PROIECT

“CULTUȚIONARUL”
Arhitectură -  1 Știința și arta de a proiecta și de a construi clădiri. 2 (Pex) Planul unei clădiri. 3 (Îs)
~ militară Știința și arta de a construi fortificații. 4 (Îs) ~ navală Știința și arta de a construi vapoare,
porturi etc. 5 (Pex) Structură. 6 (Fig) Structură sufletească.

Artă plastică -
 Basm - 1. Narațiune (populară) cu elemente
fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii
omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm = a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură.

Basm - 1 Specie în proză a epicii (populare), a cărei narațiune are elemente fantastice, supranaturale care
simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. Ascultau la gura sobei
basmul povestit de bunic. ◇ Loc.adj. De basm = fantastic, ireal. Atmosferă de basm. ◇ Expr. (fam.) A se
face de basm = a se face de rîs. Basm cu cocoșul roșu v. cocoș. 2 Fig. Născocire, minciună. Nu-mi spune
basme, ci relatează exact cum a fost. • pl. -e, (pop.) -uri. /<slav. басм.
Bibliotecă - biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală
în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție
de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția
cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere
grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și
organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] –
Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.

Bibliotecă - fr bibliotheque, lat bibliotheca] 1 Dulap sau mobilă cu rafturi pentru ținut cărți. 2 Încăpere în

care se păstrează și se citesc cărți. 3 Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. 4 Instituție care
colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 5 (Fig; îs)
~ ambulantă Persoană care are cunoștințe vaste. 6 (Îm; înv; șîs -ca Grimaud după numele unei forme de
cărți de joc) Cărți de joc. 7 Nume dat unei serii de cărți cu caractere comune, publicate de aceeași editură.

Bibliotecă - biblioteci, s. f. 1. Instituție în care se adună și se păstrează, într-o anumită ordine, cărți, reviste,
ziare, etc. pentru a fi utilizate de cititori. Biblioteca Academiei Republicii Populare Romîne. ▭ Canalul cel
mal important prin care cartea poate să ajungă în masa cititorilor este rețeaua de biblioteci. Ele sînt menite
să fie unități active ale revoluției noastre culturale, adevărate focare de răspîndire a culturii socialiste la
orașe și sate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr: 333, 2/4. ♦ Colecție particulară de cărți și periodice. Am
citit și eu poezia asta într-o revistă din biblioteca tatei. SADOVEANU, N. F. 120. Am alergat la biblioteca
tatălui meu, care era într-o ladă mare purure deschisă, în coridor. NEGRUZZI, S. I 10. 2. Cameră (într-o
locuință particulară sau în localul unei instituții) în care se păstrează cărțile; depozit de cărți. ♦ Mobilă cu
rafturi (uneori închisă în formă de dulap) în care se păstrează cărțile. O bibliotecă de stejar. 3. (Urmat de
determinări arătînd destinația, cuprinsul etc.) Nume sub care editurile tipăresc uneori serii de cărți identice
ca aspect și purtînd un număr de ordine, de obicei cu scopul de popularizare. Biblioteca pentru toți.
Biblioteca radiofonistului. – Pronunțat: -bli-o-.

Copil - Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit
vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil =
din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se
ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii
mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim =
copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural,
bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde
(și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență.
– Cf. alb. k o p i l .

Copil - cf copil1] 1 (Pop) Lăstar crescut la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2 (Pan) Parte
proeminentă a unor obiecte, asemănătoare cu lăstarele care înmuguresc. 3 (Pop) Cui de lemn sau de
metal care se înfige în ochiul țâțânii. 4 (Pop) Cârlig mare care ajută la închiderea sau deschiderea
porții. 5 (Pop) Fier de la ușă în care cade clanța. 6 (Pop) Parte a osiei care intră în butea unei roți. 7 (Reg; la
car; îs) ~ul de sus Cioc. 8 (Reg; la car; îs) ~ul de jos Clenci. 9 (La dulgherie) Colți ai scoabei. 10 Instrument
cu care se găuresc lații. 11 (Atm) Omușor.

Cultură - Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru
comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor
cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva.

◊
 Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦
(Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea
unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup
social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice
necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra
pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea
plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de
om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor
animale, a unor insecte etc. 

Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de

bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin
sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice
necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare
a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. –
Din fr. culture, lat. cultura.
 Expoziție - s. f. 1. Prezentare organizată, publică, a unor obiecte selecționate, pentru a pune în lumină
specificul unei activități, realizările unui artist etc. sau în scop instructiv.

Expoziție -  2. Loc sau clădire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte.

Expoziție - 3. Parte a unei opere literare, în special dramatice, situată la începutul acesteia, în care se
schițează datele fundamentale ale acțiunii, personajele etc. [Var.: expozițiúne s. f.] –
Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.
Film - s. n. 1. Bandă flexibilă de celuloid, transparentă și subțire, acoperită cu un strat de material sensibil
la acțiunea luminii, pe care se formează o imagine fotografică și care se folosește în fotografie, în
radiografie etc. ♦ (Cin.) Peliculă lungă pe care sunt înregistrate pe cale fotografică și în momente succesive
imagini statice sau în mișcare, precum și sunete, pentru a fi apoi proiectate pe un ecran. 2. Gen de artă
constând din realizarea și proiectarea pe un ecran cinematografic a unui film (1); creație
cinematografică. 3. Strat subțire dintr-un material lichid, solid sau gazos, întins pe suprafața unui obiect
solid sau lichid; peliculă. 4. (Fig.) Desfășurare, prezentare. – Din fr. film.

Istorie - s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 

Istorie - 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦
(Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea
domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria
limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.)
Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. h i s t o i r e .