Sunteți pe pagina 1din 5

In noua lege, conceptia legiuitorului privind desemnarea administratorului judiciar

atributiile si rolul acestuia s-au schimbat comparativ cu reglementarile anterioare


in sensul ca s-a legiferat initiativa acestora de a fi alesi in aceasta calitate intr-o
anumita cauza.
Art. 57. (1) Practicienii in insolventa interesati vor depune la dosar o oferta de preluare a pozitiei de
administrator judiciar in dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calitatii de practician in insolventa si o copie
de pe polita de asigurare profesionala. in oferta, practicianul in insolventa interesat va putea arata si
disponibilitatea de timp si de resurse umane, precum si experienta generala sau specifica necesare preluarii
dosarului si bunei administrari a cazului. in cazul in care debitorul, respectiv creditorii nu au formulat propuneri si
nu sunt oferte depuse la dosar, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor, un
practician in insolventa ales in mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din
Romania.
(2) in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, creditorii care detin mai mult de 50% din valoarea totala a
creantelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i si onorariul. in cazul in
care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza
criteriilor prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu,
stabilindu-i onorariul. in aceasta din urma situatie nu va mai fi necesara confirmarea judecatorului-sindic. Prima
sedinta a adunarii creditorilor va avea in mod obligatoriu pe ordinea de zi atat confirmarea/desemnarea
administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cat si stabilirea onorariului acestuia.
(3) Creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor poate sa decida, fara consultarea
adunarii creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar in locul administratorului judiciar
sau lichidatorului judiciar provizoriu ori sa confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu
si sa ii stabileasca onorariul.
(4) in orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptarii unei hotarari a adunarii
creditorilor in acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot, il poate
inlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice. inlocuirea se judeca in camera de
consiliu, de urgenta, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor. impotriva incheierii se poate
formula apel in termen de 5 zile de la comunicare.
(5) in orice moment al procedurii, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive bine
justificate, judecatorul-sindic poate incuviinta inlocuirea acestuia, in urma analizei cererii. in acest caz,
judecatorul-sindic va desemna un alt administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu, in conditiile prevazute la
art. 45 alin. (1) lit. d).
(6) Creditorii pot contesta la judecatorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevazuta la alin. (2) si (3),
in termen de 5 zile de la data publicarii acesteia in BPI. Judecatorul va solutiona, de urgenta si deodata, toate
contestatiile printr-o incheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat sau, dupa
caz, va solicita adunarii creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator judiciar.
(7) Daca in termenul stabilit la alin. (6) decizia adunarii creditorilor sau a creditorului ce detine mai mult de 50%
din valoarea creantelor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin incheiere, va numi administratorul judiciar
propus de creditori sau de creditorul ce detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, daca acesta indeplineste
conditiile prevazute de lege, dispunand totodata incetarea atributiilor administratorului judiciar provizoriu pe care la desemnat prin incheierea sau, dupa caz, sentinta de deschidere a procedurii.
(8) Administratorul judiciar, persoana fizica sau persoana juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba
calitatea de practician in insolventa, potrivit legii.

(9) inainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere
profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile, care sa acopere eventualele prejudicii cauzate in
indeplinirea atributiilor sale. Riscul asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului judiciar pe
perioada exercitarii calitatii sale.
(10) Este interzis administratorului judiciar, sub sanctiunea revocarii din functie si a repararii eventualelor
prejudicii cauzate, sa diminueze, in mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.
(11) Practicianul in insolventa, in calitatea sa de organ care aplica procedura, nu va putea fi sanctionat sau obligat
la plata oricaror cheltuieli de judecata, amenzi, daune sau oricaror altor sume, de catre instanta de judecata sau
de alta autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului.
(12) Daca adunarea creditorilor a infirmat administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, inainte de a-i fi stabilit
onorariul, pentru activitatea desfasurata pana la data infirmarii onorariul va fi stabilit de catre judecatorul-sindic in
conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare. Din suma aprobata se va scadea onorariul aprobat cu titlu provizoriu prin hotararea
judecatoreasca privind desemnarea, daca a fost incasat.
(13) in cazul desfiintarii pentru orice motive a hotararii de deschidere a procedurii, instanta care va desfiinta
hotararea va decide asupra onorariului practicianului, aplicandu-se corespunzator alin. (2), iar plata acestui
onorariu si a cheltuielilor de procedura va fi suportata de parat sau de reclamant, potrivit reglementarilor privitoare
la cheltuielile de judecata din Codul de procedura civila.
(14) in cazul in care adunarea creditorilor confirma administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, dar nu aproba
oferta de onorariu a acestuia, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va putea accepta onorariul votat de catre
creditori sau va reconvoca adunarea intr-un termen de maximum 30 de zile pentru negocierea cu creditorii si
discutarea onorariului. in cazul in care nici la aceasta adunare oferta administratorului judiciar/lichidatorului
judiciar nu va fi acceptata de catre creditori, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va putea declara ca se
retrage. in caz de renuntare, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va convoca o noua adunare in termen de
maximum 30 de zile, in vederea desemnarii noului administrator judiciar/lichidator judiciar.
Daca in cadrul acestei adunari nu se desemneaza un alt administrator judiciar/lichidator judiciar, presedintele
comitetului creditorilor sau, daca nu a fost constituit, un creditor desemnat de adunarea creditorilor va solicita
judecatorului-sindic desemnarea unui administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu, in termen de maximum 5
zile de la data adunarii.
Judecatorul-sindic va numi un administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu in termen de 5 zile de la sesizare,
in camera de consiliu. Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator.
Art. 58. (1) Principalele atributii ale administratorului judiciar, in cadrul prezentului titlu, sunt:
a) examinarea situatiei economice a debitorului si a documentelor depuse potrivit prevederilor art. 67 sau 74,
dupa caz, si intocmirea unui raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea
perioadei de observatie in cadrul procedurii generale si supunerea acelui raport aprobarii judecatorului-sindic, intrun termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
b) examinarea activitatii debitorului si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au
dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind
persoanele carora le-ar fi imputabila si cu privire la existenta premiselor angajarii raspunderii acestora, in
conditiile prevederilor art. 169-173, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare a activitatii debitorului ori a
motivelor care nu permit reorganizarea si depunerea la dosarul cauzei, intr-un termen stabilit de judecatorulsindic, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

c) intocmirea actelor prevazute la art. 67 alin. (1), in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva
inauntrul termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele
respective, cand acestea au fost prezentate de debitor;
d) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, in functie de cuprinsul raportului prevazut la lit. a);
e) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
f) conducerea integrala, respectiv in parte, a activitatii debitorului, in acest ultim caz cu respectarea precizarilor
exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul averii
debitorului;
g) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale actionarilor,
asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica;
h) introducerea de actiuni pentru anularea actelor sau operatiunilor frauduloase ale debitorului, incheiate in dauna
drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate
de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic in cazul in care constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori
ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de procedura;
j) denuntarea unor contracte incheiate de debitor;
k) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, notificarea creditorilor in
cazul neinscrierii sau inscrierii partiale a creantelor, precum si intocmirea tabelelor de creante;
l) incasarea creantelor, urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele
de bani transferate de catre debitor inainte de deschiderea procedurii, formularea si sustinerea actiunilor in
pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati;
m) incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fideijusorilor, renuntarea la garantii reale, cu
conditia confirmarii acestor operatiuni de catre judecatorul-sindic;
n) sesizarea judecatorului-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta;
o) inventarierea bunurilor debitorului;
p) dispunerea evaluarii bunurilor debitorului, astfel incat aceasta sa fie realizata pana la data stabilita pentru
depunerea tabelului definitiv al creantelor;
q) transmiterea spre publicare in BPI a unui anunt cu privire la depunerea la dosar a raportului de evaluare, in
termen de doua zile de la depunere
(2) Judecatorul-sindic poate stabili in sarcina administratorului judiciar, prin incheiere, orice alte atributii in afara
celor prevazute la alin. (1), cu exceptia celor prevazute de lege in competenta exclusiva a acestuia.
Art. 59. (1) Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a
indeplinit atributiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate
din fondurile existente in averea debitorului, precum si, daca este cazul, stadiul efectuarii inventarierii. in raport se
va mentiona si onorariul incasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalitatii de calcul al acestuia
(2) Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publica in BPI

(3) La fiecare 120 de zile, judecatorul-sindic va analiza si se va pronunta asupra stadiului continuarii procedurii,
printr-o rezolutie, prin care va putea pune in sarcina administratorului judiciar anumite masuri si va acorda un
termen administrativ de control sau de judecata, dupa caz
(4) in ipoteza in care exista cereri cu caracter contencios sau necontencios, precum si in ipoteza in care
judecatorul-sindic considera necesar, acesta va dispune citarea de urgenta a persoanelor interesate si a
administratorului judiciar, pentru solutionarea cererilor sau pentru dispunerea masurilor care se impun
(5) Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori,
precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie impotriva masurilor luate de administratorul judiciar
(6) Contestatia trebuie sa fie depusa in termen de 7 zile de la publicarea in BPI a extrasului prevazut la alin. (2)
(7) Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 15 zile de la inregistrarea ei, in camera de consiliu,
cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar si a comitetului creditorilor, putand, la cererea
contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate. Suspendarea se judeca in camera de consiliu, de
indata, fara citarea partilor
(8) Onorariul administratorului judiciar va fi platit in baza procesului-verbal al adunarii creditorilor prin care s-a
stabilit cuantumul acestuia, in baza deciziei publicate in BPI sau pe baza hotararii judecatoresti pentru cazurile in
care a fost stabilit onorariul provizoriu de catre judecatorul-sindic.
Art. 60. (1) in cazul in care administratorul judiciar desemnat prin incheiere pronuntata in camera de consiliu
fara citarea partilor, refuza numirea, acesta are obligatia de a notifica instanta, in termen de 5 zile de la
comunicarea numirii. Judecatorul-sindic va sanctiona cu amenda judiciara de la 500 lei la 1.000 lei
necomunicarea in termen a refuzului, fara motive temeinice. Judecatorul-sindic va lua act de refuzul practicianului
in insolventa, si va desemna un alt practician in insolventa in calitate de administrator judiciar provizoriu. in cazul
in care debitorul, respectiv creditorii nu au formulat propuneri si nu sunt oferte depuse la dosar, judecatorul-sindic
va desemna provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor, un practician in insolventa ales in mod aleatoriu din
Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania
(2) Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 5.000 lei in cazul
in care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu isi indeplineste ori indeplineste cu intarziere atributiile prevazute
de lege sau stabilite de judecatorul-sindic
(3) Daca prin fapta prevazuta la alin. (2) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va
putea, la cererea oricarei parti interesate, sa il oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs
(4) in cazul amenzilor prevazute la alin. (1) si (2), respectiv al despagubirii prevazute la alin. (3), se aplica, in mod
corespunzator, dispozitiile art. 190 si 191 din Codul de procedura civila.
Art. 61. in vederea indeplinirii atributiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de
specialitate precum avocati, experti contabili, evaluatori sau alti specialisti. Numirea si nivelul remuneratiilor
acestor persoane vor fi supuse aprobarii comitetului creditorilor in cazul in care acestea vor fi platite din averea
debitoarei sau se vor supune standardelor de cost stabilite de Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din
Romania, potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, in cazul in care se vor remunera din fondul de lichidare constituit potrivit prevederilor art.
39 alin. (4).
Art. 62. (1) Administratorul judiciar, precum si oricare dintre creditori pot formula obiectiuni impotriva rapoartelor
de evaluare intocmite in cauza
(2) Obiectiunile se formuleaza in termen de maximum 5 zile de la publicarea in BPI a unui anunt cu privire la
depunerea raportului de evaluare la dosarul cauzei

(3) Judecatorul-sindic va solutiona obiectiunile in termen de maximum 15 zile de la inregistrarea lor, cu citarea
celui care a formulat obiectiunile, a administratorului judiciar si a membrilor comitetului creditorilor
(4) Judecatorul-sindic, admitand cererea, va obliga evaluatorul, sub sanctiunea amenzii, sa raspunda la
obiectiunile incuviintate in termen de maximum 5 zile de la primirea, din partea instantei de judecata, a unei
adrese in acest sens
(5) Pentru motive temeinice, precum si in cazul in care raspunsul la obiectiuni nu este satisfacator, judecatorulsindic va putea dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi evaluari. Judecatorul-sindic va omologa unul
dintre rapoartele de evaluare
(6) in cazul in care operatiunile pentru care este necesara angajarea de specialisti sunt operatiuni impuse de
lege, cum ar fi, dar nu limitat la acestea, arhivarea documentelor, bilanturile obligatorii de mediu, audit si alte
asemenea, daca propunerile administratorului judiciar/lichidatorului judiciar sunt respinse de catre comitetul
creditorilor, acesta va convoca din nou comitetul in termen de maximum 7 zile, in care membrii comitetului vor
propune si vor desemna un specialist, aprobandu-i si onorariul.
In cazul in care in cele doua sedinte ale comitetului creditorilor nu s-a decis numirea unui specialist, practicianul in
insolventa va putea desemna specialistul cu oferta tehnica si financiara cea mai buna, dintre cele depuse pentru
cele doua comitete.

S-ar putea să vă placă și