:
- debitorul şi-a declarat intenţia dea intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare şi
nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre
planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
- debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul
propus deacesta nu a fost acceptat şi confirmat, iar nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a
propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
- obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin
planul confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce pierderi averii
sale.
Efectele deschiderii procedurii falimentului. În afara efectelor arătate la secţiunea ,,Etape
comune procedurii de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului”, deschiderea procedurii
falimentului mai produce şi următoarele efecte:

10
 a) atribuţiile administratorului vor fi preluate de către lichidatorul desemnat în condiţiile legii;
poate fi lichidator şi administratorul desemnat anterior;
b) notificarea în cazul procedurii falimentului va cuprinde termenul limită pentru înregistrarea
cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor (nu mai mult
de 45 de zile de la data intrării în faliment), termenul de definitivare a tabelului suplimentar al
creanţelor şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat (nu mai mult de 30 de zile de la expirarea
termenului prevăzut pentru definitivarea tabelului suplimentar);
c) luarea unor măsuri asiguratorii cu privire la bunurile debitorului sigilarea şi inventarierea lor; nu
sunt supuse procedurii de inventariere:
- bunurile asupra cărora există un risc de deteriorare sau pierdere de valoare;
- registrele contabile;
- titlurile de valoare scadente sau care urmează a devenit scadente în scurt timp, precum şi acţiunile
ori alte titluri de participare ale debitorului;
- numerarul pe care lichidatorul îl va depune la bancă în contul averii debitorului.
Lichidarea averii debitorului constă în transformarea activului patrimonial într-o sumă de bani ca
va fi distribuită creditorilor în ordinea stabilită de lege, pentru acoperirea pasivului. Lichidarea se face
de către lichidator, sub controlul judecătorului-sindic. Procesul de lichidare va începe imediat după
afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor.
Bunurile ce urmează a fi vândute în vederea lichidării vor fi evaluate de lichidator, singur sau cu
ajutorul unui expert contabil. Vânzarea bunurilor va putea fi făcută prin negociere directă sau prin
licitaţie publică, individual sau în bloc – ca ansamblu funcţional. Judecătorul-sindic va decide dacă
bunurile vor fi vândute individual sau în bloc, prin încheiere, la propunerea lichidatorului şi cu
aprobareaadunării creditorilor.

Întocmirea raportului final

După ce bunurile au fost lichidate, lichidatorul vaîntocmi un raport final, pe care îl va înainta
judecătorului-sindic împreună cu un bilanţ. Raportul final şi bilanţul vor fi comunicate debitorului şi
creditorilor şi vor fi afişate la uşa tribunalului.
Primind raportul final, judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de 30 de zile
de la afişare. Creditorii pot formula obiecţiuni laraportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data
convocării adunării creditorilor. Obiecţiunile creditorilor vor fi soluţionate de judecătorul-sindic prin
încheiere, dispunând totodată aprobarea raportului final sau modificarea acestuia, după caz.
Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării se va face potrivit unui plan întocmit de
lichidator, înregistrat şi afişat la tribunal. Creditorii pot formula obiecţiuni la planul de distribuire în
termen de 10 zile de la afişare. Obiecţiunile creditorilor vor fi soluţionate de judecătorul-sindic prin
sentinţă, toate deodată.
Din acest moment planul dedistribuire a sumelor sedefinitivează şi poate începe plata creanţelor.
Distribuirea sumelor obţinute în urma lichidării se face diferenţiat, după criteriul modului
degarantare a creanţei.
Potrivit art.120 din Legea nr.64/1995, sumele obţinute prin vânzarea bunurilor din averea
debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori
drepturi de retenţie, de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
- taxele judiciare, taxele de timbru şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective,
inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata
retribuţiilor persoanelor angajate de acesta, în condiţiile legii;

11
 - creanţele garantate.
Potrivit art.122 din Legea nr.64/1995, dacă creanţele nu sunt garantate în condiţiile art.108, acestea
vor fi plătite în următoarea ordine:
- taxele judiciare, taxele de timbru şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective,
inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata
retribuţiilor persoanelor angajate de acesta, în condiţiile legii;
- creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de
credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii
debitorului după deschiderea procedurii;
- creanţele izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
- creanţele bugetare;
- creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii de
întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor
de existenţă;
- creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi
a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
- creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din
livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
- alte creanţe chirografare;
- creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel
puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori,
după caz, de către un membru al grupului de interes economic;
- creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.
Închiderea procedurii falimentului se va face prin sentinţă pronunţată de judecătorul-sindic,
după ce a aprobat raportul final al lichidatorului şi sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor
debitorului au fost distribuite potrivit art.120 şi 122 din Legea nr.64/1995. Fondurile rămase
nedistribuite şi nereclamate vor fi depuse la bancă la dispoziţia debitorului. Sentinţa va fi notificată
creditorilor, asociaţilor/acţionarilor, direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului
comerţului unde este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii sau pentru radierea comerciantului, dacă
judecătorul-sindic a dispus aceastămăsură prin sentinţă.
În cursul procedurii instituite deLegea nr.64/1995, debitorul are la dispoziţie două instituţii
juridice prin care poate suspenda sau amâna executarea hotărârii de declanşare a acestora. Acestea
sunt MORATORIUL şi CONCORDATUL.
Moratoriul este instituţia juridică prin care este suspendată executarea hotărârii de declanşare a
procedurii falimentului, la cererea debitorului. Pentru obţinerea moratoriului, debitorul trebuie să
demonstreze în faţa tribunalului că este solvabil şi că faptele ce s-au produs nu îi sunt imputabile.
Moratoriul poatefi instituit decătre judecătorul-sindic pe o perioadă de cel mult 6 luni, cu consultarea
prealabilă a adunării creditorilor.
Concordatul este denumirea purtată de înţelegerea survenită între debitor şi adunarea
creditorilor, în virtutea căreia debitorul se obligă să îşi achite datoriile la termenele şi în condiţiile pe
care le-a stabilit cu masa credală. Dacă concordatul a fost omologat de tribunal, starea de faliment
încetează, masa credală este desfiinţată, iar debitorul poate fi urmărit, în mod individual, în limita
sumelor convenite prin concordatul respectiv.

Răspunderi şi sancţiuni

12
 Toate cheltuielile aferente procedurii reorganizării procedurii reorganizării judiciare şi
falimentului – remuneraţia administratorului, lichidatorului şi a persoanelor angajate de aceştia în
condiţiile legii, taxele judiciare, cheltuielile făcute cu conservarea averii debitorului şi cheltuielile
făcute pentru buna desfăşurare a procedurii – vor fi suportate integral din averea debitorului supus
procedurii şi plătite cu preferinţă, înaintea tuturor celorlalte creanţe, indiferent de modul de garantare
al acestora.10
Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a datoriilor să fie acoperite de către membrii
organelor de conducere a debitorului persoană juridică, care prin fapta lor au generat starea de
insolvabilitate a debitorului.
Această prevedere legală este o aplicare a principiului reparării prejudiciului cauzat, urmând
practic regulile răspunderii civile delictuale. În măsura în care faptele persoanelor din conducerea
debitorului constituie infracţiuni, acestea vor avea evident şi o răspundere penală, care se cumulează
celei civile.11
În situaţia în care din cuprinsul raportului preliminar redactat de administrator sau lichidator
rezultă că starea de insolvenţă a debitorului a fost provocată de membrii organelor de conducere a
debitorului – administratori, directori, cenzori - , judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a
pasivului să fie suportat de către aceştia, în condiţiile art.137 din Legea nr.64/1995 şi potrivit
principiilor răspunderii patrimoniale. Astfel, aceştia vor răspunde dacă:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte
persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana
juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut
contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv,
pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii
încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui
creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Sumele obţinute prin mijloacele arătate anterior vor fi recuperate de la cei care le-au obţinut şi
vor intra în averea debitorului şi vor fi folosite pentru plata creanţelor. Recuperarea sumelor nu
înlătură răspunderea penală potrivit legii penale sau a dispoziţiilor din legi extrapenale pentru
faptele care constituie infracţiuni.
Legea nr.64/1995, republicată şi modificată enumeră ca infracţiuni specifice bancruta
frauduloasă, gestiunea frauduloasă şi delapidarea.
Constituie infracţiune de bancrută frauduloasă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani,
conform art.282 din Legea nr,31/1990, republicată fapta persoanei care:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele societăţii ori ascunde o parte din activul societăţii,
înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrul societăţii, în alt act ori în situaţiile financiare
sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşită în vederea diminuării aparente a valorii
activelor;

10
Jenică Drăgan, Dreptul comerţului internaţional, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, p. 58-77.
11
Grigore Florescu, Drept comercial român I, ediţia a II-a revăzută, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2005, p. 268.

13
 b) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei societăţi, o parte însemnată din
active.
Constituie infracţiunea de gestiune frauduloasă pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-
credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să
aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.
Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art.258 alin. 1 din noul Cod penal12, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani, atunci când este săvârşită de administratorul ori
lichidatorul averii debitorului, precum şi de către orice reprezentant sau prepus al acesteia.
Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art.258 alin. 2 din noul Cod penal, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani, atunci când este săvârşită de administratorul ori
lichidatorul averii debitorului, precum şi de către orice reprezentant sau prepus al acestuia, cu scopul
de a dobândi un folos material, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Conform art.80 alin. 3 din noul Cod penal, pentru faptele prevăzute în art.258, persoana juridică
se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10 milioane şi 5 miliarde lei.
Constituie infracţiunea de delapidare, conform art.314 alin.1 şi se pedepseşte cu închisoare strictă
de la 3 la 12 ani. Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public sau un funcţionar în
interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le
administrează. În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, potrivit art.314 alin.
2, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art.35 alin. 1 din noul Cod penal, tentativa la crima prevăzută în art.314 alin. 2 se
pedepseşte.
Reabilitarea comerciantului. Efectele falimentului pot fi înlăturate, după plata tuturor creanţelor,
de către comerciantul debitor, printr-o procedură specială. Dacă se face însă vinovat de bancrută
frauduloasă, comerciantul falit nu beneficiază de reabilitarea la care ar fi putut aspira dacă ar fi fost
vorba de o bancrută simplă.
Aspecte juridice referitoare la raporturile comerciale internaţionale privind insolvenţa
Prin elaborarea şi adoptarea Legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat în domeniul insolvenţei, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2003, au apărut
norme conflictuale noi. Ele sunt rezultatul multiplicării, fără precedent, a raporturilor comerciale
internaţionale (sub toate formele pe care le îmbracă acestea), a implementării capitalurilor străine în
economia noastră şi, nu în ultimul rând, a tendinţelor manifestate pe plan mondial şi regional pentru
armonizarea reglementărilor juridice privind insolvenţa transfrontalieră.
Legea nr.637/2002 este inspirată din Legea Model privind Insolvenţa Transfrontalieră adoptată
de către Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (UNCITRAL) în 1997,
precum şi din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr.1346/2000 cu privire la procedurile de
insolvenţă în vigoare la 31.05.2000.
Dispoziţiile Legii nr.637/2002 nu au abrogat pe cele ale Legii nr.105/1992, stipulându-se, în mod
expres, că prevederile sale se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu dispoziţiile Legii
nr.105/1992.
De asemenea, prin Legea nr.187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi
executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre
ale Uniunii Europene, ţara noastră a transpus în dreptul său naţional prevederile Regulamentului
Comunităţii Europene nr.44/2001, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea
hotărârilor în materie civilă şi comercială. Menţionăm, în ceea ce priveşte ultimele două acte
12
Conform art.512 din noul Cod penal (Legea nr.301/2004, publicată în M.Of. nr.575/29.06.2004), astfel cum a fost
modificat prin art. I din O.U.G. nr.58/2005 (publicată în M.Of. nr. 552/28.06.2005), acesta va intra în vigoare la data de 1
septembrie 2006, nu la data de 29 iunie 2005, aşa cum a fost prevăzut iniţial în art.512 din noul Cod penal.

14
normative arătate, că, deşi exclud falimentul, concordatul şi alte proceduri cu caracter similar de la
aplicarea prevederilor lor, unele dintre dispoziţiile Legii nr.187/2003 se completează cu cele întâlnite
în Titlul II al Legii nr.637/2002.

Conflictul de competenţă jurisdicţională în lumina dispoziţiilor Legii nr.637/2002

Mai înainte de a prezenta reglementarea conflictului de competenţă jurisdicţională în rapoturile
comerciale internaţionale, în ceea ce priveşte insolvenţa, se impun unele precizări.
În Dreptul internaţional privat, insolvenţa (falimentul) este definit ca totalitatea procedurilor
colective cuprinse în sistemele juridice ale fiecărui stat care are ca obiect reorganizarea activităţilor
insolventului sau lichidarea bunurilor sale pentru îndestularea creditorilor. Într-o altă definiţie,
falimentul este considerat a fi ,,procedurile fondate pe starea de încetare de plăţi, de insolvabilitate
sau pierderea credibilităţii debitorului, implicând o intervenţie a autorităţii judiciare şi conducând la o
lichidare obligatorie şi colectivă a bunurilor sale sau cel puţin la un control al acestei
activităţi”(Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene – CJCE din 22-02.1979, aff.133/78).
În situaţia în care insolventul are, pe lângă sediul său principal, sedii secundare sau bunuri proprii
pe teritoriul altor state (ceea ce arată prezenţa elementul de extraneitate) sau incidente mai multe
sisteme naţionale de drept, printr-o pluralitate de proceduri judiciare aplicabile în cauza respectivă,
dar şi a principiului universal al aplicării, în vederea soluţionării, a lex fori, adică a legii instanţei
sesizate în această privinţă.
Prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr.637/2002 se completează prevederile art.150 pct.7 din Legea
nr.105/1992, potrivit căruia instanţele române erau îndrituite să judece falimentul sau oricare
procedură judiciară, în legătură cu încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cu
sediul pe teritoriul statului nostru (actor sequitur forum rei). Acestei competenţe teritoriale absolute
i se adaugă o competenţă teritorială relativă, în situaţia în care o societate comercială străină îşi are
un sediu secundar în România, reglementată pe norme dispozitive. Acest faliment declarat în ipoteza
unui sediu secundar produce efecte juridice doar cu privire la bunurile insolventului care se găsesc pe
teritoriul ţării noastre, iar falimentul se poate declara chiar dacă în statul unde debitorul aflat în stare
de insolvenţă îşi are sediul principal s-a mai declarat un faliment.
Politica judiciară a Uniunii Europene în materia falimentului consacră un sistem procedural
dualist, şi anume:
a. o procedură principală, a cărei competenţă jurisdicţională incumbă tribunalului locului unde
insolventul îşi are centrul intereselor principale şi
b. o procedură locală, a cărei competenţă revine tribunalului locului unde debitorul are un sediu
secundar ori bunuri.
Astfel, în Dreptul comunitar procedura principală este completată prin procedura locală, în timp
ceaceasta din urmă, bazată pe patricularizare, se aşează pe orbita procedurii principale într-o
operaţiune de coordonare prin armonizare legislativă, al cărei substrat este lesne de înţeles.

Criteriul de competenţă principal

Legea nr.637/2002 consacră, prin Titlul II, procedura principală aplicabilă insolvenţei deschisă în
statul în care debitorul îşi are centrul intereselor sale principale. În conformitate cu acest principiu,
toate bunurile insolventului, oriunde s-ar găsi acestea, vor fi luate în administrare judiciară â,
valorificate şi lichidate, în vederea îndestulării creditorilor, în cadrul amintitei proceduri principale.
Prin prisma art.3 lit.d) din Legea nr.637/2002, centrul principal al intereselor debitorului este,
după caz, următorul:
-sediul principal al persoanei juridice;

15
 -domiciliul profesional al persoanei fizice, care exercită o activitate economică sau o profesiune
independentă;
-domiciliul persoanei fizice care nu exercită o activitate economică sau o profesiune independentă.
După cum reiese din enumerarea efectuată, în Dreptul comunitar criteriul principalelor interese ale
debitorului poate fi aplicat şi în ceea ce priveşte persoana fizică ce nu are calitatea de comerciant,
ceea ce, în raport cu legislaţia noastră în materia reorganizării judiciare şi a falimentului nu sepoate
lua în discuţie, deocamdată.
Stabilirea centrului principalelor interese ale debitorului nu prezintă doar un interes doctrinar, ci
unul de ordin practic, având în vedere că în materia la care facem referire trebuie stabilită.13

13
Jenică Drăgan, op. cit., p. 77-82.

16